Intr-adevar, nu avem multe bogatii, unii fiind, poate, chiar saraci. Dar nu intr-atat cat sa nu avem cu ce milui cumva pe cei de-aproape sau mai de departe. Intre regretele cele mai des intalnite de noi, preotii, la spovedanie este si acesta: Parinte, cred ca nu fac bine pe cat ar trebui. Nu sunt...
Ucenicii au fost miraţi când au aflat de la Domnul Hristos că e mai uşor să intre cămila sau funia prin urechile acului decât un om bogat în împărăţia cerurilor. Pentru că acest cuvânt, camilos, în limba greacă are şi înţeles de funie şi de cămilă. Deci e mai greu să intre...
Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci ? Lc. 10, 25. Asa il intreba odinioara pe Domnul un invatator de lege. Acela il intreba ca sa-L ispiteasca, numai dintr-un fel de curiozitate, sa vada ce va spune invatatorul, caci stia si singur care este raspunsul
Un om tânăr şi bogat se întâlneşte cu Mântuitorul Hristos. Am putea spune un privilegiat, părinte Constantin. De obicei, oamenii ajung sâ acumuleze la vârstă mai înaintată, nu la tinereţe. Era probabil un băiat de bani gata, cum spunem noi astăzi. Acest tânăr cere de la M...