Puterea de a ierta păcatele

 

Puterea de a ierta pacatele

Puterea data de Hristos Apostolilor de a ierta pacatele oamenilor nu apare ca o harisma personala care ar fi disparut cu viata lor pamanteasca, ci ca o institutie permanenta si
ca o expresie concreta a puterii Duhului Sfant cu care Hristos insusi a
investit pe Apostolii Sai dupa inviere. Caci odata cu instituirea preotiei sacramentale:
"Precum M-a trimis pe Mine Tatal va trimit si Eu pe voi... Luati Duh
Sfant" (In. 20, 21-22), are loc si instituirea Tainei Spovedaniei,
aratata ca lucrare a celor investiti cu puterea Duhului Sfant si trimisi in lume: "Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi" (In. 20, 23).

Deci, puterea episcopului si a preotului, ca savarsitori ai Tainei Spovedaniei, de a ierta pacatele, vine de sus, de la Hristos insusi si este permanent in acestia prin insasi Taina Hirotoniei.
Dar pe aceasta putere dumnezeiasca de a ierta pacatele celor care si le
marturisesc in fata lor, cu cainta adanca, episcopul si preotul o cer
si de sus pentru Penitentul ce se afla in fata lor pentru iertare de
pacate. Formula sau epicleza Tainei Spovedaniei arata atat pe savarsitorul Tainei cat si felul si originea puterii iertarii pacatelor: "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos,
cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine
fiule (N) si sa-ti lase tie toate pacatele. Si eu nevrednicul preot si duhovnic,
cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele
tale, in numele Tatalui si al Fiului si ai Sfantului Duh, Amin". Este o
formula rugatoare conforma cu spiritul chenotic al Bisericii Ortodoxe, total deosebita de formula imprecatorie romano-catolica: "Ego te absolvo a peccatis tuis in nomine Patris et Filii et Spiritus Sancti".

In epicleza ortodoxa Tainei Spovedaniei nu se vede deci niciun fel de substituire a episcopului si preotului lui Hristos insusi, savarsitorul real si principal dar nevazut al Tainei. Preotul se
sterge, de fapt, in fata lui Hristos, punand in fata constiintei
penitentului pe Hristos insusi, in fata caruia niciun om nu se poate
simti umilit si la care gaseste intelegere si iubire iertatoare a
neputintelor omenesti, El insusi rugandu-se Tatalui pentru iertarea
celor care L-au rastignit pe Cruce. Episcopul si preotul sunt organele
vazute ale Arhiereului si Preotului nevazut Hristos, care i-a investit
pe acestia cu puterea Duhului Sfant sa lucreze cele sfinte, Tainele, ca
mijloace obiective de impartasire a harului dumnezeiesc, in Biserica Sa, care este o comunitate concreta sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu.

Lucrand insusi Hristos prin ei, puterea episcopului si preotului in iertarea pacatelor este relativ nelimitata (Mt. 18, 18; In. 20, 23; Mt. 18, 19). Nu exista nicio discriminare de persoana, de
greseala sau de cantitatea pacatelor. Pentru tot felul de pacate, Apostolii au primit
puterea iertarii sau legarii acestora si, prin ei, Biserica intreaga
mai departe in timp, prin episcopii si preotii ei. Puterea nelimitata a
iertarii pacatelor in Biserica este inclusa in insasi trimiterea Apostolilor in lume,
investiti cu puterea Duhului Sfant: "Precum M-a trimis pe Mine Tatal si
Eu va trimit pe voi... Luati Duh Sfant" (In. 20, 21, 22). Comentand
acest text, Sf. Ioan Hrisostom noteaza: "Tatal a dat Fiului toata
judecata; eu va incredintez in intregime prin Fiul, Apostolilor si
preotilor".

Sf. Ap. Pavel reprimeste la Corint, in Biserica, in urma pocaintei sale sincere, pe incestuosul pe care el il excomunicase mai inainte (II Cor. 2, 7-10 si I Cor. 5, 1-5), dupa exemplul
Mantuitorului care a iertat pe femeia prinsa in adulter (In. 8, 11) si a
reintegrat in iubirea Sa si in cenaclul Apostolilor pe Petru (In. 21,15-19).

In Taina Spovedaniei, episcopul sau preotul asculta cu atentie mLrturisirea pacatelor facute de catre penitent, ajutandu-1 prin intrebari si indemnuri pentru ca marturisirea lui sa fie cat mai
corrlpleta si explicita. Duhovnicul nu va manifesta absenta sufleteasca,
plictiseala sau graba, ci o foarte mare intelegere umana care sa creeze
si sa sustina starea de cainta in sufletul penitentului. Cu alte
cuvinte, preotul duhovnic trebuie sa coboare in adancul de taina al
penitentului, stiind ca nu este singur, ci Hristos impreuna cu el
coboara in sufletul penitentului. Iar acesta din urma traieste aceasta
coborare a duhovnicului in fiinta si viata lui ca o coborare datatoare
de putere.

Puterea episcopului si preotului, savarsitori ai Tainelor Spovedaniei, este experiata de penitent ca o putere spirituala, esential diferita de puterea civila judiciara. Iar sentinta sau
judecata pe care o da duhovnicul la Spovedanie este o judecata de har,
de milostivire, urmarind ca scop principal iertarea pacatosului si
restabilirea lui in comunitatea fratilor sai in Hristos, ca un madular
sanatos. Excomunicarea si scoaterea membrului bolnav din comunitatea
Bisericii pentru pacatul apostaziei sau ereziei, sau a altui pacat
similar acestora, nu sunt executate de un singur preot, ci de episcop si
foarte adesea de un sinod de episcopi, de Biserica intreaga prin
episcopii ei (Mt. 18, 17). Scopul mai indepartat al excomunicarii este
tot vindecarea celui bolnav si indreptarea lui.

Episcopul si preotul pot sa si amane un timp dezlegarea penitentului de pacatele grele savarsite, dand acestuia un anumit canon sau epitimii. Dar prin acestea nu se urmareste pedepsirea,
ci vindecarea penitentului de anumite pacate grave. Duhovnicul apare
acum fata de penitent ca judecator si medic iscusit care apreciaza
natura si ponderea gravitatii pacatelor marturisite, fara sa inceteze a
fl in continuare un prieten intelegator al acestuia. Lucrarea de
Judecator este o simpla lucrare de apreciere pusa in slujba celei de
ntedic. Necesitatea preotului apare pe primul plan in aceasta faza,
tindea penitentul nu-si poate fixa el singur mijloacele de vindecare si
nici nu i le poate da un alt semen al sau cu suficienta autoritate si
putere, pentru a-l face sa le implineasca.

Episcopul si preotul dispun si de putere. Dar acestia nu pot dezlega pe penitent sau constata ca acesta nu poate fi dezlegat, pana ce penitentul nu se dezleaga el insusi in interiorul sau, de
legaturile pacatului si pana ce nu s-a deschis el insusi putintei de
comunicare intre el si Biserica intre el si Hristos. Iar aceasta este un act de credinta deplina in Hristos si in Biserica. De aceea, ca si la Botez si Euharistie penitentul este intrebat de credinta sa, caci cineva din afara Bisericii
nu poate fi primit nici la Euharistie si nici la Spovedania dinaintea
acesteia, necesara pregatirii pentru primirea Euharistiei.

Episcopul si preotul lucreaza in Taina Spovedaniei atat in numele lui Hristos cu a carui putere sunt investiti si o manifesta, dar si in numele comunitatii care isi da asentimentul ei implicit la toate actele lor. In
cazul Tainei Spovedaniei, asentimentul implicit al comunitatii
ecleziale transpare din intreaga disciplina penitentiala, stabilita de
Biserica pe baza cunoscutelor locuri din Noul Testament, amintite si de
noi in cursul acestui referat, dar mai cu seama pe baza cunoscutului
text din I Cor. 5, 9-12, in care se atrage atentia crestinilor sa nu
aiba legaturi cu o serie de oameni pacatosi si pacate. Epitimiile
trebuie sa fie insa in raport cu gravitatea si felul pacatelor, cu
situatia si capacitatea fiecarui penitent.

De aceea, ele pot fi si scurtate sau si intrerupte cand preotul observa la penitent o ravna deosebita de a rupe interior cu obisnuinta pacatoasa sau cand penitentul este amenintat de o moarte
apropiata. Canonul 102 Trulan, care sintetizeaza intr-un fel intreaga
disciplina penitentiala de pana aici, nu este numai unul dintre cele mai
pretioase ghiduri pentru episcop si preot in Taina Spovedaniei, ci si
un document de mare valoare in care sunt surprinse nu numai implicatiile
ecleziale ale pacatului si iertarii
acestuia de catre Hristos prin episcop sau preot, ci si implicatiile
profunde ale puterii harice de a ierta sau lega pacatele, pentru
Biserica, pentru episcopul si preotii Bisericii si pentru penitentii insisi in mantuirea lor.

Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Radu