... Care eşti în ceruri
Tatăl nostru „Care eşti în ceruri". Oare ce va fi vrut Iisus să spună prin acest „Care eşti în ceruri"? E o localizare a casei Tatălui, dar noi ştim că Tatăl e pretutindeni. Iată o posibilă întrebare, dar orice Dogmatică ortodoxă ne spune că unul dintre atributele lui Dumnezeu este pretutindenitatea sau ubicuitatea, atributul de a fi pretutindeni.
Dumnezeu este peste tot, în acelaşi timp şi în mai multe locuri. Dumnezeu e lângă noi, Dumnezeu e şi în noi, şi sus şi jos, şi conversăm cu El fără să ne temem că n-ar fi acasă, că ar fi pe undeva, prin alte părţi ale cosmosului, prin insulele Fiji sau prin alte locuri îndepărtate, căci şi aceia au nevoie de El.
Sau că ar fi ocupat, sau că S-ar odihni, şi nici nu ne trece prin gând, de pildă, că n-ar şti româneşte, şi chiar dacă lângă noi îi vorbeşte un chinez, în acelaşi timp, în limba lui, noi ştim că şi pe el îl înţelege. Deci Dumnezeu conversează simultan cu toată lumea, oriunde ar fi oamenii. Şi dacă vor fi existând şi alte lumi, şi cu acelea conversează în acelaşi timp, căci tot ale Lui sunt.
Aşadar, deşi Dogmatica spune că numai Dumnezeu are ubicuitate, noi aplicăm aceasta chiar şi Maicii Domnului şi sfinţilor, chiar mai mult decât îngerilor, care, fiind mulţi, cel puţin câte unul pentru fiecare dintre noi, n-au trebuinţă de ubicuitate, de a fi peste tot. Dar îngerii au fără îndoială o capacitate de mişcare deosebită, cu gândul, fiind fiinţe spirituale.
Dar dacă Dumnezeu este pretutindeni, de ce îl localizează Mântuitorul în ceruri? Ce va să zică acest „în ceruri"? Inseamnă „în ceruri", pretutindeni? Nu. Sunt cerurile un loc unde sade Dumnezeu? Nu. De ce nu? Atunci de ce Iisus îl situează în ceruri?
Pentru un motiv foarte simplu. Dumnezeu nu poate fi „în ceruri" chiar şi numai pentru simplul motiv că cerurile nu existau înainte de Dumnezeu. Şi n-a fost nici un timp în care să nu fi existat Dumnezeu. Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. Aceasta ştim încă din cartea Facerii, din primul cuvânt de la capitolul 1, versetul 1. Şi în Deuteronomul se spune: Dumnezeu este sus în cer şi jos pe pământ şi pretutindeni (Deut. 4, 39). Iisus folosea însă un limbaj curent. Şi psalmistul zice undeva: Dumnezeul nostru este în cer (Ps. 114,3). Dar dacă ar fi numai în cer, adică izolat de noi, cum rămâne cu faptul că cerul şi pământul vor trece, cum se spune la Matei 24, 35, va trece şi Dumnezeu? Nu! „Cuvintele Mele nu vor trece, chiar dacă cerul şi pământul vor trece", spune Mântuitorul. Dacă nu vor trece cuvintele, cum să treacă El?
Şi atunci ce înseamnă „în ceruri"? Căci şi altă dată Mântuitorul va repeta: Tatăl nostru Cel ce este în ceruri (Mt. 23, 9).
Inseamnă că afirmăm transcendenţa lui Dumnezeu şi modul Său de a fi. El nu este material. Aceasta vrea să zică cuvântul. El e de dincolo de lume. E mai mult decât lumea. E cauza lumii. Lumea nu-şi are cauza în ea însăşi. Materialiştii aşa spun. Totul a apărut din materie, iar materia din ea însăşi.
Absurd, bineînţeles, dar aşa spun unii dintre ei! Un mare filosof german, Wittgenstein, spunea că lumea nu-şi are cauza în ea însăşi. Eu, când citez această afirmaţie adevărată, spun că mama ştia lucrul acesta, deşi avea numai patru clase primare. De aceea pe ea nici n-o citează nimeni. In gura ei asemenea lucruri ar fi o banalitate! Când Wittgenstein spune aşa ceva e cu totul altceva. Mama a ajuns firesc şi fără convulsiuni la aceasta, pe când bietul Wittgenstein s-a chinuit o viaţă să descopere acest lucru simplu, că lumea nu-şi are cauza în ea însăşi, ci cauza e Dumnezeu. Nu trebuie să fii mare filosof ca să ştii lucrul acesta.
Şi psalmistul, şi Iisus Il localizează pe Dumnezeu „în ceruri", ca să fie „în afară", ca să nu-L confundăm cu lumea, cu acel Dumnezeu Care ar fi răspândit în tot ce există în lume. Aceştia se cheamă panteişti. Adică, Dumnezeu e pretutindeni. In lucruri, şi în acest pahar, şi în apă, şi în mine care vă vorbesc, şi în masă, şi în scaun. Acesta e Dumnezeu.
Dumnezeu nu e persoană, zic unii. Dar dacă n-ar fi persoană, n-am putea sta de vorbă cu El. Aşa. In ceruri, Dumnezeu e în faţa noastră.
Deci între mine şi Dumnezeu există o relaţie ca între eu şi Tu, ca între mine şi Tine, de aceea pot să mă adresez Lui. De aceea ştiu că mă ascultă. „In ceruri" înseamnă „în faţa mea". In alt loc decât acela unde sunt eu. E altfel decât sunt eu. E un partener. Eu sunt un partener creat. El e Creatorul.
Fiind în relaţie de parteneriat, dialogăm cu Dumnezeu. Dialogul acesta se cheamă rugăciune. Rugăciunea este dialogul cu Dumnezeu.
Dar, paradoxal, Dumnezeu e şi în noi, şi diferit de noi. Mântuitorul a spus: „împărăţia cerurilor e în voi." Aşadar, Tatăl nostru Cel din ceruri, dacă e şi în noi, nu-L putem izola undeva departe, în ceruri. Dar nici acolo nu e departe. Il putem ajunge, putem intra în împărăţia Sa, căci ea şi El sunt pretutindeni.
Cerurile sunt în noi şi în tot ce e în jurul nostru. In clipa când descoperim aceasta, cădem în uimire, aşa cum cădea psalmistul, potrivit unui text reluat şi în Noul Testament: Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria.
Te minunezi în faţa frumuseţii cerurilor, cu toate corpurile cereşti pe ele. Kant spunea că două lucruri îl minunează: „cerul înstelat de deasupra mea, şi legea morală din mine".
Aşadar, iată cum trebuie să gândim la acest „Care eşti în ceruri". Nu ca filosofii, ci ca oameni credincioşi care ştim că Dumnezeu este persoană, şi e în faţa noastră, şi în noi, şi II ştim ca pe Tatăl nostru. Sus dar, sus e, şi sus în noi. Cu cât vom fi mai în noi, vom fi mai sus, mai în ceruri. Despre fiul risipitor se spune că „şi-a revenit în sine": venindu-şi în sine s-a întors la tatăl lui. Şi-a revenit din împrăştiere în şinele în care era Dumnezeu. Aşadar, cu cât vom fi mai sus, cu cât nevom desprinde de cele lumeşti, cu atât vom fi mai duhovniceşti, vom fi mai în noi. Vom fi mai ai noştri, adică nu vom fi în risipire. Şi cu cât ne vom aduna, vom fi mai lângă Dumnezeu.
Invăţându-ne să spunem „Care eşti în ceruri", Iisus a vrut să ne apropie de „cel sfânt", de aceea ne aminteşte mai departe de sfinţenia Sa.
Această localizare a lui Dumnezeu „în ceruri" e desigur metaforică. In cazul acesta, ca şi în altele, când cuvintele nu pot prinde exact ceea ce ar vrea să spună gândurile, se apelează la metafore. Ele spun mai mult decât cuvintele, chiar dacă ceva mai rămâne încifrat. Incifrarea e şi ea expresia neputinţei de a merge mai departe.
Şi cât de departe putem merge în privinţa lui Dumnezeu? Până undeva. Nu până la a cunoaşte totul. De aceea expresia „în ceruri" e tocmai ceea ce ne spune mult, dar nu totul, însă nici nu ne lasă în neştiinţă, care să ne chinuie.
Expresia „în ceruri", aşa metaforică precum e, are sens precis. Tatăl e „în ceruri", acolo sus, de unde ne vede, de unde ne ajută, către care trebuie să tindem, să mergem la întâlnire. Orice progres, orice fel de desăvârşire, presupune un loc sus. Orice înaintare presupune un urcuş. De aceea s-a imaginat şi metafora scară. Sus înseamnă şi acest „în ceruri". Dar nu e neapărat un sus geografic.
Evident că spunând acestea intrăm în paradox. Dar paradoxul e tocmai ceea ce ne trebuie. Şi Părinţii cei vechi, când au ajuns să discute despre Fiul în relaţie cu Tatăl şi cu Sine însuşi, la sinoadele ecumenice, n-au putut-o face decât folosind expresii paradoxale, precum „nedespărţit şi neîmpărţit" în acelaşi timp. Aşa şi acest „în ceruri" e în acelaşi timp un sus, dar şi un jos, în adânc, în adâncul din om. Pentru că nu geografia contează, ci starea. Intrarea în cerurile unde e Dumnezeu e intrarea în împărăţie, care e stare, nu loc anume.
E în ceruri şi în noi.
Important în rugăciunea Tatăl nostru e că îl chemăm pe Tatăl ca să ne ia în împărăţia Sa. Să ne confere cetăţenia cerească, intrarea în spaţiul unei stări duhovniceşti care să ne asigure mântuirea. Şi cum acest spaţiu duhovnicesc presupune sfinţenia, intrarea în el ne cere să fim sfinţi, precum sfânt este Dumnezeu.
MITROPOLIT ANTONIE PLĂMĂDEALĂ
TATĂL NOSTRU. NU SUNTEM SINGURI, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "TATĂL NOSTRU. NU SUNTEM SINGURI"
-
Rugaciunea - Tatal nostru
Publicat in : Editoriale -
Un comentariu la rugaciunea Tatal nostru
Publicat in : Credinta -
Painea spre fiinta sau painea cea de toate zilele?
Publicat in : Editoriale -
Ce intelegem prin cuvintele 'Vie imparatia Ta'
Publicat in : Credinta -
Rugaciunea Tatal nostru
Publicat in : Liturghia
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.