Ingerii in Vechiul Testament

În Vechiul Testament nu există o angelologie bine conturată, care să ne ofere un sistem legat de lumea ingerilor, informaţii asupra naturii lor şi a raportului lor cu Dumnezeu. Dar transpare ferm convingerea că Dumnezeu stabileşte legături cu oamenii prin intermediul mesagerilor săi.

În Geneză regăsim adeseori prezenţa îngerilor. Prima lor apariţie este în capitolul 3,23-24: “De aceea, l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.”

În capitolul 18, Abraham este vizitat de trei îngeri, care printre altele îl anunţă că soţia sa, Sara, care era sterilă şi foarte bătrână (peste 90 de ani) va avea un copil pe care trebuie să-I numească Isaac. Şi când Dumnezeu îl testează pe Abraham, cerându-i să-i jertfească pe unicul său fiu, din nou un înger apare şi-i spune: “Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, că acum cunosc că crezi în Dumnezeu şi că pentru El n-ai cruţa nici pe singurul fiu al tău.”(Geneză cap.22, 11)

În continuare, regăsim tot în Vechiul Testament visul lui Iacob, legat de scara cerească:”Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea.”(Geneză 28, 12) Un alt moment în care re găsim prezenţa îngerilor este lupta dintre Iacob şi înger (Geneză cap.32,25); sub forma unei “pare de foc” i se arată îngerul lui Moise:”I s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, care ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia.” (Exod cap.3,4)

Tot un înger îl ajută pe profetul Ilie în fuga sa prin deşert: „Iar el s-a dus mai departe în pustiu, cale de o zi şi s-a aşezat sub un ienupăr şi îşi ruga moartea, zidicând: “Îmi ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul că nu sunt eu mai bun decât părinţii mei. “Şi s-a culcat şi a adormit acolo sub ienupăr. Şi iată un înger l-a atins şi i-a zis: “Scoală de mănâncă şi bea!” Şi a căutat Ilie şi iată, la căpătâiul lui, o turtă coaptă în vatră şi un urcior cu apă. Şi a mâncat şi a băut şi a adormit din nou. Dar îngerul Domnului s-a întors a doua oară, l-a atins şi i-a spus: “Scoală de mănâncă şi bea, că lungă-ţi este calea!” Şi s-a sculat Ilie şi a mâncat şi a băut şi, întărindu-se cu acea mâncare, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi…”(III Regi, cap. 19,4-8)

În Cartea lui Isaia (cap. 6, 1-7), este descrisă misiunea profetică a lui Isaia: «În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, cu două zburau. Şi strigau unul către altul, zicând: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, plin este tot pământul de slava Lui!” Din pricina acestor strigăte, porţile se zguduiau din ţâţânele lor, iar templul s-a umplut de fum. Şi am zis: “Vai mie, sunt pierdut! Sunt om cu buzele spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul L-am văzut cu ochii mei!” Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care-l luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: “Iată, s-a atins de buzele tale şi fărădelegile s-au curăţat.”» (Isaia, cap.6, 1-7)

Un alt episod legat de existenţa îngerilor îl regăsim în cartea lui Daniel. Trei tineri, care refuză să slujească zeilor regelui Nabucodonosor, sunt aruncaţi într-un cuptor, dar sunt protejaţi de Dumnezeu: ”Regele … grăieşte sfetnicilor săi: “Oare, nu am aruncat noi trei bărbaţi legaţi în mijlocul cuptorului cu foc arzător?… Iată, eu văd patru bărbaţi dezlegaţi, umblând prin mijlocul cuptorului, nevătămaţi, iar celui de-al patrulea, cu faţa unuia dintre fiii zeilor.” Regele dă ordin să se deschidă cuptorul, de unde tinerii ies vii şi nevătămaţi, fapt care-l determină pe rege să spună:”Binecuvântat să fie Dumnezeul lor, care a trimis pe îngerul său şi a izbăvit pe servii Săi, care îşi puseseră nădejdea în El şi care au călcat porunca regelui şi şi-au dat trupurile lor ca să nu slujească şi să nu se închine altor dumnezei decât Dumnezeului lor.” (Daniel cap.3, 24-29)

Regele Darius, cel care l-a urmat la tron pe regele Nabucodonosor, îl aruncă pe Daniel la groapa cu lei, unde rămâne toată noaptea; dis-de-dimineaţă se duce să vadă dacă Dumnezeul lui l-a ajutat să scape; după ce-l strigă, Daniel îi răspunde: “Dumnezeu a trimis pe îngerul Său şi a astupat gura leilor, şi ei nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui…” (Daniel 6,22)

În Cartea lui Daniel găsim pentru prima dată vorbindu-se de un înger care are un nume: Gabriel. El este cel care-i explică lui Daniel viziunea sa: «Şi când eu, Daniel, am văzut vedenia şi m-am străduit să o înţeleg, iată că atunci a stat cineva înaintea mea cu chip de om. Am auzit un glas de om care striga şi spunea: “Gavrile, tâlcuieste celui de acolo vedenia!” Şi el a venit unde eram eu şi când se apropia m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ.» (Daniel cap. 8, 15-17)

În continuare găsim şi numele arhan­ghelului Mihail:”Şi mi-­am ridicat ochii şi iată un om îmbrăcat în veşminte de in, iar coapsele încinse cu aur curat şi de preţ, trupul lui ca şi crisolitul şi faţa lui ca fulgerul, iar ochii lui ca flăcările de foc, braţele şi picioarele lui străluceau ca arama lustruită si sunetul cuvintelor lui ca vuietul unei mulţimi.” (Daniel cap. 10,5) «Şi el a spus: “Îngerul păzitor al Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, dar iată că Mihail, cel dintâi dintre îngerii păzitori, a venit şi m-a ajutat… Şi am venit ca să-ţi fac cunoscut ce se va întâmpla poporului tău la sfârşitul zilelor. “» (Daniel cap. 10, 12-14)

Tânărul Tobia este acompaniat şi protejat de-a lungul periculoasei sale călătorii de arhanghelul Rafael: “Şi s-a dus Tobia să caute omul şi s-a întâlnit cu Rafael. Acesta era înger, dar Tobia nu ştia.” (Tobia cap. 5, 4) Îngerul îi spune că ştie drumurile şi poate să-l însoţească şi să-l ghideze de-a lungul întregului său drum. Înainte de a porni la drum el o consolează pe mama lui Tobia, care plângea, spunându-i să fie liniştită că fiul ei se va întoarce sănătos şi întreg pentru că un înger al lui Dumnezeu îl va însoţi tot drumul.

În acest fel, în Vechiul Testament sunt prezenţi şi numiţi toţi cei trei arhangheli: Mihail, Gabriel şi Rafael.

Îngerii din Vechiul Testament au aspect uman, mănâncă şi beau la fel ca oamenii şi nu au întotdeauna aripi.

Ingerii in Vechiul Testament

În Vechiul Testament nu există o angelologie bine conturată, care să ne ofere un sistem legat de lumea ingerilor, informaţii asupra naturii lor şi a raportului lor cu Dumnezeu. Dar transpare ferm convingerea că Dumnezeu stabileşte legături cu oamenii prin intermediul mesagerilor săi.

În Geneză regăsim adeseori prezenţa îngerilor. Prima lor apariţie este în capitolul 3,23-24: “De aceea, l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.”

În capitolul 18, Abraham este vizitat de trei îngeri, care printre altele îl anunţă că soţia sa, Sara, care era sterilă şi foarte bătrână (peste 90 de ani) va avea un copil pe care trebuie să-I numească Isaac. Şi când Dumnezeu îl testează pe Abraham, cerându-i să-i jertfească pe unicul său fiu, din nou un înger apare şi-i spune: “Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, că acum cunosc că crezi în Dumnezeu şi că pentru El n-ai cruţa nici pe singurul fiu al tău.”(Geneză cap.22, 11)

În continuare, regăsim tot în Vechiul Testament visul lui Iacob, legat de scara cerească:”Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea.”(Geneză 28, 12) Un alt moment în care re găsim prezenţa îngerilor este lupta dintre Iacob şi înger (Geneză cap.32,25); sub forma unei “pare de foc” i se arată îngerul lui Moise:”I s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, care ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia.” (Exod cap.3,4)

Tot un înger îl ajută pe profetul Ilie în fuga sa prin deşert: „Iar el s-a dus mai departe în pustiu, cale de o zi şi s-a aşezat sub un ienupăr şi îşi ruga moartea, zidicând: “Îmi ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul că nu sunt eu mai bun decât părinţii mei. “Şi s-a culcat şi a adormit acolo sub ienupăr. Şi iată un înger l-a atins şi i-a zis: “Scoală de mănâncă şi bea!” Şi a căutat Ilie şi iată, la căpătâiul lui, o turtă coaptă în vatră şi un urcior cu apă. Şi a mâncat şi a băut şi a adormit din nou. Dar îngerul Domnului s-a întors a doua oară, l-a atins şi i-a spus: “Scoală de mănâncă şi bea, că lungă-ţi este calea!” Şi s-a sculat Ilie şi a mâncat şi a băut şi, întărindu-se cu acea mâncare, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi…”(III Regi, cap. 19,4-8)

În Cartea lui Isaia (cap. 6, 1-7), este descrisă misiunea profetică a lui Isaia: «În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, cu două zburau. Şi strigau unul către altul, zicând: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, plin este tot pământul de slava Lui!” Din pricina acestor strigăte, porţile se zguduiau din ţâţânele lor, iar templul s-a umplut de fum. Şi am zis: “Vai mie, sunt pierdut! Sunt om cu buzele spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul L-am văzut cu ochii mei!” Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care-l luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: “Iată, s-a atins de buzele tale şi fărădelegile s-au curăţat.”» (Isaia, cap.6, 1-7)

Un alt episod legat de existenţa îngerilor îl regăsim în cartea lui Daniel. Trei tineri, care refuză să slujească zeilor regelui Nabucodonosor, sunt aruncaţi într-un cuptor, dar sunt protejaţi de Dumnezeu: ”Regele … grăieşte sfetnicilor săi: “Oare, nu am aruncat noi trei bărbaţi legaţi în mijlocul cuptorului cu foc arzător?… Iată, eu văd patru bărbaţi dezlegaţi, umblând prin mijlocul cuptorului, nevătămaţi, iar celui de-al patrulea, cu faţa unuia dintre fiii zeilor.” Regele dă ordin să se deschidă cuptorul, de unde tinerii ies vii şi nevătămaţi, fapt care-l determină pe rege să spună:”Binecuvântat să fie Dumnezeul lor, care a trimis pe îngerul său şi a izbăvit pe servii Săi, care îşi puseseră nădejdea în El şi care au călcat porunca regelui şi şi-au dat trupurile lor ca să nu slujească şi să nu se închine altor dumnezei decât Dumnezeului lor.” (Daniel cap.3, 24-29)

Regele Darius, cel care l-a urmat la tron pe regele Nabucodonosor, îl aruncă pe Daniel la groapa cu lei, unde rămâne toată noaptea; dis-de-dimineaţă se duce să vadă dacă Dumnezeul lui l-a ajutat să scape; după ce-l strigă, Daniel îi răspunde: “Dumnezeu a trimis pe îngerul Său şi a astupat gura leilor, şi ei nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui…” (Daniel 6,22)

În Cartea lui Daniel găsim pentru prima dată vorbindu-se de un înger care are un nume: Gabriel. El este cel care-i explică lui Daniel viziunea sa: «Şi când eu, Daniel, am văzut vedenia şi m-am străduit să o înţeleg, iată că atunci a stat cineva înaintea mea cu chip de om. Am auzit un glas de om care striga şi spunea: “Gavrile, tâlcuieste celui de acolo vedenia!” Şi el a venit unde eram eu şi când se apropia m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ.» (Daniel cap. 8, 15-17)

În continuare găsim şi numele arhan­ghelului Mihail:”Şi mi-­am ridicat ochii şi iată un om îmbrăcat în veşminte de in, iar coapsele încinse cu aur curat şi de preţ, trupul lui ca şi crisolitul şi faţa lui ca fulgerul, iar ochii lui ca flăcările de foc, braţele şi picioarele lui străluceau ca arama lustruită si sunetul cuvintelor lui ca vuietul unei mulţimi.” (Daniel cap. 10,5) «Şi el a spus: “Îngerul păzitor al Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, dar iată că Mihail, cel dintâi dintre îngerii păzitori, a venit şi m-a ajutat… Şi am venit ca să-ţi fac cunoscut ce se va întâmpla poporului tău la sfârşitul zilelor. “» (Daniel cap. 10, 12-14)

Tânărul Tobia este acompaniat şi protejat de-a lungul periculoasei sale călătorii de arhanghelul Rafael: “Şi s-a dus Tobia să caute omul şi s-a întâlnit cu Rafael. Acesta era înger, dar Tobia nu ştia.” (Tobia cap. 5, 4) Îngerul îi spune că ştie drumurile şi poate să-l însoţească şi să-l ghideze de-a lungul întregului său drum. Înainte de a porni la drum el o consolează pe mama lui Tobia, care plângea, spunându-i să fie liniştită că fiul ei se va întoarce sănătos şi întreg pentru că un înger al lui Dumnezeu îl va însoţi tot drumul.

În acest fel, în Vechiul Testament sunt prezenţi şi numiţi toţi cei trei arhangheli: Mihail, Gabriel şi Rafael.

Îngerii din Vechiul Testament au aspect uman, mănâncă şi beau la fel ca oamenii şi nu au întotdeauna aripi.

Ingerii in Noul Testament

În Noul Testament, intervenţia angelică este mult mai numeroasă decât în Vechiul Testament şi a inspirat o infinitate de opere artistice.

Prima experienţă angelică pe care o întâlnim în Noul Testament este cea relatată de Luca (cap. l, 11-12); înţeleptul Zaharia, care deja era înaintat în vârstă, nu avea copii de la soţia sa Elisabeta, sterilă, şi ea fiind deja în vârstă. Şi iată că într-o zi, când slujea în templu, «i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi de frică a căzut peste e1.» Şi cum este scris, îngerul l-a anunţat pe Zaharia că soţia sa îi va naşte un fiu, şi că pe acesta să-l numească Ioan. Şi pentru că Zaharia s-a arătat neîncrezător, îngerul i-a luat glasul, rămânând mut până în momentul în care cele pe care el le-a spus s-au îndeplinit.

Dar cel mai cunoscut moment este acela în care arhanghelul Gabriel îi apare Fecioarei Maria şi o anunţă că va avea un fiu. Legat de aceasta Luca ne relatează (Cap. 1, 26): «În a şasea lună (de graviditate a lui Elisabeta) a fost trimis îngerul Gabriel de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: “Bucură-te, cea care eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.”» Şi aceasta a fost tulburată de un astfel de salut şi se întreba ce fel de închinăciune este aceasta. Şi îngerul i-a spus: “Nu te teme, Maria căci ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus… ”

Matei (cap. 1 , 19) povesteşte cum Maria după ce a rămas însărcinată cu Duhul Sfânt, când l-a anunţat pe logodnicul ei, acesta prima dată s-a hotărât să o părăsească: «Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând să o vădească, a voit să o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ceea ce a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.”» Şi îngerul i-a spus că astfel se vor împlini cele spuse de proorocul Isaia: “Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte un fiu…” Şi continuă apostolul Matei: “Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa… ”

Chiar şi naşterea lui Iisus a fost anunţată păstorilor de către îngeri: «Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor . Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: “Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor… ” (Luca cap. 2, 8) Şi când Iisus a fost circumscris, Luca vorbeşte din nou de apariţia unui înger: “Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, i-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger mai înainte de a fi zămislit … “(Luca cap.2. 21)

Apostolul Matei povesteşte cum imediat ce regele Irod a dat ordin să fie ucişi toţi pruncii, un înger îi apare în vis lui Iosif ca să-l prevină să fugă în Egipt: «Iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: “Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă … “» (Matei cap. 2, 12) După moartea lui Irod, când pericolul a dispărut, îngerul revine, aşa cum a promis, şi-i spune lui Irod: “Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi pe pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului.”» (Matei cap. 2, 20)

Când Iisus, înainte de a-şi începe misiunea spiri­tuală, a postit în deşert 40 de zile, după ce a rezistat ispitelor diavolului, este răsplătit de îngeri: “Atunci l-a lăsat diavolul şi iată ingerii, venind la el îl slujeau.” (Matei cap.2, 12)

Viaţa lui Iisus este tot timpul acompaniată de prezenţa îngerilor, Iisus făcând adesea referiri la ajutorul pe care i-l oferă în permanenţă îngerii. Citim, de exemplu, în parabola grăuntelui de muştar: “Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei care fac fărădelegea, şi-i va arunca pe ei în cuptorul cu foc.” (Matei cap. 13, 41) Şi în continuare, tot apostolul Matei spune:”Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia, după faptele sale.” (Matei cap.16, 27)

O altă referire legată de prezenţa îngerilor regăsim în parabolele cu oaia rătăcită şi cu drahma pierdută: “Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte.” (Luca cap.15, 10)

În Luca (cap. 16, 22) se vorbeşte despre îngerii care conduc sufletul după moarte: “Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam… ” Şi în cap. 18, 10, Luca vorbeşte despre îngerii din cer: “…Vă spun că îngerii din cer văd tot timpul faţa Tatălui meu, care stă în ceruri.”          .

Reînvierea lui Iisus este o adevărată apologie a îngerilor: «Şi iată, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei care păzeau, şi s-au făcut ca morţii. Iar îngerul, răspunzând a zis femeilor: “Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci s-a sculat precum a zis … ” (Matei cap.28, 2)

Tot legat de momentul reînvierii, apostolul Marcu povesteşte despre aceeaşi apariţie îngerească: “Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au înspăimântat… “(Marcu Cap.16, 15) Legat tot de acelaşi eveniment apostolul Luca relatează: “Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Şi intrand, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare, “(Luca cap. 24, 2-4)

În Faptele Apostolilor (cap 1, 9-11 ) este relatată ridicarea la cer a lui Iisus: «Şi acestea zicând, pe când priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: “Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.”

Faptele Apostolilor conţin şi alte referiri legate de prezenţa îngerilor: de exemplu, apostolul Petru, care era întemniţat, este eliberat de către un înger: «Dar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostaşi, legat cu două lanţuri, iar înaintea uşii paznicii păzeau temniţa. Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: “Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini. Şi a zis îngerul către el: “Incinge-te şi încalţă-te cu sandalele.” Şi el a făcut aşa. Şi i-a zis lui: “Pune haina pe tine şi vino după mine.” Şi, ieşind, mergea după înger, dar nu ştia că ceea ce s-a făcut prin înger este adevărat, ci i se părea că vede vedenie.» (cap.12, 7-12)

Când apostolul Filip porneşte să-i convertească pe etiopieni, un înger este cel care-l ghidează: «Şi un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând:”Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalem spre Gaza …”» (Fapte cap. 8, 26)

Când apostolul Petru se îndrepta spre Italia, poves­teşte celor care-l însoţesc viziunea pe care a avut-o: «Mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al lui Dumnezeu, al Căruia eu sunt şi Căruia mă închin, zicând: “Nu te teme, Petrule. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei care sunt în corabie cu tine.” De aceea, bărbaţilor, aveţi curaj, căci am încredere în Dumnezeu, că aşa va fi după cum mi s-a spus.» (Fapte cap. 27, 23)

Şi apostolul Pavel, în Epistola Întâi către corinteni, într-una dintre cele mai minunate pasaje care au fost scrise vreodată despre iubire, pomeneşte despre îngeri astfel: “De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.”

Iar în final, în Apocalipsă citim: “Şi eu, Ioan, sunt cel care a văzut şi auzit aceste lucruri. Şi când le-am văzut şi le-am auzit, m-am aşezat plin de veneraţie la picioarele îngerului care mi-a dezvăluit toate aceste 1ucruri.” De fapt, în Apocalipsă îngerul este cel care îi revelează lui Ioan imaginile pe care ni le descrie; şi pentru ca să-l convingă să scrie viziunile care i s-au oferit a fost trimis din nou un înger.

Cine sunt ingerii

Cuvântul “înger” derivă din grecescul “angelos” care înseamnă “mesager”. După cum ne sugerează şi numele lor, îngerii au rolul de a intermedia relaţia omului cu Dumnezeu, transmiţând mesajele dela Divinitate către om şi invers, de la om către Dumnezeu. Dar ei nu sunt doar nişte simpli mesageri în înţelesul strict al cuvântului ; ei au sarcina şi de a ne ghida şi susţine pe lungul drum al vieţii.

Îngerii reflectă perfecţiunea divină: bunătate şi generozitate infinită, fiind capabili de o dragoste nelimitată şi beneficiind mereu de o mare fericire pe care doresc să o împărtăşească cu noi. Ei cunosc instantaneu consecinţele nenumărate ale unui principiu sau miile de faţete ale realităţii. Cunosc secretele naturii, stăpânesc legile care guvernează Universul, sunt păstrătorii unei ştiinţe foarte vaste şi a unei înţelepciuni infinite. Ei lucrează constant pentru binele omului, întotdeauna şi pretutindeni. Chiar dacă noi nu percepem prezenţa lor şi nu le acordăm nici un gând, îngerii veghează asupra noastră în orice clipă, ne ajută în momentele dificile şi ne apără de tot felul de pericole.

Îngerii se află pretutindeni: ei veghează asupra caselor, ne însoţesc în călătorii, sunt alături de persoanele care suferă şi care au nevoie de susţinere şi consolare în momentele de descurajare. Nefiind îngrădiţi de legile impuse de materie, ei se pot deplasa cu o viteză inimaginabilă pentru noi, care suntem constrânşi de legile spaţiului şi ale timpului ; este suficient să ne gândim la ei şi imediat sunt alături de noi, gata să ne ofere ajutorul lor preţios.

În întreg Universul, fiecare înger are atribuţii precise. Galaxiile, planetele, stelele sau, dacă vorbim de lumea în care trăim, oceanele, râurile, oraşele, naţiunile, sunt încredinţate supravegherii îngerilor. Pentru a-şi îndeplini misiunea pe care o au pe Pământ, ei se consacră foarte mult pentru ghidarea şi protecţia oamenilor.

Încă de la naştere, fiecare fiinţă umană este lăsată sub protecţia unui înger care are sarcina precisă de a o asista în orice moment al vieţii sale, fără s-o abandoneze niciodată. Fiecare persoană are deci propriul său înger păzitor, indiferent de rasă, cultură sau religia de care aparţine. Chiar şi persoanele care spun că sunt atee, materialiste convinse sau cele care refuză să creadă într-o altă dimensiune decât cea terestră, au un înger personal.

Dar ce face mai precis îngerul nostru păzitor? Probabil că n-o să ştim niciodată cu precizie în cursul vieţii noastre terestre. Nu ştim niciodată exact cât de mult veghează şi câte fac pentru noi proprii părinţi pe care îi cunoaştem şi îi percepem fizic, cum am putea şti precis câte fac îngerii care nu sunt vizibili ochilor noştri fizici ? Dar, dintre numeroasele lucruri pe care le fac, putem enumera câteva dintre ele.

Îngerul nostru personal ne fereşte de pericolele care ne pândesc fără ca noi măcar să le bănuim ; ne îndeamnă să ne deschidem către ceea ce este bun şi să evităm răul ; are sarcina de a transmite mai departe rugăciunile noastre şi intervine neobosit pentru ca noi să primim întotdeauna dragostea divină.

În împrejurări particulare, îngerul păzitor se manifestă şi sub aparenţe perceptibile nouă, iar când este absolut necesar, poate lua formă umană pentru a disipa confuzia şi dezorientarea celui căruia i-a fost dat să-l vadă. Numeroase persoane care au intrat în contact cu îngerii îi descriu ca fiind creaturi înaripate, radiind de lumină şi schimbându-şi fără încetare culoarea şi forma. Relatările celor care spun că au întâlnit un înger într-un moment particular al vieţii lor sunt destul de diferite. Aceste persoane vorbesc în general despre fiinţe în carne şi oase care le-au ajutat în situaţii de urgenţă, pentru ca ulterior să dispară în mod misterios. Nimic nu ne împiedică să credem că persoanele întâlnite aparent întâmplător într-un moment al vieţii (poate chiar în circumstanţe banale) ar putea fi îngeri : fiinţe cu care ne intersectăm în drumul nostru şi care, înainte de a pleca, au rostit cuvinte potrivite pentru a ne lumina şi a ne modifica profund viaţa.

Cum multumim ingerilor

Îngerii merită toată recunoştinţa noastră, întocmai ca cea pe care o resimţim faţă de un prieten fidel şi întotdeauna gata să ne asiste cu dragoste şi înţelegere. Deci, este firesc să le mulţumim pentru răbdarea pe care o manifestă faţă de noi zi de zi. A mulţumi îngerilor înseamnă, înainte de toate, să avem încredere în prezenţa lor şi să ne amintim că noi nu suntem niciodată singuri, pentru că-i avem mereu alături de noi şi ei nu ne vor decât binele. Să ne adresăm lor cu încredere şi devoţiune, invocându-i atunci când avem nevoie de protecţia lor. Ei nu ne lasă niciodată să fim copleşiţi de confuzie şi descurajaţi, dacă acestea apar, căci, dacă le-o cerem, ei ne vor ajuta să găsim forţa de a merge mai departe şi de a ne redobândi echilibrul interior.

Dincolo de formulele pe care le-am putea folosi pentru a ne exprima recunoştinţa, putem s-o facem mult mai bine fiind tot timpul pregătiţi să le auzim sfaturile şi, pentru a reuşi acest lucru, este necesar să ne schimbăm anumite comportamente şi chiar scheme de viaţă. Să lăsăm la o parte egoismul, să învăţăm să-i respectăm pe ceilalţi şi necesităţile lor, să acceptăm că cei apropiaţi nouă au idei diferite de ale noastre şi să le permitem să şi le exprime liber. Să nu le dispreţuim sfaturile, să ne deschidem sufletul la gândurile şi sentimentele pe care ei reuşesc să ni le inspire, să nu-i ofensăm prin acţiuni şi atitudini nedemne, să-i ajutăm să aibă grijă de noi, având mai întâi noi grijă de noi şi de alţii. Toate acestea reprezintă un pas înainte spre înţelegerea universală şi dovada că începem să punem în practică sugestiile îngerilor.

Îngerii nu aşteaptă nimic de la noi, nici măcar să le mulţumim, dar, cu toate acestea, putem să o facem, pentru că o merită din plin.

 Echilibru intre munca si rugaciune

Intr-o manastire a venit din alta parte un monah foarte evlavios, in cautarea de atmosfera mai monahala decat in manastirea din care a plecat. I-a spus staretului ca el doreste sa traiasca dupa Scripturi, numai cu cuvantul lui Dumnezeu; asa ca sa i se ingaduie linistea cuvenita lecturii si rugaciunii.

In manastiri este o regula: oricine vine este primit si omenit ca oaspete trei zile. Dupa trei zile trebuie sa ia parte la munca impreuna cu obstea monahilor, care traiesc dupa principiul din vechime stabilit, “ora et labora” ” roaga-te si munceste”.

Staretul l-a primit pe calugarul nostru, dar dupa trei zile calugarul s-a trezit cu economul manastirii care i-a spus cu binisorul: “Dupa traditia noastra, fii Cuviosia ta bun si du-te la camp cu fratii si cu calugarii nostri. Acum ai implinit trei zile de cand ai venit, asa cu daca vrei sa mai ramai, asta-i randuiala din vechime”.

Calugarul i-a spus cu blandete si evlavie: - “Parinte econoame, am plecat din manastirea cealalta pentru ca eu vreau sa traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu, cu lecturi sfinte si in rugaciune, si acolo nu puteam. Nu ma tulburati. Parintele staret mi-a ingaduit sa tin regula mea”.

Economul se sfatuise inainte cu staretul, asa ca, ingaduitor, n-a insistat. “Bine, parinte, stai, citeste si roaga-te”. A venit vremea mesei. S-au dus toti calugarii la masa, au mancat, dar pe el l-au lasat in chilie sa citeasca si sa se roage. Asa s-a petrecut si la masa de seara, pana ce l-a razbit foamea si, suparat, s-a dus la staret spunandu-i:

- “Parinte, staret, mi se pare ca Prea Cuviosiile Voastre mancati de doua ori pe zi”.

- “Da, mancam”.

- “Dar pe mine de ce nu ma cheama trapezarul la masa? Sunt flamand de doua zile”.

- “Eu i-am spus sa nu te cheme. Nu mi-ai spus Prea Cuviosia ta ca esti unul dintre aceia care traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu? Eu am inteles: nu esti un pacatos ca noi, care trebuie sa si muncim, ca sa mancam. Ca noi avem nevoie si de mancare. Noi am fost la camp, am muncit, dupa aceea ne-am dus si am mancat din rodul muncii mainilor noastre. Pe Prea Cuviosia Ta, daca traiesti numai cu cuvantul lui Dumnezeu, te-am lasat sa te hranesti cu el!” Tanarul monah si-a cerut iertare si a mers cu ceilalti la munca! Si apoi si la masa.

 Acela ce nu se plange pe sine aici, acolo se va plange vesnic

Zis-a avva Daniil: ne-a povestit noua avva Arsenie ca pentru el, desi poate chiar el era. Ca sezand un batran in chilia sa i-a venit un glas zicand: vino si iti voi arata lucrurile oamenilor. Si sculandu-se, a iesit si l-a dus pe el intr-un loc si i-a aratat un arap taind lemne si facand o sarcina mare si acela se ispitea sa o ridice, dar nu putea. Si in loc de a mai lua dintr-ansa, el mergand mai taia lemne si adauga peste sarcina. Si aceasta o facea vreme indelungata si mergand putin mai inainte, iarasi i-au aratat lui un om stand langa un lac si scotand apa dintr-ansul si turnand-o intr-un jgheab gaurit, din care curgea iarasi in lac. Si i-a zis lui iarasi: vino sa-ti arat alta: si a vazut o biserica si doi oameni calari pe cai tinand o prajina de-a curmezisul, unul impotriva altuia. Si voiau sa intre prin usa si nu puteau, pentru ca era prajina de-a curmezisul si nu s-a smerit nici unul pe sine inapoia celuilalt, ca sa intoarca prajina de-a dreptul si pentru aceasta au ramas afara de usa. Si batranul a zis: acestia sunt oamenii care poarta cu mandrie cumpana, ca si cum ar fi a dreptatii si nu s-au smerit ca sa se indrepteze pe sine si sa calatoreasca pe calea cea smerita a lui Hristos. Pentru aceasta si raman afara de Imparatia lui Dumnezeu. Iar cel ce taia lemne, este omul cel intru multe pacate, care in loc de a se pocai, adauga alte faradelegi, intru pacatele sale. Si cel ce scotea apa, este omul cel care face lucruri bune, dar pentru ca are intru dansele amestecare rea, cu aceasta a prapadit si lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie sa fie treaz la lucrurile sale, ca sa nu se osteneasca in desert”.

“Odata au venit dracii la avva Arsenie in chilie, necajindu-l. Si venind cei ce slujeau lui si stand din afara de chilie, l-au auzit strigand catre Dumnezeu si zicand: Dumnezeule, nu ma parasi! Nimic bun n-am facut inaintea Ta, dar da-mi dupa bunatatea Ta sa pun inceput”.

Se mai spunea, ca in toata vremea vietii sale cand sedea la lucrul mainilor lui, avea o carpa in san pentru a-si sterge lacrimile care picau din ochii sai si auzind avva Pimen, ca a adormit, lacrimand a zis: fericit esti, avvo Arsenie, ca te-ai plans pe tine in lumea aceasta. Ca acela ce nu se plange pe sine aici, acolo se va plange vesnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputinta a nu plange”.

Sfantul Arsenie cel Mare

 Cel ce inseala, se inseala singur

Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus:

- Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?

- Sigur, boierule ““ a răspuns omul bucuros ““ ce trebuie să fac?

- Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii.

Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce şi-a spus ? “E, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-l înşel?!”

Şi, în loc să facă totul aşa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine şi proaste şi să cheltuiască banii ce îi rămîneau. Cînd a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar ţăranul ştia că n-o făcuse bine şi că, destul de repede, ea se va strica.

Cînd i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:

- Fiindcă ştiu că tu şi familia ta locuiţi într-o cocioabă mică, îţi fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construieşti şi ţi-am spus acum, la sfîrşit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.

Acum şi-a dat seama omul de greşeala sa. A vrut să-l înşele pe altul şi, de fapt, singur s-a înşelat. Dacă ar fi fost cinstit şi şi-ar fi văzut de treabă, şi-ar fi făcut un bine lui şi familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.
În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înşele niciodată pe nimeni.

“După cum ne purtăm noi cu aproapele, aşa se va purta Dumnezeu cu noi.” Sfîntul Ioan Gură de Aur

Asa este si cu noi.
Ne construim vietile, punînd în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun.
Apoi, cu uimire, realizăm că trebuie să trăim în casa care tocmai ne-am construit-o.
Dacă am putea-o reface, am face-o mult diferită. Însă nu ne putem întoarce înapoi.
Ia aminte! Tu esti tîmplarul. În fiecare zi bati un cui, asezi o scîndură sau ridici un perete. Viata e întocmai cum ti-o clădesti.
Alegerea pe care o faci azi zideste casa în care vei locui mîine.

Deci nu uita: ce faci, te face!

 Ca albina sau ca musca?

“Mi-au spus unii că se smintesc pentru că văd multe lucruri strîmbe în Biserică. Iar eu le-am spus:

“Dacă vei întreba o muscă: «Sunt flori în locul acesta?», ea îţi va spune: «Nu ştiu. Ci ştiu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necuraţii», şi îţi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: <<Ai văzut vreo necurăţie în locul acesta?», ea îţi va spune: «Necurăţie? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare», şi îţi va enumera o grămadă de flori de grădină şi sălbatice. Vezi, musca ştie numai unde există gunoaie, in timp ce albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambil㔦”.

După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, iar alţii cu musca. Cei care seamănă cu musca in orice situaţie caută să afle ce rău există şi se preocupă de el; nu văd nicăieri nici un bine. Cei care seamănă cu albina află peste tot orice bine există. Omul stricat gîndeşte, pe toate le interpretează de-a stînga şi le vede anapoda. In timp ce acela care are gînduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, îşi va pune în minte gîndul cel bun.

Odată un copil de clasa a şasea a venit la Colibă şi a bătut cu ciocănelul în poartă. Aveam de citit un sac de scrisori, dar mi-am spus să ies să văd ce vrea. “Ce este, voinice?”, îl întreb. “Aceasta este Coliba Părintelui Paisie?” ““ mă întreabă. “Vreau să-l văd pe Părintele Paisie”. “Aceasta este, dar el nu este aici; s-a dus să cumpere ţigări”, îi spun. “Se vede că s-a dus ca să cumpere pentru cineva”, îmi spune el cu gînd bun. “Nu, ci pentru el s-a dus să cumpere, îi spun. I s-au terminat şi făcea ca un nebun. Pe mine m-a lăsat aici singur şi nici măcar nu ştiu cînd se va întoarce. Dacă văd că întîrzie, o să plec de aici”. Atunci băiatului i s-au umplut ochii de lacrimi şi iarăşi a spus cu gînd bun: “Il obosim pe Părintele”. “Dar ce vrei cu el?”, l-am întrebat din nou. “Vreau să iau numai binecuvîntarea lui”, mi-a răspuns. “Ce binecuvîntare să iei, copile! Acesta este un înşelat. Nu-i bun de nimic. Eu îl ştiu bine. Nu aştepta degeaba, pentru că atunci cînd se va întoarce va fi nervos, poate chiar şi beat, căci mai şi bea”. Dar acel copil punea mereu gîndul cel bun. “In sfîrşit, îi spun, eu voi mai aştepta puţin, ce vrei să-i spun?”. “Am să-i dau o scrisoare, îmi spune, dar voi aştepta să iau şi binecuvîntarea lui”. Ati văzut? Orice îi spuneam, el o primea cu gîndul cel bun. I-am spus: “Făcea ca un nebun pentru că nu avea ţigări”, iar sărmanul a suspinat şi a lăcrimat. “Cine ştie, poate s-a dus să cumpere pentru cineva”. Alţii citesc atîtea, iar acela, un copilaş de clasa a şasea, să aibă gînduri atît de bune! Să-i strici gîndul şi el să şi-l facă şi mai bun şi să tragă o concluzie mai bună. M-am minunat de aceasta! Pentru prima dată am văzut un astfel de lucru!”

Cuviosul Paisie Aghioritul

 Minunile Sfântului Spiridon, cu un vânzător de grâu

Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născându-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescând, s-a împărtăşit nunţii celei legiuite şi s-a făcut tată de copii. El vieţuia cu cinste şi cu plăcere de Dumnezeu, urmând lui David în blândeţe, lui Iacob în simplitatea inimii şi lui Avraam în iubire de străini. Dar nu după mulţi ani, murindu-i soţia, cu osârdie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor. În lume atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul. Pentru aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, care era o cetate vestită a Ciprului, în împărăţia marelui Constantin şi a lui Constantie, fiul său, unde făcea minuni preaslăvite.

Oarecând era în ostrovul acela secetă mare şi uscăciune, iar uscăciunii îi urmă foametea şi foametei, moartea; căci mulţime de popor murea de foame. Pentru acea închidere a cerului, trebuia un Ilie sau un altul asemenea lui, ca să-l deschidă cu rugăciunea. Unul ca acela s-a arătat Sfântul Spiridon, care, văzând nevoia ce venea asupra poporului şi milostivindu-se părinteşte spre cei ce piereau de foame, s-a rugat cu sârguinţă către preabunul Dumnezeu, Care îndată a umplut cerul cu nori, adunându-i de la marginile pământului. Apoi a fost lucrul cel mai minunat, ca să nu socotească cineva că ploaia s-a făcut din stihii, în chip firesc, căci multă vreme norii n-au dat ploaie, până ce iarăşi sfântul a mai făcut rugăciune cu fierbinţeală şi atunci s-a vărsat ploaie mare pe pământ şi n-a încetat multe zile, până când iarăşi s-a rugat sfântul şi s-a făcut senin.

Pământul s-a adăpat cu îndestulare şi şi-a dat roadele sale, căci s-au îmbelşugat ţarinele, au rodit sadurile şi grădinile şi a fost după foametea aceea îndestulare multă prin rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu, Spiridon. Peste câţiva ani, prin voia lui Dumnezeu, pentru păcatele oamenilor, s-a făcut foamete în latura aceea şi se bucurau bogaţii vânzători de grâu, pentru acea scumpete, căci aveau grâu strâns de mulţi ani şi, deschizându-şi hambarele, au început a-l vinde scump. Atunci era în cetatea Trimitundei un vânzător de grâu, nesăţios de iubirea de argint şi plin de lăcomie. Acela, câştigând cu neguţătoria prin alte părţi mult grâu şi aducându-l cu corabia în cetate, nu voia să-l vândă cu acel preţ, cu care se vindea în cetate, ci l-a pus în hambare, până când se va înmulţi foametea în cetate, pentru ca să-l vândă mai scump şi să câştige avere mai multă.

Fiind foamete mare şi din zi în zi înmulţindu-se, bogatul acela a început a vinde grâul său foarte scump. Atunci a venit la dânsul un sărac, cerând şi rugându-l cu lacrimi să-l miluiască şi să-i dea puţin grâu, pentru ca să nu moară de foame cu copiii şi femeia sa. El, fiind cuprins de nemilostivire şi de pofta aurului, n-a vrut să miluiască pe sărac, ci a zis către dânsul: “Să mergi ca să aduci preţul şi vei avea ceea ce vei cumpăra”. Săracul, slăbind de foame, a venit la Sfântul Spiridon cu plângere spunându-i despre sărăcia lui şi despre nemilostivirea bogatului. Iar sfântul a zis: “Nu plânge, ci mergi în casa ta, pentru că aşa grăieşte Duhul Sfânt, că dimineaţa se va umple casa ta de grâu; iar pe bogatul acela îl vei vedea rugându-se de tine şi dându-ţi grâu fără plată”.

Săracul, socotind că i-a zis sfântul aceasta numai pentru mângâierea necazului său, văzându-şi deşartă şi fără folos nădejdea sa, precum i se părea, s-a dus la casa sa suspinând. Cum s-a făcut noapte, prin porunca lui Dumnezeu s-a vărsat ploaie mare pe pământ, iar hambarele bogatului nemilostiv şi iubitor de argint au căzut şi apa a luat tot grâul. Nemilostivul vânzător de grâu, cu ai săi, a alergat prin toată cetatea, strigând şi rugând pe toţi ca să-i dea ajutor, spre a nu ajunge sărac. Dar oamenii, văzând grâul risipit pe drumuri, au început a-l strânge şi a-l duce la casele lor. Asemenea şi săracul acela care ceruse ieri, şi-a adunat grâu din destul, pe care, văzându-l bogatul, a început a-l ruga să ia cât va voi. Aşa a pedepsit Dumnezeu nemilostivirea bogatului, iar sărăcia şi foametea săracului a mângâiat-o, după proorocirea sfântului.

Un plugar oarecare cunoscut sfântului, în acea vreme de foamete, a mers la acelaşi nemilostiv bogat, care încă mai avea alte hambare pline de grâu, cerând pentru hrană grâu pe datorie, făgăduind că-i va da cu dobânda în vremea secerişului. Acela, neînvăţându-se minte cu pierderea grâului celui dintâi, neschimbându-se din zgârcenia sa şi neîndreptându-se, şi-a închis inima cu nemilostivire şi înaintea acestui sărac, încât nu voia să audă de rugămintea lui, cea cu sârguinţă şi a zis către dânsul: “Nu vei lua de la mine fără aur nici un bob de grâu”. Auzind săracul acestea, lucrător de pământ fiind, a mers plângând la arhiereul lui Hristos, Spiridon, spunându-i necazul său. Arhiereul, mângâindu-l cu cuvintele sale, i-a dat drumul acasă. Apoi a doua zi a mers singur la plugarul acela, ducându-i un bulgăre mare de aur. De unde a luat aurul acela mai pe urmă se va vedea. Deci, punând aurul acela în mâinile plugarului, a zis: “Du-te, frate, la bogatul vânzător de grâu şi dă-i acest bulgăr de aur ca zălog, ca să-ţi dea pe datorie grâu, cât va fi spre trebuinţa ta. Şi când va veni secerişul şi te vei îndestula cu pâine, atunci, răscumpărând zălogul acesta, iarăşi îl vei aduce la mine”.

Luând săracul aurul din mâinile arhiereului, s-a dus cu sârguinţă la acel bogat. Acela, cum a văzut aurul, s-a bucurat, fiind iubitor de aur şi îndată a dat pe datorie grâu săracului cât îi trebuia. După aceasta, trecând vremea foametei, apoi fiind îmbelşugare şi sosind secerişul, plugarul a dat cu dobânda grâul bogatului şi răscumpărând zălogul, l-a dus cu mulţumire Sfântului Spiridon. Sfântul, luând aurul, s-a dus în grădina sa şi l-a luat cu sine şi pe plugar, zicând: “Vino cu mine, frate, ca să dăm acesta împreună Celui ce cu bună îndurare ni l-a dat nouă cu împrumut”. Deci, intrând în grădină împreună cu plugarul şi punând aurul lângă gard şi-a ridicat ochii în sus, zicând: “Doamne Iisuse Hristoase, Care numai cu singură voia Ta, toate le faci şi le prefaci; Cela ce odinioară în faţa împăratului Egiptului, toiagul lui Moisi l-ai prefăcut în şarpe, Însuţi şi aurul acesta, precum atunci l-ai prefăcut într-acest chip, aşa şi acum porunceşte să se întoarcă la chipul său cel dintâi, pentru ca şi acest om să cunoască, cita purtare de grijă ai Tu pentru noi şi cu fapta să se înveţe ceea ce este scris în dumnezeiasca Scriptură: Că toate oricâte voieşte Dumnezeu, le face.

Astfel, rugându-se el, îndată aurul acela luând puterea de fiinţă, a început a se mişca şi se vedea întorcându-se şi târându-se ca un şarpe. Şi aşa, şarpele care mai înainte se făcuse aur prin atingerea mâinilor sfântului, prin minune iarăşi s-a prefăcut şarpe, din aur. Plugarul, văzând acea minune, tremura de frică şi căzând la pământ, se socotea pe sine nevrednic de o facere de bine ca aceea. Deci, şarpele acela a intrat în vizuina sa, iar plugarul s-a întors la casa sa cu mulţumire, înspăimîntîndu-se de mărimea minunilor lui Dumnezeu, care s-au făcut prin rugăciunile sfântului.

Patru lumânări ardeau încetişor. Ambianţa era atât de plăcută, încât le puteai auzi vorbind:

- Eu sunt Pacea, spunea una dintre ele, oricum, nimeni nu mă mai poate păstra aprinsă. Cred că mă voi stinge…

- Eu sunt Credinţa, spunea alta. Dincolo de tot ce se întîmplă, eu am fost lipsită de orice obligaţie, aşa că nu mai are nici un sens să stau aprinsă. Şi numai a terminat de vorbit, că o adiere blândă a stins-o.

- Eu sunt Iubirea, declară a treia lumânare. Nu mai am putere să stau aprinsă. Oamenii mă dau la o parte şi nu-mi mai înţeleg valoarea. Ei nu mai pot să-l iubească măcar pe aproapele lor. Spunând acestea, s-a stins încetişor.

Între timp, în încăpere intră un copilaş, văzu cele trei lumânări stinse şi zise:

- De ce nu ardeţi? Vai, ar trebui să fiţi aprinse mereu!

Spunând acestea, copilul începu să plângă. Atunci cea de a patra lumânare i-a spus în şoaptă:

- Nu-ţi fie frică! Câtă vreme mai ard eu, le poţi aprinde din nou şi pe toate celelalte. Eu sunt Speranţa.

Copilul luă Speranţa şi le aprinse pe celelalte…