Klaus Kenneth – Doua milioane de kilometri in cautarea adevarului – lungul meu drum spre credinta -

Traducere din limba germana de Raluca Toderel
Editie ingrijita de Laurentiu Dumitru si Radu Hagiu

CUVANT INAINTE AL EDITORILOR ROMANI

Aveti inainte o carte grea. Dupa lectura ei, modul con­ta­bi­licesc de a ne raporta la Dumnezeu, dar si parutele noastre asezari sufletesti se vor rasturna in parte. Autorul ei, Klaus Kenneth, un elvetian acum in varsta de 63 de ani, este unul dintre putinii oameni care pot zice, in acest veac, ca L-au aflat pe Dumnezeul Cel Adevarat in Orto­doxie, la capatul unei peregrinari de 2.000.000 de kilometri de-a lungul si de-a latul pamantului, vreme de aproape patru decenii. Calatoriile sale prin India, Tibet, Thailanda si multe tari islamice, pana in Mexic, Alaska si Brazilia, l-au purtat in cele din urma in Anglia, unde l-a cunoscut pe cel ce avea sa-i devina nemincinos povatuitor si parinte duhovnicesc – Arhimandritul Sofronie Saharov. Vom afla din aceasta marturie un Dumnezeu viu, Care, ca si „Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov”, vine in in­tam­­pinarea celui ce-L cauta cu ardoare si nu Se rusineaza a intinde mana, chiar de nenumarate ori, unui Klaus inda­rat­nic, cazut intre talharii inselarii mintii.

Cartea aceasta are o deosebita valoare si insem­­n­a­tate in zilele noastre, cand atat de multi au nedumeriri in privinta adevaratei credinte, ratacind prin lumea ezoterismului, vrajitoriei, credintelor asiatice precum yoga sau buddhismul, iar uneori si mai aproape de „casa”, in sanul unor secte asa-zis crestine. Putem spune – folosind cuvintele unui alt cautator al acestei epoci, Parintele Sera­fim Rose, pe care autorul cartii de fata il numeste „unul din uriasul numar de suflete vii si sfinte ale Bisericii Orto­doxe” – ca „nu a existat niciodata un asemenea veac al inva­tatorilor mincinosi precum acest secol al 20-lea, atat de bogat in inlesniri materiale si atat de sarac in cele ale mintii si sufletului. Orice parere imaginabila, chiar si cea mai absurda – pana si cele respinse pana mai deunazi de toti oamenii civilizati – isi gaseste acum sustinerea si propriul ei «dascal»… Filosofia are o mie de scoli si crestinismul o mie de secte”. Asadar, in acest veac al sincretismului religios, e de mare folos sa auzim un glas limpede care vorbeste despre Adevar nu dintr-o pers­pectiva teologico-academica, ci dintr-o experienta de viata – „din cercare”.

Cartea se adreseaza cu precadere celor ce sunt, la randul lor, intr-o cautare de un fel sau altul, incercand sa le desluseasca, prin impartasirea celor traite, unele din necunoscutele care ii framanta. Mai presus de toate, dupa cum o si marturiseste autorul, „intelesul si rostul acestei carti este de a da marturie asupra faptului ca iertarea si schimbarile sunt cu putinta intotdeauna si oriunde, atunci cand dragostea Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh ne atin­ge inima. Dragostea de negrait a lui Dumnezeu plu­teste asupra noastra, la fel ca inainte de facerea lumii. Cel ce isi va deschide inima sa o va primi. Aici si acum”. Autorul isi arata nadejdea ca „si in Romania, unde multi, din pacate, inteleg Biserica nu ca pe tainicul Trup al lui Hristos, ci ca pe o institutie, un rit, o cultura, aceasta carte le poate arata ca Iisus Hristos este viu si lucrator”.

Aflam din carte si adevarata deosebire dintre credin­tele orientale, precum buddhismul, hinduismul sau yoga, si crestinism: desi toate par sa aiba un punct comun, afir­mand ca exista undeva un singur Dumnezeu, Klaus Kenneth ne arata ca religiile orientale sunt potrivnice cre­dintei crestine, fiind plasmuite de om. Dumnezeul crestinilor este o Persoana, pe cand in credintele asiatice dumneze­irea este socotita un absolut impersonal. Doar printr-o revelatie Il putem intalni pe Dumnezeu-Omul Hristos. Iar cartea aceasta ne dovedeste ca Hristos S-a descoperit pe Sine lui Klaus. Mai aflam de aici si ca la Dumnezeu nu exista cauze pierdute. Oamenii renunta in cele din urma cand au de-a face cu dependenti de droguri, cu alcoolici, cu fumatori, cu obsedati sexual etc., insa cartea ne marturiseste ca Dumnezeu nu renunta niciodata. Dum­ne­zeu il cauta pe fiecare om cu negraita Sa dragoste si, prin cartea aceasta, Dumnezeu ii cheama pe multi sa iasa din imprejurari cu adevarat deznadajduite la viata cea nemincinoasa si dumnezeiasca. Unora ca acestia sa le fie de imbarbatare! Daca cea dintai parte il va deprima, poate, pe cititor, cea de-a doua parte si inche­ierea il vor bucura.

Autorul ne marturiseste ca, in Apus, Dumnezeu lucreaza prin aceasta carte si, „in chip uimitor, mii de pro­tes­tanti, biserici independente si catolici incep sa se intrebe despre adevarata credinta”.

Pe calea cautarii

Nascut in Cehoslovacia anului 1945, in niste impre­jurari dramatice – refugiul familiei din calea trupelor rusesti -, K. Kenneth are una dintre primele experiente ale mortii, scapand ca prin minune de la moarte prin impuscare, ga­zare si infometare. Copil razvratit, ajunge in 1957 sef de banda si infractor inrait, avand nenumarate confruntari cu politia. Sufera o perioada traumatizanta din pricina unui preot romano-catolic pedofil, in urma careia ajunge sa urasca intreg crestinismul. O data cu prima jumatate a anilor 1960, viata sa devine tot mai aventuroasa si mai trepi­danta; astfel, calatoreste pe bicicleta prin Roma, Nisa, Paris si sudul Frantei; ajunge baterist intr-un club de noapte din Viena si intemeiaza „The Shouters”, o trupa beat de succes din Germania de sud. In 1966, calatoreste in Spania si face cunostinta cu lumea islamica in Maroc, ajungand si pentru intaia oara la inchisoare. Un an mai tarziu, reuseste sa-si dea bacalaureatul si sa devina student al Universitatii din Tübingen, unde participa la revol­tele studentesti din acea perioada, capatand convingeri marxist-leniniste; tot acolo incepe sa se drogheze. Se ca­sa­­to­reste cu Ursula, insa numai pentru a divorta trei ani mai tarziu. Intre 1968-1970, calatoreste in Turcia, Persia, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, Suedia, Norvegia, Fin­lan­da, Laponia, Spania, Portugalia, Maroc, ajungand pana in desertul Sahara. Dupa un an, face prima calatorie in Asia si Orientul Mijlociu, trecand prin Persia, Afganistan, Pakistan, India si Nepal, iar la intoarcere, prin Irak si Siria. Cu acest prilej, capata o fascinatie pentru demoni. Pe de alta parte, in Irak scapa ca prin minune dintr-un camp minat. Criza sa launtrica incepe sa se adanceasca, ajun­gand sa duca in Hamburg o viata de noapte impinsa la extrem – pornografie, droguri si exces de alcool. Cuprins de ura fata de toti si de toate, are o incercare nereusita de sinucidere. In aceasta desertare sufleteasca, da peste secta Meditatiei Transcendentale (MT), condusa de Maha­rishi Mahesh, in care intra dupa putina vreme, fiindu-i trezit interesul pentru ocultism si vrajitorie.

In 1972 incepe, astfel, pentru Kenneth un nou capitol al vietii, inca si mai intunecat decat cele de pana atunci. Dupa o vizita intr-o tabara revolutionara din muntii Mexi­cului si o calatorie de 40.000 de kilometri prin SUA, se in­toarce in Europa, trecand prin Anglia, Scotia si Ger­ma­nia Democrata. Paraseste drogurile si se apuca de yoga, ajungand in relativ scurta vreme sa cunoasca stari de extaz si levitatie. Dupa trei ani, hotaraste sa se mute in India, la Calcutta, unde va renunta la MT in favoarea hindu­ismului. Calatoreste prin India de sud, Thailanda, Mala­­iezia, Bhutan, Tibet si Bangladesh, cunoscand numerosi gurusi; puterile sale oculte sporesc – devine medium si incepe sa primeas­ca mesaje „de dincolo”, cunoaste numeroase stari de transa si extaz, ba chiar are parte si de o intalnire draceasca cu „zeita” indiana a mortii, Kali.

Dupa sase ani, hinduismul ajunge sa il dezama­geas­ca si, dupa o scurta calatorie prin Israel, Ierusalim si Sinai, Klaus Kenneth isi continua peregrinarea in cauta­rea pacii launtrice prin Bangkok, Pattaya, Laos si Cambodgia, trecand in cele din urma la buddhism.

In 1980 se intoarce in Europa, trecand prin Rusia, Polonia si Spania, si ramane sa lucreze ca profesor in El­ve­tia. Atacurile demonice asupra sa se intensifica, iar Kenneth isi gaseste refugiul in alcool si in dans pana la epuizare. Aflat la limita deznadejdii, cauta ajutor in spiritualitatea sud-americana, calatorind in Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Brazilia, Paraguay si Bolivia. In muntii de langa Bogotá are loc, insa, un eveniment care ii schimba definitiv cursul vietii: scapa de la moarte, prin minune, dintr-un atac talharesc. Simte in launtrul sau ca Dumnezeu a lucrat in chip vadit cu el si ca trebuie sa dea un raspuns tuturor chemarilor din partea lui Hristos de pana atunci.

Primirea Ortodoxiei

Intors in Elvetia, K. Kenneth cunoaste crestinismul prin intermediul unor grupari neoprotestante. Prin intal­nirea ipostatica cu Hristos, viata sa incepe sa se schimbe. Din iconomia lui Dumnezeu, are parte de numeroase minuni, care il intaresc in adevarul crestinismului. Incepe sa ia parte la numeroase „turnee” si „cruciade” evanghe­lice, in care marturiseste tuturor povestea de pana atunci a vietii sale. Cu toate ca are parte de o primire foarte cal­duroasa, ajungand sa aiba un renume in cercurile pro­­­tes­­tante si catolice din Apus, simte in adancul sau ca totusi ceva ii lipseste. Cautarea nu se sfarsise inca.

In 1983, se infiripa legatura duhovniceasca dintre Klaus si Arhimandritul Sofronie Saharov, intemeietorul si staretul Manastirii Cinstitului Inaintemergator din Essex, Anglia. Celor familiarizati, fie si in parte, cu mostenirea duhovni­ceasca a Parintelui Sofronie, orice cuvant despre el le-ar putea fi de prisos. Vom spune doar ca drumul vietii sale cuprinde aproape intreg veacul trecut. A parasit Moscova dupa 1922 si, ajuns la Paris, s-a indeletnicit cu pictura. Framan­tat de o incordata cautare launtrica pentru dobandirea vesni­ciei, s-a dus in 1925 la Muntele Athos sa devina monah. Sase ani mai tarziu, s-a intalnit cu Sfantul Siluan Athonitul. Invatatura si experienta Sfantului s-au facut temeiul duhov­nicesc in devenirea Parintelui Sofronie.

Klaus gaseste, astfel, implinirea a tot ceea ce ii lipsea pana atunci, ajungand sa cunoasca, dupa cum insusi marturiseste, „o predanie veche de 2000 de ani, in care, in tot acest rastimp, nu s-a schimbat nicio iota din invata­tura lui Hristos” – Dreapta-slavire. Dupa o perioada de „coacere” duhovniceasca, primeste in 1986 botezul ortodox la Geneva. Parintele Sofronie ii devine povatuitor duhov­nicesc, pana la fericita sa adormire din 1993.

Astazi, K. Kenneth isi continua cu smerenie lucrarea de propovaduire a Adevarului-Hristos – pe Care acum L-a aflat a fi un „Cine”, si nu un „ce”, in duhul rugaciunii lui Iisus -, prin traducerea in limba germana a Sfintilor Parinti si prin marturisirea cu cuvantul si cu lucrul a Dreptei-slaviri.

Ne alaturam si noi doririi sale, adresate cititorilor ro­mani: „Fie ca si cititorul sa isi indrepte inima, gandurile si intreaga simtire, potrivit intregii predanii ortodoxe si a tuturor slujbelor ortodoxe, catre Iisus Hristos, fie ca el sa Il poata cunoaste in chip simtit in Liturghie si, astfel, sa treaca de la omul cel «vechi» la omul cel «nou»”.

Asezarea cartii

in contextul dogmaticii dreptslavitoare

Atat dramatismul vietii lui K. Kenneth – pecetluita de o durere si suferinta care ne par aproape cu neputinta de dus pe plan omenesc, chiar si pentru cei ce se fac partasi indirecti, prin lectura, la acesta – cat si incredibilul celor istorisite par sa dea chezasie de acea dragoste a lui Dum­nezeu care ne sminteste pe unii dintre noi, din perspectiva la care Il marginim uneori pe Dumnezeul cel iubitor de oa­meni. De multe ori, ne surprindem la gandul ca nu e drept ca Dumnezeu sa iubeasca, fara masura si fara soco­teala, chiar pe oricine, calcand orice buna randuiala si orice inchipuire a noastra despre dragoste, insa tocmai despre acest lucru ni se da aici marturie.

Autorul a avut parte de niste cercari ale harului in afara Bisericii, iar aceste experiente pot fi asezate intr-o intelegere ortodoxa abia spre sfarsitul cartii, de aceea va indemnam a va inarma cu rabdare si rugaciune. Tocmai acest lucru ar putea fi piatra de poticnire pentru unii cititori, de aceea in mod special lor ne adresam cu aceasta preintampinare de lectura, dar si prin notele care punc­teaza cartea. O incre­dintare indirecta despre autenticitatea celor istorisite in carte ne-o ofera si Parintele Sofronie, care i-a dat lui K. Kenneth blagoslovenie pentru aparitia acestei carti.

Zabovirea lui Kenneth in afara Bisericii dupa cele trei „intalniri” cu acel „Cineva”, adica cu Dumnezeul ipostatic, descopera neputinta omului de a purta cunoasterea dum­ne­zeirii, cat si o necoacere duhovniceasca a persoanei. Cu siguranta, la acea vreme, Klaus n-ar fi putut primi Ortodoxia (dupa cum n-a putut primi oarecand crestinis­mul nici macar intr-o alta forma, mai „usoara”).

In teologia dreptslavitoare se vorbeste despre un har chemator, care ii indeamna pe oameni inspre Ortodoxie, si pe seama acestei iconomii trebuie puse toate intam­plarile „miraculoase” din carte, nefiind deci o lucrare „obisnuita” a harului in tainele eterodocsilor (lucru intarit si de faptul ca cei ce se aflau in comuniune cu Klaus recunosteau ca nu aveau trairile lui).

Tainele, ne zic Sfintii Parinti, sunt numai in Biserica. Stim, daca avem credinta in Biserica (Biserica Ortodoxa, cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca) si in Sfintii Parinti ai ei, si in Sinoadele Ecumenice, ca in afara Bisericii nu sunt Taine, dar aceasta nu inseamna ca stim ca nimeni din afara nu poate avea o experienta a Dumne­zeirii, fiindca nu stim ce poate si ce nu poate Dumnezeu in afara Bisericii.

Iata ce spune astazi K. Kenneth despre acestea: „Stiu si cred ca este o singura Sfanta Impartasanie, cea orto­doxa – fara nicio indoiala! Cred ca Hristos mi-a aratat intr-un fel foarte aparte ca trupul Sau si sangele Sau sunt painea si vinul preschimbate in timpul Liturghiei. E un lucru limpede. Mai mult, cred ca Hristos, cand mi-a vorbit, a vrut sa-mi arate prin aceasta (in clipa aceea, ca o pre­gus­tare) ceea ce va urma mai apoi – si anume, lumea dreptslavitoare (n-aveam pe atunci nici cea mai mica idee despre Ortodoxie!)”.

Klaus Kenneth si-a scris marturia gandind-o ca o adresare catre apusenii care, conform propriei marturii, „spun de la amvoanele lor ca gandirea ortodoxa si asce­tica ii afecteaza distructiv pe oameni si pe crestini… Ma lupt si ma straduiesc astazi, prin cartile si prin traducerile mele in germana… sa aduc adevarata credinta (Ortodo­xia) mai aproape de apuseni, sa-i fac pe oameni sa se deschida pentru ea si sa-i insuflu – expunandu-ma, astfel, atacurilor lor”. In duhul Apostolului Pavel – care zicea: „tuturor toate m-am facut, ca, in orice chip, sa mantuiesc pe unii” (I Corinteni 9:20-23) – trebuie inteleasa si incercarea lui Kenneth de a-i lua pe cei din afara Bisericii „cu binisorul”, de a-i pregati mai intai pentru crestinism, si abia la sfarsit pentru „cununa credintei”, Dreapta-slavire.

Intr-una din scrisorile sale catre alt convertit la Orto­doxie, englezul David Balfour, Parintele Sofronie spunea: „Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor”. Nevointa cautarii si a cunoasterii lui Dumnezeu, care s-a facut inteles si cuprins vietii lui Klaus Kenneth, depaseste cu adevarat masura omului. Intelegerea omeneasca ramane neputincioasa sa priceapa aceasta chemare, insa, cu toate acestea, raman nestramutate cuvintele Domnului, Care ne-a poruncit: „Indrazniti!” (Ioan 16:33).

Editorii

CUVANT INAINTE AL AUTORULUI

Jumatate din viata mi-am petrecut-o in cautarea dra­gostei si a adevarului – un traseu care, exprimat in kilo­metri, e mai mare decat in­conjurul pamantului de cinci­zeci de ori.

Din India, Tibet, Thailan­da si multe tari islamice (Ma­roc, Persia, Afghanistan…) pana in Mexic, Alaska si Brazilia. De la filosofie la un adept convins al comunismului, dintr-un ateu devenit hipiot, ani de zile am incercat marile cre­din­te ale Asiei (hindu­ismul, budismul, islamismul), dar si invataturile indienilor din America. Am petrecut 6 ani in lumea distrugatoare a drogurilor si am facut un popas cutre­murator in ocultism, in lumea ezoterismului… Nimic nu mi-a putut umple golul din suflet pana in ziua in care – stand in fata a sapte pusti – am avut parte de o intalnire dramatica si ipostatica cu acel Dumnezeu „necunoscut” si am fost izbavit in chip minunat. Fugeam de Dumnezeu, de oameni si de mine insumi. Era o cale draceasca, plina de ura si moarte, dar si o fuga in cautarea launtrica.

De cate ori nu mi se vorbise de Iisus Hristos si de cate ori nu Il indepartasem si nu Il tagaduisem? Doar nu aveam nevoie de El, nu? Iubit si calauzit tocmai de catre Acest Dumnezeu, mai sunt inca pe drumuri pentru a da marturie si a canta minunata si nemasurata dragoste a lui Hristos.

Unii vor lasa aceasta carte din mana cand vor auzi nu­mele lui Hristos, lepadand-o ca pe o „nascocire”. Cel ce se nevoieste insa cu adevarat in cautarea adevarului va urmari cu incordare si cu bucurie felul viu si plin de dragoste in care Dumnezeu ne calauzeste si ne ocroteste in tot cursul vietii noastre.

Klaus Kenneth