Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata
Postat: 13.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Ganduri bune

 ...Doamne da-mi Puterea sa ma pot obisnui cu ceea ce nu pot schimba, da-mi Curajul sa lupt cu ceea ce pot schimba si da-mi Intelepciunea de a le deosebi una de alta!

Postat: 13.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Pelerinaje...

 



Manastirea Voronet este socotita "Capela Sixtina a Orientului" pentru marea fresca de pe fatada de vest, numita "Judecata de apoi". De asemenea "albastrul de Voronet" este considerat de specialisti ca unic in lume si cunoscut ca rosul lui Rubes sau verdele lui Veronese. Pe fondul albastru este prezentat "Arborele lui Iesei" sau Genealogia Mantuitorului nostru Iisus Hristos iar pe coloane sunt pictati filozofii greco-latini. Sunt cautati cu privirea Aristotel si Platon iar pe absida laterala retine atentia "chipul ascetic al Sf. Onufirie".
In stanga usii de la intrare este zugravit chipul aureolat al Sf. Cuvios Daniil Sihastrul. Deasupra usii strajuieste Icoana "Deisis". Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Judecatorul Atotdrept, priveste cercetator pe toti cei care trec pragul Bisericii noastre; in dreapta si in stanga Sa, Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul mijlocesc milostivirea pentru noi, oamenii. Pe contrafort este pictat Sf. Mare Mucenic Gheorghe, patronul Manastirii noastre, iar pe primele randuri ale acestui ansamblu de pictura, sus, "Acatistul Sf. Nicolae" si mai jos, "Acatistul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava".In pridvor pictura reprezinta calendarul crestin-ortodox, iar pe multe Icoane se vad nume si zgarieturi, semne ale celor 206 ani de pustiire. Deasupra usii de la intrare, in pronaous, se afla o mununata Icoana - "Dulcea imbratisare" si mai sus inscriptia in piatra ce precizeaza numele ctitorului si timpul inaltarii Manastirii.In pronaos se afla, strajuit de o candela aprinsa, mormantul Sf. Cuvios Daniil Sihastrul, ce a fost primul staret al Manastirii.Tabloul votiv, al intemeietorului, se afla in naos. Maria Sa, Stefan cel Mare si Sfant, pictat in anul 1496 impreuna cu Doamna Maria-Voichita si Bogdan mostenitorul inchina, prin mijlocirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Manastirea aceasta Mantuitorului nostru Iisus Hristos pentru a-i multumi ca l-a ajutat in lupta impotriva cotropitorilor turci.Privind tabloul votiv si ascultand clopotele daruite de voievod Manastirii inca de la intemeiere, clopote ce trase de vietuitoarele noastre tinere cheama de peste veacuri numele ctitorului: "Stefan-Voda, Stefan-Voda" ca intr-o vesnica pomenire, ne simtim legati prin fire nevazute de inaintasii nostri.

Valoroasa artistic este catapeteasma din lemn de tisa, aurit, usile imparatesti fiind o adevarata capodopera de sculptura in lemn. De mare pret este tronul Mitropolitului Grigorie Rosca si nadajduim ca va reveni acasa tronul original al Mariei-Sale, cel din Biserica fiind o copie distonand cu piesele vechi.

Pictura din naos si din Sf. Altar, obosita de fumul lumanarilor sutelor de ani, asteapta restaurarea. Dupa primele probe de curatire facute de specialisti se zaresc culorile originale bine conservate. Aceasta lucraea minutioasa si costisitoare se va face din donatiile statului nostru roman si din micile donatii ale turistilor si inchinatorilor romani si straini care iubesc Voronetul.

Expresia artistica a dreptei noastre credinte, a rafinamentului si gustului pentru frumos a neamului nostru, Sf. Manastire Voronet indeamna la reculegere si incanta inima si mintea privitorului ce ajunge la noi din toate colturile lumii.

 
Postat: 13.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Pelerinaje...

 

     Mănăstirea Humor este una dintre cele mai vestite ctitorii ale evului mediu moldovenesc. În pădurile nesfârşite de la poalele Obcinei Mari, Oană, vornicul de la Suceava, întemeia loc de rugăciune pe valea râului Humor după 1400, la vremea domniei lui Alexandru cel Bun. Mănăstirea Humor s-a bucurat de veniturile pe care le avea moştenite încă de la ctitor şi de la fiii săi, fiind confirmate şi de Ştefan cel Mare printr-un hrisov datat 25 aprilie 1475 (cinci sate, un munte, o slatină şi o prisacă). Se mai văd ruinele zidurilor primei ctitorii în vecinătatea actualei biserici a Mănăstirii Humor construită în 1530 “cu cheltuiala şi osteneala” logofătului Teodor Bubuiog şi a soţiei sale Anastasia, după cum menţionează pisania aşezată la intrare.

    Pictura interioară, cel puţin parţial realizată de “Toma, zugrav de Suceava” (1535) păstrează schema iconografică accentuând mişcarea şi umanismul expresiilor (Cina cea de taină - adsida altarului, Ospeţia lui Avram - conca de sud, Tabloul votiv, Maica Domnului - cupola pronaosului). Sunt remarcabile icoanele de factură bizantină (sec. XVI), portretele ctitorilor (firidele gropniţei) şi pietrele de mormânt.

Din pisania sapata in piatra, asezata la intrare pe peretele exterior al sfantului locas, aflam ca biserica a fost zidita in anul 1530 de Toader Bubuioga, mare logofat si membru al divanului Moldovei si, sotia sa, Anastasia. Sfantul locas se inalta la o distanta de vreo 300 de metri de ruinele unei mai vechi biserici manastiresti a carei constructie a fost realizata inca de pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432).

Arhitectura monumentului sacru de la Humor prezinta un interes aparte. Aici apare, pentru prima data in constructia bisericilor din Moldova, pridvorul deschis si o incapere noua la etaj numita tainita, care se suprapune camerei mormintelor. Din pridvor, se patrunde in pronaos, iar, mai departe, in camera mormintelor si naos. Spre rasarit, biserica se termina prin absida de forma circulara a altarului, despartit de naos printr-o foarte veche catapeteasma, exceptionala sculptura in lemn.

Biserica manastirii Humor se numara, alaturi de bisericile Voronet, Moldovita, Arbore si Sucevita, printre cele cinci ctitorii impodobite peste tot, in interior si exterior, cu fresce bizantine, prin care se disting de toate celelalte biserici de acest fel din lumea ortodoxa.

    Fresca exterioara de la Humor, pictata de Toma Zugravul in 1535, deschide sirul celorlalte biserici cu pictura exterioara. Acest fapt reprezinta o prioritate care randuieste momentul intre marile realizari ale artei plastice bisericesti, deschizatoare de scoala si epoca in domeniu.Patrunzand in interiorul Bisericii, privitorul este intampinat in pronaos, de scena din Sinaxarul (calendarul) bisericesc, de icoanele Adormirii Maicii Domnului si a Sfintei Fecioare rugatoare, de sfinti ingeri si profeti. In camera mormintelor, bolta este acoperita cu scene din viata Sfintei Fecioare Maria. In naos sunt pictate chipuri de sfinti, ciclul Patimilor si Invierea, iar, pe bolta, Hristos - Pantocrator. Tot in naos sunt tablourile ctitorilor. In altar, pe bolta absidei este reprezentata, traditional, Maica Domnului cu Pruncul, chipuri de sfinti ierarhi, Cina cea de taina.

   Ceea ce impresioneaza si atrage in mod deosebit admiratia, la biserica Humor, sunt frescele sale exterioare. Principalele teme iconografice exterioare sunt: Acatistul Bunei Vestiri (fatada sudica), Arborele lui Iesei (fatada nordica), Judecata din urma (fatada vestica) si Cinul care cuprinde o procesiune a sfintilor ingeri, profeti, apostoli, ierarhi, martiri si cuviosi (absidele laterale si cea a altarului). Pe peretele exterior sudic este de semnalat, in partea inferioara, scena Asediului Constantinopolului, reflex al evenimentelor grave care au dus la ocuparea Capitalei Imperiului Bizantin de catre turci la 1453.

    Intreaga alcatuire a momentului sacru de la Humor, dar, indeosebi, pictura acestuia este subordonata ideii teologice de mantuire a omului care, aflat sub coplesitoarea impresie pricinuita de contemplarea frescelor care infatiseaza scene din istoria manturirii, se simte atras irezistibil catre realizarea idealului neasemuit desavarsirii crestine, care prilejuieste intalnirea si conlucrarea dintre divin si uman, spre dobandirea mantuirii persoanei umane.Arhitectura Mănăstirii Humor prezintă un interes cu totul deosebit. Aici apar pentru prima dată în construcţia bisericilor din Moldova pridvorul deschis şi o încăpere la etaj, numită tainiţă, ce se suprapune camerei mormintelor. În zilele de răstrişte aici se păstrau obiectele de preţ. Din pridvor se pătrunde în pronaos, iar mai departe în camera mormintelor şi în naos. Spre răsărit biserica se termină prin absida de formă circulară a altarului, despărţit de naos printr-o catapeteasmă foarte veche, o excepţională sculptură în lemn. Edificiul are plan treflat, fără turlă pe naos ca şi în cazul altor ctitorii boiereşti. Elementul particular este pridvorul deschis cu arcade, inovaţie în epocă determinată atât de tradiţia constructivă locală (prispe, foişoare) cât şi de influenţele renascentiste din exterior (loggia preluată mai târziu şi de “stilul brâncovenesc”). Faţadele prezintă cunoscutul joc de arcaturi şi ocniţe, ancadramentele de piatră sunt dreptunghiulare la ferestrele gotice bipartite. Turnul de apărare a fost înălţat de Vasile Lupu (1641).

   Evangheliarul de la Humor (1473) cu celebra miniatură a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt (aflat în prezent în muzeul Mănăstirii Putna) şi jiltul pe care sunt sculptate capete de bour certifică, printre altele, valoarea centrului de cultură care a fost mănăstirea încă de la începuturi.
Viaţa monahală a călugărilor a fost întreruptă în 1785, la anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic; biserica s-a menţinut cu îndeletnicirile parohiale până la 1 august 1991 când şi-a recăpătat statutul de mănăstire, acum fiind slujită de călugăriţe.


Postat: 13.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Pelerinaje...

 

      Manastirea Sucevita s-a impus in timp prin grandiosul ansamblu de pictura care reprezinta,dupa spusele cercetatorului francez Paul Henry "testamentul artei clasice moldovenesti".Ea inseamna momentul de tranzitie de la arta infloritoare a secolului al XV - lea si al XVI - lea la cea de declin din secolele al XVII -lea si al XVIII -lea. Impresionanta printre monumentele religioase ale celei de-a doua jumatati a veacului XVI, biserica Manstirii Sucevita, ale carei fatade au fost imbracate initial in decorul luxos din fresca, reprezinta ultima faza a dezvoltarii arhitecturii din epoca feudalismului dezvoltat si pe cea a stilului tratitional specific moldovenesc.

    In complexitatea elementelor sale componente, biserica construita intre 1582 - 1584 ca ctitorie a fratilor Gheorghe si Ieremia Movila, primul mitropolit, al doilea - domn al Moldovei in perioada 1594 - 1606 - este unul dintre punctele turistice cele mai vizitate din nordul Molovei.

    Ea pastreaza nealterata imaginea gloriei originala a formelor arhitecturale caracteristice din aceea perioada de timp. Situata intr-o frumoasa zona montana, Sucevita are in vecinatate manastiri si biserici a caror valoare istorica si arhitecturala este inestimabila, precum Putna, Moldovita, Humor si Dragomirna.




     Cea mai veche construcţie a fost o bisericuţă cu hramul Schimbării la Faţă pe locul căreia s-a ridicat biserica cimitirului satului Suceviţa în sec. XVII. Apoi s-a construit o casă a stareţiei pe latura de est a incintei. Are o sală mare boltită,în care azi se află muzeul.

După aceea s-a construit zidul de incintă cu turnurile lui, cele 3 octogonale din partea de nord-est, sud-est, sud-vest cu marele turn al clopotelor din colţul de nord-vest , unde se păstrează două clopote cu stema Moldovei şi herbul Movileştilor, şi turnul porţii.

    Construcţia manastirii Sucevita este mare, în plan trilobat cu pridvorul închis. Există două mici pridvoare deschise (stâlpi legaţi prin arcuri în acoladă) în partea de sud şi nord.

Incinta este un patrulater de ziduri de 6m. înalte şi 3m. groase, prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, 4 turnuri de colţ şi un paraclis peste gangul intrării (cu stema Moldovei): se mai află încăperi ale vechii case domneşti şi beciuri unde probabil a fost ascunsă o fabuloasă avere (după spusele cronicarului Ion Neculce)

  Între1595-1606, se adaugă bisericii cele două pridvoare de la intrare pe latura de nord şi sud; turnurile de incintă şi este pictată în interior şi exterior.

Aici sunt înmormânaţi voievozii Ieremia şi Simion Movilă.


Pictura are ca tematica principala:

  • Scara virtuţii
  • Rugăciunea tuturor sfinţilor
  • Arborele lui Iesei
  • Cicluri din viaţa sfinţilor: Sf. Ioan cel Nou, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Mucenic Gheorghe.

Pictura manastirii Sucevita a fost realizată de zugravii Ion şi Sofronie, între 1595-1596.

Este o pictură complexă cu elemente noi..Manastirea Sucevita este ultima biserică din Bucovina zugrăvită pe faţadă (1596) cu imagini religioase – un adevărat testament al artei vechi moldoveneşti. Originalul se împleteşte cu pitorescul, dominând culoarea verde:

  • Imnul acatist la sud (exprimă arhitectura italiană)
  • Pocrovul (exprimă arhitectura rusească)
  • Arborele lui Ieseu, la sud
  • Scara lui Ioan Climax,la nord
  • Vămile văzduhului,

sunt principalele lucrări iconografice ale picturii exterioare.

Naosul cuprinde un mozaic miniatural de întâmplări din viaţa lui Iisus; 3 imagini ale Genezei unde în peisaj se află garofiţe şi viţa de vie.

  • tabloul votiv bogat în personaje
  • Iconografia gropniţei (Viaţa lui Iisus)
  • pridvorul este pictat cu Judecata de Apoi, şi relatarea istorică: Întâmpinarea moaştelor sf. Ioan cel Nou la curtea lui Alexandru cel Bun

 

    Muzeul mănăstirii adăposteşte obiecte valoroase, broderii şi manuscrise din sec. 15-16.

    Manastirea Sucevita este o expresie a societăţii, culturii şi epocii care a generat-o.

Postat: 13.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Pelerinaje...

 

Numele manastirii vine de la mosia Dragomiresti, daruita in anul 1587 de Petru Schiopul tanarului ostas Ilie Crimca - viitorul monah Anastasie - pentru o slujba facuta acestuia in timpul navalirilor cazacesti. Fiu al negustorului sucevean Ioan si a cneaghinei Cirstina, Crimca renunta la cele pamantesti si imbraca haina monahala la Manastirea Putna. In scurt timp, Anastasie Crimca este numit arhimandrit si egumen la Manastirea Galata (1588). Nu mult dupa aceea, in anul 1600, este ales episcop de Radauti si cu ocazia intrarii lui Mihai Viteazul in Moldova, ii depune acestuia juramant de credinta. Va ajunge apoi episcop de Roman (1605), iar din 1607 pana in 1629 pastoreste Mitropolia Moldovei si Sucevei. Moare in 1631.

In anul 1602, Anastasie Crimca construieste la mosia sa Dragomiresti, cu ajutorul rudelor sale Lupu si Simion Stroici, o biserica mica numita "a schitului", care in prezent se afla in cimitir. Zidita din piatra, imbracata pe alocuri cu caramida smaltuita, biserica are deasupra usii de intrare pisania in limba slavona, care arata ca "smeriti servi si inchinatori ai Sfintei Treimi, chiar Anastasie Crimca, fost episcop de Radauti, domnul Lupu Stroici, Mare Logofat si fratele lui, domnul Simion - Mare Vistiernic" au zidit biserica cu hramul Sfintilor Enoh, Ilie si Ioan Teologu "in anul 7110, iulie 27" (27 iulie 1602). Ea are dimensiuni reduse (10,5 metri lungime, 4,88 metri latime si 10,76 metri inaltime), fiind atat de mica incat se trece din pridvor direct in naos, iar usa diaconeasca dinspre miazazi lipseste. In jurul acestei biserici s-au asezat primii calugari, iar dupa terminarea bisericii mari s-a construit un corp de chilii cu paraclis, ale caror ruine se vad si astazi in incinta pe laturile de nod si de vest.

Biserica mare, ce se ridica intre ziduri de cetate, are un plan dreptunghiular, mult alungit, fara abside laterale si constituie pentru ctitor "un titlu vecinic de glorie" pentru ca nimeni inainte de el nu a indraznit sa ridice un edificiu de 42 de metri inaltime pe o baza de doar 9,60 metri. Biserica este inconjurata pe la mijloc de un brau torsada, care imparte fatadele in doua registre. Ca element arhitectural, braul apare pentru prima data in Tara Romaneasca la manastirea Curtea de Arges, cu deosebirea ca acolo impletirea este continua si in acelasi sens, iar la Dragomirna e intrerupta si alternativa. Incepand cu biserica de la Dragomirna, braul devine un element des utilizat in arhitectura moldava. Dogmatic, braul aminteste de Sfanta Treime sau de cele trei virtuti crestine: credinta, nadejdea si dragostea. Braul are insa si o semnificatie istorica. Mitropolitul ctitor, traitor al unirii lui Mihai Viteazul, lasa astfel un testament, indemnand romanii din cele trei tari sa pastreze unitatea de credinta ortodoxa, daca cea politica nu a dainuit.

Un portal cu larg ancadrament dreptunghiular inchis cu o usa de fier ferecata, daruita bisericii de egumenul Hariton (1890) face trecerea in pronaos. Acesta, cu patru trepte deasupra nivelului pridvorului, este luminat de patru ferestre mai mici decat cele din incaperile precedente si este marcat de acelasi motiv al braului impletit - sub forma de coloane verticale. Bolta alcatuita din doua calote inegale se prezinta ca o adevarata broderie de piatra. Fiecare calota este impartita in opt fragmente de arce incrucisate, marcate la intretaieturi si la mijlocul fiecarui fragment de rozete in relief plat. In pronaos se afla mormantul mitropolitului Anastasie, acoperit cu o piatra simpla, fara inscriptie, ridicata cu vreo 20 de centimetri de la nivelul pardoselii. Dupa modelul muntenesc, incetatenit intai la Galata, pronaosul nu mai este despartit de naos printr-un zid strapuns de un portal, ci de o tripla arcada sprijinita pe stalpi: doi in torsada si doi octogonali pe baza patrata, intre care intrarea este inaltata cu doua trepte.

Naosul este dominat de turla Pantocratorului, ingustata succesiv cu doua randuri de arce, care formeaza la baza ei patru pandantive. Intre naos si altar este o diferenta de 40 de centimetri, concentrata intr-o singura treapta, inalta ca o estrada. Largimea altarului se reduce treptat, iar absida propriu-zisa se contureaza prelungita, acoperita cu o jumatate de calota elipsoidala. Toata aceasta compozitie arhitecturala accentueaza caracterul altarului de element esential al edificiului. Dragomirna este pictata in fresca doar in naos si altar, ramanand insa necunoscut daca pridvorul si pronaosul au fost vreodata pictate. Cel mai probabil frescele s-au distrus in 1653, in timpul atacului cazacilor lui Timus Hmlenitki.

Pictura urmeaza indeaproape stilul celei de la Sucevita si a fost realizata de patru pictori (popa Craciun, Maties, popa Ignat si Gligorie). S-au distins doua stiluri: unul monumental, cu un desen elegant si unul mai apropiat de miniatura, usor de sesizat in portret. Un element caracteristic este incercarea de sugerare a spatiului (Cina cea de taina). Se reuseste totodata diferentierea planurilor in peisaj. Cea mai importanta in acest sens este scena Inaltarii din bolta altarului, unde se reda senzatia de adancime a spatiului prin realizarea planurilor succesive si micsorarea progresiva a obiectelor si personajelor in functie de distanta la care sunt reprezentate. Pictura are caracter narativ, dat de descompunerea pe secvente, care pot fi citite intocmai unei istorii in imagini. Pentru a exemplifica, urmarim tablourile din scena Rastignirii (aflata pe peretele sudic): Tragerea hainelor la sorti, Mantuitorul cu otet, Rastignirea Domnului intre talhari, Maica Domnului cu mironositele si Sfantul Ioan tanguindu-se la picioarele Crucii, Iosif din Arimateia cerand trupul de la Pilat, Coborarea de pe Cruce, Maica Domnului, Iosif, Nicodim, Sfantul Ioan si doua femei mironosite plangand, Ungerea trupului lui Iisus.

Savanta realizare a arhitecturii orienteaza privirea catre turla, dominata de un Pantocrator Atoatecuprinzator. Urmeaza apoi pe peretii turlei liturghia ingereasca si ordinele ierarhiei ceresti: serafimii, ingerii, profetii si apostolii iar cele patru pandantive cei patru Evanghelisti.


Pe peretii naosului sunt reprezentate scene ale Noului Testament: spre nord - ruga si scena din gradina Ghetsimani, Iisus la Pilat si Invierea, iar spre sud minunile, Botezul si Rastignirea. Registrul inferior este dedicat sfintilor militari: Sfantul Gheorghe, Sfantul Dimitrie, Sfantul Teodor Stratilat, Sfantul Nichita, Sfantul Procopie, Sfantul Iacob Persul, Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfantul Mercurie. In glajurile ferestrelor apar sfinti puternici si stalpnici: Sfantul Prooroc Ilie Tezviteanul, Sfantul Ioan Stalpnicul, Sfantul Onufrie, Sfantul Petru Athonitul la gura pesterii, sfintii Antonie, Daniil si Teodosie, stilpnicii, iar in acolada serafimii. In arcurile etajate din bolta altarului frizele de medalioane reprezinta figuri de ierarhi, pustnici, prooroci apostoli si arhangheli.

In bolta absidei principale a altarului erminia cere sa fie pictata Maica Domnului. La Dragomirna insa s-a optat pentru scena Inaltarii - o vasta fresca ce se desfasoara pe mai multe planuri. In primul registru, Maica Domnului este inconjurata de cetele dreptilor, proorocilor si apostolilor, iar in planul doi se disting trei cetati cu arhitecturi specifice. Al doilea registru il are in centrul sau pe Isus Hristos inaltandu-se la cer, purtat de doi ingeri, inconjurat de serafimi, iar al treilea registru prezinta doi ingeri deschizand portile cerului si Sfanta Treime neotestamentara. Pe peretii altarului - Aducerea Cortului Marturiei si sfintii diaconi, episcopi si ierarhi. Catapeteasma este alcatuita din cinci randuri de icoane. Pe usile imparatesti se afla scena Buneivestiri si cei patru Evanghelisti, iar pe cele diaconesti Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Cele patru icoane mari, numite "imparatesti" reprezinta pe Mantuitorul Arhiereu, Maica Domnului Imparateasa cu pruncul, Pogorarea Sfantului Duh si pe Sfantul Nicolae; dedesubt se afla patru icoane mai mici: Mantuitorul cu Luca si Cleopa, Maica Domnului cu Elisabeta, Petru salvat din valurile marii si o minune a Sfantului Nicolae. Deasupra icoanelor imparatesti se gasesc cele douasprezece praznice de peste an, icoana Deisis si cei doisprezece apostoli, Maica Domnului cu pruncul inconjurata de prooroci si Mantuitorul rastignit, alaturi fiind Fecioara Maria si Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan. Nu s-a pastrat catapeteasma originala a Dragomirnei, ea fiind astazi la biserica Arbore, cea actuala fiind adusa in 1793 de la Solca. Este lucrata in lemn de tisa, sub influenta stilului rococo central-european, bogat sculptata si aurita.

Actualele strane dateaza din 1976. Mult mai recent, din 2002, este iconostasul care incadreaza icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si baldachinul care adaposteste moastele Sfantului Mucenic Iacob Persul, aduse la Dragomirna in 1697, dupa cum mentioneaza antimisul de matase in care se pastrau.
Zidurile de aparare care inconjoara manastirea si turnurile inalte ii confera aspectul unui castel medieval. In centrul laturii de sud, turnul portii, cel mai inalt (22,8 metri), sprijinit de doua contraforturi, incadreaza deschiderea gangului intrarii, suprapuse de pisanie si stema Moldovei. Capul de bour este incadrat de acelasi motiv al braului impletit, iar mesajul arata ca s-au terminat aceste ziduri ridicate pe cheltuiala domnitorului Miron Barnovski, "cu binecuvantarea arhiepiscopului Anastasie Crimcovici si mitropolit al Sucevei in anul 7135, august 30" (1627). Gangul intrarii, boltit, este brazdat de nervuri decorate cu rozete si motive vegetale stilizate. Doua picturi mai noi, reprezentand-o pe Maica Domnului cu Sfintii Arhangheli si Sfanta Treime la stejarul din Mamvri strajuiesc intrarea de o parte si de alta a gangului.
Intre turnul arhimandritului si turnul clopotnita se afla vechea igumenie. Peste doua randuri de beciuri boltite se inalta sala gotica, cu patru bolti strapunse de nervuri, sprijinite pe console in colturi si pe un singur stalp octogonal in mijlocul incaperii. Sala, folosita ca staretie, trapeza, scoala de miniatura, biserica de iarna, este astazi muzeul manastirii Dragomirna.
Postat: 13.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Pelerinaje...

      Manastirea Moldovita este una dintre cele mai vechi asezari calugaresti, cu un important trecut istoric, situata la 15 km distanta de satul Vama, intre paraurile Moldovita si Ciumarna. Manastirea este inconjurata de muntii impaduriti ai Bucovinei - la est, muntii Ciumarnei si Dealul Obcinei, la nord Dealul Manastirii, la vest, muntii Argelul si Sicriesul, iar la sud, satul Vatra Moldovitei.

Originea manastirii nu este cunoscuta cu precizie, insa traditia o aminteste inca din perioada voievozilor Musatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidita prima biserica din piatra, atestata de documente intre 1402 - 1410 cu intregul ansamblu de contructii, avand hramul Buna Vestire si fiind deja un centru cultural. Manastirea lui Alexandru cel Bun a rezistat pana la sfarsitul secolului al XV-lea, cand s-a prabusit din cauza unor alunecari de teren - ruinele ei se vad si astazi la 500 m distanta de actuala constructie. Dorind sa continue existenta asezamantului, voievodul Petru Rares ii schimba amplasamentul si construieste in 1532 noua biserica (care s-a pastrat pana astazi), inchinand-o aceluiasi hram. In aceeasi perioada, manastirea este imprejmuita cu ziduri si turnuri de aparare, capatand aspectul unei mici fortarete. Pe ruinele fostelor locuinte a fost ridicata in 1610 - 1612 clisiarnita (casa egumeneasca) de catre episcopul Efrem de Radauti, pentru pastrarea odoarelor bisericii si organizarea unei scoli de copisti si miniaturisti.
Din punct de vedere arhitectonic, biserica pastreaza traditionalul plan tricong, cu cinci incaperi despartite prin pereti plini, strapunsi cu usi pe mijloc si cu sistem de boltire separata la fiecare incapere. Spre deosebire de alte biserici moldovenesti, la Moldovita apar elemente noi, cum sunt pridvorul monumental deschis, cu cinci arcade mari care da maretie monumentului, tainita (incapere situata deasupra camerei mormintelor) si semisoclul din jurul bisericii - aceste elemente apar numai la constructia bisericilor din epoca lui Petru Rares. Boltile pridvorului sunt in stil moldovenesc in forma de cruce. Intrarea in pronaos se face printr-un portal monumental, sculptat in piatra in stil gotic, cu o usa de lemn de stejar, imbracata in fier. Pronaosul dreptunghiular este luminat de patru ferestre mari, cu ancadramente gotice, la partea superioara cu trilobi. Interesanta este bolta pronaosului - in locul celor patru arce moldovenesti apare un sistem de opt arce intretaiate, avand aspectul decorative al unei stele. Gropnita (camera mormintelor) este boltita semicilindric si luminata de o fereastra la sud. La nord-vest se afla o scara de piatra ce face accesul la camera tezaur.
Naosul are doua abside laterale semicirculare, continuandu-se cu absida altarului in aceeasi forma, si este luminat de patru ferestre mai mici decat ale pronaosului. Peste spatial naosului se ridica turla - inalta, circulara in interior si octogonala la exterior, asezata pe doua baze suprapuse in forma stelata. Sistemul de boltire este cel traditional moldovenesc, asemanator celorlalte biserici din epoca lui Petru Rares. Pardoseala este in intregime din piatra rostuita. In exterior, atat biserica, dar si turla sunt ornate la cornisa cu un rand de ocnite si firide alungite la abside. Ambele abside sunt incadrate de patru contraporti inalti pana la baza boltilor. Un al cincilea contraport mic se afla in axul absidei altarului. Acoperisul bisericii este in intregime din sita de brad. In epoca lui Petru Rares, in afara de elementele traditionale constructiilor bisericilor anterioare, apar noi elemente arhitectonice, ca pridvorul deschis si tainita, iar din punct de vedere artistic, o inovatie este impodobirea bisericilor cu picturi exterioare.
Pictura reprezinta un tot unitar de cultura generala - pe langa scenele religioase, in exterior se pot vedea scene istorice (asediul Constantinopolului) si cu aspect cultural (Filosofii antici). Pe stalpul de pe fatada sudica sunt redati sfintii militari (Sf.Gheorghe, Sf.Dimitrie, Sf.Mercurie). In continuare, pe aceeasi fatada, la partea superioara este reprezentat "Imnul acatist", una dintre cele mai frumoase teme iconografice, care se poate vedea la bisericile din Bucovina. Alaturi de imnul acatist si asediul Constantinopolului apar si tema "Rugul lui Moise" is Arborele lui Ieseu (tema care ilustreaza genealogia lui Iisus si nu lipseste de la nici o biserica cu picturi exterioare din Moldova). La baza intregii picturi interioare si exterioare, care se desfasoara dupa un program precis, sta un principiu caracteristic artei crestine - acela de a oferi prin pictura sinteza adevarurilor religiei. Spre deosebire de pictura din secolul al XV-lea, care vorbeste mai mult prin sobrietate si symbolism, cea de la Moldovita, desi continua traditia bizantina, are un caracter mult mai realist, narativ. Realismul cu care sunt tratate personajele si felul in care sunt asezate in cadrul respectiv, insufla viata scenelor. In intreaga pictura, figurile sunt judicios distribuite, urmand sa puna in valoare proportiile armonioase ale bisericii. Siluetele inalte si elegante ale personajelor sunt in acord cu suprafata curba a absidelor, in perfecta concordanta cu arhitectura monumentului. Catapeteasma este sculptata in lemn, pictata si aurita, adevarata opera de arta. Partea de sus pana la candele dateaza din secolul al XVI-lea, iar cea inferioara din secolul al XVIII-lea.
Sub domnia lui Alexandru cel Bun, la manastirea Moldovita functiona un important centru cultural, unde se copiau si impodobeau carti bisericesti. Cele mai valoroase manuscrise dateaza din secolul al XV-lea. Activitatea culturala desfasurata in epoca lui Alexandru cel Bun a continuat si in secolele al XVII-lea (se remarca stadaniile episcopului Efrem de Radauti, mare carturar si ctitor la Moldovita, care a organizat aici o scoala de copisti si miniaturisti) si al XVIII-lea.
In 1785, manastirea este desfiintata, si pana in 1932 - 1934, cand si-a reluat activitatea ca manastire de maici, a suferit numeroase deteriorari. Intre 1954 - 1960, Moldovita a fost restaurata si innoita - acoperisul a fost refacut in intregime si I s-a marit sarpanta pentru protectia picturii, au fost degajate bazele turlei pentru a-I evidentia silueta impunatoare, fundatiile si soclul au fost consolidate, iar zidurile, turnurile si chiliile au fost refacute (valoarea investitiilor a ajuns, la vremea respectiva, la circa 10 milioane de lei).

Postat: 13.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Calauza spirituala

 

  • ''Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta cu ulei si cu zahar sau o placinta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa.".

Iar Domnul i-a raspuns: "FIE, FANURIE, DUPA CUVANTUL TAU SI TOT CEL CE TE VA CHEMA PE TINE IN AJUTOR SA FIE ASCULTAT DE MINE SI TU VEI FI AJUTORUL CELOR DIN NEVOI"

Viata Sf.Mare Mucenic Fanurie

Sfantul, nu se stie cand s-a dus spre Domnul, caci nu se stie cand i s-a taiat capul si nici numele cetatii nu s-a retinut. In anul 1500 d. Hr. niste pastori pasteau turmele in valea unor munti prapastiosi, in tot acest timp, varful celei mai grozave rapi era luminat de o lumina care nu s-a stins tot timpul.

Cand pastorii si-au facut bani suficienti, s-au gandit sa se intoarca la casele lor, din mare departare fiind fiecare, dintre cei mai curajosi, banuind ca in varful acelui munte era o comoara, s-au legat cu franghii groase si ceilalti i-au ajutat si s-au suit la acea inaltime. Era acolo o pestera, in care erau sfintele moaste, si ardea o faclie mare, aceea pe care o vazusera tot timpul pastorii, iar pe pieptul sfintelor moaste era o piele de dobitoc pe care era scris cu ceva tare toata viata Sfantului Mare Mucenic Fanurie.

 

In cetatea parintilor acestui sfant era un mare negustor - tatal acestui sfant - cel mai bogat din acele locuri, care avea 13 baieti dintre care cel mai mare era Fanurie, care avea atunci 12 ani.

 

Si cum era obiceiul locului, acesta urma filosofia; era bland, silitor la carte, foarte milostiv, dar era pagan ca si intreaga lui familie. Mama lui era buna si frumoasa, avea tot ce-i trebuie, dar nu voia sa stie despre treburile si averea sotului ei. Intr-o zi, inapoindu-se cu multi bani si lucruri, sotul ei a fost atacat, ucis si jefuit, iar datornicii indata ce au auzit aceasta, desi ei aveau de dat, au venit sa ceara ce nu li se cuvenea. Astfel, in scurt timp, mama lui a ramas saraca, locuind intr-o bucatarie, dar si acolo ea era napastuita, fara nici un mijloc de a se hrani cu cei 13 copii.

Intr-o zi Fanurie a povestit de mama sa unui copil, ca mama sa era o sfanta pentru ca toata ziua plange si se roaga, dar ca ei, copiii, au mancare si sunt ingrijiti, insa nu stie de ce mama lui se imbraca in haine tot mai saracacioase. Ei, copiii nu o suparau, dar ea plangea toata ziua. Atunci prietenul sau i-a spus urmatoarele: "Bine, bine, pazeste tu pe mama ta intr-o seara si sa-mi spui mie a doua zi cand ne vom vedea la scoala daca e sfanta sau nu."

 

Atunci copilul Fanurie a pandit-o si seara dupa ce mama sa le-a dat sa manance si i-a culcat pe toti, fiind sigura ca toti copiii ei dorm, si-a spalat fata, s-a uns cu aromate, si-a pus valul si haine scumpe cum nu mai vazuse niciodata Sfantul Fanurie si a plecat. Copilul a urmarit-o si a vazut-o ca a intrat intr-un local de noapte, de petrecere, unde majoritatea oamenilor din local erau beti. Mama lui juca in acest local si avea primul numar, in timpul jocului canta plangand, caci n-ar fi vrut copiii sa afle prin ce sacrificii le castiga hrana de toate zilele, ca sa fie cu ei. Iar oamenii din local o credeau beata si in aceasta stare in care se afla era mai mult decat frumoasa. Atunci Fanurie s-a apropiat de tribuna si a strigat o data tare:

"Mama!" La glasul copilului, mama, de groaza si de durere ca a fost descoperita de fiul ei cel mai mare, a cazut jos. Plecand din local, Fanurie a parasit cetatea si s-a dus la malul unei ape mari, care curgea in apropierea acelei cetati - nu cu putine greutati, caci isi zdrobise picioarele de pietre in fuga lui disperata.

La malul apei, a vazut niste pastori care voiau sa treaca pe celalalt mal cu o corabie. El i-a rugat atunci sa-l treaca si pe el dincolo. Pastorii plecand in ale lor, Fanurie a ramas singur pe tarm. in acea pustietate salasluia un pustnic batran care de 65 de ani nu mai vazuse chip omenesc, fiind foarte imbunatatit si placut Domnului, care dandu-i un toiag Domnul, i-a zis: "Du-te repede la malul apei si ia de acolo pe placutul Domnului Dumnezeu Fanurie, ca fiind ales de Domnul, sa fie ajutator celor in nevoi. Desi de la chilia sfantului si pana la malul apei era cale de trei zile, avand de coborat un munte foarte aspru - prin puterea lui Dumnezeu - sfantul a ajuns langa Fanurie, dupa o ora si a spus copilului: "Vino la mine Fanurie!" Iar copilul auzind numele sau a raspuns: "Au tu ai cunoscut pe tatal meu?" Apoi a mai zis asa: "Daca ai fi cunoscut tu pe mama mea, mai bine as fi ramas aici sa ma manance fiarele salbatice".

Sfantul mirandu-se intru sine, a tacut. Si iarasi, prin minune, au suit muntele cel cumplit intr-un ceas, drum care cu piciorul nu se putea face decat in opt zile, fiind foarte stancos si prapastios.

Aici, in pestera sfantului celui batran, a trebuit sa se lupte cu asprimea firii lui Fanurie, ca sa-l faca crestin si totodata, ca sa-l faca sa ierte pe mama sa. Dupa botezare, Fanurie a fost slobozit sa se duca in cetate ca sa ia iertaciune de la mama sa si sa vada cum este situatia fratilor sai. Dar, inapoindu-se in cetate, a aflat ca mama lui nu cazuse lesinata, ci chiar moarta in acea noapte, iar fratii sai, dupa ce a fost ingropata ea, s-au impartit intre neamuri, fara sa stie unde se gaseste fiecare. Fanurie s-a intors inapoi in pustie, nemaiavand nici o legatura cu cele lumesti.

Si atat a sporit in cele duhovnicesti dupa aceea, intrecand chiar pe acel sihastru cu post si rugaciuni, si era atat de milostiv, ca facand si lucrand ogoarele, alerga adunandu-le si hranea pe drumeti, aducand pe spatele sau si apa de baut. Hrana lui, la inceput, timp de trei ani, a fost din trei in trei zile, mancand atata paine muiata cat lua cu doua degete dintr-o sticla, stapanindu-se mult, a nu lua nici apa, iar dupa aceea, a inceput a manca, numai sambata si atunci destul de putin.

El se impartasea des cu Dumnezeiestile Taine, cerceta pustnicii din acea pustie, si se ostenea mult, pentru a cara cu mainile atat radacini pentru hrana, cat si sa scoata pietre, de pe prea putinul pamant din preajma chiliei lor pustnicesti - semanand putine legume si cine va putea spune privegherile lui de toata noaptea, arsita si gerul, caci coliba lui fiind dincolo de munte, nu avea acoperis, cerand Domnului Dumnezeu, ca prin a-ceasta rabdare, sa-i dea si lui, dincolo de moarte, un acoperis in cerul Sau cel dumnezeiesc.

Si atata milostenie avea, incat si pe fiarele care se atacau intre ele, le impaca, ingrijindu-le, daca erau ranite si aranjandu-le culcusuri bune, ca nu de putine ori, l-a gasit parintele lui (pustnicul), culcat alaturi de vreun sarpe mare, care in timpul somnului lui Fanurie il pazea in gura vizuinei ca sa nu-l atace vreo alta fiara.

De asemenea, el avea darul, ca cei ce sunt atacati de multe fiare de prin pustietati, sa le certe pe ele si sa le porunceasca lor a se salaslui mai departe intr-o prapastie si sa nu mai supere pe vreun om, incat si fiarele cele mai de temut, cand erau atacate de om sau de alta fiara mai puternica, desi nu aveau grai, intorceau ochii spre coliba lui Fanurie si indata erau scapate. Deci s-a facut iubit de toate pustiile, din imprejurimi si mai departe, iara toti locuitorii pustiului multumeau lui Dumnezeu ca le-a trimis lor pe acel tanar prea imbunatatit, care si fiarele le imblanzeste si pe oameni ii tamaduieste.

Era in apropierea acelei pustii, o cetate mare si frumoasa, cu oameni foarte inrautatiti si plini de boli si lucruri necurate. La rugaciunea celor buni, a fost chemat sa se duca si sa ajute in neputinte si in boli sfantul, desi, nu voia sa paraseasca pustia, totusi pentru locurile celor nevoiasi si pentru rugamintea cuviosilor pustnici de a-i milui, de a-i mangaia si de a-i tamadui, s-a supus si s-a dus in acea cetate.

Si cine va spune marea lui bunatate catre cei saraci, in special catre vaduve si orfani, gandindu-se la fratii Iui si la mama lui, ca niciodata, o rugaminte a acestora nu a ramas neascultata, vindecand bolile cele mai cumplite, dregand si indreptand ochii orbilor, ajutand surzilor sa auda, precum si mutilor din nastere, numai cu rugaciunea sa, cu lacrimi, catre Dumnezeu, nemancand niciodata pana nu se implinea rugaciunea, neodihnindu-se pe patul sau si multe siroaie de lacrimi varsa, ca si hainele si le uda de la lacrimi. Caci asa spunea fericitul si preafericitul: "Miluieste, Doamne, pe acesti necajiti, ca zidirea Ta sunt, deschide ochii, ca sa vada frumusetea cerului Tau si lumina zilei, si sa nu mai fie ei cu picioarele zdrobite de pietre, nici cu rusinea neamului lor".

Asemeni, cu lacrimi multe, se ruga pentru muti, pentru care spunea: "Deschide buzele lor cele inchise, lumineaza-le mintea, ca sa Te slaveasca pe Tine, si cu buzele lor sa sarute chipul Tau cel nefacut de mana si cu lacrimi sa spele intrarile in biserica, ca astfel sa se proslaveasca numele Tau cel sfant".

Iar pentru surzi se ruga cu mai multe lacrimi zicand: "Auzi-ma pe mine, Doamne, in ceasul acesta, de acum si cerceteaza si deschide auzul robilor Tai, ridica greutatea neauzirii, ca auzind sa auda glasul clopotelor Tale cele sfinte, sunetele rotilor si toate sunetele de pe pamant.

Si atat de mare era rugaciunea lui catre Dumnezeu si plangerea, ca uneori, si paganii plangeau auzindu-i rugaciunile si vazandu-i lacrimile.

Atat de frumos si de frumoase rugaciuni facea catre Dumnezeu, incat si pruncii cei sugari se apropiau de dansul cu mainile lor nevinovate si mai necuvantator fiind ii spuneau: "Mai rabda putin Fanurie si Tatal tau cel din ceruri te va mangaia in curand, implinind cererile tale".

Deci un an de zile a mers in toate laturile cetatii, vindecand, mangaind si botezand si invatandu-i dreapta credinta, iar diavolul, uratorul binelui, foarte s-a maniat, fiindca toti robii lui ii luasera si-i indreptasera minunatul Fanurie, si prefacandu-se intr-un tanar strain s-a prezentat la imparatul acelei cetati, spunandu-i ca un tanar s-a salbaticit, spunand minciuni, despre sfantul, ca doreste ca toata cetatea sa fie de partea lui si pe imparat sa-l inlature si ca toate cele faptuite de el, nu sunt cu puterea lui Dumnezeu, ci cu vraji, ca poporul sa fie cu el si sa poata inlatura pe imparat".

Aceasta o spuneau rauvoitorii mincinosi, intelegand buna credinta a imparatului, ca de cand era Fanurie, ei nu mai puteau sa fure din visteria statului si nici sa mai faca rautatile cinstite.

Dupa multe staruinte si vorbe mincinoase, ei au hotarat ca imparatul sa-l piarda si sa-i taie capul, insa poporul, care vazuse atatea minuni de la sfantul, vaduvele, orfanii si cei tamaduiti, chiar si nevrand sfantul, l-au trecut la o alta cetate, facandu-se plangere mare cum nu se mai vazuse, pentru ca se lipseau de bunatatea sfantului si de marele lui ajutor, fara de nici o plata.

Pentru aceasta, poporul care cunoscuse dreapta credinta prin Sfantul Fanurie - a facut plangere de patruzeci de zile, cu post si rugaciune si nu se putea mangaia, pentru ca Sfantul nu mai era cu dansii.

Astfel si in cea de a doua cetate, sfantul a tamaduit, a povatuit si a mangaiat oamenii, ca si mai inainte, neprimind nici macar paine, pentru ostenelile sale, hranindu-se in pustie cu radacini. Si iarasi a ridicat razboi satana si la fel a hotarat imparatul dupa sfatul sfetnicilor sai, sa-l dea la moarte. Ca si in prima cetate, poporul cu plangere tot atat de mare, l-a trimis cu sila, peste hotar in alta tara, unde in zilele acelea, se intamplase ca unica fiica a stapanului cetatii sa moara si sa fie chemati de mai multe ori vracii si toti slujitorii, hotarandu-se sa dea jumatate din imparatia sa celui ce o va aduce la viata, insa nu numai ca nu au readus-o la viata, dar fiind de mai multe zile moarta, incepuse a putrezi si desi se varsau mirodenii si se ardea multa tamaie, mirosul ajungea pana departe.

Una din slugile imparatului i-a spus: "Imparate, este un tanar frumos care vindeca orice boala, ba chiar si mortii inviaza, facand rugaciuni catre Hristos, despre care am auzit ca a fost spanzurat pe lemn, dar nu le da bolnavilor sau mortilor nici un fel de doctorie, nu se atinge de ei si nici nu primeste ca plata o bucata de paine".

Acestea auzindu-le imparatul, degrab a trimis sa-l aduca inaintea sa, trimitandu-i carte imparateasca si facand pregatiri de mare ospat. Sfantul Fanurie, n-a primit nici macar calare sa vina, desi era drum anevoios si ostenindu-se cu picioarele sale de mai multe zile de drum, s-a prezentat in fata imparatului.

A fost dus in camera moartei, unde poruncind sa stea numai parintii, el si moarta, ca sa nu vina popor - a lacrimat catre Dumnezeu mult rugandu-se de dimineata pana Ia miazazi si era foarte mahnit intru sine ca nu. era ascultat de Dumnezeu. Atatea lacrimi a varsat, ca se facuse o baltoaca in jurul lui, incat si imparatul si imparateasa se mirau de marea lui bunatate si de multa lui rugaciune, in acel ceas, o raza a stralucit deasupra moartei. Atunci, sfantul s-a ridicat in picioare, a prins mana celei moarte si putrede si i-a zis: "In numele lui Hristos lisus Cel rastignit, scoala-te si vino inapoi la parintii tai!"

Si deodata, moarta cea putreda, a sarit drept in picioare, lepadand legaturile de pe dansa si a strigat cu glas mare: "Mare este Dumnezeul lui Fanurie caci in iadul cel mai de jos fiind, unde ma chinuiam impreuna cu cei ce s-au inchinat idolilor si eram batjocura si chinul dracilor, iadul m-a varsat afara cu mare frica, temandu-se la auzul numelui lui Fanurie. Deci, tata, mare este credinta si mare este Dumnezeul crestinilor, iar toti dumnezeii paganilor sunt draci".

Imparatul a vrut sa-i dea jumatate din imparatie sfantului, dar el n-a primit nimic, ca intotdeauna. S-a facut deci petrecere in toata cetatea imparatului, iertand robii si slobozind pe cei din temnita, caci aceasta a fost plata pe care a cerut-o sfantul Fanurie.

Iar imparatul cu toti oamenii sai, au cerut botezul si s-au facut crestini. Sfantul a plecat din cetate si a vindecat si a tamaduit ca si in celelalte cetati. Deci s-au maniat pe el toti vracii si cei ce faceau vraji, caci i-a rusinat pe ei in fata imparatului, ca nimic, nici vrajile, nici leacurile lor nu au reusit sa o invieze, iar sfantul a inviat-o numai cu cuvantul.

Pentru aceasta, para mare au pornit impotriva lui,"numindu-l mare (vraci) si vrajitor si spunand imparatului ca Fanurie a ucis pe fiica lui cu vrajile ca apoi sa se prefaca ca a inviat-o, ca astfel poporul sa-L numeasca pe el imparat. imparatul auzind s-a umplut de manie si strigand pe toti sfetnicii lui si pe cei necredinciosi, care toti erau impotriva lui Fanurie, au hotarat sa-i taie capul, dar fiind convis ca e asa de mare vrajitor, a chemat pe toti calaii cetatii, si a tras la sorti pe trei, dintre cei mai aprigi, care nu-si mancau painea lor pana nu-si muiau mainile in sange.

Si cine va putea spune batjocurile, bataile cu pietre, scoaterea suvitelor de piele de-a lungul trupului, smulgerea dintilor, loviturile cu palme, scuiparile si intepaturile cu sulita peste tot trupul, peste care s-a turnat sare si otet, ciuntirea chipului, adica taierea mainilor, a degetelor de la picioare si a urechilor, incat sangele de la fata se impreuna cu cel de la picioare si uda tarana drumului pe care trecea.

Fiecare pagan se straduia cum sa-l chinuiasca mai rau, iar sfantul se ruga Domnului, ca si mucenicul Stefan: "larta-le lor pacatele acestea ca nu stiu ce fac, ca mai mult imi este mie cununa muceniceasca pentru care eu le multumesc."

Pentru aceasta s-a pornit plangere mare de catre poporul crestin si de cei tamaduiti de catre sfantul, pentru ca l-au chinuit asa de cumplit pe el care nu facuse decat bine tuturor. Dar sfantul era vesel ca merge mai degraba la placutul lui, Hristos. Astfel, a pornit sfantul Fanurie la locul de osanda avand varsta de 19 ani, el mergea cu mare bucurie, ca sa se ajunga cat mai curand catre Hristos cel prea iubit, ca ii ajungea lui calatoria pe acest pamant.

De o parte mergeau crestinii cei tamaduiti, vaduvele si orfanii cetatii, cu plangere spunand: "Cum vom pierde pe cel ce ne-a iubit pe noi? Cum se vor inchide ochii prea frumosi care au deschis ochii nostri orbi din nastere? Cum se va inchide gura cea de miere curgatoare care ne-a dat graiul, noua celor muti, fara de glas? Cum se vor astupa urechile celui ce s-a milostivit de plangerea si durerea noastra, miluind pe orfani, mangaind pe vaduve si aducand bucurie pe fetele celor ce n-au cunoscut decat intristarea si lacrimile? Cine va spune la plangerea lor, cuvintele cele cu mare durere, incat si din partea paganilor au inceput sa se verse lacrimi pentru ca cei ce venisera impotriva lui, erau foarte multi si strigau sa se termine cat mai curand cu acest vrajitor si vrajmas al imparatului.

Sfantul Fanurie a cerut atunci voie sa-si faca ultima rugaciune si s-a rugat astfel: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta cu ulei si zahar, sau o placinta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa."

Si atunci s-a facut tunet din cer si s-a auzit glasul Domnului astfel: "Fie Fanurie dupa cuvantul tau si tot cel ce te va chema pe tine in ajutor sa fie ascultat de Mine si tu vei fi ajutorul celor din nevoi."

Atunci, cei necredinciosi care strigasera asupra lui, vazand minunea, multi au cerut sa fie botezati si sa-i faca si pe ei crestini. Dar sfantul nu avea nimic cu sine si nici apa primprejur. Deci, s-a rugat a doua oara Domnului sa-i ajute pe cei ce vor sa ia credinta crestineasca. Si iata minune mare, ca a plouat numai pe cei ce voiau sa ia botezul, iar cei ce n-au cerut Botezul, desi se aflau langa cei dintai, nu s-au udat nici macar cu o picatura de apa. intre cei ce s-au botezat au fost si cei trei calai, care acum n-au vrut sa-I mai execute pe dansul.

Sfantuf Fanurie le-a fagaduit lor atunci ca implinind porunca imparatului, el le fagaduieste ca astazi vor fi impreuna cu el, in Rai, si au tras la sorti, care sa-i taie capul. Plangerea calailor este mult mai jalnica, decat a poporului crestinesc, pentru ca cuvintele lor erau pline de durere, ca ei luasera viata oamenilor, iar sfantul le daduse viata, ei luasera painea vaduvelor si orfanilor, iar sfantul le purta de grija si-i miluise. El varsase paraie de lacrimi si ei, sange nevinovat. Sfantul a varsat lacrimi pentru toti cei necajiti. Apoi, sfantul Fanurie si-a plecat capul pe butuc - dar dupa taiere, nu a curs nici sange, ci lapte si o minune - capul a mers in jurul trupului si limba a grait astfel: "Asa cinsteste Hristos pe cei ce cred in El".

Deci, intorcandu-se poporul, atat cel crestin cat si cel necredincios, unii strigau de bucurie ca au scapat de sfant, iar cei intorsi la dreapta credinta, precum si vechii crestini, au facut plangere mare, ocarand pe imparat, pentru nerecunostinta lui si i-au zis lui: "Au ai uitat invierea fiicei tale? Tamaduirea bolnavilor si a celor indraciti? Pentru ce te-ai maniat asupra lui, care nici rasplata n-a luat si in hotarele tale adusese pace?"

Spaimantandu-se imparatul pentru acestea, a dat porunca ca mai intai sa fie omorati calaii. Primul nefiind destul de intarit in credinta, se temea. Atunci a aparut sfantul mucenic Fanurie in vazul tuturor, intr-o aureola asemeni sfintilor celor din veacuri, imbracat in armura de roman, cu parul cret si negru, iar in mana tinea o faclie mare aprinsa; si a cazut frica mare peste imparat si peste toti sfetnicii lui mincinosi, temandu-se de sfantul, sa nu-i rapeasca din lumea aceasta, rasplatindu-le lor nedreptatea.

Dupa taierea primului calau, din cer s-a pogorat o cununa de trandafir care s-a asezat pe capul lui taiat, umplandu-se tot pamantul de mireasma, iar din trupul lui, (desi cu putin inainte varsase sange nevinovat, dar pentru credinta lui si intoarcerea lui la Hristos), a izvorat mir. Asemeni s-a intamplat si cu ceilalti doi calai. Trupurile lor au fost ingropate pe un maidan si oricine cadea in talharii si isi intorceau ochii catre locurile acestea, era scapat.

De atunci nu s-a stiut ce s-a facut cu sfintele moaste ale Sfantului Mucenic Fanurie, pana cand el a vrut sa se arate din nou in anul 1500 d. H. dupa cum s-a spus la inceput.

Mult ajutor a adus crestinilor acest mare sfant; cand au cerut ajutor, facand turta si placinta, se rugau sfantului pentru orice nevoie dreapta ce aveau. De aceea i se spune sfantului "aratare", caci cei ce au credinta mare si nu se indoiesc, sunt ajutati grabnic de catre Sfantul mare Mucenic Fanurie.

Turta se face de noua ori si se imparte numai saracilor, iar dupa ajutorul primit, se face pentru sfantul, o placinta mai mare, cel in nevoie, ostenindu-se cu maniile sale - si tot la saraci sa fie impartita cu multumita, sfantului. Pomenirea acestui sfant mare Mucenic Fanurie, se savarseste la 27 august, iar turtele se pot face, in afara de Duminica, in orice zi.

Multe sunt minunile sfantului dupa ducerea de la noi, atat celor din veacurile acelea, cat si noua, care ne-am invrednicit a-l pomeni cu turte si placinta, caci cu adevarat - aratare - este ca celor ce il cheama cu credinta, li s-a aratat ori sfantul, ori implinire in cererile lor. Amin.

 

 

Sfantul Mucenic Fanurie s-a nevoit, dupa traditie, in insula Rodos - Grecia, de unde se crede ca era de loc. Insa nu se stie cand anume a trait, nici cum i-a fost sfarsitul. Prin secolul al XIV-lea, intre zidurile unei fortarete din Rodos, lucratorii au descoperit o frumoasa biserica in ruina, sub dalele careia au gasit numeroase icoane.

Una dintre aceste icoane era bine pastrata si reprezenta un tanar militar care tinea in mana sa dreapta o cruce. In jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul sau. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscriptia de pe icoana: "Sfantul Fanurie". Acest nume nu se gaseste insa in martirologii si sinaxare.

Sfantul Fanurie a savarsit numeroase minuni, indeosebi pentru descoperirea obiectelor si animalelor disparute. Dupa o traditie populara, raspandita in insula Creta si in alte tari ortodoxe, mama sfantului era o mare pacatoasa si cu toate eforturile lui Fanurie, n-a putut s-o intoarca la pocainta. Insa el n-a el n-a incetat sa se roage cu staruinta pentru mantuirea mamei sale.

Pe cand paganii il ucideau cu pietre pe Sfantul Fanurie, el scria: "Din cauza acestor suferinte, Doamne, vino in ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mantuirea mamei lui Fanurie."

Din cauza aceasta, cand credinciosii pierd unele obiecte, ei au obiceiul de a face placinte pe care ei le impart ca milostenie pentru iertarea mamei Sfantului Fanurie. In randul credinciosilor se vorbeste si de alte minuni savarsite de Sfantul Fanurie, pentru care se bucura de o deosebita evlavie atat in Grecia cat si in celelalte tari ortodoxe.

RUGACIUNE CATRE SFÂNTUL FANURIE

Catre tine, Sfinte Mucenice Fanurie, inltandu-ne gandurile, noi pacatosii cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta dintru inaltimea cea plina de slava a cerurilor, unde, prin viata ta Sfanta si prin chinurile tale mucenicesti pentru Hristos, ti-ai dobandit salasluire vesnica, si te milostiveste de suferintele, durerile, patimirile, necazurile, amaraciunile si stramtorile noastre. Si te roaga cu indrazneala pe care ai agonisit-o, catre Stapanul tau ceresc si Dumnezeul nostru, sa ne ierte pacatele pe care cu stiinta si cu nestiinta, pururea, ca niste robi nevrednici savarsim, si sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, pentru putinatatea dragostei noastre fata de El si fata de aproapele nostru; ci sa fie pururea plin de milostivire fata de noi si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea, toate patimile si necazurile, toate amaraciunile si stramtorile, zidind in noi cuget curat, ca sa putem rupe cu viata noastra de pacat de pana acum, si privind la ceruri, sa ne inflacaram de dorul de a deveni si noi bineplacuti lui Dumnezeu. Asa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni si binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; si trecand dintru aceasta viata pamanteasca, sa ne bucuram, laolalta cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnlui, de imparatia cea nesfarsita a cerurilor si de partea celor drepti, ca impreuna cu toti si inconjurati de cerestii ingeri, sa aducem slava, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui slavit in Treime, in vecii vecilor. Amin!

Acatistul Sf.Mare Mucenic Fanurie

 

 

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindeni esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste de toata intinarea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi; Doamne, curateste pacatele nostre, Stapane, iarta faradelegile noastre; Sfinte cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Amin.

 

Condacul 1:

Aparatorului credintei ortodocsilor, marelui Mucenic Fanurie, sa-i aducem din inima marturisiri de multumire toti, care prin ale lui intelepte invataturi ne-am luminat cu credinta si sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!

Icosul 1:

Poporul cel credincios cunoscand multimea minunilor tale, prin care ai rusinat pornirea ereticilor cea fara de judecata asupra credintei noastre, cu umilire striga catre tine asa:

 

Bucura-te, mare Mucenice al Mantuitorului Hristos;

Bucura-te, scaparea celor ce alearga la tine;

Bucura-te, indreptatorul credintei;

Bucura-te, ajutorul celor necajiti;

Bucura-te, cel ce intuneci mintea paganilor;

Bucura-te, cel ce ai lucrat stralucirea credintei;

Bucura-te, cel ce ai alungat pe cei potrivnici;

Bucura-te, cel ce te-ai aratat biruitor;

Bucura-te, cel ce luminezi pe cei din interiorul pacatelor;

Bucura-te, cel ce cu blandete primesti la tine pe cei gresiti;

Bucura-te, invatatorul legii crestinesti;

Bucura-te, cel ce luminezi pe cei nepriceputi;

Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni

 

Condacul 2:

 

Desi nu avem destula vrednicie si pricepere ca sa putem lauda minunile tale, din suflet curat si din inima umilita te rugam sa primesti aceste marturisiri de la noi, care cantam cu tine: Aliluia!

 

Icosul 2:

Nimeni dintre noi pacatosii nu se poate lauda ca rugaciunea lui va fi primita la tine cu vrednicie, caci stii slabiciunea firii noastre; de aceea te rugam pentru necazurile noastre a primi cantarea acesta:

 

Bucura-te, cel ce din pantece ai fost ales de Dumnezeu;

Bucura-te, cel ce fara cunostinte filosofice ai biruit pe filosofi;

Bucura-te, comoara legii noastre cea mult pretuita;

Bucura-te, povatuitorul legiuirilor si al legiuitorilor celor invatati;

Bucura-te, lauda parintilor si a dascalilor;

Bucura-te, podoaba Bisericii lui Hristos;

Bucura-te, mustratorul ereticilor;

Bucura-te, cel ce ai fost intelept din pruncie;

Bucura-te, mare si intelept invatator;

Bucura-te, luptatorul pentru lege;

Bucura-te, cel ce si astazi ne ajuti pe noi credinciosii;

Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!

 

Condacul 3:

Impovarati de multe pacate si ispite vatamatoare fiind, alta nadejde nu avem afara de tine, mangaierea celor necajiti; deci te rugam sa fii mijlocitor pentru sufletele noastre spre a canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3:

Darul Duhului Sfant fiind cu tine din tinerete, te-ai aratat aparator si de minuni facator; pentru aceasta iti cantam tie asa:

 

Bucura-te, mare Mucenice al lui Hristos;

Bucura-te, lauda poporului credincios;

Bucura-te, a bolnavilor tamaduire;

Bucura-te, cel ce te rogi lui Dumnezeu pentru toti;

Bucura-te, cel ce izbavesti din primejdii pe cei ce alearga la tine;

Bucura-te, izbavitorul patimilor celor sufletesti si al celor trupesti;

Bucura-te, tamaduitorul ranilor vechi;

Bucura-te, grabnic ajutator al celor ce te cheama pe tine;

Bucura-te, doctor fara plata;

Bucura-te, nadejdea celor necajiti;

Bucura-te, acoperamantul si scaparea tuturor;

Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!

 

Condacul 4:

Mucenice mult-milostive, primeste rugaciunea noastra a pacatosilor si mijloceste catre Ziditorul sa daruiasca tamaduire si sanatate robilor Sai, celor ce te cheama in ajutor si canta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4:

Stand inaintea Sfintei tale icoane, noi pacatosii socotim a fi inaintea ta; si marturisind minunile tale, te rugam, asculta aceasta putina rugaciune si tinde dreapta ta spre ajutorul nostru, a sa-ti cantam tie asa:

 

Bucura-te, cel ce esti impreuna slujitor cu ingerii;

Bucura-te, cel ce ai fost cu oamenii petrecator;

Bucura-te, cel ce faci minuni mari;

Bucura-te, lauda pamantului Egiptului;

Bucura-te, cel ce esti in toata lumea vestit;

Bucura-te, cel ce te ostenesti a face bine;

Bucura-te, ajutatorul celor necajiti;

Bucura-te, stalp neclintit al crestinatatii;

Bucura-te, lauda oamenilor si a ingerilor;

Bucura-te, umbrirea serafimilor;

Bucura-te, slujitor preamarit al crestinilor;

Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!

 

Condacul 5:

Asa precum in Egipt cercetezi si tamaduiesti neputintele poporului celui binecredincios care asteapta ajutorul tau, indura-te si ne izbaveste de necazurile ce ne-au cuprins, spre a canta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5:

Totdeauna arati marea ta milostivire asupra neamului omenesc si te faci scapare a celor ce se involbureaza pe marea acestei vieti; de aceea strigam catre tine asa:

 

Bucura-te, ocarmuitorul corabiilor invaluite in valuri;

Bucura-te, scaparea inotatorilor deznadajduiti;

Bucura-te, alinarea valurilor tulburate;

Bucura-te, cel ce cu rugaciunile tale risipesti furtuna;

Bucura-te, ca prin mijlocirea ta luminezi negura norilor;

Bucura-te, ajutorul celor spaimantati de tunet;

Bucura-te, izbavitorul celor infricosati de fulger;

Bucura-te, cel ce ne ajuti in primejdii, mijlociind catre Mantuitorul;

Bucura-te, nadejdea si scaparea noastra;

Bucura-te, ca in toate primejdiile la tine nazuim;

Bucura-te, ca ajuti cu rugaciunile tale tuturor care alearga la tine;

Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!

 

Condacul 6:

Cinstitorule de Dumnezeu, Fanurie, asculta aceasta rugaciune a noastra intru acest ceas si prin Sfintele tale rugaciuni mantuieste-ne de necazuri si de suparari, precum ai izbavit pe cei ce erau invaluiti pe mare, cand au chemat ajutorul tau; pentru ca si noi, ca aceia, sa aducem cantare: Aliluia!

Icosul 6:

Mucenice al lui Hristos, cinstit slujitor al darului, soleste noua pacatosilor mijlocirile tale cele bogate catre Stapanul, pentru ca sa ne invrednicim a ne impartasi de bunatatile cele fagaduite credinciosilor si sa cantam tie asa:

 

Bucura-te, mare Mucenice al lui Hristos;

Bucura-te, cinstit slujitor al darului;

Bucura-te, tamaduitorule al bolilor;

Bucura-te, mir care imprastii durerea;

Bucura-te, roua care racoresti patimile;

Bucura-te, cel ce intaresti pe slabanogi cu alte tale rugaciuni;

Bucura-te, ajutorul celor din primejdii;

Bucura-te, cel ce rogi pe Domnul pentru cei din patul durerilor;

Bucura-te, cel ce ne ajuti si noua pacatosilor;

Bucura-te, alinarea tuturor durerilor;

Bucura-te, mangaierea cea mare a celor ce patimesc in dureri;

Bucura-te, sprijinitorul celor neputinciosi;

Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!

 

Condacul 7:

O, Preamilostive si indurate Doamne! Nu trece cu vederea lacrimile robilor tai, ci le ajuta si-i miluieste dupa mare mila Ta; izbavindu-i de asupririle si de necazurile care i-au cuprins pentru multimea pacatelor lor; si precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, asa ridica-ne si pe noi din primejdia in care ne aflam, cu rugaciunile Sfantului Mucenic Fanurie, ca impreuna cu el sa-Ti cantam: Aliluia!

Icosul 7:

Toate puterile ceresti laudand credinta ta cea tare catre Dumnezeu, impreuna cu tine slujesc Ziditorului celui fara de inceput; iar noi iti aducem aceste cuvinte de lauda asa:

 

Bucura-te, ca prin minuni ai facut sa straluceasca credinta;

Bucura-te, cel ce prin credinta ai facut minuni mari;

Bucura-te, ca rugaciunile tale totdeauna au fost ascultate;

Bucura-te, inteleptule rugator catre Dumnezeu;

Bucura-te, tamaie bineprimita inaintea lui Dumnezeu;

Bucura-te, cel ce ai scapat multe suflete necajite cu rugaciunile tale;

Bucura-te, cel ce pierzi pe cei puternici si fara de lege;

Bucura-te, ajutatorul cel tare al bine-credinciosilor crestini;

Bucura-te, taria tarilor crestineti;

Bucura-te, cel ce sfarami zidurile cetatilor paganesti;

Bucura-te, cel prin care tiranii sunt biruiti;

Bucura-te, temelia si fala credintei noastre;

Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!

 

Condacul 8:

Toti crestinii ortodocsi de pe pamant avand nadejdea lor catre tine, in orice intamplare nu vor fi rusinati, Mucenice Fanurie, caci tu esti mare folositor al crestinatatii. Pentru aceasta nu trece cu vederea si ale noastre rugaciuni si ne ajuta, izbavindu-ne din toate primejdiile, ca sa cantam cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8:

Avand puterea darului de la Dumnezeu, ai prefacut seceta in ploi si cu Sfintele tale rugaciuni ai oprit multimea prea mare, de prisos, a ploilor, scapand poporul de foametea care ii ameninta, risipind hambarele strangatorilor de grau; pentru care noi minunandu-ne iti cantam asa:

 

Bucura-te, scaparea poporului de foamete;

Bucura-te, cel ce ai prefacut seceta, ca al doilea Ilie, in ploi binefacatoare;

Bucura-te, cel ce prin rugaciune ai oprit ploile prisositoare;

Bucura-te, nadejdea cea mare a lucratorului de pamant;

Bucura-te, multumirea celor ce seamana cu credinta;

Bucura-te, secerisul cel imbelsugat al seceratorilor;

Bucura-te, comoara cea bogata a saracilor

Bucura-te, ajutorul nostru in vreme de seceta;

Bucura-te, ajutatorul si chivernisitorul nostru de-a pururea;

Bucura-te, mangaierea celor ce sunt in nevoi;

Bucura-te, lauda cuviosilor monahi si a bunilor crestini;

Bucura-te, ograda bine roditoare;

Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!

 

Condacul 9:

Facatorule de minuni, Sfinte Fanurie, dupa cum in vremea vietii tale pe pamant ai izbavit poporul credincios de primejdii si de foamete prin Sfintele tale rugaciuni, asa si acum trimite mila ta asupra noastra, daruindu-ne timp roditor si imbelsugat pentru cresterea si ajutorul pruncilor sugari si al sarmanilor, cu care vom canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9:

Cand cereau saracii ajutor de la tine in necazurile lor, nu i-ai departat cu vorbe intristatoare, ci le-ai ajutat in tot felul, dandu-le blagoslovia ta si ceea ce le trebuia, scapandu-i din nevoi; pentru aceea aducem tie acesta lauda asa:

 

Bucura-te, implinirea lipsurilor saracilor;

Bucura-te, chivernisitorul tuturor celor lipsiti;

Bucura-te, cel ce preschimbi necazurile in bunatati;

Bucura-te, cel ce imblanzesti fiarele salbatice;

Bucura-te, cel ce lepezi lucrurile amagitoare;

Bucura-te, izbavitorul tuturor celor ce sunt in nevoi;

Bucura-te, cel ce pedepsesti pe negutatorii cei lacomi;

Bucura-te, cel ce prin rugaciunile tale faci lucruri preamuninate;

Bucura-te, vistierul darurilor lui Hristos Mantuitorul;

Bucura-te, cel ce ai renuntat la avutie si ai impartit-o cu cei saraci;

Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!

 

Condacul 10:

Daruieste si noua ajutorul tau ca acelor saraci, ca sa scapam de navalirea serpilor otravitori si mai ales a balaurului inspaimantator si de vicleanul inselator ce se lupta cu noi neincetat pentru a rapune sufletele noastre; noi insa prin rugaciunile tale nadajduim sa dobandim cele de folos in viata acesta si in cea viitoare; ca sa cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10:

Nu te departa de la noi, Sfinte Fanurie, si de la toti cei ce cheama Sfant numele tau, pentru ca toti recunoastem grelele noastre pacate; si ne rugam tie si cerem cu credinta ajutorul tau, cantandu-ti graiurile acestea asa:

 

Bucura-te, mantuirea celor ce isi marturisesc curat pacatele;

Bucura-te, mustratorul acelora ce ascund pacatele lor;

Bucura-te, cel ce nu suferi pe nelegiuti;

Bucura-te, folositor mare al celor ce s-au pocait;

Bucura-te, mare ajutator al celor ce vietuiesc in smerenie;

Bucura-te, vazand intoarcerea la Stapan a lucrurilor furate;

Bucura-te, descoperirea multor taine nestiute;

Bucura-te, cel ce ai adus pe multi la Hristos prin minunile tale;

Bucura-te, preaminunate Mucenice, ca nu ne lasi si pe noi;

Bucura-te, cel ce mijlocesti la Dumnezeu pentru iertarea pacatelor noastre;

Bucura-te, cel ce mangai pe toti cu ale tale mari minuni;

Bucura-te, ca prin tine si neamul calugaresc capata mantuire;

Bucura-te, ca si tot clerul bisericesc prin tine se mantuiesc;

Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!

 

Condacul 11:

Margaritarul de mult pret al lui Dumnezeu care fiind ascuns in tarana, straluceste acum in Rhodos ca o comoara de mult pret si imbogateste, desfateaza, lumineaza si inveseleste pe toti cei ce vin la el cu credinta si cu dragoste; cu tine impreuna cantam Purtatorului de grija al tuturor si Dumnezeul nostru: Aliluia!

Icosul 11:

Stralucit-a astazi sarbatoarea plina de veselie si praznicul luminat al Sfantului Mucenic Fanurie, cel mult patimitor si de biruinta purtator; ca Dumnezeu l-a invrednicit de cununa cereasca a celor bineplacuti Lui si l-a asezat laolalta cu ingerii. Pentru aceasta, laudand pe Domnul care a facut minunata voia Sa intru Sfintii Sai, Sfantului Fanurie sa-i graim:

 

Bucura-te, ca ai stat in fata idolilor;

Bucura-te, ca ai defaimat minciuna lor;

Bucura-te, ca ai fost ars cu carbuni aprinsi;

Bucura-te, ca ai stins credinta in idoli;

Bucura-te, ca demonii te-au vazut si au plans;

Bucura-te, ca ingerii in juru-ti s-au strans;

Bucura-te, ca iadul adanc s-a cutremurat;

Bucura-te, barbat viteaz al Bisericii;

Bucura-te, pecete curata a credintei;

Bucura-te, cel ce esti pilda luminata pentru noi;

Bucura-te, ostasule nebiruit al lui Hristos;

Bucura-te, al nostru Mucenic preamarit;

Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!

 

Condacul 12:

Pe cei ce sarutam Sfanta ta icona cu credinta, Mucenice, si laudam vietuirea ta cea Sfanta, Fanurie preamarite, cu rugaciunile tale arata-ne mostenitori ai imparatiei celei ceresti si vesnice, si partasi ai slavei celei de sus; ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu Celui in Treime laudat: Aliluia!

Icosul 12:

Minuni straine si mai presus de intelegere a facut Dumnezeu intotdeauna intru Sfintii Sai; impreuna cu care, in timpul din urma, a aratat ca pe un alt soare stralucind cu minunile pe Minunatul Fanurie, lauda Rhodosului si a Bisericii. Caruia si noi, aprinsi de dragoste si de ravna, sa-i graim din suflet:

 

Bucura-te, ca ai fost aruncat in cuptor de foc;

Bucura-te, ca si acolo te-ai bucurat;

Bucura-te, ca te-ai rugat pentru cei ce te chinuiau;

Bucura-te, cel ce esti mijlocitor pentru toti;

Bucura-te, cel ce nu incetezi a ruga pe Hristos pentru noi;

Bucura-te, scump prinos al credinciosilor;

Bucura-te, ca ai umilit pe cei ce s-au trufit;

Bucura-te, ca ai inaltat pe cel smerit;

Bucura-te, rugatorul nostru catre Hristos;

Bucura-te, taria celui evlavios;

Bucura-te, miluitorul credinciosilor;

Bucura-te, cel ce te rogi pentru iertarea pacatosilor;

Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni!

 

Condacul 13:

O, Preaminunate Fanurie, cu lacrimi fierbinti alergand la a ta ocrotire, ne rugam tie: izbaveste-ne cu rugaciunile tale cele bineplacute lui Dumnezeu, de toata nevoia si necazul; indeparteaza de la noi toata durerea si suferinta si ne invredniceste ca si in viata de veci sa fim partasi ai imparatiei vesnice si impreuna cu tine cantare sa aducem lui Dumnezeu: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.

iar la final Rugaciunea catre Sfantul Fanurie...

Catre tine, Sfinte Mucenice Fanurie, inltandu-ne gandurile, noi pacatosii cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta dintru inaltimea cea plina de slava a cerurilor, unde, prin viata ta Sfanta si prin chinurile tale mucenicesti pentru Hristos, ti-ai dobandit salasluire vesnica, si te milostiveste de suferintele, durerile, patimirile, necazurile, amaraciunile si stramtorile noastre. Si te roaga cu indrazneala pe care ai agonisit-o, catre Stapanul tau ceresc si Dumnezeul nostru, sa ne ierte pacatele pe care cu stiinta si cu nestiinta, pururea, ca niste robi nevrednici savarsim, si sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, pentru putinatatea dragostei noastre fata de El si fata de aproapele nostru; ci sa fie pururea plin de milostivire fata de noi si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea, toate patimile si necazurile, toate amaraciunile si stramtorile, zidind in noi cuget curat, ca sa putem rupe cu viata noastra de pacat de pana acum, si privind la ceruri, sa ne inflacaram de dorul de a deveni si noi bineplacuti lui Dumnezeu. Asa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni si binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; si trecand dintru aceasta viata pamanteasca, sa ne bucuram, laolalta cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnlui, de imparatia cea nesfarsita a cerurilor si de partea celor drepti, ca impreuna cu toti si inconjurati de cerestii ingeri, sa aducem slava, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui slavit in Treime, in vecii vecilor. Amin!

Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Pentru suflet...

 

Dumnezeu... Este Cel care Se lasă cunoscut...

Dumnezeu, Cel care a creat acest univers măreţ până în cele mai mici detalii, poate fi cunoscut... de noi. El ne spune diferite lucruri despre Sine, dar nu Se opreşte aici: ne cheamă chiar să avem o relaţie personală cu El, vrea să ajungem să Îl cunoaştem. Deci, nu e vorba numai că putem şti câte ceva despre El, ci Îl putem cunoaşte chiar pe El, şi încă îndeaproape.

 
 
 
„Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.
 
 
Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.” (Ieremia 9:23,24)

Dumnezeu... Este Cel de care te poţi apropia cu uşurinţă...

 

Dumnezeu ne invită să vorbim cu El şi să-L implicăm şi pe El în tot ceea ce ne preocupă. Nu este nevoie ca mai întâi să ne punem ordine în viaţă. Nu este nevoie nici să fim ceremonioşi, să ne exprimăm corect din punct de vedere teologic sau să ducem o viaţă neprihănită. Aşa este Dumnezeu: iubitor şi gata să ne primească când ne întoarcem spre El.

„Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toata inima.” (Psalmul 145:18)

Dumnezeu... Este Cel care creează...

 

Tot ceea ce facem noi, oamenii, este construit cu materiale deja existente, după nişte planuri prestabilite. Dumnezeu însă are capacitatea de a porunci ca lucrurile să ia fiinţă şi nu vorbim aici doar de galaxii şi forme de viaţă, ci şi de soluţii la problemele de zi cu zi. Dumnezeu Se gândeşte la tot felul de inovaţii ca să ne ajute. De aceea doreşte să Îi cunoaştem puterea şi să ne bizuim pe ea.

„Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.” (Psalmul 147:5)
 
 
 
„... De unde-mi va veni ajutorul?
 
 
Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” (Psalmul 121:1,2)

Dumnezeu... Este Cel care iartă...

Noi, oamenii, păcătuim. Înclinaţia noastră firească este de a acţiona de capul nostru, nu aşa cum doreşte Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu numai că nu poate trece cu vederea un aşa păcat, dar este chiar gata să-i condamne pe oameni pentru păcatul lor. Dar asta nu-i totul: Dumnezeu este milos şi gata să ne ierte din clipa în care începem o relaţie cu El. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce ispăşind astfel condamnarea pentru păcatele NOASTRE. Apoi a înviat din morţi şi ne oferă iertarea Sa.

 
 
 
„...neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire...
 
 
Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu;” (Romani 3:22,25)

Dumnezeu... Este Cel care e mereu sincer...

Dumnezeu ne vorbeşte despre Sine în mod clar, întocmai unei persoane care îţi îngăduie să îi cunoşti gândurile şi sentimentele... Deosebirea este că Dumnezeu este întotdeauna sincer! Orice spune despre Sine sau despre noi este adevărul gol-goluţ. Cuvintele lui Dumnezeu sunt sincere şi exacte întotdeauna şi în totalitate, fiind mai adevărate decât sentimentele, gândurile şi observaţiile noastre. Iar dacă Dumnezeu ne face o promisiune, de orice fel, putem conta că o va îndeplini, că nu vorbeşte ca să Se afle în treabă... Îl putem crede pe cuvânt.

 
 
 
„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
 
 
Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:130,105)

Dumnezeu... Este Cel care deţine puterea...

 

Ţi-ar plăcea să ai tot timpul dreptate, în legătură cu orice? Ei bine, Dumnezeu are... Înţelepciunea Sa este fără margini. El înţelege toate elementele unei situaţii, mai ales că ştie şi ce s-a întâmplat înainte şi ce se va întâmpla după aceea. Nu este nevoie să Îi aducem la cunoştinţă ultimele noutăţi, să Îi dăm sfaturi sau să Îl convingem să facă ceea ce se cuvine. Va face oricum ceea ce se cuvine... pur şi simplu fiindcă Îi stă în putere s-o facă şi fiindcă este animat de motive curate. Ce trebuie să facem noi? Nu trebuie decât să ne încredem în El, ştiind că El nu va greşi niciodată, nu ne va submina, nici nu ne va înşela. Putem avea totală încredere că va face ceea ce se cuvine în orice împrejurare şi în orice clipă.

„Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.” (Psalmul 25:3)
Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Calauza spirituala

 

Rugaciunea Sfintei Cruci
Sa Se scoale Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul; cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii si zic cu veselie : Bucura-te prea cinstita si de viata facatoarea Crucea Domnului, care izgonesti pe diavoli cu puterea Celui ce S-a rastignit pe Tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, si S-a pogorat la iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot pizmasul. 

 

 

 

 

"Sfânta cruce este un obiect excepţional al veneraţiei creştine pentru că, fiecare credincios, atunci când o venerează, vede în ea instrumentul de răscumpărare al omenirii prin pătimirea Domnului, tăria credinţei, Biserica şi mântuirea. De aceea, simpla facere a semnului crucii, este un act de devoţiune adresat Sfintei Treimi, o mărturisire a credinţei noastre ortodoxe, o certitudine a apărării noastre împotriva satanei şi a tuturor relelor care vin de la el, rele care atacă şi sufletul şi trupul nostru.

Fiind atât de prezentă în viaţa noastră, pietatea populară a creat o serie de legende evlavioase în legătură cu Sf. Cruce, originea ei şi puterea ei isgonitoare de draci.

Cea mai interesantă legendă pioasă este legarea crucii de pomul cunoaşterii din rai. La moartea lui Adam, fiii săi au hotărît să-i facă sicriul din pomul care semnificase păcatul neascultării protopărinţilor noştri. Copacul uriaş a fost tăiat. Sicriul lui Adam a consumat o parte infimă din lemn. Tot ce a rămas a fost păstrat ca un semn al amintirii păcatului şi a promisiunii răscumpărării noastre.

Când Noe a primit poruncă să construiască arca – simbolul mântuirii noastre, Biserica – el a folosit marele copac din mijlocul raiului, tocmai fiindcă era legat de promisiunea salvării. Corabia l-a purtat pe el şi familia lui şi toate animalele aduse în corabie după porunca lui Dumnezeu. La terminarea potopului, apele au adus părţi din lemnul corabiei până în ţara sfântă. Oamenii au văzut lemnul care era dintr-o esenţă necunoscută şi foarte tare.

Un dulgher a luat a luat tot ce a găsit din copacul respectiv şi a cioplit o masă mare şi grea, care s-a moştenit din generaţie în generaţie, până în vremea lui Iisus. După ce, prin intrigile şi acuzaţiile evreieşti, Mântuitorul a fost condamnat la moartea pe cruce, ultimul descendent al vechiului dulgher si-a adus aminte de lemnul special moştenit de la strămoşi şi a făcut din masă o cruce mare şi grea pe care a oferit-o spre crucificarea acelui înşelător şi răzvrătit pe care sinedriul Îl condamnase la moarte, cerând apoi confirmarea sentinţei lor de la procuratorul roman Pilat. Astfel a murit Iisus pe crucea făcută din lemnul păcatului adamic, lemn care a devenit instrumentul ispăşirii păcatelor omenirii prezente atunci şi cea viitoare, până la Judecata Finală.

Legenda, ca orice altă legendă, ascunde în ea o fărâmă de adevăr istoric, dar, mai ales, un sens spiritual pe care evlavia populara l-a însămânţat în ea. Cel mai important element al acestei legende este legarea ei de păcatul adamic şi de iertarea neamului omenesc. Acolo unde Adam a greşit, acolo s-a făcut şi făgăduinţa mântuirii viitoare.

Istoriceşte, sfânta cruce a existat şi pe ea a fost răstignit Mântuitorul, aşa cum ne spun Sfintele Evanghelii, aproape în mod identic: "{i ducându-{i crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care, pe evreeşte se zice Golgota, unde L-au răstignit şi, împreună cu El, pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc, pe Iisus." (Ioan 19: 17-18)

Acolo, pe cruce şi pe sângele curs din trupul Domnului, a fost întemeiată în mod mistic Biserica, pe care Iisus o trece în istorie prin pogorîrea Sfântului Duh peste Apostoli la Cincizecime. De atunci, crucea a devenit simbolul mântuirii prin jertfa lui Iisus care ne duce, prin pocăinţă, la Învierea Lui şi la învierea noastră a tuturor.

 

Descoperirea Crucii Mantuitorului Hristos

Golgota a rămas ca un loc blestemat. Gunoaiele Ierusalimului au început să fie aruncate acolo, dar Dumnezeu a schimbat cursul istoriei şi, prin decretul lui Constantin cel Mare, creştinismul a fost scos de sub interdicţia legii romane şi i s-au data aceleaşi drepturi ca oricărei alte religii a imperiului, prin decretul de la Milano, din 313. Prin punerea semnului crucii pe scuturile ostaşilor împăratului Constantin, acest semn al mântuirii nu a mai fost un prilej de pedeapsă pentru creştini. Până atunci, aşa cum vedem în catacombele romane, creştinii foloseau semnul crucii pe morminte sau pe pereţii catacombelor într-o formă disimulată, ca o ancoră (cel mai adesea) ca un trident, sau ca o svastică. De atunci începe venerarea deschisă a crucii, ca simbol mistic al suferinţei şi al Învierii Domnului.

Cea care aduce la iveală Crucea cea adevărată, spre venerarea tregii omenirii creştine, a fost Sfânta Elena, mama împăratului Constantin. Aceasta a cerut Împăratului să-i dea bani pentru a face săpături pe Golgota spre a descoperi sfânta cruce. Dumnezeu i-a ajutat şi crucea a fost dezgropată în 326. Nu a fost greu să fie recunoscută, fiind singura care avea cuie bătute în ea, fiindcă cei doi tâlhari fuseseră legaţi cu funii pe crucile lor. Pentru mai bună verificare, crucea a fost aşezată peste un mort, care a înviat şi a rostit cuvinte de slavă lui Dumnezeu.

Aceasta este crucea despre care Sf. Apostol Pavel scrie: "Căci cuvântul crucii este, pentru cei ce pier, nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu, căci scris este: pierde-voi înţelepciunea celor înţelepţşiştiinţa celor învăţaţi o voi nimici." (1 Cor, 18-19)

Sfânta Elena, aşa cum ne spun Ambrozie, Rufinus şi alţi urmaşi ai apostolilor, a trimis două cuie din crucea Domnului fiului ei Constantin, unul din cuie fiind încastrat într-o diademă. Crucea a fost pusă în basilica Sfânta Cruce din Ierusalim, zidită de împărăteasa Elena. Acolo era, de asemenea, un cui şi placa pe care Pilat pusese să se scrie INRI. În faţa bazilicii, a fost înălţată o cruce de metal pe care, împăratul Teodosie al II -lea a acoperit-o cu aur şi diamante în 417.

În urma unui război cu Perşii, sfânta cruce a fost luată ca un trofeu de mare valoare şi astfel Ierusalimul a rămas fără obiectul de venerare cel mai sacru. La câţiva ani după aceasta, împăratul Heraclius a pornit un război contra Perşilor pentru a recuceri obiectul sacru al crucii. Era în anul 614. Perşii au fost înfrânţi, crucea adusă cu mare cinste la Ierusalim şi patriarhul oraşului a înălţat-o în faţa poporului, în ziua de 14 Septembrie, când tot poporul a căzut în genunchi şi a cântat cu lacrimi: "Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăşi o mărim".

 

Sfânta cruce s-a pierdut, nu au mai rămas decât părţi din ea, aflate în proprietatea unor Patriarhii. Este sigur că, în perioada iconoclasmului, crucea a fost negată ca şi icoanele. Poate că a fost ascunsă de patriarhul Ierusalimului, eventual, descompusă în bucăţi spre a fi mai uşor de ascuns şi apoi, scoasă din nou la iveală. Se presupune că a fost trimisă la Constantinopol, atunci când pericolul musulman a crescut şi că a stat acolo până în preajma căderii Constantinopolului. Unii istorici cred că atunci crucea a fost desfăcută în bucăţi mai mici şi trimisă diferitelor patriarhii spre salvarea ei. În felul acesta cei care duceau bucăţile de cruce puteau trece prin controlul musulman fără pericol.

Dar chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale sfintei cruci, simbolul crucii reprezentat în multiple forme, rămâne ca semn al morţii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos spre care martirii îşi aţinteau ochii în timpul suferinţei şi mureau fericiţi. Crucea evocă patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus. În ea se recapitulează întreaga Lui viaţă.

"El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn pentru ca noi, murind faţăde păcate, să trăim spre îndreptare", spune Sf. Petru în întâia sa epistola sobornicească, la capitolul 2, vers 24. Paradoxul credinţei creştine constă în aceea ca puterea lui Dumnezeu se arată în suferinţă, pe cruce, căci aşa cun mărturiseşte Sf. Pavel, "când sunt slab, atunci sunt tare". (2 Cor. 12)

Pe de o parte, crucea descoperă starea de păcat a lumii şi responsabilitatea omului pentru organizarea infernală a veacului nostru şi, pe de altă parte este provocarea lui Dumnezeu contra concepţiei fataliste a răului şi a morţii, căci ea constituie cursa în care Mântuitorul a prins pe stăpânitorul lumii acesteia. Pe de altă parte, crucea este şi simbolul Bisericii lui Hristos care stă cu rădăcina înfiptă în dealul Golgotei trăgându-şi seva din sângele jertfei lui Iisus. Ea se înalţă până la cer prin braţul vertical şi cuprinde în ea întreaga lume pe care o îmbrăţişează salvator prin braţele orizontale. Ea închipuie verticalitatea bisericii, înălţarea la ceruri şi dimensiunea ei orizontală, socială, pentru toată viaţa pământească a omului."

Cuvant dupa Pr.Calciu

Postat: 11.11.2011 - 1 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Calauza spirituala

 

Când Dumnezeu a creat oştile cereşti – serafimi, heruvimi, tronuri, domnii, puteri, stăpâni, începători, arhangheli şi îngeri, nouă ranguri cereşti, împărţite în trei grupe de câte trei triade – în marea lui milă, El a hotărît ca îngerii să fie cei mai aproape de oameni, să aibă o neîntreruptă legătură cu ei spre călăuzire, ajutorare şi sfinţire.

Printre aceşti îngeri, îngerii păzitori sunt cei mai blânzi, mai apropiaţi şi mai iubitori, pentru că misiunea lor este să aibă grijă de copii câtă vreme aceştia trăiesc pe pământ, până la bătrâneţe şi moarte. Aceşti îngeri sunt plini de iubire şi dulci ca nişte copii, blânzi ca nişte copii, vulnerabili ca nişte copii şi cresc în misiunea lor ca nişte copii, timizi ca nişte copii şi devin în atitudinea lor, tot mai maturi, mai mustrători şi cer mai multe de la copil cu cât acesta creşte şi sporeşte în lucruri bune sau rele. Îngerul îl ceartă pe copilul devenit adult, dar mereu este cu el şi niciodată nu se îndepărtează de el, oricâte lucruri rele ar face.

Aşa cum spune Acatistul Îngerului păzitor, el priveghează neîncetat viaţa fiecăruia dintre noi. Niciodată nu-l părăseşte pe cel care i-a fost încredinţat, atâta vreme cât trăieşte pe pământ, niciodată nu încetează a-l învăţa şi sfătui pe copil, ca şi pe adult, atunci când copilul a crescut, până la sfârşitul vieţii lui.

Am să vă spun o scurtă istorioară despre îngerul păzitor al unui copil care i-a fost încredinţat grijii lui. Am citit această poveste în Fraţii Karamazow a lui Dostoiewski.

Când s-a născut o fetiţă, Dumnezeu a trimis îngerul ei păzitor să o apere în toate zilele vieţii ei, până la moarte. S-o păzească de păcate, s-o înveţe, să n-o lase să cadă în ispite grele.

Când fetiţa a crescut, nu a mai ascultat de îngerul ei păzitor. Zadarnic îi sufla la urechea inimii cuvinte bune, degeaba o învăţa milostenia, rugăciunea şi iubirea de semeni. Fata devenea tot mai rea, mai nepăsătoare de suferinţa aproapelui, mai zgârcită şi cu inima prinsă de averea ei. Femeia devenise foarte bogată, nu dădea nici o firimitură de pâine vreunui sărac, ci punea slugile să-i izgonească pe cerşetori cu băţul. Îngerul ei era mereu întristat şi se gândea cu groază ce se va întâmpla cu sufletul femeii la moartea ei.

A venit şi ziua morţii şi a judecăţii femeii. Pentru păcatele ei cele multe şi pentru nemilostivirea ei faţă de săraci şi bolnavi, Dumnezeu a trimis-o în iad să stea în iazul de smoală, unde erau aruncaţi zgârciţii şi nemilostivii. Iar îngerul ei păzitor se plimba pe malul iazului de smoală şi plângea pentru sufletul pierdut şi se zbătea să-şi amintească dacă această femeie a făcut vreun bine în viaţa ei. Şi-a adus aminte că o dată, mergând cu căruţele cu recoltă la oraş pentru a o vinde, femeia a dat un fir de ceapă verde unui cerşetor. Atunci a alergat îngerul la tronul lui Dumnezeu şi, căzând cu faţa la pământ, a spus: ”Doamne, femeia aceasta a făcut o dată un bine. A dat un fir de ceapă verde unui cerşetor.”

 

Bine, i-a spus Dumnezeu, uite aici firul de ceapă, ia-l şi du-te pe malul iazului de smoală. Spune-i femeii să se prindă de firul de ceapă şi trage-o încet afară din iaz. Să fii cu grijă că firul de ceapă este foarte subţire şi se poate rupe uşor.

 

Îngerul a luat firul de ceapă şi s-a dus pe malul lacului. A strigat-o pe femeie şi i-a spus: ”Domnul Dumnezeu S-a milostivit de tine şi m-a trimis cu acest fir de ceapă. pe care tu l-ai dat odată unui cerşetor. Apucă-te cu grijă de el ca să nu se rupă şi eu am să te trag încetişor afară din iaz ”.

 

Femeia a făcut ce i-a spus îngerul. Acesta a început s-o tragă cu grijă afară din iaz. Când celelalte suflete au văzut că un înger o scoate pe femeie din smoală, s-au agăţat de poala rochiei ei gândind ca îngerul le va trage şi pe ele afară. Atunci femeia a început să-i înjure, să-i ocărască şi să-i blesteme, lovindu-i cu picioarele şi strigând: ”Lăsaţi-mă în pace, nemernicilor, eu am dat firul de ceapă, nu voi. Duceţi-vă în fundul iazului, blestemaţilor.”

În clipa aceea, s-a rupt firul de ceapă şi femeia a căzut înpoi în iazul de smoală. Şi îngerul a început să plângă din nou cu tristeţe.

V-am spus această povestioară ca să înţelegeţi că, într-adevăr, îngerul păzitor nu ne părăseşte niciodată, că el rămâne mereu credincios misiunii pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o pentru a mântui sufletul, pentru că el iubeşte sufletul încredinţat grijii sale, se roagă pentru el şi-i şopteşte la ureche numai sfaturi bune; el este conştiinţa noastră bună, care ne duce pe drumul mântuirii, dacă îl ascultăm. El se bucură cu bucurie mare când îl ascultăm şi plânge când ne prefacem surzi la sfaturile sale.

Fiecare fiinţă umană, bună sau rea, îşi are îngerul său păzitor. În clipa în care copilul se naşte, îngerul vine la patul lui, trimis de Dumnezeu, ca să-l înveţe, să-l apere de primejdii, de ispitiri, de influenţele rele ale diavolului şi ale oamnilor răi. Aţi observat că, în clipa în care eşti gata să săvârşeşti un păcat, o voce lăuntrică îţi şopteşte: ”Nu face asta.” Când un pericol necunoscut te pândeşte, acelaşi înger îţi suflă la ureche: ”Nu te duce acolo”, sau ”Fereşte-te de omul acesta” etc.

Dacă păstrezi în viaţa ta măcar o mică parte din puritatea copilăriei, o mică parte din inocenţa ta, atunci vei auzi glasul îngerului păzitor conducându-te neatins de vicisitudinile vieţii către un mai bun loc în societatea creştină, către o mai bună congregaţie ortodoxă, vei fi apărat de Dumnezeu şi sufletul tău va fi liber de orice frică, incertitudine şi îndoială şi vei avea curajul să înfrunţi nedreptatea, să iubeşti pe aproapele tău şi chiar pe vrăjmaşul tău. Vei păşi în lumina lui Dumnezeu.

Uneori poţi să-ţi vezi îngerul păzitor, nu ca o persoană, ci ca lumină, mai mult spirituală în partea dreaptă a capului tău, ceva deosebit faţă de lumina soarelui sau a unei lămpi. Este o lumină dulce care vine de sus şi-ţi pune în suflet o bucurie neînţeleasă. Atunci să înţelegi că îngerul tău păzitor este acolo, că încearcă să-ţi comunice ceva bun. Spune o rugăciune, curăţeşte-ţi inima şi mintea, amineşte-ţi că ai un prieten, cel mai credincios şi care nu te va părăsi niciodată, nici măcar în momentele tale de păcătuire. Adu-ţi aminte şi că un mesager al cerului te vizitează şi cântă-i: ”Vestesc cu glas mare, grija ta neîncetă pentru mine păcătosul, îngerul meu păzitor; căci, prin necazurile şi ispitirile care tulbură pacea sufletului meu în această lume frământată, tu te arăţi a fi grabnic ajutător şi mângâietor al meu.” (Condacul 6 din Acatistul Îngerului Păzitor)

Ingerul păzitor este de faţă în ultimele clipe ale vieţii noastre, el ne va lua sufletul şi ni-l va apăra de atacurile demonilor care vor spune că le aparţine lor din cauza multelor păcate săvârşite sau nespovedite. Îngerul le va răspunde însă că atâta vreme cât sufletul nu ne-a fost judecat şi condamnat, el aparţine lui Dumnezeu. El ne va lua sufletul şi-l va duce în toate locurile pe unde am trăit şi ne va aminti tot ce am făcut bun sau rău în acele locuri. ”Iată, va spune el, aici te-ai rugat, dincolo ai ajutat un bolnav, aici ai dat ceva unui cerşetor, aici ai facut rău, aici te-ai mâniat, sau ai băut, sau te-ai lăcomit”, astfel că vom vedea toate faptele pe care le-am săvârşit în viaţa noastră. Conduşi de înger, vom vedea locurile de fericire ale sfinţilor şi apoi locurile de durere ale celor păcătoşi, pentru ca să înţelegem că Dumnezeu este drept, dar este şi bun, şi milostiv. Vom descoperi în această călătorie a sufletului sub conducerea îngerului nostru păzitor că şi noi am dat poate, unui sărac, «un fir de ceapă verde» şi îngerul va pleda pentru noi în faţa Judecătorului Suprem.

 

Şi dacă hotărîrea lui Dumneseu, din cauza multelor noastre păcate, va fi împotriva noastră, să nu uităm că îngerul nostru păzitor nu ne va părăsi, chiar dacă am ajuns în «iazul de smoală» şi că va căuta să menţină în noi nădejdea mântuirii din rău până la Judecata din Urmă când Dumnezeu, luând în seama căinţa noastră, va revărsa mila Lui peste noi şi vom fi mutaţi în Împărăţia Cerurilor, prin rugăciunea îngerului nostru păzitor. Amin.

Cuvant dupa Parintele Calciu

Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Invataturi...

 

Păcatul este o infidelitate si o nedreptate fată de Dumnezeu si semenii nostri. Păcatul a existat de când este omenirea, exista si va exista cât va dura omenirea. Indiferent de civilizatie, stiintă sau tehnică, interiorul omului, cu păcatele sau virtutile lui, a rămas acelasi. Păcatul facut cu 5.000 de ani în urmă este acelasi cu cel pe care-l facem noi oamenii azi. Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de păcat. În aceleasi păcate poate cădea si un simplu cersetor sau un muncitor, ca si un savant sau mare demnitar. Pornirile spre a păcătui există în acelasi fel la toti oamenii, datorită alterării fiintei umane în urma păcatului lui Adam. Deci, cu înclinatia spre păcat, se naste genealogic fiecare om muritor de pe acest pământ. Insă disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentatiei, canalizarea energiei înmagazinate în fiinta noastră pot fi foarte usor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfânt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Deci numai Biserica, prin Sfintele Taine, cu ajutorul preotului, poate salva omenirea. Nici o stiintă sau tehnică nu poate aduce moralitatea, dimpotrivă contribuie foarte mult la depărtarea omului de Dumnezeu, de tot ceea ce este natural si firesc. Artificialul creat de om îl orbeste, îl duce într-un automatism stereotip, îl desfigurează si îl robotizează. Credinta în Dumnezeu tine de structura intimă a persoanei umane, precum si de fondul moral ancestral, în virtutea căruia omul năzuieste spre bine, dreptate etc., si când le realizează are multumire, satisfactie de natură morală. Diavolul, care urăste pe om foarte mult, îi falsifică această realitate si îl manevrează cum vrea. Nici un om nu poate să spună că nu stie ce este si ce nu este păcat. Fiecare avem constiinta morală, care nu este altceva decât glasul lui Dumnezeu în om si care ne spune totdeauna când facem un lucru dacă e bine sau rău. Cel mai important este să ascultăm de această constiintă morală si Dumnezeu ne va feri de păcat. Păcatul a avut urmări grave de la începutul creatiei. După ce Adam a păcătuit, Dumnezeu atât de mult s-a mâniat pe el, încât pedeapsa s-a repercutat nu numai asupra lui ca om, ci si asupra Creatiei. Tot asa, păcatul făcut azi de fiecare ins în parte se răsfrânge nu numai asupra celui care l-a făcut, ci si asupra familiei, casei, copiilor, gospodăriei etc., deci are urmări grave asupra tuturor. De aceea vom expune succint păcatele cele mai mari, care se întâlnesc zilnic, care cauzează fiintei umane, arborelui nostru genealogic si implicit naturii înconjurătoare.
 
PĂCATUL NECREDINTEI
 
Foarte multi oameni, datorită unor mari necazuri pe care le au în viată si lipsei de experientă si practică bisericească, cad în necredintă sau, mai mult, unii chiar ajung la sinucidere. Pentru o persoană care nu crede în existenta lui Dumnezeu, viata nu are sens. Este foarte greu când cineva excelează în această atitudine de respingere a bunătătii divine. Sunt momente si momente în viată. Ispita satanei îi împinge pe unii să nu mai creadă în Dumnezeu. Bine ar fi să se întoarcă, să-i lumineze Dumnezeu si să-si observe păcatul. Bunul Dumnezeu, în orice moment, ca un părinte asteaptă să ne întoarcem si să-i recunoastem paternitatea. Cei care îmbătrânesc în necredintă sunt de compătimit. Credinta este un reazem, un sprijin, o sperantă, un ajutor efectiv pe care-1 simti doar dacă nu-i alterată simtirea, este un sens al vietii noastre pământesti. Ce rost ar mai avea viata noastră, ce rost ar mai avea ratiunea noastră care ne face să fim stăpânitori ai acestei lumi dacă nu credem în Dumnezeu?! Necredinta în Dumnezeu este o autoîntunecare, o autoîndobitocire. Animalul nu are minte, însă omul o are si nu o valorifică cum spune psalmistul David: „Omul, în cinste fiind, n-a priceput si s-a alăturat dobitoaceler celor fără de minte" (Ps. 48, 12). Aceasta este dorinta lui să se asemene animalelor celor care nu au minte. Toată viata trebuie să luptăm cu gândul ce ne vine referitor la necredinta în Dumnezeu si să-l alungăm. La acest păcat al necredintei ajung cei ce nu au o educatie religioasă din copilărie, cei care nu au un exemplu de credintă în familie (părinti necredinciosi sau indiferenti), cei care nu au nici o tangentă cu Tainele Bisericii etc.
Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Calauza spirituala

 

Arhanghelul Rafael este responsabil de vindecarea Pământului şi a locuitorilor săi. Se spune că el este cel care l-a vindecat pe Abraham după ce acesta a fost circumcis şi că i-a dat lui Moise o carte care descria toate ierburile cu puteri vindecătoare care cresc pe pământ. În Cartea lui Tobias, din Vechiul Testament, se povesteşte că Rafael l-a vindecat pe tatăl lui Tobias, care era orb, folosind o unsoare făcută din măruntaiele unui peşte.
 

 

 

 
Rafael este cunoscut sub multe denumiri care îi reflectă atributele: Stăpânul vânturilor de seară, Gardianul copacului vieţii din Grădina Edenului, Îngerul Pocăinţei, Îngerul Rugăciunii, Iubirii, Bucuriei şi Luminii. El este înger al vindecării, al ştiinţei şi al cunoaşterii. El mai este numit Înger al Providenţei, care veghează asupra umanităţii.
 
 
 
 
Numele său înseamnă „Vindecător Divin” sau „Dumnezeu vindecă”. Rafael este sursa spirituală aflată în spatele oricărui tratament sau leac, şi ca mesager al divinei providenţe el aduce vindecare tuturor căutătorilor spirituali. El reprezintă reîntoarcerea la Sursa vieţii, care este vindecarea definitivă, esenţială, a tuturor bolilor şi suferinţelor.
 

 
 

 

 
Rafael ne asistă în efortul nostru de a ne vindeca atât corpul, cât şi mintea şi inima. El ne ajută să atingem starea de sănătate şi împlinire. El oferă ajutor tuturor celor care suferă şi au nevoie de vindecare, şi atunci când este permis, le alină durerile. Atunci când ne deschidem inimile faţă de vindecarea spirituală, Rafael este cel care ne ghidează către terapeuţi, vindecători sau persoane competente care ne pot îndruma şi ajuta. Cu cât devenim mai conştienţi de responsabilitatea care ne revine în procesul de autovindecare, el ne ajută să intrăm în contact cu sufletul nostru, care în mod tainic ştie ce anume este mai bun pentru ca noi să ne restabilim starea de sănătate şi vitalitate.

Arhanghelul Rafael este reprezentat în costum de pelerin, având un toiag în formă de caduceu, pe care este încolăcit un şarpe, simbolizând vindecarea. El duce în mână o ploscă de apă, iar în faţa lui este o apă din care sare un peşte (conform legendei din Cartea lui Tobias). El este deseori reprezentat cu degetul arătător îndreptat în sus, indicând cerul într-un gest de încurajare şi speranţă, reamintindu-ne de unde ne vine adevărata vindecare. suferinţele cu care ne confruntăm. Atunci când optăm pentru un mod sănătos de viaţă, acest înger este alături de noi.
 
Pe măsură ce ne tranformăm minţile şi inimile rănite, ne apropiem tot mai mult de arhanghelul Rafael şi putem primi darurile sale spirituale. El este întotdeauna gata să ne ghideze către împlinire şi armonie, dar noi trebuie să ne dorim aceasta.

~RUGACIUNE~

"Sfinte Rafael, trimis de Dumnezeu ca sa aduci alinare si vindecare celor bolnavi, care si-au pus sanatatea in primejdie pentru a implini vointa lui Dumnezeu, te rugam, mijloceste-ne de la bunul Dumnezeu harul de a veni si noi in ajutorul semenilor nostri bolnavi si indurerati, iar cand ne aflam in suferinta sa avem rabdare si incredere in bunatatea nesfarsita a lui Dumnezeu. 

 
Inalta rugaciunea noastra spre tronul sau sfant, ca fumul de tamaie placut mirositor."

 

"Vino şi ajută-mă, te rog,

Părinte Glorios, Sfinte Rafael,

Cel mai bun doctor al sufletelor şi al trupului.

O, Tu, cel care ai vindecat ochii lui Tobias,

Dă ochilor mei lumina fizică

Şi sufletului meu lumina spirituală;

Alungă de la mine toate tenebrele

Prin puterile tale cereşti.

Amin.

Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Ganduri bune

 st_seraphim.jpg


                  “Dobândeste pacea, si mii de suflete din jurul tau se vor mântui”

                        “Pentru acest motiv se numeste Maica Domnului “rana dracilor“, fiindca nu poate satana sa piarda pe om, atata timp cat omul nu inceteaza sa alerge la ajutorul Maicii Domnului”.
                       “Rugaciunea, postul, privegherea si alte fapte crestinesti, oricat de bune ar fi prin ele insele, totusi nu numai in indeplinirea lor consta scopul vietii noastre crestinesti, desi ele slujesc drept mijloace necesare pentru realizarea lui. Adevaratul scop al vietii duhovnicesti este dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu“.
Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Calauza spirituala

 

 
Fişier:Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Gura Humorului1.jpg
 
Minunile săvârșite de Icoana Maicii Domnului din biserica "Sfinții Împărați Constantin și Elena" din Gura Humorului nu mai sunt un secret pentru nimeni. Ele au umblat, de fiecare data, din gura în gura printre credincioșii din întreaga țară, făcând ca și cei mai sceptici dintre oameni sa se cutremure și sa își îndrepte fata către post și rugăciune.

Alături de miile de credincioși ortodocși care au solicitat ajutorul sfintei icoane făcătoare de minuni sunt și multe persoane aparținând și altor culte: catolici, greco-catolici, protestanți, sectari și chiar musulmani si mozaici. Puterea tămăduitoare a Sfintei Icoane a ajuns și în străinătate, astfel ca persoane, în special, din Germania și America au venit și s-au închinat Maicii Domnului, cerând sprijin și ajutor în rezolvarea nevoilor. Pana acum, de-a lungul anilor, sunt cunoscute multe fapte deosebite, de miracol, săvârșite de Sfânta Icoana: vindecare de orbire, tot felul de boli și chiar cancer, epilepsie, descoperirea unor furturi de bani, reușite la procese grele, la operații, la examene, în călătorii sau plecări în străinătate.

Cea mai recenta mare minune săvârșită de Icoana Maicii Domnului este cea a vindecării unei fetite care timp de 5 ani a fost muta și paralizata. Este vorba de Irina Ababoaie, o fetita din județul Bacău care s-a născut cu deficiente de vorbire și paralizata. Bunica fetitei povestește în scrisoarea adresata preotului Teodor Bodnar, slujitor la biserica din Gura Humorului, despre aceasta minune:

Am fost de doua ori la Sfânta Icoana și o data la dumneavoastră. M-am rugat și am plâns pentru nepoţica mea care s-a născut paralizata și muta. Vai, cât am chinuit 5 ani de zile s-o duc în brate la baie, s-o îmbrac, s-o hrănesc. Am dus-o la mulți doctori veniți din țară, m-am rugat la zeci de biserici și mănăstiri, am cheltuit tot ce am avut și totul a fost în zadar. Doctorii mi-au spus ca asa va fi cât timp va trai. Va amintiți ca dumneavoastră m-ați incurajat sa nu îmi pierd nădejdea. Ultima data mi-ați dat o iconiță și mi-ați spus sa o pun pe pieptul fetitei. Sosita acasă, am pus pe pieptul fetitei iconița și ea m-a privit îndelung și odată s-a ridicat din pat, a venit la mine, m-a cuprins cu bratele sale și m-a sărutat spunând: 

Bunica fetitei mulțumește si aduce slava Maicii Domnului pentru aceasta mare minune. Irina, fetita care pana la 5 ani nu a mers si nu a vorbit si care este înzestrată cu o inteligenta rar întâlnită, a povestit telefonic preotului Teodor Bodnar, despre felul cum a simțit ea puterea icoanei:

Atunci când bunica mi-a pus iconița Maicii Domnului pe piept, am simțit în trup un cutremur și parcă cineva m-a ridicat și m-a împins spre bunica. Eu credeam ca visez, dar am simțit lacrimile ei pe obrazul meu și am știut ca sunt treaza.

Minunea aceasta a dovedit încă o data, chiar dacă nu mai era nevoie, cât de mare este puterea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului. Cunoscute sunt si alte cazuri de mari minuni săvârșite de Icoana Sfântă, cu ajutorul rugăciunii și a credinței curate.

Vasile Negrea din Suceava s-a rugat icoanei pentru copilul sau de 6 ani care suferise un accident la ochiul drept și căruia mai mulți doctori ii spuseseră ca băiețelul își va pierde vederea. După rugi, cu lacrimi și îngenuncheri în fata icoanei, copilul și-a recăpătat vederea.

Aurel Ionuț din județul Giurgiu în vârstă de 2 ani s-a născut orb. Adus de părinți în fata icoanei, băiatul și-a recăpătat vederea în 10 zile.

Alexandru Galeș din Vicovu de Jos, era chinuit de boala epilepsiei de 30 de ani. Icoana 1-a vindecat complet, astăzi fiind perfect sănătos.

Carmen Hausmann din Germania si Toader Iosub din Gura Humorului, ambii bolnavi psihic, au fost tratați cu ajutorul icoanei Maicii Domnului. De asemenea și multe cazuri de furt de bani, care cu ajutorul Sfintei Icoane au fost recuperați. Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului din Gura Humorului este căutată și venerata de credincioșii care își exprima doleanțele lor prin pomelnice care sunt lăsate în jurul icoanei.

Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Ganduri bune

 

 
Credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite , o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca, prin aceasta cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui DUMNEZEU , asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad. Prin credinta a adus Abel lui DUMNEZEU o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este de neprihanit , caci DUMNEZEU a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca , macar ca este mort.
Iisus Hristos este acelasi de ieri si azi si in veci!!!
Sa nu va lasati amagiti de orice fel de invataturi straine... caci este bine ca inima sa fie intarita prin har , nu prin mancaruri,la care n-au slujit nimic celor ce le-au pazit.
Noi n-avem nici o cetate statatoare ,ci suntem in cautarea celei viitoare.Prin El sa aducem intotdeauna lui DUMNEZEU o jertfa de lauda, adica rodul buzelor care marturisesc Numele Lui.
Unindu-se moral în rugăciunea adevărată cu Dumnezeu, omul nu se uneşte cu El doar pe sine însuşi, ci îi uneşte cu El şi pe ceilalţi ; el devine un inel de legătură între Dumnezeu şi creaţie, între lumea divină şi cea naturală. Predându-se liber lui Dumnezeu, voinţă omenească nu este mistuită de El, ci este asociată ei şi devine o forţă nouă, divino-umană, în stare să facă lucrarea lui Dumnezeu în lumea oamenilor. Prin aceasta, rugăciunea adevărată, ca o legătură moral-harică cu Dumnezeu, se deosebeşte de toate celelalte relaţii umane cu Divinitatea. (Vladimir Soloviov)
Nu este de ajuns să posedăm arta rugăciunii ; trebuie să devenim rugăciune, rugăciune întrupată. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugăciune, căci fiecare act, fiecare gest, chiar şi un surâs, trebuie să devină un imn de adorare, o ofrandă, o rugăciune. Trebuie să oferim nu ceea ce avem , ci ceea ce suntem. (Paul Evdokimov)

Dacă câţiva oameni se roagă, dacă intră în starea de rugăciune 
Trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce este de folos sufletului, nu ceea ce ne este de folos nouă. (Dicton patristic)

Rugăciunea este singura ce ne poate înalţa la cunoşterea lui Dumnezeu. (Sf. Maxim Marturisitorul)

Rugăciunea constituie o înălţare a intelectului către Dumnezeu ; ea este o conversaţie a intelectului cu Domnul. (Evagrie din Pont)

Rugăciunea este începutul cunoştinţei nemateriale şi simple. (Evagrie din Pont)

Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării, (...) rodul bucuriei şi al mulţumirii. (Evagrie din Pont)

Rugându-te, să nu dai vreun chip lui Dumnezeu, în tine, nici să nu îngădui minţii tale să se modeleze după vreo formă, ci apropie-te în chip material ce Cel nematerial şi vei înţelege. (Evagrie din Pont)

Dacă, rugându-te, ai ajuns la o bucurie mai presus de orice veselie, ai ajuns la adevărata rugăciune. (Sf. Nil Sinaitul)

Înainte de a-ţi ridica mâinile către cer, trebuie să-ţi ridici sufletul şi, înainte de a-ţi ridica ochii, ridică-ţi gândul la Dumnezeu. (Origen)

Sufletul omului este un altar. (Origen)

Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugile omului, dacă omul ascultă poruncile Domnului. (Avva Isaia)

Rugăciunea ta rămâne neauzită, când o acoperă strigătul celui năpăstuit de tine. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Ceea ce este respiraţia pentru viaţa trupească, aceea este şi rugăciunea pentru viaţa sufletească. (Isichie Sinaitul)

Rugăciunea este bucurie sfântă, ce atrage spre sine mintea (...) revărsând bucuria duhovnicescă şi în trup. (Sf. Grigorie Sinaitul)

Când tu vorbeşti în ascuns cu tine însuţi, cuvintele tale sunt cercetate în cer. De aceea şi răspunsurile îţi vin de acolo. (Sf. Vasile Cel Mare)

Rugăciunea nu este urmarea meritelor noastre, ci a îndurării lui Dumnezeu. (Toma d'Aquino)

Dacă te vei ruga pentru toţi, toţi se vor ruga pentru tine. (Fer. Augustin)

Inima cea mai milostivă este aceea care arde pentru toată făptura, pentru oameni, pentru păsări, pentru demoni şi pentru toată zidirea. (Sf. Isaac Sirul)

Nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci o hotărâre dreaptă caută Dumnezeu. Şi, primind-o ca pe însăşi fapta, trimite aceluia Duhul Sfânt pentru a lucra împreună cu el, pentru a îndrepta viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască. (Sf. Macarie)

Este necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcă noi singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu avem puterea să învingem ispitele. (...) Rugăciunea este lucrul cel mai simplu şi, în acelaşi timp, cel mai dificil. (Sf. Ioan de Kronstadt)

Ce să facă Dumnezeu cu mulţumirile noastre, când cu faptele Îi arătăm doar nemulţumire ? (Sf. Ioan de Kronstadt)

Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă. (Sf. Ioan de Kronstadt)

A-I mulţumi lui Dumnezeu când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit ; a-I mulţumi însă când este furtună, atunci se arată adevărata recunoştinţă. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Să mulţumim în toate şi pentru toate ! (Sf. Ioan Gură de Aur)

Omul care-I mulţumeşte lui Dumnezeu pentru relele ce trec peste el, nu simte acele rele. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Cel ce se sileşte să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate cele primite de la aproapele său, acela se sileşte şi să iubească. (Teofilact)

A descrie frumuseţea omului înseamnă a cânta cel mai frumos imn gloriei lui Dumnezeu. În om este cuprinsă minunea : în gândire, atâta inteligenţă ; în inimă, atâta iubire ; în viaţă, atâta voinţă. (pr. Agatanghel Guţu)

Cel care se roagă este cu adevărat teolog. (Evagrie din Pont)

Slava lui Dumnezeu este omul. (Sf. Irineu)

Unde se termină rugăciunea, începe păcatul. (Sf. Efrem Sirul)

Fratele Laurenţiu era mai mult unit cu Dumnezeu în cadrul activităţilor sale obişnuite, decât în timpul serviciilor religioase. Este o mare iluzie - spunea el - să ne imaginăm că timpul dedicat rugăciunii ar fi altfel decât restul zilei. (pr. Kallistos Ware)

Rugăciunea este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate. (Sf. Grigorie Sinaitul)

Rugăciunea este, după fiinţa ei, apropierea şi unirea omului cu Dumnezeu ; iar după lucrare, rugăciunea este puterea susţinătoare a lumii, împăcarea cu Dumnezeu (...) . (Sf. Ioan Scărarul)

Liniştea este neîntreruptă închinare lui Dumnezeu şi statornicie în faţa Lui. (Sf. Ioan Scărarul)

Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus. (Sf. Grigorie de Nazianz)

Numai Dumnezeu, cu nesfârşirea Lui, poate ţine sufletul absorbit în contemplarea Lui, adică în linişte, fără trecerea necesară de la un lucru mărginit la altul. (pr. Dumitru Stăniloae)

Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura. Rugăciunea asigură libertatea (...). (pr. Dumitru Stăniloae)

Nimic nu mi se pare mai atrăgător decât dialogul secret al sufletului cu el însuşi şi cu Dumnezeu. (Sf. Grigorie de Nazianz)

Aceasta este rugăciunea adevărată : a tăcea şi a asculta vocea fără cuvinte a lui Dumnezeu din adâncul inimii, a înceta să lucrezi de unul singur, a pătrunde în lucrarea lui Dumnezeu. (pr. Kallistos Ware)

Doamne, fă din mine o unealtă a Păcii Tale ! (Francisc din Assisi)

Ceea ce facem cu scopul de a mântui lumea este o rugăciune. A face mereu bine înseamnă a te ruga necontenit. (Catherine de Sienne)

Lucrul cel mai important în rugăciune este de a sta în faţa lui Dumnezeu cu mintea coborâtă în inimă. (Sf. Teofan Zăvorâtul)

Tu erai înlăuntrul meu, dar vai, eu însumi eram înafara mea. (Fer. Augustin)

Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei. (Fer. Augustin)

Rugăciunea este o iarbă de vindecare şi de folos, dar, dacă nu ştim unde se cade s-o punem, nu vindecă boala noastră. (Sf. Ioan Gură de Aur)

Rugăciunea este lucrarea credinţei, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tăcerii, pecetea lăcaşului îngeresc. (Sf. Grigorie Sinaitul)

Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei. (Fer. Augustin)

Postat: 11.11.2011 - 1 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Pentru suflet...

 

Sufletu-mi calator, obosit de-atata drumetit pe cararile inselatoare ale vietii, ingenuncheaza azi in fata Ta! Nu reusesc cuvinte sa gasesc si ruga sa-mi graiesc! Vreau sa cred ca Tu stii tot ce sufletul meu ascunde! Trebuie sa stii cum arde de durere, cum se zbate in singuratate, cum plange de rautate!
Vin azi, in fata Ta, eu - prea umila si pacatoasa fiinta umana, vin sa Te rog sa-mi smulgi din piept tristetea si amintirea, in locul lor sa pui credinta si iubire! Sa-mi stergi lacrima de pe obraz si sa pui blanda mangaiere a unei raze de soare! Sa-mi iei teama de necunoscut si sa-mi dai cutezanta stancii neclintite! Sa - mi iei dorinta de a lacrima si sa-mi dai veselia randunicii! Sa iei tristetea ochilor mei si sa-mi dai stralucirea ghiocelului abia rasarit din zapezi!
Si cand raman fara putere, cand cedez in fata incercarilor Tale, lasa-ma sa-ti aud glasul imbarbatandu-ma!
Si cand slaba sunt, cand cred ca totul e pierdut, lasa-ma sa vad Planul Tau!
Si cand cerul meu e plin de nori, inalta-ma pe unul catre Tine!
Si cand uit de Tine, aminteste-mi ca sunt nimic, ca nu exist fara Tine!
Te rog, Doamne, nu ma lasa acum! Nu ma lasa sa ma-ndepartez! Da-mi forta vantului sa merg inainte, da-mi hotararea credinciosului de a lupta!  Doamne, ajuta-ma sa fiu asa cum vrei Tu, sa nu mai gandesc, sa nu mai spun, sa nu mai fac ce nu Iti este pe plac. Ajuta-ma sa cred ca m-ai iertat si fa sa nu mai cad in aceleasi greseli. Ajuta-ma sa pot sa raspund cu iubire iubirii Tale, ascultand de Tine si daruind iubire in forma in care cei din jurul meu au nevoie de ea. Ajuta-ma sa pot intelege, iar atunci cand nu pot sa inteleg - sa accept. Ajuta-ma sa fiu pentru cei din jur mangaiere, ajutor, ca o ploaie - de bunatate, ca o ploaie de vara, cu soare, o ploaie care sa aduca usurare, dar si preaplin de bucurie in sufletele celor care sufera. Ajuta-ma, Doamne sa fiu, in lumea asta plina de dureri,o binecuvantare si o alinare pentru cei din jur!

Iti multumesc Doamne pt dragostea Ta cea desavarsita si mare pe care o ai fata de mine pacatoasa,iti multumesc pt ca esti alaturi de mine si in inima mea,iti multumesc ca mi-ai sters pacatele mele tu care nu ai avut nici o vina ai luat pacatele mele si ale intregii omeniri asupra Ta.
Iti multumesc Doamne pt ca mi-ai dat sansa sa Te cunosc si sa Te simt si pt ca am privilegiul de a ma numi copil al Tau
Ajuta-ma sa inteleg care e planul Tau pt viata mea si te rog Doamne vreau sa ma apropii mai mult si mai mult de Tine sa inteleg atunci cand imi vorbesti si sa fac voia Ta.
Vreau sa fiu slujitorul Tau ,Dumnezeule ,sa fiu demna de numele Tau,sa fiu un copil placut ochilor Tai.
Iti multumesc Dumnezeule pt speranta ce mi-ai dat-o ,pt ceea ce sunt acum,pt toate binecuvantarile pe care le-ai dat vietii mele
Ajuta-ma Doamne sa merg tot timpul pe calea Ta si ma intareste, da-mi putere ,cand trec prin clipe grele si mangaie-ma,arata-mi acea portita prin care sa ies din necaz.
Doamne,Tu,care esti Creatorul si Parintele nostru ai mila de noi toti,Nu ne lasa sa ne pierdem pe cale.
Slava Tie Doamne Dumnezeul Nostru,Tie Ti se cuvine toata cinstea,slava si inchinaciunea Sfinte Imparate Ceresc,acum si pururea si-n vecii vecilor Amin!

Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Ganduri bune

 


RUGACIUNE DE MULTUMIRE PENTRU BINEFACERILE PRIMITE DE LA DUMNEZEU

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,Dumnezeule a toata milostivirea si indurarea, Care ai nemasurata mila, nespusa si neajunsa iubire de oameni, cazand acum catre a Ta slava, cu frica si cu cutremur, aduc Tie multumire pentru binefacerile de care m-ai invrednicit pe mine nevrednicul robul Tau. Te slavesc, Te laud si Te cant ca pe un Domn, Stapan si Facator de bine. Si iarasi cazand inaintea Ta, iti multumesc si cu smerenie ma rog nemasuratei si negraitei Tale milostiviri, ca si de acum inainte sa-mi daruiesti faceri de bine, ca sa sporesc in dragostea de Tine si de aproapele meu. Izbaveste-ma de tot raul si necazul. Darueste-mi liniste si ma invredniceste ca in toate zilele vieti mele totdeauna multumire sa-Ti aduc si sa graiesc si sa cant cele preabune Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.

SLAVA TIE DOAMNE...
Dumnezeul meu, Cel ce cunosti caderea ingerului trufas al zorilor, mantuieste-ma cu harul Tau, nu ma lasa sa ma indepartez si sa ma indoiesc de Tine.
Ascute auzul meu, ca sa aud in toate clipele vietii mele glasul Tau tainic si sa-ti strig iubitorule de oameni;
Slava Tie pentru minunatele potriviri de intamplari pe care le-a randuit pronia Ta,
Slava Tie pentru presimtirile daruite de har,
Slava Tie pentru povetele glasului tainic,
Slava Tie pentru descoperirile din vis si din trezie ale cuviosilor Tai,
Slava Tie Celui ce zadarnicesti planurile nefolositoare,
Slava Tie celui ce ne trezesti prin suferinte din betia patimilor,
Slava Tie Celui ce smeresti spre mantuire trufia inimii,
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!
Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Pentru suflet...

 Rugaciunea este un liman pentru cei zbuciumati de furtuna, o ancora pentru cei goniti de valuri, un toiag pentru cel ce se clatina, o comoara pentru cei saraci, o siguranta pentru cei bogati, un ajutor impotriva bolilor si o ocrotire pentru sanatate.

Rugaciunea face nepieritoare bunurile ce le avem si cu toata graba goneste relele ce ne bantuiesc. De vine vreo ispita, ea usor se alunga, de se intampla pierderea averii, sau altceva ce tulbura sufletul, rugaciunea vindeca si aceasta curand.
Rugaciunea este scapare contra tristetii, temelia veseliei, pricina de bucurie statornica, muma adevaratei intelepciuni.
Cine se poate ruga cu toata puterea, fie el cel mai sarac om, el totusi va fi cel mai bogat dintre toti; aceluia insa, caruia ii lipseste rugaciunea, de ar sedea chiar pe scaun imparatesc, tot este cel mai sarac dintre toti.
Ahab nu era oare imparat, nu avea el oare aur si argint cu prisosinta? Dar fiindca era lipsit de rugaciune, nu s-a dus el oare sa-l caute pe Ilie, pe un om care nu avea locuinta, nici alta haina decat un simplu cojoc?
Vezi ca Ilie era mai bogat decat Ahab? Ca pana ce el a vorbit si a rugat ploaia de la Dumnezeu, imparatul cu toata oastea sa, se aflau in mare nevoie.
Aceasta este puterea rugaciunii! Rugaciunea este arma cea mai tare, vistierie care niciodata nu se goleste, bogatie nesecata, liman fara valuri, temelia pacii, radacina, izvorul, mama tuturor bunatatilor, mai puternica decat o imparatie.
Eu insa vorbesc de rugaciunea care nu zace numai pe buze, ci se ridica din adancul inimii.
Cu atat mai sus se inalta rugaciunea cand iese dintr-o inima stramtorata si evlavioasa. Si, ca sa stii ca rugaciunea care se savarseste la moment de nevoie, este mai intai ascultata, iata ce zice profetul: "In necazul meu am chemat pe Domnul si m-a auzit" (Ps. 119.1).
Rugaciunea totodata usureaza sufletul cel necajit. Ca daca cel necajit capata oarece alinare cand povesteste oamenilor nenorocirea sa, apoi nu va afla el mai vartoasa alinare, cand va spune Domnului, patimile sufletului sau?
Insusi Iisus Hristos ne cheama la Sine, pentru aceea nu ne lasa neascultati; de am avea asupra noastra intunerice de pacate, cu atat mai grabnic sa alergam spre Dansul; ca El a venit nu ca sa-i cheme pe cei drepti, ci pe cei pacatosi (Matei 9,13).
Deci, pentru ca noi sa ne traim fericiti viata si sa ne eliberam de pacatele noastre, se cuvine ca la toate prilejurile sa ne rugam Domnului, cu ravna si indelungata rabdare.
Atunci vom dobandi o indestulare statornica si ne vom putea bucura de toate cele primite, prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, se cuvine lauda in vecii vecilor! Amin.
Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Pentru suflet...

 

 
Rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu, în care îi spui cele mai ascunse tristeţi sau cele mai strălucitoare bucurii, în care te plângi Lui pentru o nedreptate sau te rogi ca cei dragi să fie feriţi de orice primejdii; în rugăciune îi spui de cine ţi-e dor şi chemi ajutorul îngerilor pentru cei aflaţi în impas. Lui îi spui toate grijile tale, toate dorinţele şi speranţele, Lui îi vorbeşti ca unui părinte drag şi Atotputernic, ca celui mai bun prieten. Ca un copil care, întorcându-se de la grădiniţă, spune dintr-o răsuflare tot ce a făcut în ziua aceea, tot astfel vino ca un copil în faţa Tatălui Ceresc şi, după ce spui rugăciunea Tatăl Nostru, continuă să vorbeşti cu El, povestindu-i despre tine, cerându-i ajutorul, protecţia şi rugându-L să te înveţe cum să te rogi cu adevărat. Când te rogi şi vorbeşti cu El, nu te mai gândi la nimic altceva, ca şi cum atunci exişti pe lume, doar tu şi Dumnezeu. Fii convins până în adâncul fiinţei tale că El ascultă fiecare rugăciune şi te iubeşte nespus de mult.
~ Roagă-te în timp ce mergi la cumpărături sau pe drum spre şcoală, roagă-te când faci curăţenie sau când faci mâncare, roagă-te când te plimbi sau când eşti gata să adormi. Caută tot timpul să simţi prezenţa lui Dumnezeu şi să-I vorbeşti, să-L rogi, să-I mulţumeşti.
    ~ Nu lăsa grijile sau supărările să întunece bucuria comunicării cu Dumnezeu. Roagă-l pe El să îţi poarte de grijă, să rezolve tot ceea ce ţi se pare greu şi încurcat şi vei vedea că prin puterea comunicării tale cu Dumnezeu nimic nu va mai fi greu sau trist.
 ~ Roagă-te cu adevărat şi cu stăruinţă. Dumnezeu revarsă harul şi pacea unei fericiri cereşti peste sufletul şi peste viaţa celor care se roagă. Rugăciunea nu este o teorie, ci viaţă practică, aducătoare de nesfârşită bucurie, în care ne asemănăm îngerilor şi sfinţilor

Postat: 11.11.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Invataturi...

 

 
''Tu Doamne Cel Vesnic si Facatorule a toate, care în bunatatea Ta cea nepatrunsa m-ai chemat în aceasta viata, care ai revarsat peste mine harul Botezului si pecetea Duhului Sfânt, care ai sadit în mine dorinta de a Te cauta pe Tine, singurul adevaratul Dumnezeu, asculta rugaciunea mea.

N-am viata, nici lumina, nici bucurie, nici întelepciune, nici tarie decât în Tine, Dumnezeule. Din pricina faradelegilor mele nu îndraznesc sa-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tai: "Tot ce veti cere în rugaciune cu credinta, veti primi" si "Orice veti cere în numele Meu, voi face voua". De aceea, îndraznesc sa Te chem pe Tine. Curata-ma de orice prihana a trupului si a duhului.

Învata-ma sa ma rog cum se cuvine. Binecuvinteaza aceasta zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice. Prin purtarea binecuvântarii Tale fa-ma în stare sa graiesc si sa lucrez în toata vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, rabdare, dragoste, blândete, pace, curaj si întelepciune: dându-mi de-a pururea seama de prezenta Ta.

În necuprinsa Ta bunatate, Doamne Dumnezeule, arata-mi calea voii Tale, si da-mi sa umblu în fata Ta fara pacat. Tu Doamne, Caruia îi sunt deschise toate drumurile, Tu stii cele de care am nevoie. Cunosti orbirea si nestiinta mea, cunosti neputinta si stricaciunea sufletului meu, dar nici durerea si întristarea mea nu-Ti sunt ascunse Tie.

De aceea, Te rog, asculta rugaciunea mea si prin Duhul Tau Cel Sfânt învata-ma calea în care sa merg; iar atunci când vointa mea ticaloasa ma va conduce pe alte carari nu ma cruta, Doamne, ci sileste-ma sa ma întorc la Tine. Prin puterea iubirii Tale, fa-ma sa ma tin cu tarie de ceea ce este bine. Pazeste-ma de tot cuvântul sau fapta care strica sufletul; de orice fel de pornire ce nu gaseste buna placere înaintea Ta si-l raneste pe semenul meu.

Învata-ma ce trebuie sa spun si cum trebuie sa vorbesc. Daca e voia Ta sa nu raspund, insufla-mi sa tac în duh de pace în care sa nu întristez, nici sa-i ranesc pe semenii mei. Aseaza-ma în calea poruncilor Tale si pâna la ultima mea rasuflare sa nu ma lasi sa ratacesc departe de lumina îndreptarilor Tale, ca poruncile Tale sa fie singura lege a fiintei mele pe acest pamânt în veci.
Doamne, rogu-Te, ai mila de mine. Cruta-ma în întristarea si nenorocirea mea si nu ascunde calea mântuirii de la mine.
În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe si mari. Dar îmi aduc aminte de rautatea mea, de ticolasia si josnicia mea. Miluieste-ma.

Nu ma departa de la Fata Ta din pricina nevredniciei mele. Ci mai degraba sporeste în mine constiinta acestei nevrednicii si da-mi mie celui mai rau dintre oameni, sa Te iubesc pe Tine asa cum ai poruncit: din toata inima mea si din tot sufletul meu si din tot cugetul meu si cu toata taria mea: din toata fiinta mea.

Da Doamne, prin Duhul Tau Cel Sfânt, învata-ma dreapta judecata si constiinta. Da-mi sa cunosc adevarul Tau înainte de a intra în mormânt. Tine-ma, în viata în aceasta lume ca sa-Ti pot aduce cainta dupa vrednicie. Nu ma lua la jumatatea zilelor mele, nici pe când mintea mea e înca oarba. Când Îti va bineplacea sa pui capat vietii mele, da-mi de veste dinainte ca sa pot pregati sufletul meu sa vina înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricosator si da-mi bucuria mântuirii Tale.

Curateste-ma de toate gândurile tainice, de toata rautatea ascunsa întru mine; si da-mi raspuns bun la scaunul Tau de judecata. Doamne, în mare mila ta si necuprinsa Ta dragoste pe oameni, asculta rugaciunea mea.''
 
 
Chiar daca pe pamant sunt, inca, atatea lucruri frumoase, chiar daca visul de a gasi fericirea si implinirea, aici, inca nu a apus, si chiar daca povestile cu Tinerete fara batranete si viata fara de moarte ne impodobesc copilaria, trebuie sa recunoastem ca planeta aceasta nu mai indeplineste conditiile edenice de alta data si ca din valea raiului s-a transformat in valea suferintei.
Peste tot exista suferinta...Si omul experimenteaza: suferinte fizice, suferinte care vin din partea altora, suferinte pe care si le provoaca singur, suferinte in suflet ...la tot pasul intalnesti oameni, mici si mari, care sunt afectati, foarte serios, de suferinta. Fata unora este prea din vreme ridata, parul unora este prea de vreme albit iar pe foarte multe cruci se poate observa gradul scazut de longevitate.
Plangand apare omul pe lume, adesea plange in timpul vietii iar cand moare, altii plang in urma lui...
Ce bine era, ca macar cercul familiei, sa fi fost ceva mai scutit de suferinta! Te intorceai din drumurile tale impovarat si batut de ganduri si dureri si gaseai in familie coltul tau de liniste! Ce bine! Ce terapeutic! Dar nu este chiar asa. In majoritatea familiilor suferinta este la ea acasa. De ce se intampla asa?
Traditia crestina invata ca oamenii sufera din cauza raului si pacatului existent in lume. Din nefericire, cand cineva se comporta intr-o maniera care raneste, de obicei, altcineva suporta consecintele si, ca atare, sufera. Violenta in familie este o criza care ii poate afecta pe oameni din punct de vedere fizic, psihologic si spiritual. Marea majoritate a oamenilor, atunci cand se confrunta personal cu violenta in familie, traverseaza in acelasi timp o criza de personalitate in viata lor. Este timpul in care apar acele intrebari cu nuanta filozofica sau religioasa: De ce mi se intampla tocmai mie? sau De ce ma lasa Dumnezeu sa trec prin aceasta drama? sau Ce rol joaca aceasta nenorocire in viata mea?
Toate aceste intrebari demonstreaza eforturile oamenilor de a intelege rostul, sensul sau motivul crizei, incercand sa aseze experienta lor dureroasa in contextul intelegerii propriei lor vieti.
 

Adevarul este ca, atunci cand sufera, omul se apropie mai mult de Biserica, de Dumnezeu. De ce oare?
Isi intelege mai bine limitele si accepta prezenta unui Prieten Atotputernic, care nu tradeaza? Sau crede ca o data intrat in Biserica durerile dispar, ca prin farmec, si nu mai revin niciodata?
Nicaieri in invatatura crestina Dumnezeu nu promite ca noi nu vom suferi in aceasta viata. Dimpotriva, El avertizeaza: In lume veti avea necazuri...dar indrazniti...

Cea mai semnificativa expresie a crestinismului nu este suspinul ci... zambetul!
"Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi."

(Matei 11, 28)



Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni