Andreea Dogar – reporter EVZ

Am vazut ca pe mai multe forumuri de discutie de pe internet se discuta despre modul cum Impartasania este oferita credinciosilor ortodocsi cu aceeasi lingurita si despre posibila transmitere in acest mod a unor boli. Am citit acolo despre unele mame care nu voiau sa isi duca copiii la Impartasanie tocmai din acest motiv, temandu-se ca ar putea contacta o eventuala boala, mai ales in cazul copiilor cu o varsta frageda.

Din ceea ce am vazut - la Biserica Domneasca Sfantul Gheorghe din Pitesti folositi mai multe lingurite - cate una pentru fiecare credincios. In aceasta privinta as dori sa ne dati anumite lamuriri:

 1. Din ce considerente ati luat decizia de a oferi Impartasania cu lingurite diferite credinciosilor ? Este vorba de rigoarea pentru igiena sau ati recurs la aceasta in urma solicitarii enoriasilor ? 

pr. Lucian Grigore:

            Sfanta Impartasanie cu Trupul si Sangele Domnului este Taina Bisericii care incununeaza toate celelalte Sfinte Taine. Momentul impartasirii pentru un credincios constituie chiar implinirea unui dor nesfarsit, este dorul supremei lui asteptari. Am avut, din mila lui Dumnezeu, sansa sa vad in lucrarea mea preoteasca cateva cazuri de credinciosi care impartasindu-se isi schimbau chipul, straluminau, erau de-a dreptul incandescenti, dar nu in lumina osandei, ci intr-o lumina care nu venea din lumea aceasta. Dumnezeu mi-e martor ca am vazut asa ceva si aceasta vedere m-a smerit in acest fel pe mine cel care prea des ma impartasesc in nebagare de seama.

Apostolul ne indeamna sa ne cercetam pe noi insine si asa sa ne atingem de cele sfinte (I Corinteni 11,28). Un om care asteapta de ani buni acea picatura a mangaierii si binecuvantarii lui Dumnezeu, cand nu numai ca te atingi – ci chiar cuprinzi cu faptura ta intreaga viata lui Hristos in tine, se poate considera un om fericit. Nu aveti la indemana nici o comparatie sa va puteti imagina ce bucurie am vazut odata pe chipul unui crestin bolnav caruia i-am dat ingaduinta de a se impartasi, desi se afla sub canonul opririi. Pentru ca trebuia sa mearga la operatie, si pentru ca ii era frica sa nu moara neimpartasit, am socotit ca se cuvine a birui canonul opririi cu socotinta unei iconomii si a unui pogoramant ce se cerea facut. Am vazut in ochii lui ceva ce n-am sa pot descrie: era ceva ca si cum l-as fi scapat de la moarte, era o bucurie in lacrimi, si o adanca suferinta, o constienta sfanta a nevredniciei si in acelasi timp un tremur de multumire a intregii lui fapturi.  Unor astfel de oameni nu le pasa cu ce fel de lingurita le ajunge impartasania pe buze. Socotesc insa ca trebuie mai mult sa ne pese noua, preotilor, in ce fel ii impartasim.

A fost o vreme cand nici mie nu mi-a pasat cum si daca arata Sfintele in vreun fel, pentru ca stiam ca nimeni si nimic nu ne poate desparti de dragostea lui Hristos – aceasta pana in prima zi de Sfintele Pasti indata dupa hirotonie, cand,  dupa ce am impartasit peste o mie de oameni cu aceeasi lingurita, Sfintele care au ramas in Potir au trebuit sa le consum eu insumi (aceasta se numeste in limbajul nostru liturgic – potrivire). Ei bine, atunci am simtit ca in Sfantul Potir nimic din ceea ce se adunase acolo (si observati cum spun ca „se adunase” si nu anume ca „ramasese”), nu mai avea firea Sfintelor Taine. Gustul lunecos si balos imi dadea semnul ca in Sfantul Potir se adunase o pelicula groasa de ruj si un soi de secretii care faceau consumarea Potirului absolut de nesuportat. Mi-am invins aceasta mahnire cu chipul celor primite si rostuite in suflet de indrumarea parinteasca a invataturilor Bisericii, dar de atunci mi-am pus serios problemele urmatoare:

- Se cuvine, sau nu se cuvine, a ne ingriji de Sfantul Potir ?! Este, sau nu este indiferent ce anume ajunge in Sfanta Impartasanie si mai apoi, ce ajunge cu Sfanta Impartasanie cu tot pe buzele credinciosului ?!

Eu consider ca este o nesocotinta sa bagam in Sfantul Potir orisice murdarie! Nu se cuvine a lasa Cele Sfinte in batjocura; de aceea cei care pun problema impartasirii cu o singura lingurita – care sa treaca prin secretiile salivare si mucozitatile tuturor  - ca apoi sa o introduca iarasi in Sfantul Potir peste Sfintele, socotesc ca gresesc de moarte.

Am gandit in acest sens sa inaintez un document catre forurile noastre ierarhic superioare, prin care sa-mi declar argumentele si sa cer a se lamuri aceasta situatie la varf, la nivelul intregii Biserici. Mai apoi am vazut o serie de impotrivitori cu privire la aceasta problema, preoti care vad in aceasta lucrare a impartasirii cu o singura lingurita o „dogma” de neatins – care ar fi in masura sa probeze masura credintei noastre in puterea lui Dumnezeu de a curata necuratiile – si m-am retras ca sa nu aduc in inima cuiva vreo pricina. Acum insa, ma somati oarecum sa dau un raspuns si fac aceasta pentru ca vad ca si altii se framanta pe aceasta tema.

Cel mai adesea crestinul caruia i se administreaza Impartasania in acest chip silnic i se pune dinaintea dilema: „ori crezi ca Dumnezeu este in masura sa te fereasca de bolile (contagioase) ale celui de dinaintea ta si te mantuiesti, ori nu crezi in puterea Sfintei Impartasanii si nu te mantuiesti !”  Eu zic ca e mare pacat sa aruncam bunacuviinta si sfintele asteptari ale credinciosilor in derizoriu spunand acestea si ispitindu-i astfel.

Sa ne trezim ! Preotul care pune credinciosul sa mearga pe taisul acestei dileme nu dovedeste nici credinta si nici cuviinta dreapta fata de oameni. El necinsteste impartasirea cu chipul unei false evlavii si al unei false credinte. Este asemenea demonului care L-a ispitit pe Domnul Hristos atunci cand l-a indemnat sa se arunce de pe aripa templului zicandu-I: Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos, ca scris este: “Ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau”. Iisus insa i-a raspuns: Iarasi este scris: “Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau”(Matei 4, 6-7). Asadar, noi nu trebuie nici sa ispitim pe Dumnezeu ca sa vedem ce se intampla cu Sfintele batjocorite si nici sa aruncam inima credinciosului in tulburare, pentru ca de multe ori bunii credinciosi ai Bisericii Domnului se apropie de Cele Sfinte cu un fior mai inalt si cu mult mai adanc decat noi preotii. Impartasania nu are destinatia de a se transforma in dezinfectant. Pentru aceasta sunt mijloace potrivite cu rolul si lucrarea dezinfectarii. Sfanta Impartasanie este o mare bucurie, un mare dor, o dragoste nesfarsita – care mistuie, inalta, inaripeaza… Sa nu-i stricam nici bucuria si nici lumina si nici revarsarea plinirii harului cu intunecari si intrebari si practici nebunesti.

Am impartasit odata un batran caruia ii atarnau mucozitatile dinaintea nasului. Era racit, tusea si ii curgea abundent nasul. L-am invitat sa se stearga mai intai si apoi sa se apropie. Omul era atat de bolnav si necajit incat nu-i statea mintea nici la ce ii zicem eu si nici la grija la care il chemam. Sumar a facut gestul de a se sterge. Barbia de jos ii era foarte mult deplasata spre nas. Lingurita a trecut cu mare greutate printre cele doua obstacole ca sa ajunga la gura. Dupa ce am tras lingurita am constatat ca mucozitatile, care aratau ca o secretie purulenta, ajunsesera in lingurita in locul Sfintelor. Credeti-ma, asa ceva nu am cum sa bag in Sfantul Potir! Mi s-a adus argumentul ca exista un procovat (o bucata de panza de culoare rosie) pe care astfel de lucruri se sterg inainte de a refolosi lingurita! Ma intreb insa daca stergand aceste necuratii nu luam pe lingurita de pe procovat necuratiile pe care tocmai le-am sters mai inaintea celor din urma. Nu aceasta este solutia…  Iar pe cei mai catolici decat Papa, care ne pun pe noi in astfel de dileme, i-as intreba: sfintia ta ti-ai putea impartasi vreodata copilul cu o lingurita ca cea despre care zic eu cand povestesc aici despre batran ?! Sa nu fim ipocriti, ci sa fim cinstiti cu noi insine !

Am sute de exemple ca cel despre care va spun. Ultimul este legat de un pacient impartasit la spital. Avea gura plina de un fel de spuma, buzele crapate, usor sangerande, era constient – dar tragea sa moara. L-am spovedit si l-am impartasit !  Dupa ce l-am impartasit a ramas de pe limba lui pe lingurita un soi de gris laptos.

Intrebare pentru cei care se bat cu caramida dreptei slujiri in piepturile umflate ale parutei evlavii: – V-ati putea impartasi copiii vostri cu o astfel de lingurita ?!

Cineva mi-a spus ca da! Si atunci m-am simtit dator sa-l intreb daca el ar putea folosi o astfel de lingurita pentru el insusi; mi-a raspuns ca da (eu insa, nu stiu de ce am simtit ca trebuie sa ma indoiesc de sinceritatea lui); si atunci i-am zis: Bine, dar tu nu stii cu ce anume vrei sa te impartasesti ! Tu vrei sa te impartasesti cu lingurita, sau vrei sa te impartasesti cu Sfanta Impartasanie ?!

            Ca sa ma intorc la intrebarea dumneavoastra: am luat decizia de a impartasi credinciosii cu lingurite dedicate fiecaruia din dorinta de a-i impartasi pe acestia numai cu ceea ce se cuvine a-i impartasi, adica cu Sfintele Taine si nu cu altceva – cu mucozitati, sau cu materie salivara ori bacteriana de pe limba si din cavitatea bucala a altora; Pe de alta parte decizia aceasta vizeaza un aspect cu mult mai important, anume grija de a nu introduce in Sfantul Potir alte materii decat cele ingaduite ca Trup si Sange ale Domnului. Consider ca lucrurile acestea nu mai trebuie discutate intr-atat de aprofundat intrucat sunt precizate in Liturghier. Nu ai voie sa introduci in Sfintele Taine, din Sfantul Potir, nimic strain de ele. Punct !

reporter EVZ

2. Am vazut ca multi credinciosi ortodocsi spun ca in bisericile in care se foloseste o singura lingurita, acest obicei ar trebui schimbat din motive de igiena. Are o semnificatie lingurita ?! Se poate schimba ceva in randuiala asta ?! Trupul si Sangele lui Hristos ar putea sa imbolnaveasca pe cineva ?! Dumneavoastra cum vedeti aceasta problema?

L.G.            Ca Dumnezeu face minuni, este lucru stiut ! Ceea ce nu stim noi indeajuns e ca minunea nu se cere si nu se forteaza. Minunile se savarsesc cu noi dupa planul lui Dumnezeu si nu dupa planul nostru. Noi nu trebuie sa ne aruncam in pericol doar ca sa testam capacitatile si virtutile minunii asa orisicand, printr-o atitudine nebuneasca, ca si cum Dumnezeu ar fi angajat prestidigitator la cheremul satisfacerii curiozitatilor noastre meschine. Parafrazand oarecum cele ce spuneam mai devreme – e pacat sa-i zici lui Dumnezeu: „Doamne, eu ma arunc acum de pe aripa templului sa vedem daca trimiti tu ingerii sa ma prinda!” O astfel de ispitire a lui Dumnezeu numai diavolul a putut sa zamisleasca!

Sa lamurim lucrurile: unii argumenteaza ca impartasirea cu o singura lingurita trimite la impartasirea in comuniune, adica trimite la unitatea credintei, a lucrarii, a Impartasirii. Insa nu lingurita are semnificatii in aceasta privinta, ci Sfantul Potir. Impartasirea comunitatii din acelasi Sfant Potir poarta cu sine sensul comuniunii: Un Domn, o credinta, un botez (Efeseni 4, 5), as zice mai departe o Impartasire in acelasi gand al aceleiasi marturisiri. Sfantul Potir ne uneste in jurul aceleiasi motivatii care este Hristos. Deci ce este mai important, chipul acestei uniri sau unirea insasi in Hristos ?!  

Lingurita nu este nici chip si nici unire, este doar vehiculul care face posibila trecerea Sfintelor Taine spre buzele credinciosilor in siguranta, fara riscul de a le risipi pe mainile credinciosilor (care pot fi nebagatori de seama cu cele ce au atins); sa fie in siguranta, asadar, fara riscul de a le risipi pe jos – acesta socotindu-se a fi un pacat de moarte !

Eu nu gasesc un impediment in a sfinti in loc de una singura mai multe lingurite si a le folosi in cult la momentul cuvenit. Rugaciunea necesara sfintirii linguritei poate fi citita mai multora la fel de bine cum se citeste uneia. Atata timp cat acestea sunt dedicate cultului si nu sunt folosite si la borcanul cu miere sau la cel cu magiun, mi se pare ca se respecta regula. Si totusi mai exista o cale potrivita a folosi lingurita la impartasire, dar aici se cere educatie mai multa din partea credinciosilor.

reporter EVZ 

3. In general, care credeti ca este cea mai buna solutie pentru aceasta problema – mai multe lingurite, fiecare credincios sa vina cu lingurita sa ?!

L.G.            Tocmai aceasta incercam sa va spun! Cea mai potrivita solutie pentru a impartasi credinciosii mi se pare cea folosita in Biserica Ortodoxa Rusa: credinciosul vine fara lumanare la impartasire, pentru ca sa-si concentreze atentia asupra impartasirii si nu asupra modului cum sa tina lumanarea – astfel incat sa nu dea foc mainii preotului sau acoperamintelor. Pentru impartasire este asezat undeva intr-un loc potrivit, pe solee (treapta largita dinaintea Sfantului Altar), un sfesnic uni-suport cu o lumanare aprinsa pentru toti credinciosii.

Dupa ce credinciosul vine inaintea usilor imparatesti ale Sfantului Altar, i se aseaza sub barbie procovatul (acea bucata de panza de culoare rosie). Cu aceasta operatie se ocupa paracliserul (la nevoie), dar de cele mai multe ori diaconul sau un alt slujitor. Avand dinainte un credincios cu fruntea orientata spre varful catapetesmei si gura deschisa, preotului ii vine usor, adica la indemana sa transporte pe deasupra procovatului lingurita – purtand cele sfinte – si sa le lase sa se prelinga in cavitatea bucala a primitorului, fara sa o atinga. Astfel, lingurita cea unica a preotului ramane la fel de curata la sfarsitul impartasirii a o mie de credinciosi precum a fost si la inceput. Totul insa tine de educatia pe care s-ar cuveni sa o facem credinciosilor in acest sens. Daca forurile noastre ocarmuitoare s-ar ingriji sa porunceasca si la noi, in Biserica Ortodoxa Romaneasca, o astfel de practica am scapa de „dilema linguritei”.

Multumim pentru intrebari si iertare pentru lungimea cuvantului !