|
Category:
Calauza spirituala
- ''Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta cu ulei si cu zahar sau o placinta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa.".
Iar Domnul i-a raspuns: "FIE, FANURIE, DUPA CUVANTUL TAU SI TOT CEL CE TE VA CHEMA PE TINE IN AJUTOR SA FIE ASCULTAT DE MINE SI TU VEI FI AJUTORUL CELOR DIN NEVOI"  Viata Sf.Mare Mucenic Fanurie Sfantul, nu se stie cand s-a dus spre Domnul, caci nu se stie cand i s-a taiat capul si nici numele cetatii nu s-a retinut. In anul 1500 d. Hr. niste pastori pasteau turmele in valea unor munti prapastiosi, in tot acest timp, varful celei mai grozave rapi era luminat de o lumina care nu s-a stins tot timpul. Cand pastorii si-au facut bani suficienti, s-au gandit sa se intoarca la casele lor, din mare departare fiind fiecare, dintre cei mai curajosi, banuind ca in varful acelui munte era o comoara, s-au legat cu franghii groase si ceilalti i-au ajutat si s-au suit la acea inaltime. Era acolo o pestera, in care erau sfintele moaste, si ardea o faclie mare, aceea pe care o vazusera tot timpul pastorii, iar pe pieptul sfintelor moaste era o piele de dobitoc pe care era scris cu ceva tare toata viata Sfantului Mare Mucenic Fanurie. In cetatea parintilor acestui sfant era un mare negustor - tatal acestui sfant - cel mai bogat din acele locuri, care avea 13 baieti dintre care cel mai mare era Fanurie, care avea atunci 12 ani. Si cum era obiceiul locului, acesta urma filosofia; era bland, silitor la carte, foarte milostiv, dar era pagan ca si intreaga lui familie. Mama lui era buna si frumoasa, avea tot ce-i trebuie, dar nu voia sa stie despre treburile si averea sotului ei. Intr-o zi, inapoindu-se cu multi bani si lucruri, sotul ei a fost atacat, ucis si jefuit, iar datornicii indata ce au auzit aceasta, desi ei aveau de dat, au venit sa ceara ce nu li se cuvenea. Astfel, in scurt timp, mama lui a ramas saraca, locuind intr-o bucatarie, dar si acolo ea era napastuita, fara nici un mijloc de a se hrani cu cei 13 copii. Intr-o zi Fanurie a povestit de mama sa unui copil, ca mama sa era o sfanta pentru ca toata ziua plange si se roaga, dar ca ei, copiii, au mancare si sunt ingrijiti, insa nu stie de ce mama lui se imbraca in haine tot mai saracacioase. Ei, copiii nu o suparau, dar ea plangea toata ziua. Atunci prietenul sau i-a spus urmatoarele: "Bine, bine, pazeste tu pe mama ta intr-o seara si sa-mi spui mie a doua zi cand ne vom vedea la scoala daca e sfanta sau nu." Atunci copilul Fanurie a pandit-o si seara dupa ce mama sa le-a dat sa manance si i-a culcat pe toti, fiind sigura ca toti copiii ei dorm, si-a spalat fata, s-a uns cu aromate, si-a pus valul si haine scumpe cum nu mai vazuse niciodata Sfantul Fanurie si a plecat. Copilul a urmarit-o si a vazut-o ca a intrat intr-un local de noapte, de petrecere, unde majoritatea oamenilor din local erau beti. Mama lui juca in acest local si avea primul numar, in timpul jocului canta plangand, caci n-ar fi vrut copiii sa afle prin ce sacrificii le castiga hrana de toate zilele, ca sa fie cu ei. Iar oamenii din local o credeau beata si in aceasta stare in care se afla era mai mult decat frumoasa. Atunci Fanurie s-a apropiat de tribuna si a strigat o data tare: "Mama!" La glasul copilului, mama, de groaza si de durere ca a fost descoperita de fiul ei cel mai mare, a cazut jos. Plecand din local, Fanurie a parasit cetatea si s-a dus la malul unei ape mari, care curgea in apropierea acelei cetati - nu cu putine greutati, caci isi zdrobise picioarele de pietre in fuga lui disperata. La malul apei, a vazut niste pastori care voiau sa treaca pe celalalt mal cu o corabie. El i-a rugat atunci sa-l treaca si pe el dincolo. Pastorii plecand in ale lor, Fanurie a ramas singur pe tarm. in acea pustietate salasluia un pustnic batran care de 65 de ani nu mai vazuse chip omenesc, fiind foarte imbunatatit si placut Domnului, care dandu-i un toiag Domnul, i-a zis: "Du-te repede la malul apei si ia de acolo pe placutul Domnului Dumnezeu Fanurie, ca fiind ales de Domnul, sa fie ajutator celor in nevoi. Desi de la chilia sfantului si pana la malul apei era cale de trei zile, avand de coborat un munte foarte aspru - prin puterea lui Dumnezeu - sfantul a ajuns langa Fanurie, dupa o ora si a spus copilului: "Vino la mine Fanurie!" Iar copilul auzind numele sau a raspuns: "Au tu ai cunoscut pe tatal meu?" Apoi a mai zis asa: "Daca ai fi cunoscut tu pe mama mea, mai bine as fi ramas aici sa ma manance fiarele salbatice". Sfantul mirandu-se intru sine, a tacut. Si iarasi, prin minune, au suit muntele cel cumplit intr-un ceas, drum care cu piciorul nu se putea face decat in opt zile, fiind foarte stancos si prapastios. Aici, in pestera sfantului celui batran, a trebuit sa se lupte cu asprimea firii lui Fanurie, ca sa-l faca crestin si totodata, ca sa-l faca sa ierte pe mama sa. Dupa botezare, Fanurie a fost slobozit sa se duca in cetate ca sa ia iertaciune de la mama sa si sa vada cum este situatia fratilor sai. Dar, inapoindu-se in cetate, a aflat ca mama lui nu cazuse lesinata, ci chiar moarta in acea noapte, iar fratii sai, dupa ce a fost ingropata ea, s-au impartit intre neamuri, fara sa stie unde se gaseste fiecare. Fanurie s-a intors inapoi in pustie, nemaiavand nici o legatura cu cele lumesti. Si atat a sporit in cele duhovnicesti dupa aceea, intrecand chiar pe acel sihastru cu post si rugaciuni, si era atat de milostiv, ca facand si lucrand ogoarele, alerga adunandu-le si hranea pe drumeti, aducand pe spatele sau si apa de baut. Hrana lui, la inceput, timp de trei ani, a fost din trei in trei zile, mancand atata paine muiata cat lua cu doua degete dintr-o sticla, stapanindu-se mult, a nu lua nici apa, iar dupa aceea, a inceput a manca, numai sambata si atunci destul de putin. El se impartasea des cu Dumnezeiestile Taine, cerceta pustnicii din acea pustie, si se ostenea mult, pentru a cara cu mainile atat radacini pentru hrana, cat si sa scoata pietre, de pe prea putinul pamant din preajma chiliei lor pustnicesti - semanand putine legume si cine va putea spune privegherile lui de toata noaptea, arsita si gerul, caci coliba lui fiind dincolo de munte, nu avea acoperis, cerand Domnului Dumnezeu, ca prin a-ceasta rabdare, sa-i dea si lui, dincolo de moarte, un acoperis in cerul Sau cel dumnezeiesc. Si atata milostenie avea, incat si pe fiarele care se atacau intre ele, le impaca, ingrijindu-le, daca erau ranite si aranjandu-le culcusuri bune, ca nu de putine ori, l-a gasit parintele lui (pustnicul), culcat alaturi de vreun sarpe mare, care in timpul somnului lui Fanurie il pazea in gura vizuinei ca sa nu-l atace vreo alta fiara. De asemenea, el avea darul, ca cei ce sunt atacati de multe fiare de prin pustietati, sa le certe pe ele si sa le porunceasca lor a se salaslui mai departe intr-o prapastie si sa nu mai supere pe vreun om, incat si fiarele cele mai de temut, cand erau atacate de om sau de alta fiara mai puternica, desi nu aveau grai, intorceau ochii spre coliba lui Fanurie si indata erau scapate. Deci s-a facut iubit de toate pustiile, din imprejurimi si mai departe, iara toti locuitorii pustiului multumeau lui Dumnezeu ca le-a trimis lor pe acel tanar prea imbunatatit, care si fiarele le imblanzeste si pe oameni ii tamaduieste. Era in apropierea acelei pustii, o cetate mare si frumoasa, cu oameni foarte inrautatiti si plini de boli si lucruri necurate. La rugaciunea celor buni, a fost chemat sa se duca si sa ajute in neputinte si in boli sfantul, desi, nu voia sa paraseasca pustia, totusi pentru locurile celor nevoiasi si pentru rugamintea cuviosilor pustnici de a-i milui, de a-i mangaia si de a-i tamadui, s-a supus si s-a dus in acea cetate. Si cine va spune marea lui bunatate catre cei saraci, in special catre vaduve si orfani, gandindu-se la fratii Iui si la mama lui, ca niciodata, o rugaminte a acestora nu a ramas neascultata, vindecand bolile cele mai cumplite, dregand si indreptand ochii orbilor, ajutand surzilor sa auda, precum si mutilor din nastere, numai cu rugaciunea sa, cu lacrimi, catre Dumnezeu, nemancand niciodata pana nu se implinea rugaciunea, neodihnindu-se pe patul sau si multe siroaie de lacrimi varsa, ca si hainele si le uda de la lacrimi. Caci asa spunea fericitul si preafericitul: "Miluieste, Doamne, pe acesti necajiti, ca zidirea Ta sunt, deschide ochii, ca sa vada frumusetea cerului Tau si lumina zilei, si sa nu mai fie ei cu picioarele zdrobite de pietre, nici cu rusinea neamului lor". Asemeni, cu lacrimi multe, se ruga pentru muti, pentru care spunea: "Deschide buzele lor cele inchise, lumineaza-le mintea, ca sa Te slaveasca pe Tine, si cu buzele lor sa sarute chipul Tau cel nefacut de mana si cu lacrimi sa spele intrarile in biserica, ca astfel sa se proslaveasca numele Tau cel sfant". Iar pentru surzi se ruga cu mai multe lacrimi zicand: "Auzi-ma pe mine, Doamne, in ceasul acesta, de acum si cerceteaza si deschide auzul robilor Tai, ridica greutatea neauzirii, ca auzind sa auda glasul clopotelor Tale cele sfinte, sunetele rotilor si toate sunetele de pe pamant. Si atat de mare era rugaciunea lui catre Dumnezeu si plangerea, ca uneori, si paganii plangeau auzindu-i rugaciunile si vazandu-i lacrimile. Atat de frumos si de frumoase rugaciuni facea catre Dumnezeu, incat si pruncii cei sugari se apropiau de dansul cu mainile lor nevinovate si mai necuvantator fiind ii spuneau: "Mai rabda putin Fanurie si Tatal tau cel din ceruri te va mangaia in curand, implinind cererile tale". Deci un an de zile a mers in toate laturile cetatii, vindecand, mangaind si botezand si invatandu-i dreapta credinta, iar diavolul, uratorul binelui, foarte s-a maniat, fiindca toti robii lui ii luasera si-i indreptasera minunatul Fanurie, si prefacandu-se intr-un tanar strain s-a prezentat la imparatul acelei cetati, spunandu-i ca un tanar s-a salbaticit, spunand minciuni, despre sfantul, ca doreste ca toata cetatea sa fie de partea lui si pe imparat sa-l inlature si ca toate cele faptuite de el, nu sunt cu puterea lui Dumnezeu, ci cu vraji, ca poporul sa fie cu el si sa poata inlatura pe imparat". Aceasta o spuneau rauvoitorii mincinosi, intelegand buna credinta a imparatului, ca de cand era Fanurie, ei nu mai puteau sa fure din visteria statului si nici sa mai faca rautatile cinstite. Dupa multe staruinte si vorbe mincinoase, ei au hotarat ca imparatul sa-l piarda si sa-i taie capul, insa poporul, care vazuse atatea minuni de la sfantul, vaduvele, orfanii si cei tamaduiti, chiar si nevrand sfantul, l-au trecut la o alta cetate, facandu-se plangere mare cum nu se mai vazuse, pentru ca se lipseau de bunatatea sfantului si de marele lui ajutor, fara de nici o plata. Pentru aceasta, poporul care cunoscuse dreapta credinta prin Sfantul Fanurie - a facut plangere de patruzeci de zile, cu post si rugaciune si nu se putea mangaia, pentru ca Sfantul nu mai era cu dansii. Astfel si in cea de a doua cetate, sfantul a tamaduit, a povatuit si a mangaiat oamenii, ca si mai inainte, neprimind nici macar paine, pentru ostenelile sale, hranindu-se in pustie cu radacini. Si iarasi a ridicat razboi satana si la fel a hotarat imparatul dupa sfatul sfetnicilor sai, sa-l dea la moarte. Ca si in prima cetate, poporul cu plangere tot atat de mare, l-a trimis cu sila, peste hotar in alta tara, unde in zilele acelea, se intamplase ca unica fiica a stapanului cetatii sa moara si sa fie chemati de mai multe ori vracii si toti slujitorii, hotarandu-se sa dea jumatate din imparatia sa celui ce o va aduce la viata, insa nu numai ca nu au readus-o la viata, dar fiind de mai multe zile moarta, incepuse a putrezi si desi se varsau mirodenii si se ardea multa tamaie, mirosul ajungea pana departe. Una din slugile imparatului i-a spus: "Imparate, este un tanar frumos care vindeca orice boala, ba chiar si mortii inviaza, facand rugaciuni catre Hristos, despre care am auzit ca a fost spanzurat pe lemn, dar nu le da bolnavilor sau mortilor nici un fel de doctorie, nu se atinge de ei si nici nu primeste ca plata o bucata de paine". Acestea auzindu-le imparatul, degrab a trimis sa-l aduca inaintea sa, trimitandu-i carte imparateasca si facand pregatiri de mare ospat. Sfantul Fanurie, n-a primit nici macar calare sa vina, desi era drum anevoios si ostenindu-se cu picioarele sale de mai multe zile de drum, s-a prezentat in fata imparatului. A fost dus in camera moartei, unde poruncind sa stea numai parintii, el si moarta, ca sa nu vina popor - a lacrimat catre Dumnezeu mult rugandu-se de dimineata pana Ia miazazi si era foarte mahnit intru sine ca nu. era ascultat de Dumnezeu. Atatea lacrimi a varsat, ca se facuse o baltoaca in jurul lui, incat si imparatul si imparateasa se mirau de marea lui bunatate si de multa lui rugaciune, in acel ceas, o raza a stralucit deasupra moartei. Atunci, sfantul s-a ridicat in picioare, a prins mana celei moarte si putrede si i-a zis: "In numele lui Hristos lisus Cel rastignit, scoala-te si vino inapoi la parintii tai!" Si deodata, moarta cea putreda, a sarit drept in picioare, lepadand legaturile de pe dansa si a strigat cu glas mare: "Mare este Dumnezeul lui Fanurie caci in iadul cel mai de jos fiind, unde ma chinuiam impreuna cu cei ce s-au inchinat idolilor si eram batjocura si chinul dracilor, iadul m-a varsat afara cu mare frica, temandu-se la auzul numelui lui Fanurie. Deci, tata, mare este credinta si mare este Dumnezeul crestinilor, iar toti dumnezeii paganilor sunt draci". Imparatul a vrut sa-i dea jumatate din imparatie sfantului, dar el n-a primit nimic, ca intotdeauna. S-a facut deci petrecere in toata cetatea imparatului, iertand robii si slobozind pe cei din temnita, caci aceasta a fost plata pe care a cerut-o sfantul Fanurie. Iar imparatul cu toti oamenii sai, au cerut botezul si s-au facut crestini. Sfantul a plecat din cetate si a vindecat si a tamaduit ca si in celelalte cetati. Deci s-au maniat pe el toti vracii si cei ce faceau vraji, caci i-a rusinat pe ei in fata imparatului, ca nimic, nici vrajile, nici leacurile lor nu au reusit sa o invieze, iar sfantul a inviat-o numai cu cuvantul. Pentru aceasta, para mare au pornit impotriva lui,"numindu-l mare (vraci) si vrajitor si spunand imparatului ca Fanurie a ucis pe fiica lui cu vrajile ca apoi sa se prefaca ca a inviat-o, ca astfel poporul sa-L numeasca pe el imparat. imparatul auzind s-a umplut de manie si strigand pe toti sfetnicii lui si pe cei necredinciosi, care toti erau impotriva lui Fanurie, au hotarat sa-i taie capul, dar fiind convis ca e asa de mare vrajitor, a chemat pe toti calaii cetatii, si a tras la sorti pe trei, dintre cei mai aprigi, care nu-si mancau painea lor pana nu-si muiau mainile in sange. Si cine va putea spune batjocurile, bataile cu pietre, scoaterea suvitelor de piele de-a lungul trupului, smulgerea dintilor, loviturile cu palme, scuiparile si intepaturile cu sulita peste tot trupul, peste care s-a turnat sare si otet, ciuntirea chipului, adica taierea mainilor, a degetelor de la picioare si a urechilor, incat sangele de la fata se impreuna cu cel de la picioare si uda tarana drumului pe care trecea. Fiecare pagan se straduia cum sa-l chinuiasca mai rau, iar sfantul se ruga Domnului, ca si mucenicul Stefan: "larta-le lor pacatele acestea ca nu stiu ce fac, ca mai mult imi este mie cununa muceniceasca pentru care eu le multumesc." Pentru aceasta s-a pornit plangere mare de catre poporul crestin si de cei tamaduiti de catre sfantul, pentru ca l-au chinuit asa de cumplit pe el care nu facuse decat bine tuturor. Dar sfantul era vesel ca merge mai degraba la placutul lui, Hristos. Astfel, a pornit sfantul Fanurie la locul de osanda avand varsta de 19 ani, el mergea cu mare bucurie, ca sa se ajunga cat mai curand catre Hristos cel prea iubit, ca ii ajungea lui calatoria pe acest pamant. De o parte mergeau crestinii cei tamaduiti, vaduvele si orfanii cetatii, cu plangere spunand: "Cum vom pierde pe cel ce ne-a iubit pe noi? Cum se vor inchide ochii prea frumosi care au deschis ochii nostri orbi din nastere? Cum se va inchide gura cea de miere curgatoare care ne-a dat graiul, noua celor muti, fara de glas? Cum se vor astupa urechile celui ce s-a milostivit de plangerea si durerea noastra, miluind pe orfani, mangaind pe vaduve si aducand bucurie pe fetele celor ce n-au cunoscut decat intristarea si lacrimile? Cine va spune la plangerea lor, cuvintele cele cu mare durere, incat si din partea paganilor au inceput sa se verse lacrimi pentru ca cei ce venisera impotriva lui, erau foarte multi si strigau sa se termine cat mai curand cu acest vrajitor si vrajmas al imparatului. Sfantul Fanurie a cerut atunci voie sa-si faca ultima rugaciune si s-a rugat astfel: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta cu ulei si zahar, sau o placinta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa." Si atunci s-a facut tunet din cer si s-a auzit glasul Domnului astfel: "Fie Fanurie dupa cuvantul tau si tot cel ce te va chema pe tine in ajutor sa fie ascultat de Mine si tu vei fi ajutorul celor din nevoi." Atunci, cei necredinciosi care strigasera asupra lui, vazand minunea, multi au cerut sa fie botezati si sa-i faca si pe ei crestini. Dar sfantul nu avea nimic cu sine si nici apa primprejur. Deci, s-a rugat a doua oara Domnului sa-i ajute pe cei ce vor sa ia credinta crestineasca. Si iata minune mare, ca a plouat numai pe cei ce voiau sa ia botezul, iar cei ce n-au cerut Botezul, desi se aflau langa cei dintai, nu s-au udat nici macar cu o picatura de apa. intre cei ce s-au botezat au fost si cei trei calai, care acum n-au vrut sa-I mai execute pe dansul. Sfantuf Fanurie le-a fagaduit lor atunci ca implinind porunca imparatului, el le fagaduieste ca astazi vor fi impreuna cu el, in Rai, si au tras la sorti, care sa-i taie capul. Plangerea calailor este mult mai jalnica, decat a poporului crestinesc, pentru ca cuvintele lor erau pline de durere, ca ei luasera viata oamenilor, iar sfantul le daduse viata, ei luasera painea vaduvelor si orfanilor, iar sfantul le purta de grija si-i miluise. El varsase paraie de lacrimi si ei, sange nevinovat. Sfantul a varsat lacrimi pentru toti cei necajiti. Apoi, sfantul Fanurie si-a plecat capul pe butuc - dar dupa taiere, nu a curs nici sange, ci lapte si o minune - capul a mers in jurul trupului si limba a grait astfel: "Asa cinsteste Hristos pe cei ce cred in El". Deci, intorcandu-se poporul, atat cel crestin cat si cel necredincios, unii strigau de bucurie ca au scapat de sfant, iar cei intorsi la dreapta credinta, precum si vechii crestini, au facut plangere mare, ocarand pe imparat, pentru nerecunostinta lui si i-au zis lui: "Au ai uitat invierea fiicei tale? Tamaduirea bolnavilor si a celor indraciti? Pentru ce te-ai maniat asupra lui, care nici rasplata n-a luat si in hotarele tale adusese pace?" Spaimantandu-se imparatul pentru acestea, a dat porunca ca mai intai sa fie omorati calaii. Primul nefiind destul de intarit in credinta, se temea. Atunci a aparut sfantul mucenic Fanurie in vazul tuturor, intr-o aureola asemeni sfintilor celor din veacuri, imbracat in armura de roman, cu parul cret si negru, iar in mana tinea o faclie mare aprinsa; si a cazut frica mare peste imparat si peste toti sfetnicii lui mincinosi, temandu-se de sfantul, sa nu-i rapeasca din lumea aceasta, rasplatindu-le lor nedreptatea. Dupa taierea primului calau, din cer s-a pogorat o cununa de trandafir care s-a asezat pe capul lui taiat, umplandu-se tot pamantul de mireasma, iar din trupul lui, (desi cu putin inainte varsase sange nevinovat, dar pentru credinta lui si intoarcerea lui la Hristos), a izvorat mir. Asemeni s-a intamplat si cu ceilalti doi calai. Trupurile lor au fost ingropate pe un maidan si oricine cadea in talharii si isi intorceau ochii catre locurile acestea, era scapat. De atunci nu s-a stiut ce s-a facut cu sfintele moaste ale Sfantului Mucenic Fanurie, pana cand el a vrut sa se arate din nou in anul 1500 d. H. dupa cum s-a spus la inceput. Mult ajutor a adus crestinilor acest mare sfant; cand au cerut ajutor, facand turta si placinta, se rugau sfantului pentru orice nevoie dreapta ce aveau. De aceea i se spune sfantului "aratare", caci cei ce au credinta mare si nu se indoiesc, sunt ajutati grabnic de catre Sfantul mare Mucenic Fanurie. Turta se face de noua ori si se imparte numai saracilor, iar dupa ajutorul primit, se face pentru sfantul, o placinta mai mare, cel in nevoie, ostenindu-se cu maniile sale - si tot la saraci sa fie impartita cu multumita, sfantului. Pomenirea acestui sfant mare Mucenic Fanurie, se savarseste la 27 august, iar turtele se pot face, in afara de Duminica, in orice zi. Multe sunt minunile sfantului dupa ducerea de la noi, atat celor din veacurile acelea, cat si noua, care ne-am invrednicit a-l pomeni cu turte si placinta, caci cu adevarat - aratare - este ca celor ce il cheama cu credinta, li s-a aratat ori sfantul, ori implinire in cererile lor. Amin. Sfantul Mucenic Fanurie s-a nevoit, dupa traditie, in insula Rodos - Grecia, de unde se crede ca era de loc. Insa nu se stie cand anume a trait, nici cum i-a fost sfarsitul. Prin secolul al XIV-lea, intre zidurile unei fortarete din Rodos, lucratorii au descoperit o frumoasa biserica in ruina, sub dalele careia au gasit numeroase icoane. Una dintre aceste icoane era bine pastrata si reprezenta un tanar militar care tinea in mana sa dreapta o cruce. In jurul icoanei erau reprezentate 12 scene din martiriul sau. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscriptia de pe icoana: "Sfantul Fanurie". Acest nume nu se gaseste insa in martirologii si sinaxare.Sfantul Fanurie a savarsit numeroase minuni, indeosebi pentru descoperirea obiectelor si animalelor disparute. Dupa o traditie populara, raspandita in insula Creta si in alte tari ortodoxe, mama sfantului era o mare pacatoasa si cu toate eforturile lui Fanurie, n-a putut s-o intoarca la pocainta. Insa el n-a el n-a incetat sa se roage cu staruinta pentru mantuirea mamei sale. Pe cand paganii il ucideau cu pietre pe Sfantul Fanurie, el scria: "Din cauza acestor suferinte, Doamne, vino in ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mantuirea mamei lui Fanurie." Din cauza aceasta, cand credinciosii pierd unele obiecte, ei au obiceiul de a face placinte pe care ei le impart ca milostenie pentru iertarea mamei Sfantului Fanurie. In randul credinciosilor se vorbeste si de alte minuni savarsite de Sfantul Fanurie, pentru care se bucura de o deosebita evlavie atat in Grecia cat si in celelalte tari ortodoxe. RUGACIUNE CATRE SFÂNTUL FANURIE Catre tine, Sfinte Mucenice Fanurie, inltandu-ne gandurile, noi pacatosii cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta dintru inaltimea cea plina de slava a cerurilor, unde, prin viata ta Sfanta si prin chinurile tale mucenicesti pentru Hristos, ti-ai dobandit salasluire vesnica, si te milostiveste de suferintele, durerile, patimirile, necazurile, amaraciunile si stramtorile noastre. Si te roaga cu indrazneala pe care ai agonisit-o, catre Stapanul tau ceresc si Dumnezeul nostru, sa ne ierte pacatele pe care cu stiinta si cu nestiinta, pururea, ca niste robi nevrednici savarsim, si sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, pentru putinatatea dragostei noastre fata de El si fata de aproapele nostru; ci sa fie pururea plin de milostivire fata de noi si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea, toate patimile si necazurile, toate amaraciunile si stramtorile, zidind in noi cuget curat, ca sa putem rupe cu viata noastra de pacat de pana acum, si privind la ceruri, sa ne inflacaram de dorul de a deveni si noi bineplacuti lui Dumnezeu. Asa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni si binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; si trecand dintru aceasta viata pamanteasca, sa ne bucuram, laolalta cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnlui, de imparatia cea nesfarsita a cerurilor si de partea celor drepti, ca impreuna cu toti si inconjurati de cerestii ingeri, sa aducem slava, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui slavit in Treime, in vecii vecilor. Amin! 
Acatistul Sf.Mare Mucenic Fanurie In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindeni esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste de toata intinarea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi; Doamne, curateste pacatele nostre, Stapane, iarta faradelegile noastre; Sfinte cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau. Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Condacul 1: Aparatorului credintei ortodocsilor, marelui Mucenic Fanurie, sa-i aducem din inima marturisiri de multumire toti, care prin ale lui intelepte invataturi ne-am luminat cu credinta si sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni! Icosul 1: Poporul cel credincios cunoscand multimea minunilor tale, prin care ai rusinat pornirea ereticilor cea fara de judecata asupra credintei noastre, cu umilire striga catre tine asa: Bucura-te, mare Mucenice al Mantuitorului Hristos; Bucura-te, scaparea celor ce alearga la tine; Bucura-te, indreptatorul credintei; Bucura-te, ajutorul celor necajiti; Bucura-te, cel ce intuneci mintea paganilor; Bucura-te, cel ce ai lucrat stralucirea credintei; Bucura-te, cel ce ai alungat pe cei potrivnici; Bucura-te, cel ce te-ai aratat biruitor; Bucura-te, cel ce luminezi pe cei din interiorul pacatelor; Bucura-te, cel ce cu blandete primesti la tine pe cei gresiti; Bucura-te, invatatorul legii crestinesti; Bucura-te, cel ce luminezi pe cei nepriceputi; Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni Condacul 2: Desi nu avem destula vrednicie si pricepere ca sa putem lauda minunile tale, din suflet curat si din inima umilita te rugam sa primesti aceste marturisiri de la noi, care cantam cu tine: Aliluia! Icosul 2: Nimeni dintre noi pacatosii nu se poate lauda ca rugaciunea lui va fi primita la tine cu vrednicie, caci stii slabiciunea firii noastre; de aceea te rugam pentru necazurile noastre a primi cantarea acesta: Bucura-te, cel ce din pantece ai fost ales de Dumnezeu; Bucura-te, cel ce fara cunostinte filosofice ai biruit pe filosofi; Bucura-te, comoara legii noastre cea mult pretuita; Bucura-te, povatuitorul legiuirilor si al legiuitorilor celor invatati; Bucura-te, lauda parintilor si a dascalilor; Bucura-te, podoaba Bisericii lui Hristos; Bucura-te, mustratorul ereticilor; Bucura-te, cel ce ai fost intelept din pruncie; Bucura-te, mare si intelept invatator; Bucura-te, luptatorul pentru lege; Bucura-te, cel ce si astazi ne ajuti pe noi credinciosii; Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni! Condacul 3: Impovarati de multe pacate si ispite vatamatoare fiind, alta nadejde nu avem afara de tine, mangaierea celor necajiti; deci te rugam sa fii mijlocitor pentru sufletele noastre spre a canta lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 3: Darul Duhului Sfant fiind cu tine din tinerete, te-ai aratat aparator si de minuni facator; pentru aceasta iti cantam tie asa: Bucura-te, mare Mucenice al lui Hristos; Bucura-te, lauda poporului credincios; Bucura-te, a bolnavilor tamaduire; Bucura-te, cel ce te rogi lui Dumnezeu pentru toti; Bucura-te, cel ce izbavesti din primejdii pe cei ce alearga la tine; Bucura-te, izbavitorul patimilor celor sufletesti si al celor trupesti; Bucura-te, tamaduitorul ranilor vechi; Bucura-te, grabnic ajutator al celor ce te cheama pe tine; Bucura-te, doctor fara plata; Bucura-te, nadejdea celor necajiti; Bucura-te, acoperamantul si scaparea tuturor; Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni! Condacul 4: Mucenice mult-milostive, primeste rugaciunea noastra a pacatosilor si mijloceste catre Ziditorul sa daruiasca tamaduire si sanatate robilor Sai, celor ce te cheama in ajutor si canta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 4: Stand inaintea Sfintei tale icoane, noi pacatosii socotim a fi inaintea ta; si marturisind minunile tale, te rugam, asculta aceasta putina rugaciune si tinde dreapta ta spre ajutorul nostru, a sa-ti cantam tie asa: Bucura-te, cel ce esti impreuna slujitor cu ingerii; Bucura-te, cel ce ai fost cu oamenii petrecator; Bucura-te, cel ce faci minuni mari; Bucura-te, lauda pamantului Egiptului; Bucura-te, cel ce esti in toata lumea vestit; Bucura-te, cel ce te ostenesti a face bine; Bucura-te, ajutatorul celor necajiti; Bucura-te, stalp neclintit al crestinatatii; Bucura-te, lauda oamenilor si a ingerilor; Bucura-te, umbrirea serafimilor; Bucura-te, slujitor preamarit al crestinilor; Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni! Condacul 5: Asa precum in Egipt cercetezi si tamaduiesti neputintele poporului celui binecredincios care asteapta ajutorul tau, indura-te si ne izbaveste de necazurile ce ne-au cuprins, spre a canta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 5: Totdeauna arati marea ta milostivire asupra neamului omenesc si te faci scapare a celor ce se involbureaza pe marea acestei vieti; de aceea strigam catre tine asa: Bucura-te, ocarmuitorul corabiilor invaluite in valuri; Bucura-te, scaparea inotatorilor deznadajduiti; Bucura-te, alinarea valurilor tulburate; Bucura-te, cel ce cu rugaciunile tale risipesti furtuna; Bucura-te, ca prin mijlocirea ta luminezi negura norilor; Bucura-te, ajutorul celor spaimantati de tunet; Bucura-te, izbavitorul celor infricosati de fulger; Bucura-te, cel ce ne ajuti in primejdii, mijlociind catre Mantuitorul; Bucura-te, nadejdea si scaparea noastra; Bucura-te, ca in toate primejdiile la tine nazuim; Bucura-te, ca ajuti cu rugaciunile tale tuturor care alearga la tine; Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni! Condacul 6: Cinstitorule de Dumnezeu, Fanurie, asculta aceasta rugaciune a noastra intru acest ceas si prin Sfintele tale rugaciuni mantuieste-ne de necazuri si de suparari, precum ai izbavit pe cei ce erau invaluiti pe mare, cand au chemat ajutorul tau; pentru ca si noi, ca aceia, sa aducem cantare: Aliluia! Icosul 6: Mucenice al lui Hristos, cinstit slujitor al darului, soleste noua pacatosilor mijlocirile tale cele bogate catre Stapanul, pentru ca sa ne invrednicim a ne impartasi de bunatatile cele fagaduite credinciosilor si sa cantam tie asa: Bucura-te, mare Mucenice al lui Hristos; Bucura-te, cinstit slujitor al darului; Bucura-te, tamaduitorule al bolilor; Bucura-te, mir care imprastii durerea; Bucura-te, roua care racoresti patimile; Bucura-te, cel ce intaresti pe slabanogi cu alte tale rugaciuni; Bucura-te, ajutorul celor din primejdii; Bucura-te, cel ce rogi pe Domnul pentru cei din patul durerilor; Bucura-te, cel ce ne ajuti si noua pacatosilor; Bucura-te, alinarea tuturor durerilor; Bucura-te, mangaierea cea mare a celor ce patimesc in dureri; Bucura-te, sprijinitorul celor neputinciosi; Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni! Condacul 7: O, Preamilostive si indurate Doamne! Nu trece cu vederea lacrimile robilor tai, ci le ajuta si-i miluieste dupa mare mila Ta; izbavindu-i de asupririle si de necazurile care i-au cuprins pentru multimea pacatelor lor; si precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, asa ridica-ne si pe noi din primejdia in care ne aflam, cu rugaciunile Sfantului Mucenic Fanurie, ca impreuna cu el sa-Ti cantam: Aliluia! Icosul 7: Toate puterile ceresti laudand credinta ta cea tare catre Dumnezeu, impreuna cu tine slujesc Ziditorului celui fara de inceput; iar noi iti aducem aceste cuvinte de lauda asa: Bucura-te, ca prin minuni ai facut sa straluceasca credinta; Bucura-te, cel ce prin credinta ai facut minuni mari; Bucura-te, ca rugaciunile tale totdeauna au fost ascultate; Bucura-te, inteleptule rugator catre Dumnezeu; Bucura-te, tamaie bineprimita inaintea lui Dumnezeu; Bucura-te, cel ce ai scapat multe suflete necajite cu rugaciunile tale; Bucura-te, cel ce pierzi pe cei puternici si fara de lege; Bucura-te, ajutatorul cel tare al bine-credinciosilor crestini; Bucura-te, taria tarilor crestineti; Bucura-te, cel ce sfarami zidurile cetatilor paganesti; Bucura-te, cel prin care tiranii sunt biruiti; Bucura-te, temelia si fala credintei noastre; Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni! Condacul 8: Toti crestinii ortodocsi de pe pamant avand nadejdea lor catre tine, in orice intamplare nu vor fi rusinati, Mucenice Fanurie, caci tu esti mare folositor al crestinatatii. Pentru aceasta nu trece cu vederea si ale noastre rugaciuni si ne ajuta, izbavindu-ne din toate primejdiile, ca sa cantam cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 8: Avand puterea darului de la Dumnezeu, ai prefacut seceta in ploi si cu Sfintele tale rugaciuni ai oprit multimea prea mare, de prisos, a ploilor, scapand poporul de foametea care ii ameninta, risipind hambarele strangatorilor de grau; pentru care noi minunandu-ne iti cantam asa: Bucura-te, scaparea poporului de foamete; Bucura-te, cel ce ai prefacut seceta, ca al doilea Ilie, in ploi binefacatoare; Bucura-te, cel ce prin rugaciune ai oprit ploile prisositoare; Bucura-te, nadejdea cea mare a lucratorului de pamant; Bucura-te, multumirea celor ce seamana cu credinta; Bucura-te, secerisul cel imbelsugat al seceratorilor; Bucura-te, comoara cea bogata a saracilor Bucura-te, ajutorul nostru in vreme de seceta; Bucura-te, ajutatorul si chivernisitorul nostru de-a pururea; Bucura-te, mangaierea celor ce sunt in nevoi; Bucura-te, lauda cuviosilor monahi si a bunilor crestini; Bucura-te, ograda bine roditoare; Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni! Condacul 9: Facatorule de minuni, Sfinte Fanurie, dupa cum in vremea vietii tale pe pamant ai izbavit poporul credincios de primejdii si de foamete prin Sfintele tale rugaciuni, asa si acum trimite mila ta asupra noastra, daruindu-ne timp roditor si imbelsugat pentru cresterea si ajutorul pruncilor sugari si al sarmanilor, cu care vom canta lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 9: Cand cereau saracii ajutor de la tine in necazurile lor, nu i-ai departat cu vorbe intristatoare, ci le-ai ajutat in tot felul, dandu-le blagoslovia ta si ceea ce le trebuia, scapandu-i din nevoi; pentru aceea aducem tie acesta lauda asa: Bucura-te, implinirea lipsurilor saracilor; Bucura-te, chivernisitorul tuturor celor lipsiti; Bucura-te, cel ce preschimbi necazurile in bunatati; Bucura-te, cel ce imblanzesti fiarele salbatice; Bucura-te, cel ce lepezi lucrurile amagitoare; Bucura-te, izbavitorul tuturor celor ce sunt in nevoi; Bucura-te, cel ce pedepsesti pe negutatorii cei lacomi; Bucura-te, cel ce prin rugaciunile tale faci lucruri preamuninate; Bucura-te, vistierul darurilor lui Hristos Mantuitorul; Bucura-te, cel ce ai renuntat la avutie si ai impartit-o cu cei saraci; Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni! Condacul 10: Daruieste si noua ajutorul tau ca acelor saraci, ca sa scapam de navalirea serpilor otravitori si mai ales a balaurului inspaimantator si de vicleanul inselator ce se lupta cu noi neincetat pentru a rapune sufletele noastre; noi insa prin rugaciunile tale nadajduim sa dobandim cele de folos in viata acesta si in cea viitoare; ca sa cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 10: Nu te departa de la noi, Sfinte Fanurie, si de la toti cei ce cheama Sfant numele tau, pentru ca toti recunoastem grelele noastre pacate; si ne rugam tie si cerem cu credinta ajutorul tau, cantandu-ti graiurile acestea asa: Bucura-te, mantuirea celor ce isi marturisesc curat pacatele; Bucura-te, mustratorul acelora ce ascund pacatele lor; Bucura-te, cel ce nu suferi pe nelegiuti; Bucura-te, folositor mare al celor ce s-au pocait; Bucura-te, mare ajutator al celor ce vietuiesc in smerenie; Bucura-te, vazand intoarcerea la Stapan a lucrurilor furate; Bucura-te, descoperirea multor taine nestiute; Bucura-te, cel ce ai adus pe multi la Hristos prin minunile tale; Bucura-te, preaminunate Mucenice, ca nu ne lasi si pe noi; Bucura-te, cel ce mijlocesti la Dumnezeu pentru iertarea pacatelor noastre; Bucura-te, cel ce mangai pe toti cu ale tale mari minuni; Bucura-te, ca prin tine si neamul calugaresc capata mantuire; Bucura-te, ca si tot clerul bisericesc prin tine se mantuiesc; Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni! Condacul 11: Margaritarul de mult pret al lui Dumnezeu care fiind ascuns in tarana, straluceste acum in Rhodos ca o comoara de mult pret si imbogateste, desfateaza, lumineaza si inveseleste pe toti cei ce vin la el cu credinta si cu dragoste; cu tine impreuna cantam Purtatorului de grija al tuturor si Dumnezeul nostru: Aliluia! Icosul 11: Stralucit-a astazi sarbatoarea plina de veselie si praznicul luminat al Sfantului Mucenic Fanurie, cel mult patimitor si de biruinta purtator; ca Dumnezeu l-a invrednicit de cununa cereasca a celor bineplacuti Lui si l-a asezat laolalta cu ingerii. Pentru aceasta, laudand pe Domnul care a facut minunata voia Sa intru Sfintii Sai, Sfantului Fanurie sa-i graim: Bucura-te, ca ai stat in fata idolilor; Bucura-te, ca ai defaimat minciuna lor; Bucura-te, ca ai fost ars cu carbuni aprinsi; Bucura-te, ca ai stins credinta in idoli; Bucura-te, ca demonii te-au vazut si au plans; Bucura-te, ca ingerii in juru-ti s-au strans; Bucura-te, ca iadul adanc s-a cutremurat; Bucura-te, barbat viteaz al Bisericii; Bucura-te, pecete curata a credintei; Bucura-te, cel ce esti pilda luminata pentru noi; Bucura-te, ostasule nebiruit al lui Hristos; Bucura-te, al nostru Mucenic preamarit; Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni! Condacul 12: Pe cei ce sarutam Sfanta ta icona cu credinta, Mucenice, si laudam vietuirea ta cea Sfanta, Fanurie preamarite, cu rugaciunile tale arata-ne mostenitori ai imparatiei celei ceresti si vesnice, si partasi ai slavei celei de sus; ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu Celui in Treime laudat: Aliluia! Icosul 12: Minuni straine si mai presus de intelegere a facut Dumnezeu intotdeauna intru Sfintii Sai; impreuna cu care, in timpul din urma, a aratat ca pe un alt soare stralucind cu minunile pe Minunatul Fanurie, lauda Rhodosului si a Bisericii. Caruia si noi, aprinsi de dragoste si de ravna, sa-i graim din suflet: Bucura-te, ca ai fost aruncat in cuptor de foc; Bucura-te, ca si acolo te-ai bucurat; Bucura-te, ca te-ai rugat pentru cei ce te chinuiau; Bucura-te, cel ce esti mijlocitor pentru toti; Bucura-te, cel ce nu incetezi a ruga pe Hristos pentru noi; Bucura-te, scump prinos al credinciosilor; Bucura-te, ca ai umilit pe cei ce s-au trufit; Bucura-te, ca ai inaltat pe cel smerit; Bucura-te, rugatorul nostru catre Hristos; Bucura-te, taria celui evlavios; Bucura-te, miluitorul credinciosilor; Bucura-te, cel ce te rogi pentru iertarea pacatosilor; Bucura-te, Sfinte Fanurie, mare facator de minuni! Condacul 13: O, Preaminunate Fanurie, cu lacrimi fierbinti alergand la a ta ocrotire, ne rugam tie: izbaveste-ne cu rugaciunile tale cele bineplacute lui Dumnezeu, de toata nevoia si necazul; indeparteaza de la noi toata durerea si suferinta si ne invredniceste ca si in viata de veci sa fim partasi ai imparatiei vesnice si impreuna cu tine cantare sa aducem lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.) Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1. iar la final Rugaciunea catre Sfantul Fanurie... Catre tine, Sfinte Mucenice Fanurie, inltandu-ne gandurile, noi pacatosii cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta dintru inaltimea cea plina de slava a cerurilor, unde, prin viata ta Sfanta si prin chinurile tale mucenicesti pentru Hristos, ti-ai dobandit salasluire vesnica, si te milostiveste de suferintele, durerile, patimirile, necazurile, amaraciunile si stramtorile noastre. Si te roaga cu indrazneala pe care ai agonisit-o, catre Stapanul tau ceresc si Dumnezeul nostru, sa ne ierte pacatele pe care cu stiinta si cu nestiinta, pururea, ca niste robi nevrednici savarsim, si sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, pentru putinatatea dragostei noastre fata de El si fata de aproapele nostru; ci sa fie pururea plin de milostivire fata de noi si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea, toate patimile si necazurile, toate amaraciunile si stramtorile, zidind in noi cuget curat, ca sa putem rupe cu viata noastra de pacat de pana acum, si privind la ceruri, sa ne inflacaram de dorul de a deveni si noi bineplacuti lui Dumnezeu. Asa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni si binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; si trecand dintru aceasta viata pamanteasca, sa ne bucuram, laolalta cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnlui, de imparatia cea nesfarsita a cerurilor si de partea celor drepti, ca impreuna cu toti si inconjurati de cerestii ingeri, sa aducem slava, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui slavit in Treime, in vecii vecilor. Amin!
|
|
Category:
Calauza spirituala
 Rugaciunea Sfintei Cruci
Sa Se scoale Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul; cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii si zic cu veselie : Bucura-te prea cinstita si de viata facatoarea Crucea Domnului, care izgonesti pe diavoli cu puterea Celui ce S-a rastignit pe Tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, si S-a pogorat la iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot pizmasul.
"Sfânta cruce este un obiect excepţional al veneraţiei creştine pentru că, fiecare credincios, atunci când o venerează, vede în ea instrumentul de răscumpărare al omenirii prin pătimirea Domnului, tăria credinţei, Biserica şi mântuirea. De aceea, simpla facere a semnului crucii, este un act de devoţiune adresat Sfintei Treimi, o mărturisire a credinţei noastre ortodoxe, o certitudine a apărării noastre împotriva satanei şi a tuturor relelor care vin de la el, rele care atacă şi sufletul şi trupul nostru. Fiind atât de prezentă în viaţa noastră, pietatea populară a creat o serie de legende evlavioase în legătură cu Sf. Cruce, originea ei şi puterea ei isgonitoare de draci. Cea mai interesantă legendă pioasă este legarea crucii de pomul cunoaşterii din rai. La moartea lui Adam, fiii săi au hotărît să-i facă sicriul din pomul care semnificase păcatul neascultării protopărinţilor noştri. Copacul uriaş a fost tăiat. Sicriul lui Adam a consumat o parte infimă din lemn. Tot ce a rămas a fost păstrat ca un semn al amintirii păcatului şi a promisiunii răscumpărării noastre. Când Noe a primit poruncă să construiască arca – simbolul mântuirii noastre, Biserica – el a folosit marele copac din mijlocul raiului, tocmai fiindcă era legat de promisiunea salvării. Corabia l-a purtat pe el şi familia lui şi toate animalele aduse în corabie după porunca lui Dumnezeu. La terminarea potopului, apele au adus părţi din lemnul corabiei până în ţara sfântă. Oamenii au văzut lemnul care era dintr-o esenţă necunoscută şi foarte tare. Un dulgher a luat a luat tot ce a găsit din copacul respectiv şi a cioplit o masă mare şi grea, care s-a moştenit din generaţie în generaţie, până în vremea lui Iisus. După ce, prin intrigile şi acuzaţiile evreieşti, Mântuitorul a fost condamnat la moartea pe cruce, ultimul descendent al vechiului dulgher si-a adus aminte de lemnul special moştenit de la strămoşi şi a făcut din masă o cruce mare şi grea pe care a oferit-o spre crucificarea acelui înşelător şi răzvrătit pe care sinedriul Îl condamnase la moarte, cerând apoi confirmarea sentinţei lor de la procuratorul roman Pilat. Astfel a murit Iisus pe crucea făcută din lemnul păcatului adamic, lemn care a devenit instrumentul ispăşirii păcatelor omenirii prezente atunci şi cea viitoare, până la Judecata Finală. Legenda, ca orice altă legendă, ascunde în ea o fărâmă de adevăr istoric, dar, mai ales, un sens spiritual pe care evlavia populara l-a însămânţat în ea. Cel mai important element al acestei legende este legarea ei de păcatul adamic şi de iertarea neamului omenesc. Acolo unde Adam a greşit, acolo s-a făcut şi făgăduinţa mântuirii viitoare. Istoriceşte, sfânta cruce a existat şi pe ea a fost răstignit Mântuitorul, aşa cum ne spun Sfintele Evanghelii, aproape în mod identic: "{i ducându-{i crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care, pe evreeşte se zice Golgota, unde L-au răstignit şi, împreună cu El, pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc, pe Iisus." (Ioan 19: 17-18) Acolo, pe cruce şi pe sângele curs din trupul Domnului, a fost întemeiată în mod mistic Biserica, pe care Iisus o trece în istorie prin pogorîrea Sfântului Duh peste Apostoli la Cincizecime. De atunci, crucea a devenit simbolul mântuirii prin jertfa lui Iisus care ne duce, prin pocăinţă, la Învierea Lui şi la învierea noastră a tuturor. Descoperirea Crucii Mantuitorului Hristos Golgota a rămas ca un loc blestemat. Gunoaiele Ierusalimului au început să fie aruncate acolo, dar Dumnezeu a schimbat cursul istoriei şi, prin decretul lui Constantin cel Mare, creştinismul a fost scos de sub interdicţia legii romane şi i s-au data aceleaşi drepturi ca oricărei alte religii a imperiului, prin decretul de la Milano, din 313. Prin punerea semnului crucii pe scuturile ostaşilor împăratului Constantin, acest semn al mântuirii nu a mai fost un prilej de pedeapsă pentru creştini. Până atunci, aşa cum vedem în catacombele romane, creştinii foloseau semnul crucii pe morminte sau pe pereţii catacombelor într-o formă disimulată, ca o ancoră (cel mai adesea) ca un trident, sau ca o svastică. De atunci începe venerarea deschisă a crucii, ca simbol mistic al suferinţei şi al Învierii Domnului. Cea care aduce la iveală Crucea cea adevărată, spre venerarea tregii omenirii creştine, a fost Sfânta Elena, mama împăratului Constantin. Aceasta a cerut Împăratului să-i dea bani pentru a face săpături pe Golgota spre a descoperi sfânta cruce. Dumnezeu i-a ajutat şi crucea a fost dezgropată în 326. Nu a fost greu să fie recunoscută, fiind singura care avea cuie bătute în ea, fiindcă cei doi tâlhari fuseseră legaţi cu funii pe crucile lor. Pentru mai bună verificare, crucea a fost aşezată peste un mort, care a înviat şi a rostit cuvinte de slavă lui Dumnezeu. Aceasta este crucea despre care Sf. Apostol Pavel scrie: "Căci cuvântul crucii este, pentru cei ce pier, nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu, căci scris este: pierde-voi înţelepciunea celor înţelepţi şiştiinţa celor învăţaţi o voi nimici." (1 Cor, 18-19) Sfânta Elena, aşa cum ne spun Ambrozie, Rufinus şi alţi urmaşi ai apostolilor, a trimis două cuie din crucea Domnului fiului ei Constantin, unul din cuie fiind încastrat într-o diademă. Crucea a fost pusă în basilica Sfânta Cruce din Ierusalim, zidită de împărăteasa Elena. Acolo era, de asemenea, un cui şi placa pe care Pilat pusese să se scrie INRI. În faţa bazilicii, a fost înălţată o cruce de metal pe care, împăratul Teodosie al II -lea a acoperit-o cu aur şi diamante în 417. În urma unui război cu Perşii, sfânta cruce a fost luată ca un trofeu de mare valoare şi astfel Ierusalimul a rămas fără obiectul de venerare cel mai sacru. La câţiva ani după aceasta, împăratul Heraclius a pornit un război contra Perşilor pentru a recuceri obiectul sacru al crucii. Era în anul 614. Perşii au fost înfrânţi, crucea adusă cu mare cinste la Ierusalim şi patriarhul oraşului a înălţat-o în faţa poporului, în ziua de 14 Septembrie, când tot poporul a căzut în genunchi şi a cântat cu lacrimi: "Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim". Sfânta cruce s-a pierdut, nu au mai rămas decât părţi din ea, aflate în proprietatea unor Patriarhii. Este sigur că, în perioada iconoclasmului, crucea a fost negată ca şi icoanele. Poate că a fost ascunsă de patriarhul Ierusalimului, eventual, descompusă în bucăţi spre a fi mai uşor de ascuns şi apoi, scoasă din nou la iveală. Se presupune că a fost trimisă la Constantinopol, atunci când pericolul musulman a crescut şi că a stat acolo până în preajma căderii Constantinopolului. Unii istorici cred că atunci crucea a fost desfăcută în bucăţi mai mici şi trimisă diferitelor patriarhii spre salvarea ei. În felul acesta cei care duceau bucăţile de cruce puteau trece prin controlul musulman fără pericol. Dar chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale sfintei cruci, simbolul crucii reprezentat în multiple forme, rămâne ca semn al morţii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos spre care martirii îşi aţinteau ochii în timpul suferinţei şi mureau fericiţi. Crucea evocă patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus. În ea se recapitulează întreaga Lui viaţă. "El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn pentru ca noi, murind faţăde păcate, să trăim spre îndreptare", spune Sf. Petru în întâia sa epistola sobornicească, la capitolul 2, vers 24. Paradoxul credinţei creştine constă în aceea ca puterea lui Dumnezeu se arată în suferinţă, pe cruce, căci aşa cun mărturiseşte Sf. Pavel, "când sunt slab, atunci sunt tare". (2 Cor. 12) Pe de o parte, crucea descoperă starea de păcat a lumii şi responsabilitatea omului pentru organizarea infernală a veacului nostru şi, pe de altă parte este provocarea lui Dumnezeu contra concepţiei fataliste a răului şi a morţii, căci ea constituie cursa în care Mântuitorul a prins pe stăpânitorul lumii acesteia. Pe de altă parte, crucea este şi simbolul Bisericii lui Hristos care stă cu rădăcina înfiptă în dealul Golgotei trăgându-şi seva din sângele jertfei lui Iisus. Ea se înalţă până la cer prin braţul vertical şi cuprinde în ea întreaga lume pe care o îmbrăţişează salvator prin braţele orizontale. Ea închipuie verticalitatea bisericii, înălţarea la ceruri şi dimensiunea ei orizontală, socială, pentru toată viaţa pământească a omului." Cuvant dupa Pr.Calciu
|
|
Category:
Calauza spirituala
 Când Dumnezeu a creat oştile cereşti – serafimi, heruvimi, tronuri, domnii, puteri, stăpâni, începători, arhangheli şi îngeri, nouă ranguri cereşti, împărţite în trei grupe de câte trei triade – în marea lui milă, El a hotărît ca îngerii să fie cei mai aproape de oameni, să aibă o neîntreruptă legătură cu ei spre călăuzire, ajutorare şi sfinţire. Printre aceşti îngeri, îngerii păzitori sunt cei mai blânzi, mai apropiaţi şi mai iubitori, pentru că misiunea lor este să aibă grijă de copii câtă vreme aceştia trăiesc pe pământ, până la bătrâneţe şi moarte. Aceşti îngeri sunt plini de iubire şi dulci ca nişte copii, blânzi ca nişte copii, vulnerabili ca nişte copii şi cresc în misiunea lor ca nişte copii, timizi ca nişte copii şi devin în atitudinea lor, tot mai maturi, mai mustrători şi cer mai multe de la copil cu cât acesta creşte şi sporeşte în lucruri bune sau rele. Îngerul îl ceartă pe copilul devenit adult, dar mereu este cu el şi niciodată nu se îndepărtează de el, oricâte lucruri rele ar face. 
Aşa cum spune Acatistul Îngerului păzitor, el priveghează neîncetat viaţa fiecăruia dintre noi. Niciodată nu-l părăseşte pe cel care i-a fost încredinţat, atâta vreme cât trăieşte pe pământ, niciodată nu încetează a-l învăţa şi sfătui pe copil, ca şi pe adult, atunci când copilul a crescut, până la sfârşitul vieţii lui. Am să vă spun o scurtă istorioară despre îngerul păzitor al unui copil care i-a fost încredinţat grijii lui. Am citit această poveste în Fraţii Karamazow a lui Dostoiewski. Când s-a născut o fetiţă, Dumnezeu a trimis îngerul ei păzitor să o apere în toate zilele vieţii ei, până la moarte. S-o păzească de păcate, s-o înveţe, să n-o lase să cadă în ispite grele. Când fetiţa a crescut, nu a mai ascultat de îngerul ei păzitor. Zadarnic îi sufla la urechea inimii cuvinte bune, degeaba o învăţa milostenia, rugăciunea şi iubirea de semeni. Fata devenea tot mai rea, mai nepăsătoare de suferinţa aproapelui, mai zgârcită şi cu inima prinsă de averea ei. Femeia devenise foarte bogată, nu dădea nici o firimitură de pâine vreunui sărac, ci punea slugile să-i izgonească pe cerşetori cu băţul. Îngerul ei era mereu întristat şi se gândea cu groază ce se va întâmpla cu sufletul femeii la moartea ei. A venit şi ziua morţii şi a judecăţii femeii. Pentru păcatele ei cele multe şi pentru nemilostivirea ei faţă de săraci şi bolnavi, Dumnezeu a trimis-o în iad să stea în iazul de smoală, unde erau aruncaţi zgârciţii şi nemilostivii. Iar îngerul ei păzitor se plimba pe malul iazului de smoală şi plângea pentru sufletul pierdut şi se zbătea să-şi amintească dacă această femeie a făcut vreun bine în viaţa ei. Şi-a adus aminte că o dată, mergând cu căruţele cu recoltă la oraş pentru a o vinde, femeia a dat un fir de ceapă verde unui cerşetor. Atunci a alergat îngerul la tronul lui Dumnezeu şi, căzând cu faţa la pământ, a spus: ”Doamne, femeia aceasta a făcut o dată un bine. A dat un fir de ceapă verde unui cerşetor.” 
”Bine, i-a spus Dumnezeu, uite aici firul de ceapă, ia-l şi du-te pe malul iazului de smoală. Spune-i femeii să se prindă de firul de ceapă şi trage-o încet afară din iaz. Să fii cu grijă că firul de ceapă este foarte subţire şi se poate rupe uşor.” Îngerul a luat firul de ceapă şi s-a dus pe malul lacului. A strigat-o pe femeie şi i-a spus: ”Domnul Dumnezeu S-a milostivit de tine şi m-a trimis cu acest fir de ceapă. pe care tu l-ai dat odată unui cerşetor. Apucă-te cu grijă de el ca să nu se rupă şi eu am să te trag încetişor afară din iaz ”. Femeia a făcut ce i-a spus îngerul. Acesta a început s-o tragă cu grijă afară din iaz. Când celelalte suflete au văzut că un înger o scoate pe femeie din smoală, s-au agăţat de poala rochiei ei gândind ca îngerul le va trage şi pe ele afară. Atunci femeia a început să-i înjure, să-i ocărască şi să-i blesteme, lovindu-i cu picioarele şi strigând: ”Lăsaţi-mă în pace, nemernicilor, eu am dat firul de ceapă, nu voi. Duceţi-vă în fundul iazului, blestemaţilor.” În clipa aceea, s-a rupt firul de ceapă şi femeia a căzut înpoi în iazul de smoală. Şi îngerul a început să plângă din nou cu tristeţe. V-am spus această povestioară ca să înţelegeţi că, într-adevăr, îngerul păzitor nu ne părăseşte niciodată, că el rămâne mereu credincios misiunii pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o pentru a mântui sufletul, pentru că el iubeşte sufletul încredinţat grijii sale, se roagă pentru el şi-i şopteşte la ureche numai sfaturi bune; el este conştiinţa noastră bună, care ne duce pe drumul mântuirii, dacă îl ascultăm. El se bucură cu bucurie mare când îl ascultăm şi plânge când ne prefacem surzi la sfaturile sale. Fiecare fiinţă umană, bună sau rea, îşi are îngerul său păzitor. În clipa în care copilul se naşte, îngerul vine la patul lui, trimis de Dumnezeu, ca să-l înveţe, să-l apere de primejdii, de ispitiri, de influenţele rele ale diavolului şi ale oamnilor răi. Aţi observat că, în clipa în care eşti gata să săvârşeşti un păcat, o voce lăuntrică îţi şopteşte: ”Nu face asta.” Când un pericol necunoscut te pândeşte, acelaşi înger îţi suflă la ureche: ”Nu te duce acolo”, sau ”Fereşte-te de omul acesta” etc. Dacă păstrezi în viaţa ta măcar o mică parte din puritatea copilăriei, o mică parte din inocenţa ta, atunci vei auzi glasul îngerului păzitor conducându-te neatins de vicisitudinile vieţii către un mai bun loc în societatea creştină, către o mai bună congregaţie ortodoxă, vei fi apărat de Dumnezeu şi sufletul tău va fi liber de orice frică, incertitudine şi îndoială şi vei avea curajul să înfrunţi nedreptatea, să iubeşti pe aproapele tău şi chiar pe vrăjmaşul tău. Vei păşi în lumina lui Dumnezeu. 
Uneori poţi să-ţi vezi îngerul păzitor, nu ca o persoană, ci ca lumină, mai mult spirituală în partea dreaptă a capului tău, ceva deosebit faţă de lumina soarelui sau a unei lămpi. Este o lumină dulce care vine de sus şi-ţi pune în suflet o bucurie neînţeleasă. Atunci să înţelegi că îngerul tău păzitor este acolo, că încearcă să-ţi comunice ceva bun. Spune o rugăciune, curăţeşte-ţi inima şi mintea, amineşte-ţi că ai un prieten, cel mai credincios şi care nu te va părăsi niciodată, nici măcar în momentele tale de păcătuire. Adu-ţi aminte şi că un mesager al cerului te vizitează şi cântă-i: ”Vestesc cu glas mare, grija ta neîncetă pentru mine păcătosul, îngerul meu păzitor; căci, prin necazurile şi ispitirile care tulbură pacea sufletului meu în această lume frământată, tu te arăţi a fi grabnic ajutător şi mângâietor al meu.” (Condacul 6 din Acatistul Îngerului Păzitor) Ingerul păzitor este de faţă în ultimele clipe ale vieţii noastre, el ne va lua sufletul şi ni-l va apăra de atacurile demonilor care vor spune că le aparţine lor din cauza multelor păcate săvârşite sau nespovedite. Îngerul le va răspunde însă că atâta vreme cât sufletul nu ne-a fost judecat şi condamnat, el aparţine lui Dumnezeu. El ne va lua sufletul şi-l va duce în toate locurile pe unde am trăit şi ne va aminti tot ce am făcut bun sau rău în acele locuri. ”Iată, va spune el, aici te-ai rugat, dincolo ai ajutat un bolnav, aici ai dat ceva unui cerşetor, aici ai facut rău, aici te-ai mâniat, sau ai băut, sau te-ai lăcomit”, astfel că vom vedea toate faptele pe care le-am săvârşit în viaţa noastră. Conduşi de înger, vom vedea locurile de fericire ale sfinţilor şi apoi locurile de durere ale celor păcătoşi, pentru ca să înţelegem că Dumnezeu este drept, dar este şi bun, şi milostiv. Vom descoperi în această călătorie a sufletului sub conducerea îngerului nostru păzitor că şi noi am dat poate, unui sărac, «un fir de ceapă verde» şi îngerul va pleda pentru noi în faţa Judecătorului Suprem. Şi dacă hotărîrea lui Dumneseu, din cauza multelor noastre păcate, va fi împotriva noastră, să nu uităm că îngerul nostru păzitor nu ne va părăsi, chiar dacă am ajuns în «iazul de smoală» şi că va căuta să menţină în noi nădejdea mântuirii din rău până la Judecata din Urmă când Dumnezeu, luând în seama căinţa noastră, va revărsa mila Lui peste noi şi vom fi mutaţi în Împărăţia Cerurilor, prin rugăciunea îngerului nostru păzitor. Amin. Cuvant dupa Parintele Calciu 
|
|
Category:
Calauza spirituala
 Arhanghelul Rafael este responsabil de vindecarea Pământului şi a locuitorilor săi. Se spune că el este cel care l-a vindecat pe Abraham după ce acesta a fost circumcis şi că i-a dat lui Moise o carte care descria toate ierburile cu puteri vindecătoare care cresc pe pământ. În Cartea lui Tobias, din Vechiul Testament, se povesteşte că Rafael l-a vindecat pe tatăl lui Tobias, care era orb, folosind o unsoare făcută din măruntaiele unui peşte. Rafael este cunoscut sub multe denumiri care îi reflectă atributele: Stăpânul vânturilor de seară, Gardianul copacului vieţii din Grădina Edenului, Îngerul Pocăinţei, Îngerul Rugăciunii, Iubirii, Bucuriei şi Luminii. El este înger al vindecării, al ştiinţei şi al cunoaşterii. El mai este numit Înger al Providenţei, care veghează asupra umanităţii. Numele său înseamnă „Vindecător Divin” sau „Dumnezeu vindecă”. Rafael este sursa spirituală aflată în spatele oricărui tratament sau leac, şi ca mesager al divinei providenţe el aduce vindecare tuturor căutătorilor spirituali. El reprezintă reîntoarcerea la Sursa vieţii, care este vindecarea definitivă, esenţială, a tuturor bolilor şi suferinţelor.
Rafael ne asistă în efortul nostru de a ne vindeca atât corpul, cât şi mintea şi inima. El ne ajută să atingem starea de sănătate şi împlinire. El oferă ajutor tuturor celor care suferă şi au nevoie de vindecare, şi atunci când este permis, le alină durerile. Atunci când ne deschidem inimile faţă de vindecarea spirituală, Rafael este cel care ne ghidează către terapeuţi, vindecători sau persoane competente care ne pot îndruma şi ajuta. Cu cât devenim mai conştienţi de responsabilitatea care ne revine în procesul de autovindecare, el ne ajută să intrăm în contact cu sufletul nostru, care în mod tainic ştie ce anume este mai bun pentru ca noi să ne restabilim starea de sănătate şi vitalitate.
 Arhanghelul Rafael este reprezentat în costum de pelerin, având un toiag în formă de caduceu, pe care este încolăcit un şarpe, simbolizând vindecarea. El duce în mână o ploscă de apă, iar în faţa lui este o apă din care sare un peşte (conform legendei din Cartea lui Tobias). El este deseori reprezentat cu degetul arătător îndreptat în sus, indicând cerul într-un gest de încurajare şi speranţă, reamintindu-ne de unde ne vine adevărata vindecare. suferinţele cu care ne confruntăm. Atunci când optăm pentru un mod sănătos de viaţă, acest înger este alături de noi. Pe măsură ce ne tranformăm minţile şi inimile rănite, ne apropiem tot mai mult de arhanghelul Rafael şi putem primi darurile sale spirituale. El este întotdeauna gata să ne ghideze către împlinire şi armonie, dar noi trebuie să ne dorim aceasta.
~RUGACIUNE~ "Sfinte Rafael, trimis de Dumnezeu ca sa aduci alinare si vindecare celor bolnavi, care si-au pus sanatatea in primejdie pentru a implini vointa lui Dumnezeu, te rugam, mijloceste-ne de la bunul Dumnezeu harul de a veni si noi in ajutorul semenilor nostri bolnavi si indurerati, iar cand ne aflam in suferinta sa avem rabdare si incredere in bunatatea nesfarsita a lui Dumnezeu.
Inalta rugaciunea noastra spre tronul sau sfant, ca fumul de tamaie placut mirositor." 
"Vino şi ajută-mă, te rog,
Părinte Glorios, Sfinte Rafael,
Cel mai bun doctor al sufletelor şi al trupului.
O, Tu, cel care ai vindecat ochii lui Tobias,
Dă ochilor mei lumina fizică
Şi sufletului meu lumina spirituală;
Alungă de la mine toate tenebrele
Prin puterile tale cereşti. Amin. 
|
|
Category:
Calauza spirituala
 Minunile săvârșite de Icoana Maicii Domnului din biserica "Sfinții Împărați Constantin și Elena" din Gura Humorului nu mai sunt un secret pentru nimeni. Ele au umblat, de fiecare data, din gura în gura printre credincioșii din întreaga țară, făcând ca și cei mai sceptici dintre oameni sa se cutremure și sa își îndrepte fata către post și rugăciune.Alături de miile de credincioși ortodocși care au solicitat ajutorul sfintei icoane făcătoare de minuni sunt și multe persoane aparținând și altor culte: catolici, greco-catolici, protestanți, sectari și chiar musulmani si mozaici. Puterea tămăduitoare a Sfintei Icoane a ajuns și în străinătate, astfel ca persoane, în special, din Germania și America au venit și s-au închinat Maicii Domnului, cerând sprijin și ajutor în rezolvarea nevoilor. Pana acum, de-a lungul anilor, sunt cunoscute multe fapte deosebite, de miracol, săvârșite de Sfânta Icoana: vindecare de orbire, tot felul de boli și chiar cancer, epilepsie, descoperirea unor furturi de bani, reușite la procese grele, la operații, la examene, în călătorii sau plecări în străinătate. Cea mai recenta mare minune săvârșită de Icoana Maicii Domnului este cea a vindecării unei fetite care timp de 5 ani a fost muta și paralizata. Este vorba de Irina Ababoaie, o fetita din județul Bacău care s-a născut cu deficiente de vorbire și paralizata. Bunica fetitei povestește în scrisoarea adresata preotului Teodor Bodnar, slujitor la biserica din Gura Humorului, despre aceasta minune: Am fost de doua ori la Sfânta Icoana și o data la dumneavoastră. M-am rugat și am plâns pentru nepoţica mea care s-a născut paralizata și muta. Vai, cât am chinuit 5 ani de zile s-o duc în brate la baie, s-o îmbrac, s-o hrănesc. Am dus-o la mulți doctori veniți din țară, m-am rugat la zeci de biserici și mănăstiri, am cheltuit tot ce am avut și totul a fost în zadar. Doctorii mi-au spus ca asa va fi cât timp va trai. Va amintiți ca dumneavoastră m-ați incurajat sa nu îmi pierd nădejdea. Ultima data mi-ați dat o iconiță și mi-ați spus sa o pun pe pieptul fetitei. Sosita acasă, am pus pe pieptul fetitei iconița și ea m-a privit îndelung și odată s-a ridicat din pat, a venit la mine, m-a cuprins cu bratele sale și m-a sărutat spunând: Bunica fetitei mulțumește si aduce slava Maicii Domnului pentru aceasta mare minune. Irina, fetita care pana la 5 ani nu a mers si nu a vorbit si care este înzestrată cu o inteligenta rar întâlnită, a povestit telefonic preotului Teodor Bodnar, despre felul cum a simțit ea puterea icoanei: Atunci când bunica mi-a pus iconița Maicii Domnului pe piept, am simțit în trup un cutremur și parcă cineva m-a ridicat și m-a împins spre bunica. Eu credeam ca visez, dar am simțit lacrimile ei pe obrazul meu și am știut ca sunt treaza. Minunea aceasta a dovedit încă o data, chiar dacă nu mai era nevoie, cât de mare este puterea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului. Cunoscute sunt si alte cazuri de mari minuni săvârșite de Icoana Sfântă, cu ajutorul rugăciunii și a credinței curate. Vasile Negrea din Suceava s-a rugat icoanei pentru copilul sau de 6 ani care suferise un accident la ochiul drept și căruia mai mulți doctori ii spuseseră ca băiețelul își va pierde vederea. După rugi, cu lacrimi și îngenuncheri în fata icoanei, copilul și-a recăpătat vederea. Aurel Ionuț din județul Giurgiu în vârstă de 2 ani s-a născut orb. Adus de părinți în fata icoanei, băiatul și-a recăpătat vederea în 10 zile. Alexandru Galeș din Vicovu de Jos, era chinuit de boala epilepsiei de 30 de ani. Icoana 1-a vindecat complet, astăzi fiind perfect sănătos. Carmen Hausmann din Germania si Toader Iosub din Gura Humorului, ambii bolnavi psihic, au fost tratați cu ajutorul icoanei Maicii Domnului. De asemenea și multe cazuri de furt de bani, care cu ajutorul Sfintei Icoane au fost recuperați. Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului din Gura Humorului este căutată și venerata de credincioșii care își exprima doleanțele lor prin pomelnice care sunt lăsate în jurul icoanei. 
|
|
|
