Cred ca o intrebare care se pune in legatura cu threadul trecut e si aceasta: "Ce este iadul?". Oni, nu esti singura persoana care si-a pus astfel de intrebari. Dumnezeu nu ne-a spus detaliat exact ce inseamna raiul si iadul, insa stim din Biblie si de la Sfintii Parinti o serie de adevaruri in privinta asta:

- Fiecare om (crestin, evreu, pagin) va fi judecat si rasplatit/condamnat dupa cit a facut cu ceea ce a primit in viata. Un crestin ortodox are responsabilitati mult mai mari decit unul care nu a auzit de Hristos in viata lui.

- Iadul nu este doar o groapa cu flacari unde sunt aruncati pacatosii. Este si o stare sufleteasca in care omul se aduce pe sine insusi. Dumnezeu nu vrea sa ajunga nimeni in iad, insa omul are vointa proprie, si daca alege sa ignore regulile Bisericii si pe Dumnezeu, o sa ajunga acolo pina la urma. Cu cit aude mai mult despre Dumnezeu si Il respinge, cu atit mai rau pentru el. Mai bine nu ar fi auzit deloc.

- Cuvintul cheie este pocainta. Mari pacatosi pocaiti au ajuns in rai, in timp ce pacatosi mai mici, nepocaiti, in iad.

- Despre mintuirea non-ortodocsilor si chiar a non-crestinilor, nu ni s-au dat prea multe detalii. Stim insa cu Dumnezeu nu pedepseste nestiinta. Stim si de cele 4 legi dupa care vor fi judecati oamenii (sunt legi speciale pentru evrei si pagini). Iti recomand sa citesti cartea lui Patrick Barnes "The Non-Orthodox", tradusa si in limba romana. Daca ai ocazia, si "Christ, the Eternal Tao", de Hieromonk Damascene (acelasi care a scris viata Pr. Serafim Rose) - nu stiu daca asta a fost tradusa sau nu.

- Intr-o vedenie de dupa moarte (relatata si in cartea Pr. Serafim Rose, "Sufletul dupa moarte"), vedem experienta unui om din secolul XIX, imediat dupa ce a murit. Nu era un mare pacatos, dar nici prea credincios. Poate era cam cum sunt multi in zilele noastre. Dupa ce murise, ingerii ii duceau sufletul in sus, sa vada raiul. Toti sfintii vazusera raiul ca pe ceva incredibil de placut si frumos. Experienta acestui om insa era cu totul diferita. Pentru el, raiul era doar o lumina orbitoare, arzatoare, de care incerca sa se fereasca si nu putea. Inca o dovada ca starea sufleteasca propice in care se aduce omul este vitala pentru a putea intra in rai, si a se simti bine acolo.

- Dua cum a mai spus cineva si in threadul celalalt, eliberarea de toate patimile trupesti este la fel de importanta. Dependenta de mincare buna, comfort, sex, si orice alte lucruri pamintesti sunt daunatoare sufletului. De aceea multi sfinti posteau si traiau in pustie in saracie lucie. In cuvintele Pr. Celopa, in ziua judecatii, tot ceea ce ne leaga de pamint, ne va trage in jos, si tot ceea ce ne leage de cer, ne va trage in sus.

- Uite si un articol cumva (vag) legat de subiect: http://www.savatie.ro/pacientul-englez.php

- Si um mic citat din Sf. Siluan Atonitul: "Un om care nu-si iubeste vrajmasii, nu si-ar afla pacea nici in mijlocul raiului"

- In incheierem eu nu cred ca iadul este un loc unde Dumnezeu ii tortureaza pe pacatosi ca razbunare. Nici nu cred ca i-ar putea lua pur si simplu si pune in mijlocul raiului, si lor le-ar fi bine acolo. Sunt niste realitati mult mai complexe decit putem noi intelege.

Bogdan.

Sfantul Maxim Marturisitorul cand vorbea despre iad, mai exact despre suferinta din iad, spunea: "cea mai mare suferinta din iad este sa traiesti in mijlocul celor care te urasc si pe care-i urasti si departe de Cel pe care-l iubestisi care te iubeste". Iadul este o lipsa a iubirii, a comuniunii.

BogdanF, iti multumesc pentru ceea ce mi-ai scris, totusi nu pot sa inteleg o pedeapsa VESNICA pentru o viata LIMITATA de pacat...cat de pacatos poate fi un om ca sa merite chinul sau singuratatea sau mustrarea LA INFINIT?Eu am mai auzit niste teorii...cineva(adventist) mi-a spus ca de fapt chinul nu este vesnic, ca atat in ebraica, cat si in greceasca, etimologia cuvantului nu inseamna chiar "vesnic", ci "vesnicia" dureaza in fuctie de natura obiectului, adica noi, care suntem fiinte muritoare, vom fi chinuite pana vom muri sau omorate direct, as putea sa postez explicatiile ca sa discutam despre ele daca vrei, sunt destul de confuza, habar nu am nici macar daca e "vesnic" sau vesnic chinul...ma rog, nu cred ca ar trebui sa ma preocupe asa ceva, oricum nu ma ajuta la nimic, poate L-as considera mai iubitor si mai drept pe Dumnezeu daca chinul nu ar fi etern(ca chiar nu pot sa inteleg cum ar corespunde asta cu "Dumnezeu este iubire"), totusi sunt constienta ca nu-s in masura sa vorbesc eu despre El, daca este sfant si drept inseamna ca pedeapsa va fi dreapta pana la urma...oricum, as vrea totusi daca esti dispus sa analizezi si explicatiile acelui adventist(care, cu exemple din Scriptura unde nu peste tot unde scrie "vesnic" e chiar asa, de fapt, uneori acest cuvant este urmat in acelasi verset de "pana cand" sau in urma faptelor ulterioare, vesnic insemna pana la moarte-a facut o demonstratie destul de logica)...numai sa-mi spui, sa stiu daca sa postez demonstratia lui si link-uri cu articole pe aceasta tema...

foarte frumos spus, cred ca asta ar fi cea mai mare pedeapsa pe care un om o poate primi

1.Paradoxul fiintei umane consta in faptul ca omul desi are un inceput nu va avea un sfarsit. Ce sens ar avea viata noastra pamanteasca daca noi nu am fost creati pentru vesnicie.
2. Dostoievsky spune prin eroul sau Stefan Trofimovici: "Nemurirea mea este necesara pentru acest singur motiv, ca Dumnezeu nu va vrea sa fie nedrept sa stinga pentru totdeauna flacara iubirii carea s-a aprins in inima mea pentru El.......Daca eu am iubit pe Dumnezeu, daca m-am bucurat de iubirea mea, se poate ca El sa ma stinga pe mine si iubirea mea si sa ne reduca la neant? Daca Dumnezeu exista, eu sunt nemuritor."
3. Despre vesnicia iadului ne vorbeste Sfantul Ioan Damaschin atunci cand subliniaza ca Dumnezeu vrea sa arate ca poate tolera chiar si existenta persoanelor care uzeaza de libertatea lor intr-un mod neplacut LUI. Distrugerea iadului ar insemna o renegare a importantei liberatii date de El.

Citand oni91
Hmmm...la asta nu m-am gandit niciodata:|...si daca focul vesnic nu inseamna cazane in care sunt chinuiti pacatosii, ci singuratatea, lipsa comuniunii cu Dumnezeu si mustrarea propriei constiinte...chiar ar avea logica...adica,chiar are sens...libertate vesnica chiar si pentru cel pacatos, care, tocmai pentru ca nu Il accepta pe Dumnezeu va fi mereu nefericit...si, e o explicatie mai putin fortata decat ca "vesnic" nu e de fapt vesnic...

DRAGA Oni91 Tu nu intelegi un lucru ca Dumnezeu este iubire dar nu poate fi nedrept...Caci din cuvinetele tale vei fi scos fara vina si din cuvintele tale vei fi osandit..
Acum daca Dumnezeu este iubire noi sa ne batem joc de dragostea Lui?!?!?!...Asta este pacat impotriva duhulu sfant...

Cam asta vrea lumea de astazi vrea un Dumnezeu iubitot vrea un Dumnezeu plin de mila dar pentru asta nu vrea sa faca nici un efort ca sa fie vrednica de mila lui Dumnezeu...Nu vrea sa fie deranjata cu ceva...Nu vrea sa aiba vreo greutate...

Iar daca este asa Dumnezeu din prea multa lui dragoste ar insemna ca pe toti iar lua si iar baga la gramada in rai..Apo raiul ar fi plin de niste roboti. si nu din cei care au stiut sa iubeasca sau de sfinti..apoi daca toti oamenii ar fi dinainte pusi in rai...Ce rost ar mai avea iadul si raiul..ce rost ar mai avea rugaciunea...Ce rost ar mai avea mucenicii care s-au jertfit.. ce rost ar mai avea ca cineva sa fie crestin si prin urmare ce rost ar mai avea Biserica lui Hritos pe care portile iadului nu o vor brui....
Cum ne putem lua noi dupa adventisti si sectanti..cand insusi Hristos ne spune ca va rasplati fiecare dupa faptele Lui...
Si ii va desparti cum desparte pastorul oile de capre.si va pune pe cei drept dea dreapta sa si pe cei pacatosi de-a stanga...si vor merge cei drepti la fericirea vesnica iar cei pacatosi spre osanda vesnica..
Prin urmare toti oameni sunt pacatosi dar asta nu inseamna ca trebuie sa calcam in picioare mila si dragostea lui Dumnezeu si de fiecare data trebue sa incercam sa ne indreptam si sa ne spovedim... Alfel daca facem din dragostea lui Dumnezeu un prilej pentru noi de a pacatui cat mai mult..Atunci s Dumnezeu isi va intorce fata lui de la noi si nu vom mai avea parte de dragostea Lui..

mirelat
ce a spus parintele Savatie este minunat si prea adinc pentru cei mai multi. Citi barbati sint astfel in lume?

SOCOTELILE ÎNTELEPCIUNII CU MOARTEA
Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, dau de asprimea dreptătii Sale, când, spre pedepsirea răutăţii, îngăduie războaiele. Atunci viata oricui se află în primejdie de moarte, si a celor de acasă si a celor de pe fronturi.
Să cercetăm, între marginile îngăduite, pricina aceasta, a războaielor, care pe multi îi spală de fărădelegi în siroaie de lacrimi. Luăm ca gând de ajutor în darea răspunsului vointa lui Dumnezeu, care urmăreste ca toti oamenii să se mântuiască si la cunostinta adevărului să vie. Drept aceea. Dumnezeu, cel milostiv întru dreptăti, pe cei nebăgători în seamă sau protivnici - dar totusi oameni cumsecade - abia cu ajutorul primejdiei îi înduplecă să vrea si ei ce vrea Dumnezeu, adică mântuirea, singurul lucru cu adevărat de trebuintă. Al doilea gând de ajutor e primirea de mai înainte ca bun, a ceea ce orânduieste si face Dumnezeu, si stiind că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu, să ne bucurăm de hotărârea Lui, chiar dacă nu pricepem aceasta. Iar gândul al treilea e că în suferinte fără de voie s-au mântuit mucenicii, în suferinte de bunăvoie s-au mântuit cuviosii; tot asa si cu suferintele războaielor, mult mai multi se mântuiesc pe front, decât s-ar fi mântuit acasă.
Obisnuit, lumea crede că mor în războaie cei răi ssi scapă cei buni. Este si nu este asa, pentru că numai singur Dumnezeu stie si tine socoteala fiecăruia. Unul din sfinti a zis: "Caprele eu sunt; iar oile Dumnezeu le stie". Pe urmă numai singur Dumnezeu stie - si precum stie si face - dacă pentru cineva e mai de folos viata, sau mai mult îi foloseste mutarea din viata aceasta. Apoi Dumnezeu, în atotputernicia Sa, foloseste si pe cei răi, pe necredinciosi, pe cei fără nici un Dumnezeu, ba chiar si pe draci, ca printr-însii să aducă la mântuire pe cei de mântuit.
Asa bunăoară cineva, încărcat de păcate, cum l-au povătuit cei trei "prieteni" ai săi, ajunge la strâmtoare si nevoie mare. Necazurile îi mai topesc trupul, îi mai subtiază mintea si asa găseste pe Dumnezeu, ca pe singura scăpare a sa din primejdie. Acum I se roagă pentru prima dată, si poate ca niciodată. Deci, cu prilejul târcoalelor mortii în jurul vietii sale, Dumnezeu în atotstiinta Sa, văzându-1 că s-a îndreptat pe calea bună pentru toate zilele lui pe care le-ar mai avea - dacă ar fi cuminte - în chip nevăzut si minunat îl scapă de moarte sigură. Dacă însă îl stie, că mai târziu va avea o pocăintă si mai bună, îl va mai îngădui printre mai multe si mai grele primejdii, scăpându-1 din fiecare, căci necazurile spală petele păcatelor de pe haina noastră nevăzută, - si mai târziu îl scoate din topitoarea suferintelor, fie spre viata cea fără de trup, fie întorcându-1 spre viata pământească, ca pe un înteleptit.
Pe cei ce însă n-au statornicie în bine, ci iarăsi s-ar întoarce la rele, uitând făgăduinta ce au făcut-o la strâmtoare, pe unii îi scoate din viata cea desartă, atunci când după stiinta lui Dumnezeu, au ajuns la cea mai bună pocăintă din viata lor, ca în aceea să se socotească în vecii fără de sfârsit. Acestia asa-s mai de câstig pentru mântuire, primindu-i Dumnezeu cu cât de câtă pocăintă.
Pe cei ce trecuti prin suferinte au câstigat întărire si statornicie spre bine si printr-însii stie Dumnezeu că ar dobândi mântuire si altii, pe acestia îi scapă si-i întoarce iar acasă. De cumva iarăsi se dedau stricăciunii si îngrămădirii de păcate, iarăsi îi cheamă la scoală. Si asa face de câte ori trebuie si cu toti câti trebuie.
Cu cei răi si, după stiinta lui Dumnezeu, fără întoarcere, printre alte nestiute taine, are si aceste două socoteli: sau îi pierde în grabă, în chip năprasnic, ca să nu-si mai înmultească relele si asa, mai usor să se osândească; sau că, prin răutatea lor, vrea să răsplătească, să ispăsească, să întoarcă, sau să mântuiască pe unii din cei de acasă, mai zăbavnici la pocăintă, sau îndărătnici la sfatul si rugămintea celor buni.
Iar pe al treilea fel de oameni, pe cei buni, prin darul lui Dumnezeu, îi scoate din viata cea desartă, fie stiindu-i că ar avea să cadă mai târziu, tinzându-si la fărădelegi mâinile lor, îngreunându-si astfel sau chiar pierzându-si mântuirea si chemându-i de aceea mai devreme, până nu se schimbă în răutate nerăutatea lor; fie că, plăcuti fiind lui Dumnezeu, i-a pus la încercare si i-a aflat Lui-Si vrednici, precum scrie:
întelepciune 3:
1. Sufletele dreptilor sunt în mâna lui Dumnezeu si nu se va atinge de dânsele munca.
2. Părutu-s-a în ochii celor nepriceputi că dreptii sunt morti cu desăvârsire si iesirea lor din lume e mare pedeapsă,
3. si mergerea lor de la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace.
4. Chiar dacă în fata oamenilor au îndurat munci, nădejdea lor e plină de nemurire,
5. Si putin fiind pedepsiti, mare răsplată vor primi, că Dumnezeu i-a încercat pe dânsii si i-a aflat Lui-Si vrednici.
6. Ca aurul în topitoare, asa i-a lămurit, si ca pe o jertfă de ardere întreagă, asa i-a primit.
7. Străluci-vor în ziua răsplătirii...

Iar dacă sunt câte unii răi, fără leac si nu pătesc nimic din necazurile oamenilor, trebuie că i-a lepădat Dumnezeu si-i lasă să se desăvârsească în rele, ca să-si ia osândă vesnică, - precum s-a spus la cele pentru Saul.

CARAREA IMPARATIEI..Arsenie Boca

în hrisoavele unui bătrân din Sfântul Munte, se găseste întâmplarea următoare:
"Un slăbănog venise în Kapsala. Era bolnav de mai multi ani de zile si-si pierduse răbdarea. Slăbise cu sufletul si, plângând, se ruga lui Dumnezeu să-i scurteze viata.
Un înger se arătă si-i zise bolnavului:
- Prea bine, frate, Domnul în milostivirea Sa nemărginită îti ascultă rugămintea: El scurtează viata ta pământească, dacă te învoiesti,ca pentru un an de suferinte ce-ai mai avea de răbdat pe pământ - ca să te curătesti printr-însele, ca aurul prin foc - să petreci trei ceasuri în muncile iadului. Păcatele tale cer curătirea ta prin suferintele propriului tău trup, ca tu să trăiesti slăbănog încă un an de zile, căci pentru tine,ca si pentru toti credinciosii, nu este altă cale spre Cer, decât calea Crucii, care a fost arătată de Dumnezeu-Omul, Cel fără de păcat. Calea
Crucii te face să suferi. încearcă deci ce sunt suferintele vesnice, unde merg toti păcătosii; dar tu nu vei suferi decât vreme de trei ceasuri,după care vei fi scăpat din munci, prin rugăciunile Bisericii.
Nenorocitul începu a cugeta:
- încă un an de suferinte pe pământ e o vreme tare lungă! Mai bine rabd trei ceasuri suferintele de dincolo; si zise îngerului: mă învoiesc să merg în iad.
îngerul îi luă sufletul si-1 închise în temnitele iadului.
- După trei ceasuri voi veni să te caut, îi spuse îngerul, cu mângâietoare grăire.
După plecarea îngerului totul se întunecă, un întunerec de smoală, o strâmtoare cumplită, un vuiet sfâsietor de suspine ale sufletelor păcătoase, duhuri rele cu ochii de văpaie si cu urâciunea lor, îl împrejmuiau, si-i înghetau făptura, iar el nu se putea apăra cu nimic; toate acestea îl cuprinseră ca nişte gheare de groază si-1 cufundară într-o spaimă nespusă. Nu vedea nimic, desi suferinta si plânsul strigau de pretutindeni. Ochii arzători ai demonilor luceau în întunerec si se vedeau deasupra umbrele lor pocite, care se repezeau la dânsul, gata să-l sfărâme si să-l înghită într-o sorbitură de fiară.
Nenorocitul suflet începu a striga de spaimă, însă nu răspundea nimeni la strigătele sale, decât răsunetul hăului, prăpăstuit de dihănii.
Ceasurile i se făcură ani. Ba chiar i se păru că are sute de ani în muncile acelea, si îngerul tot nu mai venea. Asa-1 înclesta deznădejdea că îngerul nu se va mai întoarce, si scrâsni deodată din dinti. Nu-1 auzi nimeni, căci toti păcătosii din temnită nu se ocupau decât de ei însisi si de propria lor muncă; iar sălbaticii demoni luau în bătaie de joc suferintele lor.
Tocmai când scrâsni a doua oară, dulcea lumină a slavei îngeresti coborî deasupra chinuitilor si cu zâmbet ceresc îl întrebă:
- Cum te afli, frate?
- N-as fi crezut vreodată ca si îngerii să mintă! mormăi nenorocitul, cu glasul frânt de durere.
- Ce voiesti să zici? întrebă îngerul cu linistea de cer.
- Vreau să zic că mi-ai făgăduit să mă scoti de-aici după trei ceasuri si iată c-au trecut sute de ani de când mă chinuiesc aici!
- Ce zici tu? Sute de ani? zise îngerul, cu zâmbetul lin. Un ceas a trecut de când te-am părăsit si mai ai încă două de rămas aici.
- A trecut un ceas si mai am două! Oare-i cu putintă să nu fi trecut decât un ceas? Nu mai pot îndura chinurile acestea, nu mai am putere. De cumva e cu putintă si ar vrea Dumnezeu, rogu-te scoate-mă de-aici. Vreau mai bine a răbda pe pământ ani si sute de ani, ba chiar până la ziua de apoi, numai scapă-mă de-aici: fie-ti milă de mine.
Asa se sfârsea de durere bietul suflet, întinzându-si mâinile spre îngerul luminii, care îi răspunse:
- Dumnezeu, fiind Tatăl îndurării, s-a milostivit de tine si te scoate de-aici; dar tu, frate, să-ti aduci aminte când te-i întoarce pe pământ cât de mari sunt muncile de-aici, fată de oricare dintre cele pământesti si că-i mai bine să-ti împlinesti pocăinta până esti în trup,decât după aceea.
Când îngerul isprăvi cuvântul, bietul slăbănog se trezi pe pământ, învăluit de soare, iar ceasul de alături arăta mai mult c-o oră..." Era fericit ca un izbăvit din iad.
CARAREA IMPARATIEI ..Arsenie Boca

Sf. Isaac Sirul: "Nu huliti spunand ca Dumnezeu e drept!"

Vezi tu, problema noastra e ca gandim in termeni legalisti, temporali! Ce se intampla dupa moarte e o Taina. Stim cate ceva, dar "ca in ghicitura", vorba Sf. Pavel.

Singurul lucru care este INFINIT e mila si dragostea lui Dumnezeu. In asta nadajduim.

Cum recomanda cineva, intr-adevar, cuvintele Sf. Siluan Athonitul pe tema asta sunt extraordinare.

Florensky talcuieste "intunericul cel mai dinafara" (Matei XXV, 30), drept un loc in afara de Dumnezeu. E greu sa se accepte aceasta formula. Definitia iadului ca loc in care nu exista Dumnezeu, se leaga de definitia raului ca lipsa a binelui, dar cand e vorba de persoana, nu se poate aplica acelasi calificativ, fara sa fie amenintata de desfiintare. In iad persoana ramane acolo constienta, nu se destrama in nefiinta. Or, acolo unde este fiinta, este si Dumnezeu, numai ca in iad El nu e prilej de fericire, ci de nefericire, pentru ca i-a fost refuzata paternitatea.

Aceasta e o greseala. Acest gând îi face pe majoritatea oamenilor sa traiasca în pacat, nestiind ca pacatul omoara sufletul. Cei care gândesc asa dovedesc ca Îl vad pe Dumnezeu ca Judecator iar mântuirea dobândibila în urma unui troc cu Dumnezeu, ca la catolici si protestanti.

Acest gând este cel care duce la pacatul sau hula împotriva Duhului Sfânt (ca si gândul opus, ca nu mai exista posibilitatea mântuirii), adica la închiderea din nestiinta a omului în fata dorintei Duhului Sfânt de a veni si lucra asupra lui. Si cum Duhul Sfânt e împaratia cerurilor (asa cum spune Sf. Siluan) cine nu va avea Duhul Sfânt nu va avea mântuirea (vezi si pilda celor 10 fecioare si celelalte asemanatoare).

Oni, cred ca nu trebuie sa intelegem eternitatea ca pe o insiruire nesfirsita de minute si secunde, asemenea minutelor si secundelor pe care le traim in trup. Timpul, aceasta a patra dimensiune, nu a existat din totdeauna, ci a fost creat de Dumnezeu, din nimic, la fel cum a fost creat si spatiul. Dumnezeu este singurul care este etern, care a existat din totdeauna. Este interesant ca si stiinta moderna atee a ajuns la concluzii similare, sustinand ca timpul a inceput sa existe impreuna cu spatiul in momentul Big-Bang-ului.

Acest timp se va sfirsi cel mai probabil in Ziua Judecatii, si toti oamenii vor intra in vesnicie. Intr-un fel sau altul insa, cu totii intram in vesnicie chiar din momentul mortii. Eternitatea petrecuta in iad sau in rai nu este o serie infinita de minute cum sunt minutele pe care le traim acum. Este o cu totul si cu totul alta dimensiune.

Trebuie sa intelegem si ca starea noastra de dincolo va fi destul de diferita de starea noastra de acum. Acum putem face bine si rau, ne putem razgindi, ne putem face
din rai buni sau din buni rai. Dupa clipa mortii insa, raminem cumva "inghetati" in starea in care ne-a prins moartea, pentru eternitate. Nu ne vom mai putea intoarce de
la rau la bine, sau de la bine la rau. Realizez ca nu am cum sa explic bine ceva ce nici eu nu inteleg prea bine, insa asta este invatatura Bisericii.

Dupa moarte vom fi ca ingerii. Ingerii (si cei buni si cei rai) au avut si ei portia lor de "timp" in care sa aleaga intre a-L iubi pe Dumnezeu sau nu. Acum nici ei nu se mai pot razgindi. Nu ca nu le-ar da Dumnezeu voie sa se razgindeasca, ci ca starea lor spirituala nu le mai permite. Nu vor sa se razgindeasca, si nu isi vor schimba vointa in veci. Si noi, dupa ce vom muri, vom ajunge ca ei.

Si 3 mici istorioare despre ingerii cazuti:

1. Se spune ca in iad e plin de diavoli care zic in continuu lui Dumnezeu: "Nu vom sluji Tie".

2. Pr. Efrem de la Filoteu, povestea ca in tinerete cunoscuse un posedat. In momentele de luciditate, calugarii il invatau sa se roage. La un moment dat, in simplitatea lui i-a intrebat pe calugari daca nu ar trebui sa se roage si pentru demonul care pusese stapanire pe el. In momentul ala demonul a rabufnit violent, urland ca nu vrea mila nimanui si ca nu vrea sa se pocaiasca.

3. La Sf. Antonie au venit 2 diavoli, sub forma de om, si l-au intrebat daca Dumnezeu i-ar primi pe ei daca s-ar pocai. Antonie a intrebat pe Dumnezeu, si ingerul Domnului i-a spus ca diavolii nu se vor pocai in veci. Insa, ia zis sa le spuna ca daca vor zice dimp de 3 ani "Doamne miluieste-ma pe mine, rautatea cea veche" si inca alte 2 rugaciuni scurte, Dumnezeu ii va primi inapoi in locul in care erau la inceput. Antonie le-a spus demonilor asta, iar ei au raspuns ca de fapt nici prin gind nu le trece sa se pocaiasca.

Sper ca asta sa ajute la a intelege mai bine ce este iadul si de ce este etern.

Bogdan.

DA Omulet...Tu ce intelegi din ceea ce a spus Sf. Isaac Sirul?...Trebuie sa fim atenti caci cuvintele Sfintilor pot avea mai multe intelesuri..De aceea este bine sa pui tot textul de unde ai postat apoftegma Sfantului Isaac Sirul..

ma rog, scuze de off topic, dar daca mie un calugar mi-ar spune ca vrea sa ma supuna ca pe o mielusea sub sabia cuvantului sau, chiar daca ma vede atrasa fizic de el, i-as zice "parinte, sunteti dus..."

astfel de filme sunt facute pentru lume, nu pentru calugari, parerea mea.

Să nu huliti spunând că Dumnezeu e drept. Cand a spus aceste vorbe SFantul Isaac a vrut sa spuna despre crestinism ca nu este numai Lege, dreptate..Adica se refera la faptul ca cei care au trait dupa Legea data lui Moise de Dumnezeu se limitau numai la lege si pe care putni o respectau cu adevarat..Odata cu rastignirea si invierea Lui Hristos lucrurile stau altfel..Un om nu mai este tinut de legea veche in care daca furai trebuia sa intorci impatrit sau daca erai prins ca desfranai trebuia sa fii omorat cu pietre..Toate acestea odata cu Rastignirea si invierea Mantuitorului se pot ierta din mila Lui Dumnezeu ..dar cu pocainta...Si Sf. Isaac Sirul vrea sa spuna ca Dumnezeu nu este doar drept ...adica sa nu spui ca daca pacatuiesti ca om Dumnezeu te va pedepsi automat deoarece aceasta tine de dreptate Lui {in sensul asta NU huliti spunand ca Dumnezeu e drept"} doar dupa dreptate si fara mila in sesnul asta spune Sf. Isaac Sirul : "Nu huliti spunand ca Dumnezeu este drept"
De aceea, frati crestini, nu-i de ajuns crestinului să meargă duminica si în zilele de sărbătoare la biserică, să aprindă una ori câteva lumânări, să se închine la icoane si, eventual, să bată una ori mai multe metanii. Bune sunt acestea toate si frumoase. Dar cred că nu-s destul. Crestinismul nu-i numai slujbă, cult si ritual. Crestinismul înseamnă trăire crestină liberă, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă.

Ioan
17. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevărul au venit prin Iisus Hristos

Dar asta nu inseamna ca Dumnezeu nu va rasplati fiecaruia dupa dreptate.
Insusi Mantuitorul spune...Cand va ven Fiul omului sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui.
Si apostolul Pavel spune :

2Corinteni Cap.5
10. Pentru că noi toti trebuie să ne înfătisăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău.

Un material de nota 10 despre noua dictatura religioasa, de pe blog-ul parintelui Savatie . http://www.savatie.ro/blog/?p=18 Cu cat vor fi mai multi oameni interesati de acest blog, cu atat vor gasi pe el mai multe materiale... Acum intelegeti de ce nu mai e chemat parintele Savatie sa tina conferintele in centrele universitare care mai ieri il tineau drept avva?

http://youtube.com/watch?v=RNBMxIgBFXc

Mirela, dar nici nu trebuie sa te gandesti ca ai putea fi supusa ca o mielusea :D, pentru ca tu traiesti "in lume" si ai familie. Dar nu inteleg de ce te-a iritat parerea parintelui? stii tu cum e zicala aia cu simtitu mustii pe caciula, atunci cand cineva este ofensat de vre-o situatie, chiar el se afla in situatia respectiva fara voia lui, ca de asta se si simte stanjenit probabil...oare am inteles eu gresit? :)

Pentru a nu ne lipsi de iubirea lui Dumnezeu, Sfantul Nicodim Aghioritul arata in chip cutremurator marimea si profunzimea acestei pierderi: "Ah, oare putina paguba este si putina durere sa pierzi, biet pacatos, pe Dumnezeu, Care este in intregime dulceata, veselie, dorire si in intregime indestulare fara margini; Care este in intregime lumina si inceput al luminii; intelepciune si inceput al intelepciunii? Putina durere este sa pierzi pe Dumnezeu a Carui frumusete intrece orice frumusete, intelepciunea Sa intrece orice intelepciune, iar dulceata Lui intrece orice dulceata? De la Care, daca o singura raza a slavei Sale ar straluci in iad, indata iadul s-ar preschimba in rai? Intr-un cuvant, putina durere este sa pierzi, nenorocitule, pe Dumnezeul tau, Care este bunul cel mai inalt, inceputul, mijlocul si sfarsitul fiintarii tale? Cum sa nu suspini tu, sarmane, din adancul inimii fiindca ai pierdut atatea binecuvantari si daruri de la cerescul tau Parinte si-n schimb ai mostenit sumedenie de rautati si chinuri; pe scurt, cum sa nu te jelesti, pacatosule, ca pierzand pe Dumnezeul tau, o data cu el ai pierdut toate, toate laolalta? O, pierdere nemarginita! O, pierdere nemasurata! Sunt incredintat, frate, ca daca ai vedea aceasta mare pierdere pe care ai suferit-o prin pacatele tale, ai striga ca imparatul acela care, la vremea mortii sale, spunea ca a pierdut tot, fiindca pierzandu-L pe Dumnezeu si-a pierdut si trupul si sufletul si pamantul si cerul si pe cele trecatoare si pe cele vesnice si pe toate, toate!"

da.

scz, era "casapit"*... (mi-am dat seama aseara dupa ce-am inchis pc-ul si dupa rugaciune.. :) )

dar tot nu inteleg ce "admiratii" sau "impresii" deduci din acel articol pe care i le-ai atribuit pr Savatie de i-ai pus diagnosticul mandriei... asta e tare vag! cu siguranta nu ai inteles sensul a ceea ce a scris!

Placuta explicatia, dar difera mult de ceea ce spune Sfanta Scriptura.
"Plata pacatului este moartea" (Romani 6:23). Nu chinul vesnic nici o viata vesnica fara Dumnezeu.
Dar moartea nu este numai de un fel: este prima moarte (care este doar un "somn" pana la inviere si judecata) si va fi a doua moarte (care este fara intoarcere- pedeapsa vesnica)."Cel ce va birui nu va fi vatamat de a doua moarte"(Apocalipsa 2:11)"Fericiti sunt cei ce au parte de intaia inviere! Asupra lor, a doua moarte n-are nici o putere"(Apocalipsa 20:6) Sa ne legam doar de "a doua moarte" pentru a intelege ce este iadul. "Si diavolul, care-i insela, a fost aruncat in IAZUL DE FOC si pucioasa, unde este fiara si proorocul mincinos.Si vor fi munciti zi si noapte in vecii vecilor"(Apocalipsa 20:10). Daca este sa luam literar Apocalipsa 20:10, se pare ca este vorba de un foc si un chin vesnic. Dar Apocalipsa 20:14 ne lamureste: "IAZUL DE FOC ESTE MOARTEA A DOUA". Adica nimicirea pentru totdeauna a ceea ce este rau.
Un alt rationament biblic: unde va fi acest foc nimicitor? "Iar cerurile si pamantul de acum sunt pazite si pastrate, prin acelasi Cuvant, pentru focul din ziua judecatii si de PIEIRE A OAMENILOR NELEGIUTI.... PAMANTUL CU TOT CE ESTE PE EL VA ARDE"(2Petru 3:7 si 10). Pamantul va arde. Cat timp? Vesnic? Dumnezeu ne-a promis "ceruri noi si un pamant nou in care va locui neprihanirea"(2 Petru 3:13) "Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou; pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera"(Apocalipsa 21:1) Pierisera, disparusera, s-au evaporat, sau cum vreti sa le zicem, dar nu putem spune ca ardeau in continuare. De altfel, apostolul Iuda ne da si o pilda: "Tot asa, Sodoma si Gomora si cetatile dimprejurul lor, care se dadusera ca si ele la curvie si au poftit dupa trupul altuia, ne stau inainte ca o pilda, SUFERIND PEDEAPSA UNUI FOC VESNIC" (Epistola apostolului Iuda, vers. 7). Mai ard inca Sodoma si Gomora? Sau este vorba de un foc cu consecinte vesnice? Sodoma si Gomora au fost arse pentru vesnicie.
Sa nu ne incurcam in versetele care se refera la un pamant pustiu si plin de trupuri moarte ce nu vor fi ingropate (ex: Ieremia 4:23-25 sau Ieremia 25:33). Acolo este vorba de o alta etapa a judecatii finale.
Dar cel mai bine este sa ne gandim in fiecare zi la tinta noastra finala: Domnul Iisus Hristos si Imparatia Sa.

Daca ar fi asa, atunci multi sunt deja acolo chiar din timpul vietii. Alti oameni, singuraticii, se simt foarte bine si in lipsa comuniunii (cu alti oameni).

Florensky spune ca acela pentru care nu mai exista nici un tu, nu mai e nici el un tu pentru altii. El nu mai e nici pentru Dumnezeu un tu si nici Dumnezeu nu mai e pentru el un Tu.

da, si sa constientizam ca altfel ne paste un loc fara odihna, vesnica.

poate "casunat"?

Am citit si ce s-a scris aici partial si celalalt 'topic', si imi permit si eu niste comentarii.

Pe Dumnezeu nu o sa-L cunoasca nimeni cu "ratiunea" [ pun ghilimele pentru a sublinia ratiunea omeneasca, pagana, atee ]. Dumnezeul nostru nu vrea sa ne dea dovezi care sa ne gadile noua 'super ratiunea de fiinte eeeextrem de destepte', asa cum cauta oamenii necredinciosi; vrea sa credem orbeste, asta este cuvantul; orbeste!

Ca sa dau un exemplu simplu dar foarte puternic, in intuneric, in temnitele comuniste, chinuiti de securitate, parintii ortodoxiei noastre nu cautau dovezi! Nu cautau sa se intrebe "de ce Doamne permiti asta"... pur si simplu CREDEAU si isi purtau crucea, si nu se clinteau in credinta, si au purtat-o si au devenit martiri.

Dumnezeu nu vrea "rationali" care sa-si gaseasca raspunsurile la "de ce aia", sau "de ce ailalta", va rog eu nu mai cautati raspunsuri la intrebari din astea copilaresti si paraxoduri inchipuite si 'vai vai, de ce permite Dumnezeu cutare si cutare'.
Cine esti tu sa-L judeci pe Dumnezeu si Voia Lui? Nu ti se pare ca intreci mult prea mult masura? Faca-se Voia Ta, sau a mea?

Si treaba asta 'cum sa-L iubesc?' mi se pare gen ca o intrebare copilareasca, prosteasca; Am 5 ani, tati nu mai imi da bomboane si ma uit in ochii lui si ii zic 'te urasc! nu mai vreau niciodata bomboane de la tine!!'.

Si legat de pedepsit, nu Dumnezeu pedepseste, ci oamenii isi innegresc sufletul, "de buna voie si nesiliti de nimeni" isi uratesc sufletul pana cand Duhul Sfant nu mai poate intra in ei... oricat ar vrea Dumnezeu asta, si vrea... si iubeste pe oricare dintre pacatosi si il vrea alaturi de el... Dar numai noi avem puterea de a alege unde mergem! Fiecare ajunge acolo unde vrea, pana la urma... Vrei pacate.. pacate o sa vezi; uratenie, rautate... asta o sa capeti; e pana la urma drept, nu? Ai o inima razboinica si razbunatoare? Asta o sa capeti pentru o eternitate. Si tot asa...

Ai pace in inima, esti o fire blanda, ca Mielul? Ai iertat? Ai ajutat? Asta vei capata. Lucrurile nu sunt asa complicate cum le face 'ratiunea' omeneasca.

Dumnezeu vrea sa fie cunoscut
 

In credintele pagane, zeitatile nu se descopereau. Dumnezeul nostru se descopera, atat cat il putem intelege si cu ratiunea noastra. Nu degeaba ne-a vorbit prin prooroci, prin Mantuitorul si prin Sfanta Scriptura (Evrei 1:1,2). Acest tip de cunoastere nu anuleaza credinta ci, dimpotriva, o mareste.

Noi suntem fiinte limitate. Ce putem cunoaste despre Dumnezeu, cu mintea noastra, este foarte putin (Dumnezeu este nemarginit). Asa ca, mergem mai departe prin credinta.

Ratiunea merge pana la un punct, credinta merge mai departe, in continuare.

Mantuitorul si Sfintii Apostoli ne indeamna la cercetare. Crestinul este o fiinta cunoscatoare si credincioasa.