
Mama-i binecuvântată,
cu menire exemplară.
E salcie înclinată
de a vieții, grea povară.
Lumii și vieții dă nou sens,
cu numele sfânt, de mamă.
Dar zâmbetul îi este șters,
de lacrimi strânse-n năframă.
De sub lacrimă zâmbește,
că-n ochi cresc frunze de pelin,
cănd viața, ca un rug este.
Să nu se vadă al său chin.
Cade-n spini, dar se ridică,
pe drumul vieții, sinuos.
Prin valul sorții e stâncă
și-n zidul morții-i de folos.
Mamă de fiică sau fecior,
întreaga viață muncește,
lor să le fie mai ușor.
Până când se prăpădește.
Dar vieții lasă lumină,
când pleacă în veșnicie.
Și devine fum de smirnă,
în cărbune de tămâie.
Autor Maria Filipoiu.
-
Mama surogat
Publicat in : Morala -
Tatal, o altfel de mama
Publicat in : Morala -
Cand mama devine mormant
Publicat in : Editoriale -
Mama Blondina
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.