In epicleza ortodoxa preotul spune: inca aducem Tie aceasta slujba cuvantatoare si nesangeroasa si Te chemam, iti cerem si Te rugam : trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte si fa painea aceasta cinstit trupul Hristosului Tau, iar ce este in potirul
Cunoasterea vietii spirituale a unui popor care a construit falnice cetati si sanctuare pe varfuri de dealuri si munti, care a creat o originala cultura materiala cu performante in toate mestesugurile de la ceramica la toreutica si a avut forta morala, credinta care a unit zeci de uniuni tribale
In contactul frecvent cu materia si masina, sufletul omului s-a deformat prin contagiune. Activand aproape numai in domeniul materiei, cu scopul de a o stapani si a acumula cat mai multe valori materiale, sufletul omului modern a suferit
In legătura dintre voluntariat şi sănătatea fiziologică a omului, spiritualitatea creştină vede dispoziţia pentru ajutorarea aproapelui ca pe o stare duhovnicească sănătoasă. în Revelaţia creştină şi în întreaga reflecţie patristică, omul este înţeles ca fiind o făptur...
Pentru teologia occidentala, omul duhovnicesc este un om natural caruia i se supraadauga harul. Natura umana cuprinde viata intelectuala si viata animala, iar viata spirituala -supranatural- se supraadauga si intr-o oarecare
Harul este absolut necesar pentru mantuire. Omul nu se poate ridica, nu poate intra prin puterile sale in comuniune cu Dumnezeu si, odata ridicat in aceasta comuniune, are trebuinta continua de har pentru a ramane in ea si pentru a progresa pe drumul virtutii
Raportul dintre natura si har a fost si este unul dintre cele mai complexe subiecte fapt care explica multimea conceptiilor emise pentru solutionarea ei. In Biserica Ortodoxa, problema raportului intre natura si har nu a fost si nu este, o problema
In Occident exista in prezent doua subiecte in viata spirituala care par dificile si trezesc incordare. Sunt, pe de o parte, subiectul vietii practice a crestinului, iar, pe de alta, intrebarea daca mai e loc pentru viata contemplativa si in ce mod poate fi realizata
A vorbi despre incorporarea in Biserica inseamna a vorbi despre incorporarea in Hristos, intrucat Biserica este comunitatea celor "impreuna saditi" in Hristos. Ea este prin aceasta transparenta pentru Hristos. Aceasta transparenta e si un dat, si o misiune, o indatorire.
Parintii rasariteni prezinta viata spirituala si, desigur, evolutia istoriei crestine ca pe o lupta continua intre fortele raului, reprezentate de Satana si de cohortele sale de demoni, si bunatatea lui Dumnezeu si a celor insufletiti de puterea
Cate lucruri sunt atat de putin intelese ca asceza monahala?! Mai intelege lumea ca cineva sa se consacre exclusiv lui Dumnezeu imbratisand starea monahala? Dar nu intelege si motivul pentru care cel astfel consacrat n-ar da trupului toate cate le cere si cate
E un subiect complet nou, si pentru mine, si pentru dumneavoastra. Intrucat Biserica spera sa fie prezenta si sa se implice puternic in viata spirituala a poporului, fara ca prin aceasta sa se considere ca are vreo obedienta de ordin politic, mi-am zis sa incerc ca, la propunerea ascoristilor, sa...
Cu toate ca ortodoxia crestina a Orientului a pretins ca este in consens dogmatic si liturgic cu toate tarile cu traditii ortodoxe, nu putem nega specificitatea si particularitatile fiecarui popor, mai ales, in ceea ce priveste viata spirituala
Poate ca unii se vor mira de alegerea invitatului si asocierea lui cu tema interviului: aceea a ingerilor.
Draga, mie foarte greu sa caracterizez tineretul, pentru ca eu, de fapt, nui cunosc foarte bine pe tineri; ii stiu pe cei care ma cheama, ii stiu pe cei cu care vin in legatura, dar nu as putea sa caracterizez tineretul zilelor noastre. Ceea ce il deosebeste, poate, de tineretul dinainte este ca...
In temeinica sa lucrare Die Philosophie der Griechen Zeller, celebrul istoric al filozofiei antice grecesti, face dovada ca, desi epoca in care traieste si activeaza Socrate
Inainte de aparitia scrierilor upanishadice, s-a facut o distinctie in structura fiintiala a omului, afirmandu-se pe langa trup, existenta sufletului. Procesul, prin care s-a ajuns la afirmarea existentei sufletului ca entitate de sine statatoare
Anul 2012 a fost proclamat de Sfantul Sinod ca Anul omagial al Tainei Sfantului Maslu si ingrijirii bolnavilor in Patriarhia Romana, avand in vedere ca viata ti sanatatea omului sunt daruri ale lui Dumnezeu fata de care Biserica iti arata mereu grija ti responsabilitatea. Sfanta Evanghelie ti...
Pentru a sublinia dupa cuviinta importanta pe care Sfantul Apostol Andrei o are in constiinta istorica si viata spirituala a poporului roman, dupa anul 1990, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a adoptat o serie de hotarari, care consfintesc renasterea, amplificarea si consolidarea cinstirii...
Acela care doreste sa se dedice vietii monahale, trebuie sa se ispiteasca pe sine si asa sa manance din painea amaraciunii si sa bea din potirul lacrimilor. De aceasta ispitire am fost lovit si eu la varsta de 18 ani, la terminarea liceului. Citisem multe carti ortodoxe si am purtat discutii cu...
In general, Ortodoxia este putin cunoscuta in Europa Occidentala.1 Pana in secolul al XX-lea ea era considerata ca o forma religioasa straina spiritului occidental. Foarte multi occidentali aveau mai multe cunostinte despre moravurile unor popoare situate din punct de vedere geografic mult mai...
Vitalizarea şi înnoirea pe care o oferă omului Duhul lui Dumnezeu se extinde la întreaga creaţie. Cabasila completează antropologia sa hristologică cu o învăţătură admirabilă despre caracterul hristocentric pe care-l are creaţia în întregul ei, atunci când este înălţată la...
Văzută de jos, viaţa spirituală se arată ca o luptă necontenită, numită războiul nevăzut, în care a te opri înseamnă a da înapoi. Văzută de sus, se arată ca dobândire a darurilor Sfântului Duh. Această dublă mişcare se desprinde limpede din rugăciunea către Sfântul Duh: Cur...
Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au început luni, 28 septembrie 2015, noul an academic în mod festiv. Tinerii, împreună cu profesorii lor, au participat de la ora 08:00 la Sfânta Liturghie, oficiată în Capela din Campusului Universitar Nicolae Ivan, din cartierul...