Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata
Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Pentru suflet...

 

Dumnezeu... Este Cel care Se lasă cunoscut...

Dumnezeu, Cel care a creat acest univers măreţ până în cele mai mici detalii, poate fi cunoscut... de noi. El ne spune diferite lucruri despre Sine, dar nu Se opreşte aici: ne cheamă chiar să avem o relaţie personală cu El, vrea să ajungem să Îl cunoaştem. Deci, nu e vorba numai că putem şti câte ceva despre El, ci Îl putem cunoaşte chiar pe El, şi încă îndeaproape.

 
 
 
„Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.
 
 
Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.” (Ieremia 9:23,24)

Dumnezeu... Este Cel de care te poţi apropia cu uşurinţă...

 

Dumnezeu ne invită să vorbim cu El şi să-L implicăm şi pe El în tot ceea ce ne preocupă. Nu este nevoie ca mai întâi să ne punem ordine în viaţă. Nu este nevoie nici să fim ceremonioşi, să ne exprimăm corect din punct de vedere teologic sau să ducem o viaţă neprihănită. Aşa este Dumnezeu: iubitor şi gata să ne primească când ne întoarcem spre El.

„Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toata inima.” (Psalmul 145:18)

Dumnezeu... Este Cel care creează...

 

Tot ceea ce facem noi, oamenii, este construit cu materiale deja existente, după nişte planuri prestabilite. Dumnezeu însă are capacitatea de a porunci ca lucrurile să ia fiinţă şi nu vorbim aici doar de galaxii şi forme de viaţă, ci şi de soluţii la problemele de zi cu zi. Dumnezeu Se gândeşte la tot felul de inovaţii ca să ne ajute. De aceea doreşte să Îi cunoaştem puterea şi să ne bizuim pe ea.

„Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.” (Psalmul 147:5)
 
 
 
„... De unde-mi va veni ajutorul?
 
 
Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” (Psalmul 121:1,2)

Dumnezeu... Este Cel care iartă...

Noi, oamenii, păcătuim. Înclinaţia noastră firească este de a acţiona de capul nostru, nu aşa cum doreşte Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu numai că nu poate trece cu vederea un aşa păcat, dar este chiar gata să-i condamne pe oameni pentru păcatul lor. Dar asta nu-i totul: Dumnezeu este milos şi gata să ne ierte din clipa în care începem o relaţie cu El. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce ispăşind astfel condamnarea pentru păcatele NOASTRE. Apoi a înviat din morţi şi ne oferă iertarea Sa.

 
 
 
„...neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire...
 
 
Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu;” (Romani 3:22,25)

Dumnezeu... Este Cel care e mereu sincer...

Dumnezeu ne vorbeşte despre Sine în mod clar, întocmai unei persoane care îţi îngăduie să îi cunoşti gândurile şi sentimentele... Deosebirea este că Dumnezeu este întotdeauna sincer! Orice spune despre Sine sau despre noi este adevărul gol-goluţ. Cuvintele lui Dumnezeu sunt sincere şi exacte întotdeauna şi în totalitate, fiind mai adevărate decât sentimentele, gândurile şi observaţiile noastre. Iar dacă Dumnezeu ne face o promisiune, de orice fel, putem conta că o va îndeplini, că nu vorbeşte ca să Se afle în treabă... Îl putem crede pe cuvânt.

 
 
 
„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
 
 
Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:130,105)

Dumnezeu... Este Cel care deţine puterea...

 

Ţi-ar plăcea să ai tot timpul dreptate, în legătură cu orice? Ei bine, Dumnezeu are... Înţelepciunea Sa este fără margini. El înţelege toate elementele unei situaţii, mai ales că ştie şi ce s-a întâmplat înainte şi ce se va întâmpla după aceea. Nu este nevoie să Îi aducem la cunoştinţă ultimele noutăţi, să Îi dăm sfaturi sau să Îl convingem să facă ceea ce se cuvine. Va face oricum ceea ce se cuvine... pur şi simplu fiindcă Îi stă în putere s-o facă şi fiindcă este animat de motive curate. Ce trebuie să facem noi? Nu trebuie decât să ne încredem în El, ştiind că El nu va greşi niciodată, nu ne va submina, nici nu ne va înşela. Putem avea totală încredere că va face ceea ce se cuvine în orice împrejurare şi în orice clipă.

„Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.” (Psalmul 25:3)
Postat: 11.11.2011 - 1 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Pentru suflet...

 

Sufletu-mi calator, obosit de-atata drumetit pe cararile inselatoare ale vietii, ingenuncheaza azi in fata Ta! Nu reusesc cuvinte sa gasesc si ruga sa-mi graiesc! Vreau sa cred ca Tu stii tot ce sufletul meu ascunde! Trebuie sa stii cum arde de durere, cum se zbate in singuratate, cum plange de rautate!
Vin azi, in fata Ta, eu - prea umila si pacatoasa fiinta umana, vin sa Te rog sa-mi smulgi din piept tristetea si amintirea, in locul lor sa pui credinta si iubire! Sa-mi stergi lacrima de pe obraz si sa pui blanda mangaiere a unei raze de soare! Sa-mi iei teama de necunoscut si sa-mi dai cutezanta stancii neclintite! Sa - mi iei dorinta de a lacrima si sa-mi dai veselia randunicii! Sa iei tristetea ochilor mei si sa-mi dai stralucirea ghiocelului abia rasarit din zapezi!
Si cand raman fara putere, cand cedez in fata incercarilor Tale, lasa-ma sa-ti aud glasul imbarbatandu-ma!
Si cand slaba sunt, cand cred ca totul e pierdut, lasa-ma sa vad Planul Tau!
Si cand cerul meu e plin de nori, inalta-ma pe unul catre Tine!
Si cand uit de Tine, aminteste-mi ca sunt nimic, ca nu exist fara Tine!
Te rog, Doamne, nu ma lasa acum! Nu ma lasa sa ma-ndepartez! Da-mi forta vantului sa merg inainte, da-mi hotararea credinciosului de a lupta!  Doamne, ajuta-ma sa fiu asa cum vrei Tu, sa nu mai gandesc, sa nu mai spun, sa nu mai fac ce nu Iti este pe plac. Ajuta-ma sa cred ca m-ai iertat si fa sa nu mai cad in aceleasi greseli. Ajuta-ma sa pot sa raspund cu iubire iubirii Tale, ascultand de Tine si daruind iubire in forma in care cei din jurul meu au nevoie de ea. Ajuta-ma sa pot intelege, iar atunci cand nu pot sa inteleg - sa accept. Ajuta-ma sa fiu pentru cei din jur mangaiere, ajutor, ca o ploaie - de bunatate, ca o ploaie de vara, cu soare, o ploaie care sa aduca usurare, dar si preaplin de bucurie in sufletele celor care sufera. Ajuta-ma, Doamne sa fiu, in lumea asta plina de dureri,o binecuvantare si o alinare pentru cei din jur!

Iti multumesc Doamne pt dragostea Ta cea desavarsita si mare pe care o ai fata de mine pacatoasa,iti multumesc pt ca esti alaturi de mine si in inima mea,iti multumesc ca mi-ai sters pacatele mele tu care nu ai avut nici o vina ai luat pacatele mele si ale intregii omeniri asupra Ta.
Iti multumesc Doamne pt ca mi-ai dat sansa sa Te cunosc si sa Te simt si pt ca am privilegiul de a ma numi copil al Tau
Ajuta-ma sa inteleg care e planul Tau pt viata mea si te rog Doamne vreau sa ma apropii mai mult si mai mult de Tine sa inteleg atunci cand imi vorbesti si sa fac voia Ta.
Vreau sa fiu slujitorul Tau ,Dumnezeule ,sa fiu demna de numele Tau,sa fiu un copil placut ochilor Tai.
Iti multumesc Dumnezeule pt speranta ce mi-ai dat-o ,pt ceea ce sunt acum,pt toate binecuvantarile pe care le-ai dat vietii mele
Ajuta-ma Doamne sa merg tot timpul pe calea Ta si ma intareste, da-mi putere ,cand trec prin clipe grele si mangaie-ma,arata-mi acea portita prin care sa ies din necaz.
Doamne,Tu,care esti Creatorul si Parintele nostru ai mila de noi toti,Nu ne lasa sa ne pierdem pe cale.
Slava Tie Doamne Dumnezeul Nostru,Tie Ti se cuvine toata cinstea,slava si inchinaciunea Sfinte Imparate Ceresc,acum si pururea si-n vecii vecilor Amin!

Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Pentru suflet...

 Rugaciunea este un liman pentru cei zbuciumati de furtuna, o ancora pentru cei goniti de valuri, un toiag pentru cel ce se clatina, o comoara pentru cei saraci, o siguranta pentru cei bogati, un ajutor impotriva bolilor si o ocrotire pentru sanatate.

Rugaciunea face nepieritoare bunurile ce le avem si cu toata graba goneste relele ce ne bantuiesc. De vine vreo ispita, ea usor se alunga, de se intampla pierderea averii, sau altceva ce tulbura sufletul, rugaciunea vindeca si aceasta curand.
Rugaciunea este scapare contra tristetii, temelia veseliei, pricina de bucurie statornica, muma adevaratei intelepciuni.
Cine se poate ruga cu toata puterea, fie el cel mai sarac om, el totusi va fi cel mai bogat dintre toti; aceluia insa, caruia ii lipseste rugaciunea, de ar sedea chiar pe scaun imparatesc, tot este cel mai sarac dintre toti.
Ahab nu era oare imparat, nu avea el oare aur si argint cu prisosinta? Dar fiindca era lipsit de rugaciune, nu s-a dus el oare sa-l caute pe Ilie, pe un om care nu avea locuinta, nici alta haina decat un simplu cojoc?
Vezi ca Ilie era mai bogat decat Ahab? Ca pana ce el a vorbit si a rugat ploaia de la Dumnezeu, imparatul cu toata oastea sa, se aflau in mare nevoie.
Aceasta este puterea rugaciunii! Rugaciunea este arma cea mai tare, vistierie care niciodata nu se goleste, bogatie nesecata, liman fara valuri, temelia pacii, radacina, izvorul, mama tuturor bunatatilor, mai puternica decat o imparatie.
Eu insa vorbesc de rugaciunea care nu zace numai pe buze, ci se ridica din adancul inimii.
Cu atat mai sus se inalta rugaciunea cand iese dintr-o inima stramtorata si evlavioasa. Si, ca sa stii ca rugaciunea care se savarseste la moment de nevoie, este mai intai ascultata, iata ce zice profetul: "In necazul meu am chemat pe Domnul si m-a auzit" (Ps. 119.1).
Rugaciunea totodata usureaza sufletul cel necajit. Ca daca cel necajit capata oarece alinare cand povesteste oamenilor nenorocirea sa, apoi nu va afla el mai vartoasa alinare, cand va spune Domnului, patimile sufletului sau?
Insusi Iisus Hristos ne cheama la Sine, pentru aceea nu ne lasa neascultati; de am avea asupra noastra intunerice de pacate, cu atat mai grabnic sa alergam spre Dansul; ca El a venit nu ca sa-i cheme pe cei drepti, ci pe cei pacatosi (Matei 9,13).
Deci, pentru ca noi sa ne traim fericiti viata si sa ne eliberam de pacatele noastre, se cuvine ca la toate prilejurile sa ne rugam Domnului, cu ravna si indelungata rabdare.
Atunci vom dobandi o indestulare statornica si ne vom putea bucura de toate cele primite, prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, se cuvine lauda in vecii vecilor! Amin.
Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Pentru suflet...

 

 
Rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu, în care îi spui cele mai ascunse tristeţi sau cele mai strălucitoare bucurii, în care te plângi Lui pentru o nedreptate sau te rogi ca cei dragi să fie feriţi de orice primejdii; în rugăciune îi spui de cine ţi-e dor şi chemi ajutorul îngerilor pentru cei aflaţi în impas. Lui îi spui toate grijile tale, toate dorinţele şi speranţele, Lui îi vorbeşti ca unui părinte drag şi Atotputernic, ca celui mai bun prieten. Ca un copil care, întorcându-se de la grădiniţă, spune dintr-o răsuflare tot ce a făcut în ziua aceea, tot astfel vino ca un copil în faţa Tatălui Ceresc şi, după ce spui rugăciunea Tatăl Nostru, continuă să vorbeşti cu El, povestindu-i despre tine, cerându-i ajutorul, protecţia şi rugându-L să te înveţe cum să te rogi cu adevărat. Când te rogi şi vorbeşti cu El, nu te mai gândi la nimic altceva, ca şi cum atunci exişti pe lume, doar tu şi Dumnezeu. Fii convins până în adâncul fiinţei tale că El ascultă fiecare rugăciune şi te iubeşte nespus de mult.
~ Roagă-te în timp ce mergi la cumpărături sau pe drum spre şcoală, roagă-te când faci curăţenie sau când faci mâncare, roagă-te când te plimbi sau când eşti gata să adormi. Caută tot timpul să simţi prezenţa lui Dumnezeu şi să-I vorbeşti, să-L rogi, să-I mulţumeşti.
    ~ Nu lăsa grijile sau supărările să întunece bucuria comunicării cu Dumnezeu. Roagă-l pe El să îţi poarte de grijă, să rezolve tot ceea ce ţi se pare greu şi încurcat şi vei vedea că prin puterea comunicării tale cu Dumnezeu nimic nu va mai fi greu sau trist.
 ~ Roagă-te cu adevărat şi cu stăruinţă. Dumnezeu revarsă harul şi pacea unei fericiri cereşti peste sufletul şi peste viaţa celor care se roagă. Rugăciunea nu este o teorie, ci viaţă practică, aducătoare de nesfârşită bucurie, în care ne asemănăm îngerilor şi sfinţilor


Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni