Ştirea recentă despre naşterea unor octupleţi de către Nadya Suleman a provocat îngrijorări cu privire la cum este folosită fertilizarea in vitro (FIV). În ziua de 26 ianuarie, Suleman, care este necăsătorită, nu lucrează, locuieşte cu mama ei şi are deja 6 copii, a dat naştere la 6 băieţi şi 2 fete, a relatat Washington Post în 4 februarie. Mama sa, Angela Suleman, a declarat pentru Los Angeles Times că fiica ei “nu este rea, dar este obsedată de copii. Iubeşte copiii, este foarte bună cu copiii, dar, evident, a exagerat”. Ea a decis să i se implanteze mai mulţi embrioni în speranţa de a mai avea “doar încă o fată”.

Ştirea, nota articolul, a provocat îngrijorări larg răspândite cu privire la lipsa de reglementări în clinicile de FIV. “Există o piaţă practic nereglementată”, a declarat pentru Washington Post David C. Magnus, director al Centrului Stanford pentru Etică Biomedicală. Aproape într-o treime dintre naşterile în urma FIV din Statele Unite este vorba despre gemeni sau mai mulţi copii, a relatat New York Times la 12 februarie. De fapt, în contrast cu multe alte ţări, nu există nici o limită cu privire la cât de mulţi embrioni pot implanta clinicile de FIV în pântecele unei femei în Statele Unite. New York Times a citat date de la Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, dezvăluind faptul că în 1996, s-au realizat 64.681 de proceduri de FIV în 330 clinici.

Potrivit ultimelor informaţii disponibile – în articol nu se ofereau astfel de date – numărul de proceduri a crescut la 134.260 în peste 483 de clinici din toată ţara. În total, în fiecare an peste 50.000 de copii se nasc ca rezultat al procedurilor de FIV în Statele Unite. Naşterea octupleţilor este un exemplu de folosire iresponsabilă a tehnologiei reproductive, a declarat Scott B. Rae, membru al Centrului pentru Bioetică şi Demnitatea Umană, într-un comentariu postat în ziua de 13 februarie pe situl web al organizaţiei. Astfel de proceduri ridică riscuri atât pentru sănătatea mamei cât şi pentru cea a copiilor, a comentat el.

Pericole genetice

Naşterile multiple nu sunt nici pe departe singura problemă asociată cu FIV. La scurt timp după vestea naşterii octupleţilor, New York Times a publicat în ediţia din 17 februarie un lung articol despre riscurile genetice ce însoţesc folosirea FIV. Cercetătorii sunt tot mai îngrijoraţi de schimbările ce ar putea avea loc în embrionii care cresc în afara uterului timp de câteva zile, înainte de implantare. Unele studii, se spune în articol, au descoperit că FIV ar putea fi responsabil de dezvoltarea unor gene anormale şi de o creştere a dezordinii genetice.

Articolul citează un studiu publicat în noiembrie anul trecut de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, care relevă o creştere a unor defecte la naştere la bebeluşii concepuţi prin FIV. New York Times precizează că aceste descoperiri sunt preliminare; cu toate acestea articolul citează îngrijorarea experţilor din domeniu. “Există un consens în creştere în comunitatea clinică privitor la riscurile existente”, a declarat Richard M. Schultz, decan asociat pentru Ştiinţele Naturale la Universitatea din Pennsylvania, pentru publicaţia citată.

Şi alte studii vorbesc cu îngrijorare despre consecinţele FIV. Copiii născuţi prin aceste tehnici ar putea să fie mai predispuşi la agresivitate şi la probleme de comportament când vor deveni adolescenţi, informa publicaţia The Australian la 21 octombrie. Un studiu efectuat de cercetători de la Universitatea din Cambridge şi prezentat la o conferinţă despre fertilitate din Brisbane, Australia, a comparat 26 de copii născuţi datorită FIV cu 38 de copii care au fost adoptaţi, respectiv cu 63 de copii concepuţi natural. S-a remarcat o mică diferenţă în comportament la copiii concepuţi prin FIV.

A doua zi, The Australian a publicat un alt articol pe acest subiect, informând că mamele cu copiii obţinuţi prin FIV experimentează mai mari dificultăţi în a face faţă exigenţelor maternităţii. Un studiu organizat de Consiliul Australian pentru Cercetare, Centrul de FIV Australia, şi respectiv Centrul de FIV Melbourne, relevă faptul că femeile care au conceput astfel copiii sunt mult mai expuse problemelor post-partum decât mamele celelalte.

În Marea Britanie, un raport din 30 iulie al publicaţiei Telegraph susţine că în cazul copiilor rezultaţi din FIV riscul de naştere prematură şi de a avea o greutate mai mică la naştere este mai mare. În fine, o echipă de cercetare condusă de Liv Bente Romundstad, de la Universitatea pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Trondheim, Norvegia, a examinat peste 2.500 de mame care au conceput atât natural cât şi prin FIV, comparând rezultatele cu peste un milion de concepţii naturale. Concluziile studiului indică faptul că copiii concepuţi prin FIV sunt mai predispuşi cu 31% să moară înainte sau după naştere. De asemenea ei sunt în 26% din cazuri mai mici decât cei de aceeaşi vârstă.

Fără limite

Un alt motiv de îngrijorare îl reprezintă modul în care copiii concepuţi prin FIV sunt folosiţi ca obiecte pentru satisfacerea cererilor părinţilor. O relatare din 30 decembrie din ziarul londonez The Telegraph informa că Rajo Devi, o femeie de 70 de ani, a dat naştere în urmă cu câteva luni unei fetiţe, având deja în intenţie să mai aibă încă un copil. Septuagenara a născut-o pe Naveen Lohan la 28 noiembrie, acum dorind un băiat. Rajo şi soţul ei, Bala Ram, au mers la Clinica Naţională de Fertilitate Hisar pentru tratament, după ce a auzit că o femeie de 60 de ani a născut gemeni. Ovulele donate de o altă femeie au fost fertilizate cu sperma lui Bala şi implantate în Rajo.

O altă tendinţă îngrijorătoare constă în modul în care copiii “produşi” prin FIV ajung în familii a căror structuri sunt – cel puţin – încurcate. În Canada, un tribunal a pus recent capăt unei dispute dintre un cuplu lesbian şi un bărbat homosexual care a fost donatorul de spermă, informa National Post la 29 ianuarie. Conform articolului, tribunalul a decis că respectivul contract de donare dintre bărbat şi cuplul de femei are valoare executorie, deschizând astfel posibilitatea ca un copil să aibă părinţi multipli atunci când la mijloc sunt şi donatori. Cei trei semnaseră înainte de naşterea copilului un contract prin care bărbatului i se dădeau anumite drepturi de co-părinte. Dispute ulterioare au făcut ca femeile să îi restricţioneze bărbatului accesul la copil, tribunalul redându-i-l.

Poate fi amintită şi ştirea despre o femeie de 56 de ani care şi-a născut trei nepoate, ştire difuzată de Associated Press la 11 noiembrie. Jaci Dalenberg, din Ohio, a fost de acord să fie mamă surogat pentru fiica ei, Kim Coseno, şi soţul ei, Joe. Coseno avea doi copii dintr-o căsătorie anterioară, dar nu a mai putut avea alţi copii datorită unei histerectomii. Trupul ei mai producea ovule, astfel că acestea au fost fertilizate cu sperma noului ei soţ, fiind apoi implantate în pântecele mamei ei. Fetele au fost născute la 11 octombrie, cu două luni înaintea termenului normal.

Demnitatea umană

“Demnitatea persoane umane trebuie recunoscută în cazul fiecărui om, de la concepţie şi până la moartea naturală”, se spune în instrucţiunea Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei publicată la 8 decembrie. Documentul tratează câteva probleme de bioetică legate de viaţa umană. “Fiinţa umană trebuie să fie respectată şi tratată ca persoană din momentul concepţiei; şi de aceea, din acelaşi moment, drepturile ei ca persoană trebuie să fie recunoscute, printre care în primul rând dreptul inviolabil al fiecărei fiinţe umane inocente la viaţă”, se spune în textul amintit, în al patrulea paragraf.

Referitor la tehnicile de fertilizare asistată, documentul clarifică faptul că ele nu sunt respinse în baza faptului că sunt metode artificiale. Nu se respinge folosirea medicinii sau a ştiinţei, dar este esenţial ca astfel de metode artificiale să fie evaluate în raport cu demnitatea persoanei umane. FIV, subliniază Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, implică frecvent distrugerea de embrioni. În plus, procreaţia este separată de actul conjugal dintre un bărbat şi o femeie.

“Biserica recunoaşte legitimitatea dorinţei de a avea un copil şi înţelege suferinţa cuplurilor care se confruntă cu problema infertilităţii”, se mai spune în document. Cu toate acestea, “dorinţa de a avea un copil nu poate să justifice ‘producerea’ de copii, aşa după cum dorinţa de a nu avea un copil nu poate să justifice abandonarea sau distrugerea unui copil din momentul în care a fost conceput”. În actuala criză economică, consumismul este tot mai mult discreditat, dar când vine vorba de viaţa umană se pare că cel mai adesea consumatorul este stăpânul, în detrimentul demnităţii umane.

O teorie extrem de actuală este aceea că Biserica respinge femeilor “drepturile” pe care le-ar avea atunci când spune că “Biserica nu are autoritatea de a conferi hirotonirea întru preoţie femeilor, şi această învăţătură trebuie considerată ca definitivă de către toţi credincioşii Bisericii” (Ordinatio Sacerdotalis). De câte ori nu auzim, în răspuns la pasajul citat, discursuri retorice ca acesta: “Interzicerea hirotonirii întru preoţie a femeilor are la bază ideea veche a inferiorităţii femeilor. Dar noi toţi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu şi avem aceleaşi drepturi; iar faptul că Isus a fost bărbat nu neagă aceasta. Că Isus şi apostolii Săi au fost bărbaţi este singurul argument pe care Biserica îşi bazează preoţia exclusiv masculină. Dar în zilele în care Isus a trăit pe pământ ar fi fost de neconceput să aleagă femei pentru slujirea Sa. Nu pentru că femeile nu ar fi fost capabile, ci pentru că pur şi simplu nu ar fi fost acceptate”.

Primul lucru pe care trebuie să îl observăm aici este că hirotonirea, ca toate celelalte sacramente, nu este un “drept”, ci un dar. Nimeni nu are “dreptul” la Botez sau Euharistie, cu atât mai puţin la Preoţie. A vorbi despre “drepturi” în spaţiul sacramentelor este la fel de absurd ca ideea de a da Raiul în judecată pentru darul liber al mântuirii. Dacă Dumnezeu ne-ar da nouă, oamenilor, ceea ce merităm, conform unei dreptăţi stricte, am fi cu toţii condamnaţi la iad. Cristos a venit să ne salveze de ceea ce merităm, nu să ne dea ceea ce merităm. Apoi vine întrebarea: nu suntem noi toţi egali, în sensul că Dumnezeu nu se uită la rangul persoanei? Ba da. Paul ştia mai bine decât oricine în antichitate că bărbaţii şi femeile sunt egali în Cristos, în sensul că au aceeaşi demnitate în faţa lui Dumnezeu. El a fost cel care a spus: “Aşadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus” (Galateni 3,28). Paul nu vedea cu nimic inferioară demnitatea femeii. Dar şi el, asemenea celorlalţi apostoli, vedea ceva ce îl făcea să nu hirotonească femei.

“Evident”, spune criticul zilelor noastre. “Vedea proprii ochelari de cal. Asemenea lui Isus, şi el era oprit de cultura vremii lui. Nu putea face ceva ce lumea antică nu ar fi acceptat. Dar acum timpurile s-au schimbat. Acum ştim că femeile sunt competente inclusiv ca păstori şi predicatori, şi de aceea ele trebuie să poată fi hirotonite.” Această obiecţie comună are la temelie câteva concepte greşite despre ce este Sacramentul Preoţiei şi despre ce au făcut Isus şi apostolii Săi. În primul rând este complet greşit să spunem că Isus ar fi fost îngrijorat de “ce va spune lumea”. Isus a făcut şi a spus multe lucruri şocante. Şi-a îngrozit ascultătorii spunându-le: “Dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi” (Ioan 6,53). I-a făcut pe iudei să vrea să îl omoare cu pietre după ce le-a spus: “mai înainte de a fi fost Abraham, Eu sunt” (Ioan 8,58).

A atins leproşi, a mâncat cu prostituate şi a condamnat clasa conducătoare din Ierusalim. A revoluţionat gândirea convenţională în nenumărate moduri. Mesajul său – precum şi al apostolilor Săi – a fost într-adevăr atât de conciliator pentru lumea de atunci încât… l-au răstignit, iar pe discipoli i-au arestat, i-au bătut, i-au omorât cu pietre. Concluzia? Dacă Isus ar fi dorit femei preot le-ar fi inclus între apostoli, indiferent de opinia publică. Teoria cu “Isus a fost limitat şi/sau orbit de cultura vremii” este defectuoasă. Unde mai punem că cultura greco-romană avea deja numeroase preotese, deci ar fi putut îmbrăţişa fără nici o problemă hirotonirea femeilor. Să uităm deci de acest argument, ce ne prezintă un Isus speriat să nu îşi jignească contemporanii.

În mod similar, apelul la competenţele pastorale şi retorice ale femeilor sunt în afara problemei. Biserica are în tradiţia ei abatese, teologi femei, doctori şi învăţători ai Biserici femei. Problema nu are legătură cu păstorii şi predicatorii, ci cu slujirea preoţească. Munca de pastoraţie, învăţare sau administraţie bisericească o poate face teoretic oricine. Dar nu aceasta este esenţa preoţiei. Esenţa slujirii preoţeşti este celebrarea Jertfei lui Cristos în Sfânta Liturghie. A discuta despre capacitatea femeii de a predica sau conduce o parohie este pe lângă subiectul adevărat: natura Sacramentului Preoţiei.

Ce este un sacrament? Este un lucru care nu doar face ceea ce simbolizează ci şi simbolizează ceea ce face. Pentru Botez, simbolul evident al curăţirii, scufundării şi vieţii noi este apa, nu vinul. Astfel, vinul, cu toate calităţile lui admirabile, nu este “materia” potrivită pentru Sacramentul Botezului. Similar, pentru Preasfânta Euharistie, vinul – “sângele” boabelor de struguri zdrobite – este simbolul evident pentru sângele lui Cristos, care s-a vărsat spre iertarea păcatelor noastre. Asemenea sângelui lui Cristos, vinul învigorează, bucură, dar ne şi aminteşte de moarte şi de viaţă. Şi aici, apa, deşi este materia potrivită pentru Botez şi nu este “inferioară” vinului, ar fi materie greşită pentru Sacramentul Euharistiei. Pe scurt, anumite lucruri sunt imagini naturale. Nu este o problemă de “egalitate” ci de potrivire.

Cristos este, aşa după cum El însuşi ne învaţă, “Mirele” pentru Biserică – “Mireasa” -, în măreţul Ospăţ de Nuntă escatologic al Împărăţiei (Matei 25,1-13). Sexul are, în învăţătura lui Cristos, o semnificaţie reală, şi nu este un simplu accident al naturii. Şi El trebuie că ştia acest lucru, din moment ce a plămădit persoana umană şi a făcut-o participantă la misterul masculinităţii şi feminităţii. Şi astfel, fiecare Liturghie este un “Ospăţ de Nuntă al Mielului”, prin care intrăm în iubirea jertfelnică a Mirelui cosmic pentru Mireasa Sa. Şi ajungem astfel înapoi la problema simbolurilor. La fel ca şi cu apa pentru Botez şi vinul pentru Euharistie, nu se pune problema că bărbatul este “superior” femeii în a fi “materia” preoţiei. Doar că bărbatul este simbolul potrivit pentru Mire, iar femeia nu. Preotul este un “alter Christus” pentru Mireasă în misterul Liturghiei. El simbolizează. Misiunea lui principală nu este să administreze, să predice sau să păstorească.

Hirotonirea nu este deci un drept. Este un dar. Este un sacrament care face ce simbolizează şi simbolizează ceea ce face, asemenea tuturor sacramentelor. Simbolurile au de aceea importanţă (în special cele pe care însuşi Cristos le-a instituit) iar Biserica nu are puterea de a schimba aceste simboluri în elementele lor fundamentale. Cristos şi apostolii au revelat care trebuie să fie “materia” hirotonirii, aşa după cum au revelat care trebuie să fie materia Botezului şi Euharistiei. Biserica doar ascultă. De aceea: “Biserica nu are autoritatea de a conferi hirotonirea întru preoţie femeilor, şi această învăţătură trebuie considerată ca definitivă de către toţi credincioşii Bisericii”. Nu este o problemă pe care să o decidă Biserica. Argumentul vine de la Hristos.

Cum să atragi tinerii către creştinism este o temă ce îi preocupă aproape fără excepţie pe liderii religioşi din ziua de astăzi. Nu este un secret că un mare număr de tineri nu aparţin niciunei Biserici, dar aceasta nu înseamnă că sunt insensibili la religie, conform unei cărţi recente. În “Pierdut şi Găsit: Tinerii care nu merg la biserică şi bisericile care ajung la ei” (B and H Publishing Group), Ed Stezzer, Richie Stanley şi Jason Hayes aruncă o privire asupra tinerilor de douăzeci şi ceva de ani şi asupra modului în care anumite biserici fac eforturi să stabilească contactul cu o generaţie în mod notoriu refractară la a face parte dintr-o religie instituţională.

În studiul lor i-au luat în considerare pe cei care nu merg la biserică, împărţindu-i în diferite categorii, în scopul analizei lor. Există unii care nu au fost implicaţi în nicio Biserică, aceia care nu au mai practicat religia după perioada copilăriei, şi aceia care sunt fie apropiaţi de Biserică, fie ostili. Nu este un studiu legat de o Biserică creştină anume, ci mai degrabă o privire asupra modului în care tineretul interacţionează cu creştinismul.

Datele din carte provin din câteva sondaje de opinie realizate între anii 2006-2008. A fost o proporţie de 40/60 între cei cu vârsta cuprinsă între 20-24 de ani şi cei cu vârsta cuprinsă între 25-29 de ani. Mai mult de jumătate erau absolvenţi de colegiu, şi opt din nouă persoane au urmat o formă de învăţământ post-liceală. Ca şi în alta studii privind tinerii, respondenţii au afirmat adesea că au o spiritualitate, chiar dacă nu întotdeauna religioşi. Astfel, 43% dintre cei care nu merg la biserică au declarat că au o spiritualitate, şi alţi 31% au susţinut că sunt şi religioşi în ciuda lipsei frecventării regulate a unei biserici anume.

De asemenea, mai mult de 60% dintre eu au declarat că mergeau la biserică săptămânal în perioada de creştere. Astfel, se dovedeşte că despre mulţi dintre cei care nu merg la biserică s-ar putea mai degrabă spună că s-au îndepărtat de biserică, comentează autorii. Cartea detaliază mai apoi unele convingeri pe care le au cei care nu merg la biserică. Patru din cinci cred că există o fiinţă supremă şi trei din patru afirmă că existenţa lui Dumnezeu are sau ar avea un impact asupra vieţilor lor.

Această descoperire iniţială, totuşi, trebuie să fie calificată înţelegând în ce fel de Dumnezeu cred cei care nu merg la biserică. Majoritatea au răspuns că cred în Dumnezeul descris în Biblie, dar în acelaşi timp 58% au răspuns că Dumnezeul biblic nu este diferit de dumnezeii sau făpturile sacre venerate de alte religii cum ar fi islamismul şi budismul. De fapt, tema care a întrunit cel mai mare consens între tinerii cu o spiritualitate şi cei fără a fost faptul că Dumnezeul din Biblie nu este diferit de alţi zei. “O abundenţă de confuzie spirituală pătrunde în sistemul de credinţe al tinerilor care nu merg la biserică”, notează autorii.

O privire mai îndeaproape

Când vine vorba de o clasificare pe criterii etnice, 98% dintre tinerii afro-americani care nu merg la biserică sunt de acord că Dumnezeu există, în timp ce 84% dintre hispanici au afirmat acest lucru. Aceasta comparativ cu 76% dintre anglo-saxonii care nu merg la biserică şi care cred în Dumnezeu. Rezultate şi mai interesante ies la iveală când se compară efectul educaţiei asupra convingerilor. E mai puţin probabil ca aceia care au făcut colegiul să creadă în existenţa lui Dumnezeu – 79% comparativ cu 94% dintre aceia care au absolvit liceul sau chiar mai puţină educaţie.

De părere că numai Dumnezeul din Biblie există au fost doar 53% dintre cei cu mai multă educaţie; şi 85% dintre cei cu mai puţină educaţie. Educaţia mai puţină a condus la o mai puternică convingere că existenţa lui Dumnezeu le-a influenţat viaţa. Sondajul de opinie a continuat apoi cu examinarea a ceea ce cred ei despre Isus. Li s-au adresat două întrebări: dacă cred în Înviere; şi dacă credinţa în Isus are o influenţă pozitivă asupra viaţa unei persoane. În jur de două treimi dintre cei care nu merg la biserică au fost de acord că Isus a murit şi a înviat. Şi 77% au răspuns afirmativ la a doua întrebare.

Astfel, cercetătorii au concluzionat că majoritatea tinerilor care nu frecventează biserica nu au o problemă legată de credinţa în Dumnezeu sau în Isus. Când a venit vorba despre păreri legate de Biserică, reacţiile nu au fost atât de favorabile. În timp ce 73% au fost de acord că Biserica Creştină este în general un lucru pozitiv pentru societate, în jur de două treimi i-au acuzat pe cei care merg la biserică de ipocrizie şi 90% au afirmat că pot avea o relaţie bună cu Dumnezeu fără să aparţină de vreo Biserică.

Nu este surprinzător faptul că cei care nu merg la biserică sunt ostili când vine vorba despre aceasta, au observat autorii, dar sondajele de opinie au dezvăluit faptul că majoritatea sunt deschişi să îi audă pe prietenii lor vorbind despre creştinism. De fapt, 89% au declarat că sunt dispuşi să lase pe cineva să le vorbească despre creştinism. Ba mai mult, puţin sub jumătate au spus că dacă un prieten de-al lor ar deveni creştin, acest lucru ar avea un efect pozitiv asupra relaţiei lor. Nu este însă totul pozitiv, din moment ce 46% au fost de acord cu afirmaţia: “Creştinii mă calcă pe nervi.”

Stabilirea de contacte

Ultima parte a cărţii examinează ceea ce fac unele biserici pentru a-i atrage pe cei care nu merg la biserică. Autorii au identificat nouă caracteristici comune acestor variate eforturi.

- Creând o comuniune mai profundă printr-un sistem sănătos de grupuri mici care le permite oamenilor să intre în contact unii cu alţii.
- Permiţându-le să îşi aducă propria contribuţie prin încurajarea tinerilor să slujească în activităţi de voluntariat.
- Punând la dispoziţie oportunităţi de manifestare a cultului care să reflecte atât cultura cât şi respectul faţă de Dumnezeu.
- Stabilind o comunicare eficientă care variază ca stil, dar care este mai mult un dialog decât o predică moralizatoare.
- Manifestând disponibilitatea de a utiliza limbajul tehnologic familiar tinerilor.
- Construind relaţii între generaţii, punându-i pe tineri în legătură cu adulţii care îi provoacă la maturizare.
- Conducând în mod onest şi autentic.
- Conducând în mod transparent şi cu un simţ personal al umanităţii.
- Adoptând o mentalitate a slujirii în echipă.

Explicând mai detaliat sensul la a acorda oamenilor ocazia de a face muncă de voluntariat, autorii comentează că prin asemenea activităţi caritabile nu sunt ajutaţi doar beneficiarii, ci şi vieţile voluntarilor sunt schimbate. Tinerii din ziua de astăzi au o dorinţă puternică de a schimba lumea, au adăugat ei, şi vor să participe din proiecte. În trecut, multe Biserici protestante cereau ca oamenii să aibă statutul de membru al lor pentru a participa la munca de voluntariat. Din ce în ce mai mult, însă, cartea explică faptul că Bisericile dau oamenilor oportunitatea de a sluji înainte de a deveni membri ai Bisericii. Mulţi dintre aceşti nou-veniţi continuă apoi să facă parte din Biserică după ce au stabilit legătura iniţială prin activităţile lor de voluntariat.

Comunicarea

Autorii au detaliat de asemenea utilizarea tehnologiei moderne de comunicare pentru a-i atrage pe tineri. Până nu demult puţine Biserici, argumentează ei, au apreciat suficient impactul schimbărilor din comunicare. A avea o prezenţă online poate schimba modul în care oamenii gândesc despre Biserică, risipind miturile şi conducându-i să devină membri ai ei. Prin folosirea de videoclipuri, reţele sociale şi alte instrumente, li se permite celor care nu merg la biserică să vadă credincioşi adevăraţi, să vadă ceea ce fac ei cu vieţile lor şi rolul pe care îl joacă credinţa lor.

Tehnologia trebuie să slujească Evanghelia, avertizează autorii, aşadar trebuie să fie folosită pentru a transmite un mesaj şi nu în interesul propriu. În concluzie, autorii îndeamnă la un efort mai mare pentru a-i pune pe tineri în contact cu Dumnezeu şi cu Biserica. Dacă acest lucru poate fi realizat, atunci lumea poate fi schimbată. Ceea ce caută tinerii se găseşte în creştinism, şi deci trebuie să descoperim un mod de a-i refamiliariza cu Biserica.