Rugăciunea unuia pentru altul – expresie a iubirii întreolaltă a tuturor
Comuniunea e ajutată în mod deosebit de rugăciunile unora pentru alţii. Nimeni nu se mântuieşte singur, nimeni nu face bucurie lui Dumnezeu dacă se prezintă Lui numai cu rugăciunile pentru sine. El ne vrea uniţi întreolaltă, mai ales când vrem să ne prezentăm în faţa Lui, dat fiind că El este Dumnezeul iubirii şi vrea să ne adune pe toţi în Sine. De aceea, în această silinţă de a ne uni unii cu alţii, arătată mai ales în rugăciune, este El însuşi lucrător. Numai în iubirea faţă de altul arătată prin rugăciune ne desăvârşim fiecare. Căci numai cerând rugăciunea altora ne smerim, eliberându-ne de mândrie, precum în rugăciunea pentru altul ne eliberăm de invidia care nu se bucură de binele altuia. De aceea, numai rugându-ne unii pentru alţii, ne răspunde Dumnezeu cu împlinirea rugăciunilor noastre.
Credem că nu există altă carte duhovnicească din perioada Părinţilor bisericeşti care să vorbească atât de mult şi atât de concret despre importanţa rugăciunii unora pentru alţii, dar mai ales a rugăciunii sfinţilor. Se pune prin aceasta în relief întâlnirea tuturor în sobornicitatea rugăciunii. Toţi se întâlnesc între ei şi cu Dumnezeu în rugăciune. Fiecare se simte responsabil pentru mântuirea celorlalţi şi chemat să lucreze pentru ea prin rugăciune. Pe cât de relative sunt în viziunea “Scrisorilor” lucrurile, pe atât de importantă este persoana omenească: “Ce ar folosi omului de ar câştiga lumea toată, iar sufletul şi l-ar pierde”? Mă pot mântui fără lucruri, sau chiar mă mântuiesc mai uşor când nu caut să le adun cu lăcomie, defavorizând pe alţii. Dar nu pot să mă mântuiesc fără grija de a ajuta pe alţii să se mântuiască. E implicat în aceasta faptul că lucrurile n-au preţ decât pentru oameni, ca să fie folosite spre sporirea comuniunii dintre ei şi spre înaintarea la veşnica lor comuniune în viaţa viitoare.
Iertarea reciprocă, rugăciunea unora pentru alţii, smerenia, refuzul slavei deşarte sunt tot atâtea mijloace care pot duce spre chipul omului iubitor şi pot imprima raporturilor dintre oameni o nesfârşită dulceaţă şi delicateţe, ducându-i pe toţi spre Împărăţia cerului, care e Împărăţia iubirii desăvârşite.
Opera celor doi Bătrâni e o simfonie universală a iubirii, manifestată în rugăciunea auzită şi neauzită a tuturor pentru toţi, ca expesie a iubirii întreolaltă a tuturor, a iubirii în care toţi cred în valoarea şi existenţa eternă a tuturor ca persoane unice, neconfundate. “Scrisorile lui Varsanufie şi Ioan” descriu şlefuirea treptată a omului de tot ce l-a coborât din omenescul lui, care nu se poate realiza decât în comuniunea dintre oameni, alimentată din comuniunea lor cu Dumnezeu. Lucrarea aceasta de şlefuire o face nu numai Dumnezeu cu fiecare din ei şi fiecare cu sine, dar mereu ajutat de Dumnezeu şi de credincioşii mai progresaţi duhovniceşte.
Înaintăm împreună spre o viaţă de desăvârşită comuniune, în care fiecare creşte în tărie spirituală şi în iubire, în libertate de patimile proprii şi ale altora şi în comuniune spre Împărăţia lui Dumnezeu în Treime, a lui Dumnezeu al iubirii.
Inapoi la blogul MARIA S, 'user_report.php?return_url=https%253A%252F%252Fwww.crestinortodox.ro%252Fcomunitate%252Fblog.php%253Fblogentry_id%253D5104%2526user%253DSpinum&TB_iframe=true&height=300&width=450', '', './images/trans.gif');){kind=spacer}
Continut Inadecvat
