Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Când vă treziţi din somn, dimineaţa, să faceţi întâi şi întâi sfânta rugăciune, adică fă trei închinăciuni şi zi de trei ori „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie !“ Dă cu apă pe faţă să fugă somnul şi treci în faţa Sfintelor Icoane. Apoi fă de trei ori Sfânta Cruce dreaptă, unind cele trei degete, care închipuiesc Sfânta Treime – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt -, iar celelalte două degete închipuiesc dumnezeirea şi omenirea lui Hristos, adică cele două firi. Şi pune întâi mâna la frunte: „În numele Tatălui“, la pântece: „al Fiului“, la umărul drept: „al Duhului Sfânt“ şi pe umărul stâng, zicând: „Amin“.

Aceasta este crucea dogmatică, după rânduiala canonică a Bisericii şi după canonul 92 al Sfântului Vasile cel Mare. Să nu faceţi crucea strâmbă sau din fugă, că râde dracul de se prăpădeşte; îl băgaţi în spital de atâta râs. Cine te-a învăţat să-ţi baţi joc de Sfânta Cruce? Cine îţi leagă ţie mâna să nu duci mâna dogmatic? Crucea lui Hristos a avut 13,5 metri înălţime şi 3,80 metri lăţime.

Drept să faci crucea. Dacă nu, nu eşti ortodox, că iţi baţi joc de Sfânta Cruce şi râde dracul de tine când baţi cobza aşa.

Fă crucea dreaptă şi când treci pe lângă o biserică; să nu-ţi fie ruşine să faci Sfânta Cruce dreaptă! Acolo este de faţă Trupul şi Sângele Domnului, permanent pe Sfânta masă. Acolo Hristos este viu în Sfântul Altar. În toate bisericile ortodoxe, Preacuratele taine stau pe Sfânta Masă. Dacă nu te închini la biserică, nu te închini la Hristos!

Să vă văd în Rai pe toţi! Doamne fereşte, unul să nu rămâna la munci, toţi să vă bucuraţi în grădinile Raiului! Toţi. Dacă aş avea un sac mare, să vă pun într-un sac şi să vă pot da drumul în grădinile raiului! Ştiti voi cât este de frumos acolo? Auzi ce zice Sfântul Apostol Pavel: Ceea ce ochiul nu a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit! Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-L iubesc pe El.
(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Cleopa)

[cristiboss56]

Din vreme în vreme, ni se pare că efectul rugăciunii este prea molcom, neproporționat cu scurtimea existenței noastre; și atunci, un strigăt irumpe din piept: „Grăbește-Te!”. Nu întotdeauna El răspunde degrabă la chemarea noastră. Se întâmplă cu noi ca și cu un oarecare fruct dintr-un pom. Hristos lasă sufletul nostru să fie pârjolit de soare, să suporte vânturile reci și arzătoare, torente de ploaie și să se istovească de sete. Dar dacă noi nu scăpăm din mâini poala hainei Lui, atunci vom putea avea rezultate bune.
Este de trebuință să stăruim în rugăciune, pe cât este cu putință vreme cât mai îndelungată, pentru ca puterea Lui nebiruită să pătrundă întru noi și să ne împotrivim tuturor influențelor distrugătoare. Și atunci când această putere va crește în noi, și bucuria nădejdii în biruința finală va străluci în noi.



Arhimandritul Sofronie, Despre rugăciune

[cristiboss56]

Sfinţii Apostoli, cei strămutaţi din lumea aceasta, de dragostea Mântuitorului, şi care, deşi se vedeau în lume, nu erau în lume, totuşi au fost prevestiţi de Mântuitorul prin cuvântul către Petru: „Simone, Simone, iată, satana v-a cerut pe voi ca să vă cearnă ca pe grâu. Iar eu m-am rugat pentru tine ca să nu scadă credinţa ta” (Lc. 22, 31-32). Pricepem din aceasta cum că războiul nevăzut, care se încinge între suflet şi diavol, e îngăduit de Dumnezeu să se dea în stadiul vieţii acesteia. El are legi, pe care trebuie să le urmăm întocmai, ca la sfârşitul alergării să consfinţească Dumnezeu biruinţa noastră, cea slujită de el şi pe potriva puterii noastre, ca să nu pierdem vremea, mântuirea şi smerenia. Căci zic Sfinţii Părinţi: „Ridică ispitele şi îndată nu mai e cine să se mântuiască” (Pateric). Războiul ispitelor lămureşte ca un foc ce suntem fiecare: lemne, aramă, paie, câlţi, pământ sau cenuşă.
Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. Şi unul şi altul te desface de lume, de viaţa aceasta. Numai ispitele, necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut, izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne ducă la un fel de moarte faţă de lume, care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate.


(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 41-42)

[cristiboss56]

Hristos, aşadar, aceasta chiar ne cere, imposibilul: să dăm ce nu avem. Dar să-l ascultăm pe Michaux: în mănăstirea unde ar dori să fie primit se prezintă un candidat la călugărie. Îi mărturiseşte stareţului: - Să ştiţi, părinte, că nu am nici credinţă, nici lumină, nici esenţă, nici curaj, nici încredere în mine, şi nici nu pot să-mi fiu mie însumi de ajutor, iar altora cu atât mai puţin; nimic nu am.
Firesc ar fi fost să fie de îndată respins. Nu aşa însă. Ci stareţul (abatele, zice poetul francez) îi răspunde:
- Ce-are a face! Nu ai credinţă, nu ai lumină. Dându-le altora, le vei avea şi tu. Căutându-le pentru altul, le vei dobândi şi pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele şi semenul tău, eşti dator să-l ajuţi cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, uşa a treia pe dreapta.
Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îţi lipseşte. Dăruind altuia ce nu ai - credinţă, lumină, încredere, nădejde - le vei dobândi şi tu.

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Mănăstirii Rohia, 2006, pp. 197-198)

[cristiboss56]

Eu am zis că ar fi bine ca toți credincioșii noștri care pot citi și care au Noul Testament să citească în fiecare zi două capitole din el. Nu ține mai mult de cinci-zece minute treaba aceasta, hai să zicem un sfert de oră cel mult, uneori, când capitolele sunt puțin mai lungi, dar e o chestiune de mare importanță! De ce?
Pentru că prin aceasta ți se împodobește mintea cu gândurile lui Dumnezeu.
(Arhimandrit Teofil Pârâian, Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998, p. 33)

[cristiboss56]

„Înaintea căderii merge cugetarea la rele” (Pilde 16, 18). Asta înseamnă că dacă nu vei îngădui gândurile rele, n-ai a te teme de cădere. Şi, cu toate acestea, ce lucru este mai nebăgat în seamă de oameni? Gândurile. Oamenii le îngăduie să flecărească cum şi cât vor, şi nici nu se gândesc să le astâmpere, ori să le îndrepte spre îndeletniciri raţionale. Şi în această învălmăşeală lăuntrică se furişează vrăjmaşul, strecoară în inimă răul, o amăgeşte şi o pleacă spre acest rău. Şi omul, fără să bage de seamă, se arată gata să facă răul.
Nu îi rămâne decât fie să împlinească răul ascuns în inimă, fie să lupte. Nenorocirea noastră e că mai nimeni nu face alegerea aceasta din urmă, ci toţi urmează răului de parcă ar fi duşi legaţi...
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 52-53)

[cristiboss56]

Eu, dacă mă duc la fratele meu sau la cineva cu care sunt apropiat, spun de la început că la noi la mănăstire postim luni (dacă-i luni şi vreau să postesc, deşi la postul de luni sunt puţin elastic, în sensul că, dacă sunt în afară de mănăstire, nu ţin neapărat să postesc lunea, pentru că postul de luni este totuşi facultativ; la mănăstire, totdeauna postesc lunea), dacă pot să postesc şi rânduiala se poate împlini, le spun „uite, astăzi e luni, deseară vin la voi, pregătiţi mâncare de post, ca să pot să postesc şi luni”.
Dacă nu-i anunţ, pot să mănânc şi de dulce, nu-i o problemă. Sunt chestiuni care sunt precise şi sunt chestiuni cu elasticitate şi nu-i nici o greşeală că le spun oamenilor că „azi e post şi trebuie să postim”, că nu mă laud cu postul, ci vreau să împlinesc o rânduială pe care trebuie s-o-mplinească şi ei.
Postul nu trebuie să rămână o faptă izolată, ci postul trebuie să fie unit cu părăsirea păcatului. Nu postim numai de bucate, ci trebuie să postim şi de păcate.
Au venit la mine la spovedit nişte femei care au fost pe la Mănăstirea Sihăstria şi au primit acolo canon să mănânce lunea, miercurea şi vinerea fără ulei, deci post deplin. Lucrul acesta l-au primit pentru că au mâncat de dulce în post, nu ştiu când. Dar, ce se întamplă: cei care le-au dat canonul ăsta – care poate că stau toată ziua la umbră – poate că n-au săpat niciodată la cucuruz să vadă cum e să sapi fără să mănânci, fără să te hrăneşti. „Zamă mănânci, zamă poţi!”, cum zicem noi prin Ardeal. Deci, femeile au încercat să facă ceea ce li s-a spus şi, bineînţeles, n-au putut să facă. Şi au venit la mine şi mi-au zis: „Părinte, ce ne facem, că nu ne putem săpa cucuruzul în condiţiile astea!?”. Şi bineînţeles că eu am fost mai larg decât cei de la Sihăstria şi le-am spus: „Mâncaţi cum se cade. Mâncaţi cu ulei, dar mâncaţi de post, totuşi. După aceea vă vine puterea şi vă săpaţi cucuruzul”.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 112-113)

[negruta]

Cu ceva timp in urma, am primit un raspuns deosebit pe care, chiar daca nu l-am implinit, vi-l impartasesc si voua spre folos sufletesc.

"Miluieste pe cine gasesti in cale, nu-ti intoarce fata de la cel care iti cere, ba inca si renunta din ceea ce ai nevoie pentru cei mai oropsiti decat tine. Banutul dat insoteste-l de un cuvant cald iar fiecare merinda pe care o dai saracilor da-o in numele unui raposat din familie sau dintre prieteni. Nu te sfii si pune mana ta in mana saracului atunci cand ii daruiesti ceva, sa-i simti frigul din oase iarna si mana nespalata vara, sa simti cum ne iubeste Domnul pe noi atunci cand ne impartasim cu Preacuratele Sale Taine.

Cand nu ai nici bani si nici mancare cu care sa miluiesti, atunci ai cuvantul cald, o incurajare si mai ales rugaciunea fata de sarman, orice chip ar lua el. Roaga-te pentru orice sarman pe care il vezi in cale si vei capata inima de mama cu dragoste fierbinte pentru toti oamenii."

[cristiboss56]

În prealabil postat de negruta

Cu ceva timp in urma, am primit un raspuns deosebit pe care, chiar daca nu l-am implinit, vi-l impartasesc si voua spre folos sufletesc.

"Miluieste pe cine gasesti in cale, nu-ti intoarce fata de la cel care iti cere, ba inca si renunta din ceea ce ai nevoie pentru cei mai oropsiti decat tine. Banutul dat insoteste-l de un cuvant cald iar fiecare merinda pe care o dai saracilor da-o in numele unui raposat din familie sau dintre prieteni. Nu te sfii si pune mana ta in mana saracului atunci cand ii daruiesti ceva, sa-i simti frigul din oase iarna si mana nespalata vara, sa simti cum ne iubeste Domnul pe noi atunci cand ne impartasim cu Preacuratele Sale Taine.

Cand nu ai nici bani si nici mancare cu care sa miluiesti, atunci ai cuvantul cald, o incurajare si mai ales rugaciunea fata de sarman, orice chip ar lua el. Roaga-te pentru orice sarman pe care il vezi in cale si vei capata inima de mama cu dragoste fierbinte pentru toti oamenii."

Frumos cuvant , si mai ales de folos.
Sa ne ajute Dumnezeu sa-l punem in practica !
Doamne ajuta !

[cristiboss56]

Încrederea în sine se transformă rapid în patima de a comanda; el atentează la libertatea altora (fără să suporte nici cel mai mic atentat la libertatea sa), dispune de atenţia, de timpul, de puterile altora, devine obraznic şi tupeist. Treaba lui este importantă, treaba altuia e un fleac. De toate se apucă, în toate se bagă. În stadiul acesta, dispoziţia celui mândru se strică. În agresivitatea sa, el întâmpină, bineînţeles, rezistenţă; apar irascibilitatea, încăpăţânarea, arţagul; este convins că nimeni nu-l înţelege, nici măcar duhovnicul; ciocnirile cu „lumea” se acutizează, şi cel mândru face alegerea definitivă: „eu” împotriva oamenilor, însă deocamdată nu şi împotriva lui Dumnezeu.
Sufletul devine mohorât şi rece; în el se instalează îngâmfarea, dispreţul, răutatea, ura. Mintea se întunecă, distincţia dintre bine şi rău de vine tulbure, întrucât ea e înlocuită cu distincţia dintre „ceea ce e al meu” şi „ceea ce nu-i al meu”. El iese din orice ascultare, este insuportabil în orice societate; scopul lui este să iasă ca el, să-i impresioneze, să-i facă să se simtă inferiori pe ceilalţi; el caută cu sete notorietatea - fie aceasta şi de scandal - , răzbunându-se astfel pe lume pentru că nu-l recunoaşte şi luându-şi revanşa în faţa ei.
Uneori, această forţă de autoafirmare este orientată spre câştigul material, spre carieră, spre activitatea socială şi politică, iar uneori, dacă există talent, spre creaţie -, iar aici cel mândru poate repurta, datorită energiei sale, unele succese. Pe acest teren se dezvoltă, de asemenea, schismele şi ereziile. (Pr. Aleksandr Elceaninov)


(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 56-57)