Doamne ajuta! Fac un apel la toti cei care au intamplari despre Parintele Arsenie Boca sa le posteze aici sau sa le trimita pe adresa vlad.herman@gmail, urmand ca mai apoi sa fie publicate intr-o carte.

 Doamne ajuta! Fac un apel la toti cei care au intamplari despre Parintele Arsenie Boca sa le posteze aici sau sa le trimita pe adresa vlad.herman@gmail, urmand ca mai apoi sa fie publicate intr-o carte.

 Reporter: Cum poate o familie în ziua de astăzi, în acest mediu dizolvant, să mai împlinească Evanghelia?

Amfilohie Brânză: Dragul meu, încă poate să aibă cruce la gât, încă poate să se spovedească, încă poate să oprească televizorul din buton şi să deschidă cartea, să citească, deci să privească la modelul de familie creştină. Vreau să spun un lucru, câmpul de lucru a produs eroul, puşcăriile au produs martirii şi mucenicii, şcolile au produs savanţii. Ce a produs televizorul? Ce a produs discoteca? Sunt lucruri atât de clare, să caute la modelele autentice şi să meargă pe linia lor.

Eu de 15 ani nu stau să casc gura la televizor şi nu mă simt mai prost ca alţii. Adevărul se relevă, nu se descoperă la televizor. Adevărul nu înseamnă informaţie, informaţia e gradul de măsurare a entropiei, cum spun ăştia de univers. E cu totul altceva informaţia, mersul trenurilor, mersul dolarului şi aşa mai departe.

Adevărul e cu totul altceva, noi suntem pregătiţi pentru viaţa veşnică şi Dumnezeu, în lucrarea Sa, nu ne ţine pe noi nişte proşti vizavi de veacul acesta. Noi suntem chemaţi să-l transfigurăm aşa cum se cuvine, nu să luăm o bucată de bolovan şi am descoperit marea râmă, marea molecula şi suntem mari savanţi. Noi suntem chemaţi să descoperim Cerul.

Familia să revină urgent în rosturile sale cele mari, tată după Hristos, mamă după cum ne cere Hristos şi vor vedea că nu vor rămâne păgubiţi. Făcând ceea ce nere cere Hristos prin Biserică, veţi constata că Dumnezeu nu rămâne dator nimănui, nici în ştiinţă, nici în simţire, nici în putere, nici în tot ceea ce vrei.

Dumnezeu nu rămâne dator nimănui. Pune mai întâi osul la treabă, caută împărăţia lui Dumnezu în familie, ca tată, ca mamă şi toate celelalte ţi se vor adăuga ţie. Întotdeauna Dumnezeu S-a ţinut de cuvânt.

Vlad HERMAN

 Un episod extraordinar al istoriei românilor, ţinut permanent secret, este cel legat de “boala” şi moartea poetului naţional al României, Mihai Eminescu, care, aşa cum s-a văzut, se manifestase direct şi partizan la ziarul Timpul în “Chestiunea Israelită” sau în “Chestiunea evreiască”, fiind împotriva încercărilor evreilor de a bloca sau de a condiţiona recunoaşterea independenţei României. Ceea ce se cunoaşte de către foarte puţini iniţiaţi este însă cum, pentru atitudinea sa, Mihai Eminescu a fost ucis, (de către ­medicul evreu Fr. Iszac”, zic unii, de către o conspiraţie iudeo-masonică am zice noi).

În anul 1882, Mihai Eminescu îi scria Veronicăi Micle:“Timpul acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea, sunt un om urât şi temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâţi din România… Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”. 

“Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!” s-a spus l-a un moment dat, în plenul Parlamentului Român, de către acei oameni politici care apărau interesele evreilor, oameni politici masoni, susţinuţi finalmente, din păcate, chiar şi de către oamenii politici conservatori, în numele partidului cărora vorbea gazetarul şi marele poet naţional Mihai Eminescu. De fapt cuvintele au fost rostite chiar şi de către Petre-Carp, şef alături de Titu Maiorescu, al Partidului Conservator.

În timp ce Eminescu conducea Timpul, ziar al Partidului Conservator, Petre Carp conducea chiar partidul, dar cei doi au intrat totuşi într-un puternic conflict. Carp era însă, totodată, şi membru al lojei masonice Steaua României, alături de Maiorescu, Alexandru Şuţu, Theoder Rosetti şi alţii care se vor ocupa de lichidarea poetului şi ­gazetarului Mihai Eminescu. “Eminescu era ca o stâncă. Posibil ca, iniţial, junimiştii [masonii] să nu-şi fi dat nici ei seama că, aducându-l la Timpul, practic îşi pun singuri bomba în casă” (C. Cernăianu, Recurs Eminescu, Calvarul cetăţeanului, vol.II). Divergenţa dintre Mihai Eminescu şi Petre Carp s-a născut odată cu apariţia în Parlament a problemei modificării articolului 7 din Constituţie (“Chestiunea Izraelită”), împotriva căreia pleda în scris Eminescu, opunându-se “împământenirii” hoardei de evrei ce invadaseră ţara, în timp ce Petre Carp activa politic pentru modificarea Constituţiei în sensul dorit de Alianţa Izraelită, de cancelariile europene şi de evreii din România.

[Carp fiind, totuşi, un nume destul de rar, şi neînţelegând adeziunea sa la interesele evreilor, ne-am îndreptat către marele dicţionar masonic publicat în Ordinul Masonic Român de către Horia Nestorescu-Bălceşti , unde am găsit mai mulţi Carp: în afară de Petre Carp al nostru, duşman al lui Eminescu şi membru al lojii Steaua României, apare şi un anume Horia Carp, "ziarist evreu, membru al unei loji din obedienţa Marii Loji Naţionale".]

Pornit împotriva poziţiei exprimate de Timpul, la 15 martie 1879 Carp le scrie atât lui Eminescu cât şi lui Maiorescu. Lui Eminescu îi scrie: “Domnule redactor, în timpurile din urmă aţi crezut că este oportun de-a da sprijinul importantului ziar ce redactaţi, unor idei atât de opuse convicţiunilor a căror organ m-am făcut în Senat încât mă văd cu părere de rău silit de-a afirma pe calea publicităţii adânca divergenţa de păreri ce ne desparte…”; iar lui Maiorescu: “Dragă Titus, ce faceţi voi la Timpul şi cum credeţi că o să meargă astfel înainte?… în ce parte din lume partidul conservator a căutat să ajungă la putere prin pasionarea maselor?… în asemenea împrejurări, eu unul a trebuit să-mi pun întrebarea ce rol mai joc între contribuitorii Timpului?… Prin urmare te rog să notifici comitetului să mă şteargă din lista subscriitorilor… Tu ai o clientelă întinsă despre a cărei genesis mi-ai vorbit într-o zi [aluzie şi atenţionare din partea lui Carp, către Maiorescu care trăia din solda clienţilor săi evrei]. Sapienti sit. For ever! P.P. Carp.” Poziţia lui Carp faţă de revendicările evreilor asupra României este sintetizată în următoarea poziţie, exprimată în 1881: “Să jertfim unele din drepturile noastre suverane ca să obţinem protecţiunea Europei întregi şi să nu ne aflăm izolaţi faţă cu doi vecini puternici”. 

Eminescu îi răspunde în Timpul:

“Dl. P.Carp s-a crezut atins prin reflecţiunile ce foaia noastră a publicat în privinţa atitudinii sale în chestiunea izraelită… însă aceste reflecţiuni ne-au fost impuse printr-un caz de legitimă apărare”.

Deasemnea se ceartă şi cu alţi membri ai partidului, precum Zizi Cantacuzino şi Lahovari. Acestuia din urmă i-a spus în cadrul redacţiei din Timpul: “Du-te, mă, în mă-ta! Tată-tău nu ştia nici bine româneşte, ce-mi tot cânţi tu de românism.”

Cea mai categorică explicaţie dată de Eminescu faţă de criticile lui P.P. Carp a apărut în Timpul cu numai o lună înainte ca el să fie lichidat social şi fizic:

“În altă ţară de am trăi, în care mai e credinţă, onestitate, respect ca bunuri obşteşti ale spiritului public, relele ni s-ar părea trecătoare şi nicicând condeiul nostru nu ar fi înmuiat în fiere; dar aici, unde, dacă-i vizita ministeriile sau [închisoarea] Văcăreşti, aceleaşi fizionomii şi caractere întâlneşti, aici unde un parvenit bulgar ca d. I.C. Brătianu şi un grec parvenit ca d. C.A. Rosetti conduc destinele acestei nefericite ţări, aici unde oameni ca aceştia, fără pic de patriotism, radicali cosmopoliţi, stăteau ieri la învoială cu Warszazvsky ca să-i vânză sufletele din opt ţinuturi, stau azi la învoială cu Alianţa Izraelită ca să-i vânză ţara toată şi să desfiinţeze printr-un trafic mârşav o naţie şi un stat pe care zeci de popoare barbare nu le-au putut desfiinţa, aici nici un cuvânt nu e destul de aspru…”
Deşi Titu Maiorescu era acuzat de către colegii de partid că îi ţine spatele lui Eminescu la Timpul, Eminescu îl atacă şi pe acesta:
” Teamă ne e dar şi astăzi că asemenea o samă de advocaţi buni, cu darul vorbirii vor tranşa şi chestiunea arzătoare a evreilor, care poate deveni chestiunea completei dezmoşteniţi a poporului românesc”.

Maiorescu îşi nota prompt în Jurnal: “Grea epoca Eminescu… Articol al lui în chestiunea evreiască în contra mea”.
“Afacerea Warszawsky” din epocă, dezvăluită şi combătută de Mihai Eminescu în Timpul a constat în aprovizionarea trupelor ruse angajate în războiul din 1877 şi deplasate în Bulgaria. Bancherul rus de origine evreiască A.M. Warsyawsky, numit intendent al armatei ruse a obţinut prin mită dreptul de a cumpăra la preţuri modice alimente din România (de a rechiziţiona) pentru a le vinde apoi armatei ţariste. Totodată a primit dreptul de a rechiziţiona care cu boi pentru transportul mărfii, ceea ce a ruinat ţărănimea română, care de cele mai multe ori şi-a pierdut peste Dunăre mijloacele de transport. Deşi avocatul cu luna al lui Warszawsky devenise Titu Maiorescu, Eminescu a publicat mai multe documente ce au dovedit coruperea guvernanţilor la care se pretase bancherul evreu.
Iată scrisoarea lui Warszawsky către Rossisky, datată l decembrie 1877 şi publicată de Eminescu în Timpul:
“Excelenţă.
Din depeşa mea şi din depeşa ministrului Cogălniceanu vă este deja cunoscut că, după multe împrejurări, eu am profitat a birui toate împiedicările şi astăzi deja s-au dat porunci prin telegraf tuturor prefecţilor din opt districte, ca să puie la dispoziţiunea mea câte 1200 care pe zi pentru Bucureşti şi 500 pentru Frăţeşti… Mult m-au costat pe mine bani, vreme şi trudă ca să împac pe directorul Ministerului de Interne, Simion Mihăilescu, cu prietenul nostru [adică Cogălniceanu (precizează Eminescu)] fiindcă numai el era, nu Brătianu era, care împiedica această chestie…
Eu voi avea oricâte căruţe va fi de trebuinţă pentru oricât transport şi oriunde veţi voi a transporta, măcar că până acuma cărăuşii de bună voie tocmiţi nu voiau a merge decât la Sistov; acum însă s-a schimbat chestia şi merg siliţi oriunde vreau.”
În urma campaniei de presă condusă de Eminescu privind “afacerea Warszawsky” au fost sesizate organele judecătoreşti, dar Tribunalul de Ilfov hotărăşte că nu era “caz a se pune în mişcare acţiunea publică în contra cuiva”.
Urmărirea lui Mihai Eminescu de către agenţii secreţi ai marilor puteri străine, a fost remarcată din anul 1876 printr-un agent evreu Lachman, aflat în solda ambasadei Austriei de la Bucureşti. Unul dintre primele rapoarte ale ambasadei austriece, la adresa lui Eminescu, conţine 20 de pagini şi este semnat de consulul austriac de la Iaşi, fiind trimis ministrului de externe al Imperiului Austro-Ungariei la data de 5 ianuarie 1877. Cu un an înainte ca Eminescu să fie anihilat, la 7 iunie 1882, ambasadorul austriac la Bucureşti, baronul Mayer, transmite un raport secret despre Eminescu, văzut vinovat prin activitatea sa de la Societatea Carpaţii de uneltire împotriva imperiului, în vederea unirii Transilvaniei cu ţara mamă:
“Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [sursa era, după toate indiciile, chiar Titu Maiorescu] . . . S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată… S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenţă. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari. ­
În afara agenţilor marilor puteri europene, o atenţie aparte i-o acordau lui Eminescu nenumăraţii agenţi ai Alianţei Universale Israelite.
Şi iată că, în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, gazda poetului, doamna Szoke, îi trimite avocatului mason – Titu Maiorescu un bileţel în care scria că Eminescu a înnebunit. Astfel, fără voia sa, ca plan al uneia dintre cele mai monstruoase conspiraţii anti-româneşti, Eminescu a fost internat de către dr. Alexandru Şuţu la “Caritatea” (Caritas) punându-i-se falşul diagnostic de alcoolism şi sifilis. Studiul dr. Ion Nica (Eminescu, structura somato-psihică, 1972) arată că, în acea perioadă, Eminescu era marcat de o mare suferinţă pe fond psihic, ca urmare a greutăţilor şi luptelor politice prin care trecea, respectiv de o psihoză maniaco-depresivă. Cu toate acestea, un anume dr. Iszac i-ar fi pus lui Eminescu acel diagnostic care îi putea permite administrarea-unui tratament care să-l digtrugă fizic. La acea vreme, sifilisul nu cunoştea un tratament eficient, iar clinic se aplicau cele mai periculoase şi distructive tratamente. Un astfel de tratament, cu efecte catastrofale pentru Mihai Eminescu a fost administrarea de doze de mercur, element care se ştie că este extrem de toxic pentru om şi că poate provoca moartea. Medicii i-au administrat lui Eminescu câte 20 de fracţiuni a 4 grame de mercur, “când şi o jumătate de gram poate să aibă acţiuni dăunătoare” precizează la rândul său specialistul român Ovidiu Vuia. Urmare acestui tratament Eminescu a suferit de o paralizie parţială, a fost internat, scos din ţară şi mai apoi ucis în spital cu un bolovan cu care a fost lovit în cap.
Studiul dr. Nica, foarte valoros de altfel, suferă de o mare eroare. Faptul că pune un diagnostic psihiatric lui Eminescu bazându-se pe o sursă nedemnă de încredere. Este vorba de ziarul Adevărul din 17 octombrie 1911 care, sub semnătura lui Alexandru Ciurcu, publica articolul “Din amintirile mele”. Or, până după al doilea război mondial, ziarele Adevărul şi Dimineaţa au fost cele mai puternice şi viclene organe de presă evreieşti din românia. Iată situaţia descrisă de A.C.Cuza în 1905:
“În ziaristică, tot jidanii au introdus la noi în ţară tonul violent şi trivialităţile presei-revolver, prin care înjosesc orice discuţie şi batjocoresc instituţiile şi demnitarii ţării,. În frunte, stă, fireşte, organul jidovesc Adevărul, al cărui comitet de redacţie se alcătuieşte din următoarele ilustraţii cuşer ale gazetăriei «române», ale căror nume le reproducem după actele unui proces de calomnie, în care numiţii figurează – se înţelege – ca inculpaţi (Curtea cu Juraţi de Ilfov, Octombrie 1905): B. Braunstein – zis B.Brănişteanu; Albert Honigman – zis A. Fagure; A. Rosen – zis Nora; A. Fuchs – zis G. Mihail; S.Goldenberg – zis Munteanu; Lazar Kastenbaum – zis Castelan; E. Feinsilber – zis E. Emilian; E. Weber – zis Adrian Verea, şi vor mai fi.

Aceştia sunt conducătorii “opiniunii publice” a ţării româneşti… Străini de noi şi potrivnici fiinţei noastre, ei ne discută interesele, ne judecă, fac reputaţiile prin galăgie şi reclamă, şi le desfac prin tăcere şi calomnii, ei suie în slava cerului pe jidoviţi şi caută să înjosească pe adevăraţii români; ei terorizează pe funcţionarii publici care voiesc să-şi facă datoria; ei critică totul: religia, coroana, armata, justiţia, învăţământul…”
De fapt, relatările mincinoase la adresa lui Mihai Eminescu, publicate în ziarul Adevărul din 17 octombrie 1911 se bazează pe închipuitele amintiri ale lui Grigore Ventura, cel ce ar fi fost lângă Eminescu când acesta a fost pus în cămaşă de forţă şi care ar fi relatat cum în cofetăria Capsa, agitând un pistol mare, Eminescu a spus că pleacă să-l împuşte pe rege. Trebuie reţinute două aspecte: 1. Gr. Ventura era mort de mulţi ani când cotidianul evreiesc lansa “amintirile” sale menite peste timp să consolideze marea conspiraţie istorică anti-Eminescu; 2.Ventura făcea parte din loja masonică Discipolii lui Pitagora din Galaţi (formată preponderent din evrei şi greci), corespondenta locală a lojii Steaua României, din care făceau parte conspiratorii întemniţării lui Eminescu: Titu Maiorescu, Şuţu şi ceilalţi (de altfel, toţi ceilalţi membri ai familiei Ventura făceau parte din loja masonică Steaua României).
Informaţiile de mai sus, privind falsul diagnostic pus lui Eminescu şi otrăvirea sa cu mercur reies din studii mai vechi, nepopularizate, dar ele sunt depăşite azi de studiile lui Calin L. Cernăianu demarate în anul 2000: Recurs Eminescu, Suprimarea Gazetarului şi Conjuraţia anti-Eminescu.

Trebuie arătat de la bun început că Mihai Eminescu nu a fost niciodată mason, în schimb cei mai mulţi membri ai “Societăţii Literare Junimea” (din Iaşi) şi fruntaşii Partidului Conservator, da! Toţi aceştia făceau parte, cum am arătat, din loja masonică Steaua României, iar Eminescu era “protejatul” Junimii, poetul Junimii.

Atât Titu Maiorescu, cât şi Petre Carp, cei doi lideri ai Partidului Consen’ator din vremea respectivă aparţineau lojii masonice, dar cel mai important fapt este apartenenţa lui Alexandru Şuţu la această lojă, loja fiind de fapt chiar creată de familia de fanarioţi Şuţu. Ce gândeau oare aceştia, când Mihai Eminescu compara exploatarea evreiasca a românilor cu exploatarea fanariotă?

Loja Steaua României (“l’Etoile de Roumanie”) a fost creată în 1866 de ­principele” Gheorghe M. (Iorgu) Şuţu, sub obedienţa lojii Marelui Orient al Franţei, lojă franceză apropiată intereselor mondiale evreieşti, controlată de către evrei. De altfel, chiar trezorierul (finanţatorul) lojii Steaua României era un evreu, Adolf Hennig. Familia Şuţu, familie de domnitori fanarioţi (Mihai Şuţu în Ţara Românească, Alecu Şuţu şi Mihai Gr. Şuţu în Moldova) era implicată social în politica româneasca în aceeaşi perioadă cu Mihai Eminescu. Astfel, Nicolae Şuţu era un reputat economist liber-schimbist, curent atât de puternic combătut şi de blamat de Eminescu, în timp ce Alexandru Şuţu, profesor universitar, trecea de reputat medic psihiatru, el fiind acela care l-a internat forţat pe Eminescu, contribuind activ la eliminarea sa fizică din peisajul socio-politic românesc.

De altfel, se poate spune că până la un punct Eminescu fusese chiar creaţia lojii Steaua României, împotriva conducătorilor căreia s-a întors prin libertatea ce şi-a luat-o ca publicist, în chiar ziarele ce le conducea şi care aparţineau indirect lojii masonice. De exemplu, se cunoaşte ura ce o manifesta Eminescu în scris pentru perioada domniilor fanariote ce au pervertit conştiinţele româneşti şi au supt sângele poporului, pregătind astfel terenul pentru noua ocupaţie, evreiască. El lovea astfel în chiar creatorul lojii, în fanariotul Gh.M. Şuţu.

În bună tradiţie masonică, loja Steaua României avea “de faţă” Societatea Literară Junimea, iar presa ei avea să fie asigurată de Constituţiunea (1866), apoi de Gazeta de Iaşi (1867) şi, în fine, prin Gazeta naţională (1871) – tribune politice ale membrilor lojii. Convorbirile literare (1867) făceau acelaşi oficiu în domeniul literaturii, istoriei şi criticii literare.
În 1866, în cadrul demersurilor pentru desemnarea unui principe străin pe tronul României, a apărut condiţia apartenenţei acestuia la francmasonerie pentru a se obţine sprijinul internaţional al fraţilor masoni şi al Alianţei Israelite Universale, cu atât mai mult cu cât emanciparea evreilor, deziderat masonic, rămăsese încă o chestiune deschisă. De aceea, în toamna anului 1866 Iorgu Şuţu (mason iniţiat la Paris şi “venerabil” al lojii Steaua României) i-a propus principelui Carol I să devină francmason şi şef al Francmasoneriei Române, sub obedienţa Marelui Orient al Franţei, ceea ce ar fi condus la ingerinţe străine în statul român, sub controlul Alianţei Israelite. Reacţia de refuz a casei regale a fost promptă, voinţa regală fiind întărită simbolic de interzicerea imediată a lojii masonice Discipolii lui Pitagora din Brăila , formată în cea mai mare parte din negustori greci şi evrei. La acea vreme toate lojile masonice importante româneşti se aflau sub obedienţa Marelui Orient al Franţei, şi astfel, indirect, obediente directivelor evreieşti ale Alianţei Israelite, fiind toate înfiinţate de “negustorul francez” Auguste Carence:: Steaua Dunării, Steaua României, Discipolii lui Pitagora, Înţelepţii din Heliopolis. (Oricum, peste câţiva ani B’nai B’rith se implică direct şi creează la Bucureşti lojile Înfrăţirea Sionului şi Fraternitatea.)
Atitudinea general favorabilă românilor din partea regelui Carol I al României (fostul principe Carol) faţă de pretenţiile evreilor, precum şi refuzul său de apropiere de lojile masonice filoevreieşti, nu putea decât să-i oblige pe conspiratori să monteze un scenariu anti-regal, în care “antisemitul” Eminescu, înarmat cu un mare pistol se ducea “la Palat să îl împuşte pe rege”, motiv pentru care a fost pus în cămaşa de forţă şi internat. La rândul ei, opinia publică românească n-ar fi putut fi liniştită dacă Eminescu ar fi fost pur şi simplu concediat de la Timpul. Totodată, gura acestuia nu ar fi fost astfel închisă, căci ar fi putut găsi altă tribună de la care să îşi afirme poziţia puternic naţionalistă. De aceea, el trebuia făcut nebun. Şi cine a lansat versiunea că Eminescu a scos un pistol pentru a se duce să-l împuşte pe rege? Conform evreilor de la Adevărul, afirmaţia fusese cândva susţinută de către doamna Capsa, evenimentul petrecându-se chipurile în cafeneaua literară Capsa. Nimeni din epocă nu a putut confirma această poveste, dar ştim că şi soţul patroanei, domnul Capsa, era membru al aceleiaşi loji masonice ca şi ceilalţi conspiratori, loja Steaua României.
Societatea Junimea a rămas cunoscută în istoria literaturii române ca promotoare a lui Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ion Creangă şi Ioan Slavici, care aveau să colaboreze la periodicul editat de Junimea, Convorbiri Literare. Teoreticianul Junimii era Titu Maiorescu, dar principala sa activitate era aceea de avocat, de pe urma căreia a dobândit o importantă avere. Profesor universitar la Iaşi şi decan al Facultăţii de Filozofie, a fost înlăturat din învăţământ în urma unui proces de imoralitate. Din 1868 s-a dedicat avocaturii, iar din 1870 a intrat în politică. Este poate important să aflăm numele clienţilor lui Maiorescu din perioada în care Eminescu a fost lichidat fizic şi spiritual. Aceştia sunt: Warschawsky, Rafalovich, Boboritz, Hessen şi Kalinowsky, Rubinstein şi Hirschler, adică o clientelă cosmopolită preponderent evreiască, atât de ostilă lui Eminescu!
Pe bună dreptate se poate pune întrebarea: de ce istoria nu publică, în general, astfel de corelaţii ale faptelor, privind viaţa şi moartea lui Mihai Eminescu? Concluziile sunt triste! Chiar George Călinescu, când a scris Viaţa lui Eminescu, a acceptat orice informaţie, din orice sursă, fără a o prelua critic, singura sa preocupare fiind realizarea unui roman biografic. De-a lungul carierei sale, Călinescu a colaborat, chiar, cu cei implicaţi în compromiterea lui Eminescu. Astfel, când editează revista literară Lumea, Călinescu îşi lia ca principal colaborator pe B. Brănişteanu, care nu este altul, aşa cum am arătat mai sus, decât evreul B. Braunstein, editor al ziarului Adevărul, ce întina memoria lui Eminescu, perpetuând conspiraţia privind nebunia acestuia. De altfel, o mare sumă de critici literari români sunt de fapt evrei camuflaţi de nume româneşti, conştienţi de activitatea antievreiască a poetului naţional al României şi voluntar interesaţi şi angajaţi în menţinerea mitului “Eminescu dement”, ca şi de salvarea în istorie a onorabilităţii conspiratorilor asasini. Aşa este şi cazul criticului literar Zigu Ornea, considerat o somitate a culturii româneşti, evreu din Botoşani care şi-a făcut chiar o carieră din anumite subiecte care se leagă de viaţa lui Eminescu, precum: Junimismul (1966), Junimea şi junimismul (1975), Viaţa lui Titu Maiorescu vol. I-II (1986-1987). [Zigu Ornea, care a exercitat în anii 90 şi funcţia de director al editurii evreieşti Hasefer, are totuşi meritul de a fi precizat că bancherul rus Warszawsky, deconspirat de Eminescu ca ruinător al ţărănimii române, era de fapt evreu].
Am arătat mai înainte că familia fanariotă Şuţu era o familie de masoni, aproape toţi, în România, fiind afiliaţi lojii Steaua României. Acordăm o atenţie specială acestora deoarece unul dintre ei a semnat condamnarea lui Eminescu: medicul Alexandru Şuţu.

Iată situaţia prezentată de amplul dicţionar masonic publicat de Horia Nestorescu Bălceşti: 

- Mihail Şuţu (1730-1802), domnitor fanariot al Ţării Româneşti, apare în 1794 ca venerabil al unei loji masonice din Iaşi.
- Alexandru Nicolae Şuţu (1830-1877), principe, a locuit la Paris şi a făcut parte din cel puţin 4 loji masonice, gr. 30 de iniţiere, deputat în Adunarea Generală a Marelui Orient al Franţei;
- Gheorghe M. (Iorgu) Şuţu (1817-1875), principe, mare proprietar, fiu al domnitorului Mihail Şuţu, gr. 30 de iniţiere, membru al lojii Sincere Amitie (Paris) şi întemeietor al lojei Steaua României.
- Constantin Şuţu (1820-?), afiliat la Iaşi lojei Steaua României, a devenit ministru;
- C.N. Şuţu, rentier, “frate” în loja Steaua României;
- George Şuţu, proprietar, membru în loja Discipolii lui Pitagora din Galaţi, cea care avea să fie interzisă de Carol I, când Iorgu Şuţu i-a cerut principelui (regelui) să intre în masonerie;
- Nicolae Gr. Şuţu (1840-?), membru al lojei Steaua României, secretar general al Consiliului de Miniştri.
- Alexandru Gr. Şuţu (1837-1919), iniţiat în loja Steaua României, profesor universitar la Bucureşti, autor al lucrării Psihiatria modernă, publicist şi traducător, membru al societăţii literare Junimea, complicele lui Titu Maiorescu în lichidarea lui Mihai Eminescu.
Studiile lui Călin L. Cernăianu şi-au propus mai ales să descurce “iţele foarte încurcate dintr-o singură zi din viaţa lui Eminescu, zi de răscruce când este scos în condiţii misterioase şi prin mijloace violente din viaţa publică”, . dar şi antecedentele şi urmările acestei zile.
“Aşadar – îşi începe acesta unul dintre studii -, la 28 iunie 1883 Eminescu a înnebunit. Simplu ca bună ziua!” Cel care a fost cel mai direct implicat în aceasta acţiune a fost Titu Maiorescu, “protectorul” mason al poetului, secondat de medicul Alexandru Şuţu. Un avocat şi un medic, membri ai aceleiaşi loji masonice. Nici nu se putea tandem mai potrivit pentru a distruge pe cineva. În Jurnalul lui Maiorescu s-a găsit următoarea notă, din ziua fatală: “Foarte cald! În zilele trecute încercări de aranjament cu Alex. Soutzo…”, referire la combinaţia cu doctorul Şuţu. În aceeaşi zi, 28 iunie 1883, la 6,30 dimineaţa, Maiorescu şi inginerul Simţion (apropiat de-al lui Maiorescu) s-au dus la ospiciul particular al doctorului Şuţu şi au convenit cu acesta ca în aceeaşi zi lui Eminescu să i se facă internarea pentru o lună de zile. Aceasta avea însă să se prelungească şi să se repete pentru câţiva ani, până la uciderea sa. “Prin acest demers ilegal – arată C. Cernăianu – avocatul Maiorescu acţionează contra principiilor fundamentale ale Dreptului, aranjând internarea lui Eminescu în lipsa garanţiei că «protejatul» s-ar fi alienat şi stabilind – pe ce criteriu? – o anume perioadă a şederii acestuia în ospiciu.” Ajuns acasă, Maiorescu îl anunţă pe Theodor Rosetti (mare
maestru comandor al Marelui Orient al României, totodată membru, ca şi Maiorescu, al lojii masonice Steaua României, la acea dată preşedinte al Curţii de Casaţie) că treaba este pusă pe roate: “apoi am venit acasă, am înştiinţat încă pe Th. Rosetti despre aceasta” (din Jurnal). Un al doilea bilet îl trimite lui W. Kremnitz, al cărui sens rămâne obscur şi secret: “Din păcate, încă incert. Altfel, toate bune!” (traducerea corectă a celei de a doua propoziţii ar putea fi: “Şuţu în regulă”, textul de mâna, în germană, al lui Maiorescu, Sonst alles gut, semănând mai degrabă cu Soutz alles gut).

Al treilea bilet trimis de Maiorescu este către Mihai Eminescu, pe care îl cheamă să îi facă o vizită. Plecând de la redacţia ziarului Timpul, Eminescu călca în cursa întinsă. Maiorescu îl roagă să se deplaseze la complicele său Simţion sub pretextul transmiterii unui bilet, ceea ce Eminescu şi face. “Săracul de el, a cerut 2 lei pentru birjă, a plecat şi de acolo l-au dus la Soutzo” (la Şuţu), îşi amintea fiica lui Maiorescu despre sfârşitul vizitei lui Eminescu. Într-ade-văr, ducându-se la inginerul C-tin Simţion, Eminescu este aşteptat de haidamacii lui Şuţu, este imobilizat, urcat într-o birjă sau în duba ospiciului şi dus la Şuţu. “Acolo nu va mai fi gazetar, ci numai biet smintit. Planul fusese îndeplinit cu succes. Gazetarul Eminescu era «ocrotit» într-o casă de sănătate” (C. Cernăianu).

Urmează planul doi al conspiraţiei: legendarea nebuniei. Mai întâi se arată că gazda poetului s-ar fi adresat lui Maiorescu cerându-i, printr-un bilet, ajutorul, deoarece “Eminescu a înnebunit”. Minciuna nu rezistă, deoarece Maiorescu se apucase să aranjeze internarea fără a-l vedea pe Eminescu, pentru a-i verifica starea sănătăţii, iar sursele legendei se contrazic: mai întâi, biletul a ajuns la o ora ulterioară plecării lui Maiorescu la Şuţu; apoi, sunt două variante privind persoana care ar fi trimis biletul, Slavici în prima, soţia sa născută Szoke, în a doua. Privitor la criza de demenţă manifestată în public de Eminescu, cum că ar fi scos un pistol spre a se duce să îl împuşte pe rege, ea a fost fabricată târziu (spre a nu mai putea fi verificată) şi lansarea ei publică s-a pus prin presa evreiască pe seama masonului Gr. Ventura (deşi acesta nu a relatat niciodată aşa ceva în timpul vieţii sale). “Lipsa oricărei menţiuni [în Jurnalul zilnic al lui Maiorescu] privind pretinsele ameninţări făcute de Eminescu cu revolverul… par să arate că toate acestea constituie zvonuri care nu fuseseră încă inventate la data la care Maiorescu şi-a completat jurnalul; de altfel, cum am arătat, povestea a fost pusă în larga circulaţie de către evreii de la Adevărul în 1911). În aceeaşi zi, a «internării» lui Eminescu, la ora 17 Maiorescu pleacă în străinătate pentru o perioada de o lună şi jumătate. Din această clipă şi până la revenirea sa, Eminescu nu mai putea fi eliberat din ospiciu nici măcar la cererea rudelor, pentru că persoana care îl internase era, totodată, singura abilitată legal să ceară externarea lui.” (C. Cernăianu)

Toţi cunoscuţii lui Eminescu, mai ales conspiratorii, pleacă rapid în străinătate, în timp ce presa publică o ştire anostă: “Dl. Mihai Eminescu, redactorul [şef al] ziarului Timpul, a înnebunit. Dl. Paleologu va lua direcţiunea sus-zisului ziar”.
“Flagrantele ilegalităţi comise pentru înlăturarea lui Eminescu din viaţa publică – scrie C. Cernăianu – arată că liderii Junimii [împreună cu alţi masoni din loja Steaua României] erau capabili să ascundă răpirea şi sechestrarea unei persoane, spre a o supune cu de-a sila unui tratament care nu-i era necesar, după care, tot ei, folosind falsuri şi dezinformări, creau victimei o imagine melodramatic deformată, dar suficient de credibilă încât să reziste vreme de mai bine de un secol. Aşa s-a născut un veac de falsă compătimire, un veac în care abilitatea câtorva a făcut ca revolta publică să fie înlocuită cu mila. În acest context, chiar este de crezut că, dacă Eminescu ar fi fost nebun cu adevărat, iar Junimea ar fi dorit sa încerce recuperarea lui, nu ar fi fost capabilă de a-l interna fără tam-tam?…

Una peste alta, între ilegalităţile comise de Şuţu în clipa preluării lui Eminescu sunt şi următoarele:
- l-a primit pe Eminescu în ospiciul sau (particular?), cu toate că acesta, nesuferind o recidivă, boala lui era incertă şi, prin urmare, trebuia să stea fie la un spital, fie în arestul Poliţiei (cum avea să se procedeze, la 6 noiembrie 1886, la Iaşi);
- l-a internat pe Eminescu în lipsa unei cereri scrise de admitere, care să cuprindă “numele, prenumele, profesiunea, religiunea, etatea, domiciliul, atât al pătimaşului cât şi al petiţionarului”, alături de informaţii privitoare la “felul de relaţiune ce ar fi având acesta din urmă cu smintitul” (Decretul 1012, articolul 8);
- l-a acceptat fără “vreun act medical subscris de doi medici”;
- nu a respectat intervalul maxim în care medicii trebuiau să se pronunţe asupra stării sănătăţii pacientului (3 zile), semnând aşa-numitul lui certificat medical după o săptămână de la internare;
- nu a înştiinţat Administraţia specială” asupra internării;
- nu a solicitat constituirea unei comisii care să-l examineze pe Eminescu;
- nu a întocmit Buletinul unde va scri cauza admiterii” (Decretul 1012, articolul 16)…

Crimă acoperită cu un certificat medical.

În destinul lui Eminescu, biletul scris şi semnat de doctorul Al. Şuţu la 5 iulie 1883 şi acceptat drept “certificat medical” a jucat un rol fundamental, fără el lipsind absolut orice temei legal care să justifice cât de cât internarea. (Degeaba şi-a pregătit avocatul Maiorescu un alibi atât de solid ca plecarea din ţară, tocmai în acea zi?). În plus, acest fals document avea să fie folosit în viitor, simpla lui existenţă permiţând declararea unor “recidive” şi făcându-le credibile pentru publicul larg şi pentru amicii de bună-credinţă. Majoritatea biografilor lui Eminescu au considerat acest document un fel de înscris sacru, asupra căruia nu se poate face nici un comentariu. Ei nu au intrat la idei nici măcar atunci când diagnosticul iniţial, stabilit de Şuţu, a fost înlocuit cu altele, puse de alţi medici, sau când au văzut că a fost supus tratamentului folosit în altă boală decât cea declarată…

Încercarea lui Şuţu de a induce în eroare, astfel încât, pe baza unei probe materiale plăsmuite, să obţină o decizie judecătorească, prin care Eminescu să fie privat de toate drepturile lui civile, mi se pare indiscutabilă. La toată această mizerie, l-a avut permanent alături pe Titu Maiorescu, omul care, avem motive s-o credem, a şi iniţiat acest demers odios. Potrivit jurnalului intim al acestuia din urmă, mai mult sau mai puţin conştienţi de ceea ce fac, doctorul Şuţu şi Simţion i-au devenit complici, într-o faptă necugetată… Pus în cămaşă de forţă, Eminescu a fost predat “Spitalului Israelit “Caritas”. De ce doctorul Şuţu numea acest stabiliment [din strada Plantelor nr.9, unde a fost închis Eminescu] “Institutul Caritatea” şi nu “Institutul Caritas”? Era Caritatea o subunitate a Spitalului Caritas ori o asociere în care Şuţu, proprietar al terenului, era parte? Se găsea în strada Plantelor un fel de secţie specială a Spitalului Caritas, profilată exclusiv pe suferinzii de boli psihice? Asta ar însemna, însă, că Eminescu a fost, de fapt, internat la “Spitalul Israelit Caritas”!… O altă ciudăţenie ar fi aceea că, din câte se cunosc, Eminescu nu a fost niciodată prea simpatizat de evrei, reacţia unora dintre dumnealor faţă de el fiind atât de impulsivă chiar şi astăzi. În 1922, Radu D. Rosetti informa opinia publică: «Se ştie că Mihail Eminescu… între sfârşitul lui 1884 şi începutul lui 1889 părea vindecat, când, în 1889 autorităţile sesizate de cei în drept l-au internat din nou în Spitalul [Israelit] Caritas din Bucureşti».”
Odată închis, Eminescu a fost practic scos de sub protecţia publicului şi chiar a rudelor sale. La 18 iulie 1883, fratele lui Mihai Eminescu, Matei, îi scria lui Maiorescu: “Sunt informat că fratele meu Michai Eminescu este serios bolnav; vă rog din suflet răspundeţi-mi urgent unde se găseşte ca să vin a-l lua la mine pentru vreun an şi dacă binevoiţi a-mi arăta adevărata stare materială a lui ca să vin pregătit, căci am vreo 200 de galbeni într-un loc – îi iau şi-i cheltuiesc toţi pentru el”. Titu Maiorescu s-a prefăcut însă că nu a primit scrisoarea lui Matei Eminescu. La rândul ei, Veronica Miele nu a putut pătrunde în Institutul Caritatea (Caritas) şi nici măcar nu a putut afla dacă Eminescu era sau nu internat aici.

La câteva luni de la îndepărtarea lui Eminescu de la Timpul şi din viaţa politică, Maiorescu îşi nota în Jurnal: “mare recunoaştere a importanţei mele politice”.
Următorul pas a fost acela al îndepărtării din ţară a lui Eminescu. Însoţit de gardieni, el a fost transportat ilegal la Viena, în data de 20 octombrie 1883. În momentul plecării din Gara de Nord, Eminescu i-a strigat lui Maiorescu, prezent la plecarea sa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie…” Este posibil ca Eminescu să îi fi făcut, astfel, o aluzie lui Maiorescu asupra legăturilor acestuia cu baronul Mayer, ambasadorul Austriei la Bucureşti şi la implicarea celor doi în conspiraţia împotriva sa. De altfel, în data de 2 decembrie 1883, deci la mai puţin de două săptămâni, Titu Maiorescu nota în Jurnalul său: “La ora 12, prânz la baronul Saurma (ministru plenipotenţiar german), cu baron Mayer (ministru plenipotenţiar austriac) şi cu contele Monts şi consilierul aulic Metz”.

Odată plasat într-un ospiciu din Viena (Dobling), Eminescu intră sub observaţia celui mai mare duşman al său, filo-evreul P.P.Carp, care deşi politic în opoziţie faţă de guvernarea de la Bucureşti, primise de la guvernanţii liberali postul de ambasador al României la Viena. P.P.Carp îl şi vizitează, în data de 5 februarie 1884 şi consideră, savant, că Eminescu nu este perfect vindecat: “Ochiul este cam tulbure, mâinile slabe şi degetele ascuţite”, deci încă nu ar fi indicat a se întoarce în România, aşa că mai este plimbat prin Italia şi ajunge la Bucureşti în 27 martie 1884, iar pe 7 aprilie 1884 este expediat la Iaşi. Maiorescu scria: “Când l-oi şti pe Eminescu plecat, ajuns cu bine şi aşezat la laşi, atunci abia îmi voi permite să mă gândesc la ale mele!” Eminescu avea să spună, la rândul său: “m-au târât prin Italia…, acum m-au târât din nou la Iaşi…” Un fapt trecut sub tăcere zeci de ani până după moartea sa, este acela că în Italia, atunci când a scăpat de sub atenţia supraveghetorilor români, Eminescu a fost capturat de poliţie şi predat acestora. Dar atuncea el era considerat, în acte, un om sănătos şi liber, ceea ce dovedeşte că urzeala conspiraţiei împotriva lui Mihai Eminescu conţinea, pe lângă masonerie şi oculta evreiască, şi puterea politică a statelor europene.

Pentru trimiterea şi supravegherea lui Eminescu în străinătate, Maiorescu îl desemnase pe Al. Chibici-Rîvneanu. Acesta nu a pus însă niciodată pe hârtie relatarea celor câteva luni de deplasare în străinătate a lui Eminescu, motivându-şi reţinerea astfel: “Europa braucht Ruhe” (Europa are nevoie de linişte). “Situaţia lui Chibici are ceva paradoxal – apreciază C. Cernăianu. Pe de o parte, puţinele povestioare pe care le-ar fi istorisit unor amici sunt de natură să probeze nebunia lui Eminescu, dar, pe de altă parte, prin cele trei cuvinte citate, el afirmă exact contrariul…, din cuvintele lui Chibici transpar două elemente: Eminescu era o problemă nu atât internă, cât externă, el interesând (fapt dovedit) anumite mari cancelarii europene şi, în al doilea rând, el nu era bolnav – un nebun autentic nefiind periculos decât pentru sine şi pentru cei din imediata lui apropiere”.

Sfârşitul.

Ce s-a întâmplat? La sfârşitul anului 1888 “locuitorii Capitalei află cu o plăcută surprindere că Eminescu a revenit şi s-a alipit ca redactor al unui ziar politic important”. Parcă ar fi fost un blestem activitatea de jurnalist pentru Mihai Eminescu. Nu au trecut nici trei luni de zile (în altă variantă mult mai puţin) de când Eminescu şi-a reluat activitatea de ziarist şi, la 3 februarie 1889 (conform doctorului Şuţu, în ianuarie 1889), el a fost ridicat prin ordinul Poliţiei Capitalei şi dus la Spitalul Caritas, internat, supravegheat şi supus tratamentului medical. Mai ţineţi minte pe cine înştiinţa în primul rând Titu Maiorescu, în 28 iunie 1883, că a perfectat aranjamentul cu Şuţu privind internarea lui Eminescu ca nebun? Pe colegul şi superiorul său mason, pe Theodor Rosetti, adăugând în propriul Jurnal: “Numai de s-ar face asta fără greutate!”. Acum, însă, în 1889, conspiratorii masoni din 1883 aveau puterea politică. Acum, când loja masonică Steaua României, controlând Partidul Conservator conducea statul, când Theodor Rosetti era prim-ministru şi ministru de interne, când Titu Maiorescu era ministru al cultelor, Mihai Eminescu a fost internat prin ordin al Poliţiei Capitalei şi ucis brutal în spital de către un “smintit”.
Dilema dacă Institutul Caritatea, în care a fost internat Eminescu de către tandemul Maiorescu-Şuţu în mai multe rânduri, este acelaşi cu Institutul/Spitalul [Israelit] Caritas din Dudeşti, este rezolvată de către chiar Maiorescu, care în Jurnalul său, la 28 ianuarie 1886, nota: “experimente de hipnotizare la Spitalul Caritatea în Dudeşti”. Spitalul “Caritatea” din Dudeşti nu există, la adresa respectivă găsindu-se însă spitalul evreiesc “Caritas”, ceea ce dovedeşte că, în gura multor români din epocă, evreiescul Caritas devenea Caritatea. Mai reţinem, ca fapt divers, şi că masonii erau preocupaţi de a participa împreună cu evreii la “experimente de hipnotizare” desfăşurate în institutele acestora.
Vom cita în continuare din notele doctorului N. Tomescu, unul dintre medicii care s-au ocupat de Eminescu. Trebuie reţinut de la început că, prin forţa lucrurilor, acest medic făcea totuşi parte din echipa conspiratorilor şi a încercat să-l scoată vinovat tot pe Eminescu:
“Articulaţia cuvintelor este normală. El pronunţă bine şi clar şi nici scandare, nici gângăvie, nici bolboroseală, nici acele diverse defectuozităţi aşa de comune în maladiile cerebrale nu s-au putut observa până în ultimele zile ale vieţii sale…
Oricum ar fi, sfârşitul total nu părea a fi iminent, căci el se nutrea bine, dormea şi puterile se susţineau cu destulă vigoare. Un accident însă de mică importanţă a agravat starea patologica a cordului şi a accelerat moartea.
Iată în ce a constat acel accident. Într-o zi, pe când se preumbla în ograda institutului, Eminescu primeşte în regiunea parietală stângă a capului o mică piatră cu care un bolnav se juca, învârtind-o legată de o sfoară. Aceasta i-a produs o plagă de câţiva milimetri care interesa numai pielea şi care s-ar fi cicatrizat repede dacă Eminescu, în obiceiurile sale de necurăţenie, n-ar fi ridicat de mai multe ori pansamentul şi nu şi-ar fi frecat plaga cu diferite substanţe murdare.”
Urmează autopsia. Creierul avea o greutate de 1490 gr, iar lobul stâng era cu 25 gr mai greu decât lobul drept. Nu se constată nimic important ca indicii de boală. Dr. Tomescu, concluzionează:

“Eminescu n-a fost sifilitic”.

Ideea aceasta s-a născut din doctrina eronată ce profesa o şcoala germană că paralizia generală este totdeauna o manifestaţiune sifilitică, tot aşa de neadevarată ca aceea care susţine că toate sclerosele cerebro-spinale sunt de origine sifilitică… Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce şi intensă a facultăţilor sale intelectuale.”
Dr. Tomescu uită însă să adauge că tratamentul însuşi aplicat lui Eminescu (mercur, morfina ş.a.) au fost de natură să îl îmbolnăvească.
La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota:
“Pe la 6 ore a venit Stemill [un evreu!]şi Vitzu la mine să-mi spună că astăzi pe la 3 ore a murit Eminescu în institutul de alienaţi al d-rului Sutzu, de o embolie”.
La nici o săptămână după funeralii, Harieta, sora lui Mihai Eminescu afirma:
“Atâta vă spun şi vă rog să spuneţi la toţi, că nenorocitul meu frate a murit în cea din urmă mizerie şi moartea i-a fost cauzată prin spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun, anume Petre Poenaru. Să ferească Dumnezeu şi pe cei mai răi oameni din lume să fie instalaţi la doctorul Şuţu”.

SURSA

 Dreptatea lui Dumnezeu, deşi cu mila, plăteşte fapta. Să nu cârtim la necazuri.

Fumatul slăbeşte nu numai plămânii, ci şi mintea omului, încât credinţa nu o mai vede atât de curat.

Copiilor care nu mănâncă lapte să li se facă plăcintă cu brânza şi lapte.

Onania are urmări foarte grave.

Să ne ferim de yoga ca de şarpe. Noi, creştinii, nu avem nevoie de aşa ceva, şi aici e lucrătura dracilor.

Îşi bat joc dracii de voi ca să vă certaţi.

N-ai să găseşti Sfinte Moaşte mai sfinte ca Sfânta Cruce.

Mântuitorul n-a forţat pe nimeni.

Nu-ţi face planuri şi nu te amărî, că nu iese cum vrea, la nimeni.

Ploaia vine după purtările oamenilor.

Pe regele Mihai, Părintele Arsenie l-a sfătuit să plece că-l omoară comuniştii. A zis că va reveni cândva în ţară şi că-i om credincios.

Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă.

Va veni o vreme când ne va chema şi pe noi Iisus să-I pipăim rănile ce I le-am făcut, dar va fi prea târziu să zicem ca Toma: “Domnul meu şi Dumnezeul meu”, ci ne va zice “Ferice de cei care n-au văzut, dar au crezut”.

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Talanţii Împărăţiei

http://hermanvlad.wordpress.com/

 Vineri, 14 octombrie, la Baia Mare a avut loc comemorarea celor 29 de martiri de la Moisei ucisi cu bestialitate in toamna anului 1944, de catre soldatii maghiari in timpul ocupatiei ungare din Transilvania.

Evenimentul organizat de Asociatia “Eternul Maramures” a inceput cu o slujba de pomenire oficiata de un sobor de preoti la bisericuta de lemn „Sf. Iosif Marturisitorul”, dupa care cei aproximativ 20 de participanti s-au indreptat, inarmati cu steaguri si faclii in maini, spre Monumentul Ostasului Roman, unde au tinut un moment de reculegere si au depus o coroana in memoria romanilor ucisi.

„Infioratorul masacru de la Moisei, jud. Maramures, din toamna anului 1944. Comis de “arhanghelii cruzimii” – cum i-a numit Geo Bogza, se adauga celorlalte cumplite tragedii romanesti din epoca de ocupatie ungara in Transilvania, dupa Dictatul de la Viena. Un numar de 31 de tarani romani au fost adunati in doua case, 29 dintre ei au fost ucisi cu o cruzime bestiala de soldatii unguri in retragere, ramanand in viata doar doi oameni, unul a si innebunit partial (Vasile Ivascu-Dragan) si unul a supravietuit cumplitei tragedii si anume Vasile Petean din Palatca, jud. Cluj.

La eveniment au mai participat si alte asociatii, printre care Noua Dreapta si Asociatia “Avram Iancu”.

Vlad HERMAN

Imagini pe ZiarMM.ro

 Primaria Sapanta a dat in judecata Consiliul National al Combaterii Discriminarii, care este condus de Csaba Asztalos, pe motiv ca institutia, cat si Biserica Ortodoxa, i-ar discrimina pe greco-catolicii din localitate. Preotul ortodox Iustin Lutai afirma ca nu poate fi vorba de discriminare atata timp cat la reabilitarea bisericii lucreaza oameni de diferite religii si etnii.

“Este un proces al primariei, care va fi la Curtea de Apel Cluj, impotriva Consiliului National al Combaterii Discriminarii. Cei de la CNCD acuza primaria ca ii discrimineaza pe greco-catolici, dar si pe noi, Biserica Ortodoxa, ne acuza. Cum sa-i discriminam pe greco-catolici? Eu am la biserica, pe santier, ucrainieni, am unguri si am tigani din Campulung, adica neoprotestanti, greco-catolici. Chiar am un baiat ungur din Campulung, care e reformat. In fiecare dimineata il aduc la munca. Daca ar fi sa discriminez, as discrimina in corpore”, spune Iustin Lutai.

Iustin Lutai a vorbit si de raportul pe care Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, condus de Hillary Clinton, l-a facut recent, in care americanii critica Biserica Ortodoxa pentru faptul ca grupurile religioase minoritare nu sunt lasate sa-si construiasca lacase de cult. Acesta afirma ca raportul a fost facut doar din informatiile trimise de catre greco-catolici.

“Raportul ala nu stiu pe ce baza se face, pentru ca eu am trimis si la departamentul de stat, la Freedom Religion, celor care fac parte din comisia respectiva, am trimis si lui Hilarry Clinton, ca ei ne-au reclamat la ea. Nu stiu pe ce criterii se face raportul respectiv, plus ca a fost anul trecut, de la ambasada SUA, care e cu libertarea religioasa, caruia i-am explicat tot.

Cand se face un raport, trebuie sa se tina cont si de opinia noastra, si de opinia primariei, a politiei din sat, dar si a Parohiei Ortodoxe. Ei fac raportul in functie de ce le trimite Biserica Greco-Catolica. I-am aratat si americanului, anul trecut, bisericuta lor, care e in gard cu noi. Daca la primarie ar fi discriminat un om, n-ar mai primi autorizatie de construire pentru o casa, de exemplu”, a afirmat preotul.

Lutai a amintit si de subprefectul Bondi Gyongyike, care n-a patit nimic dupa ce i-a defaimat pe ortodocsii din Sapanta, afirmand in primavara acestui an ca “V-ati trezit peste noapte ortodocsi!”, intr-un dialog avut cu preotul Grigore Lutai.

“Tatal meu, ca noi suntem doi preoti, a fost la Bucuresti cu ceva timp in urma, la domnul Mihai Capra, secretar de stat la Ministerul de Interne, care raspunde de prefecti, pentru a o reclama pe doamna Gyongyke Bondi.

Verbal, Mihai Capra a fost de acord cu cele spuse de tatal meu si s-a mirat de afirmatiile facuta de doamna subprefect. Insa, la modul concret, nu se face nimic, pentru ca exista un concubinaj intre PDL si UDMR”, a conchis Iustin Lutai.

Vlad HERMAN

 Trecutul care nu trece

de Magda Ursache

„Dar la şcoală acum elevul învaţă istoria Franţei, a

Germaniei, a Italiei, iar istoria României e lăsată mai la

coadă, că noi nu am fost ceva important în Europa, noi

numai ne-am apărat şi nu am subjugat pe nimeni. Va fi

o perioadă în care vom crede tot ce spune Europa, după

care ne vom întoarce la istoria noastră şi la credinţa noastră”.

P Iustin Pârvu

                ( După Adrian Alui Gheorghe, Semnele vremii noastre. 7 întîlniri cu părintele Iustin Pârvu, Conta, 2011 )

Poezia cu „smalţ” patriotic şi-a dat demult arama pe faţă, ca şi editorialele nătîngi din ceauşism, devalorizînd prin demagogie discursul identitar. M-am aşteptat ca, postdecembrist, îndemnul Societăţii Junimea, Patriotism în limitele adevărului, să fie reactualizat. N-a fost aşa. Noi continuăm să considerăm patriotismul firesc horribile dictu, calificîndu-l primitiv, caduc, înapoiat, antiglobalizant, în cel mai bun caz, bizar, iar criteriul etnic – handicapant. Temele identitare sunt considerate tobe şi flaşnete, manifestăm dispreţ faţă de personalităţi etnoculturale, de la cărturarii Şcolii Ardelene şi Eminescu pînă la Iorga şi Blaga, Eliade şi Noica. Istoria naţională, ca element de coeziune, e dez-eroizată, martirii Unirii ne lasă indiferenţi, ca şi Unirea. Şi, pentru că memoria corectă e un pilon (ca şi religia, limba, tradiţia) al identităţii, implicit mîndriei naţionale, chiar orgoliului de neam, susţinem un program antimemorie, antireligie, antitradiţie şi ne stricăm limba. Înfruntările sîngeroase din munţi sunt minimalizate, războiul anticomunist – amendat. Un erou tragic (şi avem destui) luptă pînă la capăt, conştient că n-are şansă să cîştige. Noi, primii, îi taxăm drept luzeri. „Ruşii sunt vii, Antonescu-i mort”, s-a auzit pe o Antenă. E „crimă împotriva păcii” ordinul lui Ion Antonescu „Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul” (caricaturizat de caţavenci în „Vă ordon să sugeţi Prutul”)? Vorbim de Basarabia ocupată, oricît nu place asta unora şi altora. Pentru eliberarea – pe drept – a Basarabiei şi Bucovinei în 33 de zile, au fost (cifrele istoricului Gh. Buzatu), 24. 396 de victime – 5011 morţi, restul răniţi ori dispăruţi; la Odesa, în toamna lui 1941, au murit 17729 de români, răniţi: 63345; dispăruţi: 11471. Dacă se refuză trecutul istoric batjocorind jertfa lor, cu siguranţă, prezentul e fără eroi. Iar viitorul nu sună mai bine.

Sigur că spiritul critic faţă de trombonistica istoricilor ceauşişti trebuia să funcţioneze, dar am ajuns în cealaltă extremă; conştiinţa de neam e un ceas deşteptător pe care am uitat să-l întoarcem.

Educaţia naţională nu se face cu demitificări, cu Esca în manualul de istorie, pe post de Ana Ipătescu, pesemne, şi cu Tatulici în loc de Bălcescu. Istoria s-a tabloidizat, Decebal are buze senzuale. Ca să fii istoric nonsocialist acreditat GDS, trebuie să-l prezinţi pe Brâncoveanu ca pe un „protoşpăgar”, pe Mihai Viteazul ca pe un condotier, fecior de curvă pe deasupra, pe Cuza, ca pe un „ofiţeraş muieratic”, negînd spusa lui Iorga: „un om vrednic de legenda sa”. Hora lui Cuza e dată de un folclorist revizuit, care merge pe principiul înlocuitorilor, drept Hora lui Carol (I sau II ?). Pentru cei care-l critică pe Cuza nu contează nimic: nici că „nu ştia să se făţărească” (apud Bolintineanu), nici că a ieşit din cei 7 ani de domnie fără avere, că a ştiut să piardă (v. episodul demisiei), că a visat să-şi scoată poporul din barbaria orientală, că n-a vrut să-şi recapete tronul cu armele Franţei. Îi plăceau jocurile de noroc, o fi fost muieratic, dar n-a stricat vreo familie. Închid paranteza, nu fără a aminti că din „Travaliul Casei Regale”, cum îi place „alteţei” Duda să spună, s-a născut un şoricel: prinţul Radu. La urma urmelor e în tradiţia familiei. N-a făcut-o Carol II pe Elena Lupescu Prinţesa Elena de Hohenzollern?

Am citit nu demult un soi de „îndreptar” al lui Yuri Bezmenov, agent KGB, demonstrînd cum poţi să demoralizezi o naţiune în 15-20 de ani, cum o aduci în situaţia jalnică de a nu avea standarde etice în 4 paşi: 1. demoralizare; 2. destabilizare; 3. criză; 4. normalizare. Aşadar, după destabilizare vine criza, urmează aşa-zisa normalizare, cînd economia, apărarea, relaţiile externe sunt la pămînt. Primul punct al acestui „îndreptar”  se tot aplică de două decenii încoace, de cînd „profesorul” Brucan şi-a băgat bippul în „corpul social”: stupid people, urmat de mulţi lupi tineri. Tipul cu telecomanda de la „Suplimentul” iaşiot ne completează etnoimaginea în negru ori în gri sceptic: „Noi, naţie şi pitică şi porno [ … ]”. Nu mai continui: trebuie să-ţi ceri scuze cititorilor cînd dai un astfel de citat.

Şi cum trendul e „uniformizarea naţiunilor”, ne repezim să demonstrăm că nu există specific românesc, ba îl şi punem în ghilimelele deriziunii. „Specificul românului care e?”  Oricine are un stereotip, afară de români, susţinea un publicist. Poate că – mai ştii ? – suntem primitori, abili, inventivi, avem minte isteaţă, bună de exportat. Şi de ce n-am vorbi de toleranţa venită din morala creştină, nu numai de „beţia la români”, de „hoţia la români”, de „prostia la români”?! Dacă n-avem respect faţă de noi înşine, cum să-l cerem de la alţii?

„Cît măgarul e marfă, cît troaca este vas, cît salcia este pom, atîta şi valahul poate fi om”, se poate citi într-o Bălgarskaia etnologhia, care reproduce o zicală bulgărească din satul Kruşoviţa. Iar divertişii, Guignolii francezi, înainte de meciul Franţa-România, ţin să traducă vocabula tomberon prin Bucureşti, sfătuindu-şi conaţionalii să nu intre în relaţii cu românii ca să nu ia păduchi. Şi vinovaţii nu suntem noi, că am ieşit în lume cu cerşetoare „romince”, cu consumatori de lebede, cu jucători de alba-neagra, cu traficanţi de carne vie şi de organe? „Lăsaţi-i să plece, s-a spus, scade criminalitatea la noi, strada e mai sigură”. Nu s-a întîmplat asta, iar brandul de ţară e în suferinţă din cauza infractorilor. Am devenit chiar sperietorile continentului dacă în Elveţia s-a propus ( în 2009 ) un referendum de excludere din Europa, iar „The Sun”anunţa invazie de imigranţi la Londra.

„România e ceva de pomină şi inexplicabil. România: fără sens şi fără leac”, scrie negru pe alb Traian Ungureanu, reprezentantul ţării în PE (v. Încotro duce istoria României,Humanitas, 2009), om foarte occi. Şi continuă, considerînd felul de a fipăgubos al românilor cauzat de kitsch-urile tradiţiei, alt ceas vechi care nu mai trebuie întors. Îi stă în gît lui TRU „latinitatea într-o mare slavă”. Ca şi vechilor stalinişti care au devenit cosmopoliţi, ca Ileana Vrancea, deranjată de „exaltarea etnicului”, ca, pe vremuri, la „Lupta de clasă”. Nici „idolii forului” nu se lasă mai prejos. „Detest patriotismul”, declara Andrei Şerban la Turcescu în emisiune. „Ce mă enervează la poporul român este că există”, a fost replica de neuitat a lui Stelian Tănase, în emisiune la Ion Cristoiu (martie, 2009). „Mă sîcîie naţia asta”, găseşte cu cale Andrei Pleşu să (ne-o) zică. Pentru Patapievici, cît se poate de european, suntem „roşi de spirvechită românească”. Şi nu-i vorba aici de patriotismul disperat cioranian: „Iubesc România cu o ură grea”. Nici Cantemir ori Miron Costin, nici Eminescu, nici C. Rădulescu-Motru ori Drăghicescu ori A.C.Popovici n-au ocolit defectele, slăbiciunile de caracter ale românilor, dar n-au făcut-o cu statisfacţie. Elitiştii se întrec în a încuraja prejudecăţile despre români şi firea lor, în a spune că România e „o ţară descurajantă”, dacă nu oripilantă. Şi cum să nu preia alterii imaginea fabricată de noi înşine? „Ţară stătută”, zic cei care joacă în tabăra proeuropeană, versus naţională, ca şi cum nu poţi fi şi europeist şi românist. „A gîndi european, dar româneşte” e spusa de repetat şi iarăşi de repetat a gazetarului Eminescu.

Vrea România să fie bolnavul incurabil al UE? E România vinovată pentru stagnarea, pentru corupţia aleşilor, că există OTV, că şcoala nu mai face nimic să încurajeze spiritul de sacrificiu, onoarea, demnitatea de neam? Dacă patrie şi patriotism sunt moneda unor partide (şi lui Valeriu Tabără i se rupe inimioara de vatra românească) asta nu înseamnă că trebuie să le scoatem din cărţi, cu atît mai mult cu cît avem partide etnice care votează etnic. Sau etnicitatea românilor nu contează, dar a slavilor, ungurilor, ţiganilor, da? Un editorialist mereu neeşalonat, ca prozatorul şi dramaturgul Călin Ciobotari, a fost pe nedrept acuzat de limbaj rasist, de antiţigănism şi pus să plătească o amendă usturătoare. De ce? Pentru că a scris despre contribuţia „romilor” la degradarea mediului civic. Geaba au demonstrat lingviştii caracterul periculos al confuziei român / rom / rrom; română / romani. S-a acceptat noua denumire. Cît despre Grecia, n-a recunoscut Macedonia din cauza omonimiei cu una dintre regiunile balcanice. Cum au devenit românii romi a arătat pe larg şi Victor Roncea. E jale să simtă careva vreun iz anti-minoritar, dar antiromânismul se manifestă ca la el acasă, iar românii minoritari sunt un fel de fii vitregi ai statului: o şcoală cu 5 elevi maghiari funcţionează, cu 10-15 elevi români, se închide. Aşa că Mihaela Czobor-Lupp (v. Firea românilor, Nemira,2000, p. 146, volum coordonat de Daniel Barbu) poate concluziona că românii n-au viitor: „este deja distrus înainte ca el să fi existat”.

Glumiţe debile (preluate de pe Net, gen „God shave Romania”) despre neam, etnie românească se fac cu toptanul. Ridici tricolorul aruncat, eşti luat în rîs. Şi-mi amintesc de un dialog Brucan-Mîndruţa, de prin 2002, cînd profesorul şi discipolul ironizau pe întrecute „spiritele patriotice”. „Le mai arde, pe căldura asta, de steagul de pe primăria din Sfîntu Gheorghe?”, se arăta Mîndruţă pus pe persiflat. Ce dacă se dăduse jos tricolorul românesc de pe primărie? Nimic important. Cine se gîndeşte la steag pe căldură? Ca şi pe frig de altfel. Nu pleda cineva pentru schimbarea zilei naţionale, pe motiv că nu se poate sărbători pe frig?  Las’ că o serbăm formal şi expeditiv. Primarul dr. Oprescu e gata să asculte imnul cu mîinile înfipte-n buzunare, cîntăreţul Marcel Pavel modifică textul după plac, prescurtîndu-l, iar istoricul Neagu Djuvara ar prefera ca România să se numească Valahia. Doar fraţii noştri de UE, turcii, numeau Muntenia – Valahia Neagră (Kara-iflac); Moldova ( Ac- iflac) era albă.

Ce atîta caz? se răsteşte la „telenaţie” o socioloagă. În America se fac şi chiloţi din steagul cu stele. Şi în completare: „Dacă se scumpeşte gazul, nu mai putem fi patrioţi”. Asta-mi aminteşte de versificatorul la comandă socialistă Har. Ţugui, negociind: „Dacă nu mi se repară liftul, nu mai scriu poezie patriotică”.

Cînd Csibi Barna îl spînzură – simbolic – pe Avram Iancu în piaţa centrală din Sf. Gheorghe, ni se pare „o joacă” şi atît. Doar n-o să cerem respect pentru cei care şi-au sacrificat viaţa pentru naţiune. De proştii care au murit – „pe altarul patriei, ha!” – se rîde, jertfa lor fiind „batere de cîmpi”. Ne mai arde de Avram Iancu pe căldura asta? ar spune Mîndruţă profetologului. Şi ce dacă Garda Maghiară, organizaţie interzisă în Ungaria, calcă-n bocanci străzile?

După Internet, primarul UDMR-ist  a îngăduit comerţul cu tricouri „personalizate”, la zilele oraşului: cu harta României ciuntită şi cu harta Ungariei Mari. Mint „găozarii” presei sau Csibi a purtat astfel de tricou în prezenţa preşedintelui? Era şi caaald …  Pe cîte primării flutură acum steagul secuiesc? În 2010 – pe 6: Ghindari, Sovata, Fîntînele, Sărăţeni, Miercurea Nirajului, Găleşti. Ce contează, pe căldura asta? Reprezentanţă, la Bruxelles, a Ţinutului Secuiesc? Ce ne pasă de stat în stat pe căldura asta? Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc susţine că secuii sunt un popor care trăieşte în altă ţară şi vrea ţară. Există un blog intitulat Székelyföld nem Románia ( „Ţinutul secuiesc nu e România”). Harghita şi Covasna – pe cale să devină monoetnice? N-or deveni pe căldura asta, chit că inscripţiile „Românii să plece” se înmulţesc.

De la „simţul naţional” (din 1850) am ajuns în 2011, la ne-simţ naţional generalizat. Oare comportamentul ăsta aberant nu-i, vorba lui Paul Goma, de căldură mare?

Sursa: Ziaristi Online

Sfantul Maxim Marturisitorul tine sa ne spuna ca: „nu mancarurile sunt rele, ci lacomia pantecelui; nci facerea de prunci, ci curvia; nu banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava desarta. Iar daca-i asa, nimic nu e rau din cele ce sunt decat reaua lor intrebuintare, care vine din negrija mintii de-a cultiva cele firesti” (Filocalia vol. 2, pg. 77) Ori ceea ce ingrijoreaza astazi este faptul ca senzualitatea ia locul iubirii si placerea trece in locul comuniunii. Amorul liber este socotit ca un lucru normal, iar casatoria a devenit pentru multi un mijloc lesnicios de a dobandi placeri si o asigurare impotriva neputintelor de la batranete.

Crestinii, insa, stiu bine ca nunta este Taina iubirii, „Taina mare in Hristos si in Biserica”, avand ca scop procreatia (nasterea de prunci) si desavarsirea personala a sotilor, unul prin altul si amandoi prin Hristos Dumnezeu. Parintele Staniloae spune ca cei doi casatoriti in comuniunea si daruirea lor Il privesc pe Hristos privindu-se unul pe altul. Iar comuniunea dintre sot si sotie se intareste prin copii.

Nenorocirea este ca tocmai acesti copii, care au rolul de a intari comuniunea familiei binecuvantate prin Taina Cununiei, sunt avortati fara mila de mama usuratice si necredincioase cu acordul tatilor lenesi si care nu vor sa-si asume odata cu trairea placerii ce rezulta din actul sexual si raspunderea cresterii pruncilor care se vor zamisli in mod natural, dupa randuiala inscrisa in fire de Dumnezeu, Creatorul vietii. Impiedicarea zamislirii copiilor prin tot felul de mijloace si uciderea copiilor in pantece transforma acutl sexual intr-o sursa de placere fara finalitate, golind astfel pe omul care a ales viata lumeasca de adevaratul lui sens si conducandu-l de fapt spre urmari ce nu vor intarzia sa apara, adica spre nefericire si disperare care vor degenera in final in vicii cu urmari grave.

Transformarea placerilor sexuale intr-un idol duce la alegerea iresponsabila a pornografiei, a mijloacelor contraceptive si a crimei de avort ca modele de viata, incat acestea reprezinta plaga vremii noastre, precum lepra in antichitate si ciuma in evul mediu. O statistica recenta ne informeaza ca prin acceptarea sexualitatii, intreaga tara s-a transformat intr-un adevarat abator in care sunt ucisi fara mila aproape un milion de copii in fiecare an.

Cauza unica a pruncuciderii ramane lipsa de iubire. A omora un copil nenascut inseamna a te pune impotriva vointei lui Dumnezeu, iar pentru femeie inseamna a omori ceva din ea insasi, inseamna a omori iubirea si sfintenia, e un act de violenta asupra propriei persoane, care se transforma patologic intr-un instinct criminal si afecteaza zestrea ereditara. Bunicile si mamele care au facut avorturi, pe parcursul a trei sau patru generatii, lasa urmasilor tendinta nefasta a repetarii aceleiasi faradelegi. Nici un motiv nu justifica actul criminal al uciderii fatului, cauza unica a acestei faradelegi nefiind alta decat lipsa de iubire materna si paterna si ura inspirata de lucrarea de surpare a duhurilor rele, considerata de dreapta credinta a Bisericii Ortodoxe drept „indracire”. Rautatii si influientei demonice nevazute li se adauga vazut si cabinetele de planificare a familiei aflate in slujba avortului hormonal, si cele aflate in serviciul avortului chirurgical.

De asemenea, impotriva tinerilor si spre distrugerea lor, se folosesc armele psihologice moderne care sub masca „fericirii, binefacerii si modei apusene moderne” ii incurajeaza su fumeze, sa consume alcool, sa priveasca doar filme de groaza, violenta si pornografie, sa se drogheze si sa inceapa cat mai devreme viata sexuala, pentru a-i secatui de vlaga daca se poate cat mai de timpuriu. De la scenele pornografice televizate la proiectele „educative” confectionate de instructorii de sex pentru depasirea „miturilor si prejudecatilor traditionaliste” cum se justifica ei, de la dansurile voit libidinoase din discoteci la lectiile ce se predau in cabinetele de „planificarea familiei”, totul este un atentat impotriva castitatii, una din cele mai de seama virtuti pe care se intemeiaza viata in sanul familiei, este o tentativa de a patrunde in sanctuarele vietii intime binecuvantate prin nunta crestina, cu scopul de a le devasta.

Caci, oare ce poate fi mai rau decat desfraul, aceasta boala groaznica, o adevarata lepra morala care calca in picioare iubirea, fidelitatea, frumusetea si nobletea existentei. Acceptand aceste rele de buna voie, sigur, mergem spre pierzare.

In goana dupa placere, vrand sa inlature responsabilitatea nasterii si cresterii copiilor si sa ramana doar cu placerea impreunarii sexuale, omul a decazut la nivelul practicilor impotriva firii ajungand de la anticonceptionale si avort, adica de la crima premeditata, la degradarea in homosexuali si lesbiene fara rusine, degenerand de la functia de om moral si spiritual la cea de om animalic – decazut din drepturile lui de fiinta omeneasca dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. De aici rezulta si uriasele tulburari sufletesti care rabufnesc sub forma de tot felul de vicii grave, de boli psihice conducand pana la sinucidere si care-i duc la moarte vesnica, sub robia nemiloasa a diavolului.

„Multi considera copii ca o povara neplacuta a casatoriei, de aceea vor sa scape de ei prin vicierea actului natural. Ei urmaresc voluptatea actului sexual, dar evita fecunditatea. Insa nici o ratiune – fie si cea mai grea – nu poate face ceea ce in sine este contra naturii sa fie de acord cu natura si onest. Deoarece actul conjugal dupa natura sa este destinat pentru nasterea de copii, cei ce-l frusteaza de consecintele lui naturale lucreaza impotriva naturii si opereaza rusinos si neonest. De aceea nu-i de mirare ca Dumnezeu a urmarit cu cea mai mare ura aceasta crima si nu de putine ori i-a pedepsit cu moartea cum zice Sfantul Augustin: „Cand este evitata conceptia copilului, este nepermisa si rusinoasa chiar impreunarea cu sotia legitima. Aceasta a facut-o Onan, fiul lui Iuda, si pentru aceasta l-a omorat Dumnezeu”. Biserica crestina, pentru a salva casatoria de la aceasta decadere, in numele trimiterii ei divine, proclama ca oricine lipseste actul conjugal de exercitiul sau natural si de puterea de procreare a vietii, calca legea lui Dumnezeu si a naturii si se face vinovat de o mare nelegiuire”

(Arsenie Boca, Tinerii, familia si copii nascuti in lanturi – Cuvant inainte)

hermanvlad.wordpress.com/
 

O rusine-i azi credinta la poporul romanesc
Ca e ''dumnezeu''stiinta si desmatul sufletesc
S-a uitat credinta sfanta cu traditii stramosesti
Azi la moda-i desfranarea si slujirile trupesti.
Sa te-nchini azi ''e rusine'',lumea rade de pacat
Dumnezeu e-nchipuire,fiindca de....ne-am cultivat!
De!
Stramosii din vechime nu erau prea cultivati,
Astazi merg sa se inchine numai cei inapoiati!
Azi,cu-atata invatatura, cum sa crezi in Dumnezeu,
Cand cunosti perfect atomul si-i despici nucleul
sau!
Azi,cand munca grea cu bratul e facuta de motor,
Azi,cand vezi in casa lumea ,privind la
televizor?!...
Ce castigi ai din credinta cand azi ai tot ce
doresti?
Cum, tu om cu-nvatatura, iarasi sa te umilesti?...
O,dar iata ca azi omul s-a schimbat fundamental,
Este drept,are cultura, dar e rau,nedrept,brutal....
iata,lipsa de credinta de la cei ce-s cultivati,
Ca ajung sa se ucida chiar si rude, chiar si frati!
Ce frumos era romanul,milostiv,cinstit ,smerit,
Credincios si cu nadejdea vietii fara de sfarsit!
Toti stramosii cei din veacuri, iata ca au fost
uitati,
Sau, sunt defaimati de unii, ca n-au fost prea
cultivati!...
Oare nu aveau cultura?
Varlaam era ateu?
N-aveau minte sanatoasa de chemau pe Dumnezeu?
Dosoftei n-avea cultura,sau Ivireanul Antim?
Oare nu erau tot oameni, despre dansii noi sa stim?
Aratati cu argumente toti acei ce azi vorbiti?!
Ce averi adunau sfintii, care-s cei ce-s asupriti?
Poate Stefan Voievodul de cultura-a fost lipsit,
El , doar conducea poporul,prin Sihastrul cel
sfintit!
Si cati stiu ca atunci Stefan sta la usa lui smerit
Asteptand, e domn,la usa obosit si istovit?
Stiti ca-n ruga lui umila a cerut lui Dumnezeu
Ca s-ajute Voievodul, izbavind poporul sau?
Tot poporul cu credinta apara acest pamant,
Mii si mii sunt sub tarana, un popor martir si sfant!
Au zdrobit paganatatea cu puterea sfintei Cruci,
Tot pamantul tarii noastre este plin de mucenici!
Iata-n zilele noastre au ramas fara de pret,
Vin strainii sa se inchine frescelor la Voronet,
Vin strainii si se mira de asa minunatatii,
Care.....,cei fara cultura,le-au zidit ca marturii!
Iata,cum cinstim credinta si pe Bunul Dumnezeu,
Noi, romanii, crestini de astazi, am ajuns popor
ateu!
Iata cum cinstim stramosii si pe toti ai nostri
Sfinti,
Tavalindu-ne in rele si-n spurcate dorinti.
Pentru ce-au luptat strabunii sa ne scape de pagani,
Daca noi traim ca hunii, dar ne socotim
crestini?!...

VASILE MILITARU

“Darul de a răbda necazurile este chiar mai mare decât darul de a învia morţii. Pentru că dacă învie cineva un mort, atunci îi rămâne dator lui Dumnezeu pentru că rugăciunea i-a fost ascultată. Dar dacă cineva rabdă necazurile, atunci Însuşi Dumnezeu îi rămâne dator” - Sfântul Ioan Gură de Aur despre Virtutea răbdării

- Bunico, spune-mi o poveste, te rog…

- O poveste? Dar nu ţi-am mai spus de un an de zile. Doar acum ştii să citeşti singură, iubita mea, spuse bunica. Ce, ai terminat şi cartea primită de Sfântul Nicolae?

- Nu, bunico, dar îmi plac mai mult poveştile spuse de tine. De când am învăţat să citesc mama m-a rugat să te las în pace, să nu te obosesc, să citesc singură. Dar îmi e dor de o poveste spusă de tine…

- Bine, spuse bunica. Vino aici, lângă fotoliu. O să îţi spun o poveste mai tristă…

- Cum e „Fetiţa cu chibriturile”? Nu-i nimic, îmi place şi aşa.

- Da, cum e „Fetiţa cu chibriturile”… Doar că pe asta n-a scris-o Andersen. N-a scris-o nimeni…

- „A fost odată…”

- „ ca niciodată”, completă nepoţica.

- „Odată, acum vreo şaizeci de ani, o fetiţă săracă şi necăjită. O chema Irina…”

- Ca pe tine, bunico?

- Da, ca pe mine. Să zicem…

„Mama ei murise când era mică, iar tatăl ei plecase de acasă şi îşi făcuse o altă familie. Cu altă soţie, alţi copii. Iar Irina fusese crescută de bunicii ei, de părinţii mamei ei. Avusese o copilărie plină de lipsuri, dar, cu toate astea, o copilărie frumoasă. Pentru că bunicii ei erau oameni credincioşi, oameni buni la suflet, şi aveau grijă ca puţinul pe care îl aveau să îl folosească cu recunoştinţă.

Cele mai frumoase momente le trăia de Paşti şi de Crăciun. Îi plăcea să meargă în fiecare duminică la biserică, dar de Paşti şi de Crăciun era mult mai frumos… Atunci Irina primea de fiecare dată haine noi. Ca semn al faptului că înnoirea hainelor trebuie să fie însoţită de o înnoire sufletească. Ce să spunem? Avea Irina prieteni şi colegi de şcoală ai căror părinţi erau bogaţi, dar nici unul din ei nu era aşa de fericit ca ea, nici de Paşti, nici de Crăciun. Sărbătoarea Paştilor o ducea cu gândul la Învierea morţilor, şi se gândes că, dacă va duce o viaţă curată, va trăi în veşnicie împreună cu mama ei. De Crăciun se gândea că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit în această lume plină de răutate şi de egoism ca să ne înveţe să ne iubim, să ne înveţe că iubirea e cel mai important lucru din lume…

Irinei îi plăcea să vorbească mult despre lucrurile acestea cu prietena ei Alexandra, fata preotului de la biserică. Dar cu ceilalţi colegi nu putea vorbi despre asta. O considerau prea preocupată de Biserică, de Dumnezeu…

Într-un an, cu două zile înainte de Crăciun, Alexandra o întrebă pe Irina:

- Auzi, dar tu nu ai altă haină groasă? Că o să vină zăpada… Şi pe asta o porţi de când a început frigul. O să vorbesc cu mama mea şi ţi-o dau pe a mea, că am două, spuse Alexandra.

- Nu, nu e nevoie. Mâine bunicul ia pensia şi primul lucru după ce vin de la şcoală e să mergem să îmi ia o haină nouă. Aşa facem în fiecare an. Azi am fost cu bunica, am căutat prin magazine şi am găsit ceva şi frumos şi ieftin.

- Cum ştii… Oricum, abia aştept să te văd cu haina nouă.

«Oare s-au dus să îmi cumpere haina fără mine? Da, asta cred că s-a întâmplat…», zise Irina în gândul ei. Coborî în faţa blocului şi se aşeză pe o bancă. Îşi scoase cărţile de şcoală din ghiozdan şi începu să citească ceva... După o oră, apăru şi bunica. Tristă, cu ochii în lacrimi.

Irina îi sări în braţe:

- Ce s-a întâmplat? Unde e bunicul?

- Unde să fie? La spital. Era bine când a venit pensia, dar apoi i s-a făcut rău. A venit salvarea şi l-a dus la spital.

- Vreau să mă duc să îl văd.

- O să mergem diseară. Că mâine o să îl opereze şi vrea să te vadă înainte de operaţie…

- O să mergem şi o să îi cânt colinde. Da, o să îi cânt bunicului, să se bucure, zise fata.

Irina uitase de hăinuţa cea nouă. Se gândea doar la bunicul ei. Şi, când bunica i-a spus că hăinuţa cea nouă va veni mai târziu, că banii trebuiau daţi doctorului

Şi seara s-au dus la spital. Bunica a vorbit cu o asistentă şi Irinei i-au dat voie să cânte. A cântat frumos de tot. Vocea ei curată răsuna pe tot etajul. S-au strâns nu numai bolnavii de la alte camere, s-au strâns şi asistentele. A venit chiar şi un doctor, doctorul care urma să îl opereze pe bunicul Irinei. Toţi au fost impresionaţi. Când Irina a terminat de cântat, s-a mirat văzând atâţia bolnavi adunaţi în faţa salonului. Când a ajuns cu bunica acasă,   i-a pus tot felul de întrebări despre boală…

Dar bunica nu avea stare să vorbească cu Irina. Aştepta să o culce pe fată, ca să înceapă rugăciunile pentru sănătatea bunicului. S-au rugat puţin amândouă, cum făceau în fiecare seară când era şi bunicul acasă. Apoi Irina s-a dus în camera ei. Însă nu putea să doarmă. Stătea în pat şi se frământa. Ba se gândea la bunicul ei, ba se gândea la haina pe care nu mai avea cum să o primească. Şi haina veche îi era cam mică... şi nu prea ţinea de

- Ce bine că sunt sănătoasă… - îşi spuse. Eu mâine nu voi primi niciun cadou de la bunici, dar, totuşi, ce bine că Dumnezeu mă ţine sănătoasă. Sunt atâţia bolnavi… Şi atâţia copii bolnavi. Ce-mi dă mie Dumnezeu cadou? Îmi dă sănătate. Un cadou fără fundiţe, fără panglici, dar un cadou frumos…

Irina adormi. După o oră de rugăciune, se culcă şi bunica… La miezul nopţii însă, Irina se sculă brusc. Visase ceva frumos. Aprinse lumina în cameră şi începu să cotrobăie prin lada cu jucării. Găsi o pungă cu multe panglici, pe care bunica ei, care fusese croitoreasă, nu le mai folosea. Intră tiptil-tiptil în camera bunicii şi îi lăsă o fundă mare, roşie, cam şifonată, pe plapumă. Apoi mai făcu ea ceva treabă cu celelalte panglici şi se culcă.

Dimineaţa, bunica se trezi devreme. Era frământată… Văzu panglica pe plapumă, dar nu înţelese ce caută acolo. Că nu era legată de niciun dar. Şi... de unde dar? Irina nu avea bani de daruri. Bunica se sculă şi merse în camera fetiţei. O găsi pe Irina dormind, ţinând strâns în

Irina avea în jurul gleznelor câte o panglică. La fel în jurul mâinilor, în jurul mijlocului, în jurul gâtului.

Bunica înţelese tot. Şi începu să lăcrimeze. Funda roşie de pe plapumă era un semn că bunica era un cadou pentru Irina. Atât de mult îşi iubea Irina bunica, încât o considera un cadou de la Dumnezeu. Ce era cu panglicile de la mâini şi de la picioare? Era o dovadă că Irina înţelesese că Dumnezeu poartă grijă de sănătatea ei. Şi într-o vreme frumoasă de iarnă, când prima zăpadă se aşternuse pe străzi, când atâţia copii zăceau prin spitale, suferind de tot felul de boli, Irina era sănătoasă. Şi se bucura că Dumnezeu i-a făcut acest dar. Se bucura de sănătatea pe care i-o dăruise Dumnezeu. Şi nu mulţi copii au fost la fel de bucuroşi ca Irina anul acela…

***

- Şi bunicul ei s-a făcut bine?, întrebă nepoţica.

- Da, operaţia a reuşit. Mai mult încă. Doctorul, care fusese fascinat de colindele cântate de Irina, nu a vrut să primească

- Mi-a plăcut povestea, deşi începutul a fost prea trist, zise nepoţica.

- Şi mie mi-a plăcut, zise bunica. Şi apoi, spuse în şoaptă, ca să nu fie auzită de fetiţă: „Cordonul acela îl mai păstrez şi astăzi…”

Danion Vasile - Taina Iubirii

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi, din cauza ca era oarba. Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era intotdeauna gata sa o ajute.

Intr-o zi i-a spus:
"Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine."

Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost luate jos, ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.

El a intrebat-o:
"Acum, ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?"

Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Ne mai vazand ochii lui inchisi, a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite la ochi lui inchisi toata viata ei, a facut-o sa-l refuze.

Prietenul ei a plecat, si a doua zi i-a scris o nota spunand:
"Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei!"

Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intotdeauna cand starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele mai dureroase situatii.

Viata este un cadou!

Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cineva care nu poate sa vorbeasca

Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care nu are ce sa manance.

Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange la Dumnezeu pentru o companie.

Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a plecat de tanar de pe acest pamant.

Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba copii.

Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.

Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te la cineva care merge pe jos aceeasi distanta.

Si cand tu esti obosit si te plangi de serviciu, gandeste-te la someri, la cei care ar dori sa aibe un loc de munca.

Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca nimeni dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie sa raspundem in fata Facatorului nostru.

Si cand ganduri depresive te doboara, pune un zambet pe fata si multumeste-i lui Dumnezeue ca esti in viata!

Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, a declarat joi, la Băile Tuşnad, în Harghita, că, dacă este nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă pentru abţinerea autonomiei teritoriale a regiunii Covasna-Harghita-Mureş locuită majoritar de etnici maghiari.

Tokes a zis că din moment ce Kosovo, o regiune care are dimensiuni similare Secuimii, şi-a căpătat autonomia, acelaşi lucru ar putea să fie posibil şi în aşa-zisul "Ţinut Secuiesc".

"Trebuie să ieşim în stradă dacă este nevoie. Dacă trebuie, secuimea are nevoie de un model de tip catalan, dar în acel moment UDMR nu va mai fi la guvernare pentru că am manifesta împotriva lor", a spus Tokes la Universitatea de Vară "Tusvanyos".

Vicepreşedintele PE s-a declarat convins că va fi autonomie în Ardeal, dar se va obţine greu pentru că unii reprezentanţi ai comunităţii maghiare nu mai cred în ea.

Tokes a adăugat că electoratul maghiar nu trebuie să se piardă şi "nu trebuie să ne permitem să devenim victimele asimilării politice".

Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a apreciat joi, într-un aviz consultativ, că Declaraţia de independenţă a Kosovo din 17 februarie 2008 "nu a încălcat dreptul internaţional general". Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo, considerând acest teritoriu provincia sa meridională. Până în prezent, Kosovo a fost recunoscut de 69 de ţări, între care Statele Unite. România nu recunoaşte Kosovo.

www.adevarul.ro

Dumnezeu va face dreptate!

O,om, ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii dai,
căci ea,mereu,spre iad sau rai
pe mulţi o să îndrume.

Ce grijă trebuie să pui
în viaţa ta toată,
căci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus…în veci nu-l mai aduni,
şi vei culege roada lui
ori mort ,ori viu ,odată.

Ai spus o vorbă,vorba ta,
mergând din gură-n gură,
va-nveseli sau va-ntrista,
va curăţi sau va întina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt…cuvântul scris
e-un leac sau o otravă,
tu vei muri,dar tot ce-ai scris
rămâne-n urmă drum deschis
spre moarte sau spre paradis,
spre ocară sau slavă.

Ai spus un cântec,versul său,
rămâne după tine
îndemn spre bine sau spre rău,
spre curăţie sau desfrâu,
lăsând în inimi rodul său
de har sau de ruşine.

Arăţi o cale,calea ta
în urma ta nu piere,
e cale bună sau e rea,
va prăbuşi sau va-nălţa,
vor merge suflete pe ea
spre cer sau spre durere.

Trăieşti o viaţă…viaţa ta
e una,numai una,
oricum ar fi tu nu uita
cum ţi-o trăieşti vei câştiga
ori fericire pe vecie
ori chin pe totdeauna.
O,om!ce mari răspunderi ai,
tu vei pleca din lume,
dar ce ai spus prin scris sau grai
sau laşi prin pilda care-o dai
pe mulţi,spre iad sau rai
mereu o să-i îndrume.

Deci nu uita!..Fi credincios
cu grijă şi cu teamă
să laşi în urmă luminos,
un semn,un gând,un drum frumos,
căci pentru toate neîndoios,
odată vei da seamă.

Sf Ioan Iacob Hozevitul

Profetii despre prezent de la fratii sarbi 

Balcanii, din nou aceiasi Balcani greu incercati de istorie, ne surprind de aceasta data prin  profetii si profetiile care s-au revelat in aceste locuri. Nu trebuie decat sa ne reamintim de misticul croat Rudjer Boscovic, sau de Vanga Dimitrovna – sybilla oarba din Bulgaria, pentru a realiza dimensiunea si incarcatura spirituala a acestor pamanturi. Insa, cele mai fascinante si interesante dezvaluiri despre viitor le-au facut doi frati sarbi, Milos si Mitar Tarabic, care au trait in secolul XIX. Prorocirile lor sunt incredibil de exacte si usor de inteles pentru oricine.

Cel care a dat lumii cele mai exacte prevestiri legate de viitorul apropiat al omenirii si de schimbarea cursului istoriei a fost Mitar Tarabic, care a trait in Serbia de astazi intre 1829-1899. De retinut ca ambii frati s-au nascut saraci si au ramas analfabeti pe intreaga durata a vietii lor. Mitar s-a nascut si a trait toata viata in satul Kremna, loc unde a avut toate viziunile sale pofetice. A fost un om extrem de religios si devotat credintei ortodoxe, avandu-l ca nas si duhovnic pe preotul Zaharja Zaharic (1836-1918). Preotul Zaharic a fost cel caruia Mitar i s-a destainuit cu privire la viziunile care-i tulburau linistea si existenta sa simpla, de taran. Tot preotul Zaharic a fost cel care a notat marturisirile profetice pe un caiet care a fost partial distrus in urma unui incendiu provocat in anul 1943 de armata bulgara invadatoare.

Singura fotografie cunoscuta a lui Mitar Tarabic (impreuna cu preotul Zaharic, dreapta)

Astazi, textul original se afla la Belgrad, in posesia lui Dejan Makencovic, stranepotului preotului Zaharic. Cele mai cunoscute profetii ale lui Tarabic pe plan local, vizeaza o serie de evenimente politice care au zguduit Serbia secolului XIX. Fara a intra prea mult in detalii, Trabic a prezis asasinarea familiei regale sarbe Obrenovic, drama care s-a intamplat in realitate in anul 1903, cand regele Alexandar Obrenovic si regina Draga au fost ucisi de catre propriile garzi.

Viziunile taranului sarb nu s-au limitat la viitorul Serbiei, ci au vizat multe evenimente internationale precum ambele razboaie mondiale, viitorul omenirii dupa razboaie, aparitia televizorului si a calculatorului, decaderea spirituala din zilele noastre, poluarea, calatoriile in spatiu si pe Luna, dependenta oamenilor de computere, telefoane mobile si masini, distrugerea Naturii, Noua Ordine Mondiala si multe altele. Retineti, Mitar Tarabic a decedat in anul 1899! Dar prezicerile sale sunt mai mult decat revelatoare…

Profetii cu privire la primul Razboi Mondial 

“Dupa uciderea miseleasca a regelui si reginei din casa Obrenovic, va veni la putere printul Karageorgevic. Va starni pentru inceput razboi cu turcul. Patru tari crestine vor ataca Turcia, granita noastra (a Serbiei), va fi la raul Lim. Atunci vom incepe recucerirea dragului nostru Kosovo.”

FAPTE ISTORICE:

• In 1903, Alexandar (foto sus) si Draga Obrenovic, sunt asasinati de garzile regale, iar printul Petar Karageorgievic devine noul rege al sarbilor.

• In 1912, izbucneste razboiul dintre Serbia ajutata de Bulgaria, Grecia si Muntenegru (cele trei state crestine) si Turcia…

“Imediat dupa razboiul nostru impotriva paganilor, o alte grozavie se va starni. Va izbucni un Mare Razboi in care un rau de sange se va varsa. O mare armata va trece un rau si va ataca Serbia de trei ori; dusmanii vor distruge totul in calea lor. Vor intra adanc in tara noastra, timpuri grele vor veni peste sarbi. Armata noastra va fi aproape pierduta, cand deodata un mare razboinic sarb va veni calare pe un cal negru si va lua comanda strigand:
- Spre victorie vitejii mei, Inainte frati sarbi!
Armata sarba se va trezi la viata si va goni uriasa armata dusmana dincolo de raul dupa care a venit. Apoi o armie si mai mare va veni din nord si va stapani asupra noastra. Tara ne va fi pustiita, vor muri multi oameni de foamete si molime. Timp de 3 ani, Serbia va trai in intuneric. Tot acest timp, armata noastra va sta intr-un loc inconjurat de mare. Cand ranile li se vor vindeca, vor veni in corabii sa elibereze Serbia si toate tinuturile unde traiesc fratii nostri.”

FAPTE ISTORICE:

• In 1914, Imperiul Austro-Ungar va ataca Serbia dupa ce nationalistul sarb Gavrilo Princip il va ucide la Sarajevo pe mostenitorul tronului austro-ungar (foto de arhiva, jos). Conflictul regional va duce la declansarea primului Razboi Mondial. La inceput, Austria va cuceri usor nordul si centrul Serbiei. Comanda fortelor sarbe va fi luata insa de generalul Alexandar Mishic, care va veni la cartierul general din Belgrad calare pe un armasar negru.

  

• Sub comanda sa, fortele sarbe alunga armata austriaca dincolo de raul Drina. Imediat armatele germane ataca in forta si ocupa Serbia timp de trei ani, perioada in care multi sarbi mor de boli si foamente. Fortele sarbe sunt nevoite sa se retraga prin Albania spre insula greceasca Kerkira. Acolo se regrupeaza si navigheaza spre Salonic unde formeza un nou front alaturi de armatele aliate. Dupa lupte grele, Serbia este din nou libera.

  

“Iti voi mai spune ceva, Parinte, armata invadatoare va ocupa satul nostru Kremna chiar in ziua aniversara a botezului tau. Nemtii vor sta trei ani si vor pleca exact in ziua in care au venit, de ziua Sfantului Luca. Dar tu nu vei mai trai sa prinzi sfarsitul razboiului, Parinte. Cele doua razboaie iti vor rapi doi copii, unul inainte de moartea ta, iar celalalt dupa ce vei pleca…”

FAPTE ISTORICE:

• Armata germana a intrat in Kremna in ziua Sfantului Luca, satul fiind eliberat de sarbi peste trei ani, tot de ziua Sfantului Luca. Preotul Zaharija Zaharic a decedat in anul 1918, unul dintre fii sai murind inaintea sa, iar celalat dupa, exact cum profetise Tarabic.

Profetii despre cel de-al doilea Razboi Mondial 

“Asculta-ma bine, nasul meu bun. Dupa primul mare razboi, Austria va disparea, iar Serbia  va fi mare cat un regat din vechime. Vom trai alaturi de fratii nostri din nord. Pentru cativa ani, vom trai in pace, dragoste si belsug. Dar nu va dura mult, o ura veninoasa va izbucni intre popoarele noastre. Sangele va fi varsat, va fi groaznic. Nu stiu de ce sau cum, dar cred ca din cauza acestei uri.”

FAPTE ISTORICE:

• 1918, imperiul Austro-Ungar se dizolva, iar regatul Iugoslaviei apare pe scena istoriei. Noul stat este zguduit constant de probleme economice, sociale si politice, cauzate de conflictele dintre numeroasele partide politice nationaliste.

• 1928, in timpul unor dezbateri politice incinse, un parlamentar, membru al Partidului Radical Sarb, scoate un pistol si ucide 3 deputati croati, ranind alti 3. Imediat dupa incident, este stabilita o dictatura militara.

  

“Apoi, cel care sta pe tronul tarii noastre va fi ucis lasand in urma o vaduva si orfani. O ruda a sa va urca pe tron si va incerca sa conduca cu dreptate avand in grija copiii regelui ucis. Dar oamenii nu-l vor iubi si-l vor acuza de multe nedreptati. Va sfarsi detronat si inchis de propria armata. Viata sa va fi salvata de regii Angliei. Pe tronul nostru va domni pentru cateva zile fiul celui detronat. Va fi dus de soldatii sai peste mari deoarece regatul nostru va fi invadat de o forta a raului, o armata straina care va cuceri toata Europa si o va obliga sa se inchine crucii lor incarligate anti-crestina.”

FAPTE ISTORICE:

• 1934, in timpul unei vizite la Marseilles, Regele Alexandar Karageorgievic este ucis de un nationalist croat. Varul sau, Printul Pavle Karageorgievic, va deveni rege provizoriu deoarece fiul regelui ucis, Petar, era inca un copil. Datorita nepopularitatii sale, Pavle este arestat de propria armata si exilat fortat in Anglia. Tanarul print Petar, devine rege, dar la scurt timp pleaca din tara, Serbia fiind invadata de armatele lui Hitler.
  

• 1941, Iugoslavia este ocupata total de armatele naziste. Semnul omniprezent al zvasticii lui Hitler troneaza aproape peste tot in Europa.

  

“La inceput Rusia nu va voi razboi, dar cand va fi atacata de fortele raului, va raspunde feroce. Pe  tronul Rusiei este un tar rosu. Vor aparea oameni cu stele in crestet, care vor conduce Uzice si regiunea noastra pentru fix 73 de zile. Cand vor veni dusmanii lor, vor fugi peste raul Drina. Vor fi vremuri de foamete, cand Raul va domni. Sarbii se vor lupta intre ei, macelarindu-se. Dusmanul invadator se va uita la ura dintre sarbi si va rade de noi. Apoi, printre ai nostri va apare un om cu ochi albastri calare pe un cal alb. O stea rosie straluceste asupra crestetului sau. Dusmanii cei rai il vor vana prin toata tara, prin rauri si paduri, peste mare, dar fara sa-l prinda. Omul cu ochi albastri va strange o armata mare si va elibera Belgradul intrand calare pe calul alb. El va izgoni dusmanii din tara, iar Iugoslavia va fi ca niciodata de mare. Rusia va face o alianta cu celalat mare regat de peste ocean, si impreuna vor arde crucea incarligata, eliberand popoarele Europei.”

FAPTE ISTORICE:

• 1941, dupa ce a fost atacata de armatele naziste, Uniunea Sovietica intra in razboi. Rusii sunt condusi de “tarul rosu ”, Iosif Visarionovici Stalin (foto, sus). In Iugoslavia, partidul comunist condus de Josip Broz Tito, incepe lupta de rezistenta impotriva Germaniei si Italiei, precum si impotriva nationalistilor sarbi si croati care se macelareau unii pe altii. Simbolul partizanilor lui Tito era o stea rosie pe care o purtau mandri in dreptul inimii. Tito avea ochi albastri si, in momentul eliberarii Belgradului, a intrat in capitala sarbilor calare pe un cal alb. Primul teritoriu eliberat de partizanii lui Tito este orasul Uzice, dupa o lupta de 73 zile. Razboiul de gherile intre parizanii sarbi si soldatii Reich-ului a durat 4 ani de zile, timp in care Tito (foto, jos) a fost vanat prin paduri, rauri si  pe mare.
  

  

• 1945, Iugoslavia este complet eliberata, iar Tito intra in Belgrad calare pe un armasar alb. El se instaleaza in Palatul Regal Sarb. Germania nazista este zdrobita.

“Omul cu ochi albastri si cu stea rosie deasupra capului, va rupe lunga relatie de dragoste intre noi si fratii nostri ortodocsi, rusii. El nu le va fi recunoscator faptului ca ei l-au ajutat sa stea pe tronul nostru. O dusmanie mare va izbucni intre noi si rusi. Vor fi ceva varsari de sange la noi in tara. Dar ranile se vor vindeca repede si noi vom fi din nou frati cu rusii, dar nu vom mai fi frati sinceri, ci doar de forma. Pretinzand binele celuilalt, nu vom intelege de ce ne-am inselat si mintit reciproc.“

FAPTE ISTORICE:

• 1948, Tito nu vrea ca Iugoslavia sa devina unul dintre statele marioneta ale Uniunii Sovietice. El rupe brusc legaturile politice cu Stalin, omul care l-a format politic in anii 1920 si l-a trimis inapoi in Iugoslavia sa organizeze un partid comunist. Tito isi epureza violent partidul de membrii care se opuneau deciziei sale, multi fiind executati in cadrul acestui proces politic.
  

  

• 1954, in anul imediat urmator mortii lui Stalin, relatiile politice si economice dintre Iugoslavia si U.R.S.S. sunt restabilite, fara sa mai fie “sincere ca odinioara”.

Profetii cu privire la perioada de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial 

“Dupa Marele Razboi, pacea va domni in lume. Multe tari noi vor aparea, cu oameni negri, albi, rosii si galbeni. Va fi formata o curte internationala care nu le va permite tarilor sa se lupte intre ele. Acesta curte va fi deasupra tuturor regilor. Cand se va starni un razboi, curtea va judeca, incercand sa transforme ura si macelarirea in dragoste si pace. Norocosii care vor trai sa vada acele timpuri vor fi fericiti. Vor exista cateva razboaie in jurul regatului lui Israel, dar mai devreme sau mai tarziu, va fi pace si acolo. In aceste razboaie, fratii se vor lupta intre ei, vor face pace, dar se vor uri pe ascuns. Toate razboaiele mici vor fi starnite de imparatiile mari, din ura si rautate...

Regatul sarb va fi puternic, iubit si respectat de toti. Sarbii vor munci in toata Europa, iar lumea va fi multumita de ei. Oamenii vor manca paine alba, facuta din faina alba si bogata. Toata lumea va calari carute de fier, fara boi sau cai. Oamenii vor calatori in ceruri. In Uzice vor fi multe fabrici, iar sarbii vor lasa munca campului pentru a veni sa lucreze in aceste fabrici. La incepul le va placea mult, dar isi vor aduce aminte de pamanturile lor si se vor intoarce acolo.

Serbia o va duce cel mai bine, atata timp cat va fi la putere omul cu ochi albastri calare pe cal alb, cel care va aduce in Serbia, un fel de noua religie. El va urca pe tronul nostru si va trai o viata lunga pana aproape de 100 ani. Lui ii va placea mult vanatoarea si, intr-o zi, va cadea jos de pe cal si isi va pierde un picior. De la acea rana va muri, nu de batranete.”

Tito in timpul unei vanatori

FAPTE ISTORICE:

• In mod simplu, dar deosebit de precis, viziunile lui Tarabic descriu viata din Iugoslavia de dupa 1945. Tito a venit in Serbia din Croatia, impreuna cu o noua religie – comunismul. Tito a suferit de diabet, iar in timpul unei vanatori a cazut de pe cal, s-a accidentat grav, iar medicii au fost nevoiti sa-i amputeze piciorul. Din acel moment, sarbii nu au contenit sa afirme ingrijorati ca “Iugoslavia este cu un picior in groapa.” Tito a murit la 87 de ani.
  

"Parintele meu drag, cand dupa cel de-al doilea Mare Razboi, lumea va incepe sa traiasca in pace si belsug, dar toate acestea vor fi doar o mare si amara amagire, pentru ca multi il vor uita pe Dumnezeu si vor preamari doar omeneasca lor desteptaciune desarta… Si stii bine, parinte, ce este desteptaciunea omeneasca fata de Dumenzeu? Nici macar o singura picatura in ocean…

Oamenii vor plasmui o cutie, un fel de masinarie cu imagini miscatoare, insa ei nu vor fi in stare sa vorbeasca cu mine care voi fi mort pe atunci, chiar daca aceste masinarie cu poze va fi mai aproape de cealalta lume. Cu asa masinarie, omul va putea sa vada tot ce se intampla oriunde in lume.

Oamenii vor gauri pamantul in adancuri ca sa scoata aur negru, care le va da lumina, iuteala si putere, iar pamantul va plange ca a fost secatuit. Cu toate acestea adevarata putere se va afla pretutindeni in jurul oamenilor. « Vino sa ma iei! Nu vezi ca ma aflu aici in jurul tau?» va striga puterea, dar oamenii nu o vor auzi. Numai dupa multe veri, oamenii isi vor aminti de marea putere, si atunci isi vor da seama ce prosti au fost sa sape mine in pamant. Acesta putere se afla si inlauntrul oamenilor, dar va trece multa vreme pana cand ei o vor descoperi si o vor folosi."

FAPTE ISTORICE:

• Tarabic profeteste Planul Marshall, materialismul si ateismul secolului XX, aparitia televizorului si a calculatorului, criza petrolului si ecosolutiile de energie alternativa - turbinele eoliene si panourile solare.

Profetii uluitoare despre viitorul omenirii 

"Atunci oamenii vor fi in stare se traiasca mult fara sa se cunoasca pre sine. Vor fi multi oameni invatati care vor crede ca toate cartile lor le vor da voie sa stie si sa faca totul. Astia va fi un mare obstacol pentru adevarata cunoastere. Cand oamenii vor ajunge la adevarata cunoastere, isi vor da seama in ce minciuna i-au dus asa-zisii lor invatati, iar cand se va intampla asta, oamenii vor fi tristi ca nu si-au dat seama mai devreme, deoarece cunoasterea este atat de simpla…

Sufletele oamenilor nu vor fi posedate de Satana, ci de ceva mult mai rau. Ei vor crede ca vedeniile si minciunile lor sunt adevarul adevarat. In capetele lor nu va mai fi loc pentru adevar. Oamenii vor incepe sa urasca aerul curat si frumusetea Dumnezeiasca a naturii si se vor ascunde in orase urate cu aer otravitor. Nimeni nu-i va forta sa aleaga asta, ci o vor face din proprie vointa.

Va fi imposibil sa-i deosebesti pe barbati de femei. Toti se vor imbraca la fel, femeile vor avea pantaloni preecum barbatii. Acesta nenorocire va veni din alte tari si va sta mult la noi. Un mire isi va lua mireasa fara sa fie sigur ca e femeie din nastere. Se vor naste din ce in ce mai multi copii care nu vor sti cine le sunt tatii.

Intreaga lume va fi potopita de o boala nemaivazuta si nimeni nu va fi instare sa-i gaseasca leacul. Toti doctorii vor striga ca ei stiu, ca sunt destepti si invatati, dar nu vor fi in stare de nimic. Adevaratul leac il vor gasi cu ajutorul lui Dumnezeu, inlauntrul lor si peste tot in jurul lor…

Oamenii vor calatori in alte lumi, dar vor gasi acolo doar deserturi fara de viata, si vor gandi in trufia lor ca ei cunosc mai multe decat Domnul insusi. Oamenii vor calatori in jurul stelelor si Lunii, dar nu vor gasi viata la fel de frumoasa ca cea de aici. Vor gasi alte feluri de viata, dar ei nu vor fi in stare se le inteleaga.

Cu cat oamenii vor cunoaste mai multe, cu atat va fi mai putina dragoste intre ei. Ura dintre ei va fi atat de mare incat le va pasa mai mult de micile lor masinarii, decat de rudele si prietenii lor iubiti. Omenilor vor avea mai multa incredere in micile lor masinarii care le vor fura libertatea, decat in fratii si vecinii cu care se inconjoara.

Cei care vor citi si invata carti cu numere, se vor crede mai invatati si mai intelepti decat restul oamenilor. Acesti asa-zisi oameni intelepti isi vor lasa vietile conduse de calcule si socoteli, si vor trai doar dupa cum le spun numerele. Printre invatatii acestia vor fi deopotriva oameni buni si oameni rai. Acesti invatati rai vor face lucruri rele si groaznice, vor otravi aerul si apa si vor imprastia mizerii peste mari, rauri si pamanturi, iar multi oameni nevinovati vor muri de felurite boli necunoscute. Oamenii buni si intelepti vor vedea ca munca si eforturile lor nu valoreaza un singur ban si vor privi neputinciosi la distrugerea lumii. In loc sa caute intelepciunea in masini, numere si socoteli, oamenii buni se vor indrepta spre rugaciune si meditatie.

Cand cei multi se vor apuca sa mediteze, vor fi mai aproape de intelepciunea lui Dumnezeu, dar va fi prea tarziu, pentru ca cei rai vor otravi lumea, iar oamenii vor pieri pe capete. Atunci, oamenii vor fugi cu miile din orase inapoi la tara. Vor cauta muntii cu trei cruci, si acolo inlauntrul lor, vor putea, in sfarsit, sa bea apa si sa respire aer curat. Cei care se vor salva pe ei si pe familiile lor, vor avea de suferit, deoarece o mare foamete va apare. Va fi mancare si bautura cu nemiluita in orase, dar va fi toata otravita. Multi o vor manca, fiindca foamea le va lua mintile, dar vor muri pe loc.

Cei care vor posti pana la sfarsit vor scapa cu viata, deoarece Domnul se va uita dupa ei si ei vor fi aproape de Domnul. (Posibil ca muntii cu trei cruci sa fie in egala masura adaposturi antiatomice, pe usa adaposturilor de acest fel este zugravit un semn asemanator a trei cruci, la fel de bine pot fi niste munti deasupra carora va apare semnul celor trei cruci). Numai o singura tara, aflata la capatul Pamantului si inconjurata de mare si la fel de intinsa ca Europa, va trai in pace si fara de necazuri. Cei care vor fugi si se vor ascunde in muntii cu trei cruci, se vor afla la adapost si vor scapa cu viata, care mai apoi, va fi plina de fericire, bunastare si dragoste, pentru ca nu vor mai fi nicicand razboaie."

Sute de oameni l-au intampinat pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe la Catedrala Episcopala din Baia Mare

http://www.emaramures.ro/Stiri/27261/VIZITA-PATRIARH-Sute-de-oameni-l-au-intampinat-pe-Patriarhul-Bisericii-Ortodoxe-la-Catedrala-Episcopala-din-Baia-Mare-VIDEO-si-GALERIE-FOTO-