Sfintii Zilei

[Ekaterina]

"Terapont a adus pe multi elini la credinta crestina si de aceea a fost greu chinuit de pagani cu infometarea, intemnitarea si biciuirile. Ei l-au intins gol la pamant, l-au legat de patru pari si l-au biciuit cu cruzime pana ce i-a cazut carnea de pe oase. Dar mucenicul a ramas viu, iar cei patru pari au inverzit si din ei au crescut copaci inalti, de la care multi bolnavi si-au aflat tamaduire. La urma Sfantul Terapont a fost junghiat ca un miel, iar sufletul sau s-a stramutat intru cereasca Imparatie spre a privi in veci slava lui Dumnezeu. El a patimit cu cinste in vremea lui Valerian, pe la anul 259." (Sfantul Nicolae Velimirovici - Proloagele de la Ohrida)

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ekaterina

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfantul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rusilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului si vandut unui ofiter superior turc.

Tinerii luati prizonieri in acea zona, au ales sa renunte la credinta in Hristos si s-au facut musulmani. Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul prietenilor sai si a rabdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.

Ca prizonier a fost randuit sa ingrijeasca de vite. Grajdul vitelor ii devine si locul de odihna. Desi i se ofera in timp o camera apropiata de graj, refuza si continua sa doarma alaturi de animale. Ii multumea lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa se faca urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.

Prin rugaciunile Sfantului Ioan Rusul, grajdul se umplea de buna mireasma. Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...ul-119428.html

Cel ce te-a chemat pe tine de pe pământ la lumea cea cerească ţine şi după moarte, neschimbat, trupul tău, Sfinte. Căci tu în Asia ai fost dus prizonier şi acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

[cristiboss56]

Sfantul Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul de minuni



Patria natala – Rusia
Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, la sfarsitul veacului al saptesprezecelea, pe timpul imparatiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al nasterii sale este 1690, si aceasta deoarece sfantul a participat ca soldat la razboiul pe care indraznetul tar l-a ridicat impotriva turcilor in 1711.
Prizonier de razboi
Luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului, sfantul Ioan a fost vandut unui ofiter superior turc care era eparh in Procopie, Asia Mica, aproape de Cezareea Palestinei. Intorcandu-se in tinutul sau, aga l-a luat cu sine si pe cuviosul. Turcia se umpluse de nenumarate multimi de robi rusi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor si, vai!, cei mai multi dintre ei, pentru a li se usura putin suferinta, s-au lepadat de Hristos si s-au facut musulmani.
Sfantul Ioan insa facea parte dintre acei tineri pe care ii intelepteste cunoasterea lui Dumnezeu, precum a spus Solomon: „Batranetile cinstite nu sunt cele de multi ani, nici cele ce se masoara cu numarul anilor; intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor – o viata fara prihana”. Impodobit deci cu intelepciunea pe care o daruieste Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, fericitul Ioan rabda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea otomanilor ce-l numeau „ghiaur”, adica – necredincios.
Batut, lovit, scuipat, devenit tinta dispretului ienicerilor din tabara militara ce se afla in Procopie, sfantul raspundea celor ce-l indemnau sa-si lepede credinta ca ar prefera sa moara decat sa cada in acest infricosator pacat. Agai turc i-a spus: „Daca ma lasi liber in credinta mea, iti voi implini cu sarguinta poruncile; daca ma silesti sa-mi schimb credinta, mai degraba iti predau capul decat credinta. Crestin m-am nascut si crestin voi muri”.
Randuit sa ingrijeasca de vite, fericitul Ioan isi intindea intr-un colt al staulului trupul obosit, multumind lui Dumnezeu ca l-a invrednicit a se face urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.
Dumnezeu, vazand credinta robului Sau si marturisirea sa, a inmuiat inima impietrita a stapanului sau si, cu timpul, acesta a inceput sa-l indrageasca, ajutand la aceasta si smerenia si blandetea ce-l impodobeau pe Ioan. Dupa o vreme i-au randuit pentru vietuire o camaruta apropiata de grajd, pe care la inceput cuviosul a refuzat-o, continuand sa doarma in staulul sau iubit, pentru a-si chinui trupul cu traiul greu si nevointa in mirosul greu al dobitoacelor si loviturile lor de picioare. Cu rugaciunile sfantului, noaptea grajdul se umplea de buna mireasma duhovniceasca, caci acesta devenise locasul de nevointa unde el urma poruncile Sfintilor Parinti: ceasuri nesfarsite de rugaciuni si ingenuncheri; putin somn, ghemuit, pe podeaua goala si acoperit cu o panza veche, postind multe zile cu putina paine si apa si rostind adesea psalmii proorocului David, pe care ii zicea in limba in care ii invatase de la mama sa – in limba rusa: „Cel ce locuieste in ajutorul Celui Preainalt, intru acoperamantul Dumnezeului cerului se va salaslui. Catre Tine, Doamne, Cel ce locuiesti in cer, am ridicat ochii mei; iata, precum sunt ochii robilor la mainile stapanilor lor, asa sunt ochii nostri catre Domnul Dumnezeul nostru, pana ce se va milostivi spre noi…”. Cateodata, noaptea, mergea pe ascuns la o biserica a Sfantului Gheorghe ce era zidita intr-o rapa nu departe de casa stapanului sau si facea priveghere, stand in picioare in pridvorul bisericii. Tot aici mergea in fiecare sambata si se impartasea cu Preacuratele Taine.
Cautand asupra robului Sau cel credincios, Domnul, Cel ce cerceteaza inimile si rarunchii, a facut sa inceteze batjocurile din partea celor ce erau impreuna cu el robi si a celor de alta credinta. A dat Domnul si multa bogatie stapanului sau turc, iar acesta a cunoscut de unde venise aceasta binecuvantare peste casa sa si propovaduia tuturor despre virtutile slugii sale.

Dupa vreme, aga a hotarat sa faca un pelerinaj la Mekka, cetatea sfanta a mahomedanilor. Nu la multe zile dupa plecarea sa, sotia acestuia a pregatit un ospat la care a invitat rudele si prietenii sotului pentru a praznui si a se ruga pentru buna intoarcere a acestuia acasa. La masa a fost randuit sa slujeasca fericitul Ioan. Printre mancarurile asezate inaintea oaspetilor se afla si un fel de pilaf care ii placea foarte mult agai. Amintindu-si de sotul ei, stapana a zis lui Ioan: „Cat de bucuros ar fi fost, Ivan, stapanul tau, daca ar fi fost aici impreuna cu noi si ar fi gustat din acest pilaf!”. Sfantul Ioan a cerut atunci de la dansa o farfurie plina cu pilaf, spunand ca o va trimite la aga, in Mekka. La auzul acestor cuvinte toti invitatii au ras; stapana insa a poruncit bucataresei sa-i dea fericitului Ioan farfuria cu pilaf ceruta, gandind ca poate vrea sa o manance el insusi sau sa o dea vreunei familii crestine sarace, precum obisnuia sa faca adesea, daruind altora partea sa de mancare ce i se cuvenea.
Sfantul a luat farfuria si, mergand in staul, a ingenuncheat si s-a rugat din adancul inimii, cerand lui Dumnezeu sa trimita farfuria cu mancare stapanului sau, la Mekka, cu oricare mijloc va randui Domnul in atotputernicia Sa. A cerut aceasta cu smerenie si simplitate, cu nimic indoindu-se, dupa cuvantul Domnului, si Acesta i-a ascultat dorinta: farfuria a disparut din ochii sai, iar fericitul Ioan s-a intors la masa, spunand stapanei ca a trimis mancarea la Mekka. Crezand ca vrea sa ascunda faptul ca a mancat pilaful el insusi, invitatii au ras de cuvintele fericitului Ioan ca de o gluma buna.
Peste putine zile s-a intors din pelerinaj aga, aducand cu sine si farfuria de arama, spre marea uimire a casnicilor sai. Numai sfantul Ioan nu s-a mirat de aceasta. Aga le-a povestit atunci cele ce i se intamplasera: „in cutare zi (era ziua in care stapana pregatise acel ospat), intorcandu-ma de la geamia cea mare, am gasit in camera mea pe care o lasasem incuiata aceasta farfuria plina cu pilaf. M-am umplut de mirare, nestiind cine a adus mancarea si cum a intrat in camera incuiata. Nestiind cum sa-mi explic acest lucru ciudat, tot uitandu-ma la farfuria cu pilaful cald din care ieseau aburi, am zarit, cu si mai mare mirare, numele meu batut pe marginea farfuriei, asa cum avem pe toate vasele casei noastre. Asa incat, cu toata nedumerirea si zbuciumul meu, m-am asezat si am mancat cu mare pofta pilaful, si, iata!, am adus farfuria cu mine si vad ca este intr-adevar a noastra. Dar, pe Allah, nu pot sa inteleg cum a ajuns la Mekka si cine a adus-o”.
Auzind acestea casnicii eparhului au fost cuprinsi de teama si uimire, iar sotia i-a povestit acestuia cum a cerut Ioan farfuria cu mancare pentru a o trimite la Mekka si cum toti l-au luat in ras pentru aceasta.
Vestea despre minunea savarsita de sfantul s-a raspandit repede in tot tinutul si toti il priveau cu teama si respect, ca pe un om drept si placut lui Dumnezeu, nemaiindraznind nimeni sa-l supere cu ceva. Stapanul si sotia sa se sarguiau sa-i poarte de grija cat mai mult si l-au rugat sa se mute in camaruta ce se afla langa grajd, pe care pana atunci o refuzase. Fericitul Ioan si-a continuat mai departe felul ascetic de viata, ingrijind de animale si implinind cu sarguinta poruncile eparhului, iar noptile petrecandu-le cu rugaciuni si cantari de psalmi. Toate acestea le facea implinind cuvantul domnului: „Dati cezarului cele ce sunt ale cezarului, si lui Dumnezeu cele sunt ale lui Dumnezeu”.
Mutarea la cele vesnice
Dupa putini ani insa, pe care i-a trait in post si rugaciune, apropiindu-se sfarsitul vietii sale pamantesti, fericitul s-a imbolnavit si a cerut sa fie culcat pe paie in staulul pe care il sfintise cu rugaciunile sale si cu reaua patimire indurata pentru numele si dragostea lui Hristos, Cel ce S-a facut om pentru noi si S-a rastignit pentru marea Sa iubire catre toti. Cunoscand mai dinainte ceasul iesirii din trup, a trimis sa fie chemat preotul pentru a se impartasi cu preacuratul Trup si cu scumpul Sange al Mantuitorului. Preotul, temandu-se de fanatismul turcilor, i-a adus sfintele taine intr-un mar pe care il scobise, si astfel fericitul Ioan s-a putut impartasi si indata si-a predat sfantul suflet in mainile Domnului pe care atat de mult il iubise. Acestea s-au petrecut pe 27 mai, 1730.
Cu invoirea turcilor, preotii si crestinii cei mai de vaza din Procopie au luat trupul sfantului, pregatindu-l de inmormantare. La ingroparea sa au venit nu numai crestinii ci si multi musulmani si armeni: cel pana mai ieri rob si sclav a fost ingropat ca un stapan. Au ridicat pe umeri cu lacrimi de adanca emotie si cucernicie mult truditul trup si, cu lumanari si tamaieri, cu atentie si evlavie l-au dus la cimitirul crestin, la mormantul ce-i fusese pregatit, intorcand astfel trupul pamantului mama.

[cristiboss56]

Descoperirea sfintelor moaste



Batranul preot care in fiecare sambata ii asculta suferinta si torturile si care il impartasea cu Sfintele Taine, a vazut in vis pe Sfantul Ioan in noiembrie 1733. Acesta i-a spus ca trupul sau a ramas, cu harul lui Dumnezeu, intact, intreg, neputrezit, asa precum il ingropasera; sa-l scoata din pamant si sa-l aiba ca binecuvantare vesnica a lui Dumnezeu. Dupa sovaielile preotului, cu ingaduinta lui Dumnezeu, o lumina cereasca a stralucit deasupra mormantului, asemeni unui stalp de foc. Crestinii au deschis mormantul si o, minune! – trupul sfantului se gasea intact, neputrezit inmiresmat cu acel parfum dumnezeiesc pe care continua sa-l aiba pana astazi. Cu mare bucurie sufleteasca si evlavie l-au ridicat, au luat in bratele lor acest dar dumnezeiesc – sfintele moaste, si l-au dus in biserica Sfantului Gheorghe unde obisnuia sa privegheze fericitul Ioan.
Osman Pasa arde sfintele moaste
In anul 1832, intr-o infruntare dintre sultanul Mahmud al doilea si Ibrahim al Egiptului, Osman Pasa, trecand prin Procopie – ca trimis al sultanului, arunca in foc sfintele moaste, dupa ce jefuise biserica, vrand a se razbuna pe crestini. Vazand insa trupul Sfantului miscandu-se in mijlocul flacarilor ca si cum ar fi fost viu, turcii au fugit ingroziti, lasand odoarele bisericii si povestind tuturor musulmanilor minunea pe care o vazusera.
Dupa plecarea turcilor, in cealalta zi, crestinii au imprastiat carbunii si cenusa si au gasit trupul sfantului intreg; nu patise nimic, era tot mladios si inmiresmat ca si mai inainte. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala ce o pastreaza pana astazi spre aducere aminte de minunea petrecuta atunci.
Sfintele moaste ajung in Grecia
Dupa conflictul dintre Turcia si Grecia din anul 1922, cand Asia Mica a intrat sub stapanirea turcilor, grecii din aceasta regiune au fost nevoiti sa plece, luand cu ei sfintele moaste, odoarele bisericii si putine lucruri personale. Dupa multe peregrinari, moastele Sfantului Ioan au ajuns pe insula Evvia, in actualul oras Procopie. Aici s-a ridicat o noua biserica, a carei constructie s-a terminat in anul 1951 si care adaposteste astazi racla cu Sfintele moaste ce izvorasc tuturor celor ce alearga cu credinta la ajutorul Sfantului nesecat rau de tamaduiri si alinari ale suferintelor celor trupesti si sufletesti.
Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

[cristiboss56]

Injumatatirea Praznicului Cincizecimii:




In Miercurea de dupa Duminica Slabanogului, in Biserica Ortodoxa se face pomenirea Injumatatirii Cincizecimii, in a carei atmosfera sfintele noastre slujbe ne tin timp de o saptamana. Aceasta sarbatoare o praznuim intru cinstirea celor doua mari praznice, al Pastilor si al Rusaliilor, “ca pe una ce le uneste si le leaga pe amandoua“.
Multe din cantarile de la Vecernie si Utrenie au in vedere tocmai aceasta legatura:
“Apropiatu-s-a revarsarea cea din plin a dumnezeiescului Duh peste toti, precum este scris. Sorocul nemincinoasei fagaduinte, date Ucenicilor de Hristos, dupa Moartea, Ingroparea si Invierea Sa, ajungand la injumatatire, vesteste, adeverind, aratarea Mangaietorului“.
“Cat de sfintita cu adevarat este sarbatoarea aceasta! Ca radacina fiind a injumatatirii praznicelor celor mari, este luminata dintr-amandoua partile“.
“Sosit-a, astazi, injumatatirea Cincizecimii, luminata dintr-o parte de dumnezeiasca lumina a dumnezeiestilor Pasti, iar din cealalta stralucind de harul Mangaietorului“.

Chiar daca la sarbatorirea aceasta se face si o revelatie a Sfintei Treimi, totusi, in centrul ei se afla Iisus Hristos, a doua Persoana treimica, Fiul lui Dumnezeu, Care l-a vindecat pe slabanog, a inmultit painile in pustie si la Sarbatoarea Corturilor a invatat in templu pe oameni. Cele mai multe din stihirile pentru slujba acestei sarbatori il prezinta pe Fiul lui Dumnezeu intrupat si activitatea Lui divino-umana.
“Mari binefaceri stralucesc noua, Stapane, din dumnezeiasca Ta Intrupare, cea mai presus de minte; daruri si haruri si dumnezeiesti straluciri, cu darnicie, izvorasc“.
“Izvor vesnic de viata adevarata fiind, Doamne, Tu esti invierea noastra; voind Te-ai ostenit, Mantuitorul meu si de buna voie ai insetat; legilor firii supunandu-Te si in Sihar venind trupeste, ai cerut Samarinencei apa sa bei“.
“Iisuse, cela ce porti grija tuturor marginilor lumii, suitu-Te-ai in biserica si ai invatat pe multimi cuvantul adevarului, injumatatindu-se praznicul, precum striga Ioan“.
“Lucrul Tatalui ai savarsit, cu faptele ai adeverit cuvintele Tale, vindecari si semne savarsind, Mantuitorule; ai indreptat pe slabanog, pe leprosi i-ai curatit si pe cei morti ai inviat“.
“Fiul cel fara de inceput S-a facut inceput, ca luand firea noastra, S-a facut om; iar la mijlocul praznicului a invatat zicand: Alergati la izvorul cel pururea curgator, ca sa scoateti viata “.
Acestea toate auzindu-le la slujba Injumatatirii Praznicului Cincizecimii, il marturisim si noi pe Hristos ca fiind viata si mantuirea noastra a celor credinciosi: “Tu esti cu adevarat Hristos, care ai venit in lumea aceasta, de la Care este mantuirea si iertarea greselilor parintesti; Tu esti cu adevarat Viata celor ce cred intru Tine“.



“Injumatatindu-se praznicul legii, Facatorule a toate si Stapane, ai zis catre cei ce erau de fata, Hristoase Dumnezeule: Veniti si scoateti apa nemuririi! Pentru aceasta la Tine cadem si cu credinta strigam: Daruieste noua indurarile Tale, ca Tu esti Izvorul vietii noastre“.
“Sufletul meu cel intelenit in faradelegile greselilor, adapa-l cu paraiele sangiurilor Tale si-l arata roditor de fapte bune. Ca Tu ai zis tuturor sa vina la Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu Preasfinte, si sa scoata apa nestricaciunii, cea vie, care spala pacatele celor ce lauda slavita si dumnezeiasca Ta Inviere; dand, Bunule, puterea Duhului, care cu adevarat S-a pogorit de sus peste Ucenicii Tai, celor ce Te cunosc pe Tine Dumnezeu; ca Tu esti Izvorul vietii noastre“.

[cristiboss56]

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, mângâietor în suferinţe şi necazuri omeneşti


"Vedeţi câte a răbdat el pentru Hristos? Vedeţi cu cât curaj a mărturisit dreapta credinţă? Vedeţi cum şi-a dat viaţa pentru credinţă, pentru adevăr şi pentru lauda lui Dumnezeu? De i s-ar fi oferit toată averea lumii, nu şi-ar fi lepădat nicidecum credinţa în Dumnezeu! A pătimit puţin în trup, dar acum se bucură în veci cu sfinţii şi cu îngerii, întru Împărăţia cerurilor.

Sfintele moaşte din ţara noastră formează o cunună duhovnicească de pietre scumpe, care sfinţesc, încununează şi ocrotesc Biserica şi poporul nostru dreptcredincios. Înaintea lor înghenunchem cu evlavie şi cerem ajutorul sfinţilor, prin rugăciunile şi mijlocirea lor către Bunul Dumnezeu. Câte inimi zdrobite nu s-au mângâiat aici! Câte lacrimi de mame, de copii şi de orfani nu s-au alinat aici! Câţi bolnavi nu şi-au dobândit sănătate şi uşurare la moaştele sfinţilor din ţara noastră! Între acestea, moaştele Sfântului Mucenic Ioan de Nou de la Suceava se bucură de mare cinstire şi respect. Ele sunt cele mai vechi din ţara noastră şi aici se mângâie şi se alină multe suferinţe şi necazuri omeneşti.
Să cinstim, deci, pe sfinţi că ei sunt prietenii lui Dumnezeu şi rugători pentru toată lumea înaintea Preasfintei Treimi. Să cinstim şi pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitorul Moldovei, lauda lui Alexandru cel Bun, bucuria necăjiţilor, tăria călugărilor, mângâierea credincioşilor şi îmbărbătarea celor din suferinţe.
Vedeţi câte a răbdat el pentru Hristos? Vedeţi cu cât curaj a mărturisit dreapta credinţă? Vedeţi cum şi-a dat viaţa pentru credinţă, pentru adevăr şi pentru lauda lui Dumnezeu? De i s-ar fi oferit toată averea lumii, nu şi-ar fi lepădat nicidecum credinţa în Dumnezeu! A pătimit puţin în trup, dar acum se bucură în veci cu sfinţii şi cu îngerii, întru Împărăţia cerurilor. Deci, să nu ne pierdem credinţa şi nădejdea în vreme de primejdii. Să nu părăsim Biserica lui Hristos pentru făgăduinţe deşarte sau de frică. Să nu ne lepădăm de Hristos niciodată, în orice necazuri şi primejdii am fi, chiar dacă ni s-ar cere şi viaţa.
Să rămânem, deci, cu sfinţii lui Dumnezeu. Să rămânem cu părinţii şi înaintaşii care ne-au crescut. Să rămânem în Biserica în care ne-am botezat, mărturisind dreapta credinţă, ca să fim în veci cu Hristos şi cu sfinţii Lui. Amin."
(Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la Praznice Împărăteşti şi la sfinţii de peste an, Editura Episcopiei Romanului, 1996, p. 405-406)

O parte din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, prăznuit astăzi, se află la mănăstirea Plumbuita.
Aici se mai află moaşte ale Sf. Nicolae, Sf. Pantelimon şi Sf. Gheorghe (dacă îmi aduc bine aminte).

[Ekaterina]

Dupa Inaltarea Domnului, Lazar a pornit la propovaduirea Evangheliei. La aceasta l-au ajutat si cele doua surori ale sale. Nu se stie locul unde s-au savarsit. (Sfantul Nicolae Velimirovici)

TROPAR

Fapta si rugaciunea s-au impreunat intru voi, femei fericite,
Caci intr-un gand v-ati inaltat catre Hristos in cugetari smerite,
Impreuna cu dreptul Lazar cereti odihna nepatimirii sufletelor noastre,
Si mintile noastre le impodobiti cu ingereasca cununa a gandurilor luminoase.

[cristiboss56]

Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian sunt sărbătoriţi astăzi, 8 iunie, de către Biserica Ortodoxă Română. Ostaşi în armata romană dislocată în cetatea Durostorum, localitatea bulgară Silistra de astăzi, ei au mărturisit credinţa creştină şi au căzut victime campaniei de epurare a creştinilor din armata imperială în anii 297-298.

Mai multe informaţii cu privire la martirajul lor a oferit părintele academician, Mircea Păcurariu: „În cursul unui război pe care Imperiul Roman l-a purtat împotriva perşilor, împăraţii de atunci, Diocleţian şi Galeriu au hotărât să îndepărteze din armata romană pe toţi aceia care îl mărturiseau pe Hristos, considerând că aceştia nu luptă cu destulă vitejie pentru a apăra hotarele sau integritatea Imperiului Roman. Aşa se face că în cetatea Durostorum au mărturisit pe Hristos şi au suferit pentru El moarte martirică doi ostaşi din armată romană şi anume Marcian şi Nicandru. Aflându-se că sunt creştini şi recunoscând ei înşişi acest lucru au fost aruncaţi în închisoare şi îndemnaţi să nege pe Hristos şi să jertfească zeilor. Refuzând aceste îndemnuri la apostazie au fost supuşi la mai multe chinuri, însă nu i-au îndepărtat de credinţa creştină, ci au rămas statornici şi l-au mărturisit în continuare pe Iisus Hristos. Astfel, din dispoziţia împărătească în ziua de 8 iunie 298 li s-au tăiat capetele”.

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe 11 iunie în calendarul său, pentru prima dată, pe Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeii.

Recunoașterea canonizării sale în Biserica noastră a fost făcută de Sfântul Sinod, în septembrie 2012.

Fragmente din cinstitele moaște ale acestui sfânt vindecător de boli se află în capela Institutului de Endocrinologie ”C.I. Parhon” și în cea a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, ambele din Capitală.

„Sfântul Luca al Crimeii, așa cum îi spune și titulatura, Arhiepiscop al Crimeii și mare făcător de minuni și doctor fără de arginți, a fost arhiepiscop al Crimeii, adică Ucraina de astăzi. A pătimit ca martir și a fost încercat în toate felurile de sistemul comunist. Sfântul Luca a trăit între 1871 până în 1961 când s-a mutat la Domnul. De asemenea, a fost un chirurg eminent și întâi de toate un creștin greu de egalat în lucrarea credinței”, a mărturisit Părintele Gheorghe Oprea, parohul bisericii Institutului Național de Endocrinologie „C. I. Parhon”.

Sfântul Ierarh Luca s-a mutat la cele veșnice în anul 1961. Va fi canonizat în anul 1966, pe 18 martie, cinstitele lui moaște fiind așezate în Catedrala ”Sfânta Treime” din localitatea ucraineană Simferopol.