Domeniile de cunoastere a muzicii bisericesti romanesti sunt variate si diversificate, iar izvoarele acestei muzici sunt, de asemenea, mult mai indepartate in istorie decat le-am fi banuit, purtandu-ne cercetarile mult mai adanc in timp, pe masura ce se iveau noi marturii ale existentei ei milenare. Ortodoxia romaneasca a avut acel rol pe care noi il consideram a fi de exceptie, acela de a pastra si a perpetua dezvoltarea culturii si in special a muzicii bizantine.

Care sunt domeniile de manifestare ale muzicii bisericesti (in afara de caracterul cultic), care sunt izvoarele, de cand, de unde si prin ce se concretizeaza acestea, sunt intrebari ce inca nu si-au gasit raspunsuri definitive. Bizantinologii continua a le cauta, documentele aparand mereu, chiar si acolo unde te poti astepta mai putin. Legaturile canonice cu Patriarhia de la Constantinopol au avut ca rezultat inscrierea spiritualitatii romanesti pe filonul Ortodoxiei, astfel cultul devenind bizantin. Aflandu-ne asezati din punct de vedere geografic la marginea Imperiului bizantin,  dar si la granita cu lumea catolica (dupa anul 1054), acest lucru va influenta pe romani sa foloseasca in cult limba slavona in care se vor practica si o parte a cantarilor bisericesti. Obisnuim sa numim muzica bizantina tot ce s-a scris in neumele vechii notatii constantinopolitane si atonite de la inceput (adica secolele IV-V) si pana la reforma numita hrisantica (denumire luata dupa numele unuia dintre cei trei reformatori, Hrisant de Madit). De altfel notiunea de muzica bizantina nu este foarte veche, ea datand din secolul al XIX-lea, cand muzicologii occidentali si-au indreptat privirea catre spiritualitatea vechiului Bizant. Unii cercetatori au limitat perioada bizantina pana in mai 1453, cand imperiul Bizantin s-a prabusit.

Dupa 1814, cand s-a oficializat notatia hrisantica, s-au folosit diferite formulari care nu au reusit sa se impuna ca atare: muzica hrisantica, neobizantina, moderna si chiar post-bizantina. La capatul unor sustinute si indelungate incercari, in secolul al XVII-lea limba romana isi capata legitimul statut de limba liturgica, astfel ca muzica bisericeasca va fi cantata in bisericile mitropolitane, episcopale, manastiresti si chiar si in bisericile satesti in limba credinciosilor. Intrarea limbii romane in drepturile ei firesti se face prin intermediul manuscriselor si mai tarziu a tipariturilor, care contin la inceput doar indicatii tipiconale si datele esentiale ale cantarilor: glas (mode), tact (rithm), podobia (prosomia) ca model si mai tarziu, textele cantarilor in limba credinciosilor. A existat un amplu proces al dotarii stranelor bisericesti si manastiresti cu cartile necesare, nu numai pentru desfasurarea serviciilor divine, a invatarii scris-cititului, dar si practicarea primei faze a muzicii de cult, si anume cea orala.

Reforma hrisantica s-a dovedit a fi un bun prilej spre a se definitiva amplul proces de ,,romanire” a cantarilor bisericesti, dupa cum spunea unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai muzicii bisericesti romanesti – traducator, compozitor si folclorist - , Anton Pann. Ca urmare a organizarii vietii bisericesti in tara noastra, prin aparitia a doua mitropolii si a mai multor episcopii, cantarea bisericeasca intra intr-o alta etapa. Ea incepe sa fie practicata pe carti speciale, scrise manual, cuprinzand pe langa text si neumele muzicale, fiind insusita in cadrul unor activitati specifice si de la surse care din ce in ce mai mult incep sa devina specializate.Trebuie sa amintim faptul ca, actiunea de traducere a cantarilor in limba romana din secolul al XVIII-lea a determinat aparitia primelor manuscrise muzicale romanesti, realizate de Filotei Jipa (sin Agai Jipei), Mihalache Moldovlahul, Ioan Duma-Brasoveanul, Constantin Naum Ramniceanul, Iosif de la Neamt si multi altii.

Astfel vor aparea viitoarele scoli si in acelasi timp incep primele incercari de aparitie a manualelor, cu indicatii metodice rudimentare si cele dintai manuscrise psaltice scrise de romani pentru romani. Infaptuita la Constantinopol si desavarsita in anul 1814 de catre distinsii muzicieni Grigorie Levitul, Hurmuz Hartofilax si Hrisant, mitropolit de Prusa, teortizarea muzicii bizantine a fost adusa la romani de catre Petre Manuil – Efesiul (+ 1840) care infiinteaza la Bucuresti o scoala de muzica bizantina la biserica Sfantul Nicolae – Selari, si de la care invatau ,,noua sistima” doi reprezentanti de seama ai muzicii bisericesti romanesti, pe unul l-am amintit mai sus, Anton Pann, si celalalt Macarie Ieromonahul, care este viitorul traducator (talmacitor) in limba romana a cantarilor bisericesti. Petru Efesiul s-a bucurat de sprijinul forurilor conducatoare din acea vreme, inlesnindu-i deschiderea scolii pentru predarea noii notatii dar si pentru infiintarea unei tipografii.

Noua sistima este caracterizata si diferentiata in acelasi timp de cea veche in special prin simplificarea sistemului de notare, a semiografiei (semiography), renuntandu-se la o serie intreaga de semne care ingreuiau cititul, cantarea propriu-zisa. In al doilea rand, a fost statornicit un sistem modal mult mai precis, care structura o teorie veche destul de elastica, imprecisa si pe care sumarele propedii (propedias?, sau teoreticoane) nu au reusit niciodate sa le prezinte cu claritate. De asemenea in domeniul metrico-ritmic s-au adus numeroase clarificari, astfel incat si acest important capitol de teorie si interpetare a semiografiei a fost limpezit.

Este remarcabil faptul ca atat scoala cat si tipografia au avut roluri foarte importante in aplicarea reformei: primul este acela ca a format primii specialisti in notatia hrisantica, iar al doilea este faptul ca profesionalismul acestora a oferit mitropolitului Dionisie Lupu – din momentul cand a fost ales in scaunul mitropolitan al Tarii Romanesti– posibilitatea infiintarii primei scoli de muzica bizantina in limba romana, si a unei comisii care sa se ocupe de traducerea cantarilor bisericesti. Anul 1820 reprezinta noua etapa de dezvoltare a muzicii bisericesti in Romania prin tiparirea la Bucuresti de catre Petre Manuil Efesiul a doua carti de muzica bizantina: Noul Anastasimatar si Scurt Doxastar, fiind considerate de bizantinologi a fi primele carti de muzica bisericeasca tiparite din lume. Aceste carti prezinta pentru noi un mare interes nu numai din punct de vedere istoriografic, ci si din acela al noii notatii muzicale, care a influentat in mod hotarator evolutia muzicii psaltice romanesti.

Exemplul lui Petre Efesiul de a tipari muzica, precum si cartile acestuia, care circulau de curand in Tarile Romane, au atras atentia celui care, dupa cum am amintit mai sus, este unul dintre reprezentantii de seama ai muzicii bisericesti romanesti, Macarie Ieromonahul. El a tradus (a romanit – daca se poate traduce in engleza!!!) intregul Anastasimatar care a fost tiparit de Efesiul la Bucuresti, dar si multe alte carti necesare serviciilor divine, chiar daca a intampinat multe greutati.

Aceste lucrari in domeniul muzical bisericesc au fost continuate de psalti si compozitori care au avut un aport deosebit in dezvoltarea cantarii bizantine in Romania. Insa incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea muzica bisericeasca intra intr-o etapa critica acutizata de reformele din timpul domniei lui Alexandru Ioan – Cuza. Cauzele acestei decadente sunt multiple: odata cu secularizarea averilor manastiresti, scolile de cantareti de pe langa mitropolii si episcopii au fost desfiintate, muzica bisericeasca ramanad a se preda numai in seminarii candidatilor la preotie, care insa, devenind preoti, nu mai puteau canta la strana; cantaretii, care erau considerati oameni distinsi si erau remunerati ca niste profesionisti, de acum nu-si mai puteau asigura traiul astfel ca trebuiau sa-si castige existenta din alte domenii – trebuie sa amintesc aici ca cel care a luptat pentru drepturile cantaretilor, infiintand chiar o asociatie a cantaretilor, a fost profesorul si compozitorul Ion Popescu – Pasarea la inceputul secolului al XX-lea - ; au fost infiintate corurile armonice, crezandu-se ca prin inlaturarea muzicii bizantine din scoli si biserici se inlatura limba greaca din cult (grecismele), un lucru total eronat. In anul 1864 se infiinteaza la Bucuresti si Iasi Conservatoare de muzica, care sunt incontestabil institutii de o mare valoare culturala, insa nu au fost infiintate si catedre pentru muzica bisericeasca bizantina.

Astfel, incepand cu anul 1865 a inceput a se intrebuinta in Biserica Ortodoxa Romana doua feluri de cantare bisericeasca: una folosind neumele bizantine, cantarea monodica si una armonica care folosea notatia occidentala, liniara (linear music). Secolul al XX-lea aduce si el pentru muzica bizantina o cale destul de sinuoasa, cu multe probleme, atat din punct de vedere al predarii ei in scoli, dar si din punctul de  vedere al aceptarii ei in bisericile din Romania. Este adevarat faptul ca muzica bizantina a fost acceptata in special in partea de sud a Romaniei si Moldova, insa in restul teritoriului si ma refer la partea de vest, a Banatului, Transilvania si Maramures a fost acceptata o altfel de exprimare muzicala, aceea numita muzica cuntana, dupa cel ce a teoretizat-o, Dimitrie Cuntan. Este tot o muzica cu specific religios insa contine eminamente influente populare. Astazi exista tineri din aceste regiuni care doresc sa invete si sa cante in biserici muzica bisericeasca bizantina pe care noi o consideram a fi muzica traditionala a Bisericii de Rasarit si care o reprezinta cel mai bine.

Sfarsitul secolului al XX-lea devine destul de promitator, si acest lucru se intampla odata cu iesirea de sub regimul comunist care a tinut in umbra muzica bisericeasca psaltica, desi existau profesori redutabili ca: Ion Popescu – Pasarea, Chiril Popescu, parintele Sebastian Barbu – Bucur, care ne si insoteste, si parintele Alexie Buzera, ultimii doi fiindu-mi si mie profesori. Incepand cu anul 1990 se infiinteaza la Universitatea de Muzica din Bucuresti sectia de Muzica bizantina sub conducerea parintelui Arhid. Prof. Univ. Dr. Sebastian Barbu – Bucur, iar din anul 1997 am devenit asistent al sau. Aceasta sectie pregateste
viitorii profesori de muzica bizantina de care au nevoie scolile de cantareti, seminariile teologice si, de curand, tineri care doresc sa formeze un grup de muzica bizantina. Durata cursurilor este de 4 ani si este complexa. Sunt studiate: teoria muzicii bizantine, formele muzicale bizantine folosite in cult, cantarea bisericeasca din punct de vedere compozitional, cantarea dupa modele imnologice, stiluri compozitionale, sunt studiate carti tiparite dintre cele folosite in cult, manuscrise muzicale si sunt efectuate chiar compozitii proprii folosind stilurile originale ale compozitorilor clasici de muzica bizantina.

Un fapt foarte important care se intampla dupa caderea comunismului este acela de infiintare a multor formatii de muzica bizantina cum este si grupul din cadrul bisericii noastre, Stavropoleos, care in acest an implineste 10 ani si care asutinut concerte in mai multe tari. Este format din studenti ai Universitatii de Muzica din Bucuresti, studenti ai Facultatii de Teologie, elevi seminaristi si clerici. Parintele Iustin Marchis a fost unul dintre putinii care au sprijinit revigorarea traditiei cantarii monodice cu ison. Un lucru extrem de important pe care l-a facut parintele Iustin a fost acela ca, deschizand o biblioteca in cadrul Asezamantului Stavropoleos, a achizitionat mai multe manuscrise si tiparituri continand muzica bizantina, acestea devenind una dintre sursele de unde alegem cantarile pentru concerte si pentru strana. Asadar, la Stavropoleos incercam a readuce in cadrul slujbelor traditia cantarii bisericesti vechi si autentice.

Astazi in Romania exista atat coruri armonice mixte in special la bisericile mitropolitane, episcopale si la unele biserici de enorie, coruri armonice barbatesti, care sunt destul de rare, dar si grupuri care folosesc monodia bizantina cu ison (isokratima), formate din tineri dornici de a-si insusi cat mai bine frumusetea acestei muzici si de a scoate in evidenta faptul ca, din vechime in Romania s-a cantat si se canta muzica de traditie bizantina.

Arhid. Lector Univ. Dr. Gabriel-Constantin Oprea

In biserica Manastirii Stavropoleos se canta altfel decat in majoritatea bisericilor din Romania. Altfel, dar nu altceva decat muzica bisericeasca traditionala. Cantarile seamana - uneori sunt aceleasi - cu cele din Cartea galbena sau din Anastasimatarul uniformizat, folosite de obicei de cantaretii de la strana. Este firesc, intrucat toate acestea isi au radacinile in cantarile psaltilor romani din secolul trecut: Macarie Ieromonahul, Anton Pann,  Nectarie Protopsaltul, Dimitrie Suceveanu. Exista o serie de elemente comune chiar cu unele dintre compozitiile pe mai multe voci, scrise pentru Liturghie.

La Stavropoleos se canta muzica bizantina. Specialistii o numesc uneori neo-bizantina sau de traditie bizantina, pentru a evita controversele legate de raportarea la spatiul si perioada Imperiului Bizantin. Muzica se canta pe o singura voce, fiind insotita de un sunet prelungit numit ison. Isonul nu este propriu-zis o a doua voce, ci un suport al melodiei, un fundal menit sa reliefeze conturul sonor al acesteia. Uneori isonul poate fi tinut pe acelasi sunet intreaga cantare. De cele mai multe ori, insa, el se schimba din timp in timp, in concordanta cu evolutia melodiei.

Cantam muzica bizantina pentru ca este muzica cea mai potrivita pentru rugaciunea comunitara. Aceasta este muzica pastrata prin traditia Bisericii, muzica liturgica. Ramanem in traditie, cantam alcatuirile lui Macarie Ieromonahul si Nectarie Schimonahul, dar si cantari grecesti talmacite in romana sau compuse de cantaretii de astazi. Cantam cu totii troparele simple, dar lasam strana sa cante axioanele si toate celelalte imne pentru care e nevoie de mai multa custiinta muzicala. Incercam, pe cat ne sta in putinta, ca muzica sa fie facuta cu toata grija, sa ii apropie pe oameni de Dumnezeu. Sa fie o jertfa, un dar de lauda si multumire adus lui Dumnezeu.

La inceputul anului 1992 in strana se aflau trei cantareti: studentii Gabriel Oprea si Marian Fartat (astazi hirotoniti) si pictorul Paul Gherasim. Treptat, numarul cantaretilor s-a marit, strana devenind neincapatoare. Neincapatoare a devenit si biserica, multi dintre cei noi venind la Stavropoleos si datorita acestei cantari bisericesti. Strana a crescut nu doar in numar, ci si in frumusetea interpretarii.

In decembrie 1992 se inregistra la Stavropoleos Vecernia, slujba de seara, editata in anul urmator de catre Muzeul Taranului Roman, in seria Etnophonie. In 1994 cantaretii de la strana au infiintat Grupul Psaltic Stavropoleos care face cunoscuta muzica de traditie bizantina pe care o canta in biserica. Au sustinut concerte in orasele mari ale tarii, insotindu-l pe Parintele Iustin la conferinte. Au cintat la Palatul Patriarhiei, in Austria si in Cipru, la Congresul International de Muzicologie de la Timisoara si la Festivalul de Muzica Sacra de la Czestochowa (Polonia), in Franta, Italia, Germania, Ucraina la Festivalul Glas Pecerska si chiar in America si Japonia, ducind pina departe sonoritatile muzicii monodice.

Au facut numeroase inregistari atat pentru emisiuni la radio si televiziune cit si inregistrari audio, imprimand casete si CD-uri. Pina cum au fost editate sase casete: Liturghia Sf. Ioan Gura de Aur(1995), Cantari la Invierea Domnului (1997), Cantari la Praznicul Sf. Treimi (1999), Paraclisul Maicii Domnului (2000), Axioanele praznicare (2000), Canonul Sf. Andrei Criteanul (2001) si cinci CD-uri: Vecernia Invierii (1999), Cintari la Praznicul Sfintilor Arhangheli (2003), Colinde vechi si cintari la Craciun si Boboteaza (2004), Dumnezeiasca Liturghie a Marelui Vasile (2006) si CD-ul cu Cintari la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, inregistrat in 1991 pentru colectia Muzica Sancta din Israel si procesat si editat in 2008. 

Intre psaltii si isonarii grupului prezenti in concerte si la aceste inregistrari ii amintim pe: Sabin Preda, Sorin Pana, Virgil Nanu, Laurentiu Draghicenoiu, Pr. Constantin Todireanu, Valentin Gheorghe, Adrian Anca, diac. Grigore Moraru, Tiberiu Matei, Ciprian Matei, Adrian Stolnicu, Gabriel Duca, Aurelian Mirea, Marian Jianu, Pr. Cristian Mirea, Neculai Lupu. Dirijor este arhid. lector univ. dr. Gabriel Constantin Oprea.

Notatia muzicii bizantine consta in semne care se scriu deasupra unui text din Sfanta Scriptura (Apostol, Evanghelie) sau  textelor liturgice alcatuite de Sfintii Parinti. In elaborarea sistemelor semiografice pentru muzica lor, bizantinii au gasit solutii originale bazate pe principiul scrierii diastematice.

Conform acestui principiu, intervalele, durata si expesia sunt reprezentate prin diferite semne (neume). Fiecare semn grafic - neuma- reprezinta un interval melodic oarecare, ascendent sau descendent, iar nu un sunet fix ca in notatia occidentala cu portativ. Notatia bizantina n-a avut nevoie si nu va utiliza in evolutia sa portativul muzical – elementul principal de referinta in intreaga semiografie occidentala.

Sistemul de notatie a evoluat in decursul timpului ajungand pana la cea intrebuintata astazi in Biserica Ortodoxa.  Principalele sisteme de notatie au fost:  notatia ekfonetica (sec. V- XII), notatia paleobizantina (sec. IX-XII), notatia hagiopolita (sec. XII - XIV), notatia cucuzeliana (sec. XV- XIX).

Notatia folosita in zilele noastre sau “sistema ce noua” cum este cunoscuta, s-a aplicat la Constantinopol, in scoala de muzica bisericeasca, infiintata, se pare, in mod special, in 1814.

Protagonistii oficiali ai acestui nou sistem de cantare sunt: Chrysant de Madit, Grigorie Lampadarul (Levitul) si Hurmuz Gheorghiu (Chartofilax).

In muzica bisericeasca deosebim cinci feluri de semne neumatice: vocalice, timporale, consonante, ftorale si marturii.

Semnele vocalice

In muzica bizantina intalnim 10 semne vocalice. Lucrarea lor se refera strict la “inaltime” avand fiecare o anumita lucrare (mers treptat sau prin salt, ascendent sau descendent). Dintre acestea opt sunt simple, iar doua (o chendima, ipsili) nu sunt intalnite niciodata singure, ci numai combinate, spijinite sau inlantuite.

Pentru a exprima o varietate de intervale, anumite semne se sprijina pe oligon, oxia si petasti sau se combina cu ele. In cazul semnelor sprijinite, valoarea oligonului, oxiei sau petastiului (1 treapta) nu se ia in calcul ci numai valoare semnului sprijinit. Spunem ca doua semne sunt combinate daca valoarea oligonului, oxiei sau petastiului (1 treapta) se aduna semnului cu care se combina.

Exercitii in care sunt folosite semnele: ison, oligon, epistrof:

Rezolvare AUDIO:

Rezolvare AUDIO:

Rezolvare AUDIO:

 Citeste si: Muzica bizantina - Sunetele si scarile muzicale

Viata cuviosul Nectarie Protopsaltul (1808-1903)

Schimonahul Nectarie Cretu a fost unul din cei mai imbunatatiti calugari romani care s-au nevoit de-a lungul secolelor in Muntele Athos. S-a nascut in orasul Husi, dintr-o familie de tarani credinciosi cu mai multi copii. Din botez se numea Nicolae. Fratele sau mai mare, Alexandru, era deja calugar la Manastirea Ciolanu-Buzau, cu numele de Atanasie.

Intre anii 1840-1842, episcopul Sofronie Miclescu a luat pe tanarul Nicolae Cretu la Episcopia Husilor, impreuna cu alti tineri, unde a invatat tipicul si muzica bisericeasca.

Apoi ajunge cantaret la o biserica din Galati. Dupa putin timp este luat de fratele sau la Manastirea Ciolanu si imbracat rasofor. De aici, amandoi fratii fac o calatorie la Muntele Athos si Ierusalim si se reintorc in Moldova, la Manastirea Neamt. Aici, staretul Neonil l-a tuns in schima monahala cu numele de Nectarie.

Prin anul 1845, schimonahii Nectarie si Atanasie se duc definitiv la Sfantul Munte, unde isi cumpara o chilie mica langa mare, in partea de rasarit a Athosului, la locul numit Vigla. In aceasta coliba pustniceasca s-a nevoit Cuviosul Nectarie impreuna cu fratele sau 16 ani, ajungand cel mai mare cantaret si protopsalt al Muntelui Athos din a doua jumatate a secolului XIX.

In anul 1862, dupa sfintirea bisericii din Schitul Prodromul, parintii Nectarie si Atanasie parasesc viata de pustie si vin in schit, impreuna cu alti calugari romani, unde raman pana la moarte.

In anul 1903, Cuviosul Nectarie s-a mutat din viata aceasta si a fost ingropat la Prodromul, alaturi de fratele sau Atanasie.

Fapte si cuvinte de invatatura

Tanarul Nicolae, fiind impodobit de Dumnezeu cu darul frumoasei cantari, a fost luat de mic la Episcopia din Husi ca sa invete muzica psaltica. Astfel, in putina vreme a deprins asa de bine mestesugul cantarii bisericesti, ca pe toti protopsaltii episcopiei i-a intrecut.

Pe cand era cantaret la biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Galati, a auzit despre aceasta fratele sau, Atanasie, din Manastirea Ciolanu. Deci, ca nu cumva tanarul nevoitor sa apuce vreun drum rau, indata Atanasie a incalecat pe cal, a venit la Galati si a zis fratelui sau:

- Nu esti dumneata Nicolae Cretu din Husi?

- Ba da, ii raspunse tanarul.

- Apoi eu sunt fratele tau, Atanasie.

- Am auzit si eu ca am un frate calugar, dar nu-l cunosteam.

- Eu sunt, i-a raspuns parintele Atanasie. Vino cu mine la manastire! Si indata au plecat amandoi la Manastirea Ciolanu.

Vazand staretul manastirii smerenia tanarului Nicolae si frumusetea cantarii sale, l-a imbracat in rasa si l-a pus sa cante la biserica. Apoi, sosind hramul Manastirii Caldarusani, a fost invitat si rasoforul Nicolae cu fratele sau Atanasie de la Ciolanu. Deci, uimind pe toti cu glasul sau si cu mestesugul cantarii, ieromonahul Macarie, dascalul de psaltichie de la Mitropolia din Bucuresti, a voit sa-l ia cu sine si sa-l faca dascal si protopsalt. Dar parintele Atanasie si fratele sau Nicolae, neiubind cinstea si slava acestei lumi, au lasat toate si s-au dus la Sfantul Munte.

Rasoforul Nicolae, fiind insa prea tanar, n-a fost primit in Muntele Athos. Deci, a plecat cu fratele sau sa se inchine la Mormantul Domnului, apoi s-au intors in Moldova, la Manastirea Neamt. Aici, auzind staretul frumusetea cantarilor lui si vazandu-i ravna pentru sfintele slujbe, indata l-a facut calugar. Apoi, mai zabovind putin, parintii Atanasie si Nectarie au fost sloboziti sa se intoarca iarasi in Muntele Athos.

La chilia Vigla de sub varful Athosului, a petrecut parintele Nectarie cu fratele sau 16 ani de zile in aspra nevointa, asemenea marilor sihastri atoniti. Toata saptamana o petrecea cuviosul in rugaciune, neiesind din chilie, iar in Duminici si sarbatori venea la Schitul Prodromul, care pe atunci se zidea, si canta la biserica "ca un inger in trup".

Se spunea iarasi despre dansul ca, de la inceputul Postului Mare, nu mai iesea din pustie pana la Invierea Domnului, ci statea la chilie in post si rugaciune, hranindu-se "numai cu bob muiat in aceste 40 de zile". Iar la Sfintele Pasti veneau amandoi fratii la Schitul Prodromul si se impartaseau cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos.

Spuneau ucenicii lui ca parintele Nectarie, cat a stat in pustie, a dobandit de la Dumnezeu darul lacrimilor si al preasfintei rugaciuni a lui Iisus, care se savarseste neincetat cu mintea si cu inima. Dar despre aceasta tainica lucrare batranul niciodata nu vorbea.

Tot acolo in pustie a deprins Cuviosul Nectarie in chip desavarsit mestesugul cantarii bisericesti pe psaltichie. Fiind inzestrat de Dumnezeu cu glas ingeresc si invatand bine limba greaca, canta asa de minunat, cum nu mai cantase alt calugar in tot Sfantul Munte. De aceea, calugarii atoniti il numeau "al doilea Cucuzel"; altii ii spuneau "Privighetoarea Sfantului Munte", iar calugarii romani il numeau "Privighetoarea Moldovei".

Vestindu-se in Muntele Athos "ca un valah, anume Nectarie, canta atat de bine, incat nu se afla altul asemenea lui", parintii greci il chemau pe la manastirile lor sa cante la praznicele imparatesti si ii faceau loc intre cei dintai cantareti. Iar parintele Nectarie, impreuna cu fratele sau Atanasie, se duceau cu dragoste sa slaveasca pe Hristos.

Odata, Cuviosul Nectarie a fost chemat la hramul Manastirii Iviru, "Adormirea Maicii Domnului". Acolo a cantat atat de frumos, incat toti se cucereau de darul ce i-l daduse Dumnezeu. Auzind de aceasta, calugarii lavrioti l-au chemat si la hramul Manastirii Lavra, de ziua Sfantului Atanasie al Atonului. Iar la slujba litiei, i-au dat sa cante in limba greaca o cantare frumoasa ce se numeste "Matima". Si a cantat parintele Nectarie cu "asa buna intocmire si cu dulce si minunat glas, ca toti alergau sa vada cine canta" si il numeau "Noul Cucuzel".

Altadata, parintii Nectarie si Atanasie au plecat de Sfintele Pasti la Ierusalim, sa se inchine la Mormantul Domnului. Atunci a rugat parintele Atanasie pe proiestosii greci sa-l primeasca si pe fratele sau sa cante la Sfantul Mormant. Ei insa nu l-au primit, socotind ca nu stie sa cante. La urma i-au dat voie. Si cand a inceput Cuviosul Nectarie a canta si a slavi pe Hristos, pelerinii si slujitorii se urcau pe strane si prin galerii sa vada cine canta, ca nu mai auzisera vreodata o cantare asa de minunata.

Vazand proiestosii atoniti ca numele parintelui Nectarie se facuse cunoscut in tot Muntele Athos, unii dintre ei s-au umplut de zavistie asupra lui. Deci, fiind chemat odata la hramul Manastirii Iviru, au venit si cativa protopsalti de la Constantinopol sa vada cine este acel asa de vestit "Cucuzel Valahul". Si canta Cuviosul Nectarie la strana stanga, iar grecii la strana dreapta. Iar la sfarsitul privegherii de toata noaptea, pe cand se canta slavoslovia, protopsaltii greci n-au mai putut sa cante de oboseala si au iesit din biserica. Parintele Nectarie insa, fiind intarit de Maica Domnului, a cantat pana dimineata la sfarsitul Liturghiei, incat pelerinii veniti la hram se urcau pe ferestre din afara sa-l asculte si sa-l vada cantand. La urma toti proiestosii au zis:

- Cu adevarat nu este altul mai desavarsit ca Nectarie Valahul. El este protopsalt si dascal al Sfantului Munte!

Pentru darul lui Dumnezeu care era in Cuviosul Nectarie, il aveau la mare evlavie toti proiestosii si calugarii din Sfantul Munte si il numeau "Noul Cucuzel", "protopsalt", "dascal" si "musico-loghiotatos", adica preainvatat in muzica, in tot Sfantul Munte. Si nimeni nu indraznea a se numi cantaret desavarsit pana nu venea la parintele Nectarie sa-l cerceteze. Daca compunea cineva o cantare noua, apoi intai o aducea la parintele Nectarie ca sa o vada, si, de zicea ca este buna, o tiparea, iar de nu, o lepada. Pana la sfarsitul vietii sale veneau oamenii din toate partile, numai ca sa-l auda cantand.

Asa a petrecut Cuviosul Nectarie in chilia Vigla, cu fratele sau Atanasie, in neincetata rugaciune, in cantari dumnezeiesti si in mangaierea Duhului Sfant, pana in anul 1862, cand s-a sfintit biserica de la Schitul Roma- nesc Prodromul. Apoi s-au asezat amandoi in schit. Si a ramas schimonahul Nectarie in Prodromul inca 40 de ani, pana la sfarsitul vietii, facand ascultare cu multa smerenie impreuna cu toti fratii si parintii.

Spuneau ucenicii Cuviosului Nectarie si aceste cuvinte despre dansul: - Niciodata nu l-am vazut razand sau glumind, ci ochii in jos avandu-i adapati in lacrimi, gandind la infricosata judecata a lui Dumnezeu ce va sa fie. De multe ori ofta cu greu si slobozea lacrimi din ochii lui. Avea neincetat sfanta rugaciune in gura. Era sculptor foarte bun de cruci de lemn; stia si mreji a impleti si ibrisin a toarce.

Spuneau iarasi ucenicii lui ca parintele Nectarie avea mare evlavie catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Caci, cu ajutorul ei a dobandit darul rugaciunii lui Iisus si a invatat in chip desavarsit cantarea bisericeasca. Tot cu puterea ei a fost izbavit de otravire si de zavistia oamenilor si a viclenilor diavoli. Pentru aceasta a compus in cinstea Maicii Domnului cele mai alese axioane, iar la praznicele ei "canta ca un inger de frumos".

Cand a venit Cuviosul Nectarie la Schitul Prodromul "n-a aflat nici o cantare in romaneste", dupa cum se canta in Sfantul Munte, si indata s-a pus cu multa silinta si a tradus toate cantarile din greceste in romaneste, iar pe unele le-a compus din nou. Dupa ce intra in chilia lui, se apuca de scris si de tradus cantari bisericesti "care i se pareau mai frumoase, pentru a impodobi Biserica lui Hristos ca pe o adevarata mireasa".

Cat a trait Cuviosul Nectarie Protopsaltul la Schitul Prodromul, a scris Doxastarul la toti sfintii de peste an care au privegheri, precum si la Triod si Penticostar. A mai scris stihiri la toti sfintii, precum si polielee, heruvice, axioane si chinonice. A scris inca anixandarele mari si mici si a pus Prohodul Domnului pe psaltichie. Acestea sunt cele mai importante contributii ale schimonahului Nectarie Cretu la imbogatirea muzicii psaltice romanesti.

La Schitul Prodromul, Cuviosul Nectarie a format o scoala de psaltichie pentru calugari, renumita in tot Muntele Athos. Spuneau calugarii prodromiti ca avea pana la 70 de ucenici pe care-i invata mestesugul duhovnicesc al cantarii bisericesti. Calugarii romani, greci, rusi, bulgari, macedoneni si sarbi, toti cati voiau sa devina psalti desavarsiti, veneau la Prodromul si luau lectii de la vestitul dascal Nectarie.

Dintre ucenicii sai, care au iesit psalti vestiti in manastirile atonite, se stiu numai cativa: Cosma, intaiul proiestos la Manastirea Iviru; Maxim, la Manastirea Esfigmenu; Paisie ieromonahul si Dorotei, la Manastirea Dionisiu; ieromonahul Damaschin si monahii Teofil, Antonie, Ilie, Hrisant, Serafim si Metodie, la Schitul Sfanta Ana. Multi insa dintre ei au fost uitati. In Schitul Prodromul, cei mai alesi cantareti romani formati de parintele Nectarie au fost ieromonahii Calinic si Gherontie si monahii Calistrat, Isihie, Climent, Iacob, Nazarie, Grigorie si Daniil, care mai tarziu ajunge protopsalt la Mitropolia din Bucuresti.

Cei care l-au cunoscut personal spuneau si aceasta despre el:

- Parintele Nectarie protopsaltul este de statura inalta, om frumos si placut la fata, batran peste 70 de ani (in 1889). Vocea sa este sonora, dulce si lina. Cantand, nu se observa nici o miscare pe figura lui, asa ca s-ar parea ca nu este el cel care canta. Toate cantarile compuse de el sunt line si fara figuri, dar intrunesc seriozitatea si placutul. De aceea, ascultatorii nu se pot dezlipi de a-l auzi cantand. Modulatia vocii este asa de desavarsita la el, incat, desi are un volum de voce puternica, nu intrebuinteaza in cantarile bisericesti decat atat cat este necesar in desteptarea simtului religios prin cantare.

Spuneau calugarii din Schitul Prodromul ca schimonahul Nectarie nu lipsea niciodata de la slujbele bisericesti. Tot timpul statea la locul lui, cu privirea in jos si cu gandul la cele de sus; ori canta, ori savarsea in taina rugaciunea mintii.

Spuneau iarasi ca parintele Nectarie era foarte bland si tacut, iar despre cele pamantesti era cu totul indiferent. La ascultare, la biserica, la chilie nu vorbea deloc, fara numai de mare nevoie. De asemenea, nu se amesteca niciodata intre cei care faceau tulburare in obste si se dezbinau intre ei, ci tacand se ruga pentru toti. Parintii numai cat il vedeau, se cucereau de blandetea fetei lui si se impacau unii cu altii.

Cand parintele Nectarie avea 90 de ani, i-a randuit staretul pe monahul Arcadie sa-l ingrijeasca.

Intr-o zi, fiindu-i ucenicul la ascultare, batranul statea in chilie si compunea o stihira in cinstea Maicii Domnului. Deodata, vrajmasul diavol a intrat la el in chip de om infricosat si apucandu-l cu mainile de haine l-a tarat afara pe pietre, ca la 2 km, pana la malul marii, vrand sa-l inece in valuri. Dar cuviosul cerand cu lacrimi ajutorul Maicii Domnului, indata i-a aparut la liman Preasfanta Fecioara Maria in chipul icoanei facatoare de minuni numita "Prodromita". Atunci diavolul l-a lasat si s-a facut nevazut. Dupa un ceas, l-a gasit ucenicul zacand la pamant, zdrobit si abia viu. Apoi, ridicandu-l, l-a dus la chilie si l-a ingrijit pana s-a facut sanatos.

In vara anului 1903, Cuviosul Nectarie Protopsaltul s-a stramutat la vesnicele lacasuri, fiind in varsta de 95 de ani, din care 75 de ani de nevointa calugareasca. Astazi osemintele sale se odihnesc in cimitirul Schitului Prodromul, iar sufletul sau canta in cer cu Sfintii Maririle lui Dumnezeu.

Parintele Ioanichie Balan

Muzica bizantina s-a format, s-a dezvoltat si a evoluat in cadrul Imperiului Bizantin. Termenul de “muzica bizantina” este relativ recent, cercetatorii moderni intrebuintandu-l pentru a desemna pe de-o parte, cantarea intalnita in cultul Bisericii Ortodoxe, iar pe de alta, o serie de melodii care erau interpretate in cinstea imparatilor bizantini si a familiilor imperiale. Acestea au fost transferate ulterior in zona liturgica sub forma imnelor la inchinarea arhiereilor inainte de inceperea Sfintei Liturghii si sub forma polichroniilor (urari de “la multi ani”), in diverse ocazii.

Principalele elemente utilizate in cantarea psaltica sunt urmatoarele: notele, gamele, ritmul (recitativ, irmologic, stihiraric si papadic),  semnele vocale, semne de durata,  semnele consunante, marturiille, ftoralele, genurile (diatonic, cromatic si enarmonic), modurile(cele 8 glasuri), accidentii, sisteme le muzicale (tetracord, pentacord, octava).

Sunetele muzicale

Sunetele muzicale emise de catre om prin intermediul instrumentelor muzicale sau al  corzilor vocale se numesc note. Fiecare nota este caracterizata de: inaltime, durata, timbru. Aceste trasaturi diferentiaza un sunet muzical de un zgomot. In general, in muzica, o nota este un sunet cu inaltime precisa.

In perioada de inceput a muzicii bizantine, principalul procedeu de grafie muzicala era cel cu ajutorul alfabetului elin. Astfel notele muzicale ale muzicii bizantine sunt reprezentate prin primele sapte litere ale alfabetului grec: Α, Β, Γ, Δ, Ε, Ζ, Η (Alpha, Beta, Gamma, Delta, Epsilon, Zeta, Eta). Langa aceste litere a fost adaugata cate o vocala, o consoana sau diftong inainte sau dupa.  De exemplu, inainte de “A” a fost adaugat “π (Pi)” rezultand nota “πΑ”; langa “B” a fost adaugat diftongul “ου” rezultand nota “Bου”; langa “Γ” a fost adaugata lvocala “α”, rezultand “Γα”;  langa “Δ” a fost adaugata vocala “ι” rezultand nota “Δι”; inaintea lui “E” a fost adaugat “κ” rezultand nota “κΕ”; dupa “Z” a fost adaugata vocala “ω”, rezultand nota “Zω”; inaintea lui “H” a fost adaugata consoana “ν” rezultand nota “νΗ”.

Prin aceste sapte note ( Pa, Vu, Ga, Di, Ke, Zo, Ni) sunt formate toate scarile muzicii bizantine.

Scarile muzicale

Numim scara sau gama, urcarea sau coborare a opt note consecutive.

Scara diatonica este formata din opt note (a opta nota fiind de fapt repetarea primei note cu o octava mai sus sau mai jos), doua tetracorduri egale, un ton de legatura (intre cele doua tetracorduri) si din sapte intervale. Fiecare eh al muzicii bizantine are scara lui proprie cu intervale diferite intre sunetele lui .

Ocatava (sistemul cu opt note si sapte intervale) poate fi divizata in 72 de parti egale numite come pe care le vom numi in continuare “unitati”.

Prima nota se numeste baza iar ultima varf. Repetarea aceleiasi note este numita “unison”.

Distanta intre oricare doua sunete spre acut sau spre grav se numeste interval. (PA –DI, VU-KE, GA-ZO) Intervalul dintre doua sunete alaturate din scara muzicala se numeste ton ( NI - PA , PA - VU , KE - ZO etc . ).

       Tonul format din 12 unitati este numit ton mare;

      cel format din 10 unitati este numit ton mijlociu;

      cel format din 8 unitati este numit mic.

Un tetracord al scarii diatonice (Ex. Ni-Di) cuprinde 30 de unitati. In muzica bizantina pe langa scara diapason este intrebuintata scara disdiapason (formata din doua scari diapason consecutive). De asemenea intalnim scari diatonice, cromatice, enarmonice corespunzatoare genurilor muzicale intalnite in muzica psaltica: diatonic, cromatic si enarmonic.

Asculta interpretarea scarii diatonice cu baza in Ni, in suire si coborare:

Grupul psaltic Nectarie Protopsaltul a fost infiintat in anul 2001 din dorinta de a face cunoscuta intr-o mai mare masura cantarea bizantina, muzica traditionala a Bisericii Ortodoxe. Grupul poarta numele schimonahului Nectarie (+1898), unul dintre cei mai renumiti cantareti de la Sfantul Munte din a doua jumatate a secolului al XlX-lea si, probabil, cel mai de seama psalt roman.

Initiatorul si conducatorul grupului este Valentin Gheorghe. Absolvent al Facultatii de Teologie si al Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti, sectia Muzica religioasa, fost profesor de Muzica psaltica la Seminarul Teologic din Bucuresti, Valentin Gheorghe a fost protopsaltul bisericilor Sf. Arhangheli "Stavropoleos" (1999-2004) si Sf. Grigorie Palama (2005-2007). In prezent este protopsaltul bisericii romanesti din Londra. Conducatorul grupului Nectarie Protopsaltul este, in prezent ,Sabin Preda, asistent de Noul Testament in cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti.

Cantarile pe care grupul le interpreteaza sunt scrise cu precadere de catre psalti romani din secolul al XIX-lea (Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu) si de tineri alcatuitori din zilele noastre (diaconul Cornel-Constantin Coman, Virgil loan Nanu).

Grupul Nectarie Protopsaltul a participat la numeroase slujbe in biserici de mir si manastiri din intreaga tara si din Sfantul Munte Athos: Sf. Ecaterina (alaturi de Corul Bizantin Grec, condus de Lycourgos Angelopoulos), Sf. Grigorie Palama si Sf. Treimi "Radu Voda" din Bucuresti; Sf. Trei Ierarhi - lasi; Sf. Apostol si Evanghelist loan - Vladiceni (lasi); Sf. Pantelimon - Oasa (Alba); Sf. Arhangheli - catedrala arhiepiscopala din Alba lulia (alaturi de Corul Bizantin Grec); Sf. Dimitrie - Sighisoara; Bunei Vestiri - Vatoped (Sfantul Munte) s.a. A cantat la privegheri de toata noaptea la bisericile Sf. Crigorie Palama din Bucuresti si Sf. Dimitrie - Schitul Lacu (Sfantul Munte). De asemenea, a sustinut concerte singur (Cantari bizantine la Nasterea Domnului - Sala Radio, 2001; Cantari la invierea Domnului - Manastirea Antim, 2002; Cantari din Saptamana Patimilor - biserica Sf. Spiridon, 2005; Cantari din Postul Mare - biserica Sf. Crigorie Palama, 2007 etc.) sau ca invitat in cadrul unor prestigioase festivaluri sau expozitii (Simpozionul International de Muzica Bizantina - lasi, 2001 si 2003; Festivalul Archaeus - Bucuresti, 2003; Targul Mesterilor Cruceri - Muzeul Taranului Roman, 2003; programul Romania in Advent organizat de Institutul Cultural Roman - Roma si Potenza, 2006; Festivalul Zilele icoanei bizantine -Bucuresti, 2008). A editat o caseta audio (Slujba Paraclisului celui Mare al Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, 2003) si doua CD-uri (Cantari la praznicul Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, 2005 si Slujba Paraclisului Sfantului Ierarh Grigorie Palama, 2008) si Slujba Paraclisului Sfantului Nectarie de la Eghina, 2008).

Cu binecuvantarea fericitului intru pomenire patriarh Teoctist, membrii grupului au pornit tiparirea unei colectii de cantari psaltice. Primele doua volume - Cantari la Sfintele Taine si Ierurgii si Cantari la slujba inmormantarii -au aparut in 2007, cu incurajarile pline de bucurie si cu generosul sprijin al manastirii Vatoped.