“Asa s-a rugat in taina toata ziua, pana ce a venit noaptea. Atunci a adormit putin si a vazut in somnul sau ca se afla in niste palate imparatesti. Chemandu-l, Imparatul i-a spus:

- Vrei sa-Mi slujesti cu tot sufletul si sa te fac una din capeteniile palatului Meu?

- Exista cineva, Stapane, care sa nu vrea binele sau? – i-a raspuns Andrei. Eu, in tot cazul, doresc mult aceasta.

- Daca doresti aceasta, incearca gustul Imparatiei Mele.

Si in acelasi timp i-a oferit sa manance ceva care semana cu zapada si era atat de dulce si de gustos, incat omul nu poate sa si-l inchipuie. De indata ce a mancat-o, Andrei a spus:

- Mai da-mi, Te rog, si alta, pentru ca mancand-o, am simtit buna mireasma ca un mir dumnezeiesc.

Acela i-a dat a doua oara ceva care semana cu gutuia. Aceasta insa era mai acra si mai amara decat absintul. De indata ce a mancat-o, s-a aratat dezamagit si a uitat gustul de mai inainte. Vazandu-l intristat, Imparatul i-a spus:
- Ai vazut ca nu poti suferi amaraciunea mancarii? Ti-am dat sa intelegi modul cel mai desavarsit prin care poate cineva sa Ma slujeasca. Aceasta este exact “calea cea stramta si ingusta care duce la viata” (Matei 7,14).

- Mi se pare amar lucrul, Stapane. Cine poate sa-Ti slujeasca, mancandu-l?

- Amarul ti-l amintesti, – i-a raspuns Imparatul. Dar dulcele de ce l-ai uitat? Inainte de amar nu ti-am dat dulcele?

- Da, Stapane, dar mi-ai spus ca seamana cu amarul “calea cea ingusta”.

- Nu, este altcumva. Calea aceasta se afla intre amar si dulce. Amarul sunt ostenelile si nevointele, in timp ce dulcele si placutul sunt racoarea, odihna si mangaierea pe care le ofera bunatatea Mea celor ce se intristeaza pentru Mine. Nu ofer asadar numai amarul, nici iarasi numai dulcele, ci cand pe unul, cand pe altul; unul urmeaza celuilalt. Deci daca vrei sa-Mi slujesti, spune-Mi, ca sa stiu.

- Da-mi iarasi sa le incerc si Iti voi spune, – a raspuns fericitul.

Acela i-a dat mai intai amarul. Atunci Andrei, foarte intristat, I-a spus:

- Nu pot sa-Ti slujesc si sa mananc din acesta. Este amar si nesuferit.

Imparatul a zambit si, scotand din sanul Sau ceva ca de foc si inflorit care mirosea frumos, i-a spus:

- Ia si mananca, pentru ca sa le uiti pe toate.

Luand el intr-adevar si manacand, vreme indelungata a simtit atata placere, dulceata si bucurie, incat se afla afara de sine. Credea ca traieste intr-o mireasma covarsitoare, intr-o slava si o veselie de negrait. Cand si-a revenit, a cazut la picioarele Acelui mare Imparat si L-a rugat:

- Miluieste-ma, bunule Stapane, si ma primeste ca sa-Ti slujesc, fiindca am inteles cu adevarat ca slujirea Ta este foarte placuta.

- Crede-ma, – i-a spus Acela – ca din bogatiile Mele acesta este cel mai neinsemnat lucru. Daca insa Imi vei sluji, cele pe care le am vor deveni ale tale si te voi face mostenitor al Imparatiei mele.

Asa a vorbit Imparatul si l-a lasat sa plece. Atunci cand fericitul s-a desteptat, pastra in mintea sa toate acestea, dar, fiind intru totul coplesit, nu putea sa si le explice.”
 

                                                                                                                                                               http://fiudetina.wordpress.com/