Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea sa-Ti multumesc cu vrednicie pentru viata ce mi-ai dat? Tu m-ai scos din intunericul nefiintei si viata mea este un dar al bunatatii Tale, care m-a pazit pana acum, ma sprijineste in necazuri si-mi intampina trebuintele. Tu esti Cel ce priveghezi asupra mea, indreptezi pasii mei in calea binelui si ma aperi de ispite. Cand ma ratacesc, Tu ma intorci in calea poruncilor Tale,- cand ma poticnesc, Tu ma sprijinesti; cand cad, Tu ma ridici,- si cand pacatuiesc, Tu ma intorci si-mi deschizi parintestile Tale brate. O, cat de multe sunt datoriile mele catre Tine, pentru ca mi-ai dat viata si mi-ai dat in toate zilele semne despre parinteasca Ta bunatate si ingrijire. Plina, asadar, de vie recunostinta, Tie iti inchin toate zilele vietii mele, si mai ales aceasta zi de sarbatoare pentru mine, si ma rog cu umilinta ca bunatatea Ta sa nu ma paraseasca in tot timpul vietii mele, si intelepciunea Ta sa ma povatuiasca totdeauna in calea binelui si fericirii, pentru rugaciunile si mijlocirile sfintei Ecaterina si ale Preacuratei Maicii Tale. Amin.
|
Mentionarea biblica a locului " minunii" "Si i-a dus afara pana spre Betania si,ridicandu-Si mainile,i-a binecuvantat.Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la Cer.Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare" (Luca24:50-52.) "Si acestea zicand,pe cand ei priveau,S-a inaltat si un nor L-a luat de la ochii lor.Si privind ei,pe cand El mergea la Cer,iata doi barbati au stat langa ei,imbracati in haine albe;Care au si zis:Barbati galilieni,de ce stati privind la cer?Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la Cer,astfel va si veni,precum L-ati vazut mergand la Cer.Atunci ei s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor,care este aproape de Ierusalim,cale de o sambata."(Faptele Apostolilor 1 :9-11.) La Ierusalim se afla urma talpii Mantuitorului.Potrivit traditiei,locul de pe care Mantuitorul Iisus Hristos s-a inaltat la Cer la 40 de zile de la Inviere se afla pe Muntele Maslinilor.Acolo,la marginea unui sat arabesc,s-a construit"Capela Inaltarii Domnului",locul in care crestinii si musulmanii si-au gasit lacas de rugaciune.Desi nu este mentionata in Coran,Ridicarea la Cer este recunoscuta in islamism.Capela a fost folosita pe post de moschee timp de mai bine de 300 de ani.In capela se pastreaza si astazi o piatra care are imprimata o urma de picior,despre care se crede ca apartine Insusi Mantuitorului.Langa usa de la intrare se afla un clopot,ce anunta venirea si dorinta de a intra acelor care vor sa se roage.
|
Părinte arhimandrit Policarp Chiţulescu, este din ce în ce mai prezentă în societate ideea de autovindecare, adică de folosire a tehnicilor de sorginte chinezească şi budistă. Cu ce atrag aceste tehnici de autovindecare? În ultima vreme am constatat că din ce în ce mai mulţi oameni se simt foarte singuri, pentru că, pe de-o parte, nu înţeleg că Biserica este locaş de tămăduire sufletească şi de adunare, pentru rugăciune în comun, de aceea şi caută locurile "neaglomerate", iar pe de altă parte nu mai pot comunica, nici chiar cu duhovnicul, deşi mulţi au unul. La aceasta a dus şi depărtarea de Sfânta Împărtăşanie. Ei bine, lipsa conştiinţei de apartenenţă la Biserică, Trupul lui Hristos, a dus la adoptarea de către mulţi a tehnicilor, de sorginte chinezească şi budistă, de autovindecare. Acolo au "lideri spirituali", maeştri autointitulaţi şi închipuiţi, şi tot efortul lor este de a capta "energia universală". Ceea ce uimeşte este faptul că, de pildă, "maeştrii" de reiki, yoga, radiestezie, bioenergie, feng shui ş.a. pomenesc de îngeri, de Maica Domnului, apoi spun că oricine poate să practice acestea cu succes: ortodocşi, catolici, mahomedani etc., dar în acelaşi timp ei vorbesc de nirvana, reîncarnare, de o "energie universală numită diferit în fiecare religie", adică Dumnezeu (!), prin acestea, ei împotrivindu-se făţiş Învierii lui Hristos. În concepţia lor, fiecare trebuie să se trateze "aşa cum îi dictează sufletul". Aceasta este o mare înşelare, deoarece omul nu poate să se cureţe de rău fără Hristos. Cum poate un "orb" să se îndrepte singur către lumină? Omul este bolnav sufleteşte şi stăpânit de patimi şi nu se poate încrede în sine, ci doar în harul şi puterea lui Hristos, privind nevoinţele sfinţilor care s-au curăţit de patimi. Cu Dumnezeu omul trebuie să ajungă la o relaţie personală, de comunicare, de iubire, iar nu de interes, pentru rezolvarea unor nevoi. Mântuitorul Hristos este Dumnezeu întrupat şi fără El nu putem face nimic. O stare de permanentă pocăinţă, de ascultare a voii lui Dumnezeu prin părintele duhovnicesc, citirea Filocaliei, de plidă, sunt cele care ne învaţă să ne dezrobim de patimile egoiste. Harul (energia) dumnezeirii nu se obţine prin tehnici, ci prin iubire, ascultare şi smerenie. Dacă oamenii ar citi Evanghelia şi învăţăturile Părinţilor luminaţi de Duhul Sfânt, nu ar mai face asemenea confuzii grave, ci şi-ar asuma lupta duhovnicească în mod corect. Mi s-a părut extaordinar interviul cu mitropolitul Hierotheos Vlachos, publicat de curând, de către "Ziarul Lumina", în care era vorba de tămăduirea omului doar prin Ortodoxie, după predania Părinţilor. Cu adevărat, misiunea Bisericii este aceea de a-l face pe om desăvârşit, de a-l aduce la starea de a face voia lui Dumnezeu, nu pentru a scăpa de iad, nu pentru a se bucura de rai, ci numai din iubire de Dumnezeu.
|
"Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor." (Matei 3, 2) Pocăinţa este un mare dar dat de Dumnezeu omului. Ea se arată a fi cel de-al doilea botez, în care ne spălăm de păcatele înfăptuite şi ne îmbrăcăm iarăşi cu veşmintele cele albe, primind harul pierdut după căderea în păcat. Am fost păcătoşi, putem deveni sfinţi. Pocăinţa ne deschide cerul, ne duce în Rai. Fără pocăinţă nu există mântuire. A te pocăi înseamnă a-ţi schimba modul de viaţă, înseamnă "să îţi vii în fire", adică să vezi păcatul din tine, să-l conştientizezi, să ajungi să îl urăşti, iar apoi să te căieşti în faţa lui Dumnezeu, în prezenţa preotului, făgăduind să nu mai păcătuieşti. Bolnavul nu va primi niciodată tămăduire dacă nu va descoperi doctorului boala sa. La fel şi noi, până nu ajungem la cunoştinţa păcatului, nu putem primi iertare de la Dumnezeu. "Conştiinţa păcatului este începutul mântuirii, spune Fericitul Augustin. Dacă omul ascunde, Dumnezeu descoperă; dacă omul ţine în taină, Dumnezeu vădeşte, dacă omul recunoaşte, Dumnezeu iartă". Fără o spovedanie sinceră este cu neputinţă să biruieşti patimile. Dacă omul nu îşi vede păcatele înseamnă că suferă de o boală duhovnicească serioasă şi sufletul îi este mort pentru Dumnezeu. Pe omul acesta nu-l mai chinuie păcatele, acest suflet este legat de diavol atât de mâini, cat şi de picioare, ochii duhovniceşti îi sunt închişi, urechile lui nu aud, buzele i s-au împietrit. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că păcatul ne întinează ca o pată, care nu poate fi spălată nici în mii de ape, ci numai cu lacrimile pocăinţei. Atunci când se căieşte păcătosul, întru cei de Sus e sărbătoare: îngerii, cerul întreg se bucură de un singur păcătos care se pocăieşte. Pocăinţa ne deschide porţile Raiului. Să urmăm exemplul Sfinţilor care şi-au trăit viaţa în rugăciune şi pocăinţă, dobândind astfel iertarea păcatelor şi Împărăţia lui Dumnezeu!
|
"Obisnuieste-ti urechea sa auda des cuvinte duhovnicesti si mintea ta se va departa de ganduri necurate".Sf. Talasie Libianul
|
Un crestin cu viata curata si mare evlavie, la un moment dat, peste ani, se imbolnavi grav. Cand se afla pe patul de moarte, rabdand niste grele dureri trupesti, deodata chipul sau se lumina si incepu a izvora o mare bucurie. Cei din jurul sau, vazand aceasta schimbare brusca si de neinteles, il intrebara care este cauza. Crestinul cel bolnav le-a raspuns, zicand: - Am citit odata ca Socrate se bucura fiind pe patul de moarte, pentru ca spera ca in lumea cealalta va avea ocazie sa vada pe Homer, Hesiod si ceilalti barbati filosofi ai lumii. Cu cat mai mult am eu sa ma bucur ca, in sfarsit, Il voi vedea pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos si lacasul Sau din ceruri, dimpreuna cu Maica Domnului si cu soborul tuturor sfintilor.
|
Este greu sa-i deosebesti pe cei cu adevarat saraci de cei prefacuti? Ganditi-va ca este mai bine sa dam ajutor celor ce nu-l merita, decat sa nu-l dam celor ce-l merita si care au nevoie de el."Sfantul Grigorie de Nazianz
|
Sfintii povestesc ca odata a venit diavolul la usa unui calugar. Impingea diavolul sa intre, impingea si calugarul pe dinauntru sa nu-l lase. Si se ruga in timpul asta: - Doamne Iisuse, ajuta-ma ! Dar dracul impingea mai tare si era mai, mai sa-l biruie, cand, de teama a strigat calugarul cat a putut: - Doamne Iisuse, ajuta-ma ! Si imediat a disparut diavolul, si langa el a aparut Mantuitorul. - De ce n-ai venit pana acum? - l-a intrebat calugarul. - Am venit cand M-ai chemat cu adevarat.
|
Slujitorii Bisericii, sfinţiţi prin Taina Hirotoniei, primesc odată cu harul preoţiei puterea întreit slujitoare a Mântuitorului Iisus Hristos: învăţătorească, sfinţitoare şi conducătoare. Având acest temei, statutul persoanelor ce au fost învrednicite de slujirea preoţească se schimbă în toate raporturile lor sociale. Pe lângă numele obişnuit, aceştia primesc diferite apelative şi moduri de adresare prin care se reliefează şi solidifică misiunea chemării lor preoţeşti. Fie din neştiinţă sau neglijenţă, unii credincioşi nu ştiu să se adreseze corect, mai bine spus firesc unei persoane clericale, adică acelei persoane care a fost sfinţită prin Taina Preoţiei pentru slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Nu este suficient şi nici normal să ne adresăm tuturor persoanelor clericale cu îndătinatul cuvânt "părinte". Fiecare treaptă a preoţiei (diaconia, preoţia şi episcopatul) are rolul şi scopul binedefinit. Pentru că are un caracter slujitor accentuat, fiind adeseori la slujbe mai mult în mijlocul credincioşilor, diaconului ne vom adresa simplu "Părinte Diacon" sau "Prea Cucernice Părinte Diacon". Preotului, ca semn al unei relaţii sufleteşti strânse, de îndrumător şi povăţuitor sufletesc, ne vom adresa cu cuvintele "Părinte" sau "Prea Cucernice Părinte". În cazul episcopilor, trebuie precizat faptul că în funcţie de teritoriul pe care îl păstoresc, aceştia poartă denumirea de arhiepiscopi, mitropoliţi şi patriarhi, acestea fiind demnităţi strict administrative, şi nu separări ori gradaţii harice. Dacă în cazul episcopului adresarea este "Preasfinţite Părinte" sau "Preasfinţia Voastră", prin care se subliniază chemarea sfinţitoare, în cazul arhiepiscopilor, mitropoliţilor şi patriarhilor, formula de adresare sintetizează şi redă puterea conducătoare a acestora. Concret, arhiepiscopului şi mitropolitului ne vom adresa cu "Înalt Preasfinţite Părinte" sau "Înalt Preasfinţia Voastră", iar patriarhului, ca unul ce are bucuria şi fericirea unei astfel de demnităţi pastorale, ne vom adresa prin cuvintele "Preafericirea Voastră" sau "Preafericite Părinte Patriarh". Cât priveşte călugării sau maicile din cinul monahal, adresarea specifică este "Cuvioase" sau "Prea Cuvioase Părinte", respectiv, "Cuvioasă" sau "Prea Cuvioasă Maică", subliniindu-se prin acestea curăţia sufletească şi trupească pe care o au sau pe care o doresc să o dobândească. Respectând aceste formulări, credincioşii vor distinge mai uşor păstorii lor şi vor înţelege mai bine rânduiala ierarhică a Bisericii, pe care aceştia o slujesc din treapta la care au fost chemaţi.drd.Grigore Mesteroaie.
|
E tot mai greu sa gasesti un prieten bun,cu suflet deschis.Egoismul s-a intins ca o pecingine peste relatiile dintre oameni.Cati mai sunt cei care-si lasa la o parte propiile preocupari ca sa-ti intinda o mana de ajutor?Cati mai sunt cei care isi ignora interesele proprii,numai a fi langa tine,atunci cand ai nevoie ?Cati mai sunt cei care vin in intampinarea neczurilor tale,cu discretie si suflet curat ?Tot mai putini,caci vremurile impun gesturi din ce in ce mai reci intre oameni. Sa nu mai avem ,oare,ochi pentru a vedea suferinta de langa noi ?Sa nu mai avem rabdarea de a cauta in noi blandetea si generozitatea ?Sentimentele au devenit oare,simple stari decorative Exercitiul daruirii incepe de la a sti si de la a putea sa renunti la tine in favoarea celuilalt,de a sti sa faci o sarbatoare din intalnirea cu cei apropiati,de la puterea de a te bucura de prezenta lor si de la arta de a-i bucura,la randul tau.Sa stii sa dai o clipa,o ora ,o zi din viata ta pentru un prieten,atunci cand acesta are nevoie de clipa,ora si ziua aceea,este insa mai mult decat un simplu exercitiu de daruire. Clebram cu bucurie Sfintele Pasti,iar exemplul lui Iisus,care s-a daruit pe sine pentru mantuirea celor multi,ar trebui urmat mai des de oricare dintre noi,in fiecare zi ,nu numai in ajun de sarbatori. La socoteala cea de pe urma clipa,ora ,ziua daruite celui ce are nevoie,se adauga vietii tale,care se prelungeste astfel si dincolo de moarte.Ce poate fi maiminunat decat sa stii ca ,cu cat vei darui mai mult,cu atat vei trai mai mult,prin cei care te vor pomeni ? Exercitiul daruirii poate incepe oricand si de la orice:de la un pahar cu apa,de la o paine,de la o floare,de la o zi ,o ora,o clipa,petrecuta langa un om care are nevoie de alinarea ta,de la un zambet,de la o mangaiere sau ,uneori,doar de la un chip luminos pe care sa-l intorci catre cei care-l asteapta.Binele se va intoarce la tine inmiit.Asulverde.
|
Indreptandu-se spre casa, un taran a gasit la marginea drumului, pe camp, un sac plin cu porumb. Uitandu-se el de jur-imprejur, s-a hotarat sa-l ia acasa, fiindca i-ar fi prins tare bine si, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o data inainte, inapoi, in dreapta si in stanga si s-a apleacat sa ia sacul.
Dar, deodata, s-a oprit, amintindu-si ca, intr-o singura directie, nu s-a uitat: in sus. Privind cerul, lasa acolo sacul si, zambind, isi continua linistit drumul spre casa, spunandu-si:
- Multumesc, Doamne, ca mi-ai dat gandul cel bun. E drept ca as avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat si linistit. Cu siguranta ca vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodata si se va intoarce dupa sac. Daca l-as fi luat nu m-ar fi vazut nici un om, dar m-ar fi vazut Dumnezeu.
|
O data cu praznuirea Izvorului Tamaduirii,in toate bisericile si manastirile crestine,dupa Sfanta Liturghie,se savarseste slujba de sfintire a apei,agheasma mica.Traditia ne invata ca sfintirea ei in Vinerea Luminata ii da puteri miraculoase.Pe langa vindecarile trupesti si sufletesti pe care le aduce crestinilor,apa este binefacatoare pentru tot ce ne inconjoara,cu ea stropindu-se casele,fantanile si gradinile din preajma.Evanghelia ce se citeste in Vinerea Luminata ne intareste convingerea ca Biserica este locul in care gasim intodeauna vindecare sufleteasca si trupeasca.Doamne miluieste-ne pe noi, Te rugam , vindeca neputintele noastre .Amin.
|
Erau doi insi care discutau despre existenta sau neexistenta lui Dumnezeu. Unul spunea ca da, altul spunea ca ba. Si atunci unul din ei a propus un arbitru: Sa intrebam un copil. Sa vedem ce ne spune o minte inca in stare pura in fata existentei. Poate sa nu fie concludent ceea ce gandeste el, inca nedezvoltat, dar sa vedem totusi. Macar asa de curiozitate. Cel care nu credea l-a intrebat:
- Copile, crezi in Dumnezeu?
- Cred, a raspuns copilul. Mi-a spus mama ca El a facut totul si ca vede totul.
- Dar poti tu sa-mi spui unde este Dumnezeu ?
-Uite, ai de la mine un mar, daca-mi raspunzi.
- Nene, i-a raspuns copilul, iti dau eu doua mere, daca imi spui dumneata mie, unde nu este Dumnezeu!
|
In Vinerea Luminata,ortodocsii praznuiesc Izvorul Tamaduirii,zi ce aminteste de un izvor miraculos,cu mari puteri de vindecare.Un astfel de loc se afla si la Manastirea Derevent din Dobrogea.Maica Domnului,mijlocitoare pentru Duhul Sfant este in mod fericit asimilata cu Izvorul Tamaduirii,prin ea izvorand Duhul Sfant,astfel devenina posibila Nasterea Mantuitorului.Prin mijlocirea apei,ea revarsa peste oameni,ca binefacatoare neobosita,fiind un nesecat izvor al dumnezeirii.Cei aflati in suferinta isi gasesc vindecarea la Izvorul cel datator de viata al Maici Domnului,harul vindecator al lui Hristos. In aceasta zi se produc minuni..Manastirea Derevent se afla in Dobrogea.La 200 de metri de lacas,se afla un izvor tamaduitor. Traditia spune ca Apostolul Andrei,urmat de ucenici sai,se afla in aceste locuri.Insetati fiind si negasind apa,Sfintul Andrei a lovit cu batul in piatra si in acel loc a aparut un izvor.Acesta mai curge si astazi,dar tamaduitor.Apa este dulce si,datorita proprietatilor sale,este considerata "apa pura"aceasta neschimbandu-si gustul,asemenea agheasmei.Cei care beau de aici se vindeca de boli grele si se tamaduiesc sufleteste.In fiecare an,dupa slujba privegherii de noapte,in fata izvorului,se incepe slujba Sfantului Maslu.Iata cateva dintre marturiile celor care au simtit puterea tamaduitoare: O fetita din Uricani si-a pierdut vederea intr-un joc de artificii.Pentru ca medicii nu-i dadeau nicio sansa de vindecare,parintii au dus-o la spovedit si dupa ce a fost impartasita,au venit cu ea la Izvorul Tamaduirii de la Derevent.Dupa ce fata a baut,cu totii erau dezamagiti cand au vazut ca nu se intampla nimic.Dupa Mazlul de la izvor au inoptat la o familie din sat,iar dimineata s-au trezit cu o mare bucurie:fetita vedea.Toti s-au minunat de cele intamplate. Simina B.,din Braila,spune ca a fost foarte multi ani bolnava,fiind diagnosticata cu neoplasm uterin.Simina a fost trei ani la rand la Slujba de Noapte si la Maslul de la Izvorul Tamaduirii,iar astazi este vindecata si daruieste sticlute cu apa tamaduitoare tuturor celor aflati in suferinta. Iuliana G.,din Bucuresti,afirma ca niciodata nu ar fi crezut ca aceasta apa are o putere miraculoasa,Acum opt ani se afla la pescuit in zona si o furtuna puternica , a facut pneumonie.Timp de cinci zile nu i-a scazut febra cu medicamente.In cea de-a seasa zi,colegul sau i-a propus sa mearga impreuna la manastire si,dupa slujba a baut apa din Izvorul Tamaduirii.Pana seara,febra a scazut ca prin minune si boala a cedat.De atunci ,in fiecare an,vine cu familia la Manastirea Derevent,cand se praznuieste Izvorul Tamaduirii.Sunt mult mai multe cazuri de tamaduirii dar sunt deajuns acestea pentru cei ce cred in minunii .Doamne ajuta pe cei ce cred in minunile Tale.
|
Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus: - Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine? - Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ? - Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii. Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!" Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica. Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus: - Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare. Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic. In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni. "Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."
|
Un calugar, care traia intr-o manastire si era din fire plin de manie, se hotara sa traiasca in singuratate, caci, isi zicea el: - Daca nu voi avea pe nimeni sa ma nacajeasca si sa ma certe, poate ca se va potoli patima mea. Dar, pe cand locuia in pustietate, intr-o pestera, intr-o zi i se intampla ca ulciorul de apa, pe care-l aseza jos, sa se rastoarne. Il umplu din nou, iar ulciorul cu apa s-a rasturnat iarasi. Atunci, calugarul lua ulciorul si, in mania sa, il tranti la pamant, spargandu-l. Dupa ce-si veni iar in fire, recunoscu ca mania il orbise, singur fiind, si isi zise: - Iata, acum sunt singur si totusi m-a biruit mania. Ma voi intoarce iar la manastire si, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi lupta oriunde impotriva patimii mele.
|
Multumim Tie,Doamne,Dumnezeul nostru,pentru toate facerile Tale de bine,pe care ni le-ai aratat noua,nevrednicilor, din varsta cea dintai,pana intru aceasta de acum,pentru care le stim si pentru care nu le stim,pentru cele aratate si pentru cele nearatate,ce ni s-au facut noua,cu lucrul si cu cuvantul.Cel ce ne-ai iubit pana intru atat,incat si pe Fiul Tau,Cel Unul-Nascut,L-ai dat pentru noi,invredniceste-ne ca si noi sa ne facem vrednici de dragostea Ta ! Da-ne intelepciune prin cuvantul Tau si prin frica Ta insuflane tarie,cu puterea cea de la Tine ! Si orice am gresit,cu voie sau fara de voie,iarta-ne si nu ni le socoti ! Pazeste sufletul nostru sfant si-l pune inaintea divanuluiTau, avand stiinta curata si sfarsit vrednic de iubirea de oameni a Ta.Adu-Ti aminte,Doamne,de toti cei ce te cheama intru adevar numele Tau,de toti cei ce ne voiesc binele si de toti cei ce ne voiesc raul,ca toti suntem oameni si desertaciune e tot omul.Si ne rugam Tie ,Doamne, daruieste-ne marea mila a milostivirii Tale.Amin.
|
Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci? Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”12 Chiar dacă situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este... Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaşte pe Dumnezeu. „Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”13 Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă. Probabil că orice persoană care-L urmează cu adevărat pe Hristos ar putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”14 În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare - să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”, după cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credinţă oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Maşina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun început. În mod asemănător Dumnezeu ne cere să ne încredem în integritatea şi în caracterul Său... în îndurarea, în dragostea, în înţelepciunea Sa. El spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.”15 „Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”16 În concluzie... Cum să ne rugămDumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi (adică ale acelora care L-au primit în viaţa lor şi caută să-L urmeze). El ne roagă să aducem în rugăciune orice ne preocupă şi El se va ocupa de problema respectivă cât mai bine, potrivit voii Sale. Când ne confruntăm cu dificultăţi, trebuie să ne aruncăm îngrijorările asupra Sa şi vom primi pace de la El, în ciuda situaţiei neprielnice. Credinţa şi nădejdea noastră se bizuie pe caracterul lui Dumnezeu: cu cât Îl cunoaştem mai bine, cu atât ne putem încrede mai mult în El. Dacă doreşti detalii despre caracterul lui Dumnezeu, te rog să citeşti articolul „Cine este Dumnezeu?” sau alte articole de pe acest site. Motivul pentru care ne rugăm este acela că ne încredem în caracterul lui Dumnezeu. Iar prima rugăciune la care ia aminte Dumnezeu este rugăciunea prin care începi o relaţie cu El. Articol de Marilyn Adamson
|
O mama are forta sa surprinda poate controla certuri...poate sa duca sarcini grele,mentine frumusetea,iubirea si opiniile.Surade cand ar trebui sa tipe,canta cand ar trebui sa planga,plange cand e bucuroasa si rade cand e speriata.Iubirea ei e incontrolabila...unicul lucru gresit in ea ,e ca de multe ori uita cat de mult valoreaza! La multi ani de ziua ta mama !!!
|
Doamne,nu ma mustra cu mania Ta,si cu urgia Ta nu ma certa! Stapane Doamne,Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu celui viu,miluieste-ma pe mine pacatoasa,saraca,goala,lenesea,nepasatoarea,lipsita,ticaloasa,desfranata si preadesfranata,care ma tavalesc in pacate impotriva firii;intinata,nerecunoscatoarea,nemilostiva,impetrita,aprinsa,obraznica,indrazneata,cea fara de raspuns si nevrednica de iubirea Ta de oameni,dar vrednica de tot chinul si de gheena si de pedeapsa.Deci,pentru atata multime de greseli ale mele,Izbavitorule,nu ma pune sub multimea chinurilor,ci ma miluieste,ca sunt neputincioasa si cu sufletul si cu trupul,cu judecata si cu gandul,si ma mantuieste pe mine nevrednica roaba Ta,cu judecatile care stii,pentru rugaciunilePreacuratei Stapanei noastre,Nascatoare de Dumnezeu,si ale tuturor sfintilor,care din veac au bineplacut Tie.Ca binecuvantat esti in vecii vecilor.Amin !
|
|
|
