De la resemnare la acceptare

[Mihailc]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Preambul:
De la Cluj la Bucureşti
Munţi de slove îngereşti!
În schimb, de la Răgălie
Doar un strop. De.... apă vie!


Lirică:
Amicul Rotto-Fey ("Prea-Plinul")
Cu muget elevat mă toarnă.
Nu-i prima oară când răstoarnă
Prea-bunul Must. Schimbîndu-l cu pelinul....

Artist capabil, poate, de-o icoană,
June-Nick-ul se dă critic. Bunăoară
Spre a lovi cu artă, într-o doară
Pe-un domn sărman. Şi într-o domnişoară!...

Manifestări străvechi! Tot ancestrale,
Din şir bovin-ilustru moştenite.
Trăind amar (de ani) pe lângă vite
S-a pricopsit cu-apucături ... rurale.

Se trage dintr-un soi de inşi semeţi!
Tot tauri singuratici şi, pârdalnic,
Foşti tinerei, care au plâns amarnic
La vremea lor. Că erau blegi, nu creţi!

("- Virilitate, bruno, sublimată!
De ce mi-ai fost răpită? Deocheată??
- Andrei, Sorine, Gabby - măi băieţi!
Tot nu-învăţarăţi, domle, să fiţi creţi?")

Dar e canicul. Frunza, iată-i, arsă.
Şi io mă pierd cu ochiu-n monitor.
N-ar fi mai bine-acasă, pe tractor?
Decât să întreţin o nouă farsă....

Mai bine-o şterg la ţară. Cât mi-i dor!
Acolo ghiersu-i verde şi-mi e soare,
Iar noaptea dau la greieri. Şi-n răcoare
D-o isihie m-aş lăsa să mor...

C-un singur gând, o, Doamne, mă cam sparii:
Cum vom plăti agrestele avarii?
Că îmi răsare, iată, pe cărare,
Fără de lauri, încă o bannare!

Cât haos dislocat, cu laserul paranoetic, din eul poetic şi relocat în public! Adevărata Lady Gaga a forumului o să dea pe spate de extaz şi aşa rămâne tot sezonul estival (cel puţin!), crede-mă! Guten vodkliteratur!

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Preambul:
De la Cluj la Bucureşti
Munţi de slove îngereşti!
În schimb, de la Răgălie
Doar un strop. De.... apă vie!


Lirică:
Amicul Rotto-Fey ("Prea-Plinul")
Cu muget elevat mă toarnă.
Nu-i prima oară când răstoarnă
Prea-bunul Must. Schimbîndu-l cu pelinul....

Artist capabil, poate, de-o icoană,
June-Nick-ul se dă critic. Bunăoară
Spre a lovi cu artă, într-o doară
Pe-un domn sărman. Şi într-o domnişoară!...

Manifestări străvechi! Tot ancestrale,
Din şir bovin-ilustru moştenite.
Trăind amar (de ani) pe lângă vite
S-a pricopsit cu-apucături ... rurale.

Se trage dintr-un soi de inşi semeţi!
Tot tauri singuratici şi, pârdalnic,
Foşti tinerei, care au plâns amarnic
La vremea lor. Că erau blegi, nu creţi!

("- Virilitate, bruno, sublimată!
De ce mi-ai fost răpită? Deocheată??
- Andrei, Sorine, Gabby - măi băieţi!
Tot nu-învăţarăţi, domle, să fiţi creţi?")

Dar e canicul. Frunza, iată-i, arsă.
Şi io mă pierd cu ochiu-n monitor.
N-ar fi mai bine-acasă, pe tractor?
Decât să întreţin o nouă farsă....

Mai bine-o şterg la ţară. Cât mi-i dor!
Acolo ghiersu-i verde şi-mi e soare,
Iar noaptea dau la greieri. Şi-n răcoare
D-o isihie m-aş lăsa să mor...

C-un singur gând, o, Doamne, mă cam sparii:
Cum vom plăti agrestele avarii?
Că îmi răsare, iată, pe cărare,
Fără de lauri, încă o bannare!

Marturisesc cu mana pe inima, ca aceasta epigramă este ca si diamantele din galeria marilor epigramisti romani, pe care ii citeam cand eram elev. Ma simt ca inviat citind ceva atat de savuros. Iti multumim, maestre!

[delia31]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Păi, în triunghiul dramei toate ideile sunt proaste. De aceea, pentru o idee mai de Doamne-ajută, musai trebe făcut pasul în afara triunghiului.

Toate rolurile din triunghi sunt un mod prost, steril de organizare a timpului pe lumea asta.

Din ce-am observat, desigur nedeplin, si la mine si la altii, la unii e aproape previzibila pendularea din rolul de victima in cel de agresor si invers.
Din partea ta, drept sa-ti spui, ma asteptam sa vad cum se iese din triunghiul dramei ca sa invat si eu asta, nu cum se cade in capcana si se da shift din rolul de salvator in cel de acuzator. Sau n-am inteles eu ultimele mesaje?

nu te prinde lirica hepato-biliara. Las-o pe seama fanilor de gen.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de delia31

Din ce-am observat, desigur nedeplin, si la mine si la altii, la unii e aproape previzibila pendularea din rolul de victima in cel de agresor si invers.
Din partea ta, drept sa-ti spui, ma asteptam sa vad cum se iese din triunghiul dramei ca sa invat si eu asta, nu cum se cade in capcana si se da shift din rolul de salvator in cel de acuzator. Sau n-am inteles eu ultimele mesaje?

nu te prinde lirica hepato-biliara. Las-o pe seama fanilor de gen.

Cred că ai înţeles prea bine ultimele mesaje.
Într-adevăr, nu mă prinde lirica h-b. I-am dat, totuşi, satisfacţie lui Mihai.
Îmi pare rău că te-am mâhnit. Şi îmi cer iertare şi de la alţi forumişti cărora le-a displăcut gluma mea neinspirată.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihailc

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, s-a oprit şi, punându-şi patrafirul a început să-i vorbească amărâtului: "Frate, roagă-te sincer, fă acatiste şi o să vezi ce bine-ţi va fi pe lumea ailaltă. Pentru orice eventualitate, poţi să te spovedeşti dacă tot m-am oprit să te păstoresc un pic." Dar văzând că omul nu putea grăi şi nici la cucernicele sale sfaturi lua aminte, a trecut pe alături.
De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzându-l, s-a uitat de sus la dânsul, zicând: "Vezi ce păţeşti dacă nu te rogi zi şi noapte cu rugăciunea minţii, nu te înfometezi şi nu te castrezi? Te bate Dumnezeu şi te lasă în mâna tâlharilor. Pocăieşte-te şi roagă-te, ca să ai parte de vindecare, prăpăditule!" Şi văzând că rănitul abia de mârâia ceva fără noimă, scârbindu-se, a trecut pe alături.
(uitai să vă spui că levitul era un dreptmăritor catehet de ocazie, uns cu toate alifiile evlaviei teoretice).
Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. Şi, apropiindu-se să-i lege rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, tâlhăritului i-a venit din senin un pic de vlagă şi certându-l, i-a zis: "Vezi-ţi de drum, păcătosule, că n-am nevoie de mila ta. De mine are grijă Dumnezeu personal, ce vii tu să-mi strici isihia şi rugăciunea. Cară-te, nevrednicule!" Şi întristându-se, samarineanul a plecat în treaba lui.
Aşa a rămas omul singur abia respirând, aşteptând zăpăcit de durere şi cu rănile sângerânde să se întâmple ce i-a promis popa şi cu levitul catehet de ocazie, dacă se pocăieşte şi cere cu credinţă să fie tămăduit.
Oare dacă se întoarce samarineanul îl va alunga din nou, aşteptând în continuare scamatoria paranormală care să-l pună pe picioare?

Dar mila samarineanului era mai mare decât puterea tâlhăritului de a conlucra cu ea. Mai întâlnise în preumblările lui numeroşi tâlhăriţi, lumea fiind plină de cruzime, de răni... Şi ştia că, oricât de puţin s-ar pricepe un om necăjit să conlucreze cu aproapele pentru a ieşi din necaz, mila întrece neputinţa şi răutatea.
Astfel, după ce depăşi colina din apropiere, samarineanul făcu un popas sub un măslin şi, înainte de a trece la un nou plan, mai întâi se rugă. "Doamne ..." Numai Dumnezeu ştie cum s-a rugat samarineanul cel milostiv. Fapt e că după o vreme s-a întors cu nădejde nouă la omul cel căzut. Apropiindu-se, îi legă iar rănile şi iarăşi turnă pe ele untdelemn şi vin. Şi iar îl apostrofă tâlhăritul, zicînd: "Ascultă nevrednicule, nu ţi-am spus că n-am nevoie de mila ta? Cară-te până nu pun mâna pe tine!" Atât mai apucă el să spună şi căzu, epuizat, în somn profund...
Crezînd că omul rănit şi-a dat duhul, samarineanul ridică mai întâi ochii spre cer... Erau plini de lacrimi. Cu un oftat din toată inima, făcu ce îi mai rămăsese de făcut: se aplecă să verifice dacă rănitul murise, cu gândul de a-l purta pe asin până la cimitirul din apropiere unde, din întâmplare, ştia un mormânt care fusese abandonat şi care putea fi utilizat la nevoie. Dar apropiindu-se i se păru că omul cel căzut şoptea ceva, abia auzit... Samarineanul îşi încordă deîndată atenţia. Spre bucuria lui, desluşi: "Ajută-mă!..."
Aşadar oamenii preferă mai întâi să ajungă la un pas de moarte decât să primească ajutor la necaz, îşi spuse în gînd samarineanul, apoi, fără să mai piardă vremea, îl ridică pe umeri pe rănit şi îl aşeză, cu grijă, pe asin.
Aveau să tragă, într-un sfârşit, la un han unde, ca în poveştile frumoase de demult, rănitul avu parte de tot ce îi era de trebuinţă. Pe deasupra, se mai şi îndrăgosti de fiica cea mare a hangiului, aceea care jucase cu dăruire rolul de infirmieră şi, cum sentimentul de dragoste se dovedi reciproc iar hangiul aştepta de mult un prilej minunat ca să-şi mărite fata, nunta se făcu deîndată. Şi fu aşa o veselie şi o bunăstare, şi aşa se învârtiră şi nuntiră, încât nimeni nu mai avu răgazul să întrebe: "Dar de unde a venit băiatul ăsta între noi? Cine l-a adus nouă aici, ca să ne bucurăm, să cântăm şi să dansăm?"

[Mihailc]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Dar mila samarineanului era mai mare decât puterea tâlhăritului de a conlucra cu ea. Mai întâlnise în preumblările lui şi alţi tâlhăriţi, lumea fiind plină de cruzime şi de răni... Şi ştia că, oricât de puţin s-ar pricepe un om necăjit să conlucreze cu aproapele pentru a ieşi din necaz, mila întrece neputinţa şi răutatea.
Astfel, după ce depăşi colina din apropiere, samarineanul făcu un popas sub un măslin şi, înainte de a trece la un nou plan, mai întâi se rugă. "Doamne ..." Numai Dumnezeu ştie cum s-a rugat samarineanul cel milostiv. Fapt e că după o vreme s-a întors cu nădejde nouă la omul cel căzut. Şi, apropiindu-se i-a legat iar rănile şi iarăşi a turnat pe ele untdelemn şi vin. Şi iar îl apostrofă tâlhăritul, zicînd: "Ascultă nevrednicule, nu ţi-am spus că n-am nevoie de mila ta? Cară-te până nu pun mâna pe tine!" Atât mai apucă el să spună, apoi căzu epuizat într-un somn profund...
Crezînd că omul rănit şi-a dat duhul, samarineanul ridică mai întâi ochii spre cer... Erau plini de lacrimi. Şi, cu un oftat din toată inima, făcu ce îi mai rămăsese de făcut: se aplecă să verifice dacă rănitul murise, cu gândul de a-l purta pe asin până la cimitirul din apropiere unde, din întâmplare, ştia un mormânt care fusese abandonat şi care putea fi utilizat la nevoie. Dar apropiindu-se i se păru că omul cel căzut şoptea ceva, abia auzit... Samarineanul îşi încordă deîndată atenţia şi, spre uimirea şi bucuria lui, auzi cuvintele: "Ajută-mă!..."
Aşadar oamenii preferă mai întâi să ajungă la un pas de moarte decât să primească ajutor la necaz, îşi spuse în gînd samarineanul, apoi, fără să mai piardă vremea, îl ridică pe rănit pe umeri şi îl aşeză, cu grijă, pe asin.
Aveau să tragă, într-un sfârşit, la un han unde, ca în poveştile frumoase de demult, rănitul avu parte de tot ce îi era de trebuinţă. Pe deasupra, încă, se mai îndrăgosti şi de fiica mai mare a hangiului, care jucase cu dăruire rolul de infirmieră şi, cum sentimentul de dragoste se dovedi reciproc iar hangiul aştepta de mult un prilej minunat ca să-şi mărite fata, nunta se făcu deîndată. Şi fu aşa o veselie şi o bunăstare, şi aşa se învârtiră şi nuntiră, încât nimeni nu mai avu răgazul să întrebe: "Dar de unde a venit băiatul ăsta între noi? Cine l-a adus nouă aici, ca să ne bucurăm, să bem şi să dansăm?"

Deci nu numai că s-a mântuit de ameninţarea morţii, dar iată-l pe amărâtul nostru vindecat, însurat şi dăruit cu un destin fericit, la rândul său fiind binecuvântare pentru alţii. Samarineanul, aşa cum a fost distribuit în povestea lui Ioan, este fără îndoială un purtător de Hristos, un sfânt, fiindcă nu renunţă sub niciun chip la aproapele aflat în suferinţă, acordându-i sprijinul de care are nevoie până la capăt.
Foarte frumos epilogul, felicitări sincere!

E important să acceptăm că ajutorul lui Dumnezeu vine de cele mai multe ori prin oameni, deşi există experienţe dureroase de viaţă care construiesc între noi şi ceilalţi ziduri greu de străpuns, alcătuite preponderent din spaime sacralizate. Vorba unui părinte contemporan, nu e suficient să ne ferim de rău, trebuie să ne şi deschidem porţile inimii binelui, chiar şi atunci când vine către noi sub înfăţişarea ambiguă a samarineanului.

[Yasmina]

Mai,mai ce nostimi sunteti :)
Bine ca se lasa cu happy end,ca asa va sade frumos!

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de Mihailc

destin fericit (???)

Nu există destin şi nu există soartă.

Astea şi le face omul cu mânuţa lui.
Cine spune că există destin şi soartă, cade în erezia predestinaţiei, reneagă libertatea şi liberul albitru şi devine eretic. Să nu fie.
Grijă mare la ce gânduri avem şi ce exprimări folosim.

"puţină nebunie strică preţul la multă înţelepciune." - Eccesiasticul 10, 1.

"Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor." - I Corinteni 10, 21.

În prealabil postat de Mihailc

însurat

P.S.: Mihail C., în plus, samarineanul nu s-a căsătorit la casa hangiului, ar fi trebuit să ştii asta. Era doar o naraţiune a fratelui Ioan.

Dar nu mă mir, căci unde intră o erezie, intră şi tot întunericul şi harul pleacă. Deci grijă mare pe viitor, frăţior. Că nu ne permitem să fim aşa flexaţi şi relaxaţi, că nu ne jucăm cu lucrurile astea.

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Nu există destin. Cum nu există soartă. Astea şi le face omul cu mânuţa lui.
Cine spune că există destin şi soartă, cade în erezia predestinaţiei, reneagă libertatea şi liberul albitru şi devine eretic. Să nu fie.
Grijă mare la ce gânduri avem şi ce exprimări folosim.

"puţină nebunie strică preţul la multă înţelepciune." - Eccesiasticul 10, 1.
"Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor." - I Corinteni 10, 21.

Nu sunt de acord Igor cu destinul si soarta.
Stiam o vorba, daca vrei sa-l faci pe Dzeu sa rada spune-i despre planurile tale.
Adica eu unul nu cred ca exista control asupra vietii tale sau a destinului.

[DragosP]

Din planul lui Dumnezeu nu ieşi, asta-i clar!
Da' zicala aia românească cu "ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus" nu prea-i aedvărată dpdv ortodox. Nu există predestinare.