Sfintii Zilei

[tabitha]

În prealabil postat de costel

Sfantul Iosif din Arimateea este cinstit si pe 31 iulie. Este cel care a cerut trupul Mantuitorului de la Pontiu Pilat ca sa-l ingroape. Tot el este cel care a daruit mormantul sau pentru ingroparea Domnului.
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ea-124429.html

Un OM extraordinar, Iosif din Arimateea ! Este unul din sfinții cu care aș fi dorit să mă întâlnesc în realitate, dacă aș fi trăit pe vremea întrupării Mântuitorului.

Avem și un topic mai vechi dedicat lui (și Sfântului Nicodim) - de către colegul și prietenul Scoțian. :)

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=10023

P.S. ptr Ekaterina : mulțumesc de apreciere, să știi însă că Sf. Irina din Hrisovalant este foarte cunoscută aici la New York (printre credincioșii ortodocși, firește).

[Ekaterina]

În prealabil postat de mirela.t

P.S. ptr Ekaterina : mulțumesc de apreciere, să știi însă că Sf. Irina din Hrisovalant este foarte cunoscută aici la New York (printre credincioșii ortodocși, firește).

Spre rusinea mea, eu am aflat de aceasta Sfanta din postarea ta, imi cer iertare ca am generalizat, poate Sfanta este cunoscuta si in Romania. Am ramas impresionata de multele minuni pe care Sfanta Irina le-a facut inca din timpul vietii, de icoana Sfintei din New York care a plans de mai multe ori si printre altele am aflat ca Sfanta este si ajutatoarea femeilor ce nu pot avea copii. Pe site am gasit si o Manastire ce ii poarta numele: Manastirea Sfanta Irina de Hrisovalant - Lykovrisi
http://www.crestinortodox.ro/biseric...si-121528.html

Am gasit aici si acatistul Sfintei Irina din Hrisovalant
http://mirelasova.over-blog.com/arti...-96158059.html

[Ekaterina]

Sfantul Isachie este cinstit aparte pe 30 mai. Este sfantul care a luptat pentru inapoierea bisericilor ortodoxe luate de arieni. Inainte de a trece la cele vesnice, Sfantul Isachie l-a numit staret pe ucenicul sau, Dalmat. Acesta a fost ostas in armata imperiala a imparatului Teodosie cel Mare. Dalmat si-a parasit sotia si copiii si a vietuit in obstea Cuviosului Isachie, impreuna cu fiul sau, Faust.

Dalmat s-a dat pe sine unei aspre postiri, incat ajungea sa nu manance nimic timp de 40 de zile. A fost unul din Parintii prezenti la al treilea Sinod Ecumenic, tinut in anul 431, la Efes, unde a luptat impotriva invataturii lui Nestorie care sustinea ca Fecioara Maria este nascatoare numai de om. Faust, fiul lui Dalmat, i-a fost sprijin in toate tatalui sau. A trecut la cele vesnice in obstea in care a intrat impreuna cu Dalmat.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...st-120584.html

[Ekaterina]

"Sfintii sapte tineri din Efes sunt: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin. Ei au fost ostasi si au trait in vremea imparatului Deciu (249-251). Au refuzat sa participe la un festival pagan si s-au rugat lui Dumnezeu ca toti crestinii care erau torturati din cauza credintei lor, sa fie mantuiti.

Cand au aflat ca numele lor au fost citate acuzator inaintea imparatului, ei s-au ascuns intr-o pestera. Afland imparatul despre aceasta, a poruncit zidirea intrarii in pestera, ca acestia sa moara prin infometare sau sufocare".
http://www.crestinortodox.ro/calenda...es-120606.html

Un articol interesant despre Sfintii care au dormit 200 de ani.
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...200-96886.html

Dumnezeu lucreaza intotdeauna, prin sfintii Sai, pentru unitatea Bisericii si pentru randuirea celor de folos credinciosilor rugatori. Pentru a spune totul in cateva cuvinte, vom spune astfel: intr-o perioada in care invatatura despre invierea mortilor era atacata de eretici, Dumnezeu ii trezeste pe acesti sapte tineri cu viata aleasa, adormiti cu mai bine de doua sute de ani in urma. Aceasta minune are drept scop intarirea credintei oamenilor in inviere.

[cristiboss56]




Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani credincioşi, Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. La Botez a primit numele de Ilie, şi din pruncie s-a dovedit un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu.

După şase luni de la naştere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate. Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin, şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.

În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: Nu, eu vreau să mă fac călugăr! După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: Mănăstirea! Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim, l-a primit cu multă dragoste şi, după ce l-a trimis să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător şi smerit.

Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi şi fiind iubit de toţi. În toamna anului 1935 se reîntoarce în obştea Mănăstirii Neamţ, şi continuă aceeaşi ascultare de bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă. Toţi se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de dragostea lui, şi cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.

La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareţ al marii lavre, împreună cu alţi doi fraţi rasofori, primind la călugărie numele de Ioan. Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii „Sfântul Sava” din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea „Sfântul Sava” de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima ascultare în obştea Mănăstirii „Sfântul Sava” a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea, păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta, îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii. Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.

Între anii 1939-1940, fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici l-a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Ca pustnic, se hrănea doar cu pesmeţi şi puţine fructe. Obişnuia să se roage noaptea, singur, răbdând multe ispite.

Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea „Sfântul Sava” şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe.

Cu aprobarea Patriarhiei Ierusalimului, în anul 1947, la 13 mai, este hirotonit diacon, în biserica Sfântului Mormânt, cu binecuvântarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh din Patriarhia Ierusalimului, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor români, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena, care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa.

În luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul” din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (sau Horat). După un an se retrage cu ucenicul său într-o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, vieţuia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii, şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său. La sărbătorile mari şi în posturi, Sfântul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana împreună cu ucenicul său, şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept pernă.

În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul mănăstirii „Sfântul Gheorghe”, arhimandritul Amfilohie, iar după 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata Sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi.

La 15 august 1980, acelaşi egumen i-a pregătit o raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu mare cinste, şi l-a dus în procesiune, depunând Sfintele moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini să se închine la moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă îl primesc.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20 iunie 1992, sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, fixându-i-se zi de prăznuire 5 august, data mutării lui la cele veşnice.
 Sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob

[Ivanacristescu]

Astazi,5 august 2012,va fi Mare Sarbatoare la Ruina de la Chiajna.Este unul dintre Hramurile Bisericii (in Constructie) de la Ruina Chiajna.Cu participarea preasfintitului Varsanufie,cel care a pus,acum aprox 3 saptamini Piatra de Temelie a Bisericii,iar ieri-seara -simbata 4 august,ora 21,00,bisericuta era "crescuta" suficient cit exact ca in povestea:.."si crestea intr-o zi ,cit altii intr-un an".Pentru cei care vor sa ajunga acolo:tramvai 11 pina la capat,Giulesti Sirbi(nu departe de Pr Ilie Lacatusu),de acolo masina 162,pina la Balastiera lu' Erbasu,apoi pe jos,pe linga Balastiera este un drum,care duce pina la Biserica de la Ruina..unde veti descoperi doi monahi destoinici,care fac cinste Bisericii Ortodoxe Romane,preotii :Athanasie si Gavriil.Cei doi monahi,preoti, ostenesc -la propriu!-,de mai mult de un an ,acolo la Ruina,infruntind toate vitregiile circumstantiale..Lipsa apei ,lipsa curentului electric,si multe alte lipsuri,o intreaga lista -comparativ cu fostele lor "chilii" de la Radu-Voda,si cu generozitatea Sfintului Nectarie-
Am tot "bintuit" pe la Ruina aia ,care datorita ostenelilor acestor bravi SOLDATI ai Bisericii lui Dumnezeu -monahii Atanasie si Gavriil- va deveni un loc BINECUVINTAT,un loc de ..PELERINAJ,nu asa cum era pina nu demult:unul de Groaza...si sint placut surprinsa de avolutia "lucrurilor"....
va puteti convinge ,personal,astazi,sau in oricare alta zi..
Sfintul Ioan Hozevitul sa va ocroteasca!,si Lumina Taborului sa va fie..
Lumina-n suflet!
de la..
...Ivana

[Ivanacristescu]

Ioan Iacob Hozevitul- Hram la Bisericuta (in constructie,aproape finalizata) de la Ruina Chiajna.Tramvai 11 pin la capat ,Giulesti Sirbi,nu departe de pr Ilie Lacatusu,iar de acolo ,masina 162,pina la Balastiera lui Erbasu,apoi pe linga Balastiera e un drumeag ,care ajunge la Ruina.
Toate bune,tuturor!

În prealabil postat de Ivanacristescu

Ioan Iacob Hozevitul- Hram la Bisericuta (in constructie,aproape finalizata) de la Ruina Chiajna.Tramvai 11 pin la capat ,Giulesti Sirbi,nu departe de pr Ilie Lacatusu,iar de acolo ,masina 162,pina la Balastiera lui Erbasu,apoi pe linga Balastiera e un drumeag ,care ajunge la Ruina.
Toate bune,tuturor!

Din cele scrise de tine se simte o mare dragoste pentru acel loc binecuvântat.Când voi veni în Bucuresti voi încerca sa ajung acolo.
Poți scrie o adresă exactă pentru acei care ar dori să trimită un banuț sau un pomelnic?

LA NOI ACASĂ (Pluguşorul românului pribeag- fragment)-

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

Durerea morţii stăpâneşte
În plaiul nostru strămoşesc
Căci fiara de la Miază Noapte
Sugrumă tot ce-i românesc.

Tânjeşte vatra părăsită
A bieţilor români pribegi
Şi lumea fuge îngrozită
De multele fărădelegi.

Pdoaba ţării azi se pierde
Feciorii casei sunt streini,
Azi codrul nu mai este verde,
Iar florile sunt mărăcini.

Azi pâine s-a făcut amară
Şi apa-i neagră de venin
Văzduhul a ajuns povară,
Iar traiul omului … un chin.

De multă vreme nu se-aude
Sub cerul Ţării înroşit,
Decât al sputnicilor vuiet
Şi geamătul celui robit!

Cu lacrimi astăzi se adapă
Feciorii dulcei Românii
Zicând: “Ieşiţi -la cei din groapă-
Ca să intrăm azi noi de vii”!

La Putna Ştefan nu mai poate
Să odihnească în mormânt,
Vazând atâta nedreptate
Pe strămoşescul lui pământ.

El strigă jalnic spre Suceava
La Sfântul Mucenic Ioan
Să ne ridice iarăşi slava
Cea dărâmată de tiran.

La Cozia, în Mânăstire,
Cu groază Mircea s-a trezit
De prea amară tânguire
A Oltului nemulţumit.

Spre Argeş, ochii îşi îndreaptă
La trupul cel mucenicesc
Şi suspinând mereu aşteaptă
Un semn de ajutor ceresc.

Mihai, din cripta cea bătrână
Înalţă capul fioros,
Ar vrea s-apuce spada-n mână,
Dar … trupul îi lipseşte-n jos.

El plânge astăzi, cu Neagoe
Rugând pe Nifon cel Sfinţit
Să scape ţara de nevoie,
Cu darul lui nemărginit.
[...]
Tresar străbunii din morminte
Când văd atâta pustiire
Pe locurile cele sfinte,
Lăsate nouă moştenire.

Pământul plămădit cu sânge
Şi cu sudoare de martiri
Azi se cutremură şi plânge,
Fiind împresurat de “zbiri”.

Carpaţii astăzi se-nfioară
Şi apele se zbat în vad,
Văzând pe scumpa noastră Ţară
Cum se apropie de iad!

Azi Sfinţii iubitori de Ţară
Se roagă jalnic lui Hristos
Să izbăvească de ocară
Pe neamul nostru credincios.

Iar voi, martirilor de astăzi,
Luceferi prea luminători,
Cu sfânta voastră îndrăzneală
Daţi pildă celor muritori.

Să ştie lumea răsfăţată
Că viitorul fericit,
Cu suferinţă şi cu jertfă
Va fi mereu pecetluit.

În calea către mântuire
Povara Crucii vom purta
Şi pân-la slava “Învierii”
Golgota vom întâmpina!

Imnul românesc

(Din pragul anului 1956)
de Sf. Ioan Iacob Hozevitul

Acum, ca niciodată
Treziţi-vă, Români!
Având credinţă-n suflet
Şi armă sfântă-n mâini.

In rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiti!

Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul “Maicii voastre”
Celei duhovniceşti!

In pavăza credintii
Fiind adăpostiţi,
La vreme de războaie
Veţi fi nebiruiţi.

Tot neamul de pe lume
Şi cel de sub pământ
De s-ar scula-mpotrivă,
Va fi de voi înfrânt.

Plecaţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalţe fruntea
In “plaiul cel dorit”.

De somnul nesimtirii
Să nu mai dormitaţi,
Că “zorii mântuirii”
Se-arată la Carpaţi.

Cu dragoste curată,
Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!

Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc,
Să punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!

Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana preacinstită
A Regelui Mărit!

De vom păzi unirea
Şi “Crezul din strămoşi”,
Vom fi şi jos, în lume,
Şi-n ceruri glorioşi!

In scumpa noastră tară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune
Cu nume secular.

Din groapa stricăciunii,
Săpată de “tiran”,
Se va scula cu slavă
“Răsadul lui Traian”.

Deci azi, ca niciodată,
Să ne vădim creştini,
Păstrând neprihănită
Credinţa, prin străini!