Basmul din Carpati - Se spune ca odata, intr-un sat, un copil, intr-o noapte, a visat Raiul. Mama! Mama! Unde e Raiul?, a intrebat copilul nerabdator, a doua zi de dimineata, de cum se trezi.
În cartea Cei trei şi Pădurea cea Mare - Drumul spre Vozia, apărută la prestigioasa Editură Evdokimos din cadrul Fundaţiei Profesor George Manu, Bucureşti, 2017, Părintele Mihai-Andrei Aldea ne îmbie la un drum iniţiatic, la o incursiune în lumea basmului tradiţional
Evenimentul de astăzi, găzduit de sala mare a Ateneului Român, este încununarea activităților organizate de radioul Patriarhiei Române în cadrul proiectului Culori radiofonice în 1001 de voci, dedicat copiilor și tinerilor cu deficiențe de vedere din România