Albumele lui Nicoleta Mija Benos » MUZEUL LOUVRE
Muzeul Luvru (Musée du Louvre în franceză) este cel mai mare muzeu parizian, după suprafaţă şi printre cele mai cunoscute muzee din lume. Clădirea este un fost palat regal situat in inima oraşului Paris, între malul drept al râului Sena şi Rue de Rivoli. Curtea sa principală se află pe axa bulevardului Champs-Élysées.
Iniţial, Luvru a fost o fortăreaţă medievală în 1200, după care a devenit rezidenţa regală sub domnia lui Carol al V-lea, în 1365. Curînd după aceea a fost modernizat după gustul renascentist de către Francisc I în 1546. De-a lungul secolelor a fost extins, distrus sau transformat sub domniile succesive ale lui Henric al IV-lea, Ludovic al XIII-lea, Ludovic al XIV-lea, Napoleon I şi Napoleon III. Arhitectura sa este o îngemănare de stiluri care stau mărturie a mai mult de 800 de ani de istorie.
Muzeul propriu-zis a fost inaugurat la sfîrşitul secolului al XVII-lea, pe timpul Revoluţiei Franceze (mai exact, în 1793). Dar ideea fusese concepută patruzeci de ani mai devreme de către Lafont de Saint-Etienne, care atacase caracterul privat al colecţiilor regale, propunînd ca aceste opere de artă să fie accesibile marelui public în Galeria principală a muzeului.
Partea destinată antichităţii orientale cuprinde obiecte ce au aparţinut imperiului Persan în perioada academicienilor.
Partea destinată imperiului egiptean este compusă din două camere.
În una din ele sunt prezentate obiecte de artă ce sunt datate în perioadele de până la domnia Cleopatrei.
În zilele noastre, Muzeul găzduieşte istoria artei lumii occidentale, începînd cu Evul Mediu, pînă în secolul al XIX-lea, alături de civilizaţii antice care au precedat şi au inspirat cultura vestică.
Muzeul este împărţit în şapte secţiuni diferite (trei secţiuni antice: Antichitatea Orientală, Egipteană, Greacă, Etruscă şi Romană) şi patru secţiuni moderne: sculptură, pictură, obiecte de artă şi grafcă.
În cea de a doua cameră sunt obiecte ce aparţin Noului Regat cum îl denumesc istoricii, adică perioada ce începe cu domnia lui Tutankhamun şi se sfârşeşte odată cu prăbuşirea imperiului.
În 1981 Francois Mitterand a lansat proiectul Grand Louvre (cu iniţierea creaţiei Piramidei lui Pei, punct central şi intrare, totodată, modificîndu-se aripa Richelieu din partea nordică a muzeului şi subsolul curţii Napoleon).
Spaţiul util pentru exponate al muzeului a fost dublat de la 31,000 m2 în 1984 la 55,000 m2 în prezent, iar numărul de exponate a sărit de la 20,600 la 34,000.
Principala responsabilitate a muzeului Louvre este de a conserva, proteja, restaura şi dezvolta atât comoara de artă naţională pe care o are în proprietate dar mai ales comoara mondială. Este important pentru urmaşi să poată veni şi să vadă modul în care au gândit şi simţit înaintaşii lor.
Iniţial, Luvru a fost o fortăreaţă medievală în 1200, după care a devenit rezidenţa regală sub domnia lui Carol al V-lea, în 1365. Curînd după aceea a fost modernizat după gustul renascentist de către Francisc I în 1546. De-a lungul secolelor a fost extins, distrus sau transformat sub domniile succesive ale lui Henric al IV-lea, Ludovic al XIII-lea, Ludovic al XIV-lea, Napoleon I şi Napoleon III. Arhitectura sa este o îngemănare de stiluri care stau mărturie a mai mult de 800 de ani de istorie.
Muzeul propriu-zis a fost inaugurat la sfîrşitul secolului al XVII-lea, pe timpul Revoluţiei Franceze (mai exact, în 1793). Dar ideea fusese concepută patruzeci de ani mai devreme de către Lafont de Saint-Etienne, care atacase caracterul privat al colecţiilor regale, propunînd ca aceste opere de artă să fie accesibile marelui public în Galeria principală a muzeului.
Partea destinată antichităţii orientale cuprinde obiecte ce au aparţinut imperiului Persan în perioada academicienilor.
Partea destinată imperiului egiptean este compusă din două camere.
În una din ele sunt prezentate obiecte de artă ce sunt datate în perioadele de până la domnia Cleopatrei.
În zilele noastre, Muzeul găzduieşte istoria artei lumii occidentale, începînd cu Evul Mediu, pînă în secolul al XIX-lea, alături de civilizaţii antice care au precedat şi au inspirat cultura vestică.
Muzeul este împărţit în şapte secţiuni diferite (trei secţiuni antice: Antichitatea Orientală, Egipteană, Greacă, Etruscă şi Romană) şi patru secţiuni moderne: sculptură, pictură, obiecte de artă şi grafcă.
În cea de a doua cameră sunt obiecte ce aparţin Noului Regat cum îl denumesc istoricii, adică perioada ce începe cu domnia lui Tutankhamun şi se sfârşeşte odată cu prăbuşirea imperiului.
În 1981 Francois Mitterand a lansat proiectul Grand Louvre (cu iniţierea creaţiei Piramidei lui Pei, punct central şi intrare, totodată, modificîndu-se aripa Richelieu din partea nordică a muzeului şi subsolul curţii Napoleon).
Spaţiul util pentru exponate al muzeului a fost dublat de la 31,000 m2 în 1984 la 55,000 m2 în prezent, iar numărul de exponate a sărit de la 20,600 la 34,000.
Principala responsabilitate a muzeului Louvre este de a conserva, proteja, restaura şi dezvolta atât comoara de artă naţională pe care o are în proprietate dar mai ales comoara mondială. Este important pentru urmaşi să poată veni şi să vadă modul în care au gândit şi simţit înaintaşii lor.
« Ultima Pagina | vizualizare rezultate 1-20 din 43 |
Urmatoarea Pagina »
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
« Ultima Pagina | vizualizare rezultate 1-20 din 43 |
Urmatoarea Pagina »