Traditii de Sfanta Treime
După Sfânta Înălţare, în ritualuri creştine, prăznuită-i sărbătoare numită Sfânta Treime.
Traditii si ritualuri de Rusalii
După Sfânta Înălţare, în ritualuri creştine, prăznuită-i sărbătoare numită Sfânta Treime.
Traditii la Sfintii Imparati Constantin si Elena, Inaltarea Domnului si Ziua Eroilor
În ritualul creştin, sunt slăviți Sfinți din icoană, Împăratul Constantin lângă mama sa, Elena
Traditii la Inaltarea Domnului
Din anuarul Tradiții creștine și ritualuri populare românești de Maria Filipoiu. După patruzeci de zile
Din vremea când copil eram, cu nostalgie mi-amintesc, cum la biserică mergeam, pe Dumnezeu să-l întâlnesc.
Traditii de Sfantul Mare Mucenic Gheorghe
Sărbătoare milenară cu al primăverii dar, aduce la noi în țară, pe Sângeorz în calendar.
Ruga de cainta
Candelă sufletească așteaptă lumină, cu rugă ce se scurge-n roua din privire. Când brațul tremurând la Tine se închină, Doamne, să mă acoperi cu dumnezeire
Patimile lui Iisus
Patimile lui Iisus din anuarul Tradiții creștine și ritualuri populare românești, de Maria Filipoiu.
Traditii de Buna Vestire
Traditii de Buna Vestire - Din vol. Tradiții creștine și ritualuri populare românești, Autor Maria Filipoiu
Mama binecuvantata
Mama-i binecuvântată, cu menire exemplară. E salcie înclinată de a vieții, grea povară.