Un om, care se considera fără de păcat, la Judecata de Apoi, i-a spus Creatorului: –Doamne, am păzit legea ta, n-am făcut nuci-un rău, nici-o nedreptate. Priveşte mâinile mele, sunt curate! –Fără îndoială că sunt curate, dar sunt şi goale!

            Este evident ca orice metoda de contraceptie este exclusa si condamnata - avem exemplul lui Onan, cel care luand de nevasta pe vaduva fratelui sau, si-a aruncat samanta pe pamant, pentru a evita zamislirea si a fost omorat de Dumnezeu. Acest pacat este aspru condamnat. Nu mai vorbim de alt pacat care este avortul, sau spirala, care este si ea un avort. Pr Savastie Bastovoi

          
   Atunci cand lumea se casatoreste, nu stie ce jug isi ia. De aceea, cand alegem casatoria noi de fapt ne luam o povara mult mai grea decat calugaria, daca ar fi sa tinem cont de poruncile evanghelice si daca ar fi sa nu ne abatem de la scopul nostru - singurul scop al crestinului si al oricarui om - cel al mantuirii si al intalnirii cu Dumnezeu. Cand Apostolul spune: "cei casatoriti sa fie ca si cei necasatoriti", la asta se refera.
 

           
 Daca una din metodele de a evita suferinta in dragoste este monahismul - dar nu oricine ar fi in stare sa aleaga aceasta cale - logic ar fi sa presupunem ca alta varianta este casatoria? Este oare casatoria, cea bazata pe principii crestine, o garantie a faptului ca vom fi protejati de suferinte? Apostolul Pavel spune asa : "Recomand si bine este sa fiti ca mine" - adica feciorelnici, necasatoriti. "Dar celor care nu pot - sa se casatoreasca.
 

            Un monah s-a dus la un părinte sfânt şi l-a întrebat: “Cum ai dobândit o smerenie aşa de mare şi atâtea harisme, părinte?“. Fiul meu, i-a spus părintele, eu sunt plin de slăbiciuni şi neputinţe, sunt mai rău decât toţi“. Monahul a stăruit. Atunci părintele îi zice: “Primarul satului este ca împăratul în satul lui; însă când împăratul îl cheamă în capitală şi se întâlneşte cu miniştri şi generali, atunci vede că e un nimic, un zero; astfel, cu cât se apropie cineva de Dumnezeu, cu atât se smereşte mai mult“.

                                   Monahii si inghetata

Părintele Rafail Noica, la o călugărire la care am luat şi eu parte, în cuvântul pe care l-a rostit şi-a adus aminte de părintele Sofronie, care, la fel, după o călugărire, şi-a început cuvântarea astfel: “Câtă bucurie am avut sa aud astăzi încă odată aceste făgăduinţe pe care eu niciodată nu le-am îndeplinit!”. Aşadar omul păcătos, conştient de neputinţa sa, vine în fata lui Dumnezeu pentru un singur lucru: ca sa-şi mărturisească dragostea pe care I-o poarta.

Cine poate spune ca, iată, eu de astăzi ma voi păzi curat? Si totuşi spune! Cine poate spune: iată, eu de astăzi las toata slava lumii şi deşertăciunea şi părinţii şi fraţii şi ma las în ascultarea egumenului si a fraţilor? Spune, dar ne dam seama ca suntem slabi! Cine poate spune: voi fi sărac de acum? Desigur, putem dar toate acestea de fapt, au un singur înţeles: Tu ştii toate, Doamne, Tu ştii ca Te iubesc!

Si Apostolul Petru şi-a încălcat făgăduinţa, n-a murit cu Hristos, asa cum s-a lăudat ca va face. “Doamne, toţi te vor vine, eu voi muri cu Tine!”. Dar, iată, după ce îşi calca făgăduinţa, vine iarăşi la Hristos, mai bine zis, Hristos vine la el şi Petru poate răspunde cu îndrăzneală la întrebarea Mântuitorului: Simone, Ma iubeşti tu pe Mine? Petru răspunde: Doamne Tu ştii toate, Tu ştii ca Te iubesc! Acesta este chipul monahului. Dragostea pe care o poarta pentru Dumnezeu. Dragoste pentru care este gata sa-şi primească toate infrangerile.

Desigur, intre monahi sunt monahi şi monahi, ca şi intre oameni. Sunt oameni sfinţi care au ajuns la mari măsuri. Sunt oameni despre care nu se poate vorbi tuturor fără a trezi neîncrederea ca ei sunt legende – exista astfel de oameni! Dar ei sunt putini. [...]

Sa ştiţi ca intrarea mirenilor în mânăstiri, care este oprita în rânduielile monahiceşti, rânduielile clasice ale Sf. Antonie sau Pahomie, sau ale altor sfinţi, erau făcute nu pentru ca monahii s-ar fi putut sminti din cauza mirenilor, ci invers (!!!), pentru a nu-i sminti pe mireni, care pot surprinde monahul într-un moment de ispita. Pentru ca mireanul va înţelege din ceea ce vede doar ceea ce vede. Dar plânsul din chilie al monahului nu-l va vedea. Nimeni nu devine monah într-o luna, nici într-un an, nici în zece. De aceea nu pretindeţi tuturor monahilor sa fie ca Antonie cel Mare.

Avem sfinţi – citim în Pateric – care la 80 de ani au putut cădea în curvie, pur şi simplu, după care s-au întors şi şi-au continuat viata. Putem vedea orice. Tu vii odată la mânăstire şi vezi un monah care mănâncă îngheţată şi pleci acasă cu convingerea ca monahii sunt nişte burtoşi care mănâncă îngheţată. “De, el ar fi trebuit sa postească, sa facă asa şi-asa…” – şi tu te duci acasă, iţi deschizi frigiderul, îţi scoţi cârnaţii, sucul, îţi scoţi vinul, dai drumul la televizor, mănânci, şi ceea ce faci tu ţi se pare ca este un lucru normal si cuviincios, dar acel monah nu trebuia sa mănânce îngheţată. Înţelegeţi? Tu vezi un monah care are un anume fel de pantofi, sau telefon de un anume fel, şi zici: “Iata acest monah, ce fel de pantofi are sau ce fel de telefon are!” Dar tu intre timp îţi porneşti maşina şi-ţi vezi de treaba ta şi ţi se pare normal ca ceea ce faci tu este un lucru normal şi admis pentru un creştin, dar ceea ce face acest monah este inadmisibil.

Iata de ce nu ne este de nici un folos sa vedem astfel lucrurile. Ştiţi de ce? Pentru ca vezi astăzi pe acest monah cu un telefon pe care i l-a adus un om ca tine de bogat şi i l-a dăruit. Acesta l-a primit, dar mâine o sa-l vezi cu altul, pentru ca acest monah i l-a dat cuiva care nu avea telefon, şi vei zice “Aha! Acest monah îşi cumpără în fiecare zi alt telefon!” Dar la mânăstire vin mulţi oameni şi vin oameni diferiţi. Eu ştiu monahi care au primit Mercedes-uri sau Jeep-uri, care azi le-au primit şi au zis: “Ce sa fac cu el? Ia-l tu!” – şi l-au dat altcuiva.

La mânăstire vin mulţi oameni. Acum nu prezentam monahii ca pe îngeri care nu s-ar lipi de aceste lucruri. Sunt diferiţi oameni, dar tu nu ai nici un folos sa gândeşti astfel. Pentru ca acest om, atunci când a venit la mânăstire, n-a venit pentru acest telefon, n-a venit pentru aceasta maşină. El a venit lepădându-şi viata şi închinând-o Domnului. Nu ştii tremurul lui din vremea încercării, ca a fost un an, ca au fost trei, în care el aştepta aceasta seara în care va depune făgăduinţele şi se va lepăda de lume.

De câte ori am asistat la o călugărire la care erau de fata mireni, toţi plângeau ca la un mort, auzind făgăduinţele, văzând tinereţea celor care se călugăresc, dar după aceea uita si vad ca monahii mănâncă îngheţată! Acest om şi-a închinat viata sa Domnului.

Da, avem sfinţi care mustra călugării netrebnici, dar totdeauna vorbesc despre demnitatea călugărilor. Una dintre ele este minunata, arătându-ne cum ar trebui sa ne purtam cu călugării. Căci, mergând odată pe cale, cei care îşi primesc ocara de-a lungul zilelor de la duhovnicii lor şi întâlnind nişte mireni, părintele le-a zis acestora din urma: “Ridicaţi-va şi luaţi blagoslovenie de la călugări, ca ei stau înaintea lui Dumnezeu, şi gurile lor sunt sfinţite prin vorbirea cu Dumnezeu, şi picioarele şi mâinile lor“. După ce rămân singuri, da, poate sa-i certe iar şi le poate spune ca sunt măgari si ca nu sunt buni de nimic. Dar aceasta le-o spune el, părintele. Însă tu, un mirean, nu poţi spune asta!

Mulţi dintre călugări şi-au lăsat călugăria. Mulţi înseamnă foarte mulţi. Credem ca, dintr-o suta, treizeci rezistă – din ceea ce am văzut pana acum. Si aceasta vorbeşte despre greutatea călugăriei.

Sa nu judecam, pentru ca nu ne este de nici un folos! Pentru ca aceşti oameni au ieşit din viata din care eşti tu. Au avut nebunia sa vina înaintea lui Dumnezeu si sa spună: “Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii ca te iubesc” şi sa-şi asume toate riscurile. Il vezi la un moment dat al căderii lui, dar nu stii ce va fi mâine. Pentru ca pe aceştia Dumnezeu ii aude. De ce? Pentru ca sunt număraţi pe degete. Au legământ înaintea Altarului. Va veni şi va spune: “Maica Domnului, ajuta-ma ca am greşit!”. Si va fi ajutat.

De ce a avut Petru aceasta îndrăzneală? Va spun: pentru ca a lăsat toate pentru Hristos, pentru ca s-a dat pe sine, tot ce avea mai scump, pentru a-si pecetlui dragostea. Cine are îndrăzneală după ce cade in păcat sa spună lui Dumnezeu: “Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că Te iubesc” ? Cine are aceasta îndrăzneala? Iată, un călugăr păcătos are! De ce are? Pentru noaptea aceea in care el s-a tarat in fata Altarului si a rostit făgăduinţa de dragoste. In noaptea aceea el a făcut ceea ce nu poate face un om într-o viata întreagă. El s-a lepădat de toate pentru Hristos.
 

                                     Articol preluat de pe adresa   http://bodegaluidaniel.wordpress.com/2009/06/12/monahii-si-inghetata/

           
 Femeia a fost făcută din coasta lui Adam; nu din vreo parte a capului său pentru a-i fi superioară şi a stăpâni peste el, şi nici din talpa lui pentru a fi călcată în picioare de el, ci dintr-o parte a pieptului acestuia pentru a-i fi egală, pentru a fi la adăpostul braţului său protector şi aproape de inima lui pentru a fi iubită.

                Spunea avva Daniil pentru avva Arsenie, ca toata noaptea petrecea priveghind si cand voia sa doarma dimineata pentru nevoia firii, zicea somnului : vino, rob rau; si atipea putin, sezand si indata se scula....asta inseamna sa devii din rob al patimilor trupului, stapan.

           1)      Cu ce-l biruim pe Diavol

Sfantul Macarie, cel traitor in pustie, se intalni intr-o zi cu Diavolul.

Si i-a spus acesta:

- Multe rabd eu, Macarie, de la tine si nu pot sa te birui. Toate cate faci tu, fac si eu. Postesti tu, postesc si eu; priveghezi, nici eu nu dorm deloc. Dar una este cu care tu ma biruiesti pe mine...

Si Macarie l-a intrebat:

- Ce este aceea?

Diavolul i-a raspuns:

- Smerenia ta.
 

     2)Un parinte,mergand la targ,a intalnit un om indracit,muncindu-se.Apropiindu-se,indracitul l-a lovit pe parinte cu palma peste obraz,iar parintele a intors si celalalt obraz ca sa-l loveasca.Atunci,diavolul nu a mai putut rabda smerenia parintelui si imediat a fugit din om slobozindu-l.Asa,omul a ramas sanatos,multumindu-i lui Dumnezeu ca l-a izbavit de muncirea cumplitului diavol.

ESTE HAR... - să iubeşti fără să fii iubit… - să slujeşti fără să fii preţuit… - să dăruieşti fără să ţi se mulţumească… - să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască… - să ierţi fără să fii iertat… - să-l susţii pe cel care te-a lepădat… - să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit… - să crezi deşi nu vezi faţă în faţă… - să crezi deşi nu eşti deplin lămurit… - să investeşti clădind fără speranţe… - să taci pentru a nu face rau aproapelui… - să vorbeşti de dragul adevărului… - să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti…. - totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti… Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!

                                       Să luăm aminte la două gânduri şi să ne temem de ele.:
Un gând ne spune: „Eşti un sfânt!", alt gând: „Nu te vei mântui!"
Aceste două gânduri vin de la vrăjmaşul şi nu este adevăr în ele.
Noi însă să cugetăm: „Sunt un mare păcătos, dar Domnul este milostiv, El îi iubeşte mult pe oameni şi-mi va ierta păcatele mele, fiindcă astăzi, hotărât, am pus început bun mântuirii mele. Îmi caut un părinte duhovnic ortodox, dacă nu am, şi prin spovedanie îmi curăţ rănile sufletului meu, si alung răutăţile care mă osândesc în faţa lui Hristos".
Domnul vrea ca sufletul nostru să fie smerit, şi aşa se va milostivi de noi.

                        
  avva Macarie, spune-mi cuvant sa ma mantuiesc ! Si i-a zis batranul : du-te la mormant si ocaraste mortii ! Deci ducandu-se fratele a ocarat si a azvarlit cu pietre si venind a vestit batranului. Si i-a zis batranul : nimie nu ti-au grait ? Iar el a raspuns : nu. I-a zis lui batranul : du-te si maine si ii slaveste ! Deci mergand fratele, i-a slavit zicand : apostolilor, sfintilor si dreptilor ! Si a venit la batranul si i-a zis : i-am slavit. Si-a zis batranul : nimic nu ti-au raspuns ? A zis fratele : nu. I-a zis lui batranul : stii cu cate i-ai necinstit si nimic nu ti-au raspuns si cu cate i-ai slavit si nimic nu ti-au grait ? Asa si tu, daca voiesti sa te mantuiesti, fa-te mort; nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor sa nu o socotesti, ca cei morti sa fii si poti sa te mantuiesti.
 

                                                                                                    Viata Launtrica 

                                                                                                                            de Sfantul Teofan Zavoratul

                                                                                             -fragment-

    "De vrei ca aceste cruci sa-ti fie mantuitoare, foloseste-te de ele asa cum le-a randuit Dumnezeu pentru mantuirea omului, in general, si a ta, in particular. De ce a randuit Domnul ca nimeni sa nu se afle pe pamant fara necazuri si stramtori? Pentru ca omul sa nu uite ca este un exilat, ca sa nu traiasca pe pamant ca un bastinas in patria sa, ci ca un calator si ca un venetic intr-o tara straina si sa caute intoarcerea in adevarata sa patrie. Cand omul a pacatuit, a fost imediat izgonit din rai si , in afara raiului, a fost inconjurat de necazuri si de lipusuri si de tot felul de greutati, ca sa tina minte ca nu se afla la locul sau, ci este pedepsit, si ca sa se ingijeasca sa caute miluire si revenire la rangul sau.
Astfel, nu te mira vazand necazuri, nenorociri si lacrimi, ci rabda fara sa te necajesti. Nu ii sade criminalului si neascultatorului deplina bunastare si fericire. Primeste acest gand in inima si poarta-ti soarta cu seninatate.
  " Dar de ce mi s-a dat mai mult, iar altuia mai putin?"-vei spune. "De ce pe mine ma stamtoreaza necazurile, iar altuia ii merge bine aproape in toate? De ce eu ma infrang de durere, iar altul se mangaie? Daca aceasta este soarta tuturor, macar sa se imparta in mod egal fiecaruia, fara exceptii". Dar chiar asa se imparte. Uitate-mai bine si vei vedea. Tie ti-e greu acum, iar altuia i-a fost greu ieri sau ii va fi maine, iar astazi ii ingaduie Domnul sa se odihneasca. De ce te uiti la ceasuri si zile? Priveste intrega viata, de la inceput pana la sfarsit, si vei vedea ca tuturor le este greu, chiar foarte greu. Gaseste pe unul care sa jubileze de bucurie intrega viata! Pana si regii, adesea nu dorm noptile din pricina greutatii ce le apasa inima. Ti-e greu acum, dar inainte n-ai avut parte de zile de bucurie? Dumnezeu iti va mai da si vei vedea si alte zile de bucurie. Rabda, deci! Cerul se va lumina si deasupra ta. In viata este ca in natura, sunt ba zile intunecoase, ba zile senine. S-a intamplat vreodata ca un nor de furtuna sa nu treaca?! Si este cineva pe lumea asta care sa creada ca nu va trece?!
Gandeste-te si tu la fel despre supararea ta, si te vei mangaia de buna nadajduire.
Iti este greu, Dar este, oare, aceasta o intamplare fara motiv? Pleaca-ti cat de cat capul si adu-ti aminte ca exista Dumnezeu, care Se ingijeste de tine ca un parinte si nu te scapa din ochi. De te-a ajuns nenorocirea, nu s-a intamplat decat cu ingaduinta si cu voia Lui. Nimeni altul decat El ti-a trimiso. Iar El stie foarte bine ce , cui si cand sa-i trimita; si cand trimite, trimite spre binele aceluia care primeste suferinta. Asadar, uita-te in jurul tau si vei vedea, in nenorocirea care te-a ajuns, planul cel bun al lui Dumnezeu pentru tine. Dumnezeu vrea sa-ti curete vreun pacat sau sa te indeparteze de vreo treaba pacatoasa sau, printr-un necaz mai mic, sa te fereasca de altul mai mare, ori vrea sa-ti dea ocazia sa-ti arate rabdarea si credinta in El, pentru ca apoi sa-Si arate in tine slava milostivirii Sale. Desigur ca ceva dintre acestea ti se potriveste. Cauta deci ceea ce ti se potiveste si oblojeste-ti cu acea rana, asa cum folosesti un plasture, si se va racori arsura ei. De altfel, daca nu vei vedea clar ce anume vrea sa-ti daruiasca Domnul prin nenorocirea care te-a ajuns, pune-ti in inima credinta generala si neiscoditoare ca tot ce vine de la Domnul este spre binele nostru, si talcuieste-i sufletului tulburat: asa a binevoit Dumnezeu. Rabda! Pe cine pedepseste Dumnezeu, acela-I este ca un fiu!
   Mai bine opreste-ti privirea la starea ta morala si la starea din vesnicia care ii corespunde. Daca esti pacatos-cum esti de altfel-bucura-te ca a venit focul napastei care-ti va arde pacatele. Tu priveste suferinta numai dinspre pamant. Dar muta-te cu gandul la cealalta viata. Treci de partea Judecatii. Priveste focul cel vesnic, pregatit pentru pacatele noastre. Si, de acolo, piveste-ti suferinta. Daca acolo vei fi osandit, cate necazuri nu ti-ai dori sa fi suportat aici, numai ca sa nu fi cazut sub acea osandire?! Spune-ti in sinea ta:" Dupa pacatele mele imi sunt trimise acele lovitri" si multumeste-I Domnului ca bunatatea Lui te indruma spre pocainta. Apoi , in loc sa te intristezi fara rost, afla care-ti este pacatul, pocaieste-te si nu mai pacatui. Cand vei cugeta astfel, vei spune, desigur " Inca e putin ceea ce am primit! Caci dupa pacatele mele,mult mai rau merit".
Asadar, indifernt de porti soarta amara a tuturor, ori suferintele si necazurile personale, rabda-le cu inima impacata, primindu-le cu recunostinta din mainile Domnului, ca pe un leac impotriva pacatelor tale, ori ca pe o cheie care deschide usa in Imparatia Cereasca. Nu carti, nu invidia pe altul si nu te lasa prada tanguirii zadarnice. Caci asa se intampla in nenorocire: unul incepe sa se tanguiasca si sa carteasca, altul se pierde de tot cu firea si cade in deznadejde, iar altul se cufunda in necazul sau si doar sufera, fara a se misca cu mintea si fara sa-si inalte suferinta inimii spre Dumnezeu. Toti acestia nu se folosesc cum se cuvine de crucile care le sunt trimise si pierd, astfel, momentul prielnic si ziua mantuirii.
Domnul le da in maini conclucrarea mantuirii, iar ei o resping. I-a ajuns necazul si suferinta. Oricum, iti porti deja crucea. Fa, asadar, ca aceasta purtare sa-ti fie spre mantuire, iar nu spre pierzanie. Pentru aceasta nu trebuie sa muti muntii din loc, ci sa aduci o mica schimbare in miscarea gandurilor si in starile inimii tale. Desteata-ti recunostinta, smereste-te sub mana puternica, pocaieste-te, indrepteaza-ti viata. Daca te-a parasit credinta in pronia lui Dumnezeu, readu-ti-o in suflet si vei saruta dreapta lui Dumnezeu. Daca-ti ti-ai pierdut simtul legaturii cu proprii le pacate, ascute-ti ochiul constintei si le vei vedea, iti vei plati pacatul si vei umezi uscaciunea necazului cu lacrimile pocaintei. Daca ai uitat ca amarul soartei pamantesti rascumpara si mai amarnic soarta vesnica, in suferinte, pentru ca, pentru micile suferinte de aici, sa te intampine acolo milostivirea vesnica a Domnului. Este mult, oare? Este greu? Dar, in acelasi timp, aceste ganduri si sentimente sunt legaturile care leaga crucea noastra de Crucea lui Hristos, din care se revarsa pentru noi puteri mantuitoare. Fara acestea, crucea ramane tot in spatele nostru si ne apasa, dar nu are putere mantuitoare, fiind despartita de Crucea lui Hristos. Atunci nu mai suntem purtatorii de cruce care se mantuiesc si nu ne mai putem lauda in Crucea Domnului Iisus Hristos............................"

Leacul minunat

Intr-o casa de muncitor sarac dar plin de credinta in bunatatea lui Dumnezeu zacea de grea boala un copilas. Doctorul nu mai avea nici o nadejde sa-l scape. Mama copilului, ostenita de veghe, astepta voia lui Dumnezeu. Vazand ca boala nu se da batuta, femeia il cheama pe preot sa-l impartaseasca pe copil. Dupa ce-i dadu sfanta impartasanie, parintele il intreaba pe copil: - Cum iti este? Copilul isi aduna toate puterile si raspunse: - Da, mi-e foarte bine. A doua zi, cand veni doctorul, fu tare uimit: copilul era mult mai bine. Peste o saptamana, copilasul se juca in ograda cu fratii lui, insanatosit pe deplin, cu toate ca nu mai fusese nici o nadejde. Fiindca una-i puterea omului si alta este cea a lui Dumnezeu.

  Un tata bogat si-a dus copilul sa-si petreaca o noapte la o familie foarte saraca, cu scopul de a-i arata acestuia realitatile vietii oamenilor care nu au bani. La intoarcerea acasa, tatal l-a intrebat pe copil despre ceea ce crede in privinta experientei traite, iar acesta i-a spus: "Tata, a fost o experienta foarte buna. Am invatat ca noi avem un caine, iar ei au patru caini, noi avem o piscina, iar ei au lacul intreg, noi avem un acoperis luminos, iar ei au cerul cu stelele si luna, noi avem o veranda si o gradina frumoase, iar ei au padurea intreaga. Ei au prieteni adevarati care ii iubesc, noi avem doar relatii superficiale... Tatal sau incremeni la cele auzite, iar fiul incheia: "Iti multumesc, tata, ca mi-ai aratat ce saraci suntem !

Reguli inainte de a merge la sfanta biserica
1. Prima conditie canonica pentru a merge la Sfanta Biserica este sa te ierti cu toti. Daca merge mama la biserica, sau tata, sa zica : " Iertati-ma, mai baieti ! Iarta-ma, sotie !"
2. A doua conditie canonica. Cand mergi la Biserica sa duci un mic dar din casa ta. Macar o lumanarica, macar un banut, o prescura, un pahar de vin, ce poti. Ca prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserica se binecuvinteaza toata averea ta, caci il dai jertfa lui Dumnezeu.
3. A treia conditie canonica. La biserica este bine sa mergi mai de dimineata, ca sa poti apuca Evanghelia Invierii de dimineata si Slavoslovia. Si totodata daca te duci mai devreme, te poti inchina linistit, nu-i lume multa la biserica, te duci la locul tau fara sa deranjezi slujba.
4. A patra conditie canonica. Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar.
5. A cincea conditie canonica este sa nu vorbiti in biserica, ca este mare pacat. Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne.
6. A sasea conditie canonica. Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba. Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva. Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos. Asa arata Sfantul Ioan Gura de Aur.
7. A saptea conditie canonica pentru cei ce merg la biserica. Cand va inchinati la sfintele icoane, sa nu sarutati sfintii pe fata , ca-i pacat. Nu-i voie. Daca sfantul este pictat in picioare, ii saruti picioarele, daca este pictat pe jumatate, il saruti la partea de jos.
8. A opta conditie canonica. Sa stiti ca dupa ce da preotul binecuvantare de Sfanta Liturghie, nimeni nu mai are voie sa se inchine la icoane in biserica sau sa mai duca daruri la altar, ca este mare pacat.
Cand auzi ca zice preotul: " Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor ", este gata ! De atunci fiecare sta la locul lui linistit, nu se mai duce sa se inchine. Chiar de-ai venit cu un dar in biserica, cu lumanare si cu prescura, le dai la urma.
Ca din timpul acela preotul intra in Sfanta Liturghie si nu mai are timp sa ia darul. Ca daca te duci si el se opreste de la Liturghie, ii raman o multime de rugaciuni si are pacat. Deci darurile se dau la biserica pana se da binecuvantarea de Liturghie.
De atunci inainte nu mai este voie nici sa te inchini la icoane, pentru ca ii tulburi pe cei care vor sa asculte Sfanta Liturghie.
9. A noua conditie canonica. Crestinii trebuie sa stea in genunchi cand se sfintesc preacuratele daruri, cand se canta : " Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam... !" Altii stau in genunchi si la Evanghelie. Nu-i o greseala. La Axionul Maicii Domnului si la Tatal nostru, atunci se sta. Si dupa ce se canta Tatal nostru se face sarutarea pacii. Asa se facea inainte. Acum in unele biserici s-a uitat.
Cei ce au dezlegare si vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa-si ceara iertare de la toti, de la cei mai batrani pana la cei mai tineri. Daca sunt barbati, se duc la cei mai batrani oameni din frunte. si de la care au avut vreo suparare, Doamne fereste, sa ceara iertare : " Iarta-ma, frate ! Iarta-ma, cumetre sau vecine !"
La fel si femeile sa se duca la cele mai batrane si sa ia iertare, sa le sarute mana, iar acelea sa le sarute pe frunte. Aceasta randuiala se face inainte de a merge la Sfanta Impartasanie. Si apoi iei o lumanarica aprinsa si la iconostas o dai in mana paraclisierului; nu mergi cu ea inaintea preotului, in fata Sfantului Potir.
Pentru ca in fata Sfantului Potir, cand mergeti, nu aveti voie sa fiti cu lumanarea aprinsa, nici sa mai faceti Sfanta Cruce, ca-i mare primejdie. Multi, facand cruce, s-a intamplat ca au lovit Sfantul Potir, pe preot, si au varsat Sfintele. S-a intamplat in multe biserici.
Eu am patit-o. A venit unul de la Sasca Mare la impartasanie; eram staret la Manastirea Slatina, si m-a lovit peste Sfantul Potir si, daca nu-l tineam, il zvarlea in mijlocul bisericii. Aveam Sfintele in el. Si tot mi-a varsat cele noua cete ingeresti. Trei au cazut din acelea. Am avut de facut canon si randuiala.
Un baietan cand si-a facut cruce, a dat peste Sfantul Potir. Si daca nu-l tineam strans mi-l varsa tot si nu mai puteam sa fiu preot din cauza asta . A incremenit si el. Si doar le-am spus, ca erau sute de oameni cu lumanari aprinse : " Nu mai faceti cruce cand ajungeti in fata Sfantului Potir, si lumanarile lasati-le colo la iconostas !"
Cand mergi in fata Sfantului Potir pui mainile crucis pe piept. Si atunci preotul ia cu lingurita Preasfintele si Preacuratele Taine si ti le da sa ie mananci.
10. A zecea conditie canonica. Dupa ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la usa diaconeasca, ca acolo sa-ti dea anafora si un paharut de vin. Apoi treceti la strana sau in pridvor, sa va cititi molitfele sau rugaciunea de multumire dupa Sfanta Impartasanie.
Trebuie sa stiti ca nimeni nu are voie sa se impartaseasca daca nu si-a citit rugaciunile de impartasire ( molitfele ). Apoi, cele de multumire.
Cel ce s-a impartasit, nu mai are voie sa sarute mana preotului. Pana nu stai la masa nu mai ai voie sa saruti nici sfintele icoane, nimic, ca ai primit pe Hristos atunci. Dupa masa poti sa saruti mana si sfintele icoane.
Dupa impartasanie n-ai voie sa scuipi trei zile si trei nopti. Asa-i dupa randuiala canonica. Dar macar pana a doua zi, macar 24 de ore sa tineti minte. Dar, trei zile arata cartea. Asa este dupa Sfanta Impartasanie.
Cei casatoriti, care vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa pazeasca curatia in familie, macar trei zile, iar dupa ce s-au impartasit sa tina macar doua zile. Iar in posturi, trebuie sa traiasca toate zilele in curatie.
11. A unsprezecea conditie canonica. Cel ce a venit la biserica dintr-o familie, se cheama apostolul familiei. El trebuie sa ia sfanta anafora pentru toti cei de acasa.
Cei de acasa n-au voie, Doamne fereste, in Duminici si sarbatori, sa manance ceva, pana nu vine cel de la sfanta biserica, sa le aduca sfanta anafora, sa se impartaseasca cu sfanta anafora in locul Preacuratelor Taine. Ca sfanta anafora pe greceste se cheama antidoron, adica contra chip, tine locul Preacuratelor Taine pentru cei ce nu pot sa se impartaseasca.
Duminica si in sarbatori, in timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie sa faci mancare, ca este mare pacat. Fa mancarea de sambata seara si pune-o undeva la rece, ca aveti acum frigidere, si o incalzesti cand veniti de la biserica. In caz de mare nevoie, dupa ce iesi de la Sfanta Liturghie, ai voie sa faci mancare. Dar in timpul Sfintei Liturghii, cand preotul leaga cerul cu pamantul si scoate particele pentru milioane de suflete, tu sa nu te apuci atunci sa faci mancare, ca-i mare pacat !
Asa a fost la stramosii nostri. Intrebati batranii. ca asa tineau inainte ! Nu se facea mancare Duminica. Este mare pacat. Nu-i voie sa faci focul si sa faci mancare cand preotul face dumnezeiasca Liturghie pentru atatea milioane de crestini, unde mijloceste iertarea atator suflete, si pentru cei din iad si pentru cei din ceruri si pentru cei de pe pamant.
12. A douasprezecea conditie canonica. Cel ce a fost la sfanta biserica, cand a zis preotul : " Cu pace sa iesim ! Intru numele Domnului" si a facut otpustul, adica sfarsitul Liturghiei, face trei inchinaciuni in mijlocul bisericii si merge acasa.
De la biserica sa nu se opreasca pana la usa lui. Nu cumva sa-l duca diavolul de la biserica la crasma sau la joc, ca atunci e vai de el. A inceput cu Dumnezeu si termina cu diavolul. Ca asa face vrajmasul : " Da, oare sa ma duc pe la cutare cumatru; dar, sa ma duc pana la cutare; dar, sa merg oleaca la crasma ".
Bucuria diavolului ca te-a scos din raiul lui Dumnezeu si te duce in iad, caci crasma este gura iadului. Asa o numesc toti Sfintii Parinti.
Dracul, cand ai intrat in crasma iti bate trei cuie. Primul cui, cand ai pus piciorul pe pragul crasmii; al doilea, cand ai stat pe scaun la masa, in crasma; si al treilea, cand ai luat primul pahar. Pe urma esti al lui; te tine el acolo, nu scapi degraba. Ti-a batut trei cuie.
Deci, de la usa bisericii du-te direct acasa !
13. A treisprezecea conditie canonica. Cand mergi acasa, zi o rugaciune la sfintele icoane si cand toti stau la masa, tu sa le povestesti ce ti-a ramas si tie in cap de la biserica. " Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a tinut predica cutare; uite asa a cantat dascalul, asa frumos a fost !", ca sa auda si cei ce n-au putut merge la biserica, din motive binecuvantate.
14. A paisprezecea conditie canonica. Dupa ce ai stat si tu la masa, sa te odihnesti doua ore. Apoi trebuie sa te duci in Duminici si sarbatori sa faci vizite si sa cercetezi pe cei bolnavi si saraci.
Daca stii un batran bolnav sau o femeie bolnava sau un copil, sau cineva care zace de multi ani, du-te si-l cerceteaza, ca auzi ce spune Hristos in ziua Judecatii : Bolnav am fost si nu m-ati cercetat (Matei 25, 36).
Daca nu poti duce un dar cat de mic la cel bolnav, du-te si-i spune un cuvant de mangaiere : " Rabda, frate ! Roaga-te lui Dumnezeu ca te iubeste ! Dumnezeu, pe care-L iubeste, il cearta. Si daca ai sa rabzi in lumea asta, n-ai sa mai rabzi dincolo. Asa a rabdat Iov, asa a rabdat Lazar !"
Deci regula a paisprezecea este sa cercetam pe batrani si pe cei bolnavi in Duminici si sarbatori.
Acestea sunt pe scurt cele paisprezece reguli de buna cuviinta pentru crestinii care merg la sfanta biserica in Duminici si in sarbatori.
 

O femeie, ieşind din casă, vede trei bătrâni cu barbă albă stând pe o băncuţă la poartă.
Nu-i cunoştea, dar văzându-i străini şi abătuţi, îi invită în casă să mănânce ceva.
- Soţul tău este acasă? - întrebară ei.
- Nu, este la câmp.
- Atunci nu putem intra, replică ei.
Seara, când soţul se întoarse acasă, ea îi povesteşte despre cei trei bătrâni...
- Du-te şi spune-le că am venit şi pofteşte-i înăuntru!
Femeia se duce şi îi invită în casă.
- Nu putem intra toţi în casă, replică ei.
- Cum aşa? întreabă ea.
Unul dintre bătrăni îi explică:
- Eu sunt BUNĂSTARE , el este PACE iar celălalt este DRAGOSTE. Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău: pe care dintre noi ne-a invitat în casă ?
Femeia intră în casă şi îi spune soţului, care nu stătu mult pe gânduri şi cu bucurie, zise:
- Ce bine! Cum suntem noi nevoiaşi, ar fi bine să-l inviţi în casă pe BUNĂSTARE, să ne umple casa cu bunăstare, să nu mai alerg atâta, toată ziua!
Soţia nu a fost de acord:
- De ce să nu-l invităm pe PACE? Câte griji pe capul meu, câte datorii..., nu mai am PACE şi linişte.
Nora, care îi asculta dintr-un colţ al casei, zise:
- N-ar fi mai bine să-l invităm pe DRAGOSTE? Casa noastră ar fi atunci plină de dragoste! - a sugerat nora, care, probabil, se gândea şi la relaţia ei cu soacră-sa.
- Hai, măi femeie, să ne luăm după sfatul norei, îi zice soţul femeii sale. Du-te afară şi invită-l pe DRAGOSTE să ne fie oaspete.
Femeia iese afară şi întreabă:
- Care dintre voi este DRAGOSTE? Pe el îl invităm să ne fie oaspete.
DRAGOSTE porneşte înspre casă. Odată cu el se pornesc în urma lui şi ceilalţi doi. Surprinsă femeia întreabă:
- L-am invitat doar pe DRAGOSTE. Cum de veniţi şi voi cu el?
Cei trei bătrâni îi replicară: Dacă l-ai fi invitat pe BUNĂSTARE sau pe PACE, ceilalţi ar fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe DRAGOSTE, unde merge el mergem şi noi.
Unde este DRAGOSTE, este şi BUNĂSTARE, şi PACE!