|
Category:
Invataturi...
 Păcatul este o infidelitate si o nedreptate fată de Dumnezeu si semenii nostri. Păcatul a existat de când este omenirea, exista si va exista cât va dura omenirea. Indiferent de civilizatie, stiintă sau tehnică, interiorul omului, cu păcatele sau virtutile lui, a rămas acelasi. Păcatul facut cu 5.000 de ani în urmă este acelasi cu cel pe care-l facem noi oamenii azi. Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de păcat. În aceleasi păcate poate cădea si un simplu cersetor sau un muncitor, ca si un savant sau mare demnitar. Pornirile spre a păcătui există în acelasi fel la toti oamenii, datorită alterării fiintei umane în urma păcatului lui Adam. Deci, cu înclinatia spre păcat, se naste genealogic fiecare om muritor de pe acest pământ. Insă disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentatiei, canalizarea energiei înmagazinate în fiinta noastră pot fi foarte usor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfânt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Deci numai Biserica, prin Sfintele Taine, cu ajutorul preotului, poate salva omenirea. Nici o stiintă sau tehnică nu poate aduce moralitatea, dimpotrivă contribuie foarte mult la depărtarea omului de Dumnezeu, de tot ceea ce este natural si firesc. Artificialul creat de om îl orbeste, îl duce într-un automatism stereotip, îl desfigurează si îl robotizează. Credinta în Dumnezeu tine de structura intimă a persoanei umane, precum si de fondul moral ancestral, în virtutea căruia omul năzuieste spre bine, dreptate etc., si când le realizează are multumire, satisfactie de natură morală. Diavolul, care urăste pe om foarte mult, îi falsifică această realitate si îl manevrează cum vrea. Nici un om nu poate să spună că nu stie ce este si ce nu este păcat. Fiecare avem constiinta morală, care nu este altceva decât glasul lui Dumnezeu în om si care ne spune totdeauna când facem un lucru dacă e bine sau rău. Cel mai important este să ascultăm de această constiintă morală si Dumnezeu ne va feri de păcat. Păcatul a avut urmări grave de la începutul creatiei. După ce Adam a păcătuit, Dumnezeu atât de mult s-a mâniat pe el, încât pedeapsa s-a repercutat nu numai asupra lui ca om, ci si asupra Creatiei. Tot asa, păcatul făcut azi de fiecare ins în parte se răsfrânge nu numai asupra celui care l-a făcut, ci si asupra familiei, casei, copiilor, gospodăriei etc., deci are urmări grave asupra tuturor. De aceea vom expune succint păcatele cele mai mari, care se întâlnesc zilnic, care cauzează fiintei umane, arborelui nostru genealogic si implicit naturii înconjurătoare.  PĂCATUL NECREDINTEI Foarte multi oameni, datorită unor mari necazuri pe care le au în viată si lipsei de experientă si practică bisericească, cad în necredintă sau, mai mult, unii chiar ajung la sinucidere. Pentru o persoană care nu crede în existenta lui Dumnezeu, viata nu are sens. Este foarte greu când cineva excelează în această atitudine de respingere a bunătătii divine. Sunt momente si momente în viată. Ispita satanei îi împinge pe unii să nu mai creadă în Dumnezeu. Bine ar fi să se întoarcă, să-i lumineze Dumnezeu si să-si observe păcatul. Bunul Dumnezeu, în orice moment, ca un părinte asteaptă să ne întoarcem si să-i recunoastem paternitatea. Cei care îmbătrânesc în necredintă sunt de compătimit. Credinta este un reazem, un sprijin, o sperantă, un ajutor efectiv pe care-1 simti doar dacă nu-i alterată simtirea, este un sens al vietii noastre pământesti. Ce rost ar mai avea viata noastră, ce rost ar mai avea ratiunea noastră care ne face să fim stăpânitori ai acestei lumi dacă nu credem în Dumnezeu?! Necredinta în Dumnezeu este o autoîntunecare, o autoîndobitocire. Animalul nu are minte, însă omul o are si nu o valorifică cum spune psalmistul David: „Omul, în cinste fiind, n-a priceput si s-a alăturat dobitoaceler celor fără de minte" (Ps. 48, 12). Aceasta este dorinta lui să se asemene animalelor celor care nu au minte. Toată viata trebuie să luptăm cu gândul ce ne vine referitor la necredinta în Dumnezeu si să-l alungăm. La acest păcat al necredintei ajung cei ce nu au o educatie religioasă din copilărie, cei care nu au un exemplu de credintă în familie (părinti necredinciosi sau indiferenti), cei care nu au nici o tangentă cu Tainele Bisericii etc. 
|
|
Category:
Invataturi...
 ''Tu Doamne Cel Vesnic si Facatorule a toate, care în bunatatea Ta cea nepatrunsa m-ai chemat în aceasta viata, care ai revarsat peste mine harul Botezului si pecetea Duhului Sfânt, care ai sadit în mine dorinta de a Te cauta pe Tine, singurul adevaratul Dumnezeu, asculta rugaciunea mea.
N-am viata, nici lumina, nici bucurie, nici întelepciune, nici tarie decât în Tine, Dumnezeule. Din pricina faradelegilor mele nu îndraznesc sa-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tai: "Tot ce veti cere în rugaciune cu credinta, veti primi" si "Orice veti cere în numele Meu, voi face voua". De aceea, îndraznesc sa Te chem pe Tine. Curata-ma de orice prihana a trupului si a duhului.
Învata-ma sa ma rog cum se cuvine. Binecuvinteaza aceasta zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice. Prin purtarea binecuvântarii Tale fa-ma în stare sa graiesc si sa lucrez în toata vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, rabdare, dragoste, blândete, pace, curaj si întelepciune: dându-mi de-a pururea seama de prezenta Ta.
În necuprinsa Ta bunatate, Doamne Dumnezeule, arata-mi calea voii Tale, si da-mi sa umblu în fata Ta fara pacat. Tu Doamne, Caruia îi sunt deschise toate drumurile, Tu stii cele de care am nevoie. Cunosti orbirea si nestiinta mea, cunosti neputinta si stricaciunea sufletului meu, dar nici durerea si întristarea mea nu-Ti sunt ascunse Tie.
De aceea, Te rog, asculta rugaciunea mea si prin Duhul Tau Cel Sfânt învata-ma calea în care sa merg; iar atunci când vointa mea ticaloasa ma va conduce pe alte carari nu ma cruta, Doamne, ci sileste-ma sa ma întorc la Tine. Prin puterea iubirii Tale, fa-ma sa ma tin cu tarie de ceea ce este bine. Pazeste-ma de tot cuvântul sau fapta care strica sufletul; de orice fel de pornire ce nu gaseste buna placere înaintea Ta si-l raneste pe semenul meu.
Învata-ma ce trebuie sa spun si cum trebuie sa vorbesc. Daca e voia Ta sa nu raspund, insufla-mi sa tac în duh de pace în care sa nu întristez, nici sa-i ranesc pe semenii mei. Aseaza-ma în calea poruncilor Tale si pâna la ultima mea rasuflare sa nu ma lasi sa ratacesc departe de lumina îndreptarilor Tale, ca poruncile Tale sa fie singura lege a fiintei mele pe acest pamânt în veci.
Doamne, rogu-Te, ai mila de mine. Cruta-ma în întristarea si nenorocirea mea si nu ascunde calea mântuirii de la mine.
În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe si mari. Dar îmi aduc aminte de rautatea mea, de ticolasia si josnicia mea. Miluieste-ma.
Nu ma departa de la Fata Ta din pricina nevredniciei mele. Ci mai degraba sporeste în mine constiinta acestei nevrednicii si da-mi mie celui mai rau dintre oameni, sa Te iubesc pe Tine asa cum ai poruncit: din toata inima mea si din tot sufletul meu si din tot cugetul meu si cu toata taria mea: din toata fiinta mea.
Da Doamne, prin Duhul Tau Cel Sfânt, învata-ma dreapta judecata si constiinta. Da-mi sa cunosc adevarul Tau înainte de a intra în mormânt. Tine-ma, în viata în aceasta lume ca sa-Ti pot aduce cainta dupa vrednicie. Nu ma lua la jumatatea zilelor mele, nici pe când mintea mea e înca oarba. Când Îti va bineplacea sa pui capat vietii mele, da-mi de veste dinainte ca sa pot pregati sufletul meu sa vina înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricosator si da-mi bucuria mântuirii Tale.
Curateste-ma de toate gândurile tainice, de toata rautatea ascunsa întru mine; si da-mi raspuns bun la scaunul Tau de judecata. Doamne, în mare mila ta si necuprinsa Ta dragoste pe oameni, asculta rugaciunea mea.''  Chiar daca pe pamant sunt, inca, atatea lucruri frumoase, chiar daca visul de a gasi fericirea si implinirea, aici, inca nu a apus, si chiar daca povestile cu Tinerete fara batranete si viata fara de moarte ne impodobesc copilaria, trebuie sa recunoastem ca planeta aceasta nu mai indeplineste conditiile edenice de alta data si ca din valea raiului s-a transformat in valea suferintei.
Peste tot exista suferinta...Si omul experimenteaza: suferinte fizice, suferinte care vin din partea altora, suferinte pe care si le provoaca singur, suferinte in suflet ...la tot pasul intalnesti oameni, mici si mari, care sunt afectati, foarte serios, de suferinta. Fata unora este prea din vreme ridata, parul unora este prea de vreme albit iar pe foarte multe cruci se poate observa gradul scazut de longevitate.
Plangand apare omul pe lume, adesea plange in timpul vietii iar cand moare, altii plang in urma lui...
Ce bine era, ca macar cercul familiei, sa fi fost ceva mai scutit de suferinta! Te intorceai din drumurile tale impovarat si batut de ganduri si dureri si gaseai in familie coltul tau de liniste! Ce bine! Ce terapeutic! Dar nu este chiar asa. In majoritatea familiilor suferinta este la ea acasa. De ce se intampla asa?
Traditia crestina invata ca oamenii sufera din cauza raului si pacatului existent in lume. Din nefericire, cand cineva se comporta intr-o maniera care raneste, de obicei, altcineva suporta consecintele si, ca atare, sufera. Violenta in familie este o criza care ii poate afecta pe oameni din punct de vedere fizic, psihologic si spiritual. Marea majoritate a oamenilor, atunci cand se confrunta personal cu violenta in familie, traverseaza in acelasi timp o criza de personalitate in viata lor. Este timpul in care apar acele intrebari cu nuanta filozofica sau religioasa: De ce mi se intampla tocmai mie? sau De ce ma lasa Dumnezeu sa trec prin aceasta drama? sau Ce rol joaca aceasta nenorocire in viata mea?
Toate aceste intrebari demonstreaza eforturile oamenilor de a intelege rostul, sensul sau motivul crizei, incercand sa aseze experienta lor dureroasa in contextul intelegerii propriei lor vieti.
Adevarul este ca, atunci cand sufera, omul se apropie mai mult de Biserica, de Dumnezeu. De ce oare?
Isi intelege mai bine limitele si accepta prezenta unui Prieten Atotputernic, care nu tradeaza? Sau crede ca o data intrat in Biserica durerile dispar, ca prin farmec, si nu mai revin niciodata?
Nicaieri in invatatura crestina Dumnezeu nu promite ca noi nu vom suferi in aceasta viata. Dimpotriva, El avertizeaza: In lume veti avea necazuri...dar indrazniti...
Cea mai semnificativa expresie a crestinismului nu este suspinul ci... zambetul! "Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi."(Matei 11, 28)
|
|
|
