Icoana Pantanassa este o icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea şi a fost adusă de către obştea lui gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti la Vatoped şi aşezată pe proschinitarul din partea stângă a bisericii mari.
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste
Paraclisul Icoanei facatoare de minuni Pantanassa - De multe ispite fiind cuprinşi, către tine Maică, cu nădejde ne îndreptăm; izbăveşte-ne degrabă din necazuri cu mijlocirea ta, Sfântă Pantanassa.
Miercuri 1 august, la ora 17.00, la biserica Sf. Nicolae din Constanța (str. Răzoare, nr. 68) va fi adusă spre cinstire, de la mănăstirea Sfinții Români din apropierea localității Galeșu, o copie a icoanei Maica Domnului Pantanassa, Izbăvitoare de cancer și vindecătoare de boli.