FELIX DUBNEAC Monah basarabean pe pământ american
Unchiul Felix permanent purta cu resemnare o cruce grea. Era imobilizat într-un cărucior cu rotile. Venise în America în anul 1968. Viaţa lui a cunoscut numeroase exiluri şi privări de libertate. Născut în s.Voloave, Soroca (recent R.Moldova) în anul 1912, a făcut parte dintr-un grup de călugări basarabeni care s-au refugiat în România din pricina prigoanei comuniste. A vieţuit în câteva mănăstiri, slujind la afântul altar şi pictând icoane în timpul liber ori aşternând pe hârtie trăiri şi gânduri înalte. La Mănăstirea Cernica a urmat cursurile Seminarului monahal de opt ani şi apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti. Printre colegii de studii s-au numărat fericitul întru pomenire patriarh Teoctist, arhiepiscopii Gherasim Cristea şi Eftimie Luca, ori arhimandriţii Sofian Boghiu şi Grigorie Băbuş.
Către sfârşitul vieţii, după foarte mulţi ani de înstrăinare, s-a întâlnit în Canada cu fostul său coleg, patriarhul Teoctist, despre care ne-a povestit, cu mare bucurie, amintiri preţioase din vremea tinereţii lor. Arhimandritul Sofian Boghiu, într-un interviu publicat în „Vestitorul Ortodoxiei Româneşti“ în iunie 1996, mărturiseşte: „...În iunie 1958 am fost arestaţi şi noi, care activasem în cadrul Rugului Aprins. Mă aflam la Mănăstirea Ghighiu, de lângă Ploieşti, pe schelă, cu un grup de călugări şi fraţi, pictând, în frescă, biserica din cimitirul mănăstirii. Am fost arestat împreună cu părintele Felix Dubneac, membru şi el al Rugului Aprins. La finele anului 1945 la Antim ia naştere mişcarea „Rugul Aprins”, axată pe spiritualitatea isihastă a rugăciunii inimii. Sufletul acestei mişcări este părintele Daniil (Sandu) Tudor, însă părintele spiritual, Bătrânul, este un călugăr rus, Ivan Kulîghin, venit de la Mânăstirea Optina, fugit din calea prigoanei comuniste, un monah care gustase din taina rugăciunii neîncetate. În sălile mari al palatului sinodal, devenite neîncăpătoare, aveau loc conferinţe şi dialoguri la care participau preoţi, călugări, studenţi, intelectuali, profesori universitari sau simpli credincioşi. Temele se întâlneau în acelaşi punct al rugăciunii lui Iisus, al comuniunii cu Duhul Sfânt. Autorităţile comuniste nu au permis, însă, existenţa unei astfel de lucrări. În 1949 are loc procesul „Rugului Aprins” în care sunt condamnaţi la ani grei de închisoare susţinătorii mişcării: părinţii Daniil Tudor, Adrian Făgeţeanu, Roman Braga, Felix Dubneac, Sofian Boghiu, poeţii Vasile Voiculescu şi Paul Sterian, compozitorul Paul Constantinescu, profesorul Alexandru Mironescu.Ancheta a durat câteva luni. Abia la procesul de la Tribunalul Militar am aflat că eram 16 deţinuţi, făcând parte din organizaţia Rugului Aprins...“.
Arhimandritul Felix Dubneac nu ne-a vorbit despre acest aspect important al vieţii lui. Cum vă spuneam, el dovedise o exemplară discreţie la întâlnirea cu noi. A stat alături de părintele Sofian Boghiu, de cunoscutul teolog pr. Dumitru Stăniloae, arhimandritul Benedict Ghiuş, Daniil Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Adrian Făgeţeanu şi alţii.
Au urmat câţiva ani de temniţă grea, anchete peste anchete, lipsuri, ameninţări şi acuzaţii calomnioase. Graţierea din 1964 l-a salvat, ispăşind doar şase din cei 16 ani la care fusese condamnat iniţial. Cu ajutorul patriarhului Justinian a reuşit să plece din ţară în 1968, stabilindu-se în SUA, unde a activat ca misionar în câteva comunităţi româneşti. A fost aproape 20 de ani secretar la Arhiepiscopia Ortodoxă Română din SUA şi Canada, prieten şi colaborator apropiat al arhiepiscopului Victorin Ursache, fiind de vârste apropiate.
Arhimandritul Felix Dubneac s-a remarcat şi ca iconograf. Pe lângă bisericile pictate în România, a împodobit numeroase lăcaşuri din Statele Unite şi Canada, iar printre lucrările picturale de anvergură se numără marea frescă a Istoriei României în Camera Română de la Universitatea de Stat din Detroit. Părintele Felix Dubneac a primit de la Dumnezeu şi dorul condeiului. A publicat numeroase articole în cele două almanahuri „Credinţa“ şi „Solia“ ale celor două eparhii româneşti din Statele Unite şi Canada. Multe dintre ele au fost adunate în câteva cărţi pe care le-a tipărit în cei 40 de ani de şedere dincolo de ocean. Arhimandritul Felix Dubneac a fost un monah râvnitor şi bun, un lucrător al rugăciunii şi al faptelor bune. Un om primitor, discret şi îndelung-răbdător. Mi-am amintit de el răsfoind într-o seară una din cărţile ce mi le-a dăruit în vizita de neuitat la mănăstirea românească din vecinătatea Detroitului.
Chipul lui senin şi bunăvoinţa de statornic trăitor în cinul monahal mi-au rămas printre aducerile aminte păstrate în inimă pentru totdeauna.
Venerabilul slujitor al Bisericii, pictorul, scriitorul şi monahul tainic a trecut la Domnul în ziua de 25 decembrie 2008, departe de pământul străbun, dar aproape cu simţirea, cum îi şade bine unui bun român.