![]() |
![]() |
|
#2751
|
||||
|
||||
![]() ![]() În ziua de 15 octombrie 2013, la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit pe domnul Evanghelos Meimarakis, Președintele Parlamentului Greciei, aflat într-o vizită oficială în România, însoțit de o delegație parlamentară elenă. La întrevedere a mai participat Excelența Sa domnul Grigorios Vassiloconstandakis, ambasadorul Republicii Greciei la București. Președintele Parlamentului Greciei a mulțumit pentru primire și a subliniat importanța cooperării între parlamentarii din țările cu populație majoritar ortodoxă pentru promovarea principiilor și valorilor creștine în societatea de azi. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat relațiile tradiționale de prietenie dintre cele două Biserici și popoare ortodoxe, precum și necesitatea unei mărturii comune mai puternice a credinței și valorilor spirituale în societate. În același timp, Patriarhul României a reliefat importanța dialogului și cooperării cu scopul depășirii crizei economice și spirituale care marchează societatea contemporană. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis prin intermediul domnului Evanghelos Meimarakis un mesaj fratern Preafericitului Părinte Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade, și invitația de a vizita Biserica Ortodoxă Română. BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2752
|
||||
|
||||
![]() ![]() La Biserica "Sfântul Nectarie" din Iași se vor derula timp de o lună "Zilele Sfântului Nectarie". Manifestărille religioase și culturale sunt organizate cu prilejul împlinirii a șapte ani de când un fragment din moaștele sfântului taumaturg a fost dăruit bisericii din cartierul ieșean Alexandru cel Bun. În această dimineață, s-a slujit Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfântului Nectarie. Diseară, de la ora 17:00, s-a slujit Vecernia și Litia, urmate de proiecția unui film documentar despre Sfântul Nectarie, după cum informează doxologia.ro "Duminică, 20 octombrie, după Sfânta Liturghie, corurile parohiei noastre vor concerta în căminele de bătrâni sau copii și la spitalele din Iași. Sâmbătă, 9 noiembrie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei", a spus pr. paroh Petrică Lehaci. "Zilele Sfântului Nectarie" vor cuprinde mai multe conferințe susținute de invitați din Iași. Programul evenimentelor va fi anunțat în paginile Ziarului Lumina, ediția de Moldova. În anul 2006, pe 15 octombrie, a doua zi după sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, venea însoțit de IPS Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses și Eghina și de maica Teodosia, stareța Mănăstirii Eghina, pentru a aduce o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie. "În acești șapte ani, am cunoscut, mai mult ca oricând, folosul și binecuvântarea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, prin prezența sfintelor moaște în biserica noastră. Ceea ce am făcut în acești ani demonstrează că Sfântul Nectarie a fost alături de noi. Lucrările care s-au concretizat aici și ceea ce se vede astăzi sunt realizate prin binecuvântarea lui Dumnezeu venită prin Maica Domnului, prin Sfântul Ilie și prin părticica moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie. Partea spirituală și partea văzută a prezenței sfintelor moaște se poate vedea concretizată prin atâtea minuni care s-au văzut și care s-au simțit în biserica noastră, pentru că Sfântul Nectarie este un vindecător de boli, în special vindecător de cancer. Mulțumesc cu această ocazie și Înaltpreasfințitului Părinte Miropolit Teofan, pentru că înotdeauna ne-a dat binecuvântarea pentru lucrările de la biserica noastră. Cu această ocazie, invităm pe toți ieșenii să-l sărbătorească așa cum se cuvine pe Sfântul Nectarie", a menționat pr. paroh Petrică Lehaci.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2753
|
||||
|
||||
![]() ![]() Catedrala patriarhală se pregătește de sărbătoare. Pe 27 octombrie îl vom pomeni pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor. Pelerinii sunt așteptați să participe, ca în fiecare an, în număr mare la hramul Catedralei patriarhale ale cărui pregătiri sunt în desfășurare. Praznicul este cel mai important eveniment al anului în Capitala României, adunând cu trecerea timpului din ce în ce mai mulți oameni care vin atât din țară, cât și din străinătate pentru a se închina la moaștele sfinților, pentru a se ruga și pentru a mulțumi pentru ajutor. Atmosfera de pietate de pe Dealul Patriarhiei, slujbele care se oficiază în permanență, jertfa celor care stau la rând pentru a se închina, fac din prezența la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie o experiență unică la care sunt invitați toți credincioșii. Moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou se află în Catedrala patriarhală din anul 1774. Cuviosul a fost proclamat ocrotitorul spiritual al Catedralei și al orașului București de Mitropolitul Filaret al II-lea
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2754
|
||||
|
||||
![]()
Duminică, 20 octombrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Mare Mucenic Artemie. Anul acesta, moaștele Sfântului Mucenic Artemie vor fi aduse de la Mănăstirea Căldărușani la Catedrala Patriarhală cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Un fragment din moaștele sale se află de la jumătatea secolului al XII-lea la Mănăstirea Căldărușani din București.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2755
|
||||
|
||||
![]()
In ce zi va fi scos afara Sfantul?
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
#2756
|
||||
|
||||
![]()
In ziua Hramului , odată cu Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2757
|
||||
|
||||
![]() ![]() Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, o delegație din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, se află în aceste zile în vizită la noua biserică românească construită în orașul Korcea din Albania, informează site-ul eparhiaargesului.ro. Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a analizat evoluția lucrărilor executate până în prezent la pictura din interiorul acestui sfânt lăcaș de rugăciune. În anul 1967 regimul totalitar din Albania a declarat statul ateu distrugând toate bisericile ortodoxe și catolice. În anul 1992 a fost înființată Asociația Aromânilor din Albania care și-a propus printre altele să reorganizeze viața religioasă a acestei comunități. Astfel Tache Veriga fost sculptor este trimis în România pentru a urma cursurile Facultății de Teologie „Sfânta Muceniță Filoteea” din Pitești. După absolvire, acesta este hirotonit preot de Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic. Totodată, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Teoctist și prin directa implicare a ierarhului argeșean, în anul 1995 au început lucrările la noua biserică ortodoxă românească din Albania ridicată în orașul Korcea, care poartă hramul „Schimbarea la Față”. Preot paroh pentru acest sfânt lăcaș de rugăciune a fost numit Tache Veriga.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2758
|
||||
|
||||
![]() ![]() PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR ORGANIZATE CU PRILEJUL PELERINAJULUI LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI CUVIOS DIMITRIE CEL NOU, OCROTITORUL BUCUREȘTILOR - 24-29 OCTOMBRIE 2013: Cu prilejul pelerinajului anual la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (sărbătorit anual la 27 octombrie), ale cărui Sfinte Moaște se păstrează în Catedrala patriarhală, în perioada 24-29 octombrie 2013, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor organizează o serie de manifestări, care se vor desfășura după următorul program: Joi, 24 octombrie 2013: La orele 11.00, după oficierea Sfintei Liturghii, de la Catedrala patriarhală va avea loc procesiunea Calea Sfinților cu sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor pe bulevardul Regina Maria. Tot de la orele 11.00, de la biserica Sfântul Spiridon Nou, vor fi aduse în procesiune sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Artemie, general în armata Sfântului Împărat Constantin cel Mare, care se află spre venerare la mănăstirea Căldărușani din apropierea Bucureștilor. Cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde, la orele 11.30, va avea loc întâmpinarea icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci și din moaștele Sfintei, precum și a icoanei istorice a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, aduse la București de o delegație a Bisericii Greciei condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului. În continuare, icoanele Sfintei Împărătese Elena și a Sfântului Împărat Constantin cel Mare împreună cu Sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Artemie și ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, vor fi aduse în procesiune până la podiumul special amenajat în apropierea Catedralei Patriarhale. Acolo vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de ierarhi ai Sfântului Sinod și, apoi, vor fi așezate spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei pentru a fi venerate de către cler și credincioși până în ziua de marți, 29 octombrie 2013. La orele 17.00, la Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim va avea loc un medalion comemorativ și o expoziție de fotografii și documente inedite dedicate Preotului academician Niculae M. Popescu la împlinirea a 50 de ani de la trecerea sa la Domnul (1963). Vineri, 25 octombrie 2013 La orele 9.15, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi în Catedrala Patriarhală. Sâmbătă, 26 octombrie 2013, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir La orele 9.15, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi pe podiumul special amenajat în curtea Catedralei patriarhale. Duminică, 27 octombrie 2013, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor Între orele 6.30 – 8.00, în Catedrala Patriarhală va fi oficiată Sfânta Liturghie pentru credincioșii care doresc să se împărtășească. La orele 9.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ierarhi ortodocși din țară și străinătate, preoți și diaconi, pe podiumul de lângă Catedrala Patriarhală. La orele 18.00, în Aula Magna Teoctist – Patriarhul din Palatul Patriarhiei va avea loc etapa finală a celei de a șasea ediții a concursului coral național de muzică bisericească, intitulat Lăudați pe Domnul, organizat de Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române. Vor concura cele șase formații corale parohiale mixte câștigătoare ale concursurilor desfășurate în fiecare mitropolie din țară. Evenimentul va fi transmis în direct de posturile de radio și televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române. Luni, 28 octombrie 2013, sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina: La orele 9.00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi în Catedrala patriarhală. La orele 12.00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc ședința solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2013 - Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena și Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” în Patriarhia Română. Vor fi prezentate în sinteză și evaluate cele mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, social-medical, cultural și mediatic organizate anul acesta de către eparhiile din țară și străinătate ale Patriarhiei Române. La finalul ședinței sinodale solemne, vor fi prezentate noutăți editoriale apărute la editurile Patriarhiei Române și la editura Arhiepiscopiei Bucureștilor. Ședința solemnă a Sfântului Sinod va fi transmisă în direct de posturile de radio și televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române. Marți 29 octombrie 2013, la orele 7.30, în Catedrala Patriarhală va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească care va fi urmată de un Te Deum (orele 9.30) în deschiderea lucrărilor Sfântului Sinod, reunit în ședință de lucru la Reședința patriarhală. Delegația Bisericii Greciei condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului cu icoana Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci și din moaștele Sfintei, precum și cu icoana istorică a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, se va întoarce în Grecia în ziua de marți, 29 octombrie 2013, orele 15.00. Manifestările organizate cu prilejul pelerinajului la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, fac parte din calendarul evenimentelor din 2013 - Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena și Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” în Patriarhia Română. BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2759
|
||||
|
||||
![]() ![]() Anul acesta, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor vor fi aduse la București din Mitropolia de Corint din Grecia icoana făcătoare de minuni a Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci și din moaștele Sfintei, icoana istorică a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, de o delegație a Bisericii Greciei condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului, precum și sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Artemie, Vindecătorul de boli, general în armata Sfântului Împărat Constantin cel Mare, care se află spre venerare la Mănăstirea Căldărușani din județul Ilfov. Astfel, la București, la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou se vor întâlni Sfinții Împărați Constantin și Elena cu generalul lor devotat, Sfântul Mare Mucenic Artemie. Moaștele Sfintei Elena din Anassis Sfintele Moaște ale Sfintei întocmai cu Apostolii Elena din Anassis, precum și două părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci sunt păstrate din anul 1987 în biserica Sfântului Nicolae – Aidonion, din cadrul Sfintei Mitropolii de Corint, Sikion, Zemeno, Tarsos și Polifengos. Au fost duse acolo de către Părintele Iconom Dimitrie Zousia și dăruite odată cu asumarea îndatoririlor sale de preot slujitor la această parohie, în data de 11 februarie 1987. Sfintele Moaște, precum și cele două părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, au fost primite de către părintele Dimitrie în ziua hirotoniei sale de la înaintașul său, vrednicul de pomenire părintele Spiridon Filipopoulou, preot slujitor la Parohia Sfânta Treime – Gimnou vreme de 45 de ani, trecut la Domnul în anul 1952. Au fost păstrate de către părintele Spiridon, ca o moștenire sfânta pe care el o deținea, într-o raclă de mici dimensiuni, alături de moaștele altor Sfinți, primite de către acesta de la ieromonahii Nathanail și Arsenie, viețuitori ai mănăstirii „Maica Domnului Faneromeni” – Argolidos. Astăzi, sfintele moaște sunt păstrate în biserica „Sfântul Nicolae” – Aidonion fiind aduse spre închinare în fiecare an cu ocazia hramului bisericii „Sfinților Împărați Constantin și Elena” Aidonon, în data de 21 mai, ziua prăznuirii sfinților. Acestea constituie izvor de sfințenie și binecuvântare tuturor pelerinilor care cu credință se închină sfintelor moaște. Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Împărat Constantin cel Mare Icoana Sfântului Împărat și întocmai cu Apostolii Constantin (sec. XV - XVI), este astăzi păstrată în muzeul bisericesc al Sfintei Mitropolii de Corint și provine de la Schitul Sfântului Constantin din Gelini - Korint, aflat într-o peșteră. S-a decis păstrarea acesteia în muzeul bisericesc al Sfintei Mitropolii de Corint, pentru că după furtul și găsirea icoanei în luna august a anului 1986, schitul a fost părăsit de către ultimul călugăr viețuitor, datorită vremurilor grele din acea perioadă. Este vorba de o icoană despre care legenda spune că provine din Constantinopol, împreună cu alte icoane și sfinte vase deosebit de frumoase aflate în schit. Sfântul Constantin cel Mare este înfățișat călare într-o stare de contemplare. Are barba mică, poartă stema imperială, iar ochii sunt ațintiți către inscripția luminoasă de pe cruce: „Εν τούτω νίκα”. Poartă straie imperiale, mantia se pierde în urma sa, iar calul alb care merge la pas este oarecum uimit de viziunea călărețului său. Această icoană făcătoare de minuni a Sfântului Constantin cel Mare ne trimite cu gândul în urmă cu 1701 de ani, atunci când Sfântul Constantin, înainte de lupta cu Lucinius (28.10.312), a avut următoarea viziune: o cruce luminoasă pe cer cu inscripția „Εν τούτω νίκα” și în limba latina „in hoc signo vinces”, aducându-ne aminte de troparul sfântului care spune: „Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l și ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împărați Apostolul Tău, Doamne……” făcând o legătură cu prezența acesteia în mitropolie precum și faptul că Mitropolia de Corint a fost înființată de către Sfântul Apostol Pavel. Sfântul Mare Mucenic Artemie Sfântul Artemie, pomenit la 20 octombrie, a fost comandant în oastea Sfântului Constantin cel Mare și a fost martor la toate marile lui înfăptuiri. A văzut pe cer semnul Crucii, a participat la lupta de la Pons Milvius în anul 312 și, potrivit tradiției, a însoțit-o la Ierusalim pe Sfânta Elena, fiind de față la aflarea lemnului Sfintei Cruci. După moartea Sfântului Constantin (†337), la porunca împăratului Constanțiu, Sfântul Artemie a aflat și a adus la Constantinopol moaștele Sfinților Apostoli Andrei, Luca și Timotei. Fiind apoi numit guvernator al provinciei Egiptului s-a străduit pentru dezrădăcinarea idolatriei și creșterea Bisericii. Iar în timpul împăratului Iulian Apostatul, Sfântul Artemie a mers la Antiohia și l-a mustrat pe împărat pentru lepădarea de Hristos și pentru că nu a urmat credinței și purtării Sfântului Constantin cel Mare. De aceea, după ce a fost supus la chinuri, generalul Artemie a primit moarte mucenicească prin tăierea capului, în anul 362. Moaștele Sfântului Artemie au fost mutate la Constantinopol, în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul - Oxia, unde erau foarte cinstite pentru darul minunat al tămăduirii bolilor, îndeosebi a diferitelor forme de hernie. Astăzi, părți din moaștele sale se află la Mănăstirea Constamonitu, din Muntele Athos, dar și în țara noastră, la Mănăstirea Căldărușani (Ilfov) și în alte sfinte locașuri.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2760
|
||||
|
||||
![]() ![]() Pe data de 2 noiembrie, ora 14:00, Biserica Brancoveneasca din Potlogi, Judetul Dambovita, in parteneriat cu Primaria Potlogi si Asociatia ‘Dar Development Association Titu’ infaptuiesc un act de inalta recunostinta si datorie fata de ctitorul care a pecetluit credinta si istoria satului de peste trei sute de ani - Sfantul voievod Constantin Brancoveanu. Activitatea organizata sub egida colaboratorilor face parte din amplul program “Anul Brancoveanu – Potlogi 300”, cu genericul “Altare de lumina si credinta” pentru a aniversa 330 de ani de la ctitorirea bisericii brancovenesti din localitate. Biserica brancoveneasca din Potlogi este dovada statorniciei si a biruintei adevarului, altar de lumina pentru sufletul romanului, increzator in fapta buna si rasplata de dincolo de moarte. Istoric Situat pe drumul între Cetatea Targoviștei și Curtea Domnească a Bucureștiului- calea solilor și a negoțului dar și a furtunilor istoriei- așezarea Potlogilor- constituie de-a lungul timpului o prezență constantă, de la primele dovezi neolitice de locuire (obiecte din piatră, apoi ceramică dacică). Cronica lui Radu Greceanu mentionează vechiul conac al precedentilor proprietari ai moșiei, în care la 1688 , după lupta de la Cerneti, își găsește loc de popas viitorul Domn - Constantin Brancoveanu. Constantin Brancoveanu, mare spatar sub domnia lui Șerban Cantacuzino a ctitorit biserica cu hramul Sfântul M.Mc. Dimitrie în anul 1683 anterior edificării ansamblului de curte, după cum se prezintă în pisania din pridvor: "Aceasta svântă și Dumnezeiasca bisearica iaste zidită și înalțată, den temelie și până în săvârșitul ei, de robul lui Dumnezeu Constantin Brancoveanu Vel Spătar, întru slava Domnului nostru Iisus Hristos cel de troiță slăvit și întru cinstea lui Vel Mucenic Dimtrie, pentru a sa veașnică pomenire și al părinților, carea se-au început și le-au și săvârșit în zilele luminatului domn Io Șerban Cantacuzin Basarab Voevod, Septembrie, (1684) ". Importanța istorică- arhitecturală a monumentului constă în faptul că reprezintă prima ctitorie ecleziastică de curte a lui Constantin Brâncoveanu, ctitoriile continuând în serie cu Mogoșoaia, Doicești și Sfântul Nicolae din Făgăraș. Din punct de vedere volumetric, constructia bisericii se compune din doua register majore, inferior- nava și superior- învelitoare și turle, structurate pe tipul lăcașrilor de cult de sec. XVII. Tabloul votiv, încă vizibil în pronaos, prezintă ctitoria lui Constantin Brancoveanu ca fiind construita cu o singura turlă, pe pronaos. Registrul inferior are trei componente - un nucleu masiv, de baza, corespunzator pronaosului, naosului și altarului cu absida pentagonala, la care se adosează două volume secundare -accentul vertical al turnului scarii la clopotnita pe latura nordica, și filtrul orizontal al pridvorului pe fațada vestică. Întâi biserică de sat, apoi paraclis de curte și din nou lăcaș de cult al comunitatii satești, edificiul cunoaște multiple ipostaze și transformări de-a lungul veacurilor notificate în cărtile bisericii: - 1886- La anul 1886 s-au mai făcut reparatii, s-au zugravit din nou tâmpla, s-au mai mărit ferestrele cele patru din susu bisericii din stranile amândouă și cea de la proscomidie - însemnare in Evanghelia 1869 -pag. de gardă finală -1901-"La 30 septembrie a fost Dumineca și pantocratorul era încă neînvelit. Timp răcoros." -însemnare în Octoihul l859- pag.83) . -1904-" înnoirea" bisericii de către pr. N. Mihailescu- primește al doilea hram, al Sfântului Nicolae. Martori ai strălucirii trecute rămân decorul pictat din pridvor (partial acoperit cu stratul mai nou de pictura in ulei ) și imaginile mutilate prin cioplire și cu depuneri din pronaos și altar, în așteptarea restaurarii. La interventia majora asupra bisericii din anii 1901-1904 , pictura în frescă a fost acoperită cu straturi suport ( tencuiala de var cu glet de gips și clei) pentru pictura în ulei realizată de Umberto Marchetti, astăzi înlăturată. Interventii succesive de restaurare (1930- pictori V.Georgescu și M.Constantinescu, 1945- pictor V.Blendea, 1988-Gh. Costiurin) au evidentiat o parte din fresca originară - tabloul votiv din pronaos, bolta cu medalionul lui Iisus Emanoil și peretele estic la pridvor. Cutremurele au afectat puternic biserica, atât în 1940 cât și în 1997, iar ultimele lucrări de consolidare au dus și la pierderea picturii din naos. Ultima incercare de restaurare de mare amploare,asa cum reiese din documente a fost inceputa in anul 1982 dar din pacate nu a fost finalizata. Astfel din anul 1982 si pana in anul 2010 biserica a ramas plina cu schele de lemn la interior, de jos pana sus, adica aproximativ 30 de ani. În anul 2008 au început lucrările de consolidare și restaurare a picturii și a arhitecturii originare, lucrările de consolidare fiind finalizate în anul 2008 . In anul 2009 cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Parinte Dr.Nifon Arhiepiscopul si Mitropolitul Targovistei, din initiativa parohiei si cu sprijinul comunitatii locale s-au inceput demersurile pentru obtinerea unei finantari din fonduri europene pentru restaurarea integrala si punerea in valoare a sfantului locas. Astfel in anul 2010 Parohia Potlogi I a obtinut o finantare din fonduri europene prin Programul Operational Regional 2007-2013 manager de proiect fiind Pr.Serban Marian si preot paroh Brebenel Eugen Decebal. In aceasta etapa de resturare 2011-2013 s-a restaurant integral biserica interior si exterior(consolidarea si restaurarea picturii in pridvor si pronaos, realizare pictura noua in naos si altar- aprox 900mp,tencuire si zugravire exterior biserica, inlocuire acoperis,vopsit tabla si elemente de tinichigerie, usi interioare si exterioare sculptate, pardoseala-piatra de Baschioi, ferestre lemn stratificat, restaurare strane si catapeteasma, mobilier sfantul altar, candelabre din bronz placate cu aur, instalatii de iluminat si prize aferente bisericii, instalatie paratraznet, alarma, instalatie de incalzire cu gaze) precum si incinta bisericii( trotuare ,alei si pavaje din piatra naturala si piatra texturata, grup sanitar, alimentare cu apa pentru consum, tencuire si consolidare zid incinta, porti fier forjat, amenajare peisagistica, sistem de supraveghere video,etc.) Pentru reașezarea monumentului pe locul cuvenit în rândul ctitoriilor brancovenești a fost nevoie de asistenta si implicarea specialistilor ,arhitectilor si restauratorilor de monumente istorice printre care : doamna arhitect Margareta Mihailescu, specialist INMI, doamna arhitect Dr. Andrea Matache , iar echipa de restauratori pentru pictura a fost condusa de Expert Restaurator Sava Nicolae.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 22:11:54 |
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 09:25:35 |
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 17:59:31 |
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 13:54:01 |
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 21:43:39 |
|