"Tată Sfânt
O, Tată Sfânt, al zilei şi-al nopţii Făcător,
Tu, Care eşti Lumina şi Viaţa tuturor,
În ceasul dimineţii, sculându-ne din somn,
Te preamărim pe Tine, cerescul nostru Domn.
O zi nouă începe şi Doamne, noi nu ştim
Ce poate să ne-aducă şi cum o s-o sfârşim.
De-aceea-n mâna-Ţi Sfântă şi-n bunătatea Ta
Ne-ncredinţăm viaţa şi tot ce va urma.
Îţi cerem pâinea zilei, dar dacă n-o primim
Răbdare dă-ne, Doamne şi har să nu cârtim.
De orice rău ne scapă, dar dacă va veni
Putere dă-ne, Doamne şi har a birui.
Înlătură ispita, dar de ne va-ncerca,
Tărie dă-ne, Doamne să nu cădem în ea.
Ne scapă de primejdii, de curse, de nevoi,
Dar de vor fi să vină, prin toate fii cu noi.
Dorim o zi senină, dar dacă va fi grea
Înseninează-Ţi cerul virtuţilor prin ea.
Dorim o zi mai bună, dar de-o fi cu amar
Smereşte-ne să-i ducem întregul ei calvar.
În ceasul dimineţii începe-o nouă zi
Rămâi cu noi O, Doamne prin tot ce va veni.
Ne-ncredinţăm în mâna şi-n harul Tău bogat.
Fă să trăim în pace şi fără de păcat!
Amin."