Se spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul nostru Iisus Hristos a fost condamnat la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota. Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Iisus l-a vindecat odată pe fiul ei, care era bolnav de moarte.
Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota, unde Iisus era bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau. Din mâinile şi picioarele Lui sfinte curgeau stropi mari de sânge.
Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos, lângă crucea Domnului, şi a început să se roage plângând de durere:
- Doamne Sfinte, Tu, care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. Te rugăm, iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi lasă-ne un semn, să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi.
Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile Lui Iisus. Femeia n-a mai mers acasă, ci a rămas în oraşul Ierusalim. După trei zile de la răstignire, acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult, spunând: Hristos a înviat!
Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul ei, care erau semnul suferinţelor Lui Iisus pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărţea tuturor câte un ou roşu, spunându-le: Hristos a înviat!
De atunci, în fiecare an, în Vinerea Mare, femeia aceea credincioasă îşi pregătea câte un coş cu ouă roşii în amintirea Răstignirii şi Învierii Domnului. Le împărţea copiilor şi săracilor, povestindu-le despre suferinţele lui Iisus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea Învierii Domnului, spunându-le: Hristos a înviat!, şi primind răspunsul: Adevărat a înviat!
De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşti şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului.
|
Sfintii Marturisitori Ardeleni sunt praznuiti pe 21 octombrie. Acestia sunt: Visarion Sarai, Sofronie si Oprea Miclaus, canonizati in 1955 si preotii Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, canonizati in 1992. Au luptat impotriva impunerii confesiunii Greco-catolice. Visarion Sarai s-a nascut in anul 1714 si a primit la botez numele Nicolae. S-a calugarit in 1738 la Manastirea Sfantul Sava. In 1742 ajunge la Manastirea Pakra din Slovenia, iar in ianuarie 1744 vine in Transilvania si incepe lupta pentru apararea Ortodoxiei. Este arestat pe 26 aprile 1744 de autoritatile imperiale si supus unui interogatoriu cu 44 de intrebari. A fost trimis la inchisoarea din Deva, apoi la cele din Timisoara, Osieck si Raab, iar in cele din urma la celebra inchisoare Kufstein din Muntii Tirolului (Austria), unde a murit ca martir. Sofronie de la Cioara - a fost preot de mir, iar dupa ce a ramas vaduv, s-a calugarit la Manastirea Cozia. A condus rascoala populara impotriva autoritatilor habsburgice si a Episcopiei Unite de la Blaj care patrona actiunea de dezbinare a Bisericii Ortodoxe Romanesti. In august 1760, Sofronie a convocat un Sinod, in care cerea episcop ortodox, restituirea bisericilor, eliberarea celor inchisi si respectarea libertatii religioase. A murit la o data pe care nu o cunoastem, fie la Manstirea Vierosi, fie la Manastirea Robaia. Nicolae Oprea Miclaus - originar din Salistea Sibiului, satul Tilisca, a mers de trei ori la Viena pentru a prezenta plangerile romanilor, in 1748, 1749 si 1752. In memoriile prezentate, acestia cereau libertatea credintei ortodoxe si episcop ortodox. A fost arestat in anul 1752 la Viena si dus in inchisoarea de la Custeni, unde a si murit ca marturisitor pentru Ortodoxie. Ioan din Gales - a inmanat lui Oprea Miclaus un memoriu pe care sa-l adreseze Curtii din Viena si s-a aflat in fruntea miscarii de aparare a Ortodoxiei la Sibiu. A cutreierat mai multe sate si a strans semnaturi prin care credinciosii ardeleni cereau sa li se acorde libertate pentru credinta ortodoxa. Din ordinul Mariei Tereza, ajunge in inchisoarea de la Deva, apoi la Graz si in final la Kufstein. Preotul Ioan a murit dupa anul 1780, de cand dateaza ultima stire despre el. Moise Macinic - pentru ca a luptat impotriva uniatiei, a fost inchis la Sibiu, timp de 17 luni. La eliberare i s-a cerut sa nu mai slujeasca, ci sa se intretina din munca bratelor. S-a refugiat in Banat, unde s-a intalnit cu Oprea Miclaus. L-a insotit pe acesta in calatoriile sale la Viena si a fost arestat impreuna cu Miclaus. A murit in inchisoarea de la Kufstein.Sursa crestinortodox.ro.
|
„Bucurati-va pururea întru Domnul! Si Iarasi zic: Bucurati-va! Ingaduinta voastra sa se faca stiuta tuturor oamenilor Domnul este aproape. Nu va împovarati cu nici o grija.Ci intru toate,prin inchinciune si prin ruga cu multumire,cererile voastre sa fie aratate lui Dumnezeu” Filipeni 4: 4-6 Ai nevoie de pace în viata ta? Prin versetele biblice de astazi, Apostolul Pavel ti-a lasat cîteva îndemnuri practice prin care o poti gasi. Ceea ce trebuie sa stii este faptul ca atunci cînd a scris toate aceste lucruri, apostolul Pavel se afla în închisoare. De aceea, el chiar stia despre ceea ce vorbese ! Bucura-te totdeauna. Pavel a stiut cum sa lupte împotriva problemelor vietii, fiindca viata lui era plina de bucuria pe care a primit-o de la Dumnezeu. El cunostea importanta bucuriei si stia valoarea zîmbetului. Nu te îngrijora. Încrede-te în Domnul. Îngrijorarea îti iroseste timpul si nu conduce la nici un rezultat. În loc sa te lasi coplesit de frica si stres, lasa-te condus de harul lui Dumnezeu. Odihneste-te si relaxeaza-te în Cristos. Fiindca el ti-a promis ca te va scapa de orice îngrijorare. Roaga-te pentru toate lucrurile. Converseaza cu Domnul în fiecare zi. Roaga-te cu devotament si încredere deplina si rugaciunea îti va fi ascultata. Cînd te rogi, nu devii imun la problemele vietii, ci rugaciunea te va ajuta ca atunci cînd vei trece prin ele, sa traiesti o strînsa legatura cu Rascumparatorul.
|
Candela (lampa veghetoare) al credintei ,al dragostei,al nadejdi pe care ne-o punem in Dumnezeu,astfel incat El sa fie ocrotitorul nostru si al casei noastre.Candelele se aprind in biserica,dar si la icoanele din casele credinciosilor,precum si in cimitire,la capataiul mortilor.Ele ne intampina la intrarea in sfintele noastre biserici si ne lumineaza locul de rugaciune de acasa;candelele mari sunt suspendate si ard deasupra usilor imparatesti ale altarului,precum si la icoanele imparatesti de pe catapeteasma.Aceasta ne aduce aminte ca toti crestinii trebuie sa privegheze neancetat,pentru ca nimeni nu stie cand va veni Hristos.Ea trebuie tinuta permanent aprinsa in casele noastre.Asa ne invata si pilda fecioarelor din Evanghelie,care-L asteptau pe Mantuitorul Hristos cu fitilele aprinse.Unele care nu au avut suficient untdelemn pentru a arde continuu candelele ,au pierdut venirea Mantuitorului."Privegheati ca nu stiti ziua,nici ceasul cand vine Fiul Omului"(Matei 25,13).Sunt situatii cand ea nu poate ramane permanent aprinsa,dar oricare crestin trebuie sa stie ca este bine sa o aprinda seara sau ori de cate ori se roaga.De asemenea ,candela trebuie sa arda continuu in zilele de sarbatoare,incepand de seara,din ajunul sarbatorii,pana la asfintitul zilei respective.Aceasta este un semn al dorintei noastre de a ajunge la Dumnezeu,in Imparatia cea vesnic luminata.O rugaciune facuta cu toata fiinta noastra in fata ei este puternica si binefacatoare. Deasupra Chivotului de pe Sfanta Masa,in care preotii pastreaza Sfanta Impartasanie pentru cei bolnavi,arde necontenit lumina candelei.care este suspendata de Crucea ce strajuieste in spatele dinspre Rasarit al Sfintei Mese.Uleiul din candele ce ard in biserici,cat si cel de langa Sfintele Moaste,este sfintit,are puteri tamaduitoare,vindecand atat bolile trupesti,cat si pe cele sufletesti,orice credincios care are in casa ulei sfintit trebuie sa se considere un om bogat.Nu este potrivit canoanelor Biserici Ortodoxe sa se foloseasca beculete in locul candelelor,nu va inlocui niciodata profunzimea arderii.Den evlavie si dragoste fata de cele sfinte,crestinii inchina lui Dumnezeu cele mai bune lucruri,precum inainte ,ei inchinau lui Dumnezeu primul rod al oricarui lucrari omenesti.Lumina candelei este o jertfa adusa lui Dumnezeu prin arderea untdelemnului.Ne ajuta la luminarea mintii,si la odihnirea gandurilor,ce vin intodeauna din interiorul nostru.
|
Rugaciunea este izvor de putere spirituala,adica de ajutor dumnezeiesc.Cele mai scurte rugaciuni:"Doamne ajuta"si "Doamne miluieste".Rugaciunea este izvor de pace, de linistire.Lucrurile si problemele acestei lumi adesea ne tulbura si ne risipesc ,insa rugaciunea ne aduna ,ne uneste cu Dumnezeu si ne ajuta sa nu ne legam excesiv de lucrurile limitate si trecatoare ale lumii.Rugaciunea este izvor de sanatate.O multime de oameni s-au vindecat prin rugaciunile lor sau prin rugaciunile altora pentru ei.Rugaciunea este izvor de iubire si mantuire.A te ruga pentru sanatatea si mantuirea cuiva inseamna a-i dori cel mai mare bine in lumea aceasta,cel mai mare castig ,cea mai mare bogatie.Doamne miluieste-ne.
|
Mentionarea biblica a locului " minunii" "Si i-a dus afara pana spre Betania si,ridicandu-Si mainile,i-a binecuvantat.Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la Cer.Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare" (Luca24:50-52.) "Si acestea zicand,pe cand ei priveau,S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor.Si privind ei,pe cand El mergea la Cer,iata doi barbati au stat langa ei,imbracati in haine albe;Care au si zis:Barbati galilieni,de ce stati privind la cer?Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la Cer,astfel va si veni,precum L-ati vazut mergand la Cer.Atunci ei s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor,care este aproape de Ierusalim,cale de o sambata."(Faptele Apostolilor 1 :9-11.) La Ierusalim se afla urma talpii Mantuitorului.Potrivit traditiei,locul de pe care Mantuitorul Iisus Hristos s-a inaltat la Cer la 40 de zile de la Inviere se afla pe Muntele Maslinilor.Acolo,la marginea unui sat arabesc,s-a construit"Capela Inaltarii Domnului",locul in care crestinii si musulmanii si-au gasit lacas de rugaciune.Desi nu este mentionata in Coran,Ridicarea la Cer este recunoscuta in islamism.Capela a fost folosita pe post de moschee timp de mai bine de 300 de ani.In capela se pastreaza si astazi o piatra care are imprimata o urma de picior,despre care se crede ca apartine Insusi Mantuitorului.Langa usa de la intrare se afla un clopot,ce anunta venirea si dorinta de a intra acelor care vor sa se roage.
|
"Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor." (Matei 3, 2) Pocăinţa este un mare dar dat de Dumnezeu omului. Ea se arată a fi cel de-al doilea botez, în care ne spălăm de păcatele înfăptuite şi ne îmbrăcăm iarăşi cu veşmintele cele albe, primind harul pierdut după căderea în păcat. Am fost păcătoşi, putem deveni sfinţi. Pocăinţa ne deschide cerul, ne duce în Rai. Fără pocăinţă nu există mântuire. A te pocăi înseamnă a-ţi schimba modul de viaţă, înseamnă "să îţi vii în fire", adică să vezi păcatul din tine, să-l conştientizezi, să ajungi să îl urăşti, iar apoi să te căieşti în faţa lui Dumnezeu, în prezenţa preotului, făgăduind să nu mai păcătuieşti. Bolnavul nu va primi niciodată tămăduire dacă nu va descoperi doctorului boala sa. La fel şi noi, până nu ajungem la cunoştinţa păcatului, nu putem primi iertare de la Dumnezeu. "Conştiinţa păcatului este începutul mântuirii, spune Fericitul Augustin. Dacă omul ascunde, Dumnezeu descoperă; dacă omul ţine în taină, Dumnezeu vădeşte, dacă omul recunoaşte, Dumnezeu iartă". Fără o spovedanie sinceră este cu neputinţă să biruieşti patimile. Dacă omul nu îşi vede păcatele înseamnă că suferă de o boală duhovnicească serioasă şi sufletul îi este mort pentru Dumnezeu. Pe omul acesta nu-l mai chinuie păcatele, acest suflet este legat de diavol atât de mâini, cat şi de picioare, ochii duhovniceşti îi sunt închişi, urechile lui nu aud, buzele i s-au împietrit. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că păcatul ne întinează ca o pată, care nu poate fi spălată nici în mii de ape, ci numai cu lacrimile pocăinţei. Atunci când se căieşte păcătosul, întru cei de Sus e sărbătoare: îngerii, cerul întreg se bucură de un singur păcătos care se pocăieşte. Pocăinţa ne deschide porţile Raiului. Să urmăm exemplul Sfinţilor care şi-au trăit viaţa în rugăciune şi pocăinţă, dobândind astfel iertarea păcatelor şi Împărăţia lui Dumnezeu!
|
Slujitorii Bisericii, sfinţiţi prin Taina Hirotoniei, primesc odată cu harul preoţiei puterea întreit slujitoare a Mântuitorului Iisus Hristos: învăţătorească, sfinţitoare şi conducătoare. Având acest temei, statutul persoanelor ce au fost învrednicite de slujirea preoţească se schimbă în toate raporturile lor sociale. Pe lângă numele obişnuit, aceştia primesc diferite apelative şi moduri de adresare prin care se reliefează şi solidifică misiunea chemării lor preoţeşti. Fie din neştiinţă sau neglijenţă, unii credincioşi nu ştiu să se adreseze corect, mai bine spus firesc unei persoane clericale, adică acelei persoane care a fost sfinţită prin Taina Preoţiei pentru slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Nu este suficient şi nici normal să ne adresăm tuturor persoanelor clericale cu îndătinatul cuvânt "părinte". Fiecare treaptă a preoţiei (diaconia, preoţia şi episcopatul) are rolul şi scopul binedefinit. Pentru că are un caracter slujitor accentuat, fiind adeseori la slujbe mai mult în mijlocul credincioşilor, diaconului ne vom adresa simplu "Părinte Diacon" sau "Prea Cucernice Părinte Diacon". Preotului, ca semn al unei relaţii sufleteşti strânse, de îndrumător şi povăţuitor sufletesc, ne vom adresa cu cuvintele "Părinte" sau "Prea Cucernice Părinte". În cazul episcopilor, trebuie precizat faptul că în funcţie de teritoriul pe care îl păstoresc, aceştia poartă denumirea de arhiepiscopi, mitropoliţi şi patriarhi, acestea fiind demnităţi strict administrative, şi nu separări ori gradaţii harice. Dacă în cazul episcopului adresarea este "Preasfinţite Părinte" sau "Preasfinţia Voastră", prin care se subliniază chemarea sfinţitoare, în cazul arhiepiscopilor, mitropoliţilor şi patriarhilor, formula de adresare sintetizează şi redă puterea conducătoare a acestora. Concret, arhiepiscopului şi mitropolitului ne vom adresa cu "Înalt Preasfinţite Părinte" sau "Înalt Preasfinţia Voastră", iar patriarhului, ca unul ce are bucuria şi fericirea unei astfel de demnităţi pastorale, ne vom adresa prin cuvintele "Preafericirea Voastră" sau "Preafericite Părinte Patriarh". Cât priveşte călugării sau maicile din cinul monahal, adresarea specifică este "Cuvioase" sau "Prea Cuvioase Părinte", respectiv, "Cuvioasă" sau "Prea Cuvioasă Maică", subliniindu-se prin acestea curăţia sufletească şi trupească pe care o au sau pe care o doresc să o dobândească. Respectând aceste formulări, credincioşii vor distinge mai uşor păstorii lor şi vor înţelege mai bine rânduiala ierarhică a Bisericii, pe care aceştia o slujesc din treapta la care au fost chemaţi.drd.Grigore Mesteroaie.
|
E tot mai greu sa gasesti un prieten bun,cu suflet deschis.Egoismul s-a intins ca o pecingine peste relatiile dintre oameni.Cati mai sunt cei care-si lasa la o parte propiile preocupari ca sa-ti intinda o mana de ajutor?Cati mai sunt cei care isi ignora interesele proprii,numai a fi langa tine,atunci cand ai nevoie ?Cati mai sunt cei care vin in intampinarea neczurilor tale,cu discretie si suflet curat ?Tot mai putini,caci vremurile impun gesturi din ce in ce mai reci intre oameni. Sa nu mai avem ,oare,ochi pentru a vedea suferinta de langa noi ?Sa nu mai avem rabdarea de a cauta in noi blandetea si generozitatea ?Sentimentele au devenit oare,simple stari decorative Exercitiul daruirii incepe de la a sti si de la a putea sa renunti la tine in favoarea celuilalt,de a sti sa faci o sarbatoare din intalnirea cu cei apropiati,de la puterea de a te bucura de prezenta lor si de la arta de a-i bucura,la randul tau.Sa stii sa dai o clipa,o ora ,o zi din viata ta pentru un prieten,atunci cand acesta are nevoie de clipa,ora si ziua aceea,este insa mai mult decat un simplu exercitiu de daruire. Clebram cu bucurie Sfintele Pasti,iar exemplul lui Iisus,care s-a daruit pe sine pentru mantuirea celor multi,ar trebui urmat mai des de oricare dintre noi,in fiecare zi ,nu numai in ajun de sarbatori. La socoteala cea de pe urma clipa,ora ,ziua daruite celui ce are nevoie,se adauga vietii tale,care se prelungeste astfel si dincolo de moarte.Ce poate fi maiminunat decat sa stii ca ,cu cat vei darui mai mult,cu atat vei trai mai mult,prin cei care te vor pomeni ? Exercitiul daruirii poate incepe oricand si de la orice:de la un pahar cu apa,de la o paine,de la o floare,de la o zi ,o ora,o clipa,petrecuta langa un om care are nevoie de alinarea ta,de la un zambet,de la o mangaiere sau ,uneori,doar de la un chip luminos pe care sa-l intorci catre cei care-l asteapta.Binele se va intoarce la tine inmiit.Asulverde.
|
O data cu praznuirea Izvorului Tamaduirii,in toate bisericile si manastirile crestine,dupa Sfanta Liturghie,se savarseste slujba de sfintire a apei,agheasma mica.Traditia ne invata ca sfintirea ei in Vinerea Luminata ii da puteri miraculoase.Pe langa vindecarile trupesti si sufletesti pe care le aduce crestinilor,apa este binefacatoare pentru tot ce ne inconjoara,cu ea stropindu-se casele,fantanile si gradinile din preajma.Evanghelia ce se citeste in Vinerea Luminata ne intareste convingerea ca Biserica este locul in care gasim intodeauna vindecare sufleteasca si trupeasca.Doamne miluieste-ne pe noi, Te rugam , vindeca neputintele noastre .Amin.
|
In Vinerea Luminata,ortodocsii praznuiesc Izvorul Tamaduirii,zi ce aminteste de un izvor miraculos,cu mari puteri de vindecare.Un astfel de loc se afla si la Manastirea Derevent din Dobrogea.Maica Domnului,mijlocitoare pentru Duhul Sfant este in mod fericit asimilata cu Izvorul Tamaduirii,prin ea izvorand Duhul Sfant,astfel devenina posibila Nasterea Mantuitorului.Prin mijlocirea apei,ea revarsa peste oameni,ca binefacatoare neobosita,fiind un nesecat izvor al dumnezeirii.Cei aflati in suferinta isi gasesc vindecarea la Izvorul cel datator de viata al Maici Domnului,harul vindecator al lui Hristos. In aceasta zi se produc minuni..Manastirea Derevent se afla in Dobrogea.La 200 de metri de lacas,se afla un izvor tamaduitor. Traditia spune ca Apostolul Andrei,urmat de ucenici sai,se afla in aceste locuri.Insetati fiind si negasind apa,Sfintul Andrei a lovit cu batul in piatra si in acel loc a aparut un izvor.Acesta mai curge si astazi,dar tamaduitor.Apa este dulce si,datorita proprietatilor sale,este considerata "apa pura"aceasta neschimbandu-si gustul,asemenea agheasmei.Cei care beau de aici se vindeca de boli grele si se tamaduiesc sufleteste.In fiecare an,dupa slujba privegherii de noapte,in fata izvorului,se incepe slujba Sfantului Maslu.Iata cateva dintre marturiile celor care au simtit puterea tamaduitoare: O fetita din Uricani si-a pierdut vederea intr-un joc de artificii.Pentru ca medicii nu-i dadeau nicio sansa de vindecare,parintii au dus-o la spovedit si dupa ce a fost impartasita,au venit cu ea la Izvorul Tamaduirii de la Derevent.Dupa ce fata a baut,cu totii erau dezamagiti cand au vazut ca nu se intampla nimic.Dupa Mazlul de la izvor au inoptat la o familie din sat,iar dimineata s-au trezit cu o mare bucurie:fetita vedea.Toti s-au minunat de cele intamplate. Simina B.,din Braila,spune ca a fost foarte multi ani bolnava,fiind diagnosticata cu neoplasm uterin.Simina a fost trei ani la rand la Slujba de Noapte si la Maslul de la Izvorul Tamaduirii,iar astazi este vindecata si daruieste sticlute cu apa tamaduitoare tuturor celor aflati in suferinta. Iuliana G.,din Bucuresti,afirma ca niciodata nu ar fi crezut ca aceasta apa are o putere miraculoasa,Acum opt ani se afla la pescuit in zona si o furtuna puternica , a facut pneumonie.Timp de cinci zile nu i-a scazut febra cu medicamente.In cea de-a seasa zi,colegul sau i-a propus sa mearga impreuna la manastire si,dupa slujba a baut apa din Izvorul Tamaduirii.Pana seara,febra a scazut ca prin minune si boala a cedat.De atunci ,in fiecare an,vine cu familia la Manastirea Derevent,cand se praznuieste Izvorul Tamaduirii.Sunt mult mai multe cazuri de tamaduirii dar sunt deajuns acestea pentru cei ce cred in minunii .Doamne ajuta pe cei ce cred in minunile Tale.
|
Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus: - Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine? - Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ? - Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii. Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!" Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica. Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus: - Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare. Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic. In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni. "Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."
|
O mama are forta sa surprinda poate controla certuri...poate sa duca sarcini grele,mentine frumusetea,iubirea si opiniile.Surade cand ar trebui sa tipe,canta cand ar trebui sa planga,plange cand e bucuroasa si rade cand e speriata.Iubirea ei e incontrolabila...unicul lucru gresit in ea ,e ca de multe ori uita cat de mult valoreaza! La multi ani de ziua ta mama !!!
|
„Cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.“ (I Cor. 10, 12) Când ne luăm crucea şi urmăm lui Hristos, să nu uităm că drumul ce ni se aşterne înainte nu va fi unul uşor, că ispitele se vor înmulţi şi că vom fi încercaţi la fiecare pas. Trebuie să luăm deci aminte în fiecare clipă la starea sufletului nostru, priveghind şi rugându-ne neîncetat. Se întâmplă adesea ca în momente de răgaz să ne simţim tari, încrezându-ne în forţele noastre, să ne vedem poate curăţia comparându-ne cu alţii şi, în loc să ne smerim, să ne mândrim cu asta, să spunem că noi cu adevărat pe toate le-am face pentru Hristos. Dar, de cele mai multe ori, nici nu terminăm de spus în gândul nostru vorbele de mândrie, că imediat ne vedem loviţi de rele şi începem să deznădăjduim, să cârtim împotriva lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Sfântul Ioan Scărarul ne învaţă: „Închide dar uşa la cămara trupului tău si uşa la sunetul limbii tale, iar înlăuntrul tău, poarta duhurilor. Întocmit la adânc întru aşa chip, ia seama de sus şi atunci vedea-vei cum şi când, de unde şi câţi şi în ce fel se silesc furii să vină sa-ţi răpească poama viei tale celei duhovniceşti“. Căci, într-adevăr, diavolul nu scapă niciodată momentul să distrugă tot ceea ce omul cu ajutorul lui Dumnezeu a clădit bun în sufletul său. Trezvia minţii este singura care permite omului să ia aminte neîncetat la cele ce se petrec în mintea şi inima lui şi să nu lase niciodată gândurile necurate să îi pătrundă în suflet şi să-l întineze. Nici atunci când ni se pare că stăm neclintiţi în credinţă nu trebuie să ne culcăm pe o ureche şi să ne lăsăm pradă uşoară diavolului, ci să punem strajă neadormită pentru ca nu cumva, ispitiţi fiind, să cădem. Şi să nu uităm mai ales că, precum spune şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, „trezvia noastră n-are nici o putere fără Iisus“ şi neîncetat să chemăm numele Său prin rugăciunea inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“.
|
"Argumentele pentru care se face cinstirea Sfintei Cruci în duminica a III-a a Postului Mare au fost expuse în numeroase rânduri de Sfinţii Părinţi şi marii predicatori ai Bisericii. Întărire pentru cei ce postesc, pregustare a jertfei Mântuitorului, încredinţarea Învierii Sale, odihnă pentru cei ce călătoresc spre Golgota. Fiecare dintre ele are frumuseţea sa, teologică, spirituală şi poetică. Cele mai multe dintre aceste formule - figuri de stil au fost concepute demult, când pentru toată lumea creştină Sfânta Cruce reprezenta izvorul vieţii lor. Multe secole după vremea acestei mentalităţi curate, suntem nedumeriţi de cuvintele ascultate în cadrul Sfintei Liturghii din această duminică (Marcu VIII, 34-38). Orice paradox ne pune pe gânduri, iar versetul 35 este cu adevărat un motiv de reflecţie adâncă pentru noi: „Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa“. Desigur, pentru cei familiarizaţi cu taina Bisericii, misterul nu este foarte greu de desluşit, dar câţi suntem dintre cei care obişnuim să adumbrim în pădurea dumnezeieştilor scrieri ale Părinţilor? De multe ori auzim expresia „vreau să-l descopăr pe Dumnezeu“. Minunată intenţie, binecuvântat drum. Orice cercetare, însă, din orice domeniu, orice iniţiere, orice dezvăluire presupune o trudă, o osteneală ce nu poate fi mică. A descoperi ceva înseamnă a pătrunde într-un loc necunoscut ţie. A păşi într-un mediu nesigur, acolo unde totul este surprinzător. Descoperirea înseamnă bucurie, îmbogăţire sufletească. Duhul nostru se adânceşte în taină, revelând în parte şi conştientizând din ce în ce mai mult infinitul dumnezeirii. Un astfel de drum presupune şi măsuri de precauţie, antrenament şi pregătire. Ca să escaladezi vârfurile lumii îţi trebuie echipament, foarte multă implicare şi jertfă de timp. La fel în orice domeniu, artistic, profesional sau mistic. Nu poţi avansa fără pregătire îndelungată. Ei bine, în descoperirea lui Dumnezeu avem nevoie de multă dorinţă şi de o osteneală nelimitată, pe măsura sfintei noastre ţinte. Căci acum nu mai putem spune că drumul nostru va avea un sfârşit, precum la înfigerea unui drapel în pieptul unui vârf de munte, obţinerea unui premiu renumit sau o medalie olimpică. „Câştigătorii“ descoperirii lui Dumnezeu rămân necunoscuţi în veacul de acum. O altă taină, înscrisă în Taina cea mare a lui Dumnezeu. Totuşi, orice competiţie trebuie să aibă anumite cerinţe. Prima dintre ele, expusă astăzi, este urmarea din iubire a Mântuitorului Hristos. Cum? Prin renunţarea la confortul nostru pierzător de suflet, la însingurarea noastră egoistă şi la fuga spre desfiinţarea umanităţii noastre. Până a ajunge la înţelegerea unor astfel de concepte, am putea face paşi mărunţi, apăsaţi, înainte. Am putea încerca să ţinem post după puterile noastre, să ne spovedim şi să privim la Cruce: vom alunga uşor-uşor umbrele minţii şi vieţii noastre şi ne vom apropia de lumina Învierii. „Trecând a treia săptămână a cinstitului post, Hristoase Cuvinte, învredniceşte-ne să vedem lemnul Crucii celei făcătoare de viaţă, şi cu cinste să ne închinăm şi să cântăm după vrednicie; să slăvim stăpânirea Ta, să lăudăm Patimile tale, să ajungem în chip curat la slăvita şi sfânta Înviere, la paştile cele de taină, prin care Adam iarăşi a intrat în rai“ (Stihiră la „Doamne, strigat-am“, Vecernia de joi din săptămâna a III-a a Postului Paştelui)." "
|
Biserica este locul in care omul nu trebuie sa intre, daca a lipsit pe cineva de iertare. Iata ce ne spune Evanghelistul Matei: "Cand aduci darul tau la altar, si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva asupra ta, lasa darul tau inaintea altarului si mergi de te impaca mai intai cu fratele tau; apoi, venind, adu darul tau” (Mat. 5, 23-24). Ceea ce-i lipseste omului din zilele noastre, este constiinta prezentei. El nu mai constientizeaza unde se afla. Crede ca a fi in Biserica este tot una cu a fi in orice alt loc. In realitate, el este aici pentru a se impartasi cu Trupul si Sangele Domnului. Insa, nimeni nu trebuie sa se impartaseasca daca nu este impacat cu ceilalti. Desigur, el isi poate minti duhovnicul, pentru se impartasi. In acest caz, imi vin in minte cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: "precum hrana cea trupeasca, intrand intr-un stomac bolnav, mai mult sporeste boala, asa hrana cea sufleteasca, gustandu-se cu nevrednicie, mai mult mareste raspunderea si osanda”. Pentru ca omul s-a obisnuit sa intre in Biserica si atunci cand nu daruieste iertare, s-a obisnuit si cu a sta pe loc, atunci cand preotul spune: "Cu frica, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati” (chemarea spre impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului). Cel ce s-a impartasit cu adevarat, nu va spune niciodata "te iert, dar nu te uit”. Un om impartasit nu mai are retineri in a acorda pe deplin iertarea. Luand in sine Iubirea, are putere sa iubeasa. Celui ce-i face rau, ii raspunde cu bine, si paradoxal, crede ca n-a facut pentru aproapele tot binele pe care putea sa-l faca.
Tinand dusmanie impotriva aproapelui, nu mai suntem constienti ca atunci cand rostim: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", ne rugam in felul urmator: "Doamne, eu raman pentru totdeauna dusmanul aproapelui meu, fii si Tu totdeauna dusmanul meu".
Este trist ca notiunea de iertare s-a diversificat, ca o intelege fiecare dupa cum vrea. Daca Scriptura ne spune sa iertam de saptezeci de ori cate sapte, nu inseamna ca daca am iertat de patru sute nouazeci de ori e cazul sa incetam a ierta. Si ar mai fi ceva, sa iertam asa cum iarta Dumnezeu!
Adrian Cocosila
|
Intr-o manastire aflata la poalele unui munte inalt, acoperit de paduri, traia, odata, un calugar batran, caruia i se dusese vestea pentru intelepciunea sa. Intr-o dimineata, a venit la el un tanar si l-a intrebat: - Sfintia Ta, am auzit ca, pentru a ne mantui, trebuie sa ne caim, sa ne para rau de toate pacatele ce le-am savarsit de-a lungul vietii. Dar, parinte, cat trebuie noi sa ne caim ? - Fiule, este de ajuns daca te caiesti o singura clipa, inaintea mortii. - Atat de putin, parinte ? - Da, fiul meu! - Dar, de unde sa stiu eu cand se apropie ceasul acela ? - Moartea poate veni oricand, asa ca asteapt-o pregatit, in orice moment sa te poata gasi cu smerenie si cainta in suflet. Dumnezeu este bun si iertator. Cine regreta din suflet pentru greselile sale si cauta sa nu mai pacatuiasca, acela are parte de o viata frumoasa si de linistea sufletului. Dar, mai mult decat orice, doar acela poate spera la mantuire, la viata vesnica. "Nestiind locul si vremea in care ne asteapta moartea, o vom astepta noi oriunde si oricand."
|
Spre sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase din nou o mare disputa legata de cei trei ierarhi pe care ii serbam astazi, oamenii intrebandu-se care este mai mare: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul sau Sfantul Ioan Gura de Aur. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinti impreuna.
Cuvintele pa care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfantului Ioan ne arata modul in care sfintii conlucreaza – cu Dumnezeu si intre ei -, asa cum si noi trebuie sa ne unim, in cuvant si in lucrare:
"Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."
In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi, stingandu-se astfel si disputele din capitala, lumea unindu-se in sarbatorirea impreuna a Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfantului Grigorie Teologul si a Sfantului Ioan Gura de Aur. Sursa: CrestinOrtodox.ro
|
Sfanta Liturghie este pentru credinciosi o adevarata scoala de invatatura crestina,la indemana si pe intelesul tuturor.In randuiala Sfintei Liturghii gasim insasi istoria mantuirii noastre,aratand prin semnele vazute,ce alcatuiesc aceasta inaltatoare slujba.Toate cele ce se savarsesc,se canta si se rostesc in timpul Sfintei Liturghii ne duc cu gandul la Domnul Nostru Iisus Hristos,pentru ca in ele il vedem aratat si slavit pe El.Si intreaga Lui lucrare mantuitoare.Participand la Sfanta Liturghie,petrecem impreuna cu Iisus,ascultam glasul Lui si suntem aproape de El.Cand intram intr-o biserica trebuie sa constientizam faptul ca intram intr-un lacas sfintit,in casa lui Dumnezeu.In momentul in care pasim peste pragul bisericii trebuie sa lasam afara toate gandurile, toate grijile lumesti,toate simtirile pamantesti.In biserica se intra"cu credinta ,cu frica lui Dumnezeusi cu evlavie"sa incercam astfel:"Sus sa avem inimile!".Primul lucru care trebuie sa-l facem cand intram in biserica este de a ne inchina mai intai in fata Sfintei Evanghelii si a icoanei de pe tetrapod,ce inchipuie pe Hristos in mijlocul bisericii,apoi in fata iconostasului,vinul ,prescurile si pomelnicul se dau prin usa dinspre miazanoapte a altarului.In biserica,femeile stau in partea stinga,iar barbati in partea dreapta.Trebuie sa ne inchinam,sa facem semnul crucii si sa ingenunchem in timpul cantarii"Pre Tine Te laudam"cand se sfintesc Darurile si preotul mijloceste pentru noi.De aici inainte cinstitele Daruri devin "Sfintele Daruri".Toata slujba trebuie sa ascultata cu luare aminte,ca si cum l-am asculta pe Insusi Hristos.De la predica nu este bine sa plecam niciodata.Aceasta trebuie ascultata cu evlavie,pentru ca preotul nu vorbeste in numele lui,ci al lui Dumnezeu.Respectand randuiala crestina,vom iesi din biserica mai luminati.mai buni si mai apropiati de Dumnezeu.Doamne ajuta.
|
Cel mai puternic mijloc prin care se poate apropria omul de Dumnezeu si a vorbi cu El este rugaciunea,fiindca in timpul rugaciunii se uneste duhul omului cu Dumnezeu Cu duhul umilit, cu inima infranta si smerita, asa cum se ruga proorocul David, cantand: "...duhul umilit, inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi"; Cu nebiruita si neobosita nadejde, caci asa spune Mantuitorul: "Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati si primit, si le veti avea" Cu nespurcate buze, adica sa nu ceri lui Dumnezeu cele ce sunt spre raul tau si al aproapelui, fiindca atunci rugaciunea ta se preface intru pacat .Cu neincetare, dupa porunca Mantuitorului care ne indeamna: "Neincetat va rugati". Si astfel rugandu-va, se vor da voua toate si se vor umple inimile si casele voastre de untudelemn al bucuriei, de duhovniceasca alifie a vindecarilor, de roua mantuirii vesnice, de grau, de vin si de toate bunatatile cele de pe pamant si cele din ceruri. Pentru marile si grelele trebuinte, mergi la biserica si la preotii ei, ca sa se roage pentru tine, caci aceia au plinirea tuturor bucuriilor. Doamne ajuta.Amin.
|
|
|
