Luni, 23 februarie, incepe Postul Sfintelor Pasti, timp de pregatire duhovniceasca pentru sarbatoarea Invierii Domnului. Praznicul Invierii Domnului va fi anul acesta in data de 12 aprilie. Postul Sfintelor Pasti dureaza sapte saptamani. Acest post este alcatuit din patruzecei de zile, la care se adauga Saptamana Mare a Sfintelor Patimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.
La inceput, pregatirea pentru sarbatoarea Sfintelor Pasti era scurta, anume Saptamana Sfintelor Patimiri. Cu timpul, din cauza scaderii nivelului duhovnicesc al vietii crestine, Sfintii Parinti au randuit ca durata acestui post sa fie mai mare.
Pe la sfarsitul secolului al III-lea, Postul sfintelor Pasti a fost impartit in doua perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Paresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care tinea pana la Duminica Floriilor, avand o durata variabila, si Postul Pastilor (postul pascal), care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana la cea a Invierii, fiind foarte aspru. Insa, in secolul al IV-lea, dupa uniformizarea datei Pastilor, hotarata la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Rasarit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practica, de origine antiohiana, a postului de sapte saptamani, dupa cum ne informeaza parintele prof. dr. Ene Braniste in lucrarea Liturgica Generala.
Postul Sfintelor Pasti ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile tinut de Mantuitorul inainte de inceperea activitatii Sale mesianice.
In perioada Postului Sfintelor Pasti se savarsesc toate cele trei Sfinte Liturghii ale Bisericii Ortodoxe: a Sfantului Vasile cel Mare, Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite si Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur.
Cum se posteste in Postul Sfintelor Pasti:
• in primele doua zile - luni si marti din prima saptamana - se recomanda, pentru cei ce pot sa tina, post complet sau pentru cei mai slabi ajunare pana spre seara, cand se poate manca putina paine si bea apa;
• in primele trei zile - luni, marti si miercuri - si ultimele doua zile - vineri si sambata din Saptamana Patimirilor, la fel;
• miercuri in Saptamana Patimirilor se ajuneaza pana seara, dupa savarsirea Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite, cand se mananca paine si legume fierte fara untdelemn;
• in tot restul postului, in primele cinci zile din saptamana se mananca uscat o singura data pe zi, seara, iar sambata si duminica de doua ori pe zi, legume fierte cu untdelemn si putin vin;
• se dezleaga la peste de praznicul Bunei Vestiri si in Duminica Floriilor.
In primele patru zile ale acestei perioade de pregatire duhovniceasca, va fi oficiata slujba Pavecernitei Mari, in cadrul careia va fi citit Canonul cel Mare alcatuit de Sfantul Andrei Criteanul. Canonul cel Mare este un lung imn liturgic, alcatuit din 250 de tropare, grupate in noua cantari. Canonul este citit in patru parti in primele patru zile din intaia saptamana a Postului Mare si integral in miercurea saptamanii a 5-a a Postului Mare.
Iulian Predescu
-
Postul Sfintelor Pasti
Publicat in : Post -
Duminica iertarii anunta Postul Sfintelor Pasti
Publicat in : Postul Pastelui -
Cum sa traim in Postul Sfintelor Pasti
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.