Viaţa noastră e plină de contradicţii şi de sensuri denaturate. În  lupta de toate zilele sinceritatea este luată drept prostie, aşa cum  şiretenia şi ipocrizia sunt luate drept inteligenţă.
Se socoteşte om inteligent omul şiret, omul care ştie păcăli şi  exploata pe fratele său, în timp ce acela care se mişcă sincer faţă de  sine şi de alţii, acela are inocenţa florilor, este socotit prost. De  ce? Pentru că, în lupta ce se dă între oameni, acesta din urmă este un  învins, este o victimă.
Aci este în fond o mare iluzie, care hrăneşte pe cei ce se cred prea  “deştepţi”, încercând să fure vieţii plăceri şi rosturi personale. Cine  vrea să ascundă, să lucreze în întuneric, nu creează, nu câştigă nimic,  ci dimpotrivă. Iluzia naşte din sensul material al luptei lor, nu din  acel spiritual.
Totul, totul în lumea aceasta se descoperă, totul se petrece la câmp  deschis, acolo unde lumina cade masiv şi vertical. Ascunzişurile nu duc  la biruinţă, ci numai la propria înşelare a celor ce le ştiu şi le  folosesc; ele arată cât de slabi şi temători sunt aceşti oameni dacă  li-e frică de adevăr.
Sinceritatea are tăria şi rodnicia apelor revărsate. Totul trebuie  împlinit fără înconjur, fără păcatul înşelăciunii, fără rătăcirea  dinainte hotărâtă. Omul sincer loveşte lucrurile în inima lor şi le  cucereşte. Omul este tare prin această atitudine directă. După cum  inteligenţa este cuprindere largă a vieţii, este înţelegere până în  sensul moral al cuvântului, tot astfel sinceritatea este depăşire, este  dăruire, este puritate şi lumină care taie în trupul masiv al  întunericului.
Sinceritatea este o mare forţă morală, cale sigură în câştigarea binelui căutat atât de trudnic de către noi toţi.
Ernest BERNEA – Îndemn la simplitate, 2006.