Sfantul Cuvios Simeon a trait in secolul al VI-lea. S-a nascut in Antiohia Siriei (522). La varsta de 6 ani ajunge in pustie, la parintele Ioan. Prin purtarea de grija a acestui parinte, s-a dat celor mai aspre nevointe de postiri, privegheri si rugaciune. Sfantul Cuvios Simeon a petrecut multi ani...
Sfantul Simeon Noul Teolog este praznuit pe 12 martie. Sfantul Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) şi a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură şi pentru o scurtă perioada tânărul
Sfântul Cuvios Simeon de la Pângărați este cinstit pe 7 septembrie. Sfântul Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ, pe când conducea Ţara Moldovei evlaviosul Domn Alexandru cel Bun.
Sfantul Simeon Stalpnicul este cinstit pe 1 septembrie. Al răbdării stâlp ai fost, râvnind părinţilor celor mai dinainte, cuvioase; lui Iov întru patimi, lui Iosif întru ispite şi vieţii celor fără de trup, tu fiind în trup, Sfinte Simeon
Sfantul Cuvios Simeon, Izvoratorul de Mir, numit mai inainte Stefan Nemanja, este un sfant de origine sarba, care a trait intre anii 1113-1199. Viata acestuia poate fi impartita in doua mari perioade: prima, domneasca, in care a fost mare jupan al sarbilor, iar a doua, monahala, in care a ctitorit...
Sfantul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat este praznuit pe 24 mai. Al răbdării stâlp ai fost râvnind cuvioase, părinţilor celor mai dinainte: lui Iov întru patimi, lui losif întru ispite şi vieţii celor fără de trup fiind în trup. Simeoane părintele nostru, roagă-te lui Hristos...
In fiecare an, la 1 septembrie, Manastirea Gai din municipiul Arad isi praznuieste ocrotitorul, pe Sfantul Cuvios Simeon Stalpnicul. Sarbatoarea hramului istoric aduna de fiecare data pelerini din intreg Banatul, in comuniune si rugaciune