“Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere” Isaia 54:17

Dacă ai putea vorbi cu cei trei tineri iudei despre experienţa lor cu Domnul din cuptorul cu foc, probabil ei ar descrie-o astfel: focul era peste tot. Hainele ne-au luat foc şi totuşi, în mod ui­mitor, pielea noastră a rămas neatinsă. Nu ştiam ce se întâmplă. Apoi ceva s-a mişcat în cenuşă; nu eram singuri. Deodată, din fum a apărut o persoană strălucitoare, scânteietoare! Nu I-am cunoscut numele: nu ni l-a spus niciodată. Nu a spus niciodată nimic. Dar ştiind că este acolo cu noi, ne-am liniştit. Prezenţa Lui ne-a protejat în mijlocul crizei. Nu vrem să spunem că focul s-a stins sau că nu a mai fost la fel de cald. Nu, focul încă ardea, dar puterea focului a fost eclip­sată de strălucirea prezenţei Lui. Nu L-am mai văzut de atunci; El a apărut numai când am avut nevoie de El. Totuşi, un lucru e sigur, privind în urmă, suntem bucuroşi că am scăpat de prezenţa regelui cel rău şi am ajuns în prezenţa Celui Neprihănit! În prezenţa Lui am învăţat că “orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere: si pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului”.

Treci astăzi printr-o încercare de foc? Dacă e aşa, nu eşti singur - Dumnezeu este cu tine! Fii plin de curaj! Când te va scăpa, îl vei cunoaşte mai bine. te vei încrede mai mult în El si vei avea ceva de spus, iar ceilalţi te vor asculta.

“Rămâneţi în dragostea Mea” loan 15:9

Pentru a te simţi ca acasă în dragostea lui Dumnezeu, şi pentru a se simţi Dumnezeu acasă în viaţa moastră trebuie:

• Să-I dăm Lui prima parte a zilei. Psalmistul a scris: “îmi tânjeşte trupul după Tine” (Psalmul 63:1). Dacă nu înveţi să-l dai lui Dumnezeu prima parte a zilei nu vei reuşi să ajungi la o relaţie mai profundă cu El. Trebuie să pui deoparte un timp şi un loc anume în fiecare dimineaţă pentru a putea citi şi scrie conforta­bil, pentru a putea medita, studia, vorbi cu Dumnezeu cu voce tare, şi da, pentru a plânge dacă trebuie.
• Să te bucuri de fiecare Cuvânt al Lui pentru tine. Primeşte ceea ce spune El ca pe o hrană, ca pe o comoară, ca pe o scrisoare de dragoste. Nu uita că citeşti pentru a te întâlni cu cineva. Scopul tău nu este informaţia, ci apropierea. Opreşte-te şi cântăreşte ce ai citit. Lasă Cuvântul să pătrundă în adâncul fiinţei tale şi aşteaptă-L să interacţioneze cu tine. El o va face!
• Să vorbeşti şi să asculţi o persoană, nu o forţă invizibilă. Noi îl tratăm pe Dumnezeu de parcă ar fi o forţă mistică “de undeva”. Nu, El doreşte să vorbeşti cu El cum ai vorbi cu un prieten; să-ţi asculte cererile. îngrijorările şi mulţumirile. Riscă să fii onest şi aşteaptă răspunsul Său în schimb. Pune-ţi timp deoparte pentru a sta liniştit înaintea Lui. Stai acolo până te “conectezi” la El.
• Să scrii gândurile şi impresiile tale; nu un jurnal sau o încercare de a scrie literatură, ci o evidenţă a umblării tale cu Dumnezeu. Împărtăşeşte-I îngrijorările tale. Cere-I înţelepciune. Lasă cererile tale scrise până vei primi călăuzire. Ţine o evidenţă a răspunsurilor Lui. Aceste practici simple se numesc “discipline” deoarece ele necesită efort – dar răsplata merită.

În aceaşi zi seara, Isus le-a zis: “Să trecem în partea cealaltă.” Marcu 4.35

 Chiar dacă urmăm porunca lui Hristos, nu trebuie să ne aşteptăm să scăpăm de furtună. În acest pasaj din Scriptură, ucenicii ascultau de porunca Lui, şi totuşi au dat peste o furtună foarte violentă şi au fost în mare pericol să se înece. În strâmtorarea lor, au strigat după ajutorul lui Hristos.

Hristos poate să întârzie să vină la noi în timpul necazului nostru, dar este doar pentru a încerca şi a întări credinţa noastră. Scopul Său este şi ca rugăciunile noastre să fie mai puternice, dorinţa noastră de eliberare să fie mai mare, şi când în sfârşit vine eliberarea, noi s-o apreciem mai deplin.

Mustrându-i cu blândeţe pe ucenicii Săi, Hristos i-a întrebat: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?“ (Marcu 4:40). De fapt, El vroia să spună: „De ce n-aţi înfruntat furtuna victorioşi şi n-aţi strigat către vântul care vuia şi către valurile care se rostogoleau: «Nu ne puteţi face nici un rău, pentru că Hristos, puternicul Salvator, este la bord»?“

Bineînţeles că este mult mai uşor să te încrezi în Dumnezeu când soarele străluceşte decât să te încrezi în El când se dezlănţuie furtuna în jurul tău. Totuşi, nu vom cunoaşte niciodată adevăratul nivel al credinţei noastre până nu este testată într-o furtună puternică, şi de aceea Salvatorul nostru este la bord.

Dacă vei fi vreodată întărit „în Domnul şi în puterea tăriei Lui“ (Efeseni 6:10), tăria ta se va naşte în timpul unei furtuni.

“Cu Hristos în corabia mea, zâmbesc furtunii!”

Craciunul

Craciunul este marea zi a nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, fiind sarbatorita de toti crestinii pe data de 25 decembrie a fiecarui an. Acum mai bine de doua mii de ani, Fecioara Maria, prin puterea Duhului Sfant, a nascut in Bethleemul Iudeii pe Pruncul Iisus, intr-o iesle saraca. Atunci, cei trei magi de la Rasarit au vazut o stea luminoasa pe cer si, strabatand cale lunga pentru a o urma, au ajuns la Bethleem, aducandu-I Mantuitorului, in dar, aur, smirna si tamaie.

Sarbatoarea Craciunului a reprezentat dintotdeauna un prilej de bucurie pentru crestini, si mai ales pentru copii, care asteapta cu nerabdare, an de an, zilele in care merg sa colinde, impodobesc bradul, se duc la biserica si, in fine, dupa un post lung care incepe la mijlocul lunii noiembrie, se bucura de Nasterea Domnului, la o masa imbelsugata de familie, in mijlocul celor dragi.

Craciunul a fost stabilit ca sarbatoare oficiala in anul 325 de primul imparat roman crestin, Constantin cel Mare, fixandu-se atunci ziua de 25 decembrie. In anul 354, Liberius, episcopul Romei, a reconfirmat oficial aceeasi data pentru sarbatoarea Nasterii Domnului.

Dar de ce abia in secolul IV a fost reglementata sarbatorirea acestui mare eveniment? Oare primii crestini nu stiau cand s-a nascut Mantuitorul? Trebuie sa spunem ca, la romani, sfarsitul lunii decembrie coincidea cu serbarile date in cinstea zeului Saturn, numite saturnalii. Acestea reprezentau o forma de venerare a soarelui, a luminii ce biruia intunericul - obicei adus din Orient, mai precis din Siria. Unii episcopi au propus ca Nasterea Domnului sa se sarbatoreasca tot in aceeasi perioada (17 - 24 decembrie), insa obiceiul nu s-a generalizat pana in veacul al IV-lea al erei crestine, nestiindu-se cu siguranta care ar trebui sa fie data corecta. Uneori, Craciunul era sarbatorit in septembrie, alteori in martie. Chiar dupa fixarea datei de 25 decembrie, a mai trecut inca destul de multa vreme pana ce aceasta sa fie adoptata de toti crestinii.

Datorita diferentelor calendaristice (stil nou si stil vechi), o buna parte dintre ortodocsi au serbat multa vreme Craciunul in luna ianuarie. Chiar si in zilele noasre, rusii au pastrat acest obicei.

In tarile Europei occidentale, protestantii au interzis in anumite epoci serbarea Craciunului si cultul sfintilor. De exemplu, Oliver Cromwell a interzis in Anglia aceasta sarbatoare intre anii 1649 si 1660. Abia in secolul XIX, Craciunul a devenit cu adevarat o serbare populara. In 1834, cartea lui Charles Dickens, Un colind de Craciun, aparuta cu o saptamana inaintea acestei sarbatori, a cunoscut un mare succes. Deja, Craciunul castigase o popularitate uriasa. In Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a declarat Craciunul sarbatoare legala, in 1836.

Cel mai celebru personaj legat de aceasta sarbatoare este, fara indoiala, Mos Craciun. Trebuie sa stiti ca si el a aparut, in forma in care il cunoastem noi astazi, tot prin secolul XIX. Mos Craciun arata ca un batran bun si bland, cu barba alba, care aduce daruri copiilor cuminti. Figura sa a fost inspirata de aceea a lui Mos Nicolae, si chiar numele sau american, Santa Claus, este pronuntia engleza a numelui danez al Sfantului Nicolae: Sinter Klaas. Britanicii ii spun Father Christmas, iar francezii il numesc Pere Noel. Este interesant sa mentionam ca la noi in tara, in timpul regimului comunist, Mos Craciun a devenit „Mos Gerila” si s-a incercat desprinderea sa de sarbatoarea crestina a Craciunului. Insa Mosul nu se da batut asa, cu una, cu doua…

Imaginea lui Mos Craciun, asa cum il stim noi astazi, se datoreste desenatorului american Thomas Nast, care l-a creat in 1860. In 1885, Nast il deseneaza din nou pe Mos Craciun, care vine tocmai de la Polul Nord, unde se pare ca ar locui, pana in Statele Unite, pentru a aduce daruri copiilor. Trebuie sa stiti ca Mosul locuieste de fapt in Laponia (Finlanda), caci la Polul Nord nu sunt reni, iar batranelul are nevoie de reni pentru a-i trage sania incarcata cu daruri. Cel mai celebru ren al sau este Rudolf, care este si conducatorul celorlalti opt. Stiti cum ii cheama? Vixen, Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder si Prancer - acestea fiind numele care le-au fost date de poetul si profesorul american de teologie Clement Clark Moore. Ei pot zbura, caci Mos Craciun intra in case de obicei pe horn. El are un sac mare, incarcat cu jucarii, pe care le face cadou copiilor. Si nu exista copil care sa nu merite un dar de Craciun!

De sarbatoarea Nasterii Domnului sunt legate o multime de obiceiuri frumoase. La noi, in Romania, copiii merg in Ajun cu colindul, din casa in casa, si primesc, intr-o traistuta pe care o poarta cu ei special in acest scop, mere, nuci, covrigi, portocale si banuti. Cele mai cunoscute colinde sunt: „Cu Mos Ajunul”, „Florile dalbe”, „Steaua”, „Capra” si cate altele! Copiii care merg cu „Steaua” isi confectioneaza o stea mare din lemn, impodobita cu hartie colorata si cu crengute de brad sau vasc, in mijlocul careia se afla de obicei si o iconita ce o infatiseaza pe Maica Domnului cu Pruncul. Ea aminteste de steaua care s-a aratat celor trei magi de la Rasarit, care s-au luat dupa ea si au ajuns la Bethleem, tocmai la nasterea Mantuitorului in ieslea cea saraca.

Catolicii au obiceiul sa confectioneze iesle mici, ca niste jucarii, in care se gasesc figurine ce-i infatiseaza pe Maica Domnului, fericitul Iosif, Pruncul Iisus, cei trei magi, pe ingeri si pe animalele din staul, care au incalzit cu rasuflarea lor pe noul nascut. Aceste iesle sunt asezate langa bradul de Craciun.

Si obiceiul de a se impodobi bradul este de data relativ recenta si provine din tarile germanice. Acesta isi are obarsia in vechile credinte pagane, care spuneau ca bradul vesnic verde este un simbol al vietii. De exemplu, egiptenii din Antichitate isi decorau casele cu frunze de palmier in cea mai scurta zi a anului, in luna decembrie. Romanii faceau la fel in timpul saturnaliilor, folosind ramuri de brad, iar preotii druizi impodobeau stejarii cu mere aurii. Obiceiul crestin al impodobirii bradului a fost atestat intaia oara in Lituania, in 1510, desi se spune ca Martin Luther a fost primul care a impodobit un brad de Craciun cu lumanari aprinse, pentru a le arata copiilor cum stralucesc stelele in noptile foarte frumoase.

In 1601, un calator care poposea la Strasbourg (pe vremea aceea, oras german) in preajma Craciunului scria ca bradul era impodobit cu flori multicolore de hartie, napolitane si bete de zahar ars aurii, rasucite.

In America, obiceiul pomului de Craciun a fost introdus de colonistii germani, in secolul XIX. In Anglia, printul Albert, care era de origine germana, sotul reginei Victoria, a impodobit primul brad de Craciun la castelul Windsor. Obiceiul a fost preluat apoi de englezi si raspandit nu numai in Marea Britanie, ci si in colonii.

Pentru germani, bradul are o semnificatie speciala. Dupa ce il impodobesc si aprind lumanarile, intreaga familie se aduna in jurul acestuia si canta frumosul si celebrul colind „O Tannenbaum!” (O, brad frumos!). La inceput, bradul era impodobit cu mere, dulciuri si nuci imbracate in hartie poleita. Globurile au aparut ceva mai tarziu, si fabricarea lor a luat o amploare tot mai mare. Astazi se produc globuri de diferite marimi, forme si culori. In varful bradului se pune de obicei o stea, pentru a ne aminti de steaua vazuta de cei trei magi. Si lumanarelele au fost cu timpul inlocuite cu beculete electrice. Prima ghirlanda din astfel de beculete a fost aprinsa in America de Edward Johnson, un coleg al celebrului Thomas Edison, inventatorul becului electric. Johnson a fabricat singur un sir de optzeci de beculete electrice, cu care a impodobit un brad de Craciun. Pe la 1890, beculetele electrice pentru pomul de Craciun se fabricau deja pe scara larga in America.

Nu putem uita nici mancarurile traditionale, care nu lipsesc din nici o casa cu ocazia acestei sarbatori. La noi, romanii, traditia cere ca purcelul sa se taie cu cateva zile inaintea Craciunului, mai precis de Ignat, pe 20 decembrie. Gospodinele pregatesc tot felul de bunatati, intre care la loc de cinste se afla sarmalele, caltabosii, toba, lebarul, carnaciorii si friptura. La toate acestea se bea de obicei vin rosu, uneori fiert. Americanii prefera friptura de curcan, la masa adunandu-se intreaga familie.

De Craciun nimeni nu trebuie sa fie suparat, ci toti sa ne bucuram de Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos!

Cele mai periculoase 10 tari in care sa fii crestin

window.onload=initAll;

Foto: lovendal document.getElementById('caption_news_image').innerHTML = 'Foto: lovendal';

 

Crestinismul este una din religiile cele mai raspandite din lume, dar exista multe locuri, unde crestinii sunt persecutati, torturati si chiar omorati pentru credinta lor, potrivit

.

Adesea se intampla acest lucru, din cauza politicii guvernamentale sau religioase din aceste tari. In cele ce urmeaza va prezentam cele mai periculoase 10 tari pentru crestini, conform listei intocmite de Open Doors World.

Populatia: 20 de milioane de

; Crestini: 400.000; Religia principala: Ateism.

Persecutia crestinilor din Coreea de Nord nu cunoaste margini si sa fii crestin acolo este considerata una dintre cele mai grave crime posibile.

Crestinii nord-coreeni trebuie sa-si ascunda credinta. Doar detinerea unei Biblii este un motiv pentru a fi executat sau deportat in lagarele de munca.

Populatia: 74,2 milioane de locuitori; Crestini: 450.000; Religia principala: Islamica.

Presiunea asupra bisericii crestine este foarte mare in Iran. Multi dintre cei 450.000 de crestini din societatea musulmana traiesc cu frica hartuirilor autoritatilor.

Populatia: 28,1 milioane de locuitori; Crestini: foarte putini. Religia principala: Islamica.

Crestinii din Afganistan se confrunta cu o presiune constanta din partea autoritatilor si a societatii. Credinciosii nu se intalnesc niciodata in public. Multi crestini au plecat pe ascuns, parasind tara.

Populatia: 25,7 milioane de locuitori; Crestini: 565.400; Religia principala: Islamica.

Nu exista nicio libertate religioasa in regatul islamic din Arabia Saudita. Adunarile publice non-musulmane sunt strict interzise, iar convertirea la crestinism este pedepsita cu moartea.

Credinciosilor crestini le este frica sa vorbeasca deschis despre credinta lor, chiar si cu familia.

Populatia: 9,1 milioane de locuitori; Crestini: foarte putini; Religia principala: Islamica.

Somalia nu are efectiv un guvern central din 1991. Este periculos pentru oricine sa traiasca acolo, insa este de doua ori mai periculos sa fii crestin.

Cel putin 15 crestini au fost ucisi de catre insurgentii islamisti Al-Shabaab in anul 2009, iar in 2010 au fost omorati altii 8. Putinii crestini sunt persecutati si trebuie sa practice credinta lor in secret.

Populatia: 311.000 de locuitori; Crestini: foarte putini; Religia principala: Islamica.

Toti cetatenii din Maldive trebuie sa fie musulmani, deoarece legea sharia interzice practicarea oricarei religii, cu exceptia islamului. Bisericile crestine sunt interzise, iar importul de literatura crestina este strict interzis.

Putinii crestini indigeni din Maldive sunt izolati unul de celalalt si sunt atent monitorizati de catre autoritati.

Populatia: 23,6 milioane de locuitori; Crestini: foarte putini; Religia principala: Islamica.

In Yemen, religia islamica este credinta de stat. Strainii au limitata libertatea religioasa, iar evanghelizarea de orice fel este strict interzisa. Yemenitii nu au voie sa paraseasca religia islamica, iar cei care se convertesc la crestinism se confrunta cu persecutii din partea autoritatilor.

Populatia: 30,7 milioane de locuitori; Crestini: 334.000; Religia principala: Islamica.

Uciderea crestinilor de la Mosul, inainte de alegerile din martie 2010, i-a facut pe acesti credinciosi sa-si paraseasca satele si sa se stabileasca in campia Ninive. Chiar si Papa Benedict al XVI-lea a facut un apel pentru siguranta crestinilor irakieni.

Populatia: 27,5 locuitori; Crestini: 208.600; Religia principala: Islamica.

Presiunea asupra crestinilor a crescut in ultimul an. Multe biserici crestine si-au pierdut dintre credinciosi si chiar cladirile. Crestinii convertiti recent si-au pierdut slujbele, au fost batuti si au fost alungati din casele lor.

Populatia: 6,4 milioane de locuitori; Crestini: 200.000; Religia principala: Budism.

Atitudinea Guvernului fata de crestini este ostila. Autoritatile din Laos, impreuna cu majoritatea societatii, vad crestinismul protestant ca o amenintare americana la adresa regimului comunist.

Bisericile nu-si pot desfasura activitatea liber, iar multi crestini suporta persecutii fizice si psihice, pentru a-si abandona credinta lor.

De la adanc, la inaltare



La început
mi s-a părut
imposibil de obţinut!...

Şi mereu mă întrebam,
de ce m-ar preocupa
greşelile, unuia şi ale altuia,
şi de ce nu, doar
numai starea mea?!

Dar, puterea intelectului
învăluit în teamă,
şi respectul
pentru demnitatea umană,
a împrumutat graţia divinului,
blajinătatea milostivului.

Prin trecerea
de la adânc, la înălţare,
spărgând zidul tăcerii
din a tainelor mistere,
am aflat un nou aşezământ,
dincolo de stele.

Cu privirea strălucitoare
printre culori de curcubeie,
am întrezărit adevărata Lumină
în interiorul Creaţiei Divină.

Şi, perele zidului, odată surpat,
Omul revine la starea cea dintâi,
un Înger Minunat.
 

ROADELE CELE DULCI ALE ASCULTARII

La un parinte batran a venit un tanar care i-a cerut sa-i fie ucenic. Dupa ce l-a refuzat de mai multe ori, pentru a-i incerca vointa si sinceritatea dorintei, cat si smerenia, parintele l-a primit. Vorbindu-i despre ascultare si puterea acesteia in dobandirea vietii celei inalte, parintele i-a cerut sa-i fagaduiasca ascultare deplina intru toate, iar mai apoi i-a randuit ucenicului un loc linistit spre petrecere.

Peste cateva zile, batranul a luat un toiag uscat, l-a infipt in pamant si i-a cerut tanarului sau ucenic sa-l ude zilnic, zicandu-i:

- In toate zilele sa-l uzi cu apa, pana ce va infrunzi si va face roade.

Fata de locul unde vietuiau ei, izvorul era atat de departe incat ucenicul trebuia sa plece dupa apa dis de dimineata, ca sa apuce sa se intoarca pana la lasatul serii. Timp de trei ani, ucenicul cel cu ascultare sfanta a facut ceea ce parintele sau ii ceruse, fara sa intrebe nimic, fara sa carteasca, fara sa oboseasca, si avand multa incredere in batranul sau.

Dupa trei ani, toiagul cel uscat al batranului a inmugurit, a inverzit si a facut roade.

Batranul, luand fructe din acel pom, a impartit fratilor, in biserica, zicand:

- Luati de mancati, fratilor, acesta este rodul cel dulce al ascultarii !
 

Cum se face că Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile tuturor oamenilor?

Poate deoarece nu toţi oamenii au o legătură personală cu El... Or fi ştiind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când. Cât despre cei care nu par să primească niciodată răspuns la
rugăciunile lor... probabil că lucrurile stau astfel din cauză că nu au o
relaţie personală cu Dumnezeu şi, mai mult, niciodată nu au primit de
la Dumnezeu iertarea completă pentru păcatele lor. Te întrebi ce
legătură are una cu alta?! Îţi explic imediat. „Nu, mâna Domnului nu
este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să
audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi
Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să
v-asculte!”³

Este destul de normal să simţim această despărţire de Dumnezeu. Ce se întâmplă de obicei când oamenii încep să-L roage ceva pe Dumnezeu? Îşi încep rugăciunea astfel: „Doamne, am mare nevoie să mă ajuţi cu problema
asta...” Apoi fac o pauză şi reiau: „Sunt conştient de faptul că nu
sunt o persoană perfectă... că, de fapt, nu am nici un drept să
Te rog acest lucru...” Iată, oamenii îşi dau seama că sunt păcătoşi...
şi îşi mai dau seama că nu doar ei îşi dau seama de acest lucru, ci şi
Dumnezeu! Şi atunci se gândesc: „Hei, pe cine caut eu să păcălesc?” Însă
ceea ce s-ar putea să nu ştie ei... este cum pot primi de la
Dumnezeu iertarea pentru toate păcatele. E posibil să nu ştie că pot
începe o relaţie cu Dumnezeu şi că atunci Dumnezeu îi va auzi... Va lua
aminte la rugăciunile lor.

Pe ce se bizuie rugăciunile noastre?

Mai întâi trebuie să ai o relaţie cu Dumnezeu. Închipuie-ţi că un student se duce la rectorul universităţii sale (pe care nici nu-l cunoaşte, de altfel) şi îl roagă să îl gireze pentru un împrumut bancar.
Ce şanse de reuşită ar avea? ZERO. (Bine, pornim de la premiza că
rectorul nu este un iresponsabil!) Dar dacă fiica rectorului şi-ar ruga
tatăl s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce?
Fiindcă se cunosc şi, mai mult chiar, au o relaţie. Relaţiile pe care le
avem cu ceilalţi schimbă totul.

Cum stau lucrurile cu Dumnezeu? Ei bine, când persoana respectivă este un copil al lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu o cunoaşte şi ia aminte la rugăciunile sale. Iisus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi
cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine... Oile Mele ascultă glasul
Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac
nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”⁴

Aşadar, Îl cunoşti pe Dumnezeu cu adevărat? Dar El te cunoaşte? Ai o relaţie cu El, care să îţi garanteze că ia aminte la rugăciunile tale? Sau pentru tine Dumnezeu este departe; există mai degrabă la nivel
teoretic decât practic? Dacă Dumnezeu este departe de tine sau dacă nu
eşti sigur(ă) că Îl cunoşti, citeşte aici cum poţi începe o relaţie cu
El chiar acum: Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.

Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?

Iisus Hristos le face o ofertă extrem de generoasă acelora care Îl cunosc cu adevărat şi se bizuie pe El: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”⁵
Sintagmele „a rămâne” în El şi „dacă rămân în voi cuvintele Mele”
înseamnă să ne ducem viaţa luându-L şi pe El în calcul, bizuindu-ne pe
El, ascultând ce are să ne spună. Atunci putem să-L rugăm orice dorim.
Iată o altă condiţie: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă
cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice
I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”⁶
Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (şi pe măsura
înţelepciunii, a sfinţeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.).

Ştii care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim că ştim ce vrea Dumnezeu... fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este foarte firesc! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un
singur „răspuns” potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit
de Dumnezeu. Şi atunci lucrurile se complică. Noi, oamenii, nu suntem
stâpâni pe timp şi nu ştim toate lucrurile. Noi deţinem doar anumite
informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o
anumită acţiune le va avea asupra situaţiei respective. Dar Dumnezeu ne
înţelege pe deplin situaţia. Numai El ştie ce efect va avea o anumită
acţiune asupra vieţii noastre sau în mersul istoriei. Iar scopurile Sale
s-ar putea să depăşească cu mult ideile noastre cele mai îndrăzneţe.
Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur şi simplu fiindcă
am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea.

Ce doreşte Dumnezeu să facă pentru noi?

Aş putea umple pagini întregi cu intenţiile lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte. Toată Biblia ne descrie ce fel de relaţie doreşte Dumnezeu să aibă cu noi şi ce fel de viaţă vrea să ne dăruiască. Iată mai jos
doar câteva exemple:

„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!”⁷ Ai auzit? „Domnul aşteaptă să Se
milostivească de tine.” „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite... El este
un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.”⁸ Domnul iubeşte pe
cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.”⁹

Şi totuşi, cea mai mare dovadă de dragoste şi de devotament pe care ne-a arătat-o Dumnezeu este aceasta, descrisă de Iisus: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”¹⁰
- adică exact ceea ce a făcut Isus pentru noi. Şi atunci: „Dacă
Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a
cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va
da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”¹¹

De ce unele rugăciuni nu sunt „ascultate”?

Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci?

Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”¹² Chiar dacă
situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este... Chiar atunci
când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să
rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că
Îl cunoaşte pe Dumnezeu.

„Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice
pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”¹³
Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema
respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă.
Probabil că orice persoană care-L urmează cu adevărat pe Hristos ar
putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu
se îmbunătăţeşte, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu
ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea.
Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se
înspăimânte.”¹⁴

În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare - să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”, după cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credinţă
oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Maşina
care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea
podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu
pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al
podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă
de la bun început.

În mod asemănător Dumnezeu ne cere să ne încredem în integritatea şi în caracterul Său... în îndurarea, în dragostea, în înţelepciunea Sa. El spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea
Mea.”¹⁵ „Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El,
vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”¹⁶

În concluzie... Cum să ne rugăm

Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi (adică ale acelora care L-au primit în viaţa lor şi caută să-L urmeze). El ne roagă să aducem în rugăciune orice ne preocupă şi El se va ocupa de problema respectivă
cât mai bine, potrivit voii Sale. Când ne confruntăm cu dificultăţi,
trebuie să ne aruncăm îngrijorările asupra Sa şi vom primi pace de la
El, în ciuda situaţiei neprielnice. Credinţa şi nădejdea noastră se
bizuie pe caracterul lui Dumnezeu: cu cât Îl cunoaştem mai bine, cu atât
ne putem încrede mai mult în El.

Dacă doreşti detalii despre caracterul lui Dumnezeu, te rog să citeşti articolul „Cine este Dumnezeu?” sau alte articole de pe acest site. Motivul pentru care ne rugăm este acela că ne încredem în
caracterul lui Dumnezeu. Iar prima rugăciune la care ia aminte Dumnezeu
este rugăciunea prin care începi o relaţie cu El.