De-abia inceput, Postul Craciunului se deschide aducand cu el provocarile specifice unei astfel de perioade.

Nu, nu spre cartea de bucate trebuie sa ne atintim privirea. Nu, nu dinspre cele ale pantecelui vine greutatea postirii. In nemernicia alergarii noastre prin lume, avizi de bani si functii, sclerozati sufleteste de drama unor zile stresante si mincinos-fericite, galbejiti la suflet de invidie am uitat ca pentru a posti se deschide Scriptura si sufletul, se cauta adevarata Hrana, dumnezeiestile Taine, si se vindeca galbejeala sufleteasca prin transfuzia de Sange si Trup dumnezeiesc, aceea care reda culoare vietii si bucurie acesteia.

     Ameteala de sensuri in care se va zbate mare parte din mass-media romaneasca, amestecand postul in toate aberatiile regimurilor extrem orientale, in filosofii ale pantecelui ascunse dupa ifose de olimpism macabru va influenta mare parte din modul nostru de a gandi sau regandi postirea. Pentru ca ni-s mai usor de tinut cuvintele oamenilor decat randuiala Parintilor, cautam lesne sanatate in regimuri alimentare, amestecand invatatura crestina cand cu reiki, cand cu naturisme ieftine, cand cu snobisme misticoide, absurde si vulgare prin infatuarea lor, de genul radiesteziei sau astrologiei.

     Pentru crestin, postul nu-i alta decat bucurie. O parte din cale, nicidecum finalul, un mijloc, nicidecum o finalitate dintr-aceea care te cheama la gestul orgolios de a te bate cu pumnii in pieptul nesmeririi tale. Ati remarcat si voi, sunt convins, ca acolo unde se practica o asceza neechilibrata sau fals construita pe Hristos, cresc orgoliile, se construiesc scoli de postitori dupa retete, se-amesteca incruntarile snoabe cu ridicarea de spranceana moralista, se cauta a se slefui individul in detrimentul persoanei. Astfel de excese au gasit boli peste tot, asa cum excesul de teologhisire pe seama exorcismelor afla draci in toate ungherele lumii.

     Atentia postirii nu inspre excesiva retetare a alimentatiei se indreapta. A posti este, daca vreti, forma primara a verbului „a te Impartasi”, in sensul in care postim sa ne impartasim, nu doar sa slabim sau sa ne insanatosim. Nimeni nu poate nega rostul vindecator, taumaturgic, al postirii, dar trebuie inteles: postul crestin nu ne vindeca de boala; postul crestin ne vindeca de moarte! Caci finalitatea lui nu-i uciderea trupului, ci transfigurarea acestuia, umplerea lui de lumina Invierii, aceea care face prezent Betleemul in fiecare clipa a vietii.

     Cum ne-a ajuns postul, asa ne-au ajuns si colindele. Fade, repetate masinal, amestecate cu americanisme ieftine, nerostite pana la capat. Nu ma credeti? Cercetati si vedeti ce colind mai stiti pana la capat? Ce poezie de Craciun va mai aduce aminte de curatia copilariei? La modul de desen-animat in care-l tratam pe Mos Nicolae sau la modul pietar in care-l plimbam printre valorile copiilor nostri pe Mos Craciun am ajuns de rasul celui mai de ras dintre cei care rad de noi. Falnica praznuire a Craciunului romanesc a palit printre stanioluri si artificii, in armonii de colinde manelizate, retardate produse ale unei culturi retardante, amestecand Taina Nasterii Domnului cu toate sloganurile publicitare ale unei economii saracite de initiativa, plina de copy paste dinspre anorexica propunere culturala americana spre bulimica si ipohondra cultura europeana.

Nu. Macar postul acesta refuzati sa va tineti sufletul departe de Dumnezeu! El ne locuieste betleemica alcatuire de asceza si cunoastere ce ne este marturia crestina. Fara retete, cu moartea pe moarte calcand. Sensul Nasterii Sale deplin in Inviere aratandu-se. Colinde, colinde...

Pr. Constantin Necula