Se spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul nostru Iisus Hristos a fost condamnat la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota. Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Iisus l-a vindecat odată pe fiul ei, care era bolnav de moarte.
Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota, unde Iisus era bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau. Din mâinile şi picioarele Lui sfinte curgeau stropi mari de sânge.
Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos, lângă crucea Domnului, şi a început să se roage plângând de durere:
- Doamne Sfinte, Tu, care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. Te rugăm, iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi lasă-ne un semn, să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi.
Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile Lui Iisus. Femeia n-a mai mers acasă, ci a rămas în oraşul Ierusalim. După trei zile de la răstignire, acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult, spunând: Hristos a înviat!
Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul ei, care erau semnul suferinţelor Lui Iisus pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărţea tuturor câte un ou roşu, spunându-le: Hristos a înviat!
De atunci, în fiecare an, în Vinerea Mare, femeia aceea credincioasă îşi pregătea câte un coş cu ouă roşii în amintirea Răstignirii şi Învierii Domnului. Le împărţea copiilor şi săracilor, povestindu-le despre suferinţele lui Iisus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea Învierii Domnului, spunându-le: Hristos a înviat!, şi primind răspunsul: Adevărat a înviat!
De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşti şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului.
|
TREPTELE RUGĂCIUNII
14.1) Deprinderea dobândită din obişnuitele rugăciuni săvârşite cu glas tare în biserică şi acasă.
2) Înrudirea gândurilor şi simţămintelor născute din rugăciune, cu mintea şi cu inima.
3) Rugăciunea neîncetată. Rugăciunea lui Iisus poate să se săvârşească pe toate treptele acestea, dar
adevăratul ei "loc" se află în rugăciunea neîncetată. Cea dintâi cerinţă pentru buna izbândire a unei
rugăciuni este curăţirea inimii de patimi şi de orice altă legătură împătimită faţă de toate cele
simţite. Fără aceasta, rugăciunea va rămâne mereu pe treapta cea dintâi, pe treapta citirii. Pe măsura
curăţirii însă, rugăciunea citită va trece într-o rugăciune făcută cu mintea şi cu inima. Iar când inima
se va curăţi cu totul, atunci vor fi puse temeliile rugăciunii neîncetate. Cum trebuie să lucraţi? În
biserică urmăriţi slujba şi păstraţi gândurile şi simţămintele, pe care ni le dau slujbele dumnezeieşti.
Acasă treziţi în sinea voastră gânduri şi simţăminte în legătură cu rugăciunea şi întreţineţi-le în
sufletul vostru cu ajutorul rugăciunii lui Iisus.
15. Rugăciunea are felurite trepte. La început este numai o rugăciune vorbită; dar împreună cu ea
trebuie să meargă rugăciunea minţii şi a inimii, care trebuie să ajungă să-şi câştige căldura şi să se
sprijine pe cea citită. Numai după aceasta, rugăciunea minţii dobândeşte o stare de neatârnare şi ni
se descoperă, când lucrătoare, prin încordarea propriilor puteri, când de sine trezitoare de mişcări
duhovniceşti. În forma cea din urmă, ea este totdeauna cu acele atrageri de care am vorbit şi care ne
trec înlăuntrul nostru la faţa lui Dumnezeu; ea se săvârşeşte odată cu ele şi sporeşte dintr-însele.
Mai tîrziu, când starea în care se află sufletul în timpul acestor atrageri, ajunge să fie statornică,
atunci rugăciunea făcută de minte şi de inimă, ajunge neîncetată în lucrarea ei. şi încă mai mult,
atragerile vremelnice de mai înainte se schimbă în stări de contemplare, în timpul cărora şi din care
se descoperă şi rugăciunea contemplativă. Contemplarea este supunerea deplinăa minţii şi a întregii
vederi lăuntrice unui subiect duhovnicesc cu atâta putere, încât tot ce se află în afara lui este uitat,
iese din conştiinţă; mintea şi conştiinţa trec şi intră în subiectul contemplării în aşa chip, încât ele
parcă nici n-ar fi în noi.
16. "Faceţi în toată vremea întru Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri". (Efes. 6. 18). Arătând
trebuinţa rugăciunii, Apostolul arată totdeauna cum se cuvine ca să fie rugăciunea ascultată. Mai
întâi, zice: "rugaţi-vă cu toată felurimea rugăciunilor şi cererilor, cu toată osârdia, cu durere în
inimă, şi cu o îndreptare înflăcărată a duhului către Dumnezeu". Al doilea, zice: "rugaţi-vă în toată
vremea". Prin aceasta el porunceşte să ne rugăm fără să ne lăsăm biruiţi în faţa încercărilor şi fără să
ne lăsăm prinşi de vraja somnului. Rugăciunea nu trebuie să fie numai o îndeletnicire săvârşită la o
anumită vreme ci o stare de totdeauna a sufletului nostru. Caută, zice Sf. Ioan Gură de Aur, şi nu te
mărgini numai cu un anumit timp din zi. Auzi ce grăieşte! În orice vreme apucă-te de rugăciune,
după cum spune şi în altă parte: "Neîncetat vă rugaţi" ( 1 Tes. 5,17). Iar al treilea, ne zice: "rugaţi-vă
întru Duhul", adică rugăciunea nu trebuie să fie numai cea din afară ci şi lăuntrică, care se
săvârşeşte de către minte în inimă. În aceasta stă fiinţa rugăciunii, care este o trecere înaltă a minţii
şi inimii către Dumnezeu. Sfinţii Părinţi deosebesc rugăciunea făcută cu mintea şi cu inima, de cea
făcută întru Duhul. Prima se săvârşeşte printr-o lucrare pornită din voia celui ce se roagă, cea de a
doua îl află ea pe om, cu toate că el îşi dă seama de ea, totuşi rugăciunea lucrează singură neatârnat 21
de străduinţele celui ce se roagă. Această rugăciune este mişcată de Duhul. Pe aceasta din urmă nu o
putem avea la poruncă, fiindcă ea nu se află în puterea noastră. Ea poate fi dorită, căutată şi primită
cu mulţumire, dar nu săvârşită oricând, după voie: De altminteri, oamenii curăţiţi de patimi, au în
cea mai mare parte o rugăciune mişcată de Duhul. De aceea trebuie să înţelegem că Apostolul ne
porunceşte rugăciunea cea cu mintea şi cu inima să o săvârşim, atunci când spune: "rugaţi-vă întru
Duhul". Adică s-ar putea adăuga: rugaţi-vă cu mintea şi cu inima, dar în dorinţa de a ajunge şi la
rugăciunea cea duhovnicească. O astfel de rugăciune ţine sufletul mereu treaz înaintea feţei lui
Dumnezeu, Care este pretutindeni. Trăgând la sme şi revărsând dintru sine dumnezeieştile lumini,
ea alungă pe vrăjmaşi.
Se poate spune hotărât, că într-o asemenea stare, diavolii nu se pot apropia de suflet. Numai aşa e cu
putinţă să te rogi în orice vreme şi în orice loc.
17. Cum a spus Apostolul: "vreau să spun cinci cuvinte cu mintea mea, decât mii cu limba".
Urmează de aici mai întâi de toate, că prin aceste cinci cuvinte trebuie să ne curăţim mintea şi
inima, spunând neîncetat din adâncul inimii: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieşte-mă"! şi astfel să ne ridicăm până la cântarea cea făcută numai cu mintea. Pentru că orice
nou îcepător şi supus patimilor poate lucra această rugăciune prin paza inimii, pe câtă vreme
cântarea cea duhovnicească n-o poate săvârşi de loc, dacă nu va fi curăţit din vreme prin rugăciunea
minţii.
18. Întrebarea ce se pune în legătură cu rugăciunea: "Cum trebuie să ne rugăm, cu gura sau cu
mintea?" - este dezlegată prin cele dintâi cuvinte; "Să ne rugăm uneori cu cuvintele, alteori cu
mintea". Deci trebuie să ne fie lămurit, că nu e cu putinţă să ne rugăm cu mintea chiar fără cuvinte,
ci doar că aceste cuvinte nu se aud, dar că acolo înlăuntru ele sunt rostite în tăcerea cugetului.
Aceasta se poate spune mai bine astfel: roagă-te uneori prin cuvinte spuse în auz şi alteori prin
cuvinte care nu se aud. Trebuie să ne îngrijim doar, că atât rugăciunea rostită în sus, cât şi cea
nerostită auzirii să pornească din inimă.
19. Lucrarea acestei rugăciuni e simplă: stai cu mintea în inimă în faţa Domnului şi cheamă-L:
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă, sau numai: Doamne miluieşte-mă... Milostive
Doamne, miluieşte-mă pre mine păcătosul... sau prin alte oricare cuvinte. Puterea nu stă în cuvinte,
ci în înţelesuri şi în simţiri.
20. Rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă! este o rugăciune
vorbită ca oricare alta. Ea nu are însă nimic deosebit, ci îşi trage puterea din felul şi din starea în
care se săvârşeşte.
Toate metodele despre care se scrie (să te aşezi, să te apleci), despre săvârşirea cu meşteşug a
acestei rugăciuni, nu sunt potrivite tuturor şi fără un îndrumător care să fie de faţă, sunt
primejdioase. De unul singur, e mai bine să te apuci decât de toate acestea. Singura metodă ce se
cere tuturor e: "să stai cu luare aminte în inimă". Celelalte sunt lăturalnice şi nu aduc nici un adaus
însemnat lucrării.
Despre rugăciunea lui Iisus şi roadele ei se mărturiseşte, că nu se află în lume ceva mai înalt decât
aceasta. Nu e spus că după lege. Ci ca şi cum s-ar fi aflat un talisman! Rugăciunea luată ca o
alcătuire de cuvinte şi ca o rostire nu dă în nici un chip roade. Toate roadele pot fi primite şi fără22
această rugăciune de cuvânt glăsuit, ci numai printr-o simplă îndreptare a minţii şi a inimii către
Dumnezeu. Fiinţa lucrării este: "să ne statornicim întru pomenirea lui Dumnezeu şi să umblăm în
prezenţa lui Dumnezeu". Putem spune oricui: "Fă cum vrei, numai caută să ajungi aici, ori fă
rugăciunea lui Iisus, ori bate metanii, ori umblă la biserică, fă ce vrei, numai caută să ajungi până
acolo, încât să-ţi aduci aminte necontenit de Dumnezeu. Îmi amintesc că m-am întâlnit la Kiev cu
un om care spunea: "N-am folosit nici un fel de metodă, n-am cunoscut nici rugăciunea lui Iisus şi
cu toate acestea, toate ce scriu aici le-am dobândit şi le am. Cum? Nici eu nu ştiu. Dumnezeu mi lea dat!... Faptul că Dumnezeu a dat, sau va da, trebuie luat în considerare ca un scop, pentru ca să nuL amestecăm cu darul Harului.
Unii spun: dobândeşte rugăciunea lui Iisus, adică rugăciunea lăuntrică. Rugăciunea lui Iisus este un
bun mijloc, care duce la rugăciunea lăuntrică, în timp ce ea în sinea ei, nu este o rugăciune lăuntrică,
ci din afară. Cei ce o deprind fac foarte bine. Dar dacă se vor opri numai la ea şi nu vor merge mai
departe, atunci ei se vor opri la mijlocul drumului...
În timpul rugăciunii lui Iisus e totuşi nevoie de cugetarea de Dumnezeu; altminteri aceasta ne va fi o
hrană uscată. Bine este aceluia căruia numele lui Iisus îi este legat de limbă. Cu toate acestea, este
cu putinţă ca în vremea acestei rostiri să nu-ţi aminteşti deloc de Domnul şi chiar să ai gânduri
potrivnice Lui. Prin urmare, totul atârnă de întoarcerea cu tot cugetul treaz şi liber către Dumnezeu,
precum şi de osteneala noastră, în care trebuie să ne păstrăm cu chibzuinţă.
21. Cugetarea de Dumnezeu poate fi înlăcuită prin rugăciunea lui Iisus. Dar este oare în această
privinţă vreo nevoie de aceasta? Ele sunt una şi aceeaşi. Cugetarea de Dumnezeu se petrece atunci
când suim în lucrarea cugetului nostru un adevăr oarecare dintre acestea: Întruparea, moartea pe
Cruce, Învierea, însuşirea lui Dumnezeu de a fi pretutindeni şi altele, fără nici un fel anume de
îndrumare a gândurilor.
22. Săvârşirea rugăciunii lui Iisus e simplă; să stai cu luare aminte în inimă înaintea feţei lui
Dumnezeu şi să-L chemi: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!" Lucrarea
nu stă în cuvinte, ci în credinţă, în zdrobirea inimii şi în dăruirea noastră în mâinile lui Dumnezeu.
Cu asemenea simţăminte, dacă stăm în faţa lui Dumnezeu, chiar fără cuvinte... asta încă va fi o
rugăciune.
23. Osteniţi-vă cu rugăciunea lui Iisus. Dumnezeu vă va binecuvânta. Dar, odată cu deprinderea
gurii, de a rosti această rugăciune, uniţi amintirea de Dumnezeu cu frica şi cu evlavia. Că mai întâi
de toate e să umblăm în faţa Domnului sau sub privirea ochiului lui Dumnezeu, dându-ne bine
seama că El ne cercetează, că vede până în adâncul sufletului şi inimii noastre tot ce se află acolo.
ştiinţa despre aceasta este pârghia cea mai puternică, ce pune în mişcare viaţa noastră lăuntrică,
duhovnicească.
24. E bine să uniţi rugăciunea lui Iisus cu răsuflarea voastră, aşa cum faceţi. Asta s-a spus de cei din
vechime. Răsuflarea ţine locul metaniilor.
25. Adânciţi-vă în rugăciunea lui Iisus, atât cât vă stă în puteri. Ea vă va aduna, vă va face să simţiţi
o putere întru Domnul, şi să fiţi necurmat cu El împreună; printr-însa nu veţi coborî din starea
aceasta nici când veţi fi singuri, nici când vă veţi afla printre oameni, nici când vă veţi îndeletnici cu
treburile gospodăreşti, nici când veţi citi sau vă veţi ruga. Puterea acestei rugăciuni să n-o puneţi 23
însă în repetarea cuvintelor cunoscute, ci în îndreptarea minţii şi a inimii către Dumnezeu, care se
face în timpul rostirii acestor cuvinte. Atât una cât şi cealaltă să meargă împreună.
26. Rugăciunea lui Iisus este asemenea oricărei rugăciuni. Ea e mai puternică totuşi decât toate
celelalte rugăciuni numai prin atotputericul Nume al lui Iisus, al Domnului, al Mântuitorului, când
El este chemat cu credinţă deplină, fierbinte şi neclătinată; care ştie că El este aproape, că vede şi
aude toate şi că ia aminte din întreaga Lui fiinţă la cererile noastre, fiind gata să îndeplinească şi să
ne dea toate cele pe care le cerem. O astfel de credinţă nu ne poate lăsa de ruşine. Dacă uneori,
rugăciunile par că nu capătă răspuns decât foarte anevoie, asta atârnă mai cu seamă de nepregătirea
celui ce se roagă de a primi cele cerut
27. Rugăciunea care se face însoţită de cugetarea asupra cuvintelor ce le rostim, este şi ea tot o
rugăciune numai că e şchioapă de un picior, lipsindu-i simţirea duhovnicească a inimii. Rugăciunea
aceasta încetează de a mai fi rugăciune de îndată ce luarea aminte fuge de la cuvintele rostite. Dacă
ajungem să ne ţinem cu trezvie în vremea rugăciunii, rugăciunea aceasta nu e mulţumitoare.
Simţirea cea duhovnicească va veni şi ea, dar pentru aceasta trebuie să ne încordăm toate puterile
fiinţei noastre.
28. Rugăciunea lui Iisus nu este un dar, un oarecare talisman; puterea ei vine din credinţa în
Domnul şi dintr-o adâncă unire cu El, ce se săvârşeşte cu inima şi cu mintea. Într-o asemenea stare,
Numele Domnului se dovedeşte mult lucrător întru chemarea rugăciunii. Dar repetarea cea din afară
a cuvintelor nu înseamnă şi nu rodeşte nimic.
29. O temeinică împăcare a gândurilor este un dar de la Dumnezeu; dar darul acesta nu se dă fără
osteneala unei lucrări proprii, plină de stăruinţă. Nici prin propriile voastre osteneli nu veţi dobîndi
nimic şi nici Dumnezeu nu vă va dărui ceva, dacă nu vă veţi strădui din toate puterile. Asta e o lege
de neînlăturat.
30. Cât despre felul de osteneală ce trebuie depusă întru aceasta, am amintit-o de mai multe ori; să
nu lăsăm gândurile să rătăcească după bunul lor plac, iar când ele vor alerga de la noi fără voia
noastră, noi vom trebui să le întoarcem îndată înapoi, învinuindu-ne în cugetul nostru cu durerea în
suflet pentru această nestăpînire. Sf. Ioan Scărarul spune în această privinţă, că "trebuie să ne
închidem mintea cu stăruinţă în cuvintele rugăciunii".
31. Niciodată nu trebuie să socotim că vreo lucrare oarecare duhovnicească este desăvârşit
statornicită în noi şi cu atât mai puţin să socotim această rugăciune; ci trebuie să ne purtăm
întotdeauna în aşa chip ca şi cum pentru întîia oară am fi început s-o săvârşim. Ceea ce se face
pentru întâia oară se săvârşeşte şi cu osârdia cea dintâi. Dacă atunci când veţi începe rugăciunea veţi
socoti că niciodată nu v-aţi dat silinţa atât cât se cuvine şi că vreţi să faceţi acest lucru abia de acum
pentru întâia oară, atunci veţi săvârşi întotdeauna rugăciunea cu osârdia cea dintâi. şi ea va merge
bine.
şi de nu veţi propăşi întru rugăciune, să nu vă aşteptaţi la vreo propăşire în nici una din celelalte
fapte bune, fiindcă ea e rădăcina tuturor.
32. De pe urma cugetării de Dumnezeu, un gând oarecare se va alipi mai tare decât toate celelalte de
inima ta. Atunci, la sfârşitul acestei îndeletniciri de cugetare e bine să te opreşti asupra gândului 24
acela şi să te hrăneşti din puterea înţelesului lui vreme cât mai îndelungată. Prin aceasta se netezeşte
calea spre rugăciunea cea neîncetată.
33. Dacă te înalţi cu mintea către Dumnezeu şi spui cu zdrobire de inimă: "Doamne miluieşte!
Doamne binecuvintează! Doamne ajută!" acesta este un strigăt de rugăciune; dar dacă se zămisleşte
şi se aşază în inima ta simţirea lui Dumnezeu, atunci aceasta este rugăciunea cea neîncetată, care
fără cuvinte şi fără a avea nevoie să stăm la rugăciune, de la sine se îndeplineşte.
34.1 Tesaloniceni 5,17: "Neîncetat vă rugaţi". şi în alte Epistole Sf. Pavel porunceşte: "La
rugăciune, daţi-vă toată stăruinţa" (Rom,12,12) şi: "Stăruiţi întru rugăciune, fiii treji cu mintea"
(Col. 4, 2). "Faceţi în toată vremea, întru Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri" (Efes. 6, 18).
Stăruinţa şi neîntreruperea în rugăciune, o învaţă însuşi Mântuitorul prin pilda văduvei, care datorită
stăruinţei ei şi-a dobândit cele cerute de la judecătorul cel nedrept (Luca,18,1 şi urm.). Se vede, prin
urmare, că rugăciunea cea neîncetată nu este o hotărâre întâmplătoare, ci o trăsătură temeinică a
duhului creştin. Viaţa creştinului, după Apostol "este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu" (Col. 3, 3).
De aceea, el trebuie să petreacă în chip nedespărţit în Dumnezeu, cu luare aminte şi cu simţirea şi
aceasta este însăşi simţirea neîncetată. Pe de altă parte, orice creştin este "biserica lui Dumnezeu",
întru care "vieţuieşte Duhul lui Dumnezeu (1 Cor. 3,16; 6,19; Rom. 8, 9). şi tocmai acest "Duh"
care petrece totdeauna într-însul şi care mijloceşte pentru el, se şi roagă pentru el întotdeauna cu
suspinuri negrăite (Rom. 8, 26), învăţându-l şi pe el rugăciunea cea neîncetată. Cea dintâi lucrare
săvârşită de darul cel dumnezeiesc, care-l întoarce către Dumnezeu pe omul cel păcătos, se
descoperă prin aţintirea minţii şi inimii la Dumnezeu. Iar mai târziu, când prin pocăinţă şi prin
închinarea vieţii sale Domnului, darul lui Dumnezeu, care lucrează din afară prin Sfintele Taine, se
va pogorî şi va petrece întru el, atunci însăşi acea simţire a minţii şi a inimii în Dumnezeu şi din
care e făcută fiinţa rugăciunii, ajunge să fie neschimbată şi neîncetată. El se descoperă pe felurite
trepte şi, ca oricare alt dar, trebuie să fie aprins (încălzit) de către acela care-l primeşte (2 Tim. 1, 6).
Darul acesta se aprinde (încălzeşte) însă într-un chip deosebit prin osteneala rugăciunii şi mai cu
seamă prin petrecerea răbdătoare şi cu toată cuviinţa, în rugile bisericeşti. Roagă-te neîncetat,
osteneşte-te întru rugăciune şi vei dobândi rugăciunea cea neîncetată, care va începe să se
săvârşească singură în inima ta fără vreo încordare deosebită. Pentru oricine e limpede, că porunca
dată de Apostol nu se îndeplineşte numai din simpla săvârşire a rugăciunilor rânduite la anumite
ceasuri, ci aceasta cere să umbli pururea în faţa lui Dumnezeu, Cel care vede toate şi se află peste
tot şi aceasta printr-o învăpăiere fierbinte, făcută prin întoarcerea minţii în inimă către ceruri. Viaţa
întreagă, în toate amănunţimile ei, trebuie să fie pătrunsă de rugăciune. Iar taina acesteia se cuprinde
toată în dragostea de Dumnezeu. Precum o mireasă ce-şi iubeşte mirele nu se desparte de el cu
amintirea şi cu simţirea, tot astfel şi sufletul, care s-a unit cu Domnul prin dragoste, petrece
necontenit cu El, îndreptând spre El calde vorbiri din inimă. "Cel ce se uneşte cu Domnul este un
singur Duh cu El" ( 1 Cor. 6, 17).
35. Mi-aduc aminte că Sf. Vasile cel Mare, pus în faţa întrebării despre chipul în care au putut
Apostolii să se roage neîncetat, dă următoarea dezlegare: ei cugetau în toate lucrările lor la
Dumnezeu şi trăiau într-o viaţă neîncetat închinată Domnului. Această stare sufletească era pentru
ei o rugăciune neîncetată. 25
36. Vă pare rău că rugăciunea lui Iisus nu este neîncetată - că nu o rostiţi neîncetat - dar nici nu se
cere asta, ci ceea ce se cere este să aveţi o necurmată simţire de Dumnezeu, care poate avea loc şi în
timpul vorbirii şi în timpul citirii şi în timpul observării şi cercetării oricăror lucruri. Cum însă
rugăciunea lui Iisus - atunci când vă rugaţi cu ea, se face în chipul de mai sus, atunci urmaţi să
lucraţi în acest chip şi rugăciunea îşi va lărgi câmpul.
37. Uneori se poate folosi toată vremea rânduită pentru pravilă, în rostirea unui psalm pe de rost,
alcătuind din fiecare stih o rugăciune deosebită. Mai mult: uneori se poate săvârşi întreagâ pravilă,
folosindu-ne de rugăciunea lui Iisus făcută cu metanii. Iar câteodată se poate lua câte puţin din toate
acestea, atât din prima cât şi din cea de a doua şi din cea de a treia. Lui Dumnezeu îi trebuie inima
(Pilde, 23, 26) şi îi este de ajuns dacă ea va sta cât mai grabnic cu evlavie în faţa lui. Rugăciunea
neîncetată tocmai în aceasta stă: să ne aflăm întotdeauna cu evlavie în faţa lui Dumnezeu. Iar peste
această stare, pravila nu face decât să pună lemne pe foc, în cuptorul care trebuie încălzit cu puterea
duhului.
38. Din rugăciunea cea neîncetată, nevoitorul ajunge la sărăcia cea duhovnicească: învăţând să
ceară necontenit ajutorul lui Dumnezeu, pe nesimţite, îşi nimiceşte încrederea în sine; astfel încât,
dacă va face ceva bun, nu vrednicia lui va vedea în această faptă, ci mila lui Dumnezeu, pe care
neîncetat i-o cere Celui Prea Înalt.
Rugăciunea cea necurmată duce pe om la dobândirea credinţei, pentru că cel ce necontenit se roagă,
începe să simtă treptat prezenţa lui Dumnezeu. Simţirea aceasta poate creşte încet, încet şi în aşa
măsură se poate întări, încât ochiul minţii să-L poată vedea pe Dumnezeu în pronia Lui, decât cum
vede ochiul simţit lucrurile materiale ale lumii; iar inima poate ajunge să simtă prezenţa lui
Dumnezeu. Cel ce vede în chipul acesta pe Dumnezeu şi îi simte prezenţa, nu poate să nu creadă
întru EI cu o credinţă vie, care se adevereşte prin fapte. Rugăciunea neîncetată nimiceşte viclenia
prin nădejdea în Dumnezeu, călăuzeşte duhul către sfânta simplitate, dezobişnuind mintea de
gândurile cele cu multe şi felurite chipuri, de încolţirea acelor începuturi de gând cu privinţă la noi
înşine şi la aproapele, păstrându-ne pururea mintea la sărăcie şi smerenia înţelesurilor ce alcătuiesc
dumnezeiasca învăţătură. Cel ce se roagă neîncetat se dezvaţă treptat de deprinderea de a visa şi de
a se împrăştia cu mintea; el se leapădă de grija de la cele multe şi deşarte, cu atât mai mult, cu cât
învăţătura cea sfântă şi smerită i se va adânci în suflet şi i se va înrădăcina într-însul. În sfârşit, el
poate ajunge către starea de pruncie, cea poruncită de cuvântul Evangheliei, sau să se facă nebun
pentru Hristos, adică să arunce înţelepciunea lumii cea cu nume mincinos, primind de la Dumnezeu
o înţelepciune duhovnicească mai presus de fire. Prin rugăciunea neîncetată se spulberă duhul
iscodirii, al friicii, al neîncrederii. Toţi oamenii încep să pară buni; iar dintr-un asemenea zălog, pe
care ţi l-ai pus în inimă faţă de oameni, se naşte dragostea faţă de ei. Cel ce se roagă neîncetat întru
Domnul, îl cunoaşte pe Domnul, dobândeşte frica lui Dumnezeu, cu frică şi curăţenie intră în curata
dragoste dumnezeiască. Iubirea lui Dumnezeu îşi umple astfel biserica cu darurile Duhului.
39. Rugăciunea minţii se săvârşeşte când stăm eu mintea în faţa lui Dumnezeu, fie într-un chip
simplu, fie prin aducerea cererilor, mulţumirilor şi proslăviilor. E nevoie să ne deprindem cât mai
temeinic cu această stare, să ne aflăm în legătură cu Dumnezeu, dincolo de orice chipuri, de orice
cugetări, de orice mişcare simţită a gîndurilor. Iată acestea sunt adevăratele expresii! În aceasta 26
constă tocmai fiinţa rugăciunii minţii sau starea minţii in inimă, ce se săvârşeşte în faţa lui
Dumnezeu.
Rugăciunea minţii are două stări. Ea este sau lucrătoare, când omul îşi încordează propriile lui
puteri sau de sine mişcătoare, când rugăciunea lucrează de la sine. Cea din urmă se întâmplă când
noi suntem atraşi către cele dinlăuntru, după cum am mai pomenit, iar cea dintâi trebuie să fie
neostenită strădanie în toată vremea. Deşi, prin ea însăşi rugăciunea minţii cea lucrătoare nu duce la
nici un fel de izbândă, fiindcă gândurile ne sunt mereu furate, totuşi, dând printr-însa mărturie
despre dorirea şi stăruinţa noastră spre a dobândi rugăciunea cea neîncetată, astfel chemăm către noi
mila lui Dumnezeu şi pentru această osteneală Dumnezeu ne dă din când în când acea atragere către
El dinlăuntru, în timpul căreia rugăciunea minţii se arată în înfăţişarea ei cea adevărată.
40. Rugăciunea lui Iisus se poate face cu mintea în inimă fără a mişca limba. Această rugăciune e
mai bună decât cea rostită cu limba. Cea cu limba să fie făcută doar pentru înlesnirea rugăciunii
făcută cu mintea. Astfel, rugăciunea ce se rosteşte cu limba ne e uneori de trebuinţă pentru întărirea
rugăciunii minţii.
41. În lucrarea rugăciunii lui Iisus trebuie să ne îndepărtăm orice chip care ar veni să mijlocească
între mine şi Domnul, iar vorbele rostite ale rugăciunii nu sunt chiar miezul lor, ci doar unelte
mijlocitoare. Lucrul de căpetenie este starea minţii în inimă în faţa lui Dumnezeu: întru aceasta stă
rugăciunea minţii şi nu în cuvinte. Cuvintele au aici aceiaşi însemnătate ca şi oricare altă rugăciune.
Fiinţa rugăciunii stă în umblarea înaintea Domnului, iar umblarea aceasta în faţa lui Dumnezeu
nedespărţită de încredinţarea vie în duhul nostru, că precum Dumnezeu pretutindeni este, tot astfel
se află El şi întru noi, toate cele dinlăuntru văzându-le. El vede chiar mai mult decât vedem noi
înşine. Nici această descoperire în cugetul nostru a ochiului lui Dumnezeu care ne cercetează până
în adânc, nu trebuie să ia vreo întruchipare, ci totul trebuie să fie doară încredinţare sau simţire a
prezenlei Celui Prea Înalt. Cine se află într-o încăpere prea călduroasă, simte cum îl cuprinde şi-l
pătrunde căldura. Acelaşi lucru trebuie să se întâmple şi cu omul cel duhovnicesc, care este
înconjurat de Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea, Care pe toate le cuprinde şi Care este foc.
Cuvintele: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă", cu toate că în ele înşile
sunt doar sunete care nu alcătuiesc însăşi fiinţa lucrării, sunt totuşi unelte foarte puternice şi mult
lucrătoare, fiindcă numele Domnului
Iisus este nume de mare înfricoşare pentru vrăjmaşii mântuirii noastre şi nume prea binecuvântat
pentru cei ce-L caută pe Dumnezeu. Cugetaţi întotdeauna în chip simplu la lucrul acesta, fără a
căuta într-însul în nici un fel vreo lucrare sau putere de vrajă. Rugaţi-vă pentru toate Domnului,
Prea Curatei Stăpâne şi Îngerului Păzitor, iară ei vă vor învăţa toate fie de-a dreptul, fie prin
mijlocirea altora.
42. Tu ai auzit adeseori cuvinte ca acestea: rugăciunea grăită, rugăciunea minţii, rugăciunea inimii,
pe deasupra, poate ai auzit şi vreo judecată cu privire la fiecare dintre ele. Dar de ce se ajunge la o
astfel de desfacere a rugăciunii în părţile din care este alcătuită? Din pricină că, datorită nesocotinţei
noastre, se întâmplă uneori, ca limba doar să rostească cuvintele sfinte ale rugăciuinii, iar mintea
rătăcind cine ştie unde; iar alteori, se întâmplă, chiar ca mintea să înţeleagă cuvintele rugăciunii, dar
inima să nu le răspundă prin simţirea ei. În întâiul caz rugăciunea este doar vorbă goală, dar nu e 27
deloc rugăciune; în cel de doilea caz, cu toate că rugăciunea gândită cu mintea se uneşte cu cea
glăsuită cu gura, nici aceasta nu este o rugăciune desăvârşită, deplină. Rugăciunea deplină şi
adevărată se săvârşeşte atunci, când împreună cu cuvântul rugăciunii şi cu gândul rugăciunii se
adună întrolaltă şi simţirea ei.
43. Rugăciunea minţii sau lăuntrică, se face numai atunci când cel ce se roagă, adunându-şi mintea
în inimă, de acolo îşi porneşte rugăciunea către Dumnezeu, dar nu prin cuvânt auzit, ci prin cuvânt
neauzit, prin care Îl proslăveşte, Îi mulţumeşte mărturisindu-şi cu inima zdrobită păcatele în faţa lui
Dumnezeu şi cerând de la El toate cele bune şi de folos pentru suflet şi trup. Trebuie să ne rugăm nu
numai cu cuvântul, ci şi cu mintea şi nu numai cu mintea, ci şi cu inima, pentru ca astfel mintea să
vadă limpede şi să înţeleagă ceea ce se rosteşte prin cuvânt iară inima să simtă ce cugetă în vremea
aceea mintea. Toate acestea îmbinate laolaltă întemeiază rugăciunea cea adevărată şi, dacă în
rugăciunea ta lipseşte cumva ceva din toate acestea, atunci să ştii că ea sau nu este o rugăciune
desăvârşită, sau că nu e deloc o rugăciune.
44. Cel ce şi-a aflat pocăinţa merge către Domnul. Calea spre El este, propriu-zis, calea lăuntrică,
cea care se săvârşeşte în minte şi în inimă. Mişcarea de gând a minţii şi cu starea inimii, în aşa fel
trebuiesc potrivite între ele, încât omul să-şi afle duhul pururea cu Domnul, să se descopere în
apropiere de El. Cine ajunge la starea aceasta, acela neîncetat se luminează pe sine din lumina cea
lăuntrică, primind în sinea lui strălucirea luminei celei înţelegătoare (Teodorit), asemenea lui Moise
căruia i s-a luminat faţa pe munte din împreuna petrecere cu Domnul. Despre aceasta vorbeşte în
altă parte Sf. Prooroc David: "Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne" (Ps. 4, 7).
Unul din mijloacele care ne înlesneşte ca să ajungem aici este rugăciunea minţii, cea săvârşită în
inimă. Când aceasta se înfiripează în noi, abia atunci ni se face limpede privirea minţii, iar duhul
nostru, văzându-L în limpezime pe Dumnezeu, află de la El puterea ca să vadă şi să alunge tot ce-l
poate face nerodnic înaintea lui Dumnezeu. Cu toate acestea nu sunt puţini aceia, care aşteaptă să se
apropie de Dumnezeu doar prin mijlocirea faptelor şi a nevoinţelor din afară. Aşteaptă, dar nu se
apropie, pentru că aceştia nu merg pe calea cea adevărată. Aceeştia trebuie îndemnaţi astfel: cu
mintea şi cu inima căutaţi a vă apropia de Dumnezeu, şi nu veţi mai fi ruşinaţi de vrăjmaşul care în
vremea nevoinţelor voastre celor din afară, pururea vă biruie în gândurile miniii şi în simţămintele
inimii. Apropierea de Dumnezeu cu mintea şi cu inima vă va da puterea să ajungeţi stăpâni peste
toate mişcările sufletului şi prin aceasta să-l ruşinaţi pe vrăjmaş, ori de câte ori va încerca el să vă
ruşineze.
45. Dumnezeu să binecuvinteze grija voastră pentru starea minţii în faţa lui Dumnezeu. Aceasta este
o lege de neînlăturat pentru oricine doreşte propăşirea pe calea duhovnicească. Nimic nu vine chiar
întru totul nemeritat. Ajutorul lui Dumnezeu este întotdeauna gata şi mereu aproape este, dar el se
dăruie celor care-l caută şi se ostenesc şi, încă pe deasupra, abia după ce aceştia şi-au pus la
încercare toate mijloacele de care s-au putut folosi începând cu inima plină să strige: Doamne ajută!
Dar atâta vreme, cât mai rămîne o cât de mică nădejde în ceva din cele ce se pot săvârşi şi prin
propria putere a omului, Domnul nu se amestecă întru lucrarea lui, ca şi cum ar voi să-i spună:
aştepţi să ajungi acolo singur. Atunci aşteaptă. Dar oricât ai aştepta, la nimic nu vei ajunge. Cereţi,
de aceea de la Domnul să vă dea duh zdrobit, inimă înfrântă şi smerită! 28
46. Din darul lui Dumnezeu, se întâmplă ca o singură rugăciune, pornită din adâncul inimii, să fie o
rugăciune cu adevărat duhovnicească, mişcată în inimă de Duhul Sfânt; cel ce se roagă o
recunoaşte, dar îşi dă seama că nu el o săvârşeşşte, ci că ea singură se lucrează într-însul. O astfel de
rugăciune este moştenirea celor desăvârşiţi. Pe când rugăciunea pe care oricine o poate ajunge - şi
care i se cere fiecăruia - este aceea în care cugetul şi simţirea să fie unite totdeauna în rostirea
rugăciunii.
Mai este un fel de rugăciune ce se numeşte "starea înaintea Domnlui", când cel ce se roagă se
concentrează în întregime înlăuntrul inimii şi Îl contemplează acolo cu mintea pe Dumnezeu, Care
este de faţă cu el şi în el, însoţind această contemplare cu simţăminte corespunzătoare acestei priviri
şi anume: cu frica de Dumnezeu şi cu unirea cea de evlavie, pricinuită de negrăita măreţie a Lui, cu
dragostea şi cu lăsarea în voia Lui, cu zdrobirea inimii şi cu sufletul gata de orice jertfă... La starea
aceasta se poate ajunge adâncindu-ne în rugăciunea obişnuită, cea prin cuvânt, cu mintea şi cu
inima. Cine se roagă mult şi aşa cum se cuvine, va vedea că aceste stări i se vor întâmpla din ce în
ce mai des, astfel încât până într-un sfârşit, starea aceasta poate să i se statornicească înlăuntrul său.
Ea se numeşte atunci "umblarea în faţa lui Dumnezeu" şi este o rugăciune neîncetată. Într-o
asemenea stare a petrecut Sf. Prooroc David, care mărturiseşte despre sine însuşi: "Îl.am pe
Domnul, stând veşnic în faţa mea; câtă vreme El e la dreapta mea, nu mă voi clătina" (Ps.15,18).
47. Lucrarea acestei rugăciuni ce se săvârşeşte în inimă este de două feluri: uneori mintea trebuie să
se pregătească alipindu-se de Domnul în inimă, prin neîncetata Lui pomenire; alteori, lucrarea
rugăciunii pornită de la sine, mai dinainte, numai din focul bucuriei, atrage mintea în inimă şi o
leagă de chemarea Domnului Iisus şi de starea evlavioasă înaintea feţei Lui. Întâia rugăciune este de
multă osteneală, iar cea de a doua, este de sine mişcătoare. La cea dintâi lucrarea rugăciunii începe
să se descopere pe măsură ce se împuţinează patimile, pe măsură ce se împlinesc poruncile, pe
măsură ce creşte măsura inimii, ca urmare a stăruitoarei chemări a Domnului Iisus; la cea de a doua
Duhul atrage mintea în inimă şi îi pune acolo, în adânc, temeliile, oprind-o de la obişnuita rătăcire.
Iar atunci mintea nu mai este ca o prinsă de război, dusă de la Ierusalim la Asirieni, ci dimpotrivă,
săvârşeşte mutarea de la Babilon în Sion, strigând împreună cu Proorocul: "'ţie se cuvine cântare
Dumnezeule, în Sion şi ţie ţi se va aduce închinare în Ierusalim". Potrivit acestor două chipuri de
rugăciune, mintea este şi ea când lucrătoare, când văzătoare, prin lucrare, cu ajutorul lui Dumnezeu,
atât cât îi este omului îngăduit.
48. Când rugăciunea cea lăuntrică va dobândi putere, atunci va începe să ne călăuzească rugăciunea
cea glăsuită: se va înstăpâni asupra cuvintelor rostite, în rugăciunea cea din afară, ba chiar încetul cu
încetul va începe să o pătrundă şi pe aceasta cu puterea ei. Astfel, râvna pentru rugăciune va începe
să se aprindă, fiindcă de acum raiul va fi în suflet. Rămânând însă numai cu rugăciunea rostită prin
cuvinte, cu rugăciunea cea din afară, puteţi să ajungeţi la răceală în strădania voastră pentru
rugăciune, chiar dacă o veţi săvârşi cu luare aminte şi cu înţelegere; simţirea cu inima în vremea
rugăciunii, iată lucrul de căpetenie.
49. Anumite chipuri ale rugăciunii nu stau la puterea noastră de alegere. Ele sunt în măsuri felurite
ce curg din acelaşi har. 29
Aşa sunt mai mult rugăciunile ce pornesc de la sine atunci, când le află Duhul rugăciunii. Dar şi
acestea sunt de două feluri: în cel dintâi, omul are puterea să se supună sau nu acestui duh, să
conlucreze împreună cu el sau să-l spulbere, iar în celălalt, el nu mai are puterea să se
împotrivească, ci este răpit în rugăciune şi este ţinut într-însa de altă putere, întru totul lipsit de
putinţa ca să mai lucreze altcumva. Drept urmare, ceea ce am spus priveşte mai mult doar acest din
urmă chip al rugăciunii. Dar întrucât priveşte toate chipurile celelalte de rugăciune, alegerea este
întotdeauna cu putinţă.
50. "Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspinuri negrăite" (Rom. 8, 26).
Acest cuvânt ne va fi pe înţeles de vom încerca o apropiere cu ceva din cele ce ni se întâmplă şi
nouă astăzi. şi nouă astăzi ni se întâmplă ceva asemănător în rugăciunea aflătoare. Noi ne rugăm de
obicei, fie după cărţile de rugăciune, fie cu propriile noastre cuvinte. În acest fel de rugăciune se
trezesc simţiri de rugăciune şi suspinuri dar pe acestea le trezim noi înşine, prin propria noastră
lucrare. şi aceasta este o rugăciune. Dar se întâmplă uneori, că înclinarea noastră înspre rugăciune
ne prinde ea însăşi şi ne sileşte să ne rugăm şi nu ne lasă până când rugăciunea nu se revarsă în
întregime. Aceasta este, sau întocmai asemenea cu aceea despre care vorbeşte Apostolul, sau foarte
asemănătoare cu ea. Cuprinsul unor astfel de rugăciuni rareori este hotărât, dar într-însele
întotdeauna respiră dăruirea de sine la voia lui Dumnezeu, încredinţarea fiinţei noastre întregi în
mâinile călăuzitoare ale Domnului, Care ştie mai bine decât noi aceea ce ne este de trebuinţă pentru
binele nostru, atât pentru cele dinlăuntru, cât şi pentru cele din afară ale noastre, dorindu-le El
pentru noi cu mai multă putere decât noi înşine şi fiind gata să ni le dăruie pe toate şi să ni le
rânduiască, doar numai dacă noi nu ne împotrivim. Rugăciunile, care ne sunt lăsate de Sfinţii
Părinţi, au tot acelaşi izvor lăuntric, sunt în sinea lor mişcate de duh şi de aceea sunt până astăzi atât
de lucrătoare.
|
Intr-o manastire, se prezinta un candidat la calugarie. Acesta ii marturiseste staretului:
- Sa stiti, parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici curaj, nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor iar altora cu atat mai putin. Nimic nu am.
Staretul ii raspunde:
- Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si pe semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta. Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai - credinta, lumina, nadejde - le vei dobandi si tu.
|
- Parinte, de ce facem parastasele, daca "in iad nu exista pocainta" ? - Ai citit vreodata cu atentie slujba parastasului ? - Nu ! - S-o citesti ! Nu spune nicaieri despre pocainta. Spune numai expresii cum ar fi: "Odihneste sufletul robului Tau...", "Ca un bun si iubitor de oameni, iarta..." etc. Ceea ce se petrece, fiul meu cel bun, este asa: un acuzat este acuzat la moarte (pacatosul la iad). Rudele lui si mama lui (Biserica) fac cerere de gratiere (rugaciune de pomenire) la suveran (la Dumnezeu). Daca El vrea, il absolva de pedeapsa pe condamnat, daca nu vrea, pedeapsa se savarseste. - Bine, parinte, dar mila lui Dumnezeu se intinde pana in iad ? - Daca este nesfarsita, fiule, exista oare loc sau stare care sa o impiedice sa se intinda ?!
|
Calugarul vindecator Mihai Neamtu ne-a lasat mostenire zeci de retete de ceaiuri cu care el a tamaduit, in timpul vietii, peste un milion de romani
Toti il stiau cu numele de Unchiul Mihai. Era un calugar de prin partile Ardealului de Nord, harazit de Dumnezeu cu puteri vindecatoare. A salvat multi oameni de la interventii chirurgicale, prin tratamente cu plante. Pe langa aceste ceaiuri de viata lunga, calugarul tamaduia suferinta insufland credinta. Cei care i-au urmat sfaturile au ajuns sa se bucure de viata. Unchiul Mihai nu mai e in lumea pamanteasca, dar ne-a lasat retetele lui miraculoase. Ingredientele sunt acestea: plante si rugaciune. Asa a reusit el sa vindece peste un milion de romani.
O viata pentru cei suferinzi
Calugarul Mihai Neamtu s-a nascut la 12 octombrie 1924 in satul Prilog, judetul Satu-Mare. si-a dedicat intreaga viata credintei crestine si a suferit prigoana comunista, fiind izgonit de la Manastirea Bixadului. Din 1970, a inceput sa mearga din sat in sat sa vindece oamenii cu ajutorul tratamentelor cu ceaiuri si indemnandu-i la rugaciune. Cu timpul, vestea i s-a dus in toata tara, si au inceput sa vina zilnic sute de oameni bolnavi la Prilog. Toti cei care l-au cautat au fost primiti. Dar calugarul vindecator refuza bani pentru binele pe care-l facea celor suferinzi. Programul de primire a celor bolnavi era de la ora 9 dimineata pana tarziu in noapte, astfel incat Unchiul Mihai, cum i se zicea, avea doar doua pauze de masa pe zi. Chiar extenuat, continua sa primeasca bolnav dupa bolnav. Nu se plangea niciodata de nimic, ca si cum el n-ar fi avut nici un necaz. La 23 iunie 2000, s-a stins din viata la Prilog. La inmormantare au participat mii de pelerini, oameni care l-au iubit, l-au ascultat si pe care i-a vindecat trupeste si sufleteste. Acesti credinciosi i-au ridicat Unchiului Mihai o biserica in gradina casei sale, sfiintita in 1997. Inca din timpul vietii lui, biserica a devenit loc de pelerinaj pentru cautatori de adevar si sanatate.
Minuni cu plante si rugaciuni
Orice boala poate fi vindecata, cu exceptia bolilor aflate in ultimul stadiu. Aceasta era credinta calugarului Mihai. El nu recomanda sa se renunte la terapia medicamentoasa aducatoare si ea de efecte benefice. Spunea doar ca medicamentele trebuie ajutate cu ceaiuri naturiste. In plus, indemna la rugaciune. In modestia lui credea cu toata convingerea ca orice om are in el o particica de Dumnezeu, de aceea fiecare bolnav se poate vindeca. „Nu fiti tristi, caci bucuria Domnului este Puterea voastra“, spunea el. Ii cunostea bine pe toti care ii calcau pragul. Le raspundea la intrebari legate de boala, de tratamente, la intrebari legate de viata de zi cu zi. Cine urmeaza terapia indicata de Unchiul Mihai trebuie sa tina cont de cateva sfaturi generale. Ceaiurile se pot indulci doar cu sirop natural de afine, lamaie, brad, zmeura, mure. Lichidele nu trebuie baute reci sau fierbinti, la fel si mancarea. Periodic, bolnavul trebuie sa faca analize si controale medicale. Impartasania, luata constient, conduce spre sanatate sufleteasca si trupeasca. Cele doua ceaiuri de baza
Iata un ceai care este recomandat si persoanelor sanatoase. Va revigora organismul si va ameliora toate suferintele. Nu are nici o contraindicatie. Se iau cate trei linguri din fiecare planta: frunze de alun, brusture, cicoare, coada-calului, coada-soricelului, frunze de corn, frunze si fructe de mar paduret, frunze de nuc, flori si fructe de paducel, de porumbar, frunze de stejar, tataneasa, flori de trifoi rosu, troscotel si urzica. Se pun intr-un saculet de panza subtire, deasa. Se fierb doua minute in 4 litri de apa. Ceaiul se toarna intr-un cazan peste care se pun inca 8 litri de apa rece. Se sta cu mainile si picioarele in baia de ceaiuri timp de 20-25 de minute. In timpul baii se transpira mult. Este preferabil sa se faca seara inainte de culcare, produce somn profund. Plantele din saculet se pot folosi timp de 5 zile, dupa care se arunca. Frunze de alun, cicoare, maces, menta, mur, musetel, mesteacan, coada-soricelului, patrunjel, stejar si trifoi rosu, cate trei linguri, se pun in saculet. Se fierb doua minute in 4-5 litri de apa. Se face gargara pentru afectiuni ale gatului, dintilor si ale corzilor vocale. Se fac bai de sezut intr-un lighean timp de 10-15 minute pentru hemoroizi si dereglari menstruale. Ceaiul se bea pentru vindecarea majoritatii afectiunilor.
Ceaiul care „taie“ boala
Cele doua ceaiuri de mai sus se folosesc in aproape orice suferinta. In plus, calugarul recomanda si tratamente ajutatoare. Contra caderii parului, se iau cate trei linguri din fiecare planta: cimbrisor de camp, coada-soricelului, flori de trifoi salbatic, salcie galbena, salcie rosie, sunatoare, porumbar, urzica vie, alun, paducel, mur si nuc. Amestecul se fierbe un minut in doi litri de apa. In fiecare seara se fac bai la cap. Nu se sterge parul, ci se infasoara capul cu un material din lana de culoare alba (o caciula) si se tine pana a doua zi dimineata. Un alt ceai care „taie“ boala, actionand in sensul vindecarii: se ia cate o lingura rasa din: albastrele, catina, cicoare, ciubotica-cucului, patrunjel, patlagina, salcie, porumb, plop, lumanarica, soc, visin, vasc, trei-frati-patati, troscotel, urzica moarta. Se pun in 1,5-2 litri de apa care fierbe. Se lasa aproximativ doua minute la fiert, dupa care se stinge focul. Dupa ce se raceste, se strecoara si se poate bea. In timpul tratamentului nu se bea apa. Nu se ia mai mult de sase zile la rand. Ceai contra diareei: chimion, corn, grau, iarba mare, maces, paducel, urzica vie, urzica moarta, dud, fasole, mesteacan, rachitan, vasc, volbura.
Ca sa arati la 80 de ani ca la 50
Cu acest ceai, vom obtine o stare de liniste sufleteasca si mai multa putere de munca. Procesul de imbatranire este mult incetinit. Unchiul Mihai spunea ca acest ceai baut permanent ajuta persoana respectiva sa ajunga la varsta de 80 de ani si sa arate ca la 50. Trebuie baut 21-22 zile pe luna. Gustul e bun, iar in caz de indulcire, aceasta se face cu miere. Ceaiul contine catina, ciubotioca-cucului, coada-calului, coada-soricelului, cimbrisor, cires, crusin, dud, levantica, musetel, maces, menta, mesteacan, paducele. Se pune cate o lingura in 2 litri de apa aflata la fiert. Se beau, din 30 in 30 de minute, cate 50 mililitri sau se bea o ceasca de 250 de mililitri inainte si una dupa masa de dimineata, de pranz si de seara. O alta combinatie cu acelasi efect: papadie, patlagina, patrunjel, pir, porumb, vasc, volbura, traista-ciobanului, troscotel, urzica moarta, vasc, volbura, trifoi. „Fumuri“ pentru pietrele de la rinichi
Pentru probleme de canal urinar si blocaj urinar, calugarul recomanda ceai concentrat de carpen, mesteacan, vasc, scai vanat, indulcit cu miere sau sirop natural. Pentru coloana vertebrala dureroasa, se amesteca spuma de lapte fiert cu coada-soricelului, musetel si patrunjel si se fierb in apa. Se poate pune compresa 10 pe locurile dureroase. Pentru descompunerea pietrelor de la rinichi, ficat si fiere: se ia cate un bob de rasina de brad si clei de cais, cires, piersic, visin, prun. Se pun pe o plita incinsa sau pe jar. Se pune o palnie de metal peste continut, cu teava in sus. Se trage o gura de fum plina si se inghite. Bolnavul va tusi de patru ori la rand. Se iau patru guri de fum inainte de mancare cu o ora, dimineata. Dupa o jumatate de ora, se ia o lingurita de ulei de masline, apoi 100 ml de bere proaspata si 100 ml de apa cat mai sulfuroasa. Dupa o jumatate de ora se poate manca.
Un copac vindeca de cancer Contra cancerului, se alege un trunchi de mesteacan care sa aiba scoarta sanatoasa. Se taie trunchiul de la 5-10 cm deasupra solului. Trunchiul trebuie sa aiba lungimea de 2 m. La inaltimea pe care o are bolnavul, trunchiul trebuie sa aiba circumferinta egala cu circumferinta capului bolnavului. Pentru a se pastra bine pe durata tratamentului, partea inferioara a trunchiului se pune in apa. Se decojeste lemnul, inelar, in forma de dreptunghiuri cat palma bolnavului. Se iau bucatile de coaja si se maruntesc. Se pun la fiert 3 litri de apa. Se pun 7 linguri de grau si se fierb incet pana ce graul devine comestibil, adica plesneste. Se adauga coaja de mesteacan maruntita si se mai fierbe inca doua minute impreuna cu graul. Ceaiul se bea. La indicatiile calugarului Mihai, la tratament se adauga si un trunchi de rachita care se alege si se pregateste la fel. Comprese de oblojit ranile
Pentru oprirea hemoragiei: se macina o lingura de cafea naturala prajita, una de seminte de chimion, alta de scortisoara, alta de zahar si un varf de lingura de cuisoare. Se adauga trei linguri de sare mare. Din amestec, se ia cate o lingurita la fiecare ora, dupa care se beau 100-200 ml lapte fiert si racit. Pentru cicatrizarea ranilor, se fierbe un litru de lapte in vas emailat. Dupa ce se raceste se toarna in alt vas curat. Fierberea se repeta de cinci ori. Se curata un cartof rosu cu pielita groasa si se taie cat se poate de marunt cu un cutit cromat sau de lemn de stejar uscat. Se introduce in lapte cand fierbe a 5-a oara si se amesteca pana se face pasta. Se pune pe orice fel de rana, un cm grosime si se leaga cu un tifon alb, sterilizat. Se pastreaza legatura doua zile si doua nopti. In caz de puroi cu febra, calugarul Mihai recomanda comprese asezate mai jos de locul care supureaza. Se folosesc 4 bucati de panza alba subtire si deasa, imbibate in lapte fiert, tuica de prune de 50-55 grade, vin alb-cristalin si vin rosu. Peste ele se aplica un strat subtire de frunza de sfecla de zahar sau o felie subtire de sfecla taiata in lung. In loc de sfecla de zahar se mai pot pune frunze de podbal sau brusture. Prima compresa, cea cu lapte trebuie sa fie pusa pe piele, a doua peste prima, si tot asa, pana la cea cu vin rosu.
Contra reumatismului si prostatei
Pentru prostata, se ia un fier magnetizat, incalzit si invelit intr-o carpa cu vin si se pune pe basica. De cate ori se incalzeste fierul, se schimba pozitia corpului. In timpul celor 20 de zile de tratament nu se bea apa, ci doar ceaiuri din ametec de patlagina, scai vanat, troscotel, grau, galbenele, vasc, volbura, catina, patrunjel, musetel, crusin, fasole, traista
ciobanului, salcie. Ceaiul din cimbrisor, busuioc, menta, mesteacan si maces e bun pentru cei care vor sa se ingrase. Pentru slabire, e bun ceaiul din frunze de nuc, talpa-gastei si papadie. Se bea o ceasca inainte de fiecare masa. Ceai contra reumatismului: se pune la fiert un litru de apa. Se ia o lingura rasa din fiecare planta (galbenele, mesteacan, carpen, cimbrisor, coada-soricelului, coada calului, cires, dud, mar paduret, mur si menta) si se pun toate deodata in apa care fierbe. Se lasa aproximativ doua minute la fiert. Dupa racire, se strecoara si se poate bea.
Leacuri pentru tensiune si probleme de vedere
Pentru anemie, se mananca in fiecare zi la fiecare masa un ou proaspat cu coaja cat mai rosiatica si o bucata de carne de vanat de marimea unui ou. Apoi se bea un pahar de vin de butuc. Pentru tensiune mare, se iau 6 boabe de fasole, se macina si se amesteca cu apa. Se formeaza un fel de pasta. Se bea o lingurita la fiecare 4 ore. Pentru deficiente de vedere, sa se priveasca lumina soarelui in apa curgatoare la rasarit si la asfintit. Se poate si intr-un lighean. In caz de dezechilibru hormonal, se bea ceai din urmatorul amestec: flori de coada-soricelului, coada-calului, coada-racului, marul-lupului, urzica moarta, urzica vie, lacramioare, mar paduret, trifoi cu flori rosii, catina, mesteacan. Pentru boli genitale, se bea si se fac spalaturi cu infuzii de coada-calului, coada-racului, coada-soricelului, iarba mare, papadie, patlagina, osul-iepurelui, patrunjel de camp, tataneasa.
Ceaiuri si frectii pentru sanatatea mintii
Ceai pentru tematori, pentru cei ce n-au incredere, n-au curaj si sunt nelinistiti: trifoi rosu, stir de apa, osul-iepurelui. Se pun la fiert 400-500 ml de apa. Se ia din fiecare planta cate o jumatate de lingura si se pune in apa. Se fierb doua minute. Se maseaza, de la umar, prin spatele urechii, pe deasupra urechii, pe frunte si pe deasupra ochilor. Se incepe o data din stanga si apoi din dreapta. Ceai pentru memorie: soc, musetel, patrunjel, cimbrisor, albastrele, flori de narcise. Se ia cate o lingura din fiecare planta si se pun intr-un litru de apa care fierbe. Ceaiul se toarna in spirt sanitar si se face frectie. Nu se bea. Frectia se face circular in partea de jos, sub buric si la organele sexuale. Calugarul mai recomanda, pentru cei cu boli psihice ca, in fiecare an, in luna martie, sa se bea seva de mesteacan si de carpen.
Pentru inima si plamani
Ceai pentru boli de inima: paducel, troscotel, trifoi cu foi rosii, trifoi cu foi albe, macris domnesc, nalba mare, nalba mica, talpa-gastii, mesteacan, cimbrisor de camp, menta, macris de padure, cicoare, musetel. Ceai pentru boli de plamani: fenicul, musetel, alun, par paduret, scai vanat, anason, ovaz, salvie, par de livada, arnica, chimion, paducel, potbal, tataneasa. Contra tusei convulsive: crenguta de par, ovaz, soc, frunze de alun, urzica moarta, scai vanat. Se pune la fiert un litru de apa. Se ia o lingura rasa din fiecare planta si se pun toate deodata in apa care fierbe. Se lasa aproximativ doua minute la fiert. Se beau 700-1.000 ml pe zi, o ceasca inainte de fiecare masa.
„Fiti buni si faceti bine!“
Pe langa retetele de sanatate, Unchiul Mihai ne-a transmis si invataturile lui pline de intelepciune, care ne vor face viata mai buna. „Fiti veseli!“, „Inainte de orice, fii moral!“, „Nu te enerva!“, aceastea sunt principiile de baza ale filosofiei lui. „Certaretii au fata urata, brazdata de riduri, iar cei buni, care sunt gata sa ierte oricand si orice greseala, au fata linistita, placuta si luminoasa. Daca de la noi pleaca o fapta buna, locul nu ramane gol, ci se va inmulti binele de 10 ori in acel loc. Incercati sa urmariti si voi cand faceti un lucru bun: va simtiti mai bine si asa se va simti si cel caruia ii faceti binele. Invata si pe altii care aud sau vad fapta, sa o faca si ei. Daca sunteti toata ziua binedispus, puteti observa cum creste puterea in voi. Cand ne certam cu cineva, suntem nervosi, nu mai putem manca, nu ne putem odihni, imprastiem agitatie in jurul nostru si, daca se repeta des, ne imbolnavim“, aceasta era credinta calugarului intelept. Cat priveste rugaciunea ca metoda de tamaduire, el spunea: „Vindecarea depinde de harul dat de la Dumnezeu persoanei respective si de credinta cu care este spusa rugaciunea“.
„Cele 24 de cuvinte care nu trebuiesc rostite“
Parintele ne indeamna sa nu mai folosim deloc anumite cuvinte si expresii, eventual sa le inlocuim cu altele, pozitive, aducatoare de dumnezeire:
1. Sudalma
2. Blestemul
3. Dracul
4. Raul
5. De ce ai facut?
6. Nu a trebuit sa faci!
7. Nu ai facut bine
8. Nu stiu
9. Nu pot
10. Nu reusesc
11. Baiul
12. Greul
13. Necazul
14. Nu merg
15. Nu fac
16. Nu vreau
17. Nu vad
18. Nu aud
19. Nu gasesc
20. Nu inteleg
21. Am uitat
22. Am pierdut
23. Am spart
24. Am stricat
Ca sa se stearga efectul pronuntarii acestor cuvinte, sa se rosteasca urmatoarea rugaciune: „O, Fecioara Maria, conceputa fara de prihana stramoseasca, roaga-Te pentru noi, care alergam la Tine, si pentru cei ce nu alearga. Amin.“
|
Intr-un sat traia un copil care se nascuse fara maini. Cu toate ca era de mic orfan, se arata tuturor plin de bucurie. Intr-o zi de sarbatoare, un boier al locului, iesind din biserica, l-a vazut pe copil ca sarea cu picioarele desculte, inainte si inapoi, la dreapta si la stanga, peste o balta. – Ce faci, blestematie? Asa se iese de la Sfanta Biserica? Copilul ii raspunse: – Iertare, domnia-ta, dar daca n-am maini, ca toata lumea, ma inchin cum pot, sarind crucis in cele patru colturi. Boierul s-a dat un pas inapoi, si-a facut o cruce mare, multumind lui Dumnezeu pentru cele descoperite.
|
Un monah din Muntii Neamtului, fiind multi ani pastor la oi, umbla cu oile manastirii prin toate poienile din Sihla si Sihastria. Mergand cu oile pe munte, a intalnit un sihastru pe care-l cunostea si l-a intrebat: " Spune-mi, parinte, cand va fi sfarsitul lumii?" Cuviosul, oftand din inima, i-a raspuns: "Parinte Galaction, stii cand va fi sfarsitul lumii? Cand nu va mai fi carare de la vecin la vecin! Adica atunci cand nu va mai fi dragoste si intelegere crestineasca intre frati, intre rude, intre crestini, intre popoare. Atunci cand nu se vor mai iubi oameinii deloc, cu adevarat va fi sfarsitul lumii. Caci fara iubire si fara Dumnezeu, nu pot sa mai traiasca oamenii pe pamant!".
|
Sfintii Marturisitori Ardeleni sunt praznuiti pe 21 octombrie. Acestia sunt: Visarion Sarai, Sofronie si Oprea Miclaus, canonizati in 1955 si preotii Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, canonizati in 1992. Au luptat impotriva impunerii confesiunii Greco-catolice. Visarion Sarai s-a nascut in anul 1714 si a primit la botez numele Nicolae. S-a calugarit in 1738 la Manastirea Sfantul Sava. In 1742 ajunge la Manastirea Pakra din Slovenia, iar in ianuarie 1744 vine in Transilvania si incepe lupta pentru apararea Ortodoxiei. Este arestat pe 26 aprile 1744 de autoritatile imperiale si supus unui interogatoriu cu 44 de intrebari. A fost trimis la inchisoarea din Deva, apoi la cele din Timisoara, Osieck si Raab, iar in cele din urma la celebra inchisoare Kufstein din Muntii Tirolului (Austria), unde a murit ca martir. Sofronie de la Cioara - a fost preot de mir, iar dupa ce a ramas vaduv, s-a calugarit la Manastirea Cozia. A condus rascoala populara impotriva autoritatilor habsburgice si a Episcopiei Unite de la Blaj care patrona actiunea de dezbinare a Bisericii Ortodoxe Romanesti. In august 1760, Sofronie a convocat un Sinod, in care cerea episcop ortodox, restituirea bisericilor, eliberarea celor inchisi si respectarea libertatii religioase. A murit la o data pe care nu o cunoastem, fie la Manstirea Vierosi, fie la Manastirea Robaia. Nicolae Oprea Miclaus - originar din Salistea Sibiului, satul Tilisca, a mers de trei ori la Viena pentru a prezenta plangerile romanilor, in 1748, 1749 si 1752. In memoriile prezentate, acestia cereau libertatea credintei ortodoxe si episcop ortodox. A fost arestat in anul 1752 la Viena si dus in inchisoarea de la Custeni, unde a si murit ca marturisitor pentru Ortodoxie. Ioan din Gales - a inmanat lui Oprea Miclaus un memoriu pe care sa-l adreseze Curtii din Viena si s-a aflat in fruntea miscarii de aparare a Ortodoxiei la Sibiu. A cutreierat mai multe sate si a strans semnaturi prin care credinciosii ardeleni cereau sa li se acorde libertate pentru credinta ortodoxa. Din ordinul Mariei Tereza, ajunge in inchisoarea de la Deva, apoi la Graz si in final la Kufstein. Preotul Ioan a murit dupa anul 1780, de cand dateaza ultima stire despre el. Moise Macinic - pentru ca a luptat impotriva uniatiei, a fost inchis la Sibiu, timp de 17 luni. La eliberare i s-a cerut sa nu mai slujeasca, ci sa se intretina din munca bratelor. S-a refugiat in Banat, unde s-a intalnit cu Oprea Miclaus. L-a insotit pe acesta in calatoriile sale la Viena si a fost arestat impreuna cu Miclaus. A murit in inchisoarea de la Kufstein.Sursa crestinortodox.ro.
|
Doamne dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.
Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.
În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.
În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.
Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.
Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.
Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.
|
Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: - Ce inseamna sa nu rasplatesti raul cu rau? Batranul ii zice: - Patima aceasta are patru forme: prima, de la inima; a doua, de la ochi; a treia, de la limba; a patra, sa nu faci rau pentru rau. Daca poti sa-ti cureti inima, ea nu mai ajunge la ochi; daca ajunge la ochi, ai grija sa nu vorbesti; daca vorbesti, impiedica-te sa faci rau pentru rau.
|
Trei batrani s-au dus la avva Sisoe, caci auzisera despre el. Primul ii zice: "Parinte, cum pot sa scap de raul de foc?“. Dar el nu i-a raspuns. Al doilea ii spune: "Parinte, cum pot sa scap de scrasnirea dintilor si de viermele neadormit?“. Al treilea graieste: "Parinte, ce sa fac, amintirea intunericului din afara ma omoara?“. Batranul le-a raspuns: "Eu nu ma gandesc la nici unul din aceste lucruri. Lui Dumnezeu ii place sa fie milostiv si eu sper sa-i fie mila si de mine“. Auzind asemenea cuvinte, batranii au plecat intristati, dar batranul n-a vrut sa-i lase asa, i-a intors din drum si le-a zis: "Fericiti sunteti, fratilor, va invidiez. Primul a vorbit despre raul de foc, al doilea, despre tartar, al treilea, despre intuneric. Daca mintea voastra tine intr-insa astfel de ganduri, este cu neputinta sa faceti pacate. Dar ce voi face eu, batran cu inima impietrita, care nu vreau sa stiu macar ca exista o pedeapsa pentru oameni si de aceea pacatuiesc in fiecare ceas?“. Aceia s-au inchinat inaintea lui si au zis: "Cum am auzit, asa am vazut“.
|
Intr-o zi, un om ostenit de drum se aseza sub un copac sa se odihneasca. In timp ce se odihnea, a trecut pe langa el o trasura cu patru cai. Omul stiind cat mai are de mers, si-a spus in sinea lui: - De ce nu face Dumnezeu dreptate pe pamant! De ce acestuia i-a dat trasura cu patru cai, iar mie nu mi-a dat macar un cal?
Dupa putin timp, a vazut un orb care ducea in spate un olog. Drumetul care era nelinistit, vazandu-i pe cei doi, a zis: - Multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatos.
|
„Bucurati-va pururea întru Domnul! Si Iarasi zic: Bucurati-va! Ingaduinta voastra sa se faca stiuta tuturor oamenilor Domnul este aproape. Nu va împovarati cu nici o grija.Ci intru toate,prin inchinciune si prin ruga cu multumire,cererile voastre sa fie aratate lui Dumnezeu” Filipeni 4: 4-6 Ai nevoie de pace în viata ta? Prin versetele biblice de astazi, Apostolul Pavel ti-a lasat cîteva îndemnuri practice prin care o poti gasi. Ceea ce trebuie sa stii este faptul ca atunci cînd a scris toate aceste lucruri, apostolul Pavel se afla în închisoare. De aceea, el chiar stia despre ceea ce vorbese ! Bucura-te totdeauna. Pavel a stiut cum sa lupte împotriva problemelor vietii, fiindca viata lui era plina de bucuria pe care a primit-o de la Dumnezeu. El cunostea importanta bucuriei si stia valoarea zîmbetului. Nu te îngrijora. Încrede-te în Domnul. Îngrijorarea îti iroseste timpul si nu conduce la nici un rezultat. În loc sa te lasi coplesit de frica si stres, lasa-te condus de harul lui Dumnezeu. Odihneste-te si relaxeaza-te în Cristos. Fiindca el ti-a promis ca te va scapa de orice îngrijorare. Roaga-te pentru toate lucrurile. Converseaza cu Domnul în fiecare zi. Roaga-te cu devotament si încredere deplina si rugaciunea îti va fi ascultata. Cînd te rogi, nu devii imun la problemele vietii, ci rugaciunea te va ajuta ca atunci cînd vei trece prin ele, sa traiesti o strînsa legatura cu Rascumparatorul.
|
Candela (lampa veghetoare) al credintei ,al dragostei,al nadejdi pe care ne-o punem in Dumnezeu,astfel incat El sa fie ocrotitorul nostru si al casei noastre.Candelele se aprind in biserica,dar si la icoanele din casele credinciosilor,precum si in cimitire,la capataiul mortilor.Ele ne intampina la intrarea in sfintele noastre biserici si ne lumineaza locul de rugaciune de acasa;candelele mari sunt suspendate si ard deasupra usilor imparatesti ale altarului,precum si la icoanele imparatesti de pe catapeteasma.Aceasta ne aduce aminte ca toti crestinii trebuie sa privegheze neancetat,pentru ca nimeni nu stie cand va veni Hristos.Ea trebuie tinuta permanent aprinsa in casele noastre.Asa ne invata si pilda fecioarelor din Evanghelie,care-L asteptau pe Mantuitorul Hristos cu fitilele aprinse.Unele care nu au avut suficient untdelemn pentru a arde continuu candelele ,au pierdut venirea Mantuitorului."Privegheati ca nu stiti ziua,nici ceasul cand vine Fiul Omului"(Matei 25,13).Sunt situatii cand ea nu poate ramane permanent aprinsa,dar oricare crestin trebuie sa stie ca este bine sa o aprinda seara sau ori de cate ori se roaga.De asemenea ,candela trebuie sa arda continuu in zilele de sarbatoare,incepand de seara,din ajunul sarbatorii,pana la asfintitul zilei respective.Aceasta este un semn al dorintei noastre de a ajunge la Dumnezeu,in Imparatia cea vesnic luminata.O rugaciune facuta cu toata fiinta noastra in fata ei este puternica si binefacatoare. Deasupra Chivotului de pe Sfanta Masa,in care preotii pastreaza Sfanta Impartasanie pentru cei bolnavi,arde necontenit lumina candelei.care este suspendata de Crucea ce strajuieste in spatele dinspre Rasarit al Sfintei Mese.Uleiul din candele ce ard in biserici,cat si cel de langa Sfintele Moaste,este sfintit,are puteri tamaduitoare,vindecand atat bolile trupesti,cat si pe cele sufletesti,orice credincios care are in casa ulei sfintit trebuie sa se considere un om bogat.Nu este potrivit canoanelor Biserici Ortodoxe sa se foloseasca beculete in locul candelelor,nu va inlocui niciodata profunzimea arderii.Den evlavie si dragoste fata de cele sfinte,crestinii inchina lui Dumnezeu cele mai bune lucruri,precum inainte ,ei inchinau lui Dumnezeu primul rod al oricarui lucrari omenesti.Lumina candelei este o jertfa adusa lui Dumnezeu prin arderea untdelemnului.Ne ajuta la luminarea mintii,si la odihnirea gandurilor,ce vin intodeauna din interiorul nostru.
|
Rugaciunea este izvor de putere spirituala,adica de ajutor dumnezeiesc.Cele mai scurte rugaciuni:"Doamne ajuta"si "Doamne miluieste".Rugaciunea este izvor de pace, de linistire.Lucrurile si problemele acestei lumi adesea ne tulbura si ne risipesc ,insa rugaciunea ne aduna ,ne uneste cu Dumnezeu si ne ajuta sa nu ne legam excesiv de lucrurile limitate si trecatoare ale lumii.Rugaciunea este izvor de sanatate.O multime de oameni s-au vindecat prin rugaciunile lor sau prin rugaciunile altora pentru ei.Rugaciunea este izvor de iubire si mantuire.A te ruga pentru sanatatea si mantuirea cuiva inseamna a-i dori cel mai mare bine in lumea aceasta,cel mai mare castig ,cea mai mare bogatie.Doamne miluieste-ne.
|
Pictorul terminase tabloul, care il reprezenta pe Iisus in fata unei usi. Si-a chemat prietenii pentru a le auzi parerea. Toti au admirat tabloul, frumusetea si blandetea chipului lui Iisus, atitudinea lui solemna in fata usii intunecate. Toti erau incantati si aveau numai cuvinte de lauda, cand unul a spus:
–Maestre, mi se pare ca lipseste ceva usii. Ea n-are clanta, cum se poate intra?
Pictorul a raspuns:
–Usa, la care bate Iisus, se deschide numai dinauntru...
|
Odata au venit la fericita Maica Teodora niste surori si au intrebat-o despre gandurile cele necuviincioase si murdare. Fericita Teodora a lacrimat si a zis: - N-auziti oare ce zice Domnul: "Voua insa si perii capului toti sunt numarati."? Parul sunt gandurile, iar capul, mintea. Orice gand insotit de o impreuna-indulcire si invoire cade sub judecata si Dumnezeu socoteste pofta de femeie drept desfranare, mania drept ucidere, ura drept crima, caci zice: "Tot cel ce se manie pe fratele sau in desert este supus judecatii" si "Cel ce uraste pe fratele sau este ucigas de oameni". De asemenea, marele Pavel zice: "Va descoperi Domnul sfaturile inimii si va da pe fata cele ascunse ale intunericului" si inca: "Cel ce va osandi si cu gandul, va raspunde in ziua Judecatii". Asadar sa nu ziceti ca gandurile nu ne vatama, ca numai unirea cu ele este judecata ca si fapta. Auzind acestea, monahiile s-au mirat si au proslavit pe Dumnezeu, Care i-a daruit Fericitei Teodora un asemenea har si o astfel de judecata si, aratandu-i recunostinta, s-au dus cu un mare folos sufletesc.
|
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Cel ce pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea, si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. Amin
|
Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Prea Sfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine, lenesul si pacatorul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si intru deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum, lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa invat cuvintele Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant intru marturisirea inimii si sa laud Prea Sfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin
|
Un frate l-a intrebat pe un batran: - Ce lucru bun sa faptuiesc si sa traiesc din el? Batranul a raspuns: - Dumnezeu stie ce-i bun, dar am auzit ca un parinte l-a intrebat pe avva Nistheroos cel Mare, prietenul avvei Antonie: "Ce lucru sa fac?" El i-a zis: "Nu sunt toate lucrurile egale? Scriptura zice ca Avraam era iubitor de oaspeti, si Dumnezeu era cu el; Ilie iubea linistea, si Dumnezeu era cu el; David era smerit si Dumnezeu era cu el. Fa ce vezi ca sufletul tau isi doreste, ca sa-i fie drag lui Dumnezeu si ai grija de inima ta."
|
|
|
