"Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbești: despre Dumnezeu, până ce nu-ți întărești credința în El; despre păcatul altuia, până ce nu-l cunoști pe al tău; și despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă."
Sf. Nicolae Velimirovici
"Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bogățiile pământului și chiar dacă ar împărăți peste lumea întreagă."
Sf. Siluan Athonitul
"Poți să nu păcătuiești de frică. E o treaptă inferioară, bună și ea. Ori din dragoste: cum o fac sfinții și caracterele superioare. Dar și de rușine. O teribilă rușine, asemănătoare cu a fi făcut un lucru necuviincios în fața unei persoane delicate, a fi trântit o vorbă urâtă în fața unei femei bătrâne, a fi înșelat un om care se încrede în tine. După ce l-ai cunoscut pe Hristos, îți vine greu să păcătuiești, ți-e teribil de rușine."
Pr. Nicolae Steinhardt
"Să nu ții păcatul mult timp nemărturisit, pentru că păcatul e ca o otravă, așa cum spune Sfântul Macarie Egipteanul: paralizează sufletul! De aceea se află lumea actuală așa de afundată în neputință, pentru că nu se spovedește."
Pr. Petroniu Tănase
"Păcatul și credința nu pot trăi împreună. Credința se însoțește în mod necesar cu virtutea. Ce folos este să crezi creștinește și să trăiești păgâneşte?"
Pr. Dometie Manolache