In ordinea cotidiana a existentei, daca am fi pusi in situatia de a alege intre dragostea de mama si dragostea de Dumnezeu, cred ca fiecare dintre noi am prefera-o pe prima dintre ele. Chiar si in ordinea duhovniceasca a vietii, prin care suntem incredintati ca dragostea de Dumnezeu este cea mai cuprinzatoare si izvorul desavarsit al iubirii, totusi si asa, pe aceasta o cercam si ne-o insusim plecand tot de la dragostea de mama. Iar acest simtamant, pe linia firii, nu este nici intamplator, nici jignitor, de vreme ce chiar Dumnezeu a gasit pentru El ca dragostea de mama e cea mai calda iubire a umanitatii de care El insusi S-a indragostit. Este si motivul pentru care in veci El nu mai voieste sa se desparta de bratele calde ale mamei Sale.

Dumnezeu tine in sanul dumnezeirii Sale lumea intreaga ingrijind de toate elementele creatiei si proniind in chip special pe om, iar omul tine pe bratele Maicii Domnului pe Dumnezeu oferindu-i o asa ocrotire de care El Insusi a ramas coplesit. Bratele Maicii Domnului reprezinta tronul impacarii omului cu Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu nu voieste sa coboare din bratele Maicii Sale, iar Maica Sa nu oboseste nicicand purtand cu placere pe Fiul lui Dumnezeu intrupat. Iata icoana implinirii tuturor cu toate.

Daca n-ar fi mama, nu am sti ce este iubirea. N-am simti nici dragostea de om, nici dragostea de Dumnezeu. Mama exprima pe potriva umana toata gingasia si bunatatea vesnica a Cerului. Prin bratele ei imbratisam Necuprinsul. Prin ochii ei vedem Nevazutul. Prin sanul ei sugem Nemurirea. Prin glasul ei ne mangaie Bunatatea. Prin cuvantul ei ne graieste Taina. Tot ceea ce putem simti, privi, auzi, intelege sau intui in masurile gingasiei si, de altfel, intreaga capacitate umana de sondare a realitatii inefabile poarta amprenta mamei. Nu degeaba se spune ca "dragostea de Dumnezeu este cea mai inalta, dar dragostea de mama este cea mai buna".

De fapt, despre mame nu pot eu vorbi si nimeni altcineva. Nu le putem descrie total, pentru ca nu le putem cuprinde. Tot ceea ce stiu nu este altceva decat iubirea de mama crestina care mi-i totuna cu iubirea Bisericii de mine. Stiu ca sunt si altfel de mame. Le vad si le simt prezenta nu ca si copil al lor, ci din deruta existentiala prin care oamenii se misca in jurul meu. Toate acestea se vor fi risipit inutil in multe lucruri, motiv pentru care si-au secatuit izvorul iubirii materne. De asemenea, negrija de ele le poate aduce un grad avansat de ofilire a lor ca femei. Chiar si asa, ele sunt si raman intotdeauna mamele cuiva, si asta conteaza cel mai mult. La acest nivel ele nu se vor putea nici invechi, nici anula. Maternitatea lor ramane in veci. E semnul distinctiv al mantuirii lor, asa cum le va spune Sfantul Apostol Pavel (I Tim. 2, 15). In functie de ea se vor putea recunoaste in "Lumina celui nepatruns".

Nimic mai simplu. Nimic mai complicat. Nimic mai bogat decat mama. Cat firesc. Cata naturalete. Cata gingasie. Cata bunatate. Cata noblete exista in lume si dincolo de ea, toate sunt cuprinse in iubirea de mama.

Avem femei in ministere, la tribunal sau in armata. Sunt femei in medicina, in spitale si la scoala. Le gasim oriunde si oricand cu sarg in tot ce fac si cu avant. Sunt "la deal" si sunt "la vale". Sunt pe "val" si sunt in "topuri". Dintre toate insa, nu se mantuieste decat femeia-mama. Toate celelalte atribute ale femeii pot fi suplinite cu succes de barbat, maternitatea insa e numai vocatia ei. Daca femeia rateaza in maternitate, esuata e intreaga soarta a umanitatii si implicit a universului.

In consecinta, avem o singura dorinta catre lumea in deruta: luati-ne tot ce vreti, dar lasati-ne mamele. Daca n-ar fi ele, n-am fi nici noi. Daca sunt ele, omenirea are viitor. Aici si in vesnicie. In rest, nimic nu mai conteaza. Mai simplu spus: dati-ne mame crestine si vom innoi fata lumii!

Gheorghe Butuc