Sfantul Cuvios Marcu Pustnicul este cinstit pe 5 martie. Desi era un mare ascet, Marcu a ramas in istorie nu doar prin asprimea vieții sale, ci prin profunzimea scrierilor sale. Multe din invataturile sale sunt prezente in Filocalia romaneasca, volumul 1.
Sfantul Cuvios Marcu Pustnicul a primit si darul facerii de minuni. Dintre minunile savarsite de el, amintim de vindecarea de oribire a puiului unei hiene. Din sinaxar aflam ca intr-o zi, a venit la el o hiena salbatica, aducand cu ea pe puiul ei care era orb. In chip umilit i-a cerut Sfantului Marcu Pustnicul sa-i vindece puiului. Sfantul, milostiv fata de intreaga creatie a lui Dumnezeu, a scuipat asupra ochilor bolnavi si rugandu-se, i-a daruit vederea puiului. Ca multumire, hiena i-a adus o piele mare de berbec. Insa, sfantul nu a primit-o, pana ce hiena nu i-a fagaduit ca pe viitor nu va mai ataca oile saracilor.
Atat de curata ii era viata, incat era impartasit de un inger cu Trupul si Sangele Domnului.
Sfantul Cuvios Marcu Pustnicul si-a petrecut ultimii ani in sihastrie si apoi a trecut la cele vesnice.
Troparul, Glasul 1
Locuitor pustiului, inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, Parintele nostru Marcu. Cu postul, cu privegherea si prin rugaciune primind daruri ceresti, tamaduiesti pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui Ce ti-a dat tie putere; Slava Celui Ce te-a incununat pe tine; Slava Celui Ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.
Iulian Predescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.