Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata
Austria este tara muzicii si a sporturilor de iarna. Fara iesire la mare, tara dunareana si alpina. Austria este una dintre tarile mici si frumoase ale Europei. Austria este un stat federal, care a devenit republica la sfarsitul primului razboi mondial (1914-1918), in urma destramarii Imperiului Habsburgic. Din 1955, Austria este o tara neutra, adica nu face parte din nici un tratat militar international. De aceea, adesea, aceasta tara serveste ca loc de intalnire reprezentantilor altor tari, in vederea rezolvarii unor conflicte. Tot la Viena se afla sediul unor organisme internationale, precum cel al Organizatiei Natiunilor Unite (O.N.U.).
Austria este o tara muntoasa. Trei sferturi din teritoriu sunt ocupate de Muntii Alpi, la poalele carora se intind dealuri. Bazinul Vienei, aflat in partea de nord-vest, este cea mai joasa regiune a tarii si totodata principala zona unde pot fi cultivate cereale. In rest se practica pastoritul.
Desi foarte inalti, cu relief glaciar, ghetari si zapezi permanente, Muntii Alpi sunt fragmentati de vai transversale*, trecatori si pasuri. Ca si celelalte tari alpine, in Austria se gasesc lacuri glaciare. Dunarea intra in Austria pe la Passau, isi continua cursul spre sud-est trecand prin Linz si Viena, dupa care trece in Slovacia pe la Bratislava. Afluentii ei principali sunt Inn si Enns.
Austria are un climat temperat-continental, dar care variaza in functie de altitudine. In est, diferentele de temperatura de la iarna la vara sunt mai mari decat in vest. Foehnul - vant cald si uscat care bate dinspre sud - scurteaza iernile. El provoaca formarea cetii, topirea brusca a zapezii, producerea de avalanse*, dar impiedica inghetul de primavara. Padurile de foioase acopera regiunile colinare, iar cele de conifere - versantii muntilor.

Austriecii sunt un popor germanic, dar in Austria locuiesc si alte etnii: croati, unguri, sloveni, cehi si, in numar mic, italieni, sarbi si chiar romani. O treime din locuitori traieste in cinci mari orase: Viena, Graz, Linz, Salzburg si Innsbruck, iar o cincime la Viena.
Austria este o tara prospera, a carei industrie s-a dezvoltat dupa 1950 datorita investitiilor venite din S.U.A. Ele au fost orientate spre industria extractiva de carbune si fier, spre producerea energiei electrice prin construirea de hidrocentrale, spre producerea de otel si fonta si rafinarea petrolului. Industria mai produce: automobile, produse chimice, utilaje pentru industria alimentara, textile, dulciuri.
Agricultura asigura numai o parte din nevoile de hrana ale populatiei. Restul se importa. Cresterea animalelor are o contributie mai importanta decat cultura plantelor. Fermele specializate in cresterea animalelor se afla in zona montana, unde terenurile sunt prea abrupte si fragmentate, iar clima prea rece pentru a se cultiva plante.
Turismul aduce venituri foarte mari Austriei. Cei mai multi turisti vin iarna pentru a face schi si alte sporturi de iarna in statiunile turistice din Alpi, special amenajate in acest scop. Conditiile naturale si amenajarile moderne fac posibila organizarea unor importante concursuri sportive de iarna.
Circulatia turistilor si legatura intre diversele regiuni ale tarii se face prin retelele de cai ferate si sosele.
Prin construirea canalului Rin-Main-Dunare, navele de pasageri si de marfuri pot ajunge la Marea Nordului sau la Marea Neagra. Principalii parteneri de comert ai Austriei sunt: Elvetia, Marea Britanie, Cehia, Slovacia, Franta, Italia si S.U.A. Austria exporta indeosebi otel, fonta, masini si utilaje, automobile, hartie si importa alimente, petrol si materii prime.





« Ultima Pagina  |  vizualizare rezultate 21-40 din 58  |  Urmatoarea Pagina »
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
« Ultima Pagina  |  vizualizare rezultate 21-40 din 58  |  Urmatoarea Pagina »
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni