Experienţa unui medic român angajat în Marea Britanie :

Ţara în care nici un pacient nu este la voia întâmplării

Exodul medicilor români ia proporţii de la un an la altul şi devine, astfel, un fenomen care ar trebui să îngrijoreze întreaga societate. Efectele se văd deja în uriaşul deficit de personal din spitale. "Dacă tendinţa exodului se menţine, în 4-5 ani nu vom mai putea acoperi asistenţa medicală spitalicească într-un sistem coerent", susţine prof. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Elena Crăescu are 28 de ani şi din martie lucrează ca medic la "Birmingham Heartlands Hospital", din Birmigham, Marea Britanie. A plecat din România, ca multe alte mii de medici din întreaga ţară, împinsă de un sistem sanitar neputincios, cu salarii sub limita subzistenţei. Aici era rezident de anul III în medicină de urgenţă, la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Un spital căruia îi datorează parte din formarea sa profesională, dar pe care l-a părăsit fără nici o urmă de regret, tocmai din raţiuni materiale. Se săturase ca întotdeauna să cumpere din piaţă doar bananele mai pătate, să tragă cu dinţii de banii de chirie şi să nu-şi permită nici măcar un concediu.

Lunar, în buzunarul tinerei doctoriţe intra echivalentul în lei a 250-290 de euro. În astfel de condiţii, de un trai decent nu putea fi vorba. Ca să reuşească să strângă bani pentru biletul de avion şi pentru înscrierea în Colegiul britanic al medicilor a muncit un an de zile, iar primul salariu câştigat în Birmingham l-a trimis integral în ţară, să-şi achite datoriile.

Traseul către Marea Britanie a fost unul relativ simplu. Englezii constituie una dintre pieţele care absorb cea mai mare parte a forţei de muncă în domeniul medical din ţările est-europene. Elena a aplicat pentru un contract în străinătate la o firmă specializată în recrutare de personal medical, în calitate de "self employed". Mai pe româneşte, prestator de servicii. Asta însemnând că lucra cu ora, în baza unui contract semnat de firma de recrutare cu spitalul englez. "Spitalul plătea compania, compania mă plătea pe mine. Aici sunt foarte căutaţi medicii de medicină de urgenţă. Practica este ca după o perioadă, dacă spitalul apreciază calitatea muncii tale, să îţi ofere un contract, aşa cum mi-a oferit şi mie acum. În prezent sunt angajată pe un post de "Clinical Fellow", un grad care echivalează cu medicul specialist din România, deşi aici nu este aceeaşi ierarhie", explică Elena.

Sistemul medical britanic: rigoare, competenţă, responsabilitate

Plecată dintr-un sistem de sănătate insuficient organizat şi structurat, în care resursa umană nu este valorizată şi în care se cheamă că faci carieră abia când eşti aproape de vârsta de pensionare, tânăra româncă a descoperit că în sănătate se poate lucra şi altfel. Englezii au învăţat-o ce înseamnă responsabilitate în meserie, curaj şi putere de decizie. Iar ea le-a oferit în schimb cunoştinţe solide, dorinţa de a învăţa mereu şi capacitatea de a munci cu seriozitate.

De altfel, 60-70% din personalul medical al spitalului este de altă naţionalitate decât cea engleză, ceea ce arată flexibilitatea sistemului şi capacitatea de a absorbi din piaţa globală a muncii tot ce este mai bun în acest domeniu. "Aici nu m-a menajat nimeni. Din momentul în care am ajuns, a trebuit să văd şi primul pacient. Era înspăimântător pentru mine, pentru că în ţară întotdeauna mă superviza cineva. Eram tentată tot timpul să întreb dacă e bine ce-am făcut, deşi eram conştientă că ce fac fac bine. Nu puteam să mă obişnuiesc cu responsabilitatea. Ei merg pe ideea că nu poţi să înveţi decât dacă faci. Iar în două săptămâni mi-am dezvoltat nişte abilităţi de care n-aveam habar că sunt în stare. Aici am învăţat să fiu responsabilă, iar, când e cazul, să-mi asum vina. Totuşi, cu ce-am învăţat eu la Floreasca nu mi-a fost ruşine aici, având în vedere că la postul meu de rezident de anul III, după cinci luni de zile, mi-au oferit post de specialist", spune Elena.

În spital, orarul european de muncă se respectă la sânge. Nimeni nu are voie să depăşească 48 de ore de muncă săptămânal, astfel încât medicii nu sunt nici suprasolicitaţi, nici obosiţi. Un sistem care ştie, deci, să-şi respecte angajaţii, pentru ca aceştia să dea randamentul scontat.

Din punctul de vedere al actului medical şi al profesionalismului medicilor, medicul Elena Crăescu nu a descoperit diferenţe între sistemul britanic şi cel românesc. În schimb, totul este extrem de bine structurat şi organizat, disciplina în muncă este obligatorie, iar protocoalele de terapie sunt implementate şi respectate cu stricteţe în orice spital. Indiferent unde te-ai duce, eşti tratat la fel, urmându-se aceleaşi etape, bine definite, în diagnostic şi tratament. "Aici, Guvernul a făcut din HNS (Health National System) - sistemul naţional de sănătate - prioritate naţională. Aşa că nu există riscul, ca la noi, să devină "Cenuşăreasa" bugetului. Şi în Marea Britanie este criză, dar nimeni nu se atinge de sistemul de sănătate. Totul este structurat ca la carte. Antibioticele sunt foarte bine controlate. Pentru aceeaşi boală se prescrie, peste tot, acelaşi antibiotic, nu o paletă întreagă, cum se întâmpla la noi. Computer tomografia, spre exemplu, se face numai dacă este absolut necesar şi numai dacă pacientul se încadrează în ghidurile de practică", explică medicul.

Îngrijirile medicale, completate de partea socială a sistemului

În spitalele britanice, nici un pacient nu este lăsat la voia întâmplării. Bătrânii, în mod special, sunt atent supravegheaţi şi după externare. Astfel, dacă un pacient în vârstă are nevoie de ajutor la domiciliu, spitalul este avertizat printr-un buton de alarmă prevăzut la un medalion pe care bătrânul îl poartă în permanenţă. "Acest buton alarmează centrul de urgenţă şi este trimisă imediat o ambulanţă. Dacă respectivul bătrân are nevoie de îngrijiri la domiciliu sunt trimişi îngrijitorii acasă, dacă are nevoie de îngrijiri în permanenţă sunt internaţi într-un "nursing home", unde sunt extrem de atent trataţi, hrăniţi şi îngrijiţi. Sunt mecanisme de control care urmăresc totul până în cel mai mic detaliu", povesteşte Elena.

Salariul, de 15 ori mai mare decât în România

La început Elena a primit 20 de lire sterline pe oră, într-un program de lucru de opt ore pe zi. După prima lună, de acomodare, în care munca i-a fost evaluată pozitiv, tânăra a ajuns să primească 25 de lire pe oră. Apoi, salariul a crescut şi mai mult, odată cu semnarea contractului direct cu spitalul. "Plata poate creşte în funcţie de nevoia de personal, de cât de dificil este postul, de gradul tău profesional, de negocierea pe care o faci cu spitalul. Acolo, chiar dacă vorbim de sistemul sanitar, economia de piaţă funcţionează foarte bine", explică dr. Crăescu.

Lucrând pe cont propriu, tânăra câştigă mai mult decât un medic rezident englez. Faţă de felul în care era plătită la Floreasca, diferenţa e ca de la cer la pământ. Acum, fiind angajata directă a spitalului, primeşte lunar un salariu de 4.000 de lire sterline, echivalentul a 4.400-4.500 de euro. Incomparabil faţă de felul în care acelaşi volum de muncă era plătit în România. Iar chiria, de 575 de euro, poate fi suportată fără probleme "Aici, când aplici pentru o chirie, aduci o adeverinţă de salariu, iar firma respectivă îţi face o ofertă care să reprezinte maximum o treime din salariu. Aşa că lunar îţi rămân bani şi să te întreţii, şi să-ţi permiţi să nu-ţi mai calculezi şi ultimul bănuţ când intri într-un magazin, cum se întâmpla în ţară, şi să mergi într-o excursie. Şi, mai ales, să pui şi-un ban deoparte", povesteşte medicul.

În România lipsesc "organizarea şi respectul pentru muncă"

După cinci luni de muncă într-un astfel de sistem de sănătate, bubele celui românesc, din care a plecat, apar şi mai hidoase acum. Pe lângă salariile de mizerie, lipsa de fonduri şi un normativ de personal întotdeauna sub limita minimă, apar defectele din cauza cărora sistemul este, de fapt, nefuncţional, greoi şi incapabil să-şi deservească corect pacienţii. "Din România lipseşte în primul rând buna organizare. Apoi respectul pentru muncă. Aici lucrezi opt ore pe zi, dar asta nu înseamnă că unul trage, iar ceilalţi stau pe la colţuri şi beau cafea. Ai jumătate de oră pauză, dar, dacă nu ţi-o iei, vine superiorul şi te obligă să te duci să mănânci. Dacă o asistentă vede că am făcut ceva greşit, vine şi mă atenţionează, fără sfiala că eu sunt medic, iar eu lucrez cot la cot cu şeful de clinică şi nu mi-e teamă să-i spun ce cred", susţine medicul.

7.000 de medici români au emigrat deja

Elena Crăescu este unul dintre cei 7.000 de medici români care au ales să plece din ţară, dezamăgiţi de un sistem sanitar incapabil să le ofere condiţii de muncă şi un salariu adecvate şi un plan corect de promovare profesională. Diminuarea cu 25% a salariilor, de la 1 iulie, suprapusă pe un sistem care a epuizat deja fondurile pentru salarii, medicamente şi materiale sanitare pentru anul în curs va accelera şi mai mult procesul de emigrare. Dacă la numărul medicilor adăugăm şi asistenţii medicali care aleg să părăsească ţara, tabloul devine înspăimântător.

La nivel naţional, deficitul de personal în spitale este, în medie, de 35%. Sunt zone în care acesta urcă însă şi spre 70%. Pe termen lung, lucrurile se vor agrava încă şi mai mult. "La 41.000 de medici cu drept de liberă practică, câţi există în România, din 2007 şi până la 1 ianuarie anul acesta, au migrat în ţările din Uniunea Europeană circa 6.000 de medici. În acest an, până la 1 iulie au plecat 1.000 şi sunt estimaţi alţi 1.500 de medici care vor pleca imediat. Cele mai multe oferte vin din Marea Britanie, Franţa, Belgia, Germania şi ţările nordice", explică prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).

Nici nu e greu să opteze pentru un loc de muncă în străinătate, având în vedere că nu sunt necesare decât două documente: certificatul în care să se specifice dacă a avut sau nu abateri de la codul deontologic, eliberat de Colegiul Medicilor, şi un certificat de conformitate de la Ministerul Sănătăţii, care să ateste că pregătirea universitară a cuprins 5.500 de ore. Locuri de muncă se găsesc foarte uşor, chiar şi în contextual crizei economice şi sunt foarte bine plătite, mai ales că în Uniunea Europeană (UE) există un deficit de peste 150.000 de medici.

Nici doi medici la o mie de români

Încă din 2008, în raportul intitulat "Un sistem centrat pe nevoile cetăţeanului", Comisia prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România atrăgea atenţia asupra riscurilor pe care le implică un exod masiv al personalului medical. Au trecut doi ani de-atunci, iar autorităţile în drept au rămas doar cu cititul raportului. În astfel de condiţii, producerea unor accidente cumplite, pentru că personalul medical este insuficient, aşa cum, a fost cel de la Maternitatea Giuleşti, care a oripilat o ţară întreagă, n-ar trebui să ne mai mire. "Dacă tendinţa exodului se menţine, în 4-5 ani nu vom mai putea acoperi asistenţa medicală spitalicească într-un sistem coerent. Vom ajunge ca din lipsă de personal calificat, dar şi din cauza subfinanţării cronice a sistemului, să nu mai avem un sistem spitalicesc, ci doar câteva centre zonale, care să fie sufocate de pacienţii din întreaga regiune", susţine preşedintele CMR.

Îngrijorarea specialiştilor din sistem nu pare să fie împărtăşită şi de autorităţi, care se gândesc să acopere deficitul de medici cu "prea mulţii absolvenţi de Medicină" din fiecare an. E drept că numărul acestora este mare, însă ce nu se ia în calcul e faptul că un absolvent poate intra în reţeaua medicală cam după 10 ani de pregătire. Aşadar, ei nu pot acoperi imediat golurile. "Numărul de absolvenţi nu rezolvă problema deficitului de medici din România, deoarece ţara noastră este pe ultimul loc din ţările europene, după Albania, cu 1,9 medici la mia de locuitori, în timp ce media pe Europa este de 3,6 la mia de locuitori şi este trasă în jos de situaţia de la noi şi din Bulgaria", explică prof. Astărăstoae.

Problemele se vor adânci odată cu adoptarea directivei privind timpul de lucru al medicilor

În doi ani România va fi obligată să adopte normativele cuprinse în directiva europeană privind timpul de lucru al medicilor, directivă intrată deja în vigoare în UE. România a obţinut un moratoriu în această privinţă, care expiră în 2012. Abia atunci va "curge sânge" în Sănătate, pentru că, luând în calcul procentul medicilor care emigrează, aceste normative vor trebui aplicate într-un sistem total descoperit, ceea ce va crea o şi mai mare presiune asupra pacienţilor. "Această directivă spune că obligatoriu după o gardă un medic trebuie să aibă 24 de ore libere plătite, că un medic nu poate să facă mai mult de două gărzi pe lună, se precizează pentru fiecare specialitate câte acte medicale are dreptul să facă medicul într-o săptămână, în aşa fel încât să nu fie obosit şi să se preocupe de siguranţa pacientului", precizează preşedintele CMR.

Există soluţii viabile pentru diminuarea exodului?

Specialiştii din sistem au soluţii. Cele mai multe dintre ele au fost cuprinse, încă din 2008, în raportul Comisiei prezidenţiale citat mai sus. Însă, până la aplicarea lor în practică rămâne cale lungă. "Noi am propus atunci, ca o măsură de urgenţă, ca venitul minim al unui medic să fie de trei ori venitul mediu pe economie. Spre exemplu, salarizarea unui medic rezident să înceapă de la 3.400 de lei, iar de aici să crească proporţional la medicul specialist şi la medicul primar. Iar finanţarea sistemului de sănătate să se facă cu minimum 6% din PIB. Migraţia medicilor există în toată lumea şi nu poate fi stopată, dar ea trebuie adusă la un nivel acceptabil, adică sub 1%, aşa cum este nivelul mondial", explică prof. Vasile Astărăstoae, unul dintre autorii raportului.