Pe 29 mai 1453 a avut loc caderea Constantinopolului in mainile turcilor, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea. Apararea bizantinilor a fost una eroica, deoarece asediul a durat din 5 aprilie pana in 29 mai. Dupa aceasta cadere, crestinii sunt obligati sa plateasca anual haraciul. Chiar daca dupa aceasta cadere multe biserici vor fi transformate in moschei, e important sa mentionam ca turcii nu se amestecau in administrarea Bisericii. Sarbatorile erau recunoascute, iar slujbe precum casatoria, inmormantarea etc, puteau fi savarsite fara probleme.

Sigur ca aceasta cadere a adus si multe victime. Peste 40.000 de crestini au fost ucisi, iar peste 60.000 au fost luati prizonieri si vanduti ca sclavi.

Caderea Constantinopolului a insemnat sfarsitul Imperiului Roman de Rasarit si moartea ultimului imparat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul. Constantinopolul a fost construit de imparatul Constantin cel Mare intre anii 324-330. Ridicat la rangul de capitala, orasul a devenit cel mai important centru economic, politic, cultural si religios al Imperiului. Constantinopolul a ramas capitala Imperiului Otoman pana la destramarea acestuia in 1922, fiind rebotezat Istanbul in anul 1930, dupa proclamarea Republicii Turcia, in 1922. Potrivit unor istorici, caderea Constantinopolului a incheiat Evul Mediu si a deschis Renasterea.

Caderea a fost posibila si din cauza imoralitatii unor imparati bizantini, dar si a lipsei de ajutor din partea apusenilor. Lipsa unui front comun impotriva turcilor, a facut ca aceasta cadere sa devina reala.

Iulian Predescu

Rugaciunea Prea Sfantului Patriarh Ghenadie Scolarul, citita inaintea poporului in perioada in care a fost patriarh, dupa slujba dumnezeiestii Liturghii, in biserica Sfintilor Apostoli

Prea Sfinte Doamne, Tu Care ai creat cerul si pamantul si toate cate sunt in ele, Tu, Preainteleptul veghetor si carmuitor al intregii zidiri, imparat infricosator, Judecator drept si iertator, mult milostive Parinte al nostru, nedespartit in fiinta cea unica, Tu Care esti din trei ipostasuri neamestecate intre ele, (asa cum ai binevoit sa ne descoperi noua si in aceasta viata in care nu vedem lucrurile curat); Tu, mintea fara de inceput, Care cu Cuvantul Tau cel adevarat si cu duhul Tau daruiesti viata tuturor, Care esti desavarsit si ai viata cea vesnica si fericita; Tu, pe Cuvantul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Care este insusi Dumnezeu, L-ai dat noua, nevrednicilor robilor Tai dupa ce a luat firea noastra, ca Mantuitor si Doctor si invatator; si L-ai trimis pe Preasfantul Tau Duh in chip vazut de a intarit credinta ucenicilor Sai, cu darurile harului lui Hristos si prin ucenicii Tai ii intaresti pana in zilele noastre pe cei care au dreapta credinta.

Dumnezeule Atottiitorule, a Carui putere este necu­prinsa, Cel fara de inceput, netrupesc, de necuprins, Care-i minunezi pe ingeri si infricosezi toate fapturile Tale, pe Care Te iubesc toti cei care tin la viata si la mantuirea lor. Tie ne incredintam ca Domnului, Parintelui si Judecatorului, ca Celui Care carmuieste viata noastra. In mainile Tale ne-am lasat, chiar din pantecele mamei noastre2. Tu ne-ai dat hrana de la varsta prunciei, esti Ocrotitorul nostru si Datatorul tuturor bunatatilor, din vremea nasterii noastre pana in ziua de acum, ca si al acelora carora urmam si pe care i-am pierdut. Doamne, cu urechile noastre am auzit pe parintii nostrii ce ne-au vestit noua faptele pe care le-ai facut in vremea lor si in timpurile mai vechi;3 Pentru ca n-au dobandit pamantul pe care-l au cu sabia lor, nici nu s-au mantuit de primejdii cu puterea lor, ci cu mana si cu taria, cu luminarea care vine de la fata Ta; Si Te-ai purtat asa pentru ca Ti-au adus multumire,4 au facut voia Ta si au pazit poruncile Tale; Au mers pe calea vietii fara prihana5si toate lucrarile lor erau preamarite. De aceea si-au intarit nadejdea in Tine si i-ai scapat de tot raul. De multe ori au strigat la rugaciune si i-ai mantuit pe ei, Tu ai fost nadejdea lor si nu i-ai rusinat. In acelasi fel, in multe randuri, ne-ai mantuit si pe noi, fiii lor, de cei care ne-au stramtorat; De cate ori nu i-ai rusinat pe cei care ne-au urat? Ai ingaduit sa petrecem greutati, dar dupa aceea ai vindecat ranile noastre; Te-ai maniat impotriva noastra, dar dupa aceea din nou ne-ai mangaiat. Din pricina maniei Tale am ajuns la gura prapastiei mortii, dar mila Ta degraba ne-a readus la viata.Acum,6 insa, Doamne ne-ai alungat de langa Tine pentru totdeauna si ne-ai rusinat. Ai incuviintat s-o luam la fuga inaintea vrajmasilor nostri care ne urau si impotriva sfatului pe care-l tinusem cu Tine, au rapit dupa cugetul lor pe cei alesi, robii Tai, ca si cum ar fi fost turme duse la taiere sa fie mancate. Ne-am risipit in toate partile pamantului, ne-am facut ocara nu numai vecinilor nostri, dar si tuturor oamenilor. Ne-au batojcorit si ne-au clevetit neamurile dimprejurul nostru.7 Oamenii pe noi ne folosesc ca pilda cand vorbesc despre o mare nenorocire.

De ce, Doamne, le-ai lasat pe acestea sa ne vina noua, de ce s-a aratat mania Ta asupra noastra?8 Zabavnici am fost la intelegere, Doamne, cu toate ca aveam Legea care ne-ai invatat in trecut, dar s-a aprins inlauntrul nostru ca un foc dorinta pentru fapte pacatoase si n-am privit la Tine, Soarele dreptatii, Care ai stralucit prin poruncile Tale. Acum, insa, o sa stim bine si o marturisim; vadit este lucrul ca toate au venit din pricina ca Te-am starnit cu sfruntarile noastre, Te-am dus in ispita si Te-am amarat pe Tine, Dumnezeul Cel Preainalt.

Te-am iubit cu gura noastra, dar limba noastra graia minciuni si inima noastra nu era curata inaintea ta. N-am ramas credinciosi invoielii Tale si n-am pazit poruncile Tale, le-am trecut cu vederea si ne-am facut ca sageata stramba care nu-si ajunge tinta.9 Ne-am destrabalat si am devenit uratori fata de Tine, din pricina faptelor noastre. Toti ne-am gasit pe calea cea dreapta dar ne-am abatut,10 am necinstit sarbatorile pe care le tineam pentru Tine, am dispretuit slava Ta, ne-am dat trupul nostru pacatului cu lucrare si ne­-am alipit sufletul de lucrurile stricacioase. Mainile noastre s-au facut uneltele nedreptatii, limba noastra blestema pe sfintii Tai, buzele noastre graiau cuvinte dulci, dar erau otrava si rautate adanca.11 Cei ai nostri graiau aproapelui lor cuvinte desarte si mincinoase.

Juratu-ne-am fratilor nostri si n-am tinut juramantul nostru, dat-am argintii nostri cu dobanda, facut-am camatarie, ca sa se vatame cei nevinovati, simtit-am scarba pentru dreptate si judecata. Masurile noastre atarnau stramb, argintii nostri erau masluiti, raul aproapelui nostru il purtam toti in inima noastra; Noi, pastorii am batjocorit poporul lui Dumnezeu, impovarat-am cu greutati viata oamenilor si in timp ce paream ca invatam virtutea, invatam rautatea. Noi, carmuitorii, n-am ascultat de legile Tale, am lucrat cu hotia, iubit-am camataria, am urmarit rasplata, n-am dat dreptul ce se cuvenea orfanului si am fost nepasatori fata de vaduve.12 In putine cuvinte, asemanatu-ne-am dobitoa­celor necuvantatoare, am fost asemenea lor,13

Tu, insa, Doamne, Te-ai aratat indelung rabdator, ne-ai rabdat pana in sfarsit, ai asteptat sa rodim chiar si in ultimul moment struguri, dar noi n-am facut decat buruieni.14

Ne-au aflat necazurile si chinurile15 pe care Tu ni le-ai trimis, ca sa ne incerci pentru ultima data, incat sa ne incredem in Tine, dar inima noastra s-a departat de la Tine. Ai zgaltait pamantul, dar noi am trait in desfatari, ne-ai amenintat, dar am ramas nepasatori, ne-ai invatat, dar n-am voit sa luam aminte, incat sa facem binele16. Ne-ai poruncit, dar nu Te-am luat in seama, nici n-am lucrat dupa poruncile Tale, ca sa putem trai fericiti, ci ajungand in focul ispitelor amenintati ca ne vei parasi, Te-am infruntat cu nepasarea noastra, facutu-ne-am vise desarte, lipsite de nadejdea Ta si de aceea am cazut in prapastia gandurilor noastre rele.Iti marturisim toate acestea, Dumnezeul nostru, imparate ceresc, nu le tagaduim; Stim ca Te-am facut sa simti scarba pentru noi si de aceea ai incetat sa ne ierti pacatele noastre, iar cand am inaltat cu ruga mainile noastre catre Tine, ai intors ochii Tai departe de la noi. Cand s-au inmultit rugaciunile noastre catre Tine, nu ne-ai auzit, ci Ti-ai aratat supararea cu cutremure, caci cum era cu putinta sa primesti mainile nostre care erau inecate in sange17, cum ai fi putut sa auzi buzele care Te si blestemau si se aparau, cum era cu putinta sa ai mila de noi in ceasul in care nu mai nadajduiam in Tine si nu aveam nici o pornire sa ne pocaim, din pricina preadesfranarii nostre? Esti vrednic de lauda, Doamne Dumnezeul nostru si numele Tau este preamarit in toate. Dreptatea este cu partea Ta pentru toate cate ai facut impotriva nostra. Si toate faptele Tale s-au facut dupa judecata Ta adevarata si dreapta.18

Acum, insa, Doamne, Te urmam, ne inchinam Tie si Te cautam cu toata inima. Ne osandim ticalosia pe care am aratat-o in trecut. Ne blestemam neascultarea fata de poruncile si faptele cu care am maniat bunatatea Ta. Acum Te recunoastem ca Parintele nostru, cu dreptate ne-ai aruncat din locul pe care-l aveam ca mostenire in aceasta viata de pe pamant, incat sa ne cumintim, ca sa nu pierdem adevarata mostenire care ne asteapta in cealalta viata.

Acum Te recunoastem ca Stapan, prin infricosatoarea Ta hotarare impotriva noastra, caci Tu din cer ai lasat sa ne rapeasca bunurile noastre pe care ni le-ai daruit, de vreme ce ne-am aratat nemultumitori. Acum cunoastem puterea Ta, cand nadejdile pe care ni le-am pus in oameni s-au aratat mincinoase. Acum stim cat s-a rusinat fata noastra, privind ca in oglinda suferintele pe care ni le-ai trimis ca sa ne indrepti. N-a pierit puterea credintei in persoana Hristosului Tau, dar credinta noastra a slabit si de aceea ne-am pierdut. Si Hristos care S-a facut om si a patimit pentru noi, ne-a lasat de izbeliste, in voile rele ale oamenilor, pentru ca n-a putut rabda nemultumirea.Nu s-a racit, Stapane, iubirea Ta parinteasca fata de noi, dar duhoarea pacatelor noastre s-a urcat la ceruri si a silit bunatatea Ta sa-Si intoarca fata, iar balanta dreptatii Tale ne-a ingreunat pe noi. Dar sfarsitul a fost spre binele nostru, de vreme ce inca ne faci binefaceri, pedepsindu-ne. Tu, care veghezi asupra noastra in multe feluri, ne-ai aratat judecata Ta dreapta, preaminunatule imparate, macar sa vedem si milostivirile Tale pe care le cunoastem din trecut, blandule si Iubitorule de oameni Parinte al nostru, pentru ca pocainta pentru pacatele pe care le-am savarsit este fierbinte, caci toate nadejdile ni le punem in Tine si purtarii Tale de grija incredintam sufletele si trupurile noastre. Sa nu ne rusinezi, dar, ci infrunta-ne pe noi cu ingaduinta si cu mila Ta nemarginita, nu uita chinurile, mahnirile, neferici­rea, durerile noastre intunecate, amaraciunea noastra cea de nepurtat, pentru ca sufletul nostru s-a smerit si s-a facut una cu pamantul, in timp ce maruntaiele noastre s-au lipit de tarana.

Putin inca si ne vom da ultima rasuflare. Vom muri din pricina suferintelor noastre, caci suntem ca vasele de pamant sfaramate, dar nu uitam numele Tau, nici nu intindem mainile noastre la Dumnezeu strain. Asadar, daca Iti mai pasa de noi, Tie Parintelui iubit si Stapanului, repede ne vom mantui, altfel ne vom pierde. Ajuta-ne sa simtim inlauntrul ispitelor noastre putina mangaiere, cat vrea sa ne trimita milostivirea Ta. Daruieste-ne noua rabdare insotita de multumire, in timpul hotararii Tale celei drepte si minunate de a ne incerca in aceasta vreme a ispitelor. Si daca lasi sa fim chinuiti pana la sfarsitul vietii, pazeste cel putin sufletele noastre. Trimite inapoi iubirea Ta si intareste pe ea orice dorinta a noastra.

Se cade sa le pierdem pe toate, dar nu ne lasa sa Te pierdem pe Tine, preadulce si vesnice Parinte al nostru, Care priveghezi pentru noi. Ne-ai socotit nevrednici bunurilor trecatoare in starea in care ne aflam, dar nu ne lepada de la fericirea care ne asteapta in viata cea viitoare si adevarata, pentru ca daca Te avem pe Tine, Doamne, nimic n-am pierdut, daca este sa traim pentru totdeauna langa Tine, nici un rau n-am patimit, daca este sa castigam pacea cea vesnica, deloc nu ne vor intrista suferintele vietii celei trecatoare.

Asculta-ne pe noi, Dumnezeule, asculta-ne in chinurile acestea, cand strigam si ridicam mainile si sufletele noastre la Tine, Prea inaltule Dumnezeu si Facatorul nostru si ne aplecam cu smerenie grumajii inaintea puterii Tale. Da, Doamne, auzi-ne pe noi, de dragul Unuia Nascut Fiului Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a izbavit pe noi prin sangele Sau si al Prea Sfantului Duh, de aceeasi fiinta cu Tine, cu Care vietuiesti si imparatesti in vecii nefarsiti, amin.

1 Rugaciunea a fost rostita la slujba de priveghere, in biserica Sfanta Treime.

2 Vezi Psalmul 21,11

3 Vezi Psalmul 43,2

4 vezi Psalmul 43,4

5 Vezi Psalmul 118,1

6 Adica dupa cucerire

7 Vezi Psalmul 43,10-12 si 14

8 Vezi II Paralip.34, 25

9 Vezi Psalmul 77,37 si 56-57

10 Vezi Psalmul 13,1 si 3

11 Vezi Psalmul 11,3

12 Vezi Isaia 1,23

13 Vezi Psalmul 48,13

14 Vezi Isaia 5,2

15Vezi Psalmul 118,143

16 Vezi Psalmul 35,4

17 Vezi Isaia 1,14-15

18 Vezi Daniel 3,2-3
 

• Cantarea calofonica
  Publicat in : Cantarea

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: