Poate cea mai veche lucrare a Sfintei Scripturi este cartea lui Iov, deosebita datorita nu numai marii ei valori literare, a profundei intelepciuni (trateaza emotionanta tema a suferintei umane), ci si gratie continutului ei meteorologic si geofizic. Pentru ca dreptul Iov a vietuit in perioada primei mii de ani dupa Potopul noahic, cartea ne poate oferi marturii despre puternicele miscari care au avut loc pe pamant nu mult dupa diluviu.

O amenintare pentru contemporanii lui Iov (sau pentru generatia anterioara) a reprezentat-o marea. In zilele noastre, tara Ut (situata in desertul Arabiei, tinutul in care locuia Iov) se afla foarte departe de mare, insa „barbatul cu inima de diamant” vorbeste despre nisipul marii (Iov 6, 3), iar in capitolul 9, 8 despre valurile („inaltimile”) marine.

Adauga apoi despre Creator: „De va opri El apa, se va usca pamantul, iar daca-i da frau liber, il pierde prabusindu-l”. Era Iov familiarizat cu asemenea torente care pustiau totul in cale? Sa remarcam mentiunea din capitolul 7, versetul 12: „Sunt eu cumva o mare? Sunt eu cumva balaur (poate un monstru marin ca in Psalmul 73, 14) sa pui asupra-mi straja?”

Dupa cat se pare, oamenii din tinutul Ut erau obisnuiti sa aseze straji care sa avertizeze din timp pe locuitori asupra undelor de viitura sau a „monstrilor marini” ca marii dinozauri, care si dupa Potop s-au aflat pe pamant (Iov 40 –41). Involburata mare a pustiit de cateva ori pamantul cu valurile ei uriase. Capitolul 12 descrie exact cum navaleste un astfel de val, asemanator cu un tsunami, in intelesul de astazi. Mai intai se retrage apa, se arata tot mai mult plaja. Oamenii sunt avertizati de straji si parasesc in graba tinutul. Deodata se ridica valul si apele alearga „nebuneste” pe plaja uscata si peste tinutul invecinat si locuit.
Si Elifaz din Teman, unul dintre cunoscutii lui Iov, evoca o amintire privind forta pustiitoare a valurilor din capitolul 22: „Sau nu vezi tu intunericul si valurile de apa care te acopera ? (…) Vrei tu sa tii calea cea veche care au calcat oamenii nelegiuiti, care au fost smulsi inainte de vreme, a caror temelie a fost dusa de suvoi?”. Locuitor la mare si obisnuit cu valurile, Iov isi aseamana tovarasii cu unda de viitura: „Ei intra ca printr-o spartura, se rostogolesc sub daramaturi.”
In Palestina gasim sus, deasupra actualei linii de coasta, plaje care pot fi urmarite pana in Liban si de-a lungul coastei de sud a Turciei. Ele au ajuns asa de inalte deoarece uscatul s-a ridicat, dar se poate inca recunoaste clar unde au navalit valurile si unde au lovit stancile submarine de-a lungul intregului tinut…
Adesea este dificil a da de urma aluziilor la aceste evenimente, intrucat traducatorii, mai putin constienti de fundalul catastrofic al cartii lui Iov, nu s-au preocupat la fel de mult si de intelesul literal. Recunoastem desigur ca in acest tablou mai exista inca multe aspecte neclare care au nevoie de un studiu aprofundat. Este uimitor sa descoperim ca poetica lucrare Iov nu este numai cartea unei poezii evlavioase, ci un episod autentic dintr-o perioada de timp greu de imaginat pentru noi, dar totusi istorica, o perioada tulbure, friguroasa, rascolita si furtunoasa, plina de tensiune in cadrul scoartei terestre si in oceane. Comoara vetero-testamentara este, in plus, o marturie puternica a felului in care stie Dumnezeu si in asemenea vremuri (ca si astazi) sa-i ocroteasca pe ai Sai.
Diac. Prof. Cornel Dragos