Mergem tot mai greu, inaintam tot mai anevoios,
Prin calendarele defecte, pe drumurile confuze,
Vin si trec zilele fiecarui an
Si noi incercam in zadar sa punem
In ordine zilele si noptile,
Sa reconstituim, sa reconstruim Marea Zi,
Dar acele ceasornicelor o sar,
Se face 28, se face 29, se face
30 noiembrie, vine seara
De 30 noiembrie, mereu amurgul
Zilei decisive, zilei de gratie, zilei de
1 Decembrie 1918,
Si nu se mai face, vai, nu,
Nu se mai face 1 Decembrie.

Se succed celelalte zile de iarna,
Decembrie, Ianuarie si iar
Asteptare, stare de gratie
Si ceata, ca din ornice defecte,
Nu mai suntem in stare de Marea Zi,
Calendarul s-a-mbolnavit de ani si ani,
De acest sindrom imuno-deficitar,
Ziua de 1 Decembrie 1918
A inghetat in cartea de istorie.

Coincidenta istorica de la 1 Decembrie 1918,
De a fi toti acolo cand trebuia sa fim,
Nu se mai petrece, desi o tot programam,
Ne-am dat intalnire, prin toate mijloacele,
Prin radio, prin televiziune, prin ziare,
Mijloacele de transport s-au diversificat,
Stim cu totii cand, unde si cum
Va trebui sa ne intalnim pentru Marea Unire,
O si pornim intr-acolo, pentru momentul respectiv,
Cu ochii arzand de emotie, cu gurile insetate,
Dar nu mai ajungem niciodata, niciodata.

Cativa revolutionari n-au mai suportat,
Au spart usile tipografiei unde se fac
Calendarele de toate orientarile posibile
Si au intrat acolo ca sa schimbe lucrurile
Si sa impuna Marea Zi, s-o invieze,
S-o faca sa mai vina o data, macar ultima data.

Calendarele modificate circula prin tara,
Corecturile din ele nici nu se vad,
E-n regula din punct de vedere scriptic,
Nici vecinii nu mai sunt asa de agresivi,
Nu-i mai irita momentul nostru
De plenitudine, oricum imposibila,

Si totusi 1 Decembrie 1918 nu mai vine.
Probabil ca din substanta divina
A acelor sarbatori care-a incetat din viata,
Nu trebuia sa confectionam tot felul de surogate,
Tot felul de sarbatori goale si arogante,
Sarbatori de ocupatie, niste 23 augusturi 1944 reci,
Niste anti-1 Decembrie 1918 in desfasurare,
Dupa asasinarea programata a Zilei Marii Uniri,
Dupa starpirea oricarui semn de viata
Al zilei de gratie, al zilei de regenerare, al zilei divine.

Ceea ce, iata, s-a si realizat,
Marea Zi nu mai exista nici in amintire,
Intelesul Marii Zile e de mult stins,
Harta Romaniei atarna bleaga in cui.

Atarna-n cui si flutura, usoara,
La fiecare bataie de vant, cum e si firesc,
Pentru ca au disparut din ea cateva judete,
A ramas un fel de harta fara tara ei,
Astfel ca, umilita, geografia s-a retras
Undeva, in istorie, si nu mai iese de acolo
Si Marea Zi, Divina Zi nu mai vine.

Cand eram mic, bunica mea ma lua cu ea la inviere,
Nu intelegeam mare lucru
Din tot ceea ce se intampla si se vorbea acolo,
Dar stiam ca e de bine, din moment ce tot satul venea,
Ingenunchea, se ruga si aprindea lumanari,
Dadea de trei ori ocol bisericii, prin locuri pe unde
Nu ajungea picior de om, pe acolo pe unde
Probabil, prin invierea sa, venea Iisus Hristos,
Desi eu nu l-am vazut niciodata si mi-a fost si rusine
Sa-ntreb pe ceilalti daca ei intr-adevar l-au vazut,
Oricum ei plecau purtandu-i lumina pe chipuri,
Si tineau minte ca invierea va continua peste un an,
Ca invierea va continua peste ani.

Asa si noi, astazi, mergem la Alba-Iulia
Si incercam sa refacem intreg ritualul Marii Uniri.
Si poate ca-l si refacem cateodata, formal,
Si cuvintele noastre reproduc atent
Cuvintele prin care s-a mantuit neamul nostru,
Dar marea zi, in orice caz, nu mai vine.
Si pentru cine ar veni, cand noile generatii
Nu mai poarta in ele incarcatura istorica
A generatiilor care, cu o punctualitate cosmica,
Au stiut sa ajunga intr-un singur punct,
Intr-o singura zi, intr-o singura ora,
La Alba-Iulia, la 1 Decembrie 1918.

Se prabuseste fiecare zi din calendar peste noi,
Mici intreprinderi particulare si mari intreprinderi
Incearca sa produca Marea Zi,
Exista destul soare in cerul de deasupra noastra,
Si destula pacura pentru tortele ce nu se mai aprind,
Uneori, noi chiar ne incercam
Puterile pentru a regasi Marea Zi
Si observam greu si recunoastem cu dificultate
Ca faptul divin nu se poate nutri din vinovatii,
Ca pacatele noastre istorice si zilnice
Impiedica sarbatoarea cea mare sa vina,
Ca nu numai istoria, ci si noi, victimele ei,
Purtam responsabilitatea ca tara s-a spart
Si participam in fiecare zi la adancirea faliilor dintre noi.

Sunt tot mai departe Basarabia si Bucovina,
Iredenta maghiara face imposibila linistea in Ardeal,
Cea mai degradata forma de patriotism e astazi egoismul.
Ideea de jertfa este dierita zoologiei,
Circula banalitatea imbecila ca pentru a fi modern
Nu trebuie sa-ti mai recunosti mama, tatal si patria
Asa incat: care 1 Decembrie 1918?

Intr-un dialog public pe care l-am avut
Cu o doamna inteligenta,
Ea mi-a marturisit ca nu-i place ziua de
1 Decembrie
Ca Sarbatoare Nationala,
Pentru ca e o zi de iarna si-i e frig,
Am fost stupefiat si-am raspuns ca
Asa s-au putut uni romanii,
Intr-o zi friguroasa, intr-un imposibil 1 Decembrie,
Dar ca, daca nimerea mai devreme in viata mea,
Cred ca reuseam sa-i bag eu incalzire centrala.

Un ungur obraznic a venit in Parlamentul Romaniei,
Cu doliu la rever, in cinstea zilei de 1 Decembrie 1918,
In semn de ura fata de ziua de 1 Decembrie 1918,
Si gestul lui nu l-a costat cat delictul de calcare a ierbii,
Si au inceput sa se planga altii ca el ca si-au pierdut patria,
In nenorocita zi de 1 Decembrie 1918.
Si nu erau oameni simpli, ci politicieni,

Si reflexele zilei de 1 Decembrie 1918 s-au inchis in ele insele
Parca vrand sa ne demonstreze ca nu o mai meritam,
Si ca dihonia dintre noi nu poate fi numita Unire,
Si ca sa ne uitam la noi ce facem in zilele vietii noastre.
La aceasta tejghea, care a ajuns Romania,
La care vindem ieftin unicatele noastre
Si cumparam scump gablonzurile altora.

Si ne mai si miram, din cand in cand, cu naivitate
Ca zilnic devenim tot mai datori si mai culpabili,
Si calendarul se inchide in amurgul de 30 noiembrie
Si se deschide cand incep sa forteze copiii
Sarbatorile iernii, cu agramate colinzi relansate.

Nu-i vorba, tehnica inalta patrunde treptat peste tot,
Civilizatia materiala ni se dezvaluie si ni se preda,
Viata e tot mai scumpa si oamenii tot mai departati intre ei,
Meschine egoisme, din cicatricele suscitate
Sau din rani recente, ies la suprafata
Si sunt in mod ipocrit laudate formal drepturile omului,
Pentru a fi batjocorite si supuse drepturile natiilor.
Cate-un viscol ne-ar mai putea aduce aminte de Marea Zi,
Si clopotul din Alba-Iulia, de la Catedrala Intregirii zbatandu-se,
De parca ar atarna de el cadavrul ultimului cauzas,
Coborat din Apuseni sa intrebe autoritatile
Ce mai stiu despre Avram Iancu si unde l-ar putea gasi.

Si vin toate sarbatorile care nu depind de noi
Si noi le gustam cu lacomie ca niste orfani ai istoriei
Si numai Marea, Sfanta, Divina Zi
De 1 Decembrie 1918 nu mai vine,
Ba chiar am putea spune ca se pregateste
Sa nu mai vina niciodata.

Adrian Paunescu