În această săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, prin Biroul de Catehizare și Activități cu Tineretul, a organizat la mănăstirea Robaia, o tabără de creație pentru copiii din centrele catehetice
ASCOR filiala Cluj, in colaborare cu Asociatia Tinerilor Crestini Ortodocsi, organizeaza in perioada 3-7 februarie 2014, editia a III-a a taberei de iarna de la Marisel. Potrivit coordonatorului ativitatilor de tineret din cadrul Arhiepiscopiei Clujului
Arhiepiscopia Sibiului organizează pentru al doilea an consecutiv o tabără socială pentru copii în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa. Tabăra se desfășoară în perioada 4-11 iunie, iar cei 50 de copii participanți provin din centrele de tineret
Circa 30 copii au avut parte de 3 zile de vis în cadrul taberei organizate de Parohia Ortodoxă Săcel. Evenimentul s-a desfasurat în perioada 3-6 iulie 2016, în filia Moara de Pădure, unde tinerii și-au montat corturile și au participat la activitățile ingenioase pregătite de organizatori.
Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, Parohia Ortodoxă Lazaret în colaborare cu Asociația Un Zâmbet din municipiul Bacău, organizează, în perioada 28 August - 03 Septembrie 2016, o tabără de tineret în Stațiunea Costinești la hotelul Cris.
În perioada 25-29 iulie 2016 în Comuna Scobinți, Jud. Iași s-a derulat proiectul Tabăra din pridvorul satului, organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Parohia Sfinții Părinți Ioachim și Ana din satul Rediu, în parteneriat cu Școala Gimnazială Sticlăria
Deseori trataţi cu superioritate, în grabă, cu neîncredere, cu autoritate, în general cu prea puţină consideraţiefaţă de cât li s-ar cuveni, copiii sunt totuşi singurul reper evanghelicpentru cei ce vor să înainteze spre Împărăţia Cerurilor.
Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, în parteneriat cu Fundaţia Cuvântul care zideşte, organizează în perioada 3-6 iulie cea de-a treia ediţie a Taberei SIR (Science, Intelligence, Research). Activitatea poartă binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul...