E sarbatoare la Florii -
Cum n-a mai fost vreodata,
Caci Cel prezis de profetii,
Azi in Sion se-arata.

Smerit, cu chipul Sau senin,
Inconjurat de gloate,
Isus, calare pe asin,
Coboara spre cetate.

In maini, cu crengi de palmier,
Ii ies multimi in cale;
Rasuna al Iudeii cer,
De cint si osanale.

Rasuna coruri de copii
Multimea se tot strange,
E sarbatoare la Florii,
Dar Imparatul plange:

"Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Si darul pacii cel sublim -
Iti plang nenorocirea.

Dusmanii vor imprejmui
Tot zidul tau cu schele,
Iar pentru mame si copii
Veni-vor vremuri grele."

Cu lacrimi calde pe obraz
Plangea Ierusalimul ... ,
Dar plansul lui mai scalda azi
New Yorkul si Kremlinul.

Vazduhul Terei e brazdat -
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfarsitul care vine.

E sarbatoare pe pamant
Si lupta pentru pace,
Se flutura lozince in vant,
Dar Printul pacii tace.

Azi, nu romani si nici barbari,
La porti vin cu stafeta,
Ci mii de monstrii nucleari -
Ameninta planeta.

E sarbatoare si e joc
Si muzicile canta,
Dar pace tu nu ai deloc
Si moartea te-nspaimanta.

El hotaraste iar o zi
Azi, cat se poate spune,
Pe Printul pacii-L poti primi,
Nu amana pe maine!  

Un parinte, vazand un comandant de armata ca nu posteste, in Postul cel Mare, i-a zis acestuia cum ca el a incalcat porunca randuita de Biserica in privinta postului.

Comandantul, spre a se justifica in fata parintelui, zise:

- Parinte, postul este o porunca bisericeasca, dupa cum bine ai zis, insa poruncile bisericesti sunt doar niste porunci omenesti.

Auzind aceasta scuza, parintele ii spuse comandantului:

- De cand sunt eu, nu am vazut pe cineva care sa incalce poruncile bisericesti, dar sa le tina pe cele dumnezeiesti !

Nimeni nu-şi mai aduce aminte când a plâns prima oară. Fireşte, acest prim plânset este localizat temporal în momentul naşterii, atunci când fiecare dintre noi a urlat din toţi rărunchii la contactul cu viaţa. Dar a fost un gest instinctiv, imposibil de controlat şi memorat. Din acea zi, am cunoscut cu toţii, în diferite măsuri, gustul lacrimilor.

Nu voi discuta despre resorturile fiziologice ale declanşării nevoii de a plânge. Nu mă preocupă câtuşi de puţin explicaţiile ştiinţifice ale acestei manifestări de multe ori blamate de către cinici. Plânsul înseamnă infinit mai mult decât o secreţie glandulară. După părerea mea, e un pas esenţial întru purificarea sufletească. Şi mai cred că adevăratul plâns al fiinţei noastre trebuie să se petreacă în cea mai deplină intimitate. La fel ca rugăciunile săvârşite în taină, departe de lume, aşa şi plânsul, ca strigăt umil al recunoaşterii condiţiei noastre păcătoase, este sortit a se auzi doar în interiorul propriei conştiinţe.

Probabil că multora dintre dumneavoastră vi s-a întâmplat să simţiţi nevoia de a plânge în hohote, aparent fără un motiv imediat. Nu vă durea nimic, nu trăiseţi nicio dramă recentă. Dar, poate cumva amintindu-vă de cineva drag plecat din această lume, sau rememorând amintirile unei copilării demult apuse, v-au podidit lacrimile. V-aţi ascuns într-un colţ al casei încercând să vă înăbuşiţi plânsul, dar nu reuşeaţi decât parcă să-l stârniţi cu şi mai mare putere. Aţi simţit apoi bunătatea, liniştea, seninătatea care vă cuprindeau sufletul. Uşor şi limpede ca un cer spălat de ploaia unei zile de vară, aşa deveneaţi şi dumneavoastră. Sufletul vi se înălţa uşor, trăgând mult mai uşor mintea preocupată de griji, neajunsuri, frustrări. Practic, vorbim de o rugăciune a trupului şi sufletului, o zguduire care ne scutură carapacea insalubră a tristeţilor, dezlipindu-le de pe fiinţa noastră. Prin lacrimă, chiar şi cei mai îndărătnici dintre noi ne ridicăm cu o treaptă mai sus pe scara ce duce spre mântuire. E o penitenţă periodică, absolut necesară însănătoşirii sufleteşti. A pune frâu plânsului ar echivala cu o interdicţie de a cunoaşte seninătatea pocăinţei. Să nu vă consideraţi slabi dacă vărsaţi o lacrimă. Dimpotrivă, lacrima e agheazma care vă spală ochii sufletului. Şi astfel, veţi vedea limpede câtă frumuseţe poate aduce Dumnezeu în calea dumneavoastră.

Gabriel Andronache

Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen:

- Daca vad o greseala a fratelui meu, e bine s-o trec cu vederea?

Si a zis lui batranul:

- De fiecare data cand noi trecem cu vederea o greseala a fratelui nostru, si Dumnezeu ne trece cu vederea o greseala a noastra; si de fiecare data cand noi o dam in vileag pe-a fratelui, si Dumnezeu o da in vileag pe-a noastra.

de arhimid.Ilie Cleopa

Doamne Iisuse Hristoase Tu Cel Ce Esti Fiul Lui Dumnezeu Tatal Imparatul Imparatilor si Domnul Domnilor si Mintuitorul nostru Doamne Iisuse Hristoase stau acum in genunchi si la Tine ma rog Doamne caci sunt o pacatoasa si o nenorocita si am gresit Doamne iarta-ma pe mine pacatoasa si Indruma pasii mei catre calea Ta Cea Dreapta ,si ajuta-ma Doamne Iisuse Hristoase Sprijinitorule caci fara Tine sunt pierduta ,Doamne stau acum si ma rog la Tine si Iti aduc multumire prin sfintele mele rugaciuni ,Iti multumesc Doamne Iisuse Hristoase ca Mi-ai datuit viata ,Iti multumesc ca Ai venit pe pamant si Ti-ai dat viata pentru mine pacatosa si nenorocita, o Doamne nu meritam ,dar eu Iti incredintzez inima si sufletul meu Doamne ,Veghiaza asupra mea Doamne zi si noapte si ma fereste de cele rele si de cel viclean nu ma lasa prada ispitelor ,Vegheaza Doamne asupra mea si asupra sufletului meu ,Sprijinitorule.Amin ! 

 

Straluceste in inimile noastre,Iubitorule de oameni,Doame,lumina cea nestricacioasa a cunostintei Dumnezeirii Tale si deschide ochii sufletului nostru spre cunoasterea evanghelicestilor Tale propovaduiri;pune intru noi si frica fericitelor Tale porunci,ca astfel calcand cu totul poftele trupesti,viata duhovniceasca sa petrecem,cugetand si facand toate cele ce sunt placute Tie.Ca Tu esti luminarea si sfitirea si mantuirea sufletelor noastre si Tie slava inaltam:Tatalui si Fiului si Sfantului Duh,acum si in pururea si in vecii vecilor.Amin.

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti..
Iartă-i oricum!

Dacă eşti bun oamenii de pot acuza de egoism şi intenţii ascunse
Fii bun, oricum!

Dacă ai succes poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi
Caută succesul, oricum!

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela
Fii cinstit şi sincer, oricum!

Ceea ce construieşti în anii. alţii pot dărâma într-o zi
Construieşte, oricum!

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi
Fii fericit, oricum!

Binele pe care îl faci, oamenii îl vor uita mâine
Fă bine, oricum!

Dă-i lumii ceea ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum!

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu
N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum! 

......."Tristeţea poate fi păcat, dar există şi o tristeţe neprihănită care stă la temelia unei virtuţi: „întristarea cea după Dumnezeu“ (II Cor. 7, 10). Omul se mâhneşte pentru starea decăzută în care se află, îşi plânge păcatele, se întristează de pierderea curăţiei sale de la început şi suferă din pricina depărtării de Dumnezeu. Astfel, se ajunge în starea pe care o descrie Sfântul Maxim Mărturisitorul în Răspunsuri către Talasie: „În cei ce se străduiesc şi afectele devin bune, şi anume când le folosesc spre câştigarea bunurilor cereşti, de pildă întristarea o pot preface în pocăinţa care aduce îndreptarea de pe urmă a păcatului din timpul de aici“.

Este plânsul un semn al slăbiciunii, al lipsei de bărbăţie? Pustnicul Ioan ne învaţă că şi plânsul e de mai multe feluri, distingând trei feluri de lacrimi: lacrimile omului trupesc, lacrimile omului psihic şi lacrimile omului duhovnicesc. Omul trupesc plânge datorită necazurilor, încercărilor şi durerilor acestei vieţi. Omul psihic varsă lacrimi provocate de conştiinţa păcătoşeniei sale, teama de judecată, meditaţie asupra morţii, memoria vie a bunătăţii lui Dumnezeu Cel care a revărsat permanent harul asupra sa, iar el a răspuns în totală contradicţie cu bunătatea dumnezeiască. Lacrimile omului duhovnicesc izvorăsc din imensa bucurie cauzată de meditaţia lui continuă asupra iubirii inefabile a lui Dumnezeu, a măreţiei dumnezeieşti, a slavei veacului ce va să vină.

„Plângeţi neîncetat“ este cuvântul de ordine al părinţilor pustiei. Pin lacrimi părinţii anahoreţi au transformat natura şi lumea, făcând din deşert un nou paradis, cum cântăm noi în troparele asceţilor: „Prin curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului ai lucrat, iar prin suspinele tale cele din adânc însutit roditoare ai făcut ostenelile tale şi te-ai făcut luminător strălucind prin minuni cuvioase părintele nostru“. Despre Maria Egipteanca spunem în Slava de la vecernie: „curgerile lacrimilor tale au adăpat pustia toată, făcând-o să înflorească pentru noi roadele pocăinţei“.

„Plânsul este un ac de aur al sufletului“

„L-a întrebat un frate pe Avva Pimen, zicând: Ce voi face păcatelor mele? I-a zis lui bătrânul: Cel ce voieşte să se izbăvească de păcate prin plâns se izbăveşte, şi cel ce doreşte să-şi agonisească fapte bune prin plâns le agoniseşte. Căci plânsul este calea pe care ne-au dat-o nouă Scriptura şi Părinţii noştri, zicând: Plângeţi, căci altă cale decât aceasta nu este.“

În Cuvântul al VII-lea al operei sale Scara dumnezeiescului urcuş, intitulat „Despre plânsul de bucurie făcător“, Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Plânsul este un ac de aur al sufletului scăpat de orice ţintuire şi alipire şi înfipt de tristeţea cuvioasă în lucrarea de cercetare a inimii. Străpungerea este un chin neîncetat al conştiinţei, care pricinuieşte împrospătarea focului inimii, prin mărturisirea făcută în minte“ (Filocalia, volumul al IX-lea). Botezul lacrimilor înseamnă „valorificarea subtilă şi complexă a afectivităţii, a plânsului şi întristării, a sufletului şi lacrimilor prefăcute în izvor de bucurie şi seninătate lăuntrică“.

Sfântul Simeon Noul Teolog consideră lacrimile un semn al dobândirii Duhului Sfânt, o consacrare a omului în Duhul Sfânt: „Dă-mi smerenie, dă-mi o mână de ajutor, şi curăţeşte murdăria sufletului meu, şi dăruieşte-mi lacrimi de pocăinţă, lacrimi de dor, lacrimi de mântuire, lacrimi ce curăţă întunericul minţii mele şi mă fac să strălucesc de sus, pe mine, care voiesc să Te văd pe Tine, Lumina lumii, Lumina ochilor mei, ai ticălosului, ai celui ce am inima plină de relele vieţii“ (Imnul al IV-lea, trad. pr. Dumitru Stăniloae).

Atât Sfântul Ioan Scărarul, căt şi Sfântul Simeon Noul Teolog arată că este necesară o permanentă stare de căinţă, pentru că cel ce nu-şi plânge păcatele zi şi noapte nu va putea vărsa lacrimi nici când se împărtăşeşte. Sfântul Ioan Scărarul arată că „nu vom fi învinuiţi, o, prieteni, la ieşirea sufletului, că n-am săvârşit minuni, nici că n-am teologhisit, nici că n-am fost contemplativi, dar vom da negreşit socoteală lui Dumnezeu că n-am plâns neîncetat“ (VII, 73). Aceeaşi stare ne învaţă şi Sfântul Simeon Noul Teolog, când spune: „În absenţa lacrimilor şi a căinţei continue, nici un om nu a fost curăţit vreodată, nici n-a devenit sfânt, nici nu L-a primit pe Duhul Sfânt, nici nu L-a contemplat pe Dumnezeu, nici nu L-a cunoscut ca sălăşluind întru el, nici nu L-a avut niciodată în inima sa“. Şi adaugă: „Atunci deschizându-şi omul ochii minţii şi privind firea celor ce sunt, cum nu mai privise niciodată, se umple de uimire şi-l podidesc fără să vrea şi fără durere lacrimile, prin care se curăţeşte ca prin cel de-al doilea botez, cu botezul acela despre care zice Domnul în Evanghelie: de nu se va naşte cineva de sus (Ioan 3, 7), spunând «de sus» ar dori să se înţeleagă naşterea din Duhul“.

Asceza, participare la patima lui Hristos

Pentru Sfântul Ioan Scărarul, legile ascezei sunt deja o participare la patima lui Hristos: „Izvorul apelor lacrimilor se naşte din lemn, adică din răstignirea trupului cu patimile şi poftele lui“. Izvorul lacrimilor a curs din coasta străpunsă a Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce, făcând să înflorească viaţa şi deschizând astfel calea restaurării tuturor celor al căror suflet e secătuit de păcat. Harul străpungerii este rezultatul sinergiei, al împreună-lucrării omului prin ostenelile ascetice ale Postului Mare cu lucrarea dumnezeiască, cu planul mântuitor al lui Dumnezeu faţă de om. Străpungerea este, întotdeauna, legată de bucuria eshatologică, în aşa fel încât nu i se pot acorda decât denumiri antinomice, cum ar fi „plânsul de bucurie făcător“ (charopoios penthos) sau „străpungerea bucuroasă-tristă“ (charmolype katanyxis). A petrece astfel întreg Postul Mare ca pe un Paşte neîntrerupt înseamnă a destrăma haina de doliu a naturii umane căzute pentru a îmbrăca veşmântul dumnezeiesc al adevăraţilor creştini, după cum spune Sfântul Ioan Scărarul: „Cel ce înaintează spre Dumnezeu într-o străpungere neîncetată nu încetează să preţuiască fiecare zi ca o sărbătoare“ (Scara 7, 38).

Străpungerea inimii (katanyxis kardias), pe care o folosesc uneori imnografii, exprimă bine faptul că, din inimă, obârşia şi centrul fiinţei noastre, ţâşnesc lacrimile şi prin ele sufletul şi trupul se reunesc în inimă. Aceste lacrimi reprezintă criteriul principal al discernământului, cum spune Sfântul Isaac Sirul: „Lacrimile sunt hotarul dintre trupesc şi duhovnicesc“ (Cuvântul 85). Ele sunt potopul care cade deasupra păcatului şi înseamnă curăţirea lumii, ele înmoaie asprimea şi lipsa de sensibilitate a sufletului şi din inimă de piatră fac o inimă de carne, apele lacrimilor sting cuptorul patimilor şi au puterea de a stinge până şi focul gheenei. Cum cântăm în săptămâna a treia din Postul Mare: „Să stingem prin scurgerile lacrimilor văpaia cea nestinsă“.

Lacrimile şi tristeţea pocăinţei nu sunt o consecinţă a fricii, a angoasei, ci a iubirii desăvârşite care alungă frica. Lacrimile înseamnă întoarcerea spre iubirea lui Dumnezeu, înseamnă lupta pentru a nu uita cine suntem şi pentru ce ne-am născut, lacrimile înseamnă luptă împotriva „tăcerii fiinţei“. Lacrimile sunt anamneza duhovnicească într-o lume lovită de amnezia păcatului: „Ştiu faptele, şi osteneala, şi răbdarea ta... şi că eşti neobosit, dar am împotriva ta că ai uitat iubirea dintâi“.

Ruptura interioară, neliniştea inimii omului până ce se va odihni în Dumnezeu, este preţul cu care trebuie să plătim respectul feţei noastre omeneşti. Cum spunea un gânditor creştin, să fim convinşi că vom sluji cu adevărat acestei lumi cu cât ne vom strădui să o vedem într-adevăr la locul ei, aşa cum îi este rostul, supusă rânduielilor lui Dumnezeu. Ne rămâne rugăciunea şi dragostea lui Dumnezeu, „care niciodată nu cade chiar dacă limbile ne vor lipsi şi cunoştinţa ni se va strica“.       Pr.lect.Gheorghe Holbea

Ştim că, respectând Vechiul Testament, credincioşii trebuie să împlinească cele 10 porunci (Decalogul). Pe lângă cele 10 porunci, Mântuitorul Iisus Hristos a dat alte nouă îndemnuri care prezintă viaţa duhovnicească a omului, având ca scop desăvârşirea noastră. Ele nu vin să înlocuiască un cod de legi cu altul, ci propun o nouă viziune asupra vieţii. Fericirile (numite astfel pentru că fiecare frază începe prin cuvântul „Fericiţi...“) nu sunt date în chip de opriri sau porunci; ele au un caracter afirmativ, potrivindu-se deplin cu smerenia şi blândeţea Mântuitorului.

În cadrul Sfintei Liturghii, Fericirile sunt cântate duminica, la ieşirea cu Sfânta Evanghelie, când aceasta este adusă în faţa credincioşilor, ca fiind cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

Aşadar, să vedem cum putem împlini aceste îndemnuri ale Mântuitorului în viaţa noastră.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

Cei săraci cu duhul sunt cei smeriţi. Să fim smeriţi înseamnă să ne cunoaştem locul în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor, să nu fim mândri, să ne punem încrederea în Dumnezeu şi să Îi cerem ajutorul, să fim deschişi mereu spre ideile care ne luminează drumul spre desăvârşire.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Lacrimile însoţesc orice perioadă a vieţii, însă nu toţi cei ce plâng ar putea dobândi mângâierea. Aici este vorba despre cei ce se întristează pentru păcatele lor, pentru că L-au mâhnit pe Dumnezeu şi pe aproapele lor. Când suntem cuprinşi de întristare, trebuie să căutăm ieşirea din această stare în rugăciune, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Lacrimile ne vor fi atunci spre îndreptare, spre întoarcerea către Domnul, ne vor fi bucurie şi lumină şi ne vor aduce mângâierea lui Dumnezeu.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Blândeţea este cel dintâi rod al bunătăţii şi iubirii aproapelui. Cea mai înaltă treaptă a ei este iubirea pentru cei care ne supără, ea arătându-se prin iertare şi împăcare.

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Aici suntem îndemnaţi să căutăm dreptatea, să năzuim spre bine, urmând voia lui Dumnezeu. Să nu ne lăsăm înşelaţi de falsa dreptate, de ipocrizie, fapte pentru care Mântuitorul îi mustră şi pe farisei şi cărturari.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

A avea milă înseamnă a avea un suflet bun. Milostenia izvorăşte din iubirea faţă de Dumnezeu şi de cei din jurul nostru şi se arată prin ajutorul pe care îl dăm oamenilor. De aceea, să nu fim egoişti, ci să îi ajutăm şi să îi preţuim pe ceilalţi.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Să avem inima curată înseamnă să fim nevinovaţi, lipsiţi de viclenie. Cel curat cu inima nu va gândi rău despre aproapele său şi nu va simţi ceva împotriva lui.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Pacea trebuie să fie întemeiată pe adevăr, dreptate şi dragoste. Pacea întregii lumi reflectă pacea noastră, împăcarea omului, care vine din rugăciune şi din relaţia bună cu ceilalţi. Făcătorii de pace sunt în primul rând cei care săvârşesc Sfânta Liturghie, care se roagă şi postesc; sunt cei care sunt împăcaţi cu sine şi cei care împiedică războaiele dintre oameni.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi când, din pricina Mea, vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.

Înainte de jertfa Sa, Mântuitorul le-a spus ucenicilor că vor fi prigoniţi. Şi, într-adevăr, martirii din toate epocile sunt dovada sacrificiului pentru Hristos. Cuvintele acestea ne îndeamnă să trăim în lumea de azi, să ne asumăm problemele ei şi să Îl mărturisim pe Dumnezeu. În lupta pentru dreptate, „armele“ noastre trebuie să fie adevărul şi iubirea.

Putem socoti cele nouă Fericiri ca nouă trepte ale unei scări, care leagă pământul de cer. Printr-o viaţă frumoasă, plăcută lui Dumnezeu, prin gândurile şi faptele bune din fiecare zi, noi toţi urcăm pe această scară pentru a-L întâlni pe Hristos, Cel Ce este „Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).

ACATISTUL SFINTEI MARII MUCENITE ECATERINA

(25 NOIEMBRIE)

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

Vrednicei de lauda Mucenitei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu si cu invatatura ei cea preainalta a uimit stiinta invatatilor de atunci si a intrecut limba ritorilor pagani prin buna ei cuvantare, sa-i aducem multumire de biruinita, ca prin ale ei rugaciuni sa ne izbavim de ispitele vrajmasilor si sa-i cantam: Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

Icosul 1:

Imparatesei si Maicii lui Dumnezeu, preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai aratat vrednica de dragoste, inteleapta Ecaterina, caci cu Dubul Sfant umbrindu-te, ai lepadat de la tine toata dorirea pamanteasca si te-ai logodit cu Mirele tau cel ceresc spre a capata viata nemuritoare; pentru aceasta cantam:

Bucura-te, porumbita cuvantatoare;
Bucura-te, dulce privighetoare;
Bucura-te, frumusete netrecatoare;
Bucura-te, mielusea incantatoare;
Bucura-te, minte inalta;
Bucura-te, tanara prea invatata;
Bucura-te, fecioara blanda si inteleapta;
Bucura-te, inima tare si neintinata;
Bucura-te, lauda invatatilor;
Bucura-te, dulceata maicilor;
Bucura-te, mangaierea saracilor;
Bucura-te, aparatoarea batranilor;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

Condacul 2:

Bogatiile pamantului si marirea parinteasea lepadand, viata curata ai trait, Ecaterina; si indeletnicindu-te mai ales in dreapta credinta, calea cea neratacita a lui Hristos ai luat si te-ai inchinat Lui cantand: Aliluia!

Icosul 2:

Ajunsa fiind la varsta de 18 ani, frumusetea ta a atras pe multi tineri din neamurile pagane, voind a se casatori cu tine; tu insa respingand cererea lor cu foarte intelepte cuvinte, insisi ei se mustrau de nepriceperea lor si iti graiau acestea:

Bucura-te, cea mai frumoasa dintre tinere;
Bucura-te, ca esti si cea mai bogata;
Bucura-te, samanta din neam imparatesc;
Bucura-te, porfira care impodobesti cunostintele;
Bucura-te, cununa care rasplatesti vrednicia;
Bucura-te, ceea ce intaresti obiceiurile bune;
Bucura-te, cuvantatoare mai presus decat ritorii;
Bucura-te, judecatoare mai aleasa decat alti judecatori;
Bucura-te, biruitoare nerusinata in sfaturi si povatuiri;
Bucura-te, lumina care faci sa se plece privirile neintelepte;
Bucura-te, comoara tuturor cunostintelor;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

Condacul 3:

Ratacirile mustrand si de idoli ne voind a crede ca acele chipuri turnate si cioplite de maini omenesti ar putea fi facatorii cerului, ai pamantului si a toata faptura, fost-ai luminata cu darul Duhului Sfant sa cunosti Dumnezeirea cea adevarata si pururea vesnica si cu smerenie ai cantat Ei: Aliluia!

Icosul 3:

Invatatii adunati prin indemnul tatalui tau ca sa te scoata din credinta in care erai, vazandu-te lepadand idolii, au cerut a te infatisa lor. Tu insa, intrand in vorba cu cel mai invatat, dupa o indelunga disputa, l-ai facut sa nu mai stie ce sa raspunda decit a grai:

Bucura-te, inchinatoarea dreptei credinte;
Bucura-te, deslusirea adevaratei religii;
Bucura-te, lumina celor cufundati in eresuri;
Bucura-te, povatuitoarea celor rataciti;
Bucura-te, arma bunei vointe;
Bucura-te, caderea inselaciunii idolilor;
Bucura-te, dovada neputintei lor;
Bucura-te, ca esti vrednica de toata cinstirea;
Bucura-te, ca prin intelepciunea ta ai gonit ratacirea;
Bucura-te, caci cu dar ai fost daruita de Cel Preainalt;
Bucura-te, cunostinta Sfinteniei ceresti;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

Condacul 4:

Gurile ereticilor ce huleau mai inainte Biserica lui Hristos s-au deschis atunci pentru intaia oara spre a binecuvanta prin glasul tau fecioresc, urand capistile idolesti si zicand ca unul este Dumnezeu si Lui se cuvine cantare: Aliluia!

Icosul 4:

Hranind in sineti din pruncie darul credintei lui Hristos, Ecaterina, nu te-ai putut impaca cu obiceiurile paganesti ale parintilor tai, ca petrecand in Sfintenie, fara a fi inca luminata cu Sfantul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai si te inchinai in taina lui Hristos; pentru aceasta-ti cantam:

Bucura-te, mucenita preamarita;
Bucura-te, mireasa preacinstita;
Bucura-te, patimitoare nebiruita;
Bucura-te, podoaba Bisericii;
Bucura-te, cuvantatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, slujitoarea Ortodoxiei;
Bucura-te, cununa invataturii;
Bucura-te, lauda Alexandriei;
Bucura-te, aparatoarea acelei cetati;
Bucura-te, comoara minunilor;
Bucura-te, mustratoarea imparatului Maxentiu;
Bucura-te, luminatoarea imparatesei lui;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

Condacul 5:

Inima lui Constantin, tatal tau, foarte s-a intristat auzindu-te pe tine, fiica lui, una la parinti si asa de frumoasa precum erai, lepadand multimea zeilor la care se inchina si propovaduind un Dumnezeu necunoscut lui. Pentru aceasta a voit sa cerceteze credinta ta prin cei mai invatati dascali de atunci. Cat insa i-a fost de mare nedumerirea cand a vazut si pe aceia induplecati de cuvintele tale si cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5:

Judecatorii nedrepti, afland trecerea ta din inchinatoare la idoli la credinta lui Hristos, te-au hotarat pedepsei; si rabdand chinurile cele mai amare pana la moarte, cu marire te-ai preamarit, laudand numele Domnului nostru Iisus Hristos si al Preacuratei Fecioare Maicii Sale, Care ti s-au aratat tie in vedenie; iar noi laudand taria credintei tale, iti graim:

Bucura-te, defaimatoarea judecatorilor tirani;
Bucura-te, mustratoarea ratacirii;
Bucura-te, ca in popor te-ai facut stralucitoare;
Bucura-te, ca chinurile tale pe dansii ii ardeau;
Bucura-te, ca nadejdea mantuirii pe tine te veselea;
Bucura-te, caci cu rabdarea mai mult i-ai otravit;
Bucura-te, ca din dragostea ta catre Dumnezeu n-ai simtit suferintele;
Bucura-te, ca vorbele tale ii faceau sa amuteasca;
Bucura-te, ca nepriceperea lor nu putea sa te opreasca;
Bucura-te, ca indraznind ai iesit biruitoare;
Bucura-te, ca suferind te-ai facut vindecatoare;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

Condacul 6:

Cantare de multumire iti aducem tie noi, smeritii, caci cu mare dar ne-ai invrednicit pe noi jertfindu-te pe tine insati pentru dragostea dreptei credinte. Primeste dar, Mucenita, aceasta rugaciune si ne da vindecare neputintelor in tot cursul vietii noastre, pentru ca dimpreuna cu tine sa binecuvantam pe Dumnezeu, cantand Lui: Aliluia!

Icosul 6:

Cei mai multi de o suta de invatati care stateau de fata si ascultau cuvintele prin care explicai Evanghelia lui Hristos, luminandu-se de Duhul Sfant, s-au crestinat, iar imparatul, ingrozindu-se de aceasta minune, a poruncit sa-i arda, ca sa nu mai raspandeasca credinta crestina prin locurile de unde erau ei si asa s-a preamarit multimea aceea de invatati si-ti canta tie asa:

Bucura-te, Ecaterina, de necazuri izbavitoare;
Bucura-te, invatata, de lumina datatoare;
Bucura-te, laudata si de daruri aducatoare;
Bucura-te, frumusete tuturor covarsitoare;
Bucura-te, bunatate de nimic ingrijorata;
Bucura-te, ostasita de viteji biruitoare;
Bucura-te, mult vestita si de chinuri rabdatoare;
Bucura-te, laudata de cantari rasunatoare;
Bucura-te, mucenita de minuni izvoratoare;
Bucura-te, lacramioara prea frumos mirositoare;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

Condacul 7:

Soborul ingeresc, vazand ceata mucenicilor in vapaie arzand, cu cantari a primit-o; si pe tine, Ecaterina, ca pe o urmatoare a lor cu dar te-a invrednicit a suferi chinurile cele mai ingrozitoare; pentru care pomenirea ta in veci a ramas folositoare celor ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7:

Toata faptura s-a minunat de rabdarea cea multa pe care ai aratat-o, ramanand neclintita in hotaririle credintei si marturisind ca unul este Dumnezeu Tatal si Fiul si Sfantul Duh, Treimea una si nedespartita, si te inchini Ei; iar noi ne bucuram, laudandu-te:

Bucura-te, propovaduitoare a Tatalui ceresc;
Bucura-te, inchinatoare a Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu;
Bucura-te, cinstitoare a Duhului Sfant;
Bucura-te, marturisitoare a Treimii Celei de o fiinta;
Bucura-te, purtatoare in credinta a Sfintei Cruci;
Bucura-te, urmatoare, a patimilor lui Hristos;
Bucura-te, binetalcuitoare a Sfintei Evanghelii;
Bucura-te, primitoare a botezului lui Dumnezeu;
Bucura-te, ascultatoare a Maicii lui Dumnezeu;
Bucura-te, inchinatoare a Bisericii Ortodoxe;
Bucura-te, vietuitoare impreuna cu puterile ceresti;
Bucura-te, vrednica pazitoare a crestinilor;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

Condacul 8:

Iubita ai fost de Mirele tau cel ceresc, prealaudata Ecaterina, ca te-ai impodobit cu toata frumusetea trupeasca si sufleteasca; inca si vas preaales te-a facut spre intarirea credintei tale, cu care multi necredinciosi s-au luminat si s-au invatat a canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8:

Vindeca ranile sufletelor noastre, Mare Mucenita, ca greu patimim, si te roaga pentru noi Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, sa ne izbaveasca de ispitele ei de primejdiile cu care vrajmasul ne ingrozeste; pentru aceasta, stiindu-te pe tine grabnica aparatoare de vrajmasi iti cantam:

Bucura-te, ca prin rugaciunile tale ne izbavesti de vrajmasi;
Bucura-te, izbavitoare grabnica de primejdii;
Bucura-te, feritoare de otrava;
Bucura-te, vindecatoare de venin;
Bucura-te, preaaleasa izbavitoare de farmece;
Bucura-te, gonitoare de naluciri;
Bucura-te, risipitoare de eresuri;
Bucura-te, pazitoare tare de napasta;
Bucura-te, indreptatoare a traiului rau in casnicie;
Bucura-te, ceea ce impaci pe cei invrajbiti;
Bucura-te, ca esti in necazuri ajutatoare;
Bucura-te, ca dai celor bolnavi vindecare;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

Condacul 9:

Ca o ramura de finic te-ai dat Mantuitorului, impodobind Biserica cu biruintele tale cele mai presus de fire si cu sangele tau cel feciorelnic ai spalat ocara de deasupra celor ce se osteneau pentru dansa; ca s-au rusinat prigonitorii vazand marirea minunilor tale si au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9:

Pamantul s-a umplut de buna mireasma, primindu-ti trupul la el, si cerul s-a veselit, vazand duhul tau ridicindu-se la dansul de catre puterile ingeresti. Pentru aceasta slavita lucrare a tainei lui Dumnezeu toti credinciosii te lauda, cantand pentru tine asa:

Bucura-te, ajutatoare a fecioarelor intelepte;
Bucura-te, mangaietoare a vaduvelor necajite;
Bucura-te, izbavitoare a copiilor sarmani;
Bucura-te, ajutatoare a celor in primejdii;
Bucura-te, folositoare a celor fara de ajutor;
Bucura-te, izbavitoare a femeilor cu grele nasteri;
Bucura-te, vindecatoare a patimitorilor din nastere;
Bucura-te, intaritoare a pruncilor slabi;
Bucura-te, hranitoare a orfanilor saraci;
Bucura-te, ocrotitoare a celor cu mintea tulburata;
Bucura-te, vindecatoare a celor cazuti in boala grea;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

Condacul 10:

Facerilor de bine ale tale nu suntem vrednici a multumi, Ecaterina, pentru ca nici o sarguinta n-am pus care sa ne apropie de dragostea lui Dumnezeu si nici un bine n-am lucrat pentru aproapele nostru, care sa ne aduca indurare, ci tu, ca buna si blanda ce esti, roaga-te lui Dumnezeu sa ne ierte nesocotinta si pacatele noastre si sa primeasca acest cuvant de smerenie: Aliluia!

Icosul 10:

Ispitele cele fara de numar ale vicleanului diavol le cunosti, Sfanta, pentru ca, trup purtand si ispitita fiind, ai ramas biruitoare. Iar noi cei ce suntem invaluiti in ispite ca niste neputinciosi facem rugaciune sa ne intaresti cu puterea ta, ca sa venim la pocainta si sa dobandim iertarea gresealelor noastre laudandu-te:

Bucura-te, smerenie inalta;
Bucura-te, podoaba prealaudata;
Bucura-te, vistierie nedesertata;
Bucura-te, indurare nestramutata;
Bucura-te, blandete neschimbata;
Bucura-te, lumina neinserata;
Bucura-te, dragoste nevinovata;
Bucura-te, rabdare neincetata;
Bucura-te, darnicie neasemanata;
Bucura-te, speranta nerusinata;
Bucura-te, vindecatoare binecuvantata;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

Condacul 11:

Fire mai presus de fire te-ai facut, Ecaterina, intarindu-te in credinta lui Hristos si slujind Facatorului a toate, iar nu fapturii; de la Care, luand darul tamaduirii si cununa ingereasca, de tine se cutremura duhurile necurate si le alungi pe ele de la tot sufletul crestinesc care aduce lui Dumnezeu cantarea de lauda: Aliluia!

Icosul 11:

Toata suflarea dreptcredinciosilor se veseleste astazi de praznuirea ta, Mucenita, ca din neamul paganesc si dintre inchinatorii de idoli cea mai invatata si inteleapta fecioara a venit la Biserica lui Hristos, suferind durerile rotii si alte nespuse chinuri de la poporul cel paganesc, pentru dragostea Mantuitorului lumii; pentru aceasta-ti cantam:

Bucura-te, biruitoarea paganilor;
Bucura-te, caderea obiceiurilor urate;
Bucura-te, luptatoare pentru Darurile Sfinte;
Bucura-te, surpatoarea capistelor idolesti;
Bucura-te, inchinatoarea icoanelor crestinesti;
Bucura-te, stavila rautatilor diavolesti;
Bucura-te, lauda cununei mucenicesti;
Bucura-te, care pe roata ai fost intinsa;
Bucura-te, care cu piroane ai fost impunsa;
Bucura-te, care de sabie ai murit;
Bucura-te, care cu marire te-ai preamarit;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

Condacul 12:

Iubitorilor de mucenici, cinstind pe preainteleapta Ecaterina, pentru ca aceasta in privelistea lumii pe Hristos a predicat, pe sarpele a calcat si mintea invatatilor eretici a rusinat, sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12:

Lupte intru chinuri, lupte pentru credinta ai dus cu caldura pentru Hristos, Mirele tau, Ecaterina, ceea ce prin intelepciunea ta ai luminat ca o buna cuvantatoare; pentru aceasta-ti cantam:

Bucura-te, pazitoare Sfanta a canoanelor sobornicesti;
Bucura-te, urmatoare calda a legilor bisericesti;
Bucura-te, vrednica propovaduitoare a apostoliei;
Bucura-te, prigonitoare neimpacata a pacatelor;
Bucura-te, aspra indemnatoare a smereniei pustnicesti;
Bucura-te, cea mai iscusita cuvantatoare a cantarii ceresti;
Bucura-te, neobosita rugatoare a slujitorilor cucernici;
Bucura-te, buna ajutatoare a credinciosilor cinstitori de Dumnezeu;
Bucura-te, margaritar de mare pret al imparatiei ceresti;
Bucura-te, piatra scumpa a Bisericii crestinesti;
Bucura-te, grabnica izbavire a celor cuprinsi de suparari;
Bucura-te, vindecatoare tare a celor plini de rani si dureri;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

Inteleapta si frumoasa Ecaterina, vrednica Mucenita a lui Hristos, primeste aceasta putina rugaciune a noastra si te roaga pentru noi sa ne daruiasca bunul Dumnezeu iertare pacatelor, pace, sanatate si ajutor in toate cele bune, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1:

Imparatesei si Maicii lui Dumnezeu, preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai aratat vrednica de dragoste, inteleapta Ecaterina, caci cu Dubul Sfant umbrindu-te, ai lepadat de la tine toata dorirea pamanteasca si te-ai logodit cu Mirele tau cel ceresc spre a capata viata nemuritoare; pentru aceasta cantam:

Bucura-te, porumbita cuvantatoare;
Bucura-te, dulce privighetoare;
Bucura-te, frumusete netrecatoare;
Bucura-te, mielusea incantatoare;
Bucura-te, minte inalta;
Bucura-te, tanara prea invatata;
Bucura-te, fecioara blanda si inteleapta;
Bucura-te, inima tare si neintinata;
Bucura-te, lauda invatatilor;
Bucura-te, dulceata maicilor;
Bucura-te, mangaierea saracilor;
Bucura-te, aparatoarea batranilor;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

si Condacul 1:

Vrednicei de lauda mucenitei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu si cu invatatura ei cea preainalta a uimit stiinta invatatilor de atunci si a intrecut limba ritorilor pagani prin buna ei cuvantare, sa-i aducem multumire de biruinita, ca prin ale ei rugaciuni sa ne izbavim de ispitele vrajmasilor si sa-i cantam: Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!

 

"Teolipt vorbeşte de o rugăciune făcută numai cu buzele, neînsoţită de cugetare, apoi de o rugăciune însoţită de cugetare, dar care rămâne la înţelesul logic al cuvintelor şi, în sfârşit, o rugăciune în care mintea însăşi se cufundă în experienţa prezenţei lui Dumnezeu. El face distincţia între cugetarea care se reduce la înţelesul strict raţional al cuvintelor şi cea care experiază prezenţa lui Dumnezeu ca persoană, prin conştiinţa păcătoşeniei şi pocăinţa neîncetată. „Nu cumva, socotind că te rogi să umbli departe de rugăciune... Aceasta se întâmplă la cântarea cu gura când mintea e purtată în altă parte şi e împărţită între patimi şi lucruri încât se întinează şi înţelesul cântării. Dar aceasta se întâmplă şi cugetării. Căci adeseori, străbătând aceasta, cuvintele rugăciunii mintea nu o însoţeşte şi nu se aţinteşte spre Dumnezeu, cu Care se face convorbirea rugăciunii, ci e abătută pe furiş de anumite gânduri. Atunci cugetarea spune din obişnuinţă cuvintele, iar mintea lunecă de la cunoştinţa lui Dumnezeu... Iar nefiind de faţă cunoştinţa în rugăciune şi cel ce se roagă neînfăţişându-se Celui Căruia I se roagă, cum se va îndulci sufletul?“ (p. 51).

Tata din Ceruri, te rog sa-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ii iubesc, si pe cei care citesc aceasta rugaciune chiar in acest moment.

Arata-le Tu o noua imagine a dragostei si puterii Tale nemarginite. Duhule Sfant, te rog sa-i ajuti , chiar din acest moment. Acolo unde exista durere, te rog sa le daruiesti pacea si mila Ta.

Acolo unde exista indoiala, te rog sa le inspiri o incredere innoita prin Harul Tau. Unde exista o nevoie, te rog sa le-o implinesti.
Binecuvinteaza-le Tu caminul, familia, munca, da-le Intelepciune si Lumina in viata lor.
Binecuvanteaza-i cand pleaca si cand se intorc acasa, mergi inaintea lor si deschide-le calea.
Calauzeste-i si ocroteste-i clipa de clipa in toata viata lor. Iarta-le lor pacatele facute cu voie sau fara de voie, cu stiinta, din nestiinta sau pe cele pe care nu si le amintesc.Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfinta, In Numele Fiului Tau, Iisus Cristos.
Doamne Tata, Fiule si Duhule Sfint, iti multumesc ca tu vei face mai mult decit iti pot eu cere.

Amin!
 

"

Multumim Tie,Doamne,Dumnezeul nostru,pentru toate facerile Tale de bine,pe care ni le-ai aratat noua,nevrednicilor,din varsta cea dintai,pana intru aceasta de acum,pentru care le stim si pentru care nu le stim,pentru cele aratate si pentru cele nearatate ,ce ni s-au facut noua,cu lucrul si cu cuvantul.Cel ce ne-ai iubit pana intru atat,incat si pe Insusi Fiul Tau,Cel Unul-Nascut,L-ai dat pentru noi,invredniceste-ne ca si noi sa ne facem vrednici de dragostea Ta !Da-ne intelepciune prin cuvantul Tau si prin frica Ta insufla-ne tarie,cu puterea cea de la Tine !Si orice am gresit,cu voie sau fara de voie,iarta-ne si nu ni le socoti! Pazeste sufletul nostru sfant si-l pune inaintea divanului Tau,avand stiinta curata si sfarsit vrednic de iubirea de oameni a Ta.Adu-ti aminte,Doamne,de toti cei ce cheama intru adevar numele Tau,de toti cei ce ne voiesc binele si de toti cei ce ne voiesc raul,ca toti suntem oameni si desartaciune e tot omul.Si ne rugam Tie,Doamne, daruieste-ne marea mila a milostivirii Tale.