![]() |
![]() |
|
#1831
|
||||
|
||||
![]() Citat:
![]()
__________________
Intunericul este doar absenta Luminii... |
#1832
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Deci te sărut părintește, așa cum probabil m-ai țucat și dumneata pe mine... să fii iubit. Last edited by vsovivi; 07.05.2010 at 17:24:56. |
#1833
|
|||
|
|||
![]()
204. "A doua venire a Domnului" a și avut loc, la Pucioasa
Motto 1: "Acest Iisus care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer." (Fapte 1, 9-11) Motto 2: "Eu sunt mai mare ca omul și M-am uitat în Scripturi și am găsit în ele venirea Mea cea de acum și am venit" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010) Duhul de la Pucioasa, crezându-se mai mare ca omul și uitându-se de curiozitate prin Sfintele Scripturi, a aflat în ele că Domnul Iisus va veni a doua oară pe pământ, pentru a nimici definitiv suferința și moartea din lume. Dar pentru că nu a citit bine, ca să vadă că Iisus ar trebui să vină la fel cum s-a și suit pe norii cerului (v. Fapte 1, 9-11), iar toate făpturile Îl vor vedea, coborându-Se din cer întru mare slavă, înconjurat de alai văzut de îngeri, el copiază modelul lui Hristos de acum 2000 de ani, căci el este Antihristul, adică cel ce se pune în locul lui Hristos, ca să-i amăgească pe mulți. El vine tot tainic ca acum 2000 de ani, vine tot cu durerea, cu crucea și cu jertfa, însă vine acum înconjurat de duhuri care se dau drept îngeri și sfinți (dar pe care nu-i vede nimeni), reproducând din imaginație aceeași piesă, dar cu alți actori, altă scenă și altă recuzită, în care cel mai important rol a fost rezervat sufleurilor de la Pucioasa, liderii pucioși care împart "Cuvântul" Pucios spectatorilor din tribune: "Eu sunt Păstorul Cel cu crucea. Aplecați-vă sub crucea venirii Mele și simțiți-Mi durerea Mea cea de azi! Mă port suspinând prin cuvânt din loc în loc pe pământ, și iată-i pe cei ce Mă împart! Glasul Meu cel de azi se face cuvânt aici, la izvor, și apoi ei Mă dau oamenilor." (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010) Cele care au mai fost, iarăși se repetă, ca într-un remake al unei piese de teatru cu mai multe reprezentații. Actorul din rolul principal este duhul pitonicesc de la Pucioasa, care joacă rolul lui Antihrist ce vine suspinând cu crucea în spate, însângerat sub ea, ca să-i convingă pe mulți că tot el este chiar Acela care a fost și acum 2000 de ani, Hristos Căruia el I-a furat numele și rangul Lui de Păstor. Apoi îi desfide pe preoții canonici din BOR pe motivul că ei nu stau ca el, sub cruce, ci poartă crucea ca pe o podoabă la gât. Postulând că acum "nu mai sunt păstori pe pământ", Antihristul Pucioasei se face el pe sine Păstor și păstorește cu "Cuvântul" Pucios o nouă Evanghelie (Evanghelia Sfintei Virginia), o nouă Preoție (Preoția lui Melchisedec) și o nouă Biserică (Biserica Noul Ierusalim): "Eu sunt Păstorul Cel cu crucea în spate, însângerat sub ea cum am fost și neiubit de lumea cea plină de păcat, dar cei ce s-au așezat pe scaune de păstori nu stau sub cruce, ci își poartă la gât cruce strălucitoare [...]și Mă fac Eu Însumi păstor peste ea și-Mi las glasul [...]" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 12-02-2010) El vine ca să copieze mecanic, fără pic de imaginație creatoare, ceea ce a citit din Scripturi că Îl legitima pe Hristos la vremea primei Sale veniri pe pământ. Totul se reia de la capăt, ca și când jertfa pe cruce a lui Iisus de acum 2000 de ani ar fi fost zadarnică. O nouă suferință, o nouă cruce, o nouă biserică, noi ucenici, noi ucenițe, noi prooroci și apostoli, sunt pregătiți pentru acest nou "Iisus" care Îl pastișează pe Hristos: " [...] Eu însă spun că în zilele acestea lucrez ca și acum două mii de ani și zidesc omul și-l fac biserică a Mea pe om și-l umplu de darul credinței sfinte [...] lucrarea Mea cea de azi este ca la începutul Meu pe pământ cu ucenicii Mei cei de acum două mii de ani, pe care i-am luat dintre iudei și i-am făcut fiii lui Dumnezeu [...]" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010) El nu vine la Pucioasa cu mărire și cu slavă, ca un victorios asupra păcatului și a morții, ci vine ca un învins, lamentându-se îndelung, ani de zile de-a rândul, de piedicile pe care i le pun în cale oamenii păcătoși și "necredincioși": "[...] iar oamenii Îmi frâng calea și mersul Meu cel ceresc pe pământ." (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010) Oamenii însă nu vor să creadă într-o a doua jertfă pe cruce, la fel cu cea de acum 2000 de ani, într-o a doua suferință a Fiului, într-o a doua Biserică și mai ales într-o a doua mântuire adusă pe pământ de către Antihrist, care se dă drept "Al Doilea Mântuitor", ci se încăpățânează să creadă tot în același Iisus Mântuitorul, Cel propovăduit în Biserica apostolică de 2000 de ani și Care le-a promis că va fi cu ei în toate zilele, nu numai în zilele acestea, zilele de propovăduire pucioșească: " Eu însă spun că în zilele acestea lucrez ca și acum două mii de ani și zidesc omul și-l fac biserică a Mea pe om și-l umplu de darul credinței sfinte, că nu mai e nimeni pe pământ să-l ajute pe om să creadă în venirea Mea, în mântuirea cea de la Mine, în purtarea crucii, căci vai celor fără de cruce și celor ce taie din ea, neștiind ei că ea este puntea lor spre Dumnezeu!" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010) Credința în venirea de azi a lui Antihrist nu se găsește decât în cei care au primit această credință în dar, de la acest duh Pucios, în inimile lor. Iar taina și minunile lucrăturii liderilor pucioși, cei care s-au ales pe sine ca să stea în fruntea bucatelor și de aici să se dea drept singurii și autenticii "credincioși", nu trebuie descusute sau ispitite de curioși, ca nu cumva să se descopere înșelăciunea lor: " [...] nu găsesc pentru ele credință pe pământ dacă nu pun Eu în om darul credinței cea pentru venirea Mea de azi. Eu pe cei cu care Mă sprijin ca să vin pe pământ cuvânt i-am scos din lume și i-am așezat înaintea Mea și le-am dat duhul credincioșiei, și nu trebuie descusută sau ispitită lucrarea Mea cea de azi și taina ei cea pecetluită între Mine și cei credincioși venirii Mele de azi [...]" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010) La pucioși însă, o minune nu ține decât trei, cel mult patru zile. Suficiente, spre exemplu, ca paradigma iubirii să se răstoarne: nu iubirea vine de la credință, ci credința vine de la iubire: "[...] iubirea celor credincioși vine de la credința lor [...] " (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din data de 2-05-2010) " [...] iubirea cea curată pentru Mine are putere mare în om și îl umple de darul credinței [...]" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010) Prozelitismul pucios nu trebuie subestimat. El încă mai aduce roade otrăvite: oi rătăcite, conduse de păstori orbi care le duc la groapă, vin la liderii pucioși să se extazieze de frumusețea minciunilor lor și de binecuvântările pe care le împarte Antihrist cu generozitate, din staulul pucios : "Binecuvintez pe păstorul care și-a adus în ziua aceasta oile la izvorul Meu de cuvânt și-i dau lui ceea ce-i folosește, și tainic îi dau lui duhul umilinței, duhul celor ce plac lui Dumnezeu, celor mari la Dumnezeu și la oameni, și în el să se păstreze el, căci așa sunt cei ce seamănă cu Dumnezeu pe pământ. Amin." (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010) Duhul care își ia numele de "Sfântul Gheorghe" îi îndeamnă și el pe vizitatori să fie credincioși "Cuvântului" de la Pucioasa și să nu-i ispitească pe liderii pucioși (sau să-i descoasă, cerându-le consecvență, coerență și dovezi), ci să sporească în credința oarbă în "Cuvântul Domnului" lor: "O, fiți credincioși, fiți credincioși cuvântului Lui cel de azi și credeți fără să ispitiți! O, sporește-le lor credința, Doamne, Păstor milos, Păstor cu glas duios. Așa Te rog eu pentru cei ce vin spre izvorul Tău de cuvânt. Amin" (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010) Noii-veniți sunt îndemnați "să facă minuni înăuntrul lor", iar dacă nu se vor pricepe cum să le facă, să ceară ajutorul liderilor pucioși, care au cheia înțelepciunii în ei și care vor ști să le dea răspunsuri, în numele lui Dumnezeu, la orice nedumerire sau întrebare: "Fiți făcători de minuni înăuntrul vostru! Întrebați cum să faceți aceasta, iar Eu vă voi răspunde prin servii Mei, căci am înțelepciunea Mea în ei pentru mulți, pentru cei ce se aleg pentru Dumnezeu prin glasul Meu de Păstor. Amin." (Citat din "Cuvântul" de la Pucioasa din data de 6-05-2010) "Dumnezeul" Pucioasei le răspunde celor curioși pe măsura așteptărilor lor, prin servii Lui, manipulatorii și gestionarii Glasului Lui: liderii pucioși cei înțelepți pentru mulți și făcători de minuni înăuntrul lor. A doua venire a "Domnului" a avut loc deci, și e în curs de desfășurare, desfășurare care se tot desfășoară, căci trenează de vreo 55 de ani încoace, la Pucioasa. Înseamnă că urmează a treia venire, cea proorocită de Biblie că va fi a doua, dar pe care pucioșii nu mai au nevoie s-o aștepte. "Dumnezeul" lor a venit, deci se pare că acum au tot ce le trebuie. Oare... chiar nu le mai lipsește nimic? Last edited by mariamargareta; 10.05.2010 at 10:05:50. |
#1834
|
|||
|
|||
![]()
Ultimul paragraf al postării #203 conținea o previziune care s-a împlinit chiar a doua zi, căci pe 8 mai a.c. a apărut pe situl oficial al pucioșilor "Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic Gheorghe‚ purtătorul de biruință"( datat 6-05-2010), în care se vorbește despre ultima primire de oaspeți, făcută de liderii pucioși unor vizitatori de ocazie. Cu acest prilej s-a putut vedea că la pucioși o minune nu ține decât trei, cel mult patru zile. Suficiente ca paradigma iubirii să se răstoarne: nu iubirea vine de la credință, ci credința vine de la iubire:
"– O, iubirea celor credincioși vine de la credința lor, [...] " (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2-05-2010) " [...] iubirea cea curată pentru Mine are putere mare în om și îl umple de darul credinței [...]" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 6-05-2010) Explicația este simplă: alți curioși tocmai veniseră în vizită la Pucioasa, iar liderii pucioși s-au grăbit să facă orice compromis doctrinar ca să-i facă pe proaspeții "guguștiuci" să le ciugulească lor din palmă. Aceștia sunt chemați mai întâi la iubirea de liderii pucioși, iubire care-i va călăuzi spre primirea darului credinței în învățătura lor schismatică și eretică. Li se dă chiar această iubire, li se dă în dar, ca să le vină mai ușor celor ce nu-i pot iubi pe liderii pucioși la comandă. De data asta, turma de curioși care a venit "la izvor" este călăuzită de un "păstor", probabil vreun popă estropiat sau vreun răspopit, la fel de curios dar la fel de orb ca și orbii pe care îi conduce el la groapă. Ei sunt somați să nu descoasă și să nu ispitească lucrurile de la Pucioasa (ca să nu se "smintească" de încălcările de canoane pe care le vor descoperi), ci să le ia așa cum sunt, căci numai așa vor trece de la iubire la credință, și apoi la sfințenie. Iar "păstorului" îi dă exact ceea ce el caută și i se pare că-i folosește: "O, pace vouă, celor ce ați venit la izvorul Meu de cuvânt! O, să nu ispitiți lucrarea Mea cea de azi, căci Eu cu greu Mă port cu ea între cer și pământ [...] Vă dau darul iubirii de Dumnezeu, căci iubirea cea curată pentru Mine are putere mare în om și îl umple de darul credinței, și apoi darul sfințeniei îl încununează pe el, iar cei ce-și păstrează întru sfințenie viața, aceia sunt cei ce Mă află în acest cuvânt, și apoi ei Mă urmează crezând. Amin. Vă las acum în sfat cu poporul Meu de la izvor. Mă rog Tatălui să ajute credinței voastre și să vă dea înțelepciunea cea de sus pentru cuvântul Meu cel de azi. Binecuvintez pe păstorul care și-a adus în ziua aceasta oile la izvorul Meu de cuvânt și-i dau lui ceea ce-i folosește, și tainic îi dau lui duhul umilinței, duhul celor ce plac lui Dumnezeu, celor mari la Dumnezeu și la oameni, și în el să se păstreze el, căci așa sunt cei ce seamănă cu Dumnezeu pe pământ. Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 6-05-2010) Last edited by mariamargareta; 10.05.2010 at 10:47:55. |
#1835
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Citat:
Adică nu voi ci Domnul nu a citit bine? Adică nu voi v-ați vândut lui nenia cu ispisisikaa din lesă și lui tanti grijania și care ajungând și voi arginți-lepădătură acum iată faceți păcate cu nemiluita, mințind din duhul semeției? Deci nu voi sunteți antichristul, împreună cu toată gLumea condusă de duhurile rele ci voi ziceți că El e antichristul? Cuvântul lui Dumnezeu Carele e condus de sfințenia și ascultarea de Tatăl?... Curat murdar ar zice orice om normal la inimă, deci iată adică cum iar ați dat-o la întors ca la Ploiești... Păi asta, minciunile pe care le spuneți cu nonșalanță, e viceversa față de Adevăr; Și de ce vă dați cu părerea dacă sunteți pe dinafară? Vă place să vă auziți vorbind? Pardon, scriind? Defapt antichristul e tot cel ce nu a recunoscut că Hristos, Fiul lui Dumnezeu a venit în trup acum 2000 de ani, în gLume, trimis de Tatăl, și nu a crezut apoi că a înviat din morți și s-a înălțat la Tatăl, deadreapta Tatălui, iar astăzi, este tot cel ce nu primește pe proorocii lui Dumnezeu ca să trăiască sub proorocie sfântă, adică sub Mângâierea lui Israel Cel din sfinți, Cel din prooroci, Cel din români, Cel din creștini, neluînd ei pildă și nici aminte la lacrimile și plângerile Profetului Ieremia, ucis și el pînă la urmă... Pentru ca să smerească ei și să asculte și să aștepte venirea Domnului întru slavă așa cum a fost proorocită. Căci vai ce dureri imense a văzut ochii lui, a profetului; el a văzut cum s-au împlinit în rău toate proorociile așa cum Moise a proorocit de la Domnul și cum Domnul a proorocit prin Ieremia, că așa vor păți fiii neascultării și ai răzvrătirii... și el a văzut și a mărturisit și a plâns cu amar de mila lor, de mila ficei Ierusalimului care a ajuns de batjocura tuturor. Citat:
În tot vechiul testament Domnul a venit TAINIC la OM, și așa și după Înviere, dar antichristul se va autoînscăuna în biserica lui Dumnezeu, și nu asta încearcă dracul mereu? Nu ăsta e minteresul antichristului de la adam și până azi? Ca să se dea el prooroc și să se dea el Dumnezeu... negând Harul și Cuvântul lui Dumnezeu, întronând răutatea cea veche, spurcăciunea pustiirii, nebunia de pe urmă și nemulțumirea pentru automila de sine pentru pofte și păcate și privilegii, ca astfel să domnească ispisma și invidia și întietatea și răzbunarea și răutatea în om iar dreptatea și dragostea si sfințenia și Adevărul să fie folosite doar cu populism ca o văruială pentru a iluziona gLumea de fraieri ce se cred și ei asemenea omului minciunii că ei ar fi credincioși și sfinți și vrednici și nu Dumnezeu... defapt cu toții sunt niște oameni fatalmente păcăliți de omul minciunii, de sfințișorul viclean răpitor și desfrânat, lupul cel rău, îmbrăcat în haină sfântă... care nu vine decît să înjunghie și să răpească și să distrugă și să dărâme... ca apoi să se emane și să se reemane ca marele salvator... furând meritele altora și luând locul lui Dumnezeu... sau în epoca Ceaușistă cum a fost? Cine ședea la loc sfânt? Dar mai înainte? Minciuna și fărădelegea... Așa a fost mereu căci minteresul viclean și pervers poartă întotdeauna fesul pentru cei ce nu mai au interesul Mântuirii căci s-au lepădat poftei pătimașe de mărirea lor înselor. Citat:
„Bună” viceversarea lucrurilor, păi duhul ăla pitonicesc pentru bani proorocea, așa cum deschid unii cărțile de joc sau ghiocul sau bila de cristal ca să spună fraierilor minciuni psiholojice pe care ei le cred, așa cum îndemni tu viceversat că ai aflat ce i-a ghicit lui nenea în zaț de cafia tanti grijania, și tu l-ai crezut ca fraiera că cică proorocii Domnului au duh pitonicesc... Păi pe care maimari îmbogâțesc proorocii? Pe când voi schieunați și miorlăiți exact ca ispisisicile plângând amarnic pe cei care din pricina celor ce vor credea în Cuvântul lui Dumnezeu își pierd afacerile lor, pierd oile pe care le rătăceau de cap, și fățarnic vă arătați că i-ați plânge pe cei ce ascultă de prooroci. Plângeți-vă pe voi că tare urât miorlăiți exact ca cobia cobielor, ca și cucuvelele faceți, că așa au glasul și ele asemănător cu al mâțelor negre... unele fură iar altele cobesc... dar nu Adevărul așa cum cobea Iacob. Că altfel de ce să deranjeze pe cineva o așa mică biserică? Așa un mic popor cuminte și frumos? Dar sigur că e deranjant pentru cei plini de duh pitonicesc locul și credincioșii de acolo unde se spune Adevărul căci Adevărul e concurentul minciunii și minciuna nu vrea să se audă Adevărul ci să se dea ea drept Adevăr. Dar Adevărul nu se supără niciodată dacă se înmulțește mărturisirea Adevărului... De aceea Biserica Adevărată și Sfântă este acolo unde se mărturisește Adevărul, nu numai prin vorbe ci și trăind conform cu El. Deci am impresia că voi sunteți cele ce v-ați pierdut câștigurile cele grase, și vă intuiți și vă prevedeți falimentul total al bisericilor voastre mincinoase, sau o prosperitate în deșert... căci asta e finalul tuturor celor ce mint și vor să mintă și nu vor să accepte ei Lumina. Păi e greu să primești Adevărul fiindcă atunci o să trebuiască să vină la Lumină și doar n-or fi fraieri când e mai simplu s-o bage sub obroc... ca apoi să se înstăpânească întunericul... căci pe întuneric nu mai contează... e liber la orișice fărădelege împotriva fratelui tău, ca un fel de onomastică, un jubileu unde se poate jubila împreună cu toate amazoanele ce și-au dat drumul... și nu mai au opreliști. Deci cine vrea să strângă turma de grumaz așa cum face duhul pitonicesc din șarpele piton cu victimile furgăsite? Domnul sau omul minciunii? continuarea mai jos Last edited by vsovivi; 10.05.2010 at 14:04:39. |
#1836
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Acum sunt mai mulți hristoși mincinoși în lume, și chiar în România sunt câțiva, îi numeri pe degete. Niciunul n-a venit în lume așa cum proorocea Scriptura: cu putere multă și cu slavă, încât toți oamenii vor vedea această venire și i se vor închina Stăpânului lumii. Au venit pe ascuns, fără nici o putere și fără nici urmă de slavă, și acum se tânguie pe la colțuri de ulițe că nu-i bagă nimeni în seamă. "Căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși." (Matei 24,24) "Se vor scula hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor face semne și minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleși." Marcu 13,22) |
#1837
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Deci tu aici nu faci altceva decât Îi zici asemenea fariseilor îndoielnici și răi din vechime ca să-L ispitești mereu, zici că defapt Domnul e antichristul și că El e eretic și că ce face e sectă și că face dezbinare în pobor, spunând că scoate demonii cu domnul demonilor, cu belzeebul și că născocește noutăți... și repetați mereu și până la urmă poporul i-a crezut pe farisei în vechime, de frica lor, și apoi „ajutați” de mici propagatori propagandiști și stârnitori și provocatori au strigat cu toții către Pilat predându-L: „ia-L, răstignește-L”, aproape în același timp în care L-au primit cu plecăciuni strigând „Osana... Fiul lui Dumnezeu”... Și știind că asta doare pentru cei ce-L iubesc, dorința firească de a se înstăpâni Lumina în gLume, atunci cu cinism loviți mereu în inima credincioasă și iubitoare repetând la nesfârșit întunericul ca să transformați minciuna în adevăr, crezând voi că se poate la nesfârșit; dar defapt loviți exact în sufletele voastre, căci cu fericirea prostului loviți și vă bucurați parcă de răul altuia... doar că acel altul sunteți chiar voi înșivă... deci nimic mai trist decât această automutilare sufletească, acest chip cioplit cu dalta neascultării pe care vi-l meșteriți... trist nu pentru mine ci pentru voi și așa e trist și pentru mine că văd ce faceți și astfel iau parte la păcatele voastre. Citat:
Păi e zadarnică răstignirea Domnului pentru orice om dacă omul pentru care s-a răstignit nu mai vrea să asculte de Dumnezeu ci de satana și se crede apoi și mântuit, un privilegiat gata mântuit că a ascultat de satana. E zadarnică răstignirea Domnului pentru omul rău și necredincios căci deși Domnul i-a dăruit Cale prin Cruce ca să iasă din iad și din întuneric, oricui voiește să-I meargă pe urme, căci a biruit gLumea, iată că totuși e zadarnic dacă omul rău și necredincios și mincinos și-a furgăsit pălăria cu ironia și apoi a furat toate oile și le duce pe toate la pierzare... Și de aceea Domnul a venit după oaia cea pierdută și rătăcită căci nimeni nu e mai necrednicios decît creștinul, decât iudeul, decât oile casei Lui Israel căci de aia a și zis: „nu în orașe de samariteni sau în cetățile păgânilor să mergeți, ci după oile cele pierdute ale casei lui Israel”, pentru că erau mai credincioși cu mult păgânii și samaritenii decât poporul Domnului, de aia. Deci de aceea a trimis mereu și a venit Personal ca să-i întoarcă pe ai Lui la Credință, la Înțelepciune, la ascultare, la Pace și Dragoste cu Cerul și cu sfânta Treime. Căci ai Lui erau cei mai decăzuți în mândrie, neascultare și nedragoste sfântă, toți erau fățarnici până la Unul. Așa atunci, așa și acum, așa mereu. Așa e omul de bolnav la cap și la suflet... dar nu trebuie să-l strivești ci să-l chemi la Mântuire. Citat:
Citat:
continuarea mai jos Last edited by vsovivi; 10.05.2010 at 14:56:24. |
#1838
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Ce și cât au muncit, cât s-au spetit săracii de ei, ca să aibă toate aceste bogății? Nimic. Dar au știut al naibii de bine să dea din gură. Cu duhul pitonicesc cel aducător de bogății pământești, de care numai ei se bucură, atunci când nu-și plâng de milă că n-au destule și că nu le mai ajunge și că nu sunt iubiți îndeajuns de slujitorii lor. |
#1839
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Ceva, ceva, tot a reușit. Să facă schismă în Biserică și să amăgească vreo câteva sute de buni creștini, care n-au mai trecut pragul bisericii cu anii. |
#1840
|
|||
|
|||
![]()
Bisericile noastre nu sunt mincinoase, și nici falimentare, căci ele propovăduiesc un singur Hristos: Cel răstignit, înviat și înălțat la ceruri acum 2000 de ani și Care este în aceste biserici, prin Duhul Sfânt, până la sfârșitul veacurilor. Sunt mincinoase acele biserici care s-au născut din mândria oamenilor acum 50, 100 sau 200 de ani și care-L propovăduiesc atât pe Hristos, cât și pe Antihrist care s-a suit din adâncuri la ele pe furiș și le conduce în taină prin "proorocii" mincinoase.
|
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Fenomenul Posaga | poster | Exorcismul | 13 | 13.01.2015 14:22:59 |
Cetatea Noul Ierusalim | idealist | Calugarul | 12 | 18.01.2013 11:13:01 |
Fenomenul Emo - o cultura a instabilitatii psihice si sufletesti | geo.nektarios | Secte si culte | 3 | 01.04.2011 17:38:21 |
mesaj de la noul ierusalim | anaana71 | Secte si culte | 417 | 31.01.2011 15:31:40 |
|