http://sofia-curie2010.hi5.com
|
CU CIOBUL MINŢII MELE
de Virgil Maxim
Doamne,
m-am apucat să car Lumina Ta
cu ciobul minţii mele
în bojdeuca mea.
Şi... nu ştiu ce-am făcut
fiindcă,
din ziua
şi chiar din ceasu-n care-am început,
i se cojesc pereţii
şi cade toată tencuiala ei de lut !
Doamne,
m-am apucat să car Lumina Ta
cu ciobul minţii mele...
Şi-acum, zidirea mea,
pe Stâlpii-Înţelepciunii o-nnoiesc
şi-aşez Icoană,
Chipu-Împărătesc,
Al Celui-ce-a-făcut,
cu darul Lui,
Din ciobul minţii mele
Tron Ceresc !
|
REAPRINDEŢI CANDELA
de Grigore Vieru
Reaprindeţi candela-n căscioare
Lângă busuiocul cel mereu.
Degerat la mâini şi la picioare,
Se întoarce-acasă Dumnezeu.
Doamne Cel din slăvile creştine,
Ce păcate oare-ai săvârşit
Că te-au dus acolo şi pe tine
În Siberii fără de sfârşit ?!
Toate le ierţi,
Doamne de Sus,
Cu blândeţe măreaţă,
Chiar şi pe cei
Care te-au dus
În Siberii de gheaţă !
Ninge frigul şi pustiul plouă,
Degerată-mi este inima.
Doamne, bine nu ne-a fost nici nouă
Fară sfatul şi lumina Ta.
Doamne, intră şi-n a mea chilie
Şi-amândoi, răniti şi îngheţaţi,
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi fraţi.
Toate le ierţi,
Doamne de Sus,
Cu blândeţe măreaţă,
Chiar şi pe cei
Care te-au dus
În Siberii de gheaţă !
|
Kierkegaard despre rugăciune:
„Omul care trăieşte în vremelnicie îşi închipuie şi crede că la rugăciune esenţialul, scopul silinţei lui este că Dumnezeu aude ceea ce el Îl roagă. Şi totuşi, în veşnicul înţeles al adevărului, e tocmai pe dos: rugăciunea nu are temei în adevăr când Dumnezeu aude ceea ce e rugat să împlinească, ea are temei când cel care se roagă nu încetează de a se ruga până ce ajunge a fi el însuşi cel care aude ce vrea Dumnezeu. Omul vremelniciei face risipă de vorbe şi în consecinţă devine exigent când se roagă; dar acela care se roagă cu adevărat se mărgineşte să asculte."
|
O, om ce mari raspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui in scris sau grai,
De pilda ce la altii dai,
Caci ea mereu, spre iad, sau rai,
Pe multi o sa-i indrume.
Ce grija trebuie sa pui
In viata ta, in toata,
Caci gandul care-l scrii sau spui,
S-a dus, in veci nu-l mai aduni
Si vei culege roada lui,
Ori viu, ori mort, odata.
Ai spus o vorba, vorba ta,
Mergand din gura-n gura,
Va n-veseli sau va-ntista
Va curati sau va -ntina,
Rodind samanta pusa-n ea
De dragoste sau ura.
Scrii un cuvant: cuvantul scris,
Ramane-n urma drum deschis
Spre ocara sau slava.
Ai spus un cantec,
Versul tau, ramane dupa tine,
Indemn spre bine, sau spre rau,
Spre curatie , sau desfrau,
Lasand in inimi rodul sau,
De har sau de rusine.
Arati o cale, Calea ta
In urma ta nu piere,
E calea buna, sau e rea
Va prabusi, sau va-ntina,
Vor merge suflete pe ea,
La pace, sau durere.
Traiesti o viata, viata ta
E una, numai una
Oricum ar fi, tu nu uita,
Cum ti-o traiesti, vei castiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om ce mari raspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus prin scris, sau grai,
Sau lasi, prin pilda care-o dai,
Pe, multi, pe multi, spre iad sau rai,
Mereu o sa-i indrume.
Daci nu uita : Fii credincios!
Cu grija si cu teama
Sa lasi in inimi luminos
Un semn, un gand, un drum frumos,
Caci pentru toate, ‘nendoios,
Odata, vei da seama.
Amin
|
Vasile Militaru - Hristos a inviat! Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta! Iti simti de lacrimi calde ochii uzi Si-n suflet parca serafimii-ti canta De cate ori crestine o auzi. Hristos a Inviat in firul ierbii, A inviat Hristos in Adevar; In poienita-n care zburda cerbii, In florile de piersec si de mar. In stupii de albina fara gres, In vantul care sufla mangaios In ramura-nflorita de cires Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos? Ai cantarit cu mintea ta crestine Cat bine ai facut sub cer umbland, Te simti macar acum pornit spre bine Macar acum te simti mai bun, mai bland? Simti tu topita-n suflet vecea ura? Mai vrei pieirea celui plin de Har? Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura? Iubirea pentru semeni o simti jar? O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte In aur macar azi te-au imbracat Cu serafimii-n suflet imn fierbinte Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!
|
PARADOXUL CREDINTEI DIN ZILELE NOASTRE
de Vasile Militaru
O rusine-i azi credinta la poporul romanesc
Ca e ''dumnezeu''stiinta si desmatul sufletesc
S-a uitat credinta sfanta cu traditii stramosesti
Azi la moda-i desfranarea si slujirile trupesti.
Sa te-nchini azi ''e rusine'',lumea rade de pacat
Dumnezeu e-nchipuire,fiindca de....ne-am cultivat!
De!
Stramosii din vechime nu erau prea cultivati,
Astazi merg sa se inchine numai cei inapoiati!
Azi,cu-atata invatatura, cum sa crezi in Dumnezeu,
Cand cunosti perfect atomul si-i despici nucleul
sau!
Azi,cand munca grea cu bratul e facuta de motor,
Azi,cand vezi in casa lumea ,privind la
televizor?!...
Ce castigi ai din credinta cand azi ai tot ce
doresti?
Cum, tu om cu-nvatatura, iarasi sa te umilesti?...
O,dar iata ca azi omul s-a schimbat fundamental,
Este drept,are cultura, dar e rau,nedrept,brutal....
iata,lipsa de credinta de la cei ce-s cultivati,
Ca ajung sa se ucida chiar si rude, chiar si frati!
Ce frumos era romanul,milostiv,cinstit ,smerit,
Credincios si cu nadejdea vietii fara de sfarsit!
Toti stramosii cei din veacuri, iata ca au fost
uitati,
Sau, sunt defaimati de unii, ca n-au fost prea
cultivati!...
Oare nu aveau cultura?
Varlaam era ateu?
N-aveau minte sanatoasa de chemau pe Dumnezeu?
Dosoftei n-avea cultura,sau Ivireanul Antim?
Oare nu erau tot oameni, despre dansii noi sa stim?
Aratati cu argumente toti acei ce azi vorbiti?!
Ce averi adunau sfintii, care-s cei ce-s asupriti?
Poate Stefan Voievodul de cultura-a fost lipsit,
El , doar conducea poporul,prin Sihastrul cel
sfintit!
Si cati stiu ca atunci Stefan sta la usa lui smerit
Asteptand, e domn,la usa obosit si istovit?
Stiti ca-n ruga lui umila a cerut lui Dumnezeu
Ca s-ajute Voievodul, izbavind poporul sau?
Tot poporul cu credinta apara acest pamant,
Mii si mii sunt sub tarana, un popor martir si sfant!
Au zdrobit paganatatea cu puterea sfintei Cruci,
Tot pamantul tarii noastre este plin de mucenici!
Iata-n zilele noastre au ramas fara de pret,
Vin strainii sa se inchine fresceor la Voronet,
Vin strainii si se mira de asa minunatati,
Care.....,cei fara cultura,le-au zidit ca marturii!
Iata,cum cinstim credinta si pe Bunul Dumnezeu,
Noi, romanii, crestini de astazi, am ajuns popor
ateu!
Iata cum cinstim stramosii si pe toti ai nostri
Sfinti,
Tavalindu-ne in rele si-n spurcate dorinti.
Pentru ce-au luptat strabunii sa ne scape de pagani,
Daca noi traim ca hunii, dar ne socotim
crestini?!...
|
Sustine si tu:
http://www.oamenidarnici.ro/
http://dasiprimeste.ro/
http://www.ombun.org/
http://www.faunbine.ro/
http://salveazavieti.ro/
http://sminchy.wordpress.com/
http://seek-on.com/wpmu/
http://sadonam.wordpress.com/
http://pasicatreviata.wordpress.com/
http://www.lucrusoare.ro/
http://www.inimacopiilor.ro/campanie/ajuta.php
http://www.lumebuna.ro/category/sustinem/
http://sustinmecenat.linecreation.com/
http://www.asociatiapavel.ro/index.php?ln=ro&cat=1
|
Lucrarea pentru Dumnezeu
Duhovnicul bun este modest.
Duhovnicul bun nu cauta ale sale.Duhovnicul bun se roaga mult pentru ucenici, ii pomeneste la Sfanta Liturghie si zice acolo: „Spala Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici“.
Duhovnicul bun nu se lauda cu nevointa sa si eventual cu vreun dar pe care l-a primit de la Dumnezeu.
Duhovnicul bun nu vorbeste pe la colturi.
Duhovnicul bun nu-i vorbeste de rau pe altii. Nu face categorisiri si ierarhizari pripite.
Duhovnicul bun nu-i invata pe credinciosi sa fie recalcitranti, sa faca demonstratii, sa semene vant si sa culeaga furtuna.
Duhovnicul bun nu face declaratii publice pentru a lovi Biserica. Cand are nemultumiri, i le spune lui Dumnezeu in rugaciune.
Duhovnicul bun se bucura cu cei ce se bucura si plange cu cei ce plang.
Duhovnicul bun iarta, nu judeca, pentru ca judecata este a Judecatorului din Ceruri.
Duhovnicul bun iubeste pe pacatos, chiar daca nu-i de acord cu pacatul lui.
Duhovnicul bun stie ca virtutile se cladesc pe temelii de piatra, ii invata pe ucenicii sai sa zideasca pe temelie buna, argint, aur, pietre pretioase si nu lemn, fan sau trestie.
Duhovnicul invata ca pocainta se lucreaza in taina, nicidecum in ochii oamenilor.
Duhovnicul bun invata ca pocainta se incheie la mormant. Pana acolo trebuie sa luptam, ori de cate ori cadem.
Duhovnicul bun nu vorbeste despre cele de taina ale sale.
Duhovnicul bun face lucrarea sa pentru Dumnezeu si nicidecum pentru oameni. Se fereste de lauda oamenilor si doreste rasplata vesnica, nu doar una trecatoare. El stie ca rasplata vesnica o poate da numai Dumnezeu. Asa face duhovnicul bun.
|
TALHAR de Vasile Voiculescu Doborât de ananghii, la poalele Tale
Doamne, nu mai ştiu să mă rog, nătâng.
Mă strivesc munţi de angarale;
Ce ţi-aş putea cere? Parale?
Bat cu fruntea ţărâna şi plâng.
Zac, aşa despuiat, dosădit.
Dar cozile ochilor îmi fug viclene
Şi iscodesc pe sub gene
Dincolo de roata pământului zgârcit...
Ce de avuţii ai strâns, Părinte,
Acolo, sus, în ţărmurile sfinte!
Gânduri păgâne îmi dau ghes...
Nu mă mai rog... Doamne, ai înţeles:
Cum te-aş prăda! Cucernic tâlhar,
Aş sări hoţeşte pe o fereastră
În împărăteasca Ta bazilică albastră,
Să jăfuiesc dumnezeieascul altar.
Nu mă ispitesc necuprinsele Tale taine,
Putere, slavă, minune, har,
Nici ale îngerilor aurite vestminte,
Deşi n-am haine,
Nici înţelepciunea Ta, deşi n-am minte,
Ţi-aş lăsa raiul şi stelele neatinse,
Nu-mi trebuiesc nemurirea cu vieţi nestinse,
Nu jinduiesc nimic, la nimic alt nu m-aş bucura,
Nici jilţ de aur, nici potir de mărgăritar:
Din toată holda de splendoare,
Din visteria de frumuseţi şi odoare,
Cu inima mea cutezătoare,
Doamne, numai Dragostea Ta aş fura...
|
Un creştin l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi sa crească? Aşa, fără sa faci nimic, or să răsară ele?
- Nu, părinte, trebuie să le ud...
- Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?
- Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni...
- Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?
- În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.
- Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătarea, omenia... Noi, însă, trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.
Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienele păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul sa nu se cuibărească în noi, fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Si ce mai trebuie să facem pentru gradina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea.
Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldura şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!
Ei, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grija de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta.
Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.
|
(…) Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul. “Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe. “Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă.. “Unde? Unde e Raiul?” , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat.. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi. “Ce lume urâtă…”, îşi spuse pentru sine puştiul. Ca să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta…, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. “Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.” Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui nu se sculaseră încă, îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulţi ani. “Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi acesta pe micul călător. “Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul, şi cineva mi-a spus că tu ştii cum trebuie să ajung”. Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse: “Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai”.
Noaptea trecu repede.. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat aşa, cu ochii deschişi, aşteptând ziua. Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf. “Ce este aceasta?”, întrebă copilul. Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca către Rai.”
Şi-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuţul care nu ştia nimic de rosturile de acolo.. Şi ce-am să fac aici?”, întrebă copilul. “Deocamdată, să faci curat, ai să mături şi mai încolo om vedea”. Şi timpul trecea, trecea, copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate. Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă pe neaşteptate: Cum merge, cum îţi e?” “Mi-e foarte bine”, răspunse puştiul. “Am de toate.” Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine. Bătrînul îi simţi liniştea şi îl iscodi în continuare. “Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut.. Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?” “Mie…, nimic, se hotărî într-un târziu puştiul să răspundă, dar este acolo, în clădirea aia mare, un frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, ce stă legat, întins pe o cruce, şi nu poate să se mişte, şi nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine şi el la masă?”, ridică puştiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima dată pătrunzător pe bătrân. Părintele simţi că trebuie să tacă.
Aşa că lăsă liniştea să vorbească. “Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie şi n-a făcut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care stătea în apropiere şi care auzise discuţia. Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru. “Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treabă cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.
Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a strecurat în inima copilului. Era primul pas către Rai, ce se numea iubire. Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce. “Hai, vino să mănânci!”, îi zice puştiul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. Hai, că nu ştie nimeni!” Şi Fratele coboară. Un zâmbet avea pe buze şi, mângâindu-l pe puşti pe frunte, acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru. Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut demult, au început să râdă şi să glumească, cum nu mai făcuse puştiul niciodată în viaţa lui.
Era atât de fericit că-şi găsise un prieten! Dar el nu ştia că urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia. Azi aşa, mâine aşa, însă fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: “Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?” Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată; şi-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiştiind ce să facă, au stat aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit. “Ce-ai făcut înăuntru?”, se repeziseră ei ca un stol de păsări negre asupra lui. “N-am făcut nimic”, răspunse puştiul tremurând. “Minţi! Spune ce-ai făcut?”, l-au întrebat din nou călugării furioşi. “Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce”, răspunse copilul înspăimântat. “Care Frate?”, au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii. “Cel ce stă legat de cruce şi nimeni nu-i dă de mâncare”, răspunse puştiul. “Şi ce-a făcut Fratele?”, au întrebat tulburaţi călugării. “A coborât şi-a mâncat”, răspunse dintr-o suflare puştiul. Şi, în clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului: “Spune-i Fratelui cel Mare că îl rog să mă primească şi pe mine la masă…” “Am să-i spun!, răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?” “Da, poţi să iei cât vrei”, răspunse tremurând egumenul.
Şi seara din nou coborî peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică. “Hai să mănânci!”, îi strigă el, mai vesel ca oricând. Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului. “Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă”. Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos. “Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai puţine decît păcatele lui… Nu poate să vină”. “Nu poate să vină?”, rămase uimit copilul. “Nu!”, fu răspunsul scurt al Fratelui. Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând. “Ce-a zis Fratele?”, întrebă acesta, gâtuit de emoţie. “A zis că nu te poate primi!”, răspunse copilul. “De ce?”, întrebă înspăimântat egumenul. “Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă”. Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns. “Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul meu să mă ierte” Şi, cu un gest disperat, se agăţă de copilaş. Acesta îl privi surprins şi-i spuse: “Bine, am să-l rog din nou şi mâine!” Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri şi gemete de pocăinţă. Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi se făceau că lucrează. Aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea. “Pot să iau mâncare?”, întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie. “Poţi”, îi spuse monahul, şi-i umplu cu mâna tremurândă vasul. Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de mâncare, copilul intră din nou în biserică. “Hai să mâncăm!”, spuse el Fratelui cel Mare. “Hai!”, răspunse acesta, îndreptându-se spre el. Şi câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul îşi aduse brusc aminte: “Te roagă egumenul să-l ierţi… şi să-l primeşti şi pe el la masă!…” Tristeţea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe. “Am înţeles…, spuse copilul, nu se poate…” “Da, nu se poate”, răspunse Fratele cel Mare. Şi atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima copilului şi acesta îndrăzni. “Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila lui?”, îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară.
Şi sufletul Prietenului său mai mare fu mişcat din nou. Acesta îi văzu din nou inima lui bună. “Bine, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare, spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…” Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul îi spusese! Şi cele opt zile trecură. Pentru el, pentru bătrân, în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă clopotele băteau. “De ce?”, întrebă nedumerit copilul. “Bătrânul a plecat la Domnul”, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare.
Şi atunci copilul văzu! Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe masă nu mai era nici o firimitură, Mântuitorul îl iertase. “Am văzut Raiul! striga fericit copilul, prin mănăstire. Am văzut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah în parte. “Nu se poate! strigau aceştia. Cum arată?” “E plin de iertare”, murmura copilul. (…)
|
Bebeluşul meu
Astăzi am fost la medic. Plină de temeri aşteptam în sala de primire sperând să nu fiu gravidă. Ce să fac Ia 19 ani cu un copil? Să-mi pierd libertatea pentru un ţânc?
Când doctorul m-a felicitat pentru că voi deveni în curând mamă, totul a început să se învârtă cu mine şi mi s-a făcut rău. Ce să-i spun prietenului meu Michael? Dar părinţilor mei? Primul meu gând a fost avortul! Pentru mine nu exista altă alternativă. M-am întors apatică în sala de primire să-mi iau jacheta. Câteva femei vorbeau despre avort. Discuţia era rece, aspră, agresivă. Nenumărate întrebări mi-au trecut prin cap. Oare nu e o fiinţă care simte ca şi noi? Îşi dă oare seama că nu e iubită, ba e chiar urâtă? Simte durerea ca şi noi? Nu are şi ea dreptul la viaţă? Dintr-o dată am devenit nesigură. Am părăsit încăperea şi am coborât scările. Din greşeală m-am împiedecat şi am căzut pe caldarâm. Spre surprinderea mea, a început să-mi fie teamă pentru ce ar fi putut să mi se întâmple, pentru copilul meu. Tremurând, m-am sprijinit de zid. Am conştientizat că simţeam ceva anume pentru copilul meu. Îl iubeam! Am tras adânc aer în piept. Hotărârea mea era deja luată şi de neclintit: voi păstra copilul. Martina 1. Nu vrem numai să primim daruri de la Dumnezeu pentru noi înşine, dar vrem şi să dăm mai multe daruri lumii. Fiecare dar pe care Dumnezeu ni-l dă nouă este câte un dar către lume. 2. Este atât de emoţionant să vedem pe cine va trimite Dumnezeu să ne binecuvânteze de fiecare dată. 3. Îmi place să văd la ce se mai gândeşte Dumnezeu. Cred că fiecare copil este un gând preţios şi unic, cu vaste posibilităţi, direct de la Tatăl nostru ceresc. Este cel mai emoţionant lucru din întreaga mea viaţă să dau naştere şi să văd noua, micuţa persoană. Nimic nu mă mişcă la fel de mult ca vederea naşterii unui copil. 4. Îmi place să fiu purtătoarea lucrării lui Dumnezeu, manifestarea unui nou miracol. 5. Naşterea unui copil este împlinirea ultimă a dragostei dintre un bărbat şi soţia sa. Fiecare copil este o legătură indestructibilă între o mamă şi un tată. 6. Este uimitor să mă gândesc că fiecare copil este o parte din mine şi iubitul meu soţ. 7. Aş avea mai mulţi oameni pe care să îi iubesc. 8. Privesc la fiecare copil ca la o bijuterie incredibil de frumoasă. Fiecare capătă o frumuseţe deosebită şi abia aştept să văd sosind noua bijuterie. 9. Un nou copil în familie îi face fericiţi pe ceilalţi copii ai mei. 10. Îmi place să văd feţele copiilor mei când îşi văd pentru prima dată noul frate sau noua soră. 11. Bebeluşii îi învaţă pe copiii mai mari să aibă grijă de cei mici, să fie buni, protectori, neegoişti. 12. Copiii luminează căminul. Ei fac viaţa interesantă. 13. Devin o mamă mai bună cu fiecare copil pe care îl am. 14. Copiii mă învaţă răbdarea. 15. Bebeluşii sunt cele mai irezistibile făpturi de pe Pământ. 16. Nimic nu se aseamănă cu un nou copil în casă. 17. Nu există profesiune cu mai multe satisfacţii decât a fi mamă. 18. A fi părinte înseamnă a investi în eternitate. 19. Copiii sunt ca nişte săgeţi pe care Ie trimitem în locurile unde noi nu vom fi în stare să ajungem. 20. Naşterea şi creşterea de copiii ne ajută pe noi părinţii să creştem în sfinţenie. 21. A avea copii ne ajută să ne dezvoltăm trăsătura pioasă de a servi altora. 22. Copiii mei mă ajută să renunţ la dorinţele egoiste ale trupului meu. 23. Într-o epocă în care aşa multe persoane acceptă negarea sau luarea vieţii, noi vrem să dăm viaţă, pentru că viaţa este sacră. 24. Copiii noştri sunt profesorii mei. Învăţ lucruri drăgălaşe de la ei în fiecare zi. 25. Vreau să mă supun cuvântului lui Dumnezeu "Fii rodnic şi înmulţeşte-te." 26. Iubesc zâmbetele dulci, râsetele încântătoare şi să mângâi şi îmbrăţişez bebeluşul fragil. 27. Iisus a spus că atunci când întâmpinăm cu plăcere un copilaş în casele şi familiile noastre, de fapt îl primim pe El. Nu vreau să îl refuz cu dispreţ pe Iisus. 28. Vrem ca copiii noştri să beneficieze de bogăţiile multor relaţii cu fraţi şi surori. Când noi nu vom mai trăi, copiii noştri se vor avea unii pe alţii pentru încurajări, prietenie şi un sens al familiei. 29. Cu cât avem mai mulţi copiii, cu atât se multiplică dragostea noastră. 30. Copiii noştri sunt atât de minunaţi, cine ar putea să nu-şi mai dorească unul? 31. Copiii sunt cel mai preţios dar al căsniciei. 32. Căpătăm foarte multă experienţă în a împărţi cu alţii şi a comunica. 33. Sărbătorile în familie, zile de naştere, aniversări, Crăciunul, sunt chiar şi mai frumoase când este un nou copil în casă. 34. Speranţa umanităţii se exprimă în miracolul naşterii unui copil. Unde este speranţă, acolo este viaţă. 35. Bebeluşii sunt dulci, adorabili şi au aşa mare potenţial. Este ca şi cum ai planta seminţe intr-o grădină de flori, un frumos buchet pentru viitor. 36. Copiii noştri m-au învăţat valoarea relaţiilor şi zădărnicia sistemului de valori lumesc. 37. Orizontul şi interesele noastre se lărgesc continuu. Fiecare copil se naşte cu un destin diferit în viaţă. Fiecare copil are daruri diferite. Încurajându-i pe copiii noştri în funcţie de darurile lor diferite învăţăm şi noi lucruri noi tot timpul. Copiii noştri vor avea adesea interese la care noi nici nu am fi visat. A fi părinte nu înseamnă să limitezi, ci să măreşti orizontul copiilor. 38. Bebeluşii ne aduc mai multe bucurii decât televizorul. 39. A avea copii ne face să depindem de Dumnezeu în fiecare moment! Extras din cartea “Tineri, sexualitatea incotro?”,
Asociatia PRO-VITA pentru copii nascuti si nenascuti - Filiala Gorj
Editia a II-a, iulie 2003
|
Jérôme Jean Louis Marie Lejeune (1926-1994) a fost un pediadru si genetician francez, cunoscut mai ales pentru descoperirea legaturii intre diverse boli si defectele de cromozomi. A facut cariera in tratamentul copiilor cu sindromul Down si a fost primul care a diagnosticat sindromul "Cri du chat".
"Ştiinţa nu are dubii că viaţa omului începe în momentul fecundării. Viaţa fiecăruia dintre noi are un început unic. Acesta este momentul în care toată informaţia genetică necesară şi suficientă pentru a alcătui un individ special pe care îl vom numi mai târziu Petru sau Maria, în dependenţă de construcţia genetică, atunci când va fi adunată informaţia suficientă şi necesară. Acest lucru are loc anume în acel moment când capul spermatozoidului pătrunde în celula feminină, în ovul. În asemenea momente, informaţia, transmisă de către tată, se întâlneşte în celula feminină cu informaţia transmisă de mamă. (.) Cunoaştem că acest lucru este cunoscut tuturor biologilor, anume că, după fecundare, nici o altă informaţie nu mai poate fi dobândită. În orice etapă a dezvoltării sale, embrionul îşi păstrează individualitatea şi umanitatea sa şi el aparţine speciei homo sapiens. În momentul fecundării, avem de a face cu un om, căci informaţia care se conţine în cromozomi este informaţia transmisă de un om."
|
Jurnalul unui copil nenascut
--------------------------------------------------------------------------------
5 octombrie: De astazi începe viata mea. Parintii mei nu stiu înca acest lucru, sunt mai micuta decât semintele unui mar, dar totusi traiesc. Voi fi o fetita cu parul blond si cu ochii albastri. În mine sunt deja înscrise trasaturile de mai târziu, chiar si faptul ca o sa-mi placa florile.
19 octombrie: Sunt unii care spun ca nu sunt o persoana reala, ca doar mama mea exista. Dar sunt o persoana reala, asa cum o farâmitura de pâine este tot pâine. Eu si mamica suntem doua persoane reale. 23 octombrie: Astazi am deschis pentru prima oara gurita. Ei bine, cam peste un an pe fata mea se va asterne zâmbetul. Si mai târziu voi putea sa vorbesc... Si stiu ca primul meu cuvânt va fi: MAMA. 25 octombrie: Inima mea a început sa bata de astazi. Pâna la sfârsitul vietii, în orice clipa se va auzi usor ritmul ei. Dupa multi ani ea va obosi, se va opri si voi muri. 2 noiembrie: Cresc în fiecare zi câte putin. Mânutele si piciorusele mele au început sa se contureze. Dar va trebui sa mai astept mult timp pâna când ma vor ajuta sa ajung în bratele mamei, pâna când voi putea sa vin cu buchetelul de flori în mânute sa-l îmbratisez pe tata. 12 noiembrie: La mâini au început sa-mi apara degetele grasute. Sunt grozav de caraghioase asa mici! O s-o trag pe mama de par cu ele! 20 noiembrie: De-abia astazi medicul i-a spus mamei ca va avea un copil. Ce fericita trebuie sa fie! Te bucuri, mamico? 25 noiembrie: Cred ca mama si tata îmi cauta acum un nume. Dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. As vrea sa ma cheme Maria. Sunt deja maricica acum. 10 decembrie: Mi-au aparut primele firisoare de par, moi si aurii. Ma întreb ce fel de par are mamica mea. 13 decembrie: Vad! Este totul întunecat în jurul meu, dar când mama ma va aduce pe lume vor fi numai raze de soare si flori, dar mai mult decât orice as vrea s-o vad pe mamica... Cum arati, mamico? 24 decembrie: Oare mamica aude soapta inimii mele? Unii copii se nasc putin bolnavi. Dar inimioara mea este puternica si sanatoasa. Bate mereu: tam-tam, tam-tam. O sa ai o fetita sanatoasa, mamico! 28 decembrie: Astazi parintii mei m-au ucis. Extras din cartea “Tineri, sexualitatea incotro?”,
Asociatia PRO-VITA pentru copii nascuti si nenascuti - Filiala Gorj
Editia a II-a, iulie 2003
|
Cum funcţionează pilula? Este ea oare sigură? După dr. Chris Kahlenborn Resurse externe:
- Abortifacient contraceptives Dr. Chris Kahlenborn este medic terapeut la o clinică privată din Altoona, SUA. El este autorul studiului Breast Cancer, Its Link to Abortion and Birth Control Pill (Cancerul mamar, legătura sa cu avortul şi pilula de control al naşterii), pe baza căruia a fost scris textul care urmează. Informaţiile ne-au fost oferite prin bunăvoinţa dnei dr. Nicole Syed, de la Centrul Fertility Care, Londra, 21a Soho Square W1D 4NR; Tel: 020 7437 0892; e-mail: info@naprofertility.co.uk Din momentul în care pilulele au apărut pe piaţă, în SUA, în 1960, a început o controversă în jurul lor. Aceasta a fost studiată din punct de vedere medical, sociologic şi moral şi, totuşi, există multă confuzie referitor la aceşti hormoni artificiali puternici. Miliardele de dolari puse în joc pentru comercializarea pilulei şi puterea industriei de control al naşterii de a face lobby atât în rândul legislatorilor, cât şi al mass-media poate devia atenţia cetăţeanului de rând de la adevăr. Au fost publicate studii, au fost scrise cărţi, iar bunul simţ ar trebui cel puţin să ne pună în gardă. Ce înseamnă pilula de control al naşterii? Pilula de control al naşterii înseamnă orice pilulă cu hormoni artificiali, ce împiedică o femeie să devină însărcinată, influenţând fertilitatea normală a femeii. Toate tipurile de pilule sunt aceleaşi? Nu. Există câteva tipuri de pilule pe piaţă, dar, în general, acestea se împart în două grupe: pilulele combinate şi ,minipilula" sau pilula numai cu progesteron. Pilula combinată conţine doi hormoni artificiali care încearcă să ,mimeze" efectele hormonilor naturali numiţi estrogen şi progesteron. ,Minipilula" are doar un singur hormon artificial, progesteron, un hormon care are un efect progestativ similar progesteronului natural. Cum funcţionează pilula? Pilula este concepută să influenţeze câteva funcţii normale ale fertilităţii pentru a face ca femeia să: nu poată concepe din cauza sterilităţii temporare sau a imobilităţii spermei şi/sau:
nu poată duce o sarcină până la capăt (provocându-i un avort precoce). Acest proces este realizat în două moduri:
1. Suprimarea ovulaţiei: Când o femeie are ovulaţie, hormonii eliberaţi din hipofiză în creier stimulează ovarele să elibereze un ovul. Pilula combinată, de obicei, întrerupe eliberarea acestor hormoni, ceea ce face ca nici un ovul să nu fie eliberat din ovare, astfel, prevenind apariţia sarcinii. Neexistând un ovul pentru fertilizare, femeia devină sterile, din punct de vedere chimic. Pilula numai cu progesteron, însă, are un efect mai slab. De obicei, aceasta nu suprimă ovulaţia. 2. Inhibarea implantării: Un alt aspect important al fertilităţii este procesul prin care învelişul uterului (endometrul) este reînnoit şi întreţinut. După ce un ovul este fertilizat, acesta, de obicei, se implantează în acest înveliş, din care îşi trage substanţele hrănitoare şi de întreţinere. Progesteronul din componenţa pilulei face ca învelişul uterului să se subţieze şi să devină ineficient pentru a susţine implantarea embrionului (noului ovul fertilizat). 3. Împiedicarea migraţiei spermei: Înainte de ovulaţie, cervixul femeii produce un mucus, cu ajutorul căruia spermatozoidul înaintează pentru a se întâlni cu ovulul. Mucusul oferă, de asemenea, substanţe hrănitoare pentru a susţine viaţa celulelor spermei. Acest mucus, sub acţiunea progesteronului, se îngroaşă şi astfel împiedică migrarea spermatozoidului. Există alţi doi factori în fertilitatea femeii, ce pot fi afectaţi de pilulă. 4. Modificarea mişcărilor trompei uterine: Progestativele diminuează eficienţa cu care trompele uterine propulsează ovulul din ovare către uter. Acest lucru poate face ca oul fertilizat să nu poată ajunge în uter la timp pentru a se implanta cu succes. 5. Împiedicarea apariţiei sarcinii: După ce ovarele au expulzat un ovul, ciclul menstrual al femeii este controlat de o glandă formată acum din sacul rămas gol, numită corpus luteum sau corpul galben. Acesta funcţionează deja de un anumit timp, pentru a da embrionului timp să se implanteze în uter şi placentei să înceapă să susţină sarcina. Totuşi, hormonii pilulei pot influenţa corpul galben ca acesta să funcţioneze neadecvat, făcând ca învelişul uterului să fie eliminat înainte ca embrionul să se implanteze cu succes. În concluzie, fertilitatea femeii are nevoie de câteva organe şi sisteme ca să funcţioneze normal. Medicamentele sintetice de orice tip din gama pilulei de control al naşterilor influenţează această funcţionare normală, afectând fertilitatea normală a femeii şi orice alte concepţii ,accidentale". CÂT DE EFICIENTĂ ESTE PILULA? Teoretic, pilula are o eficacitate de peste 99%, dar, practic, rata este mult mai scăzută. Între 1,9% şi 18,1% din femei vor avea o sarcină neplanificată în primul an de utilizare a pilulei. Aceste sarcini-surpriză, în paralel cu utilizarea pilulei, se datorează unui număr de factori. Interacţiunea dintre pilulă şi diverse medicamente influenţează nivelele necesare de hormoni din sânge pentru eficienţa controlului naşterii. Aceste interacţiuni ale medicamentelor pot fi decisive împreună cu pilulele ce conţin o doză mică de progesteron, atunci când apar mici modificări ale nivelelor de hormoni din sânge, ceea ce poate duce la ovulaţii mai frecvente şi de aici pot apărea sarcini nedorite. Un alt factor al ratelor sarcinii în utilizarea pilulei este nerespectarea instrucţiunilor, uneori, fără nici o motivaţie, cum se întâmplă în cazul tinerelor (15-24 de ani). ESTE OVULAŢIA SUPRIMATĂ ÎNTOTDEAUNA? Nu. Ovulaţia apare în 2% până la 10% din ciclurile femeilor care iau pilula. Dacă 60 de milioane de femei din lumea utilizează minipilula, vor exista între 1,2-6 milioane de ovulaţii. Aceasta este o aşa-zis ,ovulaţie spontană" şi se produce chiar mai frecvent atunci când se utilizează pilula numai cu progesteron. CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND APARE OVULAŢIA? Când pilula nu reuşeşte să împiedice ovulaţia, alte mecanisme intră în joc. Îngroşarea mucusului cervical face dificilă migraţia spermatozoidului către ovul; totuşi, dacă ovulul este fertilizat, se creează o nouă viaţă. Hormonii încetinesc transferul noii vieţi, prin modificarea mişcărilor trompei uterine, şi pentru embrion ar putea fi prea târziu ca să mai fie viabil, când intră în uter. Dacă embrionul mai este încă viabil când intră în uter, învelişul uterin, sub acţiunea pilulei, nu este pregătit pentru implantare. Embrionul moare şi rămăşiţele sale sunt expulzate o dată cu următorul ciclu menstrual, care, uneori, nu este o menstruaţie adevărată, chiar dacă este percepută ca atare. ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ PILULA POATE CAUZA UN AVORT PRECOCE? Da. Împiedicarea vieţii nou concepute, în stadiul de embrion, să fie transferată în uter şi prevenirea implantării în endometru sunt, de fapt, proprietăţile ,abortive" ale pilulei. DE CE N-AM AUZIT DESPRE ACEST LUCRU MAI ÎNAINTE? Producătorii pilulei şi mai mulţi oameni din sistemul medical sunt în principal preocupaţi de efectele colaterale medicale ale pilulei şi de eficacitatea acesteia în prevenirea sarcinilor şi mai puţin preocupaţi de modul în care acest medicament realizează această eficacitate. ESTE PILULA NEPERICULOASĂ? CARE SUNT EFECTELE COLATERALE OBIŞNUITE ALE PILULEI? Există o serie de riscuri de la grave până la fatale şi de la minore până la cele mai neînsemnate. Următoarele sunt cele mai întâlnite efecte colaterale întâlnite la femeile care iau pilula. Aceste efecte sunt legate de dozele luate şi nu se vor manifesta la toate femeile, dar, totuşi, riscul există. Estrogenii sintetici din pilula combinată pot cauza multe din aceste riscuri; progesteronul poate cauza alte riscuri şi există un singur factor de risc în cazul pilulei numai cu progesteron. ANORMALITĂŢI SANGUINE ŞI CARDIACE Cheaguri de sânge
Tensiune crescută a sângelui
CANCER Cancer cervical
Tumori ale ficatului
Cancer de piele
Cancer mamar
NEREGULARITĂŢI ALE CICLULUI MENSTRUAL Sângerări uşoare la mijlocul ciclului
Schimbări în cantitate a ciclului menstrual
Menstre dureroase
Pierderea menstruaţiei
EXISTĂ ŞI ALTE EFECTE COLATERALE? Da. Unele efecte colaterale sunt minore, în timp ce altele pot fi severe şi impun întreruperea administrării. Următoarele efecte adverse au fost înregistrate în cazul femeilor care utilizează pilula: dureri de cap, migrene, depresie, scăderea sau pierderea apetitului sexual, crampe abdominale, greaţă, meteorism, creşterea sau scăderea în greutate, retenţie de apă, greaţă şi vărsături, simptom premenstrual, vaginită şi infecţii vaginale, modificări de vedere (orbire parţială sau permanentă şi intoleranţă la lentilele de contact), afecţiuni ale vezicii biliare, infertilitate temporară sau permanentă, când se întrerupe administrarea pilulei la femeile cu neregularităţi anterioare ale ciclului menstrual sau la tinerele care au început să utilizeze pilula înainte de deplina maturitate. (...) AM AUZIT CĂ NU EXISTĂ EFECTE COLATERALE ALE PILULEI PE CARE O FOLOSESC EU. Toate medicamentele, inclusiv toate mărcile de pilulă, au efecte colaterale potenţiale. Nu se poate spune în avans câte femei vor dezvolta aceste reacţii adverse la pilulă, însă există şansa de a dezvolta o anume reacţie. Este posibil ca femeile să nu ştie că există o legătură între acea reacţie şi pilulă, mai ales dacă e nevoie de mai mulţi ani, ca această reacţie să poată fi sesizată. DACĂ SUNT ÎNSĂRCINATĂ, POT LUA PILULA? Nu. Hormonii artificiali trec din laptele de mamă la copil. Pilula scade, de asemenea, atât cantitatea cât şi conţinutul de lapte produs. Articol preluat din "Dosar Provita Media" nr. 107 - www.provita.ro
|
IEROMONAH SAVATIE BASTOVOI Prima dragoste Ce bine că eşti, ce mirare că sunt…, scria delicatul, regretatul Nichita Stănescu. Aceasta cred că este una din cele mai frumoase şi mai adânci declaraţii de dragoste, pentru că în ea, cu discreţie dumnezeiască, asistă Însuşi Dumnezeu, izvorul mirării nesfârşite. Ce mirare că sunt, ce mirare că eşti... Ce bine că suntem! Această mirare o simte tânărul care păşeşte printre lucruri, atent să nu se rănească. Această mirare este prilej de bucurie şi de durere, ea ne uneşte sau ne înstrăinează. Tânărul îşi roteşte capul în mijlocul lucrurilor, împins afară din copilărie ca un soldat fricos la prima lui săritură cu paraşuta. Tânărul se loveşte cu neîndemânare de lucruri, lucrurile îl lovesc în mişcarea lor haotică, tânărul îşi ascunde durerea, privind cu un zâmbet stânjenitor pe străinii din jur. Printre aceste lucruri îngrozitoare şi reci, care se mişcă în scripetele unui timp dezveşnicit, tânărului îi apare chipul minunat al celuilalt, chipul minunat al femeii: “Ce bine că eşti, ce mirare că sunt”… Această păşire printre lucruri coincide cu înstrăinarea de părinţi, atunci când tânărul pleacă într-un alt oraş la studii. E vremea pe care o aşteaptă fiecare, vremea aventurii şi a lucrurilor noi, vremea maturizării. Este vremea împărţirii vieţii noastre în două, este, dacă vreţi, o nouă viaţă, o naştere pe care ne-o asistăm cu sufletul la gură. Este vremea noilor prietenii, iar pentru mulţi a primelor prietenii adevărate. Este vremea despre care ni s-au povestit atâtea lucruri curioase de către cunoscuţii noştri mai mari. Prima zi de şcoală, noii profesori, noii colegi, privirile flămânde care caută pe colega sau colegul visurilor de acasă, de care demult aştepţi să te îndrăgosteşti. “Balul Bobocilor” - discuţii, pregătiri, prognoze. Aşteptare. O! Tânăra singură într-o cameră de cămin, aplecată de-asupra chiuvetei pline cu vase nespălate, îşi smulge, pătrunsă de invidie, sprâncenele. De-asupra patului are un poster cu Brad Pitt, o foaie pe care scrie: “Dacă poţi cu adevărat, vreau!” Pe raftul de fier, printre cursurile xeroxate, reviste cu bărbaţi şi femei despre a căror viaţă nu ştie nimic. Lumina pătrunde printre hainele puse la uscat şi borcanele cu mâncare de acasă, căzând pe paturile în care s-a săvârşit păcatul. Ce nou e acest fel de singurătate! Tânăra aceasta încă trăieşte în lumea filmelor americane, în lumea posterelor şi a reclamelor Pro TV. Ea are haine corespunzătoare, freză şi pantofi. Ştie chiar şi expresii americane pe care le foloseşte în vorbire. Nu are doar prieten, de fapt, are unul care se ţine de capul ei, dar nu e de ea. Şi el e un băiat bun, ştie să stea în lotus şi ridică piciorul până de-asupra capului. E puţin dur, deşi încă nu s-a bătut niciodată. Are brichetă “Zippo”… Cam acesta este “bagajul” cu care păşeşte tânărul contemporan în viaţa sentimentală. Aceşti tineri se vor mai urmări o vreme pe terasă, la o cafea cu ţigări scumpe, cumpărate la bucată, sau poate se vor îmbrăţişa fără nici o ruşine la prima discotecă, sau la primul “chef”. Drama tinerilor moderni e mai mare decât cea a predecesorilor. Cred că nu a existat nici un timp în istorie în care dragostea dintre două persoane să fie atât de golită de poezie. Nu vreau să vorbesc de virtuţile creştine ale castităţii sau măcar abstinenţei, ci chiar şi de acea poezie a grecilor sau romanilor păgâni, care până nu demult a inspirat sentimente de admiraţie faţă de femeie, au pus-o pe un piedestal, fie şi vremelnic, dar oricum mai vrednic decât situaţia jalnică în care se află femeia vremurilor noastre. Astăzi au devenit o ruşine declaraţiile de dragoste, ele sunt considerate un preludiu de prisos şi banal, pe care le mai auzim doar în comediile proaste cu râsete în fundal. Idealurile noastre sunt motocicliştii grăbiţi din filmele americane şi fetele cu cizme lungi, care se dau în timpul cât se umple rezervorul cu benzină. Noi aplicăm în viaţa noastră fanteziile unor regizori bolnavi despre vizitatori de pe alte planete şi timpuri, care seduc prin răceala lor. Mai bine ar fi fost ca tinerii să se abţină de la aceste împreunările animalice, dar să nu renunţe la vorbele de dragoste. Vorbele de dragoste sunt cele care ne unesc cu adevărat, care ne sustrag timpului şi morţii, sunt cele care ne fac, treptat, din animale oameni. Ele nu sunt acele vorbe dezmăţate pe care şi le spun amanţii din filmele de duzină, ele sunt mai degrabă o bucurie pe care o trăieşti în prezenţa celuilalt. Arată-i celuilalt că prezenţa lui te face bucuros şi treci împreună cu el în barca inocentă a unei declaraţii de felul celei stănesciene din apele timpului în oceanul veşniciei. “Ce bine că eşti, ce mirare că sunt”. Nu trebuie numaidecât să-i spui că are ochii cei mai frumoşi, ca să ajungi până la urmă să o dezmembrezi bucată cu bucată cu laudele tale. Suntem frumoşi pentru că aşa ne-a făcut Dumnezeu, Lui i se cuvine lauda. Sf. Ciprian de Cartagina spunea: Dacă ai şi avea vreun motiv ca să te lauzi cu trupul tău, ar fi numai atunci când este sfârtecat pentru Hristos. Mai în scurt, alungă pofta din inima ta şi orice cuvânt pe care îl vei rosti va fi un cuvânt de dragoste, pentru că cel stăpânit de poftă laudă fără noimă şi nu merită luat în seamă. Când eşti cuprins de poftă însă, mai bine taci, ca vorbele tale să nu sune ca râgâitura unui beţiv şi să strici totul. Nu poţi impune tânărului să renunţe la distracţiile caracteristice acestei vârste şi să citească Sf. Părinţi, cu toate că aceste cărţi ale Sf. Părinţi sunt pline de energie creatoare şi dinamism, sunt nişte cărţi în excelenţă pentru tineri. Dar cel mult s-ar putea renunţa, în prima etapă, la bădărănia care irumpe din televizoare şi din cântecele la modă. Renunţaţi la idealul super-manului cu mască de care se îndrăgosteşte un foto model care ştie să bată cu picioarele. Asta nu pentru a vă restrânge relaţiile dintre voi, ci pentru a vă păstra împreună, pentru a evita despărţirea dureroasă. Citiţi mai bine versurile poeţilor buni, pe care poporul nostru îi are din belşug: Eminescu, Stănescu, Bacovia, Blaga. Ele vă vor învăţa să meditaţi asupra acestei întâmplări simple, cum o numeşte Blaga. Cu ei veţi călători până la marginile timpului şi ale morţii, pentru că adevăraţii poeţi din totdeauna au pus sentimentele erotice în vecinătatea morţii care ne paşte pe toţi, ceea ce critica literară va denumi poezie eroto-tanatică, ca şi aceste versuri de Bacovia: Sunt câţiva morţi în oraş, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ţi spun Pe catafalc, de căldură-n oraş Încet cadavrele se descompun. Cei vii se mişcă şi ei descompuşi Pe lutul de căldură asudat. Sunt câţiva morţi în oraş, iubito, Şi azi chiar sânul tău e mai lăsat... Dragostea este sentimentul suprem şi de aceea trebuie să se întemeieze şi să se alimenteze din cugetări adânci, vrednice de rodul pe care îl hrănesc. Aceste teme fundamentale sunt: moartea, viaţa, timpul, veşnicia, dincolo de care, învăluit în dragoste, petrece Dumnezeu. Tânărul preocupat de astfel de gânduri va renunţa uşor la răceala arogantă a eroilor de televiziune, preferând smerenia şi blândeţea oamenilor cu adevărat puternici, care-şi revarsă dragostea lor din belşug, pentru că o au. Noi suntem oameni, oameni care tânjesc după o vorbă de alint, după un cuvânt de mângâiere care să ne smulgă singurătăţii, oricât de mult nu am lupta pentru a părea mai duri, mai “alt fel”. Pentru că toţi suntem fii ai Celui Preaînalt, Psalm 81, 6 făpturi atât de minunate. Psalm 138, 14 Tinerii au fugit din Biserică pentru a-şi trăi o închipuită libertate, dar au sfârşit prin a se înjuga la carul greu al singurătăţii, geloziei ucigătoare şi a despărţirilor care rănesc pe viaţă. S-au dus să înveţe despre dragoste, plecând de la Cel Care este Dragostea. Cel Care a zidit urechea oare nu aude? Cel Care a făcut ochiul oare nu va vedea? îi întreabă pe unii ca aceştia proorocul David. Psalm 93, 9 Oare Cel care este Dragostea nu ştie să vă înveţe să iubiţi? Nicăieri femeia nu e mai înălţată decât în Biserică, ea e iubită de bărbatul său aşa cum Hristos a iubit Biserica, Efeseni 5, 25 adică până la jertfire de sine. Ea este icoana vie a lui Dumnezeu. De aceea mi se par extraordinare cuvintele unui preot român contemporan care, adresându-se tânărului creştin, îl atenţionează cu blândeţe: “Fiule, ia aminte, atunci când vei vrea să dai alesei tale primul sărut, să te gândeşti că trebuie să săruţi o icoană a lui Dumnezeu”. Nimeni încă nu a filmat un astfel de sărut, pentru a-l expune pe ecranele televizoarelor. Marcel Maureau, un scriitor francez contemporan, notează cu tristeţe în unul din jurnalele sale (Discurs contra piedicilor) că a-ţi săruta iubita în public înseamnă a o împărţi cu ceilalţi. Fericiţi cei care au devenit singurii iubiţi ai femeilor lor. Dincolo de aceasta, există singurătatea şi moartea, bătrâneţea şi despărţirea. Atunci, târziu, când numai amintirile mai rămân, perechilor de azi, care s-au cunoscut în luminile otrăvitoare ale stroboscoapelor, care şi-au rostit replicile tăioase şi arogante la un telefon public, nu vor putea rosti aceste versuri de Blaga: Ne-om aminti cândva, târziu De-această întâmplare simplă, De-această bancă unde stăm Tâmplă fierbinte lângă tâmplă… Cel mult, poate această poezie englezească, pe care o citez din memorie, o poezie pe care multe dintre femeile care şi-au ratat prima dragoste o trăiesc, au trăit-o şi, cu durere o spun, o vor trăi: Să presupunem un oraş. În acest oraş să presupunem o casă. În această casă să presupunem o cameră, iar în această cameră să presupunem pe cineva stând în întuneric, stând şi plângând după cineva care tocmai a ieşit şi a stins lumina, uitând că ea este acolo.* * Îmi cer iertare de la cititori că nu-i pot oferi numele autorului, pentru că eu nu mai citesc poezie. Ştiu numai că este o carte albă, un alb murdar, întitulată cel mai probabil Trei poeţi englezi contemporani, tradusă în mod sigur de Mircea Ivănescu. Pentru cei care vor să citească, poezia lui Blaga se numeşte Risipei se dedă florarul..., iar a lui Bacovia, Cuptor. sursa: http://savatie.trei.ro/
|
“Asa s-a rugat in taina toata ziua, pana ce a venit noaptea. Atunci a adormit putin si a vazut in somnul sau ca se afla in niste palate imparatesti. Chemandu-l, Imparatul i-a spus: - Vrei sa-Mi slujesti cu tot sufletul si sa te fac una din capeteniile palatului Meu? - Exista cineva, Stapane, care sa nu vrea binele sau? – i-a raspuns Andrei. Eu, in tot cazul, doresc mult aceasta. - Daca doresti aceasta, incearca gustul Imparatiei Mele. Si in acelasi timp i-a oferit sa manance ceva care semana cu zapada si era atat de dulce si de gustos, incat omul nu poate sa si-l inchipuie. De indata ce a mancat-o, Andrei a spus: - Mai da-mi, Te rog, si alta, pentru ca mancand-o, am simtit buna mireasma ca un mir dumnezeiesc. Acela i-a dat a doua oara ceva care semana cu gutuia. Aceasta insa era mai acra si mai amara decat absintul. De indata ce a mancat-o, s-a aratat dezamagit si a uitat gustul de mai inainte. Vazandu-l intristat, Imparatul i-a spus:
- Ai vazut ca nu poti suferi amaraciunea mancarii? Ti-am dat sa intelegi modul cel mai desavarsit prin care poate cineva sa Ma slujeasca. Aceasta este exact “calea cea stramta si ingusta care duce la viata” (Matei 7,14). - Mi se pare amar lucrul, Stapane. Cine poate sa-Ti slujeasca, mancandu-l? - Amarul ti-l amintesti, – i-a raspuns Imparatul. Dar dulcele de ce l-ai uitat? Inainte de amar nu ti-am dat dulcele? - Da, Stapane, dar mi-ai spus ca seamana cu amarul “calea cea ingusta”. - Nu, este altcumva. Calea aceasta se afla intre amar si dulce. Amarul sunt ostenelile si nevointele, in timp ce dulcele si placutul sunt racoarea, odihna si mangaierea pe care le ofera bunatatea Mea celor ce se intristeaza pentru Mine. Nu ofer asadar numai amarul, nici iarasi numai dulcele, ci cand pe unul, cand pe altul; unul urmeaza celuilalt. Deci daca vrei sa-Mi slujesti, spune-Mi, ca sa stiu. - Da-mi iarasi sa le incerc si Iti voi spune, – a raspuns fericitul. Acela i-a dat mai intai amarul. Atunci Andrei, foarte intristat, I-a spus: - Nu pot sa-Ti slujesc si sa mananc din acesta. Este amar si nesuferit. Imparatul a zambit si, scotand din sanul Sau ceva ca de foc si inflorit care mirosea frumos, i-a spus: - Ia si mananca, pentru ca sa le uiti pe toate. Luand el intr-adevar si manacand, vreme indelungata a simtit atata placere, dulceata si bucurie, incat se afla afara de sine. Credea ca traieste intr-o mireasma covarsitoare, intr-o slava si o veselie de negrait. Cand si-a revenit, a cazut la picioarele Acelui mare Imparat si L-a rugat: - Miluieste-ma, bunule Stapane, si ma primeste ca sa-Ti slujesc, fiindca am inteles cu adevarat ca slujirea Ta este foarte placuta. - Crede-ma, – i-a spus Acela – ca din bogatiile Mele acesta este cel mai neinsemnat lucru. Daca insa Imi vei sluji, cele pe care le am vor deveni ale tale si te voi face mostenitor al Imparatiei mele. Asa a vorbit Imparatul si l-a lasat sa plece. Atunci cand fericitul s-a desteptat, pastra in mintea sa toate acestea, dar, fiind intru totul coplesit, nu putea sa si le explice.”
http://fiudetina.wordpress.com/
|
“Unde se fac astăzi cele mai multe avorturi? Nu se fac la spital, nu la ginecologie, nu la cabinete particulare, ci în biserică. Aşa să ştiţi dvs. care trebuie să plecaţi de acum cu această veste tristă, că cele mai multe avorturi se fac în biserică. În biserica de zid, nu în biserica spirituală, să nu înţelegem greşit. Biserica este de zid, de lemn, de materie şi biserica sufletelor. Aici înăuntru se fac. Vă arăt. Vă dovedesc. Femeia se poate afla în faţa altarului şi în momentul acela se face în ea un avort. Poate că preotul este cu mâinile în sus pentru sfinţirea Darurilor, şi în burţile femeilor se săvârşesc avorturi. Ne-o spun medicii. Medicii ne spun că după zămislire copilul, timp de şapte zile, merge din trompă în uter. În alte şapte zile, încearcă să se lipească de uter şi se face placenta sau casa copilului. Şi în alte şapte zile, total 21, are loc prima zvâcnire a inimii, dar până atunci a fost viu, cu sistem nervos. Medicii ne-o spun. Ştiinţa ne-o spune.
Dar tot ei ne spun că un om poate vieţui nelipit de uter 14 zile, 7+7, după aceea moare. De aceea trebuie să se lipească de uterul mamei, de sânul matern, că altfel moare şi se produce avortul. Anticoncepţionalele fac acelaşi lucru prin toxicitatea care se creează.
Sunt sigur că părintele Nicodim ar fi tunat şi ar fi fulgerat aici acum dacă ar fi ştiut asta. Şi ar fi scris un maldăr de cărţi împotriva acestui păcat, la care duhovnicul nu mai ştie ce să facă. Acum noi întrebăm o femeie: “Câte avorturi ati făcut?” Şi răspunsul poate fi: “Nici unul, unul, două, trei, treizeci.”. Poate să spună o cifră. Şi în funcţie de asta şi de căinţa ei, şi de canonul pe care i-l dăm, noi stabilim când se împărtăşeşte.
Acum urmează noi, duhovnicii, să punem întrebarea: “Câte avorturi aţi făcut?” şi să primim răspunsul: “Nici unul!” Şi să revenim cu întrebarea de care vorbeam şi să ne spună: “Nu ştiu”, că n-are de unde să ştie, că nu ştie că se produce, că nu se produce. Şi atunci să ştim noi, că acuma urâciunea pustiirii stă în locul cel sfânt, pentru că se omoară om în biserică. Asta-i problema. Am venit aici la mormântul părintelui. Brazi; drum; peste munte; frumuseţe. La ce folos? Fetele noastre merg la doctor şi împiedică naşterea copiilor, folosind anticoncepţionale. Sunt avortive. O să strigăm la Dumnezeu: “Doamne, dă-ne apă!” Dumnezeu va zice: “Nu”. “Doamne, dă-ne aer!” Dumnezeu va zice: “Nu. Nici aer n-aveţi voie!” De aceea, aşa urmează să ne stingem. De ce? Pentru că: înainte de a te fi urzit tu în pântecele maicii tale, te-am cunoscut Eu, Şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit, zice Dumnezeu în cartea Proorocului Ieremia 1,5. Acesta este textul din Scriptură care-ţi arată că cine luptă împotriva vieţii este criminal. Nu numai cine omoară, ci şi cine luptă. De aceea vă spun aceste puţine cuvinte în speranţa că veţi duce aceste cuvinte mai departe. Pentru că nu ne mântuim dacă facem numai noi binele, ci şi dacă determinăm pe alţii să facă binele. Contraziceţi medicii! Contraziceţi tinerele care cred că au scăpat fără să facă crimă! Ele fac crimă, şi riscul este a face crimă în biserică. Nu ştim când, pentru că nu ştim când se zămisleşte, pentru că Dumnezeu este prezent în momentul zămislirii, căci în momentul acela dă sufletul care se uneşte cu trupul.
De aceea ne permitem să vorbim aici lângă biserică şi bisericii sufletelor dvs. despre aceste lucruri, care nu sunt lucruri secrete, nici lucruri ruşinoase, sunt lucruri care arată măreţia creaţiei lui Dumnezeu. Savanţii au ajuns la concluzia că apariţia vietii, zămislirea, este o minune mai mare decât universul. Când mari oameni au descoperit galaxiile, constelaţiile, au spus: “Iată măreţia creaţiei lui Dumnezeu”. Dar există o măreţie mai mare: zămislirea, la care noi suntem împotrivă. Ne plângem de sectanţi, ne plângem de satanişti, ne plângem de buletinele cu semnul lui antihrist, ne plângem de discoteci, ne plângem de lipsa la biserică. Acestea sunt probleme mici. Aceasta-i marea problemă a Bisericii Ortodoxe: omorârea copiilor în pântecele mamelor în biserică. Şi precum Dumnezeu plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, tot aşa Dumnezeu ne va rade pe toţi, drepţi şi păcătoşi.“ http://fiudetina.wordpress.com/ http://fiudetina.wordpress.com/2009/04/26/unde-se-fac-astazi-cele-mai-multe-avorturi-in-biserica/
|
Vreti sa fiti fericiti pentru un moment?Razbunati-va.Vreti sa fiti fericiti pentru totdeauna?Iertati....Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei ce te-au insultat.....Iertarea este o virtute creştină......Iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o.
|
|
|
